(Epilog)
Nu! Spuneți nu impunității asasinilor lui Culianu, dacă vreți ca România să aibă viitor
Și nu, cei ce-l identifică pe asasinul fantomă și pe criminalii care l-au omorât de frică (dincolo de principalul responsabil și culpabil moral și politic, Ion Iliescu) nu ”o să știe unde să sune”, cum afirmă încrezător, dar eronat, un interesant documentar despre I.P. Culianu și uciderea lui, transmis recent de TVR sub semnătura Irinei Szasz.
Filmul a avut între altele darul nu doar de a-mi reîmprospăta memoria, ci și de a-mi aminti, dureros, că am o terifiantă restanță față de mine și față de alții. Îmi promisesem, în speranța că vor apărea indicii noi, să închei acest eseu, început cu ani în urmă, cu un epilog în care să arăt cu degetul spre asasini. Căci fără dreptate nu există pace. Așa cum fără adevăr, nu se face dreptate. Pentru care e nevoie, imperioasă, de libertate. Cea, sugrumată de securiști.
Restanțe românești capitale
La 35 de ani de la Revoluție și de la lovitura de stat care i-a urmat, în România lipsește dureros nu doar lustrația. Nu există, vai, un oficiu, un serviciu, o procuratură care să se ocupe în mod special de elucidarea asasinatelor politice care împovărează contul Securității ceaușiste și urmașelor ei. Contul, că de conștiințe nu poate fi vorba.
Mai sunt multe morți suspecte, de care nu vorbește nimeni, cadavre, ai căror asasini n-au fost nici măcar identificați și cu atât mai puțin prinși, judecați și condamnați.
Sângele martirilor comunismului vărsat de securiști strigă din pământ și mulți, mai ales vinovații, se prefac că ar fi surzi.
Mai grav decât orice, impunitatea asasinilor securității nu răpește doar liniștea familiilor victimelor, omorând în continuare oameni cu zile. Ea răspândește frică, propagă mistificări, extinde fatalismul, atacă memoria și difuzează revizionism istoric, distrugându-i societății șansele de democrație, de reformă și de pace.
Deloc surprinzător, generalul Caraman n-a vrut să se exprime. Iar în documentarul TVR, ceilalți securiști intervievați, Măgureanu, Ulieru, Voican, Ureche au continuat nu doar să nege ori să acționeze tunurile de ceață ci, cazul primul șef al SRI, Măgureanu, să acrediteze vechi dezinformări crase, de tip KGB-ist, despre o imaginară crimă pasională”, care sugera presupusa ”homosexualitate” a lui Nene. Un om ce fusese în fapt însurat și avusese îndelungi relații heterosexuale.
Ce se cristalizează în legătură cu asasinarea lui Culianu, la 21 mai 1991?
Ca să rezum succint ceea ce s-a întâmplat în toaleta de lângă biroul său de la Universitatea din Chicago, pe cât posibil în puține propoziții, ce-am înțeles și scris vreme de 34 de ani despre asasinarea profesorului Culianu, fie-i memoria binecuvântată, am să recurg la un citat din memorabilele cuvinte ale unui om realmente liber numit Dan Petrescu. Reprodus, spre lauda sa, de documentarul Irinei Szasz, aceste cuvinte ale fostului disident anticomunist se cuvin citate. Cu lacrimi în ochi, puternicul bărbat care a fost prietenul lui Nene, afirma despre asasinii cumnatului său: ”credeau că mă voi alia cu Ioan Petru Culianu, iar el cu regele, vom reveni în țară și vom doborî regimul”.
Acesta-mi pare a fi aproape întregul adevăr. La care nu trebuie adăugat, poate, decât că frica lor, a asasinilor securiști și a securiștilor asasini, s-a fixat asupra lui Nene și mai puțin asupra altor disidenți și opozanți, pentru că la cârma statului securist se instalase un mare pasionat al magiei (negre). Era împătimitul misticii, șamanismului, vrăjilor, farmecelor, blestemelor și ezoterismului, Gelu Voican Voiculescu. Un ins care, mai mult decât probabil, împărtășea cu multe căpetenii de poliții politice totalitare, ca de pildă Himmler, credința în capacitatea ocultismului și magiei de a procura noroc și de a răsturna, ori consolida regimuri. Și ca ei, era mânat de o rară poftă de a se menține la putere.
