PSD, SPD, Partidul democrat! Partide ”democratice”? Ei, aș!

Cum e posibil să ne pedepsim singuri în așa un hal, încât în Europa și America să ajungă în fruntea bucatelor în mod democratic partide extremiste?

Cum e posibil ca PSD să aleagă calea spurcată a alianței cu AUR? Dar ca Partidul Democrat să devină patria politică a antiamericanilor și antisemiților de peste ocean?

Dar ca Nicușor Dan să creadă că, deși a parvenit la Cotroceni ca alternativă la Călin Georgescu, e bine să se dea și înțelept, și imparțial, la distanță egală de securisto-legionarii cu Kremlinul la cârmă, dar și de o Românie democrată, pro-occidentală și reformistă? Adică să n-aibă probleme să se tăvălească în căpița de fân cu seculegionarii lui Putin?

N-a fost nevoie de vreun efort deosebit. A ajuns să preferăm confortul adevărului, ca să ne îndepărtăm de realități, de datorie și de poruncile divine, dându-ne, treptat, pe mâna răului.

Metamorfoza unor foste partide de stânga

Partidul Democrat american a fost, cândva, un partid de stânga. La fel ca SPD, în Germania. Partide progresiste, muncitorești. Așa se dădeau și se intitulau și partidele comuniste din URSS, China și democrațiile populare de felul României ”socialiste”. Care erau bande de tâlhari totalitari.

Ce e PSD astăzi? Și ce este AUR?

Înainte de a răspunde, să consemnăm că ”istoricii vor avea mari probleme, în viitor, să înțeleagă cum au putut niște grupuri organizate de măgari țipând strident să ducă de nas și să intimideze moral majoritatea, determinând-o să tacă”, cum zicea Thomas Sowell în 2011.

Câtă dreptate are economistul american.

Și câtă dreptate are, după un deceniu și jumătate, publicistul conservator american Victor Davies Hanson. Cât de justă e observația lui, potrivit  căreia ”unul din primele lucruri care li se întâmplă partidelor…și națiunilor, când alunecă în ură sinucigașă și tribalism e căderea în antisemitism”, un simptom-avertizor care anunță catastrofa, precum durerea de gât gripa.

AUR și formațiunile ei satelit sunt extensia de extremă dreapta a PSD, care a fost metamorfoza post-ceaușistă a partidului Securității, Legiunii și nomenclaturii comuniste.

AUR a ajuns în cărțile politice și electorale ca vehicul al ”schimbării”, într-o Românie înghețată în antireformă și corupție la nivel înalt, în care alegătorii voiau și altceva decât pe foștii comuniști. Azi, zeul suprem al tuturor, PSD, AUR, POT și SOS e fripturismul. Și puterea pentru eternitate. Pe această bază se aliază. Puțin le pasă de interesul național. Net mai importante sunt comorile furate din energie și economie. Și din peștera lui Ali Baba.

Parcurs istoric: metamorfoza partidelor stângii

În dictaturile proletariatului, partidele comuniste și-au părăsit aproape instantaneu vocația de a fi ”muncitorești”. Au devenit reprezentante ale nomenclaturii, slujite de polițiile politice.

În democrațiile occidentale le-a făcut felul neomarxismul de tip Gramsci și Marcuse. Care, înțelegând dificultatea revoluției proletare în condiții de prosperitate apuseană, au schimbat doctrina și le-au infectat cu ideea marșului prin instituții și cu politici identitare, menite să provoace dezastrul nihilist și revoluția comunistă și fără aportul proletariatului.

Așa s-a ajuns ca muncitorii să părăsească, treptat, partidele occidentale de tip social-democrat, care, nu mai erau ale lor. Care, tot mai birocratice și însetate de putere absolută, au început să reprezinte cu totul alte interese decât ce le spune eticheta. În căutarea substituirii proletarilor, aceste grupări s-au deschis tot mai mult identităților marginale și imigrației din țări cultural prea puțin compatibile cu democrația liberală și cu valorile și tradițiile iudeo-creștine.

