Ce ne-a trecut pe la ureche? Contrarevoluția…

Nu doar glonțul ne-a trecut pe la ureche, după cum s-a spus. Ci contrarevoluția menită să instaleze un regim totalitar. Victoria lui Nicușor Dan nu despre el a fost. Și nu a lui a fost, în mare, ci a unui popor român care a simțit istorica primejdie și a ieșit la vot exemplar, ca s-o înlăture.

Primejdia?

În esență, România s-a aflat la un pas de o victorie a contrarevoluției secu-neo-legionare dindărătul lui Călin Georgescu.

Ar fi fost nu doar izbânda ceaușismului, ci și a unui putinism de care George Simion a greșit (tactic și strategic fatal) să nu se delimiteze credibil. Să se disocieze clar și fără echivoc.

Această contrarevoluție de extremă stânga-dreapta a pierdut în alegeri o bătălie grea. Nu însă și războiul. Care continuă, hibrid, cu ajutorul unor servicii secrete și instituții românești deopotrivă extrem de anemice și infiltrate până la refuz de securism, ceaușism și legionarism.

Am aflat de la Gigi Becali cine sunt păpușarii dindărătul unor Călin Georgescu și George Simion. Unul dintre ei e ”generalul Suceavă, inculpat pentru reprimarea revoluției din decembrie 1989”, după cum scrie Rodica Culcer.

Apoi, Călin Georgescu îi spunea lui George Mocanu: ”Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”. Imediat după această declarație, Mocanu pare să fi contactat Ambasada Rusiei, spre a intra în legătură cu colonelul Evgheni Ignatiev, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Ruse în România.

Ce plan? Ce strategie?

Cristian Pătrășconiu ne amintește. Un georgist îi explica altuia, textual: ”ascultă-mă cu atenție! Unu la mână, proiectul „Geția” începe peste 2 ani. Vom avea doi ani de tranziție. Doi la mână, se va confisca tot, se va naționaliza tot, nu va fi problemă de tranziție sau cum zice Călin „file de poveste” că dăm 61% sau 51%…

Și anume, urma ca toate să se facă nici mai mult nici mai puțin decât ”cu glonțul pe masă”. Era deci vorba de ”distrugerea totală a României, de instaurarea unui regim fascist, de confiscarea tuturor averilor românilor, de nationalizarea tuturor companiilor străine din România, pe modelul Rusiei și scoaterea României din UE și din NATO”, cum scrie C.P.

Ce ideologie hrănește această contrarevoluție?

A o numi fascism nu rezolvă mare lucru, pentru că termenul e imprecis și acoperă mai mult decât lămurește. Nu, ea nu este defel o noutate decât la suprafață. Superficial, ea pare să slujească alinierii României la revoluția MAGA, să țintească spre consolidarea creștinismului și naționalismului românesc. În fapt, e o făcătură atât anticreștină, cât și antipatriotică.

Motorul ei doctrinar e secu-legionarismul (național-comunist) combinat cu putinismul și pseudo-creștinismul ortodoxist, doctrine doldora de perversiuni filetiste, care numai creștinism veritabil nu conțin. Nici combinația lor, promițând ”schimbarea”, ”antiglobalism” și o falsă ”suveranitate”, mascând vânzarea țării în beneficiul Rusiei, nu e mai bună.

Din secolul al XVI-lea și mai ales al XVIII-lea încoace, revoluțiile europene au fost mai toate, dincolo de componentele lor sociale, în esență anticreștine (sau anticatolice) și antisemite. Spre deosebire de cea americană. Care n-a cotizat la raționalismul reducționist și la relativismul coroziv al celor europene, la anticlericalismul lor militant, la caracterul lor profund ostil religiilor creștină și evreiască.

În ciuda faptului că, în siajul Revoluției Franceze, Napoleon a procedat la emanciparea evreilor, această ”parte bună” a bonapartismului a fost contrabalansată de lipsa drepturilor colective, evreiești. Iar încetățenirea evreilor și egalitatea lor în drepturi au întârziat să fie transpuse decenii la rând în diverse țări europene, între care și Germania. Iar în România, vreme de peste un secol.

Europa, România și componenta urii pe evrei

Antisemitismul n-are doar rădăcini culturale milenare, ci, de la inchiziție la Marx și de la raționaliștii, relativiștii și rasiștii secolului al XIX-lea la naziști o îndelungată tradiție. Una vie până azi, când ostilitatea față de evrei e în mare măsură neo-marxistă, islamică și postmodernă, se bazează pe o ideologie anti-occidentală și se manifestă în alinierea la antisionism a unor guverne de stânga, precum ale Franței, Marii Britanii și Canada. Dar și a altor guverne europene, precum cel austriac. Sau cel românesc, care, sub direcția unor Ilie Bolojan și Emil Hurezeanu, a votat ieri împotriva Israelului, alăturându-se celor ce doresc, teoretic, revizuirea Acordului de Asociere UE-Israel.

Pare că aceste executive vor, în realitate, să salveze de extincție Hamas și terorismul antisemit al grupării islamiste, întrucât acțiunea lor anti-israeliană e de natură să răsplătească teroarea manifestată în masacrul de la 7 octombrie 2023 și să stimuleze eforturile genocidare, anti-evreiești, ale Iranului și ale interpușilor lui teroriști, precum Hamas, Hezbollah și Houthi.

Dacă ar fi fost altfel, guvernele cu pricina n-ar fi deplâns o operațiune antiteroristă care nu țintește în civilii din Gaza, ci în eliberarea de ostatici și înfrângerea extremismului,  și n-ar fi calificat-o drept ”escaladare total disporporționată”.

