Victoria lui Nicușor Dan. Și revoluția alegerilor prezidențiale din 2025

E cert succesul candidatului pro-european? Pare cert, pentru că ecartul e prea mare ca să se mai schimbe esențial după numărarea voturilor Diasporei. Care în mod sigur vor fi per total mai puțin favorabile extremiștilor, decât speră George Simion și ”suveraniștii” lui.

Ce semnificații reale și profunde are victoria lui Nicușor?

Românii s-au confruntat azi cu o triplă revoluție: una antisecuristă, pro-europeană, alta securistă și o a treia, pseudo-religioasă, de tip legionar.

Prima voia să se răzbune pe corupția parcă fără leac a statului eșuat, pe securismul și privilegiile lui, cerând schimbarea: una, pe cât posibil radicală.  Revoluționarii ei au votat de ambele părți, dar mai ales pentru Nicușor Dan și împotriva urii.

A doua a încercat nu doar să întoarcă țara spre Rusia ci și să oficializeze prezența securiștilor ceaușiști la putere. Ea l-a votat pe George Simion. Tot pentru el au optat unii, în speranța unei ”schimbări” ideologice, în genul celei pe care o visaseră și o impuseseră în nord-vestul Europei protestanți radicalii, de la Calvin la puritani, (strămoșii mișcării woke) în răzvrătirea lor din secolul al XVI-lea, împotriva Bisericii Catolice. Această partidă ar fi vrut o nouă Biserică ortodoxă. Una neo-legionară, filetistă, naționl-colectivistă.

Încât, pentru Simion n-au votat doar inventatorii lui din ”sistem”, în speță secu-legionarii național-comuniști ai lui Ceaușescu, mutați cu arme și bagaje sub aripa lui Putin. Nici doar ranchiunoșii, frustrații, resentimentarii și plictisiții, care voiau să se răzbune pe corupție și pe lipsa de reforme postcomuniste. Și, adesea, să se distreze.

Intențiile pozitive ale unui vot negativ

Au votat și mulți români – mai cu seamă diasporeni – speriați îngrozitor tocmai de mișcarea woke și de perversiunile neo-marxiste și globaliste propagate de ea și adoptate parțial de oficialii vest-europeni, după ce românii s-au ciocnit de ele, muncind în Occident.

Nu puțini au vrut să creadă, în reacție, în basmul georgist generator de mare ură al ”apărării valorilor naționale și creștine”. Nu puțini au vrut să sancționeze nu doar politica imigrației debordante, ci și cenzura și măsurile autoritare adoptate de autoritățile vesteuropene din epoca pandemiei încoace.

Deșii ”suveraniștii” au încercat să acrediteze că ar fi depozitarii adevăratei suveranități și independențe românești, nu pofta de libertate i-a mânat în luptă pe cei mai mulți georgiști și simioniști. Dimpotrivă, îi animă dorul de tiranie și i-a îmboldit nevoia de stăpân, de lanțuri groase, mai cu seamă religioase, dar și de pofta de a fura, viola, ucide în lege și nepedepsiți,  nu doar ca acum, pe bază de justiție strâmbă, ci fără riscul vreunui control democratic viitor.

Factorul economic și revoluția

Toate acestea s-au petrecut nu pentru că românii ar fi sărăcit, ci, la fel ca în cazul reformei, a revoluției protestante, din contră, pentru că, în ciuda constantei devalizări a României, s-au îmbogățit. Și pentru că i-a apucat frica de sărăcie (din pricina declinului economic generat de socialismul stângii vest-europene).

Așa a fost și în regiunile și orașele revoluției evanghelice, după cum nota Max Weber. Părăsiseră catolicismul – unul foarte atenuat și libertin – mai ales regiunile și orașele protestante prospere. Și francezii revoluționari de la finele secolului al XVIII-lea au ieșit în stradă și au instaurat teroarea, spânzurându-i pe clerici și aristocrați de felinare nu pentru că ar fi dus-o mai rău în ultimele decenii ale Vechiului Regim al monarhiei absolute, ci pentru că prosperaseră și-și permiteau să dea cu tifla clasei privilegiate (1). Românii au făcut bani, muncind din greu în străinătate, dar și pentru că investițiile europene și occidentale au ridicat țara din ruinele în care o lăsaseră ceaușismul și postcomunismul iliescist.

Neobișnuita prosperitate și spațiul de manevră și de opțiune rezultat au sfârșit prin a provoca multora întoarcerea rânzei pe dos: mulți s-au iritat, enervat, înfierbântat și răsculat.