Neomarxismul e mijlocul de transport pe care l-au luat în Vest partidele democratice ale muncitorimii și fermierilor, ca să se dea de trei ori peste cap și să devină formațiuni rasiste, chipurile ”anticolonialiste”, parțial naziste, parțial comuniste și islamiste și mereu anti-muncitorești. Precum și, concomitent, antimeritocratice.

Iar în est, PSD a continuat să dezvolte ceea ce s-a creat prin joncțiunea PCR cu Legiunea, efectuată de național-comunism sub Dej și Nicolae Ceaușescu. Rezultatul monstruos al metamorfozei fripturiste, pentru voturi și bani e azi sub ochii noștri.  

Căderea în nazism antisionist și antisemit a unui partid de stânga

Ce-a generat tăcerea Partidului Democrat și a susținătorilor săi fervenți din universitățile americane și din mass-media rinocerizată, aterizată la extrema stângă a spectrului politic, în reacție la atrocitățile făcute israelienilor de teroriști interpuși ai Iranului islamist la 7 octombrie 2023? Ori față de masacrul zecilor de mii de tineri protestatari pașnici iranieni, exterminați anul acestea de mullahi în doar câteva zile? Și de unde ura neostoită a acesti partid american față de propriul președinte, pe timp de război?

Cum a ajuns feblețea mediatică a stângii americane și a partidului democrat să fie extremiști, antisemiți, antisioniști, anticapitaliști ca Hasan Piker, care justifică asasinatul politic și omorul în masă terorist, islamist, iar a extremei drepte manipulatori și conspiraționiști bolnavi la cap de ură pe evrei ca Tucker Carlson, Nick Fuentes, Candace Owens, Megyn Kelly și Marjorie Taylor Greene?

Niciodată Statele Unite n-au avut un Partid Democrat atât de anti-patriotic, atât de ostil propriului guvern (republican) și șanselor de victorie a Americii în confruntarea militară cu un dușman totalitar, precum cel actual. Și niciodată Partidul Republican nu s-a confruntat cu riscul sciziunii mai rău decât în prezent, când e asaltat de extremiști de dreapta lesne de confundat cu revoluționarii comuniști.

O majoritate de 80-90% din Partidul Republican rezistă preluării sale ostile de către izolaționiștii antisemiți, neonaziști și antisioniști. Dar Partidul Democrat a sucombat.

Partidul, odinioară ”Democrat”, a adoptat între timp ”paradigma neomarxistă”.  Universitățile din ivy league, infiltrate mai întâi de KGB, iar apoi de petrodolarii islamiști ai Frăției Musulmane din Qatar, i-au dictat ca partitura chiaburilor, moșierilor și burjuilor să fie atribuită de noul ”Partid Democrat” albilor, creștinilor, evreilor și heterosexualilor.

Marxismul s-a combinat cu lectura preferată a lui Hitler, în speță cu doctrina ”Protocoalelor Înțelepților Sionului”. Astfel, evreii au devenit ”albi”, ”bogătași care controlează finanțele și cultura” și ”asupritori” chipurile ”colonialiști” ai palestinienilor, iar islamismul le-ar combate ”pe drept” rasismul, colonialismul și imperialismul”. O ideologie similară a preluat în Germania și controlul asupra SPD, odinioară principalul partid social-democrat și socialist european.

Consecințe contemporane. Desprinderea PSD de PSE

Așa au ajuns 75% din senatorii Partidului Democrat să voteze împotriva livrării de arme defensive pentru scutul anti-rachetă, precum și de buldozere, necesare Israelului. Doar 7 senatori democrați s-au încumetat să se alăture majorității republicane și să respingă poziția anti-israeliană a celor mai mulți reprezentanți ai stângii din camera superioară a Congresului.

Trădarea electoratelor la care s-au dedat partidele occidentale de stânga, devenite formațiuni extremiste, n-a rămas neobservată de alegători.

