Ce l-a apucat pe Marx, fiul creștin al unui evreu botezat și nepotul unui rabin, de a devenit un poet satanist și elaborat, între un posibil viol și un cert copil din flori, filosofia și ideologia comunismului, unele atât de destructive încât au dus la moartea a 100.000.000 de oameni?
De ce a aprins Hitler lumea, în al doilea război mondial? Ce-l chinuia, sufletește, într-atât, încât să pună foc Europei și apoi, împreună cu Japonia și Italia, lumii?
Nu patriotismul îl muncea pe austriac. Care nu știa prea bine pe cine trebuie să înrobească, în afară de slavii populând ținuturile expansiunii sale militare și coloniale spre est, sau dacă incendierea lumii urma să se facă în numele ”rasei” ariene, sau a celei germanice, în numele rasei nordice sau al germanilor. Dar știa, în schimb, perfect, pe cine voia să extermine.
Ce vor partizanii Hamas
Știau și Marx, marele antisemit, și demonstranții ”pro-palestinieni”, pro-teroriști, pro-Hamas care, agitând steaguri palestiniene, au încercat să ia cu asalt recent Adas Tora, o sinagogă din Los Angeles.
Incitați de necunoscuți, (potrivit cărora în sinagogă s-ar fi ”vândut” pământ ”palestinian”, căci avea loc un târg imobiliar israelian) pro-teroriștii au venit în masă și organizați să bată, să molesteze, să comită un pogrom. Și n-au întârziat să-l demareze, scandând de la început lozinci genocidare. Sub nasul unei poliții inexistente, iar apoi pasive, i-au atacat pe enoriași.
Aproape ca în Germania anilor 30, bătăușii, unii înarmați, au înconjurat sinagoga. S-au repezit la o femeie, pe care au pus-o la pământ.
Tentativă de pogrom la LA
În timp ce urlau apeluri la ”intifida”, la revoluție antisemită globală, au încercat să bată evrei purtând însemne religioase precum kippa sau șalul de rugăciune tradițional. Au aruncat oameni la pământ, i-au împroșcat cu spray paralizant.
Când a apărut poliția, gloata violentă de mascați islamiști (apărați cu venerație de un site LGTBQ din LA) au blocat accesul evreilor la sinagogă (pentru că ”nu le place” Israelul), fiind protejați de polițiști pasivi. Care, la ordin superior, le-au lăsat aproape totală libertate de acțiune pogromiștilor, enoriașii fiind obligați să se strecoare spre sinagogă pe o cărare strâmtă, eliberată ad hoc îndărătul forțelor de ordine, ori să se trezească bătuți pe strada din fața lăcașului de rugăciune.
În mod șocant, poliția le-a permis pogromiștilor să ocupe trotuarele din ambele părți ale sinagogii. Dar altfel decât în Germania și Austria anilor 30, evreii n-au stat, în genere, să se lase bătuți, ci s-au apărat. Timp de o oră, poliția echipată anti-tero, i-a lăsat pe pro-teroriști să-i molesteze pe evrei, neintervenind astfel, încât să-i despartă.
Au trecut ore înainte ca șefa de extremă stânga a primăriei din Los Angeles, democrata Karen Bass, să admită că au loc violențe, să condamne ”ca odioase” tentativele de a-i opri pe evrei să intre în propriul lăcaș de cult și să trimită în zonă patrule de poliție suplimentare.
Dar oare ce-ar fi fost dacă evreii sau creștinii ar fi atacat o moschee? Dacă i-ar fi împroșcat cu spray paralizant pe credincioșii musulmani sub ochii polițiștilor pasivi? Cât i-ar fi luat poliției din Los Angeles să intervină și să-i aresteze pe nemernici?
Karen Bass și guvernatorul Californiei au sfârșit, într-un târziu, prin a condamna violențele din cartierul Pico-Robertson și ura pe evrei, afirmând că antisemitismul n-are loc în California. Și președintele Biden s-a alăturat cu jumătate de gură condamnărilor ”intimidării unor enoriași evrei”, pe care a calificat-o drept ”scandaloasă” și ”periculoasă”, precum și ”neamericană”. Dar el a reluat clișeul, în acest context aberant, potrivit căruia ”americanii” ar avea ”dreptul la proteste pașnice”.
