Am scris acum un sfert de veac o carte întreagă despre atentatele jihadiste de la 11 septembrie 2001 și despre rațiunea lor religios-psihologică. E momentul să fie completată. Va trebui să abordeze, dincolo de carențele anilor 90, când ne-am lăfăit iresponsabil, după prăbușirea URSS, într-o siguranță înșelătoare, și lacunele majore ale ultimilor 25 de ani.
Când, din corectitudine politică și bias ideologic, am refuzat nu doar să-i spunem bestiei teroriste, islamiste, pe nume, ci și să ne ferim să indicăm proveniența ei islamică. Refuzând să vorbim de teroriști musulmani. Sau teroriști. islamici.
Prin 2016 mi-am amintit de reacția mea la primul avion intrat în WTC. Ea m-a determinat să scriu și să public la DW, după exact 15 ani, un comentariu intitulat, în memoria cărții de acum 25 de ani. despre ”mentalitatea deșertică” (a teroriștilor) : https://www.dw.com/ro/mentalitatea-de%C5%9Fertic%C4%83-redivivus/a-36522106.
Înainte de a reproduce aici o serie de pasaje importante din acest articol, legate mai ales de profilul și mobilul jihadist dindărătul mega-atentatelor (care aveau să se repete la scară mai mare în Israel, la 7 octombrie 2023) țin să-mi fac mea culpa.
Încercând să clarific occidentali cu privire la particularități ale gândirii orientale și totalitare, am neglijat un aspect cheie, pentru Vest, al zilei de 11 septembrie 2001. Reacția pasagerilor celui de-al patrulea avion. Zborul United-Airlines-Flight 93.
Scriam, deci, în 2016:
”Mi-am amintit instantaneu de mega-atentatele de la 11 septembrie 2001. Şeful de atunci al redacţiei româneşti al postului de radio Deutsche Welle, Emil Hurezeanu, m-a chemat în biroul său, unde urmărea stupefiat, la televizor, împreună cu Robert Schwartz, propulsarea unui avion de pasageri într-unul din cele două turnuri gemene ale World Trade Center.
M-a întrebat ce cred despre insolitul eveniment. ”E terorism?” „E terorism”, am presupus, în replică, amintindu-mi de încercarea din februarie 1993 de aruncare în aer a Centrului Comercial Mondial din New York. Îmi credeam supoziţia mea coroborată de probabilitatea extrem de redusă a unei coincidenţe într-un megalopolis ca New Yorkul şi într-o lume tot mai bântuită de terorism islamist.
În timp ce discutam a apărut la orizont şi-al doilea avion de pasageri transformat în armă de către terorişti islamişti din lumea arabă.
În reacţie la atentatele care au schimbat faţa lumii am scris, în octombrie 2001, un eseu intitulat „Mentalitatea deşertică”. Am respins categoric prejudecăţile şi aserţiunile stupide, lesne de invalidat, potrivit cărora mobilul unor asemenea fapte ar fi fost neajunsuri economico-sociale.
Am conchis că obsesia distrugerii acestui simbol al capitalismului şi democraţiei, care a fost World Trade Center, ţine între altele de o ciocnire, în lumea globalizată inevitabilă, a unor mentalităţi şi reziduuri culturale diametral opuse. În speţă a mentalităţii moderne, simbolizată de zgârie-nori şi aspiraţia cuceririi tăriilor, lovindu-se frontal de alta, deşertică, al cărei orizont e marcat de simplitatea pustiei, de un relief al cărui nadir e cocoaşa cămilei.
Mai notam atunci, la Deutsche Welle, anticipând atentatele de la 7 octombrie 2023:
”Întrebându-mă azi ce-i mână oare pe nişte prezumtivi terorişti piromani din Orientul Mijlociu să încerce să-şi mistuie în flăcări propria patrie.. .poate chiar şi propria casă, nu cred să se poată evita vrăjmăşia radicală, mistuitoare, pe care o iscă modernitatea.
În cauză e o inepuizabilă ură cuplată cu varii complexe de inferioritate şi superioritate. În cauză e o mentalitate a simplificării cu orice preţ a complexei lumi moderne, capitaliste, democratice, pentru care Israelul, ca World Trade Center, e, incontestabil, un simbol puternic. Iată ce-i poate determina pe unii să încerce să-i dea foc. Iar pe mulţi alţii, în lumea arabă, să exulte şi să salute entuziast piromania teroristă.
