Cabotinism franco-american la nivel înalt? Trump, împăratul gol?

În aceste zile disperarea (justificată) a multor europeni, dezamăgiți de volta americană, care a dus la alianța SUA cu dictaturi totalitare și țări criminale sau genocidare, precum Rusia, China și Coreea de Nord, ne determină să ne agățăm și de un pai.

Cum a fost vizita, aparent cordială, efectuată la Casa Albă de președintele Franței, Macron

Care a reușit să-l flateze destul pe omologul său american, pentru ca liderul de la Casa Albă să-l poată numi prieten și să schimbe glume și politețuri cu oaspetele său. Și pentru ca Trump să accepte să i se înfățișeze adevărul fără să facă o criză de nervi. Adevărul, articulat bine de Macron, este că prăbușirea descurajării colective, după prima invazie a lui Putin în Crimeea și estul Ucrainei, în 2014, a condus la marea invazie rusă din 2022.

Perfect corect. Țin bine minte cum mi s-a cenzurat la Deutsche Welle, în 2014, un comentariu în limba germană care evidenția fascismul lui Putin. În Germania politic corectă nu erau mulți pregătiți să accepte, sub Merkel, adevărul. Preferau, de-atunci, să îngrădească libertatea de opinie. Mi-am publicat comentariul atunci doar în limba română.  

În SUA, francezul a izbutit măcar să trimită camarilei de la Casa Albă, care face jocurile departe de Pentagon sau Departamentul de Stat, mesajul principal al Franței și al Europei, atrăgător ambalat în lingușeala potrivit căreia ”vrem pace” și am ”crede că inițiativa președintelui Trump e una foarte pozitivă“. Nu, în realitate nu este. Și noi europenii nici nu avem cum să credem așa o tâmpenie. Dar fie, dacă e musai ”să te faci frate cu dracu până treci puntea”. Unde spui jurnalistului de la Fox News, Bret Baier”că mesajul meu (comunicat lui Trump) e: fii atent pentru că avem nevoie de ceva substanțial pentru Ucraina…și pentru securitatea Europei și a Franței”. În speță, de suveranitatea Ucrainei.

Liderul Hexagonului a transmis niște avertismente inutile, pentru că toată lumea cu scaun la cap știe că nu se poate avea încredere în Rusia, în Putin, în acordurile pe care le semnează, întrucât, cum s-a văzut repetat după 2014, în înțelegerile zise Minsk 1 și 2, ca și față de Memorandumul de la Budapesta, dictatorul rus nu respectă niciun cuvânt și niciun tratat. Nicio promisiune, niciun angajament și niciun acord.

Deci, despre ce vorbim? America a fost până acum pe lună? Iar Trump și Musk pe Marte? Președintele n-a mai condus executivul? O fi căzut de-atunci în cap, e pradă amneziei și disonanțelor cognitive care-i dădeau de furcă predecesorului său corupt, Biden, și nu știe ce-i poate pielea dictatorului de la Kremlin?

Hai, deci, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Dar nici să fim prea pesimiști

Oare ce-a obținut realmente Macron, care crede că s-ar fi întors cu ”ameliorări substanțiale” de la Trump? Mai nimic. Zero? Vânare de vânt, cum era normal, fiindcă la Casa Albă domnește amoralitatea? Amoralitatea unui președinte cu prea puțin intelect și informații istorice, pentru ca să înțeleagă complexa chestiune a Rusiei și a psihologiei de mafiot pseudo-mesianic, antiamerican prin definiție, a lui Putin?

Poate nu chiar vânare de vânt, de vreme ce Macron a reușit măcar să încerce să-l lămurească pe interlocutorul său, că ”e în joc (și) credibilitatea SUA”.

Și că e nevoie de o ariergardă americană, de un mecanism american de sprijin, protecție și susținere a europenilor în cazul unui eventual atac rusesc asupra trupelor europene dislocate pe frontul ruso-ucrainean. În fine, că, un plan bine eșalonat ar stipula un armistițiu terestru, naval și aerian verificabil, apt să pună Rusia la încercare, timp în care să se negocieze garanții de securitate, teritorii și reconstrucții.

