Aparatul represiv chinez s-a dezlănțuit împotriva protestatarilor, în genere pașnici, ieșiți în masă în stradă, în metropolele chineze, spre a-și exprima ca niciodată din 1989 încoace, cu voce tare, nemulțumirea față de politica inumană a regimului. Și să ceară demisia lui Xi.
Demonstrațiile sunt hrănite de fireasca indignare stârnită milioanelor de chinezi de uciderea, de către regim, a cel puțin zece oameni. Fuseseră blocați de autorități, în timpul unui incendiu, în case, la Urumqi, în regiunea uigură Xinjiang, din rațiuni de politică de zero covid. Pompierii au ajuns cu întârziere la ei din cauza acelorași reguli stricte, draconice, aberante de lockdown.
Ce înseamnă politica de ”zero covid”? Carantine subite. Lockdown sever. Blocări și izolări în case când ți-e lumea mai dragă și ai vrea să-ți reîncepi viața distrusă de închisoarea la domiciliu. Mame bătrâne care nu mai pot fi vizitate și mor de foame, sete, sau de inimă rea. Distrugeri de magazine, de existențe de mici meseriași, testări în masă, dictatură sanitară adăugată dictaturii politice.
Represiunea
În reacție la această mizerie suplimentară, iscată de un regim totalitar urând orice fel de libertăți, mari și neobișnuite demonstrații antiguvernamentale, în care, fapt rarisim, manifestanții au îndrăznit să revendice demisia președintelui Xi Jinping, au schimbat fața metropolelor chineze.
Miliția și poliția politică a activiștilor comuniști, învățate să aresteze, să bată și să maltrateze, au trecut la lucru și au interpelat numeroase persoane în imperiul de mijloc. Al cărui tiran, Xi Jinping, s-a autoproclamat recent, la Congresul Partidului Comunist, dictator pe viață.
În prigoana și violența provocate de aparatul represiv a fost arestat și încătușat gazetarul britanic Ed Lawrence, care filma pentru BBC protestele antiguvernamentale de la Shanhai.
Lawrence a fost bătut și maltratat de poliție. Tratamentul aplicat jurnalistului a sfârșit prin a alarma puternic nu numai BBC ci și ministerul de externe britanic. Foreign Office și-a manifestat ”adânca neliniște”.
Oficialitățile chineze au retorcat, cu obișnuita lor insolență, că Lawrence nu s-ar fi legitimat, chipurile, ca jurnalist. Apoi, ziaristul a fost pus în libertate, moment în care poliția chineză a afirmat că l-ar fi reținut doar ”ca să-l protejeze de o infecție cu Corona”. Altă evidentă și sfruntată minciună.
Ineditul protestelor
Analiștii sunt de acord că atât protestele, care au cuprins și capitala Beijing, cât și dimensiunea și viteza răspândirii lor sunt neobișnuite. Chinezii, cu excepția unui număr de militanți pentru drepturi civice par, în genere, a fi mai degrabă docili. Nu sunt cunoscuți pentru tendința ieșirii în stradă, la proteste. Ca milioane de oameni să ignore amenințările și represiunea regimului, ambele notorii, pare bizar.
Ce le-a iscat oamenilor mânia? Un reflex firesc la moartea unor nevinovați, sacrificați de autoritățile unei gerontocrații comuniste complet indiferente la valoarea vieții umane, dar ultrasensibili la o boală în genere prea puțin periculoasă pentru covârșitoarea majoritate a populației? Desigur. Dar e mai mult.
Controlul sever, teoretic total, al fluxului de știri și al comunicațiilor, la pachet cu spălarea pe creier în masă, un exercițiu tipic al marxistelor dictaturi asiatice, nu funcționează, iată, cum a sperat tirania. Oamenii primesc informații reale, apte să-i lumineze, de unde nu te aștepți. Șe le primesc în timp real. De pildă de la campionatul mondial de fotbal din Qatar. Sau din Ucraina, Rusia, Kazahstan, Erevan.
Chinezii au aflat și ei, între timp, că, în Qatar, milioane de oameni se pot aduna ca să savureze și să celebreze spectacole fotbalistice fără nici un fel de restricții din pricina epidemiei de covid. I-au văzut pe iranieni luptând cu exemplar curaj pentru libertatea și demnitatea lor împotriva unui regim islamist infect și criminal, aliat cu autoritățile de la Beijing. Care încearcă să-i protejeze și pe ayatolahi, și pe asasinii în masă de la Moscova, nu doar de oprobriul general ci, probabil, și de înfrângerea militară în fața eroismului cu care ucrainenii își apără țara și îl pedepsesc, pe câmpul de luptă, pe dictatorul de la Kremlin. Un lider, care părea, ca și Xi, invincibil, omnipotent și etern.
Iată că nu e. Și înțelegerea vulnerabilității brutelor, asasinilor și călăilor le-a insuflat oamenilor curaj. Cum îi inspiră și eșecurile tuturor regimurilor dictatoriale date jos de pe cai mari.
Perspectiva revoltei și aparent slaba șansă a desființării dictaturii
Se vede, o dată în plus, că democrația e net preferabilă părelnicelor avantaje ale dictaturii. Dar vor avea chinezii destulă putere ca să se solidarizeze, să se organizeze și să-și debarce regimul?
Nu e clar și nu e sigur. În acest scop ar avea nevoie de ralierea la proteste a unor părți ale aparatului represiv, ale serviciilor secrete și ale partidului. Apoi, de o organizare bună și de o voință de fier. La urma urmei, poliția politică a Chinei a inventat digitala supraveghere totalitară. Și Beijingul a pus pe picioare în întreaga țară și oroarea sistemului judiciar și penitenciar barbar al comuniștilor chinezi.
Dar frustrarea e mare, nu doar în rândul uigurilor și tibetanilor supuși purificărilor etnice, ori al depeizaților cetățeni din Hong Kong. Nemulțumirea e pretutindeni. N-ar avea cum să nu fie, într-o țară care s-a îmbogățit enorm, în ultimii ani, iar acum sărăcește văzând cu ochii și se degradează galopant din pricina inepției represive a regimului ei crunt și tot mai despotic. Care impune lockdownuri ucigașe nu doar pentru cultură, viață socială și suflete, ci și pentru economie.
Încât crește numărul celor care, cum reliefa un observator german de la Tageszeitung, ”nu mai au ce pierde, căci sunt cu spatele la zid. În timp ce alții, în ciuda represiunii, nu pot să mai tacă, din motive morale.” În plus, teroristul aparat represiv, cenzura și propaganda sunt departe de a fi atotputernice. Dacă ar fi fost, ar fi împiedicat răspândirea în lume a imaginilor protestelor.
Încât, dacă, așa cum semnalizeză regimul, autoritățile își vor reduce presiunea și vor trece la măsuri de relaxare, e probabil, altfel decât speră comuniștii, ca protestele, astfel stimulate, să ia amploare și să ducă și la debarcarea dictatorului pe viață. Căci prea mari sunt interesele pe care, atât în țara sa, cât și pe alte meridiane ale globului, Xi, cel mult elogiat cândva în Vest pentru părelnica lui ”eficiență” în combaterea pandemiei, a început să le pună tot mai serios în pericol.
La urma urmei, nici concernelor americane gen Apple nu le convine să mai producă mărfuri în văzul lumii cu munca sclavilor ținuți în condiții crunte și reprimați de regimul comunist chinez. Nu de alta, dar devolarea prigoanei le-ar pune multe bețe în roate la vânzarea unor produse pătate de sânge.