Din ”Volkspartei”, principala formațiune populară a Germaniei imperiale și postnaziste, SPD s-a văzut pedepsit repetat de germani și degradat la urne la nivel de partid de buzunar.

În Spania, extrema stângă a ”socialistului” premier Sanchez (o restrânsă minoritate coruptă în Peninsula Iberică) s-a aliat pe față nu doar cu seaparatiștii catalani, ci și cu antisemitismul islamist.

Așa au izbutit PSD și marea corupție românească păstorită de el să scape de sub controlul PSE, iar partidul lui Iliescu-Năstase-Ponta-Dragnea-Ciolacu-Grindeanu să-și dea arama pe față și să ajungă, în interesul păstrării ciolanului, partenerul moțiunii de cenzură cu georgeștii Kremlinului din AUR/SOS/POT.

Schimbarea la față a PSD

În fond, formațiunea postcomunistă nu execută altceva decât au învățat partidele și administrațiile românești să facă în ultima sută de ani.

Se adaptează cameleonic tendințelor politice ale marilor puteri.

Are loc o ascensiune nazistă? Vin la putere Goga, Cuza, legionarii.

Se pune de comunism sovietic? Știm și noi cu ce se mănâncă dictatura proletariatului.

Cade comunismul și se democratizează Europa? Ne prefacem că am fi social-democrați.

Iar acum, că lumea a dat-o pe antisemitism și se smintește cu islamism și teorii ale conspirației, de ce să nu se dea și românii cu neo-legionarii din AUR, SOS și POT?

Antisemitismul și partidele postmoderne

Politologul israelian Dan Schueftan crede că antisionismul nu e neapărat antisemitism, ci ”ceva mai adânc”. Și ar apărea ca urmare a neînțelegerii celor ce trăiesc constant în pace (în Vest) și nu au războaie și confruntări existențiale cu terorismul, la cel puțini câțiva ani odată., ca Israelul.

Îmi pare rău pentru eminentul ex-consilier al premierilor Rabin și Sharon, dar aici se înșală. Adânc și cu rădăcini teologice e antisemitismul, antisionismul nefiind decât una din formele totdeauna versatile ale vechii uri pe evrei. Care apare în primul rând ca adversitate și ură pe Dumnezeul nu doar unic, ci și etic al evreilor. În speță, al Sfintelor Scripturi și al Decalogului. Pe baza regulilor cărora s-au ivit, prin revoluțiile engleză și americană, democrațiile liberale și statele de drept. În ele, cetățenii se bucură de drepturi indivudale și de privilegiul egalității tuturor în fața legii.

Partidele reprezentând oligarhii corupte n-au ce face în epoca postmodernă, în care domnesc relativismul și, în reacție, pofta de totalitarism, cu porunci, precum a opta, din Decalogul Bibliei Ebraice: lo tignav, să nu furi. Să nu răpești.

Și cu atât mai puțin cu lo tirțach, să nu asasinezi. Iată motivul determinant pentru care se încearcă aruncarea peste bord a civilizației iudeo-creștine, odată cu temelia, în speță cu scripturile ei.

Dispensabile au devenit, pentru aceste false partide ”democratice”, nu doar etica veritabilă, care a fost înlocuită cu apologia pentru ”micro-jaf” , plagiat și asasinarea ”ucigașului social”, (gen Brian Thomson) ca și cu demonizarea celor ce susțin America, Israelul și Vestul. Defosabile, politic, sunt, mai ales, democrațiile. Căci în cele autentice se apără morala și drepturile autentice, individuale.

În America, în care experimentul totalitar are pe alocuri succesul datorat prospețimii noutății, noul primar al New Yorkului, socialistul islamist Zohran Mamdani, un prieten de idei nihiliste al antisemitului și pro-teroristului Hasan Piker, promite un nou și ”cald colectivism”.

Așa că trădarea electoratelor (de către PSD, AUR, Partidul Democrat) va continua. Până când revoluția fie va câștiga, fie electoratele se vor răzbuna. Și de la butoane le vor mătura.