De ce sunt sionist? Din 9 ori 11 motive

Partea I-a

(Partea a II-a va fi publicată duminică, în a doua zi a anului nou evreiesc)

N-am să le pot enumera și detalia azi, în ajun de an nou evreiesc, chiar pe toate 99. Am să mă rezum să afirm că sunt sionist din aproape aceleași motive pentru care, dacă ești creștin, ori pur și simplu îți prețuiești libertatea și demnitatea proprie, ar trebui să fii și tu. Din aceleași 99 de motive.

Sau din al 100-lea. Pentru că îți provoacă o nesfârșită repulsie simpatizanții autorului acestui pasaj: ”lor (sioniștilor) nici prin cap nu le trece să construiască în Palestina un stat evreu în care să locuiască, ci își doresc doar o centrală de organizare a pungășiei lor internaționale dotată cu drepturi suverane asupra unui teritoriu sustras controlului altor state. Un refugiu de borfași și universitate de escroci în devenire” ”

Cine e autorul rândurilor în italice de mai sus? Nu e nici vreun lider arab, palestinian, al Hamas, sau al ISIS și al Qaidei. Nu e muftiul Ierusalimului, Husseini, Edward Said, Mamdani, Ilhan Omar sau Abdul el Sayed. Nici Tucker ori Candace. Nu e nici ministrul de externe laburist, evreu, al Regatului Unit, ori ultraortodocșii antisioniști sătmăreni. Ci Adolf Hitler, în cartea sa, Mein Kampf.

Dar ei toți au ziceri similare. Da, chiar și unii evrei. Căci nu știu ceva atât de detestabil, din unghi evreiesc, și mai intens generator de aversiune chiar decât antisemitul de extremă dreaptă, de extremă stângă sau islamist, ca evreul care țipă ”Free Palestine”.

”Free Palestine”?

Asta, culmea, scandau evreii americani în 1942. Asta s-a cerut într-o piesă de pe Broadway din 1946. Asta se afișa în Palestina evreiască de dinainte de proclamarea statului evreu, în mai 1947.

Arabii au preluat-o. Sau au furat-o. De la evrei. Elibereaz-o, deci, deși n-a existat niciodată o Palestină arabă, independentă. Și nici acuma nu există. Ar fi putut exista, dacă egiptenii și iordanienii ar fi creat-o, între 1948 și 1967 când au stăpânit Gaza și ținutul de pe malul apusean al Iordanului. Nu l-au proclamat pentru că nu exista decât un popor arab, nu palestinian. Care de altfel a refuzat repetat, prin liderii săi, ”soluția celor două state”. În timp ce evreii de tot atâtea ori au acceptat-o.

Ca să existe pe viitor, dragi atei, progresiști, islamiști sau creștini care-i urâți pe evrei, eliberați-o, desigur. Dar de Hamas. De extremism. De anti-sionism. Nu de evrei care, după cum documentează Biblia, sunt în Israel acasă la ei.

Țintuirea țapului ispășitor la stâlpul infamiei. Drepturi? Da, dar nu și pentru ei

De ce li se contestă numai evreilor dreptul la țara proprie? Cea pe care ONU, în 1947/48, o numea, corect, ”Iudeea și Samaria”? Care și după principiul juridic ”uti possidetis juris” revine Israelului și nimănui altcuiva ca teritoriu ex-britanic de pe malul apusean al Iordanului?

Și de ce pe nimeni nu preocupă epurări etnice, schimbări de populații și ocupații, reale, dar niciodată calificate drept ”ilegale” cum sunt în Tibet, Nagorno Karabah ori Cipru? Ca și cele suferite de aproape un milion de evrei alungați din țările arabe mai ales din 1948?

De antisemitism. Care se ascunde îndărătul antisionismului stângii presupus ”ok”, deși nu e decât forma modernă a urii care, în alte vremuri, a vizat și alte izvoare ale identității poporului evreu.

L-au asaltat faraonul și amaleciții. Politeiștii, seleucizii, romanii, medievalii, dar și bolșevicii și urmașii lor woke ori naziștii i-au combătut religia, un monoteism etic. Extrema stângă și aliații ei islamiști, și extrema dreaptă, ”creștină”, i-au contestat apartenența etnică și rasială și făgăduința pământului iudeu și israelit, ori dreptul la el.

Acest tip de antisemitism, ascuns între altele sub faldurile ”luptei” pentru un presupus ”drept internațional” ori ”drepturi ale omului” a explodat pur și simplu în ultimii ani. Nu doar la ONU, în rețele de socializare, în cancelarii conduse de stânga ci și în presa ”serioasă”.

Sunt prea mulți dușmani? Nu iese fum fără foc? Ei, aș! Adevărul mai și iese la iveală

M-am frecat la ochi, zilele trecute, descoperind în NYT o tardivă recunoaștere a adevărului despre Gaza, într-un articol semnat de palestinianul Ahmed Fouad Alkhatib în paginile cândva prestigiosului cotidian newyorkez, decăzut la nivel de gazetă de gang și propagandă.

Spre a-și drege un pic imaginea, port-drapelul presei progresiste a publicat un apel al unui nativ al fâșiei, Ahmed Fouad Alkhatib, care cere expulzarea din Gaza a Hamas. Un grup terorist căinat de agitpropul leftist, baza electorală a unui Mamdani, Abdul el Sayed sau Ilhan Omar, ori antiamericanul antisemit Hasan Piker, care a declarat că ”America” ar fi ”meritat” agresiunea de la 11 septembrie 2001.

Cum să fii de partea terorismului islamist, slăbindu-i astfel programatic pe musulmanii moderați? Cum să vrei să demolezi lumea iudeo-creștină prin distrugerea Americii și Israelului?

