Cele mai noi articole · Politică internațională

Și de acum încolo? Leadershipul, tancurile și evoluția războiului

În vremuri excepționale, în timpurile în care moartea își vântură coasa pe străzile satelor și orașelor, faptele liderilor contează dublu, triplu, cvadruplu. Contează enorm. Omisiunile simple, amânările negândite, tergiversările și boroboațele cele mai uzuale, nefăcutele cele mai plate și relele cele mai banale costă vieți și devin, ca atare, ticăloșii de proporții incalculabile.

Contează pentru destinul propriilor națiuni, ca și pentru prăbușirea lor istorică nu doar invaziile, de felul celei declanșate de Kremlin, ci și crimele obișnuite, comise de Putin într-o serie interminabilă.

Au costat mult prea multe vieți săptămânile și lunile de nehotărâre occidentală, ezitările cancelarului, incapacitatea unui președinte Biden de a descuraja invazia rusă în Ucraina.

Utilitatea extraordinară a liderului bun

Din contră, comportamentul curajos și demn al președintelui Ucrainei, Zelenski, a scăpat de maximă primejdie libertatea și ființa unui popor. A salvat vieți grație clarității gândirii și hotărârii cu care a știut să vorbească și să treacă la fapte și caracterului moral al acțiunilor sale. Mai mult, a devenit izbăvitor ca model și reper celor care, la rândul lor, au trecut de la nefăcute la acte de bunătate, de la răutate, indolență și insolență la eroism în folosul națiunii și valorilor pentru care luptă ea.

Vladimir Tismăneanu considerăm că ”Isaiah Berlin, E. M. Cioran și Paul Ricoeur au dreptate: câtă vreme istoria nu s-a încheiat, utopia nu dispare. Obsolescența marxismului, notată încă de Herbert Marcuse, nu înseamnă extinctia sa planetară. În China, materialismul istoric este ideologie de stat. Confirmându-l pe Raymond Aron, l’espace Marx nu s-a epuizat. Apar noi raționalizări, noi rechizitorii la adresa alienării, a reificării, a dezumanizării generate de economia de piață….Raymond Aron a înțeles și ne-a ajutat/ne ajută să înțelegem faptul că, tema fiind inepuizabilă, dezbaterile soteriologice nu s-au sfârșit. Echivocul oracular este avantajul utopiei radicale. Fiecare generație pare să aibă proprii profeți ai “saltului în imperiul libertății”.”

De cei din urmă nu știu dacă pot fi numiți profeți. Dar e sigur că, într-o ”umanitate” confecționată, spre a-l parafraza pe Isaiah Berlin, dintr-un ”lemn strâmb”, liderii care nu sucombă tentației utopiei mesianice sunt tot ce poate fi mai drept, mai adevărat, mai frumos și mai benefic.

Pentru ca Ucraina să învingă nu de altceva este nevoie. Ci tocmai de un lider excepțional. Și de armele necesare. ”Tanke sehr, Deutschland”, zicea o mucalită memă pe rețelele sociale.

La împlinirea a 45 de ani, Zelenski și-a făcut sieși un neprețuit cadou, demarând cea mai amplă remaniere guvernamentală ucraineană din anii de război cu Rusia, spre a elimina din executiv inșii corupți sau incompetenți. Ucraina nu va putea ieși din actualul ei impas militar, retrece la contraofensivă și învinge cu o elită politică și administrativă coruptă sau neisprăvită.

Războiul și tancurile

Iar America și Germania i-au făcut, în fine, lui Zelenski, darul vieții: zeci, poate sute de tancuri grele, apusene, capabile să susțină coloana vertebrală a unei ofensive terestre menite să recucerească teritoriile invadate și ocupate și să schimbe soarta unui război în care Ucraina a pierdut, din păcate, inițiativa nu doar din vina ei, ci, mai ales, din cauza nehotărârii liderilor apuseni.

Dacă parvin în fine, la destinație, tancurile Abrams și Leopard nu riscă să ajungă prea devreme pe front, ci prea târziu. Pentru că și Rusia a învățat din eșecurile ei de anul trecut. Și Rusia a dobândit o experiență militară autentică, în fața unui inamic ucrainean care, altfel decât teroriștii sirieni, chiar luptă dârz și inteligent și are de partea sa avantajul enorm al unei conduceri morale și competente.

Confruntarea cu vitejia și inteligența excelentelor trupe ucrainene a ameliorat, cum era firesc, și comportamentul unei părți a unităților cu care se confruntă pe câmpul de luptă. Desconsiderarea lor de către ucraineni și occidentali e un dispreț pe care trupele lui Zelenski nu și-l pot permite.

