După scrutinul decisiv: misiunea lui Nicușor Dan

Mi s-a înseninat fața, mi-a dispărut greața, mi s-a luminat viața: frații Tate și-au anunțat plecarea din România, cu tot cu mușchii lor încordați și capetele lor goale de bun simț – ce ușurare! Ce minunată lucrare, mai ales dacă dispare în Spania și Gavrilă agramata, fata din POT care când ”fugem” are fața ca un soare!

Leul a redevenit și el POTent, mare, și tare! Valorile acțiunilor au luat liftul! Europa se înclină în față unor alegători români care au dovedit, cu îmbucurătoare majoritate, discernământ politic și eficacitate! De ce-aș fi supărat!?!

În plus, au pus umărul la marele triumf al libertății, demnității și europenității toate categoriile sociale și naționale din țărișoară. În afară de gorjeni despre care, sub Ceaușescu, se afirma că cel mai român dintre români e olteanul, iar cel mai oltean dintre olteni gorjanul, și satele muntene, oltene și dobrogene de jalnici iobagi din vechime ca Petrăchioaia, care n-au ce face cu libertatea, mai toți au pus umărul la rușinea pe care a pățit-o Simion.

Dar nimic din ce ne-a îngrijorat și înfricoșat înainte de 18 mai nu a dispărut doar pentru că AUR, Pot, Simion, Georgescu și compania au pierdut rușinos. Și au suferit înfrângere istorică.

Piedicile din calea lui Nicușor

Conspiraționismele (”ne-au furat”, cică, ”votul”) sunt în continuare intacte. Ura, la fel. Între altele pe Franța. Ca și cum francezii ar fi de vină pentru tâmpenia, incultura și trufia de a se prezenta pe sticlă cu franceza lui de baltă ale celui în care-și pusese speranțele partida lui ”bau-bau-față-de-ghei” și al camarazilor Georgescului. Nici BOR nu dă semne să vrea să se facă bine.

La rândul ei, extrema stângă occidentală, care i-a speriat cu nebunia ei pe mulți alegători români, smintindu-i să creadă că votând extremiști de dreapta ar rezolva ceva în apărarea națiunii și creștinismului, continuă să-și comită netrebnicia în varii zone ale continentului, influențând situația dintre Carpați și Dunăre. Iar la o aruncătură de băț de frontiere se perpetuează agresiunea declanșată de un tiran sângeros, care a plonjat și România în război hibrid.

Sigur, unii dintre perdanți prezidențialelor au făcut un pas, ca Lasconi, sau o jumătate de pas în spate, precum liderul PSD, Ciolacu. Alții se pregătesc să-l facă. Se vor egla multe conturi, nu în ultimul rând în PSD.

Dar nu doar pesediștii și mai ales cei care se cramponează de fotolii constituie o problemă. Net mai greu atârnă tarele parcă perene ale societății românești. În cauză sunt corupția, miserupismul, fatalismul, absența angajării civice, inadecvarea la libertate, securismul, antisemitismul, antioccidentalismul, filetismul, tentația extremismului naționalist și ortodoxismului legionar. Rasismul și xenofobia. Dezbinarea cronică. Depeizarea unor largi segmente ale populației, căzute victime modernității și nevoii de a emigra, spre a-și câștiga pâinea de toate zilele, o mișcare cauzatoare de atomizare.

Toate extremismele se hrănesc cu această atomizare, cu frustrare, cu dorul de răzbunare, cu orice inadecvare la modernitate. Și cu sisteme care-l exclud pe cetățean de la pensiile speciale, de la procese decizionale, care îl cenzurează, îl taxează, îl împovărează cu dări și nedreptăți, refuzându-i accesul la o judecată dreaptă.

Pentru toate vor trebui găsite leacuri, dacă, peste alți câțiva ani, țara salvată in extremis de alegătorii români la 18 mai 2025 nu va găsi drumul schimbării și reformei reale. Care să înceapă cu edificarea unei justiții oneste. Urgentă ar fi, în context, anularea legilor lui Iordache-altă-întrebare care în slujba marii corupții pesediste a strâmbat acum 7 ani justiția. Asanarea CSM și restructurarea procedurii de numire a magistraților de la cârma Înaltei Curți de Justiție și Casație, scoase de sub control prezidențial, constituie, indiscutabil, imperative urgente.

România nu va ieși de sub conul ei de umbră morală, politică și juridică, dacă nu se trece grabnic la reforme reale și urgente, mai cu seamă în sfera justiției și a combaterii crimei organizate.

Acesta este semnalul cel mai clar lansat de electoratul care l-a demolat pe Crin Antonescu, propulsând în locul lui în scrutinul de balotaj doi exponenți ai protestului: Nicușor și Simion. Acest electorat cere schimbarea. O cere insistent. Și vrea reforma. O vrea stăruitor și urgent.

Care schimbare? Ce reformă?

Cea necesară reparării eșuatului stat de drept, pus pe butuci de marea corupție secu-pesedistă întru asigurarea impunității furtului etern.

Președintele proaspăt ales a cerut românilor răbdare. Știe el de ce. Dar după 35 de ani de postcomunism tocmai această răbdare a ajuns să fie o marfă cum nu se poate mai rară.

Nicușor va trebui să muncească din greu, ca să-și procure grabnic majoritățile guvernamentale necesare restructurării din temelii a statului român. Dacă eșuează în această sfântă misiune, pentru care l-au împuternicit alegătorii schimbării, constituind o mare majoritate a poporului român, Dan va pierde nu doar următorul scrutin prezidențial, ci se va vedea marginalizat și, poate suspendat, de un viitor legislativ controlat de extremiști. Să nu-și facă domnul președinte iluzii. Nu-și poate permite să eșueze. Putin și cozile lui de topor abia așteaptă ca el să clacheze. Iar ei să-și ia revanșa.