Nu fi rasist. Sau ce face virusul mental din poliție și dintr-un impuls progresist

Ce s-a întâmplat cu odinioară mândra Anglie, cu dreptatea Regatului Unit, țara în care s-au născut statele de drept și democrațiile moderne? Cum s-a balcanizat ea?

Ce e în capul autorităților ei? Cum au ajuns pradă unui veritabil virus mental? Ce explicații are șocanta crimă care a avut loc cu participarea poliției în Marea Britanie mai de mult, dar a ajuns în conștiința publică abia ieri, după multe luni de tăcere a oficialităților și a presei?

Cutremurătoare e și crima în sine. Dar poate și mai traumatizante sunt cauzele, circumstanțele și urmările ei. Pentru că poliția a arestat inițial victima unei înjunghieri (nu pe făptaș) și a contribuit la uciderea nevinovatului, crezându-l pe ucigaș. Care a invocat un presupus ”rasism” al adolescentului înjunghiat. În răstimp, tânărul sângera pe caldarâm, nefiind considerat de polițiști o victimă.

Pentru că era alb. Și nici după 6 luni dreptatea nu s-a făcut decât parțial, deși criminalul a primit marți, 2 iunie, o condamnare la 21 de ani de pușcărie, mama lui fiind inculpată pentru complicitate,

Ce s-a întâmplat? Iată faptele:

• La numai 18 ani, adolescentul Henry Novak a fost ucis la 3 decembrie 2025 în custodia poliției britanice, după ce ucigașul său, Vickrum Digwa, un ins din India de 23 ani, l-a înjunghiat brutal, de multe ori. Or, ajunși la locul faptei, agenții de poliție l-au crezut pe asasinul de origine Sikh. Care le-a ordonat, practic, ca Novak, tânărul alb pus de el la pământ, să fie arestat în ciuda hemoragiei puternice a victimei.
• Cea din urmă a fost, deci, încătușată de poliție în timp ce zăcea muribundă la fața locului, după ce Digwa a mințit, susținând că ar fi fost insultat ”rasist” de adolescent și că ar fi acționat ”în autoapărare”. (Cum justifică această afirmație o multiplă înjunghiere a unui puști dezarmat nu pare să-i fi preocupat nici cât negru sub unghie pe polițiștii anchetatori. Și încă nu s-a explicat). 
• Imobilizat la pământ de polițiști, Novak a strigat că nu poate respira. Degeaba. Așa că a fost lăsat să moară. A decedat din cauza puternicei sale hemoragii, pe care polițiștii par să fi omis să încerce s-o oprească.
• Încât, în loc să aresteze ucigașul, poliția a ajutat la uciderea victimei, omorând-o prin exsanguinare. Și, probabil, prin demoralizare.
• Cazul a fost mușamalizat luni de zile. Până la 2 iunie, când primarul Londrei, Sadiq Khan, a recunoscut, ce-i drept, ”incidentul”, calificând ca atare o crimă deliberată. Care nu se poate numi ”incident”. Khan, un comunist de origine pakistaneză, a mai afirmat, că situația ar fi fost ”foarte complexă”, pasămite, iar polițiștii s-ar fi descurcat, chipurile, ”foarte bine”.
• Premierul britanic Starmer s-a arătat ”șocat”. Acum, nu cu 6 luni în urmă. Acum, nu cu săptămâni în urmă, când autorul blogului de față, alertat, a dat alarma, în siajul surselor reluate de profesorul Tom Ghallager.
• Adjunctul șefului poliției locale, Robert France, și-a cerut scuze, invocând o presupusă ”mințire” a ofițerilor, în apelul de urgență efectuat de fratele asasinului. Agenții s-ar fi confruntat, deci, cu o scenă ”extrem de complexă”.
• Vorbind în afara instanței, tatăl victimei a reliefat contrastul ”insuportabil” dintre modul în care au fost tratați fiul său și Digwa….”Henry nu ar fi trebuit să moară pe străzile din Southampton în custodia poliției”, a spus el, numind acest lucru, potrivit BBC, ”inuman și degradant”…

Ce este scandalos la culme în această afacere sordidă?

Consternare și indignare stârnesc nu doar crima în sine, precum și modul în care a acționat poliția, omorând practic victima în colaborare cu asasinul, ci și faptul că polițiștii vinovați nu sunt pedepsiți. Zguduie și tăcerea îndelungată a presei. O tăcere vinovată, insondabilă, irespirabilă, iresponsabilă, revoltătoare, la care acest blog n-a achiesat și n-a participat, ci o condamnă ferm.

Evident, ”opinia publică britanică e pe drept vexată și alarmată de această crimă care dezvăluie falimentul politicilor identitare, presupus ”antirasiste”, în realitate rasiste, anti-albe. După explozia de antisemitism, mușamalizarea rețelelor de violatori pedofili pakistanezi și degradarea siguranței pe străzile marilor orașe, precum și draconicele politici anti-libertate de expresie, unii englezi, între care și fostul premier Boris Johnson, se întreabă retoric: ”What happened to our country?” – scrie în reacție, pe drept cuvânt, Diana Rusu. Dar nimeni n-ar trebui să fie din cale afară de frapat și de surprins.

Antecedente edificatoare

Cazul Novak și derapajul autorităților și al presei se anunțaseră de mult. E suficient să reflectăm la cazul Ghorbani, trecut și el în tăcere, stăruitor, ani la rând, de presa mainstream.