Potrivit expertului militar elvețian, Niklas Masuhr, Rusia și-ar fi depășit faza de anemie din debutul acestui război. În timp ce Ucraina are mari probleme cu întreținerea echipamentului ei, ca și cu procurarea de muniție și piese de schimb pentru arme și vehicule, precum tancurile sovietice.

În acest context, tancurile, dacă vor fi destule și dacă vor ajunge la timp, fiind susținute și de o forță aeriană capabilă de acțiune, precum și de trupe de infanterie bine instruite și suficiente, pot veni Rusiei de hac, în ciuda pozițiilor defensive puternice edificate de ruși din toamnă.

Ex-comandantul suprem al trupelor americane din Europa, generalul Ben Hodges, a reliefat că aceste blindate (net superioare celor rusești) poate ajuta Ucraina să lovească puternic în coridorul rus legând Donbasul de Crimeea. Dar trebuie să fie multe și masate. Nu 10-15 cum a promis să trimită Germania. În trei luni! Așa a zis noul ministru german al apărării, Pistorius, ex-ministru de interne în Saxonia Inferioară și fost membru al unei asociații de prietenie Rusia-Germania.

Perspectivele unei conflagrații pe viață și pe moarte și factorul timp

Dar e el sigur că va mai exista Ucraina în trei luni? Pistorius a declarat, potrivit DLF, că se va începe imediat cu instruirea de militari ucraineni care vor mânui acest tancuri. El a declarat decizia livrării lor ca fiind ”istorică”, dar a susținut că are ”mare înțelegere” pentru grijile (celor care nu vor ca nemții să intervină) iar el unul ”va avea grijă” ca ”Germania să nu devină tabără beligerantă”.

Ar fi cazul să-și facă mai mari griji în legătură cu propriul său șef de guvern. În total, Ucraina ar urma să primească într-un târziu 80 de tancuri din Europa. Sintagma cheie, aici este ”într-un târziu”. Căci o problemă insurmontabilă apare a fi timpul.

Inerția apuseană, lentoarea cu care gândesc liderii occidentali, întârzierea cu care trag concluziile necesare și acționează, dând (sau mai degrabă nedând) Ucrainei ajutorul de care are urgentă, imperioasă nevoie, oferă Rusiei un avantaj considerabil. Cu atât mai mult cu cât tot ce se donează creează găuri în arsenalele naționale ale statelor NATO, care au omis, de la invazia rusă încoace (din 2022, ca și din 2014) să-și pună industria de armament pe picior de război.

Vai, nici acum n-o fac. Motiv pentru care secretarul general al NATO, Stoltenberg, a lansat mai nou avertismente perfect justificate. Potrivit lui, asistența masivă, acordată corect și pe bună dreptate Ucrainei, a golit propriile arsenale care trebuie urgent reumplute cu arme și muniții, între altele pentru a putea continua ajutorarea militară a Kievului. Liderul Alianței a vorbit cât se poate de just. Dar ce cancelarie îl ascultă?

Și oare cine se conformează? Cu două zile înainte ca Germania să se miște, în fine, fostul premier britanic Boris Johnson lansa, exasperat de hamletizările occidentale, un dramatic apel liderilor apuseni, întrebându-i, în Daily Mail: „Ce dracu’ așteaptă Vestul?” Johnson îi invita cu
el
, ”în noroiul ocru al curții bisericii din Bucia…ciuruită de gloanțe. Stați deasupra mormintelor unora dintre cei 416 locuitori ai acestui oraș – 9 dintre ei copii – care au fost împușcați de ruși în încercarea de a-i îngrozi pe ceilalți…Încercați să întâlniți ochii rugători ai oamenilor care au scos 162 de cadavre din dărâmături și care i-au căutat pe cele 28 ale căror rămășițe nu au fost găsite niciodată. Uită-te la acei curajoși ucraineni și răspunde-mi la această întrebare: ce dracu’ așteptăm?”, mai întreba Boris Johnson, pe drept cuvânt, după cum l-am citit într-o excelentă traducere pe pagina FB a ziaristului Radu Părpăuță.

Leadership descreierat. Pericolul iresponsabilității și salvarea

Cine are, deci, urechi de auzit? Iohannis? Care a așteptat să fie luat de Scholz și de Macron la Kiev, cândva la mijlocul lui iunie, și de atunci tace? Și nu face? România și-a sporit considerabil efortul de reînarmare, mărindu-și sensibil bugetul. Dar nu știu să fi ajutat cum trebuie Ucraina. Și nu știu ca bugetul actual să fie realmente suficient, date fiind găurile uriașe din arsenal. Mai grav, nu știu ca România să fie luat realmente măsurile necesare pentru protejarea Republicii Moldova.

