Cum se simte ce-a rămas din democrația românească după aproape 4 decenii de postcomunism? Agonizează. Iar desemnarea ”independentului” Tomac în funcția de premier n-o ajută mai mult decât frecția piciorului de lemn. Dimpotrivă. Îi agravează boala.
De ce? Pentru că acutizează maladia politică și accelerează căderea care a început, posibil fatal, prin anularea alegerilor prezidențiale românești.
Când s-a pus pe butuci, fără justificări suficient probate, principalul mecanism al democrației: alegerile. Un demers care, dată fiind lipsa unui probatoriu convingător, a zdruncinat din temelii credibilitatea democrației românești.
Nu e câtuși de puțin de mirare că, de-atunci, România a reintrat în gura lumii. A redevenit – pentru prima oară de la crimele ceaușiste și iliesciste încoace – un exemplu negativ în discursurile unor importanți oameni politici și lideri occidentali. Între care vicepreședintele Statelor Unite, J. D. Vance.
Președintele României, Nicușor Dan, și-a motivat decizia de a-l desemna pe Tomac la cârma guvernului afirmând că ar fi bine să avem în funcția de șef al executivului un independent. În speță un politician ”independent de partide”. Un soi de tehnocrat.
Dar acesta e un ”argument” de tolomac. Nu unul care să-l justifice ca premier pe Tomac.
Pentru că independența de partide ridică mari probleme unei democrații liberale. Bazate, cum altfel, pe partide. Și pe alegeri. Și pe rezultatul lor parlamentar.
Dar în România există, și nu de azi de ieri, sau doar de la comuniști, un imens dispreț pentru partide, parlament, alegeri. O desconsiderare care s-a aflat la lucru în adânc și când CCR a hotărât, ilegal, să anuleze alegerile prezidențiale, ca să ne scape de extremistul pro-rus.
Ne-am bucurat atunci. Și ne-am prefăcut că nu știm că, în democrația veritabilă, scopul nu scuză mijloacele. Cum nici dictatura regală introdusă de Carol al II-lea, n-a fost, până la urmă, decât o decizie părelnic ”salvatoare”.
Dar nu e liniștitor discursul pro-occidental al premierului desemnat? Sau trecutul său politic de băsist și de europarlamentar, despre care se spune că ar ”puți a servicii”? Ori faptul că președintele României îl consideră o opțiune bună pentru țară?
Din păcate, nu. Problema cea mare nu e că nu e clar cum își va asigura premierul desemnat majoritatea parlamentară necesară guvernării. Și, mai ales, unei guvernări care să procedeze la schimbarea, la reformele cerute de popor nu o dată, în scrutinele ultimilor ani.
Problema cea mai spinoasă rezidă în deciziile, declarațiile și mai ales faptele președintelui care l-a numit. De când a reușit să ajungă la Cotroceni grație votului anti-georgist, acest președinte n-a ratat nicio o ocazie de a rata ocazia de a manifesta competență și de a nu dezamăgi.
A respins ce trebuia să accepte, a criticat ce nu era cazul, a promis măsuri de reformare a justiției și nu s-a ținut de cuvânt. A făgăduit marea cu sarea în privința dezvăluirii cauzelor anulării alegerilor. Dar, în loc să desecretizese raportul privindu-le, a rămas perfect opac.
Nu mai puțin grav, președintele a pactizat cu PSD și cu sistemul securistoid, deși națiunea i-a cerut să se abțină de la a trăda. Majoritatea electoratului ar fi vrut ca Nicușor să-l susțină clar pe Ilie Bolojan. Și să promoveze restructurările fierbinte dorite de românii lucizi.
Presupunând că premierul desemnat își va asigura în Parlamentul din care nu face parte majoritatea, ce va fi, prin urmare, la butoane, Tomac, altceva decât un tolomac în slujba președintelui? A unui șef de stat care a dovedit doar că e doldora de sete de putere, nu și de competența necesară să conducă țara? Și de ce fel de lideri ar avea nevoie, în realitate, țara?
Ar avea imperioasă nevoie nu de Cațaveici și Farfurizi. Nici de dregători specializați în minima rezistență. I-ar trebui urgent niște iubitori de valori. Niște patrioți autentici – spre deosebire de ”suveraniștii” putiniști – capabili să transmită respect veritabil pentru instituțiile democratice. Și capacitatea de a le întări. Ar salva-o demnitari curajoși, în stare să ia măsurile impopulare vitale reformării și resuscitării democrației și economiei românești.
Nici Nicușor Dan și nici obedientul basarabean Tomac nu dau semne să facă parte din acest grup foarte restrâns. Cu ei la pupitru, alunecarea țării pe tobogan riscă să nu mai poată fi oprită.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.