În mod remarcabil, nici Macron (care dă semne să se iluzioneze, crezând în ”punerea la încercare a Rusiei” ca și cum n-ar fi futilă) n-a omis să vadă utilitatea acordurilor pe minereuri, ”de vreme ce accesul american la pământuri rare în valoare de sute de miliarde de dolari ar fi cel mai bun mod de a garanta angajamentul Statelor Unite în favoarea securității ucrainene.”

Dar a fost el înțeles?

Și a prezentat Macron atuuri mai puternice decât promisiunile rusești vizând ”mineritul de aluminiu în comun” cu americanii și reducerea mutuală, cu 50% a forțelor armate? De ce să profite SUA de minereurile ucrainene, dacă le poate lua mai ieftin de la ruși?

Trump e prea narcisist, ca, în ciuda credinței sale noi în Dumnezeu, să nu fie trufaș. Ori hoț. Ori să înțeleagă că nu poate avea încredere în promisiunile lui Putin.

Nu-l duce deci capul să respingă, din empatie, sfaturi rele, imorale, precum cele ale unora din colaboratorii săi gen Gabbard, Musk și Tucker Carlson, sfaturi izvorând din indiferența (sau ostilitatea) față de soarta Ucrainei, un aliat natural al Statelor Unite și al Europei.

Pentru că empatia lui e strict limitată la compatrioții săi americani, pe care vrea să-i vadă iar ”măreți”, chiar dacă restul lumii se scufundă. Și Trump e prea înfricoșat de orice riscuri pentru militarii americani, ca să se confrunte bărbătește cu dictatorii. Așa că se înclină smerit în fața lor, oferindu-le, pe gratis, victorii uriașe, la care tiranii nici nu visaseră, fără să bage de seamă, în analfabetismul lui moral, că distruge imaginea și prestigiul Americii. Și gloria americanilor. Pe care, în orbirea lui pretinde, vai, că-i iubește. Și că le-ar face bine, ca ”pacificator”.

Cabotinii, la lucru

Or, când America și americanii vor înțelege ce li se face, vor fi tare departe de a-i mulțumi. Pentru că nimeni nu poate accepta pe termen lung un divorț și un ecart prea amplu între sfera politică și cea morală. Îl vor detesta vizibil și din rărunchi. Poate-l vor suspenda din funcție. Iar el, după ce a compromis contrarevoluția anti-marxistă pe care se pornise destul de eficient s-o facă, se va victimiza cu mare satisfacție, ca alți lideri politici patriotici, eșuați lamentabil în războaie pierdute și declarații de tipul: ”poporul meu nerecunoscător, care nu m-a meritat”.

La Washington, cabotinul Macron, pe care-l desconsideră și francezii și europenii, în timp ce americanii nu-l cunosc, s-a mai pus o dată în scenă, profitând de gafele și simplitatea intelectuală a gazdelor sale. Care i-au ușurat sarcina, căci înghit cu nesaț orice măguleală, orice tămâiere, oricât de puțin meritată.

Da, Trump a schimbat conversația globală. Normal. Nu se putea altfel, date fiind nepăsarea Casei Albe față de soarta Ucrainei (și ostilitatea președintelui față de Zelenski) și ponderea politică și militară a superputerii.

Dar a schimbat-o în rău pentru democrații și libertate, ca și pentru fundamentul moral al lumii iudeo-creștine, un temei pe care republicanii ar vrea să-l refacă și să-l apere de nihilism.

Or, răul malign al dictaturilor expansioniste nu se oprește la granițele vremelnice pe care, în voracitatea lor, tiranii le fixează arbitrar, după varii agresiuni. În lumea globalizată, frontierele contează prea puțin. Oceanele nu apără nici măcar America, așa cum se amăgește Trump. Încât, împăratul e gol. Să i-o spunem noi, dacă Macron, Starmer și Netanyahu nu pot s-o facă, fiindcă își apără și ei nevoile și neamul. Ori pentru că sunt pragmatici. Sau, cine știe, ca mai toți politicienii dependenți de voturi strânse: un pic cabotini și lași.