Trăncăneală. Și o miză mortală. Kamala și Convenția Democrată

La nemți se numește: ”heiße Luft in Tüten”. În traducere literală: ”aer fierbinte în pungi”. Mai pe românește: Vorbărie goală. Flecăreală. Trăncăneală. Zero substanță. Zero conținut.  

Kamala Harris, care refuză de o lună încheiată să vorbească, serios și liber, cu jurnaliști independenți, despre chestiuni politice și economice importante, nu e, desigur, doar atât. E și ”joy”. E multă bucurie. Multă, multă bucurie. Aplauze.

Kamala e și optimism. Mai multe aplauze.

E, în plus, promisiunea ceaușistă de a controla prețurile, ca să nu se mai facă ”speculă”. Odată transpusă, această idee socialistă ar ucide piața liberă și ar goli mai rapid magazinele americane decât a reușit Stalin în Ucraina și Maduro în Venezuela. Sau Mao în China. Aplauze suplimentare.

E, totodată, femeia căreia Biden i-a dat o singură însărcinare. Să rezolve probleme graniței de sud a SUA, luată cu asalt de imigranți. N-a reușit. N-a izbutit nici să se deplaseze la frontieră. În schimb, a reușit să mintă de să-nghețe apele că a fost. Doar că, deși de stânga, jurnalistul care o intervieva n-a suportat sfruntarea și i-a devoalat minciuna. Când s-a văzut nevoită să-și recunoască minciuna și să admită că nu a fost la graniță, a supralicitat nonșalant: ”ei și? Nici în Europa N-am fost”.

Aplauze, puternice, neostoite.

Și de ce să nu fie aplaudată, dacă ea nu e de vină pentru inflație? Pentru prețuri exorbitante la alimente și la pompa de benzină?

Nu se știe, ce-i drept, unde a fost în ultimii 4 ani de ”bidenomics”, dar agitpropul democrat o zugrăvește ca și cum n-ar fi fost la putere, în ultimii patru ani. Ca și cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Ca și cum doar Biden ar fi fost de vină.

Ca și cum ea n-ar fi știut de senilitatea lui și nu i-ar fi mințit, ani la rând, pe americani. Ca și cum ea n-ar avea nici în clin și nici în mânecă cu dezastrul politic extern provocat de Casa Albă din Afganistan până în Iran și din Ucraina până în Israel. Timp de patru ani n-a fost săraca decât aer cald în pungi. Aer care s-a fâsâit…

Kamala Harris e, de asemenea, promisiunea de a pune capăt extracției de energie fosilă ”din prima zi” a președinției ei. E și angajamentul (pentru alegătorii de Pennsylvania) de a nu-i pune capăt.

Bătăi din palme. Ovații. Promisiuni peste promisiuni. Și făgăduielile contrare.

Kamala Harris e tot și, cam ca PRM-ul lui Vadim Tudor, ”chiar mai mult decât atât”. Ovații fierbinți.

E ca apostolul Pavel, un soi de campion atletic, alergând să câștige, nu să ajungă pe un jenant loc doi, scop în care, ca în Corinteni 9, face din sine ”toate tuturor”. E, deci, ”iudeilor iudeu, celor fără de lege ca unul fără de lege, slabilor slab” și, mai știi, puternicilor puternic.

Cu iudeii nu-i e prea ușor nici ei. Kamala Harris e femeia care, în secret, s-a întâlnit cu primarul Abdullah H. Hammoud, edilul pro-terorist, pro-Hamas, al orașului american Dearborn, din statul federal Michigan, orașul cu cea mai mare populație arabă din SUA, care a justificat masacrul terorist comis de islamiștii interpuși ai Iranului în Israel, la 7 octombrie 2023. Cu el, Harris n-a avut probleme să se întâlnescă.

În schimb, tovarășa Harris a respins o dezbatere cu Donald Trump la postul tv Fox News. Căci după ea și extrema stângă din care face parte, ”pericolul pentru democrație” ar fi Trump. Nu teroriștii. Nu Iranul, nici fanaticii neo-marxiști din BLM și Antifa. Sau dictatorii acestei lumi.

Ovații fierbinți, îndelungate. Fluturări de șaluri și de steaguri palestiniene. Lozinci despre ”Genocide Joe”. Distrugeri de garduri la Convenția Națională Democrată. Gloate vesele, pline de o sfântă bucurie, luând cu asalt orașul Chicago. Din care primarul i-a evacuat pe eventualii demonstranți pro-israelieni. Lor li s-a interzis prezența în oraș.

Căci evreii ”sunt” problema. Ei, teroriștii, oamenii Iranului, Rusiei, ai Chinei comuniste, adulate de adjunctul ei, Tim Walz, ei ”nu” prezintă din unghiul partidului democrat, din punctul de vedere al Kamalei Harris, și al presei arondate lor cu trup și suflet, niciun fel de problemă pentru democrație. Ei sunt gigea, dimpreună cu ayatolahul, cu Putin și cu Xi, ca și cu dictatorii din subordine.

Aplauze. Aplauze îndelungi. Aplauze interminabile. Ovații la scenă deschisă.

Intră în scenă cântăreața cheală, rinocerii, tot tacâmul. Antiamericani din toate țările uniți-vă! Trăiască socialismul!

Care ”socialism al unuia e”, în concepția sinofilului Tim Walz, ”buna vecinătate a celuilat”! Da, ați ghicit. E socialismul care a omorât vreo 100.000.000 de vecini. Dar care-i surâde mult guvernatorului din Minnesota. Și ei, tovarășei. Kamalei.

Toate acestea contează însă prea puțin în condițiile actuale de bucurie, de exaltare, de euforie.

Nici măcar profesorii româno-americani de moderație, de comunism și anticomunism din universitățile din SUA și publicista românească nu se arată alarmați. Îmbrățișează, la unison, cravata roșie. Își pipăie insignele de pionieri, cuminți. Și participă cu tot sufletul (și frica părintească de Stalin) la prelungirea aplauzelor fierbinți. Că doar îl detestă pe Trump. Și pe conservatorii republicani. Pe oricine trebuie neapărat să deteste, dacă vor să-și păstreze catedra.

Se va termina vreodată această trăncăneală, știut fiind că miza alegerilor prezidențiale din SUA ar putea fi, pentru americani și europeni, mortală?

Dar de ce să se termine, dacă ne distrăm atât de bine? Dacă tovarășa Harris ne-a adus atâta bucurie? Atâta încântare? Atâta veselie? Atâtea aplauze îndelungate, cuminți și fierbinți, pe care nimeni nu îndrăznește să le întrerupă, ca să nu se spună că a pus capăt mulțumirii, bucuriei, magiei, fericirii, nirvanei tovărășești? Caz în care n-ar fi exclus să fie ținut minte, suspectat, condamnat și expediat în Gulag, într-o bună zi.

Rinocerii se urcă toți pe scenă. Vaca se urcă în copac. Porumbeii păcii și baloanele se urcă în cer. Bucurie. Fericire. Ovații și aplauze vulcanice. Ovații și aplauze interminabile.