În alegerile prezidențiale, românii au învins categoric la urne Kremlinul și pe oamenii lui din România: extremiștii de dreapta-stânga secu-legionari au fost puși cu botul pe labe.
Apucat de un puseu de sinceritate și neobișnuit bun simț, Simion s-a recunoscut biruit și l-a felicitat pe adversul său câștigător, Nicușor Dan.
Dar apoi, Moscova a ales alt scenariu. L-a trimis în luptă pe Pavel Durov cu acuze de cenzurare a ”conservatorilor” la adresa liderului francez, Macron. Așa că și Simion s-a răzgândit.
După ce se recunoscut bătut, a întors-o. Nu ca la Ploiești, ci după indicațiile prețioase ale Moscovei: mai nou, vrea să conteste scrutinul prezidențial românesc și cere audierea fondatorului Telegram, Pavel Durov, care lansase învinuirile de cenzură la adresa președintelui Franței. ”Eu, ca și competitor electoral, voi scrie CCR și voi cere anularea alegerilor” a declarat agramat Simion, acuzând guvernele Moldovei și Franței de implicare în alegeri.
Ce avem aici?
În prima fază a doliului iscat de înfrângerea lor teribilă, perdanții devin negaționiști. Desfid realitatea, își neagă dezastrul, își contestă tragedia. Nu s-ar fi întâmplat, chipurile, ”nimic”.
În România, îngenuncherea clară a extremiștilor cuplului Simion-Kremlin Georgescu e cu atât mai dureroasă, cu cât, amețiți de manipulatorii lor de la Moscova și îmbătați de propria lor retorică totalitară, legionară, naționalistă, Georgescu și mulți din secu-legionari chiar ajunseseră să se creadă invincibili. ”Acesta nu e un vot, e o mărturisire” afirmase un Călin Georgescu în delir, în dimineața scrutinului de balotaj. În defecta, dar patetica lui limbă română, Georgescu voia să sugereze pompieristic, cu inflexiuni legionare, că scrutinul ar fi nu o mărturisire, ci ”mărturia” națiunii de ”martiri” și ”mărturisitori ai neamului” în favoarea lui și a imaginarei lui victorii din alegerile prezidențiale anulate de CCR în toamnă.
A două faza a confruntării cu durerea înfrângerii și cu realitatea ei implică furia, palma, pumnul. Extremiștii, loviți în plex de victoria lui Nicușor, au înlocuit sau au împerecheat negarea, cu pumnii retorici. Au umplut cu voma intimidărilor rețelele sociale, amenințându-i crunt și dement pe cei pe care-i cred inamici politici și speră să fie slabi de îngeri, astfel încât să se arate impresionați. Și să cadă în genunchi în fața cuplului putinist al suveraniștilor.
Stagiile următoare ar conține, potrivit psihologilor, negocierea învinșilor cu ei înșiși, precum și cu idolii pe care-i divinizează revoluționarii radicali, astfel încât extremiștii îndoliați să se simtă mai bine. În final îi așteaptă depresia, înainte de a accepta, în fine realitatea. Dacă au noroc. Dacă nu, vor fi recuperați de propagandiștii Moscovei și de Führerii mai mari și mai mici și trimiși să execute operațiuni de agitprop, de îndoctrinare, teroare și dezinformare, deci de război hibrid. Care în România continuă să fie în toi.
Reacția necesară a statului român
Serviciile secrete, poliția și magistrații ar trebui să dejoace rapid orice încercări de destabilizare a statului român. Iar contestarea alegerilor e întotdeauna destabilizatoare.
O democrație nu trebuie să devină un stat polițienesc și să introducă cenzura, dar contestarea fără probe a rezultatului unor alegeri ar trebui să nu rămână fără consecințe pentru contestatarii care le formulează agresiv, întru destabilizarea statului și dezechilibrarea celor ce-l susțin.
Din păcate, instituțiile statului român sunt conduse incompetent și, după decenii de postcomunism securist, pesedist și uselist, lipsite aproape complet de credibilitate.
Tocmai de aceea ”suveraniștii” au luat 5 milioane de voturi urlând ”schimbare!” la ultimul tur al acestor interminabile alegeri prezidențiale, marcate de crunta devoalare a impotenței instituțiilor statului și a anemiei democrației românești în fața manipulărilor sino-ruse și secu-legionare. Revoluționarii n-au avut decât să atragă atenția asupra carențelor și corupției acestor instituții, ca să ralieze milioane de susținători.
Acest succes evidențiază dimensiunea pericolului destabilizator și reclamă deci, imperativ, acțiunea președintelui ales și restructurarea instituțiilor în chestiune.
Chiar dacă misiunea lui, în esență, e să conducă diplomația și apărarea patriei, iar nu să se substituie guvernului, Nicușor Dan va trebui să fie un președinte foarte jucător. Va fi obligatoriu să se implice intens, stăruitor, riguros și sistematic în treburile executivului, oricine în afară de Bolojan l-ar conduce. Și chiar cu Bolojan la timonă.
Iată cât de urgentă e constituirea rapidă a unei majorități guvernamentale solide și a unui cabinet realmente capabil de acțiune executivă eficientă, sub un premier eficace.
Guvern reformist? Dar de unde miniștri?
Un cabinet capabil? Desigur. Dar cu cine? Cu PSD la butoane? Hai să fim serioși. Înlocuirea grotescă a lui Ciolacu de către un politician expirat și corupt ca Grindeanu (1) demonstrează că PSD nu are resursele necesare înnoirii și redemarării pe drumul recuperării anevoioase a unei minime credibilități.
Reiese că Nicușor Dan nu prea are cu cine să pornească pe drumul unei schimbări reformiste eficiente, care să transforme țara dintr-o republică bananieră cu puseuri democratice sporadice într-o democrație liberală reală și un stat de drept autentic. Și totuși, Nicușor e condamnat să aibă neapărat succes.
Alternativa? Un nou progres al populismului de dreapta de felul celui înregistrat mai nou în Portugalia, în Germania, sau, în toamnă, triumful lui din SUA.
Nu, nu mai e timp de pierdut. Nicușor ar face poate bine să găsească susținere pentru un guvern de tehnocrați. Dacă politicienii români și instituțiile statului, începând cu justiția, nu se activează și nu se reformează grabnic, pornind în direcția necesară dezamorsării nemulțumirilor unei jumătăți a electoratului român, nu ne va fi bine deloc..
….
Note (1) ”Grindeanu e actualul șef interimar PSD și fost lider al guvernului, omul cu ordonanța 13, adoptată ”noaptea ca hoții”, pentru uzul infractorilor și scăparea de pușcărie a delincventului Dragnea, precum și autorul ”cărții” pe care a pretins că ar fi scris-o, dar nu există. Dacă aceasta e ce-a înțeles PSD din votul pentru schimbare al românilor, de la 18 mai, vai și amar de partidul care-și zice ”social-democrat”, dar e de fapt o formațiune oligarhică a securismului durabil și al perpetuării privilegiilor și corupției antimeritocraticei caste postcomuniste. Numirea lui Grindeanu demonstrează că PSD nu e o grupare reformabilă. Proba caracterului utopic al dezideratului reformării PSD e o știre rea pentru președintele ales. Ieșirea din joc a PSD va complica masiv sarcina lui Nicușor Dan și misiunea sa de a crea o majoritate guvernamentală reformistă, care să satisfacă electoratul dornic de o schimbare autentică, în stare să consolideze libertatea și prosperitatea României”. (PMI)
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