În schimb, ar fi ținut seama de protestele eroice ale locuitorilor din Gaza împotriva Hamas. Ar fi admis că Hamas, o grupare palestiniană a Frăției Musulmane, e la originea suferințelor palestiniene în Gaza; că teroriștii islamiști se bazează, cinic, pe calculul că vor scăpa nepedepsiți, indiferent de dimensiunea masacrelor pe care le comit. Pentru că se pot bizui pe intervenția anti-evreiască a europenilor. Aceleași guverne ar fi recunoscut explicit, că formațiunea teroristă, islamistă, ar putea pune capăt instantaneu suferințelor palestiniene, eliberându-i pe ostatici. Or, în timp ce Hamas refuză să-i pună în libertatepe capyivi, nimic din cele de mai sus nu se aude în vehemența luărilor de poziție anti-israeliene ale unora din responsabilii europeni. Care se dau ”prieteni” ai Israelului în timp ce-i contestă nu de iure, ci de facto, dreptul de a se apăra cu adevărat, de a contracara eficient terorismul și de a-l înfrânge odată pentru totdeauna.  

Înapoi în țărișoară

Austria l-a dat pe Hitler și pe Eichman, arhitectul exterminării evreilor europeni. Despre ”Eichmann la Ierusalim”, Hannah Arendt și-a scris inepția invocând inexistenta ”banalitate a răului” (malign), un asasin în masă de la a cărui execuție se vor împlini în curând 73 de ani. Iar România i-a dat pe hitleriștii Codreanu și Antonescu, ultimul fiind principalul tartor al Holocaustului românesc. L-a dat și pe alt terorist și asasin în masă: Horia Sima. Pe toți i-a copiat Călin Georgescu și pe toți îi idolatrizează neo-legionarii dindărătul lui și ai contrarevoluției de care România a scăpat, vremelnic, la 18 mai.

Să nu creadă responsabilii români sau austrieci că evreii (inclusiv cei americani) ar fi uitat istoria celor două țări. Și să nu-și închipuie căpeteniile extremei secu-legionare românești, că nefăcutele extremei stângi antisemite și pro-teroriste le-ar legitima antisemitismul de extremă dreapta. În fine, ar fi extrem de important ca Biserica și teologii creștin-ortodocși din România să depună eforturi considerabile spre a-i lămuri, cu adevărat, pe români, de ce pseudo-creștinismul antisemit al gardiștilor și neolegionarilor e monstruos și de ce nu poate conta o contrarevoluție secu-legionară, ca a georgeștilor, drept ”creștină” în adevăratul înțeles al termenului. De asemenea, de ce e vorba de o contrarevoluție infectă: pentru că tinde să anihileze și ultimele urme ale revoluției democratice, românești, de la 1989, care le-a adus românilor o libertate vulnerabilă și o demnitate fragilă, ambele pierdute repetat și recucerite la 18 mai.

George Simion nu s-a manifestat în ultimii ani anti-israelian, a recunoscut realitatea Holocaustului românesc și a cerut predarea lui în școli. Dar antisemitismul dindărătul unei mari părți a susținătorilor săi e intact și virulent, chiar dacă nu provine, ca în vestul Europei, din stânga identitară, marxistă, a spectrului politic. Curios e cât de puțini tematizează (dincolo de acest blog) versatilitatea antisemitismului. Ori componenta lui anticreștină. Și travestiurile lui.

Pentru că despre asta este vorba, în esență

Din secolul al XVIII încoace. Despre cum e mai eficient să se distrugă civilizația iudeo-creștină, bazată pe sâmburele etic al unui Dumnezeu moral (înlocuit de modernitate, din secolul al XVII-lea încoace cu secularism, relativism, materialism și idolatrizarea tiranilor) pe Decalog și pe comandamente. De pildă pe porunci de felul ”să nu comiți blasfemii, să nu ucizi, să nu răpești, să nu depui mărturie mincinoasă, să nu râvnești nevasta și casa altuia”.

În acest proces al demontării civilizației apusene (prin distrugerea democrțiilor ei), Israelul a devenit ”evreul națiunilor” și, fiind mic și aparent vulnerabil, pare o țintă numai bună de atacat inițial, înaintea distrugerii ultimului mare bastion al lumii libere, iudeo-creștine, care e America.

Iată de ce ideologia extremei stângi, una antiamericană și anti-occidentală, dar și anticreștină și anti-democratică, s-a raliat islamismului în tentativa nimicirii statului evreu, singur democrație din Orientul Apropiat și Mijlociu.

Iată și de ce unii situați la dreapta anti-globalistă a spectrului politic, precum Geert Wilders și Marine Le Pen refuză recursul la arma antisemitismului, știind că Israelul ar putea fi un aliat prețios în prezervarea națiunilor și democrațiilor liberale clasice. Într-un Vest care și-a scos la mezat libertatea de opinie și de exprimare, constituind baza democrațiilor liberale, ”populismul” lor ar fi, totodată, potrivit definiției furnizate de istoricul britanic David Starkey, mai degrabă o reîntoarcere la accepția primară a noțiunii ”democrației”, decât extremism.

Spre deosebire de ei, extremiștii de dreapta secu-legionari sunt viscerali antisemiți.

Dacă ar fi învins, contrarevoluția lor ar fi fost un tun și o lovitură de teatru. Și ar fi instalat la putere, mai devreme sau mai târziu, un regim totalitar pur și dur antisemit, nu doar un guvern de dreapta, ca în Italia, sau Ungaria.

Dezamorsarea acestei contrarevoluții va implica mai mult decât alegerea unui președinte din cealaltă tabără politică. Va presupune un efort pe termen lung, consistent și sistematic, conștient de cameleonismul urii pe creștini și pe evrei, de ipostazele și deghizările lor.