America în plonjeu extremist și antisemit
Evident că au. Dar aici nu era vorba de proteste. Și cu atât mai puțin de unele pașnice. Era vorba de o tentativă de pogrom ca în Rusia țarilor. Și ca în Germania celui de-al Treilea Reich. Cu poliția silită de potentați să devină complice.
Joe Biden a pretins la un moment dat că ar fi hotărât să candideze la președinție, pentru că i s-ar fi părut că predecesorul său n-ar fi condamnat destul ieșirile rasiste și antisemite de extremă dreapta din demonstrația care a mutilat Charlottesville la 11 și 12 august 2017. În realitate, în ciuda unei stângăcii retorice inițiale, Trump a condamnat ferm, clar și fără echivoc derapajul de extremă dreapta de la Charlottesville.
Mai grav e că, sub egida guvernării de stânga a lui Biden și a partidului democrat, Charlottesville are loc zilnic, de peste 9 luni, în SUA. Și nu doar peste ocean, ci în mai toată lumea liberă condusă de americani.
Biblia și substratul antisemit, mesianic și revoluționar al războaielor globale
Războaiele moderne devin globale doar dacă nu sunt pur și simplu teritoriale sau pentru onoare, ci și mesianice. În speță revoluționare. Mesianismul lor (fals, în măsura în care pretind să fie opera și acțiunea unui mântuitor veritabil, un lider în genere extrem de trufaș) le autorizează, întru prezumtiva ”salvare” a colectivului de ”salvat” și ”izbăvit”, să comită și genocide. Primul exemplu? Cel egiptean împotriva robilor conduși de Moise.
Al doilea? Amalec, în deșert, în contra acelorași, după izbăvirea lor de către Dumnezeu, cu ajutorul modestului Său rob, Moise.
De la gnostici, iluminiști și Marx încoace, mai toate tentativele de revoluție ”mesianică” sunt, aproape fără excepție, antisemite, rodul acelui tip negativ și răsturnat de lectură dualistă a Genezei și a Bibliei, analizate genial, între alții, de Ioan Petru Culianu. O lectură care-L scoate vinovat de toate relele pe Dumnezeu. Care, întrucât nu poate fi tras la răspundere, e prigonit de extremiști prin pedepsirea și năzuita anihilare a poporului Său.
Întrucât democrațiile nu sunt nici revoluționare, nici mesianice și, teoretic, cu atât mai puțin antisemite, ele nu declanșează și nu poartă, în genere, războaie genocidare, ci doar de apărare.
Sub bagheta ”magică” a progresismului, acest lucru pare să se fi schimbat. Treptat, dar incontestabil. Elitele, care vor cu orice preț să-și păstreze puterea, descoperă virtuțile revoluției mesianice, care, speră ele, le scutește de datoria de a se impune la cârmă prin alegeri libere.
Democrațiile apusene au devenit tot mai socialiste, mai ecologiste, mai progresiste. Vor tot mai apăsat să salveze globul. Se mai miră cineva că devin și tot mai antisemite? Tot mai ca Greta?
Se mai miră cineva că stânga se aliază tot mai fără jenă cu extremismul islamist, nu mai puțin antisemit decât hitlerismul? Pe cine mai uimește pofta satanică, destructivă, nihilistă a adepților extremei stângi, expusă grotesc la Eurovision, unde o tânără a trebuit să se ascundă zile și nopți în șir, în pacifista Suedie, doar pentru că era evreică? Doar pentru că fata interpreta un cântec israelian deplorând bezmetice asasinate parcă fără sens?
Așa s-a revelat, necruțător, hidoasa conformație a lumii în care trăim. În ea se adulează cultura anulării și anihilării, nimicul, distrugerea, satanismul. Acest cult e mereu antisemit, rabatabil și relativ atașabil multor ideologii progresiste sau islamiste. Din ele se nasc războaiele mondiale. Cu sau fără bombe atomice. Dar mereu cu tirani și teroriști antisemiți.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

E ceva discrepanta aici, astia sun ca nu ailalti spun ca da. O fi fatuca doar pe jumate insarcinata?
https://www.reuters.com/world/us-has-sent-israel-thousands-2000-pound-bombs-since-oct-7-2024-06-28/
Stânga minte de îngheață apele.
Dreapta minte de le dezgheata.
hahaha. Bună.