I-a dat el ordin lui Caraman să-l elimine pe Culianu? I-a remis Caraman la rândul său comanda de asasinat chipului fantomă al unui probabil însoțitor securist de zbor al Taromului, afișat, mai nou, în București, grație ”îmbătrânirii” primului portret robot al posibilului asasin al lui Nene? A făcut parte acest individ din ”Unitatea Specială 0544-R fantome”, care obișnuia să asasineze, la ordinul lui Ceaușescu, dacă nu și a urmașilor săi, ziariști considerați periculoși? Care e probabil să-i fi omorât pe directorii Europei Libere și pe unii din ziariștii redacției române a postului de radio american, pe un Noel Bernard și-un Vlad Georgescu?
Colonelul securist Sergiu Nica care a condus operativ ”serviciul fantome”, sau ”umbre”, o unitate de ucigași total conspirată a poliției politice xomuniste, îi trimitea la un moment dat un soi de spovedanie lui Ion Iliescu, pe când ofițerul era pe patul de moarte. Spovedania conținea între altele, potrivit generalului-procuror Voinea, care văzuse fragmente din ea, descrierea metodelor de eliminare fizică a ziariștilor incomozi, aplicate de asasinii securiști.
Misterul ei? Spovedania nu se știe să se fi păstrat spre examinare. Nu avem deci probele necesare să scoatem definitiv și irevocabil, din ipotetic, răspunsurile afirmative. Dar ipotezele de mai sus sunt cum nu se poate mai verosimile. Toate indiciile conduc, cred, spre Voican și Caraman. Cel din urmă a decedat înainte de a da socoteală. Iar cel dintâi refuză și la înaintata sa vârstă să spună adevărul și să-și delesteze conștiința.
Despre ofițerul CIE, Nica, știm că, potrivit colonelului Ion Deaconescu, a primit ordin direct, din partea sefului DSS – Tudor Postelnicu – să se deplaseze în Cehoslovacia pentru a-l contacta pe teroristul de extremă stânga”Carlos”, în vederea anihilării generalului Pacepa, care fugise în Statele Unite. Discuțiile dintre ofițerii de securitate și teroriști au avut loc în 1979, la un an după defectarea lui Pacepa, într-un hotel din Praga, col. Nica fiind însoțit de Ion Deaconescu.
Înapoi la Nene și la familia sa
Dar i s-ar face o nedreptate crasă lui Nene, a cărui memorie va dăinui mult după ce sordizii asasini vor fi oale și ulcele, cât și familiei și logodnicei sale, Hillary Wiener, dacă s-ar vorbi excesiv de asasini și de ticăloșia lor și, fatalmente, prea puțin despre un prolific gânditor de mare geniu și de excepție din istoria universală.
Cu totul neobișnuit în viață, destinul lui Nene, marele expert în Giordano Bruno și în magia și mistica renascentistă, a rămas straniu și după moarte. La patru zile de la convorbirea sa finală cu Tess, în care-i spusese surorii sale că nu se mai întoarce acasă, umbra lui trecea între oglindă și chipul Terezei, împodobită cu o frumoasă Cruce a Sudului.
Se zărise în oglindă spectrul lui Nene? Da, afirmă cu convingere sora lui. Peste 10 minute avea să sune Monica Lovinescu și să-i transmită știrea uciderii fratelui ei. Monica Lovinescu îi cerea Terezei să nu dea vina asasinării lui Culianu pe legionari.
Păcatele unui film…
Deși axat pe lirism ieftin, emoție și efecte vizuale facile, ca și pe un suspans întreținut artificial și iritant, cu amânări artificioase de concluzii, filmul Irinei Szasz are și pasaje valoroase, datorate rejalonării unei părți a drumurilor parcurse de jurnaliști serioși, în tentativa lor de a elucida asasinarea marelui savant român, poate cel mai mare istoric al religiilor din toate timpurile, alături de Gershom Sholem și de prietenul său, Moshe Idel.