Or, e bine să ne amintim că Putin e într-un război pe viață și pe moarte nu doar cu Ucraina și cu valorile occidentale la care a aderat ea, ci cu toate democrațiile și cu întreaga lume civilizată. Acest război, purtat pe lângă cel fierbinte, indiferent dacă-l numim hibrid sau nu, poate oricând să ia amploare și să se transforme într-o conflagrație militară globală. Mai ales dacă Ucraina e înfrântă pe câmpul de luptă. A rezistat, oricum, mai mult decât cele trei zile scontate de Putin. Se vor împlini în curând 365 de zile, de când tot rezistă, grație eroismului poporului și liderului său excepțional.

E cazul, ca și națiunile salvate până acum de acest leadership și de acest curaj național să-și ofere conduceri adecvate și armele necesare să facă față pariurilor ineluctabile ale viitorului. Nu vor izbuti, dacă își închipuie, ca prea puțin responsabilul Scholz, că și-ar fi făcut, chipurile, datoria, cu oferta celor 14 tancuri (Tanke Deutschland) date în trei luni.

Ori dacă uită să ofere la timp Ucrainei și o aviație de vânătoare demnă de acest nume. Scholz a exclus furnizarea de avioane militare, nu doar expedierea în Ucraina a unor trupe terestre. Pe care nu i le-a cerut nimeni. S-ar putea, dacă ar fi în stare să se vadă autocratic și să-și regrete propriile neghiobii, să-i pară cândva rău că nu înțelege că forțele armate ucrainene au nevoie și de avioane.

Și anume de unele realmente performante. Dar s-ar putea ca lui și multora, mai inepți, sau dezinformați, toate aceste cadouri să li se pară scumpe. Trebuie invitați la o mașină de calcul. E bine să fie chemați să estimeze prețul vieților europene și americane care ar trebui sacrificate pe câmpul de luptă, dacă n-ar fi ucrainenii, pentru a se pune capăt băilor de sânge și crimelor în masă provocate de delirul mesianic ortodoxisto-filetist, neosovietic și terorist al Rusiei lui Putin.

Avem a ne teme de scurtcircuitarea neuronilor prăjiți ai dictatorului și de un posibil război nuclear? Defel. Avem a ne pregăti chiar și pentru această foarte improbabilă alternativă, descurajând-o cu arme și cu atâta forță, încât generalii tiranului să prefere să nu-i execute eventualul ordin scelerat. Și mai avem sarcina de a face tot ce ne stă în puteri pentru ca trupele ruse să capituleze rapid.

Motiv pentru care n-are dreptate Bill Gates ”We can make the world a better place for the next generation by focusing on health, climate, and education”. Nu, domnule Gates. Nu mai pictați un soare și norișori gingași pe un mirific cer albastru pe talpa uriașă a cizmei soldatului totalitar care se pregătește să ne strivească libertatea și pe noi, cei mici, odată cu ea. Înainte de a ne ocupa de toate minunățiile progresiste, hai să acordăm prioritate salvării globului de tiranii, terorism, expansionism, genocid și putinism. Și de alte utopii și distopii islamiste, comuniste, naziste, rusciste.

5 gânduri despre „Și de acum încolo? Leadershipul, tancurile și evoluția războiului

  1. “Don’t talk to me about ‘escalation’, or the risk that we will somehow provoke Putin, by increasing our support, to some fresh horror. Why should we fear to provoke him, when he has already shown what he will do without the slightest provocation?”

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-11667727/BORIS-JOHNSON-sooner-help-Ukraine-victory-sooner-suffering-over.html

    m-am ingozit citind comentariile… nu stiu cati sunt trolli, sper ca majoritatea

    1. Initial Boris nu mi-a placut. Vazand insa, cum vorbeste si actioneaza m-a facut sa-mi schimb parerea la 180 de grade. Pe deasupra e si funny. Si are si o profunda intelegere a situatiei.
      Ce sa mai adaug, doar ca-mi place de el. Asa tauras cum este.

  2. … ce spune domnul Gates nu este in sine gresit, niste cetateni rusi educati probabil ca ar fi mai rezistenti in fata propagandei statului criminal si ar reactiona, dar, din pacate, idealul atingerii pacii globale prin educatie e doar o utopie…

    Majoritatea leaderilor mondiali prefera sa iti tina capul in nisip, sa refuze sa vada realitatea: Putleri vor aparea si in viitor, criminali palestnieni dispusi sa omoare oameni nevinovati intr-un tren linistit se vor naste si in viitor, dar atata vreme cat se prefera a se ignora cauzele pentru care acestia ajung sa aiba ocazia sa isi puna planurile criminale in practica, asemenea aberatii se vor repeta.

    Evident, e nevoie sa iti scoti capul din nisipul cald, moale si placut, e nevoie sa spui lucrurilor pe nume si sa iti asumi… cati lideri sunt actualmente dispusi sa faca asta? BJ parea sa se apropie intr-o masura

Lasă un răspuns