În fața încercărilor antisemite prin care trec (până mai ieri răsfățații) evrei britanici, americani, australieni și vest-europeni, nu puțini își vor fi pus întrebarea: ”unde e Dumnezeu?”
Nedumeriților, perplecșilor, descurajaților și deprimaților le-a răspuns rabinul șef al Marii Britanii, Sir Ephraim Mirvis. Lămurind un pasaj biblic esențial, din capitolul 22 al celei de-a treia cărți a Sfintei Scripturi, el a ținut să comenteze înjunghierile de evrei, petrecute în această săptămână, pe stradă, în cartierul londonez Golders Green.
Pasajul cheie din textul sacru, unul dintr-un grup de fragmente definind și sfințenia, și modul în care se obține ea, în raporturile Celui Sfânt, Viu și Etern cu poporul Său ales, e o poruncă divină articulată pasiv. Nu doar ca un comandament apare ea, ci, straniu, și ca o predicție de viitor:
”Să nu spurcați numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfințit în mijlocul copiilor lui Israel”. Biblia Ortodoxă oferă o traducere ușor modificată. În ea citim: (Lev 22;31: Să păziţi poruncile Mele şi să le pliniţi: Eu sunt Domnul/ 32: Să nu spurcaţi numele cel sfânt al Meu, ca să fiu Eu sfânt între fiii lui Israel/. 33: Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţesc pe voi, Care v-am scos din pământul Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul”.
Gândirea iudaică, una care a respins net orice cult al morții, Biblia Ebraică fiind esențialmente orientată întru promovarea vieții și a sfințeniei ei, a interpretat versul 32 din capitolul 22 al Leviticului drept chemare la sanctificarea numelui divin prin sacrificiu, la nevoie, personal.
Moartea קדוש השם, al Kiduș HaȘem e ceea ce în alte limbi, tradiții, religii și culturi se numește îndeobște ”martiriul”, un act de venerare, cinstire și sfințire a Creatorului și de îndreptățire a poporului Său prin sacrificarea, dacă trebuie neapărat, a vieții credinciosului martirizat.
Acest tip de sacrificiu întru viață, iar nu moarte, nu s-a dovedit, în istorie, o raritate. Li s-a cerut evreilor, în timpul Holocaustului, de vreo 6 milioane de ori.
Nu puțini din copiii, părinții, surorile și frații celor exterminați de naziști, de fasciștii lui Antonescu, ori de ustașii croați, de cuziști, de legionari și de fasciștii unguri și ucraineni s-au întrebat atunci: ”unde este Dumnezeu”? Iar unii, știu pentru că mi-au spus, s-au lepădat de adevăr și de credință.
Ei bine, li s-ar putea replica peste timp (și li s-a și răspuns): ”dar unde nu e El?”
Unde nu e, oare, El, și în afara poruncilor sale biblice, menite să confere viață prin împlinirea lor, s-o apere, s-o determine să înflorească și să se înmulțească, chiar dacă unii, ”în circumstanțe extreme”, după cum scria Maimonide, ar putea să fie siliți să și-o dea pe a lor?
Doi trecători evrei erau cât pe ce să și-o dea miercuri dimineața în Londonistan. Fuseseră atacați de un terorist antisemit, islamist. Fuseseră înjunghiați și răniți grav. (1)
Succesorul genialului rabin Sir Jonathan Sacks în funcția de rabin-șef al Regatului Unit, învățatul Sir Ephraim Mirvis a aplicat învățătura biblică sângelui vărsat al celor doi oameni agresați pe străzile capitalei britanice, fără să-l fi provocat în vreun fel pe atentator. Fără să fi avut intenția să se sacrifice, ori să fie martiri, s-a întâmplat s-o facă și să fie, ambii evrei înjunghiați îndeplinind, involuntar, comandamentul Kiduș Hașem.
Au sfințit numele Domnului pasiv, așa cum, tulburător, e forma poruncii biblice, în originalul ei ebraic. Și din fericire au supraviețuit și ei, și polițiștii britanici nevoiți să se lupte cu agresorul.
Iată unde cred că este Dumnezeu. În viața prezervată printr-un miracol a celor atacați. În cea nu fără Sens jertfită de multe milioane de ori pentru sanctificarea numelui Său. În învățătura Lui. În tot mai amenințata viață comunitară a evreilor britanici, europeni, americani. Și, nu în ultimul rând, în curajul cu care israelienii își manifestă hotărârea de a lupta și de a rezista, în numele unei religii a vieții și a păcii reale, iar nu părelnice, transformate de extremiști în cult al morții, tăvălugului genocidar al inamicilor lor antisemiți, fie ei islamiști sau nu. Tăvălug al cărui scop malign e nu doar antievreiesc, ci și să fie amnezic, demonic, blasfemator și nihilist.
În fine, Dumnezeu este în celălalt. Este în fața celor pe care, creștini, musulmani (moderați sau nu), atei sau agnostici îi tot atenționează marii Săi gânditori, de felul regretatului Sir Jonathan Sacks. Care spunea că ”ceea ce începe cu ura pe evrei, nu se sfârșește niciodată cu ei”.
Note (1) ”Trebuie să ne unim să smulgem antisemitismul din rădăcini”, a spus premierul britanic Starmer, după înjunghierea celor doi evrei din Golders Green, pe străzile capitalei britanice. Bine a zis. Dar de ce abia acum? Și de ce l-a încurajat, răsplătind terorismul prin recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian, în ciuda masacrului de la 7 oct. 2023?
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.