Din păcate, documentarul despre un gânditor de anvergura lui Culianu ar fi trebuit să fie mai îngrijit chibzuit. Pelicula irită prin afirmații de umplutură și altele neinspirate, de legătură, sau grandilocvente, câtuși de puțin gândite. De pildă prin constatarea că ”așadar, Ioan (Petru Culianu) e acasă unde și-a dorit atât de mult să se întoarcă”, IPC fiind echivalat cu cenușa lui din urna depusă într-un cavou din cimitirul Belu.
Nu, doamnă Szasz. Cenușa lui Culianu nu este Culianu.
Și nu e sigur că victima Securității ceaușisto-iliesciste ”ar fi vrut să se întoarcă chiar atât de mult” într-o țară a cărei societate omite de 34 de ani să iasă în stradă spre a-i vedea judecați pe foarte probabilii săi asasini: un securist însoțitor de bord la Tarom. Și pe probabilii comanditari ai crimei sale, șefii de servicii securiste implicate. Caraman și Voican.
În fine, e de un gust cel puțin îndoielnic să i se aloce controversatului Marius Oprea un loc proeminent, ca ”expert”. Tocmai sulfurosului candidat al AUR pentru Colegiul CNSAS, învățăcelul lui Justin Pârvu, n-ar fi trebuit să i se ofere acest loc.
Adevăruri dure despre Jormania
Despre ”societatea noastră”, admirabila soră din Iași a lui Nene, Tereza Culianu Petrescu, afirma, cu luciditate și justificată tristețe, poate chiar cu disperare, că ”poate fi omogenă…în rău”.
Mai puțin sau deloc în bine, s-a dedus.
Așa cum l-a mai asasinat o dată, lent, pe prietenul meu și al tatălui meu, Babu Ursu, nelăsând justiția, vreme de aproape 40 de ani, să-i condamne asasinii securiști, clasa politică a României post-decembriste a omis să lămureacă, a frânat, a împiedicat, inclusiv prin guvernul CDR al unor Constantinescu și Gavril Dejeu, elucidarea identității asasinilor lui Ioan Petru Culianu. L-a ucis, astfel, din nou.
Scutirile de pedeapsă de care beneficiază în continuare ucigașii din ”serviciul fantomă”, ”serviciul umbre” al Securității, criminalii care, aproape sigur, i-au tras un glonț în cap marelui savant român și au ordonat crima, apasă funest pe sufletul neamului românesc, împovărează sinistru memoria națiunii și țintuiește la pământ cultura ei. Ceea ce oferă mereu împrospătate guri de aer ideologiilor totalitare, românești, de dreapta și de stânga.
.…Și virtuțile peliculei
Iată de ce Irina Szasz are dreptate să evoce, în finalul documentarului ei, crizele de furie iscate securiștilor și noilor potentați de după 1990, de rechizitoriile jurnalistice ale lui Nene la adresa României postdecembriste.
Diagnosticul lui Nene, cel care amenințase credibil cu dezvăluirea dedesubturilor Revoluției, un diagnostic care mi-a determinat în ultimele decenii scrisul, reliefa că nu exista, în 1990-91, o elită intelectuală capabilă să dăruiască României un viitor pluralist și nici nu urma să apară. Predicția lui – să-i spunem proorocire? – s-a dovedit justă. Elita capabilă nu există nici azi.
Avem a mulțumi peliculei Irinei Szasz că n-a pus surdină mesajului politic major al lui Ioan Petru Culianu. Evaluând toate complicitățile din societatea românească în epoca Revoluției (cât a existat ea grație unor revoluționari extrem de tineri, adesea adolescenți) Nene Culianu afirma că, ”dacă punem toate piesele laolaltă vom avea un rezult cutremurător: ne îndreptăm spre o cădere într-un abis mai adânc, decât cel din care am ieșit”. Și ”spre un faliment catastrofal.”
Mesajul lui Nene era simplu: ”spuneți Nu și a treia zi veți învia”. Din nefericire, prea puțini români au învățat să spună ”NU”. Prea mulți spun ”da” seducătorilor de mase.