Tectonice reașezări politice americane: Trump și antisemitismul

Ni s-a spus neobosit că Trump e ”Hitler” și de extremă dreapta. Simultan, s-a afirmat că președintele SUA ar fi un aliat iresponsabil al statului evreu, ba chiar o unealtă a ”colonialismului” israelian.

Dar atunci de ce lovește Trump, mai nou, în Israel? De pildă cu rezoluția adoptată în Consiliul de Securitate al ONU?

De ce n-a fost de acord președintele american cu schimbarea regimului islamist iranian? De ce a oprit Ierusalimul de la cucerirea întregii fâșii Gaza și de la dezarmarea și distrugerea Hamas, fără de care zona nu se va putea pacifica și reconstrui? De ce dă avioane F-35 Turciei și Arabiei Saudite, punând în pericol superioritatea militară a statului evreu?

Și ce se întâmplă cu MAGA? Poate Vestul să recadă în nazism? De ce nu, dacă Rusia s-a re-prăvălit, sub Putin, în stalinism? Cât de fragile sunt, din această perspectivă, Marea Britanie și Statele Unite? Fraudele jurnalistice fără precedent ale BBC și altercațiile în jurul ”dosarelor Epstein” ne edifică asupra faptului că, retezați treptat, din interior, de varii mișcări extremiste, pilonii ordinii mondiale stau să pice.

Masificarea și ura pe evrei

Recidivele extremiste și reșutele în totalitarism ne iau frecvent prin surprindere, mai ales dacă se petrec în individualista Americă. Or, știm de la Gustave le Bon și ”Psihologia maselor”, ca și de la Ortega y Gasset și ”Revolta maselor” cât de vulnerabili sunt oamenii la o masificare salvându-i de supliciul nevoii de a alege și de a asuma răspunderi. Ori de a-și suporta propria nevrednicie.

Iată de ce tot reapar, nu în ultimul rând în democrații, lideri convinși de propriul ”mesianism” prezumtiv, care încearcă, nu fără succes, să profite de recurenta tendință a multora, intensificată în timpuri grele, de a se da pe mâna unor părelnici ”izbăvitori”. Care sunt însă prea proști ca să se arate în stare să dezvolte noi teorii ale conspirației la fel de atrăgătoare și de ușor de folosit întru smintirea și supunerea maselor, ca antisemitismul.

Ura modernă pe evrei – au descoperit-o islamiștii și, în siajul lor, comuniștii, pentru ca mai nou să devină și apanajul extremei drepte – se vinde ca braga când e legată de statul evreu.

Pentru că antisemitismul are o componentă îndreptată împotriva oricăror colectivități evreiești și, spre deosebire de rasism, o alta, implicând invidie și un complex de inferioritate față de iudaism. Iar succesele militare, medicale, științifice, economice sau tehnologice ale Israelului le alimentează pe ambele, amplificând ura anti-evreiască aproape la fel de puternic, precum o potențează orice eșec evreiesc sau israelian și, mai ales, orice masacru antisemit de proporții. Care alimentează invariabil speranța că evreii nu sunt, in corpore, eterni și iluzia că iudaismul e vulnerabil și perisabil.

Resurse ale antisemitismului american

Aceasta e una din lecțiile lui 7 octombrie 2023. Ne aflăm, global, sub zodia și în paradigma acestui măcel antisemit fără precedent de la Holocaust încoace. El schimbă din temelii, sub ochii noștri, viața politică americană, așa cum accesul la putere, la Kremlin, al stalinistului Putin și războaiele sale fierbinți și hibride au transformat Rusia post-sovietică dintr-o potențială democrație emergentă, întru stat ruscist cu nostalgii enkavediste.

Rebotezat KGB, NKVD-ul, care se folosise de partidele de stânga occidentale spre a infiltra lumea liberă, a livrat masiv și țărilor arabe și musulmane ceea ce constituise anterior și principala marfă de export în Orient a naziștilor: antisemitism pe pâine. Imigrația islamistă din Vest a reimportat, în Occident, pe lângă ostilitatea antievreiască a Coranului, și antisemitismul modern pompat în Orient de hitlerism și de sovietici.

Alianța stângii occidentale cu islamismul e o dublă netrebnicie criminală, în centrul căreia e anti-iudeo-creștinismul și, prin urmare, ura pe evrei, aflați la baza iudaismului și creștinismului.

Dar antisemitismul, care-și ițește spectrul hâd dindărătul anti-sionismului (un refuz al dreptului firesc al evreilor la un stat propriu), nu e decât terminologic o invenție modernă. Ura pe evrei e străveche și a contaminat și anumite forme de pseudo-creștinism. Ele au supraviețuit evului mediu și au infectat și creștinătatea modernă. Nu doar în Europa ustașilor și legionarilor, ci și peste ocean. Unde, invidios pe succesele extremismului de stânga antisemit gen Mamdani, Ilhan Omar, Rashida Tlaib și AOC, extremismul de dreapta ”creștin” recurge din ce în ce mai neobrăzat la iudeofobie, spre a puncta politic în interiorul MAGA, o mișcare creată în contra Americii woke de actualul președinte al SUA, Trump.  

