Cum să se termine, evropenește, războiul cu Rusia?

Sau: două opțiuni de victorie

Ce final al războiului cu Rusia ar corespunde intereselor europene? Președintele Poloniei a afirmat că atât țara sa, cât și Germania și Franța ”sunt absolut unite de interesul comun” de a împiedica Rusia să câștige acest război. Așa s-a exprimat Duda la o conferință de presă comună (în format Weimar) derulată la Paris cu participarea liderilor Franței și Germaniei, Macron și Scholz.

”Rusia nu poate câștiga acest război”, a reliefat Duda, vorbind ca președinte de stat NATO și UE, alături de alți doi lideri asemenea.

Aport românesc la o soluție diplomatică? Adresant necunoscut

Problema e că, în ciuda unității manifestate de cei trei, comuniunea lor e părelnică. Domnesc neînțelegerile, vrajba, confuzia și abulia, în occident, cu privire la țelurile campaniei militare ucrainene. Și la definiția victoriei în război.

În acest context, România prea puțin educată de politica ei externă din ultimele două veacuri să aibă o voce proprie, n-are absolut nimic de spus și a lăsat Poloiniei sarcina de a vorbi în numele statelor esteuropene, cele mai acut amenințate de expansionismul rusesc. În timp ce România lui Klaus Iohannis e, în materie de diplomație, doar un om de paie al Germaniei și un yesman al Franței, Polonia lui Duda mai articulează, uneori, interesele veritabile ale esteuropenilor.

Dar numai uneori. Potrivit Ukrainska Pravda, liderul de la Varșovia ”se arată conștient, că pentru securitatea întregii Europe și pentru viitorul UE e de o importanță absolută ca Rusia să nu mai aibă vreodată potențialul și ocazia de a ataca o altă țară, de a-și extinde sfera de interese cu prețul unor vieți omenești, cu prețul proprietății altora și cu prețul suveranității și independenței altora”.

Diferențe și divergențe. Și cele două opțiuni ale victoriei

E bine spus. Dar cât de conștienți sunt de toate acestea liderii occidentali care, ca Macron, insistă să stea de vorbă cu Putin și reclamă periodic negocieri complet inutile cu agresorul, ori menajarea sa la Haga, deși Rusia nu stăruie doar să mențină ocupate teritorii, ci le-a și anexat, supunându-le deopotrivă unor crime barbare, rusificării, epurărilor etnice, ecocidului și genocidului?

În chestiune, pentru Duda, e să ajute Ucraina să adere la structurile euro-atlantice, în primul rând la NATO. Ceea ce ar pune pe moment la adăpost Ucraina de viitoare agresiuni rusești. După ce forțele ucrainene vor fi recucerit ținuturile supuse raptului teritorial de către Kremlin.

Problema Franței și Germaniei e că par paralizate fie de frică, fie de o intratabilă prostie. Căci altfel ar fi înțeles din timp că, dacă, așa cum pretind la unison, vor să împiedice Rusia să câștige acest război, care ar putea dura mult, mult de tot, nu există, la alegere, decât două căi: capitularea armatei ruse, ocuparea Moscovei și schimbarea de regim. Ori cooptarea Ucrainei la NATO, adevăratul măr al discordiei și casus belli oficial, din unghiul propagandei putiniste, pentru care aderarea în masă a ucrainenilor la valorile democratice occidentale a părut de nesuportat.

Orice altceva prelungește războiul și dă Rusiei, care dispune de resurse enorme și practic inepuizabile, șansa de a recupera ce pierde bunăoară prin contraofensiva ucraineană actuală.

Rusia, cancelariile apusene față cu Duda și interesele esteuropene

Spre deosebire de unii din colegii săi din cancelariile evropenești și occidentale, Duda a supus chestiunea finalului războiului actual unei analize realmente serioase, menite să ducă la producerea instrumentelor și la condiționarea operațiunilor necesare promovării securității europene și nord-atlantice. Or, decidenții NATO de la Washington și liderii puterilor vesteuropene vor să evite, cu orice preț, implicarea în acest război cu militari proprii. Concomitent, dregătorii americani și vesteuropeni își doresc mult ca Ucraina să evite orice risc de ”escaladare” și deci, pe cât posibil, incursiunile pe teritoriul Rusiei. Ceea ce împiedică înfrângerea definitivă a forțelor ruse.

Or dacă aceste forțe nu vor capitula, se vor putea reface după eventuala ”victorie” parțială a Ucrainei. ”Victorie” definită mai nou de președintele Duda, ca recucerire a teritoriilor ocupate. Sau mai precis ca ”expulzare a forțelor armate ale Rusiei din toate teritoriile ocupate, deci din toate ținuturile recunoscute, internațional, ca aparținând Ucrainei”. Duda a precizat: ”așa ar trebui să se termine, în opinia mea, acest război”. Pioasă dorința lui Duda.

Ea nu va avea nici cea mai vagă șansă de a se realiza, cât timp teritoriul Rusiei e tabu. Și înainte ca Putin să capituleze. Ori dacă administrația americană nu înțelege, în fine, esențialul. Și anume, că, dacă vrea să calmeze Rusia, va trebui să înfrunte prezumtivul ”risc al escaladării”, cooptând Ucraina la NATO clar, rapid, lipsit de echivoc, cu granițe definitive și cu tot ce implică o atare aderare în materie de articol 5 al Tratatului NATO: ”un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părţilor şi, în consecinţă, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, va sprijini partea sau părţile atacate, prin realizarea imediată, individual şi împreună cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, în vederea restabilirii şi menţinerii securităţii în spaţiul NATO.”

Concluzii și recomandări

Pe scurt, e în interesul major al Vestului și rațiune de stat nu numai să se depună toate eforturile posibile necesare victoriei ucrainene în actuala contraofensivă. E, de asemenea, imperativ, să nu se admită un hiat spațial și temporal în procesul integrării Ucrainei reîntregite într-un spațiu securitar occidental nefisurat, cu tot ce antrenează militar, politic și economic această integrare. Altfel spus: cererea Ucrainei de aderare la Alianță trebuie aprobată fără întârziere, cel târziu după recapturarea Crimeei și a celorlalte teritorii încă ocupate. Altfel războiul va continua în Rusia. Ori, la alegere, dar și mai grav, conflictul va reveni în Ucraina până la aneantizarea acestei țări.

Dar e greu de crezut că americanii vor pricepe rapid chestiuni care sunt prea departe de ei ca să-i intereseze acut, în condițiile în care dezinformarea rusă lucrează și peste ocean la turații maxime.

Cu atât mai important ar fi ca puterile europene să constituie un front comun, care să ceară abulicei administrații americane să recupereze ceea ce a omis să facă în 2008, la București, când administrația Bush a admis ca Germania și Franța să împiedice accesul în NATO al Ucrainei, Moldovei și Georgiei, lăsând cele trei țări la cheremul Rusiei lui Putin. E timpul să se pună capăt acelei decizii funeste, cu urmările catastrofale pe care le-a avut în ultimii 15 ani.