Iată de ce n-ai cum să nu fii sionist. Că-ți plac evreii, sau nu: cât timp nu ești un nihilist și extremist iresponsabil, cum să fii alături de antisemiții ”antisioniști” europeni?

Dar puțin le pasă stângiștilor care conduc Marea Britanie de lumea liberă, de adevăr și de dreptul internațional autentic. Așa că au adoptat, în numele unuia fals și nedrept, care aplică statului și poporului evreu standarde unice, ostile, un boicot al produselor Iudeei și Samariei.

Un guvern de stânga, ahtiat după voturile musulmanilor care votează pentru extrema stângă mascată ca ”ecologistă” și trebuie convertiți la laburism l-a trimis la înaintare pe un evreu antisemit.

Unul care s-a căciulit în fața poruncii Zeitgeistului antisemit și spune că nu pune piciorul într-o sinagogă, dar, ca să-și apere fapta antievreiască, se declară pesemne pentru prima oară în viață ”mândru de a fi evreu”, cum remarcă Nicole Lampert, uluită de cinismul unui șef britanic al diplomației care, ca Ed Miliband, se dă israelit doar ca să înfigă cuțitul, din oportunism politic dacă nu din ură de sine, în spinarea celorlalți evrei. În cei care realizează că Israelul luptă pentru supraviețuire împotriva unor teroriști genocidari, cocoloșiți de guvernul Burnham, din care face parte și abjecția de evreu-de-fațadă-diplomat-șef. Regatul Unit a adoptat la 8 septembrie 2026 această măsură discriminându-i nu doar pe ”coloniștii” din Iudeea și Samaria, cum se numesc, de mii de ani, teritoriile în cauză ci pe evrei în genere. Și lovesc, la pachet, în interesele de securitate și economice britanice. Dar puțin le pasă oficialilor care le-au luat, că aceste măsuri sunt și antibritanice și antisemite și vor stimula ura și violența și împotriva tuturor evreilor. Care, de la 7 octombrie 2023, au luat liftul pe glob.

De ce au luat liftul? Ce urmăresc antisemitismul, islamismul și leftismul?

Pentru că orice violență reușită împotriva evreilor încurajează speranța antisemită a reușitei unei tentative de genocid. Și pentru că la antisemitismul de tip nazist al extremei drepte s-a lipit, în Vest, și, nu în ultimul rând și în Marea Britanie, antisionismul extremei stângi.

Ambele sunt un model teoretic și ideologic, apt în aparență să explice oricărui cretin ”de ce” nu-i merge chipurile ”bine, de ce a fost furat, n-a obținut un post, nu e publicat, nu e considerat genial”: ”evreii” sunt ”de vină”. Deci ai pe cine urî. Și dacă ura nu-i admisă? Îi învinuiești pe ei de ea.

În ura ei pe civilizația apuseană, stânga s-a aliat cu islamismul, purtător al aceleași vrăjmășii. Iată de ce guvernul laburist al lui Andy Burnham le-a pupat jihadiștilor inelul. Cu doar câteva zile înaintea anului nou evreiesc. Spre a stimula astfel antioccidentalismul global. Din unghiul căruia Israelul și SUA sunt pilonii de bază ai Vestului. A căror retezare, cum nădăjduiesc inamicii Occidentului, ar demola Apusul și democrațiile sale.

Dar nu sunt criticile la adresa guvernului israelian legitime?

Ba da, desigur, când și dacă sunt legitime. Când Ben Gvir sare calul. Dar nu dacă se vehiculează afirmații vădit contrafactuale despre actualitate (gen ”apartheid, colonialism și genocid”) care nu fac decât să reediteze acuze anti-evreiești medievale, precum învinuirea aberantă de ”omor ritual”.

Și dacă nu se încearcă, mai cu seamă prin revizionism istoric, despărțirea iudeilor de Iudeea și de regatul Israel, de Galileea, de propria lor religie, țară și memorie, ca și de structura democratic-liberală a statului de drept edificat de evrei în renăscuta lor patrie.

Or, exact asta fac, cu un aer doct, antisemiții care au optat pentru varianta progresistă, post-sovietică, a urii, numită ”antisionism”. Cea utilizată pentru pseudojustificarea ”morală” a unei imoralități viscerale, cea a refuzului recunoașterii dreptului evreilor la propria țară, prin exagerarea obsesivă a unor prezumtive nefăcute. Sau ”încălcări” israeliene ”ale drepturilor omului”. Încălcări presupuse, deplânse maniacal, în timp ce se uită sistematic de toate nenorocirile reale ale lumii.

Căci da, se uită de marile rele. De colonialismul și sclavagismul arab. De genocidul creștinilor africani sau asiatici. De exterminarea negrilor și nearabilor de către paramilitarii Janjaweed. De masacrarea în două zile a zeci de mii de protestatari pașnici, iranieni, de către mullahi.

De tratamentul oribil rezervat în lumea islamică femeilor. Sau minorităților. De nimicirea populației musulmane, uigure, de către regimul comunist chinez. Și se ignoră sutele de mii de cazuri de abuzuri sexuale comise asupra copiilor de clerici catolici. Căci nu e la modă să fii drept.

E la modă să fii strâmb. Și împotriva evreilor. Să le găsești nod în papură.

Nu vrei să fii complice la toate astea? Ții la democrație? Iubești libertatea și egalitatea dintre femei și bărbați? Iubești justiția reală a statului de drept în care domnește egalitatea tuturor în fața legii, și nu sunt unele animale ca la Orwell, în Animal Farm, mai egale decât altele? N-ai cum să nu fii sionist.