Antisemitismul ca lingua franca ideologică, globală, a extremismelor de toate orientările

Nu e de mirare că figurile de proră ale izolaționismului fundamentalist-creștin, de extremă dreapta, al Americii contemporane, gen Marjorie Taylor Greene sau Thomas Massie au devenit musafirii cei mai îndrăgiți ai televiziunilor de stânga și extremă stânga din SUA. Vorbitul fie și doar aluziv al limbajului global al urii pe evrei e un exercițiu irezistibil și pentru progresiștii ”antisioniști”, și pentru antisemiții izolaționiști, ”creștini”, de școală veche. Împreună cu congresmeni republicani ca Lauren Boebert și Nancy Mace, care s-au alăturat în forul legislativ democraților spre a revendica publicarea integrală a dosarelor evreului Epstein, dar și cu ideologi ca Steve Bannon și hitleristo-stalinistul antisemit Nick Fuentes, direcția de atac a celor doi deputați e dublă: israelienii și evreii, pe de o parte. Și Trump, pe de alta.

Pe care toți extremiștii de dreapta încearcă, spre deliciul celor de stânga, să-l zugrăvească drept ”complice” al defunctului ”Epstein”, înfățișat, fără probe, ca presupus ”agent al Mossadului”. Sau drept ”vândut” intereselor israeliene, în susținerea cărora ar fi dispus bombardarea instalațiilor nucleare, militare, iraniene și ar fi reformatat (filosemit) politica Statelor Unite în Orientul Apropiat, ”trădând” idealul MAGA al lui ”America first”.

Prăpastia dintre Trump și Israel

Ce mai contează că toate aceste pretenții sunt aberante? Ce importanță are faptul, real, că între Trump și guvernul israelian se cască, mai nou, o prăpastie adâncă, situată la ani lumină distanță de promisiunile șefului Casei Albe și de epoca în care, în primul său mandat, ginerele evreu al lui Trump media ”Acordurile Abraham”?

Tempi passati. Ierusalimul ar fi vrut ca America să nu se rezume la bombardarea programului nuclear militar iranian, ci să pună umărul la schimbarea regimul teocratic, islamist, de la Teheran. Iar rezoluția trecută luni, de americani, în Consiliul de Securitate ONU, cu sprijinul tacit al Rusiei și Chinei (care n-au recurs la dreptul lor de veto, abținându-se la vot), privind un mandat pentru implantarea în Gaza a unei ”forțe internaționale de stabilizare”, e clar anti-israeliană.

E la fel de anti-israeliană ca și livrarea de avioane militare F-35 Turciei și Arabiei Saudite, de vreme ce prevede, pe lângă o utopică ”dezarmare” a rezistenței în Gaza, jalonarea unui ”drum spre un stat palestinian”. Care ar fi, cum s-a văzut în fâșie între 2006 și 2025, un stat terorist condus de Hamas.

De ce a trecut actuala administrație americană la o politică externă aproape la fel de radicală ca a lui Biden?

Din același motiv pentru care Trump, deși s-a disociat expresis verbis de Marjorie Taylor Greene, a sfârșit prin a se supune cererilor ei și ale extremei drepte antisemite din partidul republican, aprobând ideea publicării integrale a dosarelor Epstein, care se repun periodic pe tapet așa cum se reivește ciclic, în lumea liberă, hype-ul antisemit.

Scopul voltei în politica externă a SUA e clar. Trump o face pentru a se apăra, prin măsuri vădit anti-sioniste, de recursul la antisemitism al extremei drepte, în tentativa ei de a-l detrona ca șef al MAGA. Smintit de aliați părelnici și de propriile carențe morale și intelectuale, Trump a pornit pe un drum periculos. Căci nu ajută niciodată să cedezi ispitei de a scăpa de pericolul de a fi devorat de prădători iarna, în pădure, alăturându-te lupilor în căutarea prăzii.

Guvernele de stânga europene și vechi instituții publice occidentale, precum BBC, vor descoperi sigur acest adevăr.

Și mai grav e că, încercând să scape de haita care-l gonește din extreme, Trump nu-și periclitează doar locul în cartea de istorie, ci riscă să antreneze și SUA în alunecarea pe glisanta pantă spre care-l împing dușmanii politici, întăriți de foștii lui aliați.  America și Marea Britanie au fost, în ultimele câteva sute de ani, garanții unei ordini mondiale bazate pe principii morale și juridice iudeo-creștine. Această ordine, care ia apă de mult, se scufundă tot mai rapid.