Nota bene. Această ură implacabilă și patologică nu e doar proprie islamismului militant ori unei părţi semnificative a lumii arabe şi islamice. În care există apreciabile segmente nepolitizate şi neinstigatoare. Iar ura celorlalte pe evrei, americani, „cosmopoliţi”,(…)pe decadentul” şi „materialistul” Occident nu-i exclusivă. E, dimpotrivă, împărtăşită global, de la nazişti şi comunişti încoace, de numeroase mişcări şi regimuri totalitare, inclusiv de putinism, inclusiv de mulţi occidentali. Curios şi semnificativ, în context, e că monstrul nihilist rezultând din întunericirea minţii şi raţiunii determină stânga extremistă din Vest să susţină un regim imperialist de extremă dreaptă. În speţă, sistemul fascistoid eurasiatic şi naţionalist-bolşevic propagat de ideologii lui Putin. Această inadecvare ideologică nu-i unică. E mai degrabă tipică. S-a spus că extremele se atrag. În fapt, nu pare să existe decât o singură extremă. E cameleonică, …versatilă, în fapt, dincolo de…diferenţe ideologice, este constantă, prin ura colectivistă care o animă. Aşa se explică alianţe aparent fantasmagorice (precum cea dintre rasistul Hitler şi muftiul palestinian al Ierusalimului, al Husseini, sau cea dintre KGB şi teroriştii lui Septembrie Negru) care s-au format în repetate rânduri în trecut. Îmi pare prin urmare clar că terorismul şi totalitarismele care îl exercită au toate un vădit substrat comun. Se vede cuprins Israelul de pârjolul unei noi intifade, a unei răzmeriţe piromane? Rămâne de văzut cât de rapid vor putea stinge flăcările autorităţile israeliene. Focul urii va mai arde sigur, mult, mocnit. Din când în când va izbucni cu violenţă. Iar mentalitatea nihilistă va mai transforma varii peisaje în deşert”.
Înapoi în prezent. Și la atentatele de la 11 septembrie 2001
Revenind la Zborul 93, de acum 25 de ani, el furnizează una din lecțiile eterne, pentru democrații, ale celor petrecute la 9/11. Grație pasagerilor acestui avion, fie memoria lor binecuvântată, și eroismului lor. O lecție care implică rememorarea cronologiei atentatelor.
Avionul în chestiune, un Boeing 747, se îndrepta de la Newark spre San Francisco. Patru teroriști din al Qaida, strecurați la bord pentru că, în naivitatea lor, americanii nu controlau efectiv pasagerii, iar serviciile secrete și consiliera de securitate a președintelui Bush, Condoleezza Rice, o făcuseră de oaie, căci nu puseseră cap la cap informațiile existente, au deturnat și acest avion.
Dar, spre deosebire de pasagerii celorlalte avioane, cei 33 de oameni de rând din Zborul 93 aflaseră de soarta aparatelor de zbor propulsate în turnurile gemene și în Pentagon în dimineața acelei zile. Primul avion lovise turnul nordic la ora 9 fără un sfert. CNN a transmis live impactul, sub ochii lui Emil Hurezeanu. Am fost chemat să văd scena. Era retransmisă în buclă. Am opinat instantaneu că e un atac terorist, islamic. În timp ce îmi argumentam opinia, cu un sfert de oră după primul impact, al doilea avion penetra turnul sudic al WTC, confirmând-o.
S-a aflat ulterior că autoritățile americane fuseseră avertizate cu o oră înainte. În speță de la ora 8 și 19, când una din stewardesele primului avion deturnat, a avut prezența de spirit să avertizeze personalul de la sol că are loc o deturnare, iar piloții sunt incomunicado. La ora 08:24, liderul echipei teroriste, islamiste, arabul egipteano-saudit Mohamed Atta s-a trădat dintr-o inadvertență singur, apăsând un buton greșit. A fost auzit de controlorii de trafic de la Boston, în timp ce dădea indicații prețioase pasagerilor. Abia după aproape un sfert de oră era alertată și aviația americană. Un răstimp regretabil de îndelungat. La 08:46, primul avion era lăsat de autorități să lovească primul turn.
Prima și ultima victorie a acelei zile asupra teroriștilor
La 09:03 urma al doilea impact în WTC. Căci nici al doilea aparat de zbor deturnat n-a fost deviat de nepregătita aviație militară a SUA spre mare, la o aruncătură de băț de WTC.
În mod iresponsabil, abia la 9 și 5 minute era informat președintele SUA, George W. Bush. După altă jumătate de oră se prăbușea în Pentagon al treilea avion deturnat (Flight 77). Abia apoi se închidea spațiul aerian american și decola avionul prezidențial, Air Force 1.
Între timp, controlul asupra celui de-al patrulea avion (93) fusese acaparat de teroriști. La 09,59 se prăbușea, în Manhattan, turnul sudic. Abia 180 de secunde lungi, deci trei minute mai târziu, se înfigea botul zborului 93, care se îndrepta spre Casa Albă sau Capitoliu, în țărâna unui câmp de la Shanksville, în statul Pennsylvania, fără să-și atingă ținta.
Aceasta a fost, în acea zi, prima, din păcate și ultima înfrângere de proporții a teroriștilor.
Pe care o mână de cetățeni hotărâți și temerari i-au împiedicat curajos, de fapt eroic, să dărâme în capitala SUA, Washington, un simbol al democrației americane, al lumii libere și al civilizației iudeo-creștine. Straniu, victoria lor a necesitat un martiriu colectiv. Cel aprig invocat la orice pas de jihadiști.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