Jurnalistul disident, imigrat din Iran, arestat de 8 ori în 10 luni de poliția britanică și achitat într-un târziu, în justiție, după ce el, o jumătate de buletin, fusese acuzat că ar fi ”atacat doi agenți ai poliției”, ce-l puseseră la pământ și îl sufocau, e victima uneia din cele mai consternante serii de șicanări din istoria contemporană a Marii Britanii. Șicanele s-au terminat provizoriu abia după ce inculpatul a reușit să producă imagini video care documentau maniera maltratării sale de polițiștii pretinzând a fi fost chipurile ”agresați”. Ce făcuse Ghorbani, spre a fi luat la ochi în așa un hal de forțele de ”ordine” ale extremei stângi care conduce, în prezent, Marea Britanie? Iranianul își asumase dreptul la opinie. Participase pașnic, de pe margine, la marșuri zise ”pro-palestiniene”, amintindu-le cu o pancartă teroriștilor care mințeau despre presupusul ”genocid” din Gaza că ”Hamas e o grupare teroristă”.

Atât i-a fost de-ajuns pentru a fi luat la ochi, șicanat, molestat și arestat repetat, pentru a fi brutalizat în celule ale poliției din care a fost extras la 4 dimineața spre a fi interogat de polițiști.

Reacții tipice, lămuritoare: când părelnica democrație s-a și dizolvat, iar tabuurile domnesc

Ziarele The Guardian, New York Times et ejusdem farinae n-au depistat nimic reprobabil în arestările și molestările cu pricina cărora le-a căzut victimă Ghorbani.

Și nici țuțării lor de la Harvard (unde studenții evrei tind să dispară, aliații teroriștilor fiind covârșitoarea majoritate a noului cler profesoral, ca și a studențimii lui), sau de la la Universități ca Maryland, Yale, Princeton, MIT, Columbia, Oxford, Cambridge. Nimeni nu s-a arătat îngrijorat. La catedre s-au considerat ”normale” gloatele formate în campusuri, în favoarea islamo-fasciștilor masacratori din Gaza, de la 7 octombrie 2023. Că doar e ”obligatoriu”, conform dogmelor religioase în curs la teologii laici din colegiile anglo-americane, ori vesteuropene, ca ”genocidarii” să fie israelienii, iar nu aliații islamiști ai stângii.

Despre care e tabu în religia progresistă să se vorbească critic.

De ce e tabu?

Pentru că în religia postmodernă a noii inchiziții, neo-marxismul a impus înlocuirea Decalogului cu o singură poruncă. Și ea interpretată pe dos: ”să nu fii rasist”. Să nu fii pentru nimic în lume ”rasist”, dacă victima presupusului ”rasism” nu e albă, creștină, evreiască și heterosexuală. Dacă e de culoare, neagră, musulmană, homosexuală, transsexuală.

Filosoful american Sam Harris a sesizat existența acestui unic comandament. Cum s-a impus?

Prin manipulări lingvistice și decrete răspândite riguros prin rețelele sociale. Cu ajutorul lor, termenul clasic de rasism a fost golit de sensul său propriu. A fost înlocuit cu un amalgam ortodox identitar, de orientare și origine dublă: comunistă și nazistă. E un amestec toxic, în fond fascist, impunând, sub eticheta de ”liberalism”, politici identitare, rasiste, anti-albe, anti-occidentale, antisemite, antiamericane, anticapitaliste, anti-liberale, anti-conservatoare. Politici, ștampilate integral cu bonitate progresistă, semnalizând o imaginară ”moralitate” și părelnice ”știință” și ”progres”.

Adoptarea acestui set de învățături neomarxiste a devenit obligatorie întru evitarea ostracizării

Cu acest amalgam ideologic au fost îndoctrinate mai întâi elitele, apoi instituțiile, inclusiv și mai ales poliția britanică, până când creierele polițiștilor au putrezit. Au crezut că mai slujesc democrației când, de fapt, fuseseră zombificați și determinați prin spălare pe creier să slujească unui sistem totalitar de tip nou care-i silește să-și adopte toate deciziile prin prisma dogmei identității.

E făptașul negru? Îl iertăm. E alb? Îl condamnăm fără drept de apel, orice ar fi. E victima albă și făptașul ”minoritar”? Chiar musulman? Îl susținem până în pânzele albe. Sau negre. Și până la steaguri verzi cu versuri din Coran.

Așa s-a ajuns ca autoritățile britanice să închidă ochii, decenii la rând, la crime sistematice, strigătoare la cer, de viol de fete și adolescente albe efectuate de imigranți pakistanezi.

Ale căror victime au fost hărțuite și intimidate dimpreună cu familiile lor, inclusiv de către polițiști, ca să renunțe la plângerile lor.

Diversiuni întru distragerea atenției de la crimele proprii

Spre a deturna atenția maselor de neaderenți și nesimpatizanți ai noilor religii, ideologii stângii au inventat părelnici dușmani ”diabolici”, demonizați de asemenea sistematic.

Între cei afurisiți obsesiv și perpetuu: ”inerentul” rasism alb, ”sioniștii”, ”evreii”, ”americanii”, conservatorii, ”populiștii”, dreapta, Netanyahu, Trump, armata israeliană, ”colonialiștii”, ”genocidul” în Gaza. Ei cu ”familia” lor, de la patuzsopt… si dă-i, si dă-i si luptă…

Sau, vorba nemuritoare a lui Cațavencu: ”după lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!”