Greșelile suveraniștilor

Între Führerii și căpitanii care i-au îndrumat spre revoluție se numără o serie de securiști și oameni ai sistemului ca Kremlin Georgescu, în speță inși falși, dar cu veleități. Pe ei și promisiunile lor neonorate, meritocrația i-a pus la punct, demascându-le necruțător delirul, impostura și neajunsurile majore, astfel încât, în frustrarea lor maximă, s-au arătat gata să pună țara pe foc, spre a obține reorientarea ei radicală, fie și cu prețul distrugerii ei și a alianțelor ei.

Asta a sfârșit prin a convinge o clară majoritate românească de necesitatea de a-i contracara, activ, la urne. Asta, și incapacitatea lui George Simion de a se prezenta cu un discurs civilizat, centrist, de natură să tempereze frica de extremism a celor mai mulți români și de a atrage la vot nehotărâți și non-alegători. Pe mai toți, liderul AUR i-a speriat în cel mai înalt grad prin afișarea sa tembelă cu Călin Georgescu, semn indubitabil, în opinia unei bune părți a națiunii, de putinism, securism și fascism, ori de vulnerabilitate la ele. Iată sursa mobilizării ireproșabile a multora.

Românii – și nu doar cei din țară, ci și un segment apreciabil din străinătate – i-au pus la punct exemplar, dându-le o palmă istorică peste botul îmbăloșat de pofte de putere, de răsturnare a ordinii existente și de mutare a țării în stepele rusești. S-au prezentat la vot, masiv. Nu mai puțin de 65%. Aproape 12 milioane de alegători. Verdictul lor are toate șansele să se mențină și după numărarea voturilor din Diaspora.

În mod semnificativ, mobilizarea n-a fost exemplară doar în Republica Moldova, care știe bine ce pericol mortal e Kremlinul, cu ce se mănâncă propaganda rusă și ce efecte toxice are ea, ci și pretutindeni unde se găsesc români. S-au văzut, și de către autorii acestui blog, oameni care nu votaseră și nu votează din principiu, mai niciodată, dar au parcurs pe banii și pe oboseala lor sute de kilometri ca să nu-i permită infectului golan să pupe puterea.

Încât, știut fiind că ”suveraniștii”, cu tot cu Georgescu și ”protejatul” său, Simion sunt creații ale ”sistemului” postcomunist, a învins, până la urmă, revoluția anti-securistă. Și anti-ceaușistă. (2) Dar securiștii nu vor dispărea peste noapte. Și vor pretinde, fals, ca de obicei, că ar fi câștigat.

Dar, atenție!

Izbânda lui Nicușor, care nu mă îndoiesc că va fi omologată oficial, nu e necondiționată. Românii care au pus ștampila pe numele său nu l-au ales pe el, ci principii și o direcție.

Dacă Nicușor va da greș, dacă nu va face o reformă serioasă, de centru-dreapta, dacă nu va restructura țara dându-i schimbarea pe care românii și-o doresc, degeaba va menține parcursul zis ”european”, care nu e foarte clar ce mai înseamnă azi, pentru că se orientează spre valori trecătoare, iar nu perene: electoratul nu-l va ierta la următorul scrutin. Și nu doar la cel prezidențial. Dacă nu conferă țării șansa unei restructurări autentice, Nicușor se va confrunta în curând cu majorități în stare să-l suspende.

România trebuie să se schimbe cu adevărat. Dar poate?

Poate, după cum a arătat mobilizarea fabuloasă a românilor.

Mai poate și pentru că ascensiunea fulminantă a primarului capitalei,  (una nu tocmai meritată de bilanțul său politic, dar datorată atenuării imaginii tarelor lui de caracter din pricina nefăcutelor adversarilor săi) nu tinde doar spre apogeu, ci constituie și un nou indiciu al capacităților sale intelectuale deloc de neglijat.

Dotat cu ele, un ND harnic ar putea reuși acolo unde au eșuat mulți din predecesorii șefi ai statului român.

….. LE: Note: 1) Tocqville, citat de Eric Hoffer și varii statistici relevă că niciodată francezilor nu le mersese mai bine ca în cei 20 de ani care au precedat revoluția. Citez: ”în nicio perioadă de după revoluția de la 1789, prosperitatea națională a Franței nu a crescut mai rapid ca în cei 20 de ani care au precedat evenimentul”. (Tocqville, On the State of Society in France Before the Revolution of 1789”).

2) Nu întâmplător, pe vremea lui Ceaușescu, un Pingelică născut la Scornicești, în Gorj, securiștii național-comuniști răspândiseră întru suținerea dictatorului niște versuri de doi lei, potrivit cărora ”cel mai român dintre români e olteanul și cel mai oltean dintre olteni – gorjanul”. Unde și-a adjudecat liderul AUR susținerea principală? În păcătosul și nefericitul județ Gorj. Brâncuși, săracul, se întoarce în mormânt…