De ce toți dictatorii și teroriștii lor promovează antisemitismul?

La Ierusalim s-a deschis ieri seara al 39-lea Congres Mondial Sionist. N-am fost invitat, dar am auzit că, în deschiderea Congresului, un fel de Parlament al poporului evreu, președintele Israelului, Isaac Herzog, a calificat timpul nostru drept unul al ”autoreflexiei”.

Am căutat ani de zile voci evreiești, sau neevreiești, care să-mi confirme teza, bazată pe observația că toate sistemele totalitare sunt antisemite, că antisemitismul e altceva decât o simplă ură etnică, ori rasială cum a părut să fie, sub naziști.

Că nu e doar instrumentală (o unealtă de ajuns la putere prin manipularea electoratelor prin ura pe evrei), cum se folosește de ea în aceste zile demagogul candidat musulman la primăria New Yorkui, Zohran Mamdani.

Că nu e doar religioasă, ci și politică. Și că are, mai exact, dintotdeauna o esențială componentă anti-libertară, care este, simultan, amorală când nu e imorală.

Scriitoarea americană Dara Horn, o remarcabilă savantă și un memorabil glas anti-antisemit, fondatoare a Institutului Tell, care predă civilizație ebraică publicului american, a formulat excelent această idee, între altele într-o recentă conversație cu publicistul Haviv Gur Rettig.

Pe Dara Horn a izbit-o la un moment ce-ar trebui să intuiască orice student serios în iudaism care s-a cultivat, e informat și nu ignoră nici istoria îndelungată a animozităților anti-evreiești, nici viața politică. Și anume, realizarea că antisemitismul nu e, pur și simplu, o animozitate iscată de necunoașterea evreilor, ci dimpotrivă, o ostilitate creată de înțelegerea corectă a rolului lor fondator de civilizație, printr-o religie fără precedent. Această religie monoteistă, care interzice idolatria din timpuri imemoriale, în care idolii erau tiranii, iar potentații – zeități cu apucături, pofte și interese politice, eminamente omenești n-are cum să le placă dictatorilor. Care se vor adulați ca zei.

Sau ca zeii. Nu vom înțelege niciodată explozia fără egal a antisemitismului global, actual, dacă nu înțelegem, pe de o parte, globalizarea societății informaționale, iar pe de alta de ce, de la Nimrod, primul dictator încoace, toți tiranii, mișcările și regimurile totalitare, orice terorism și toți perverșii, smintiții, iubitorii fărădelegii îi urăsc pe evrei.

Pentru că evreii au întemeiat o civilizație bazată pe libertate (ilustrată de ieșirea din robia egipteană în Exod) pe adevăr (întemeietor și absolut, divin și matematic) pe lege și dreptate (propovăduită de-o Învățătură, Tora, numită și Lege) și pe pace, precum în idealul mesianic și în ”Shabbat Shalom”.

Or, tiranii n-au în veci pururi cum să se aibă bine cu un neam atașat unei culturi care, detestând idolatria, ori minciuna din propaganda pentru ea, precum și abuzul de putere, promovează sistematic libertatea prin oamenii săi. Și o promovează intrinsec, printr-o identitate națională care, când e intactă, e și religioasă, și etică, nu doar ”culturală”. Iată motivul pentru care s-a spus că monoteismul evreiesc este unul etic. Și iată motivul pentru care mulți antisemiți din protipendadă îi iubesc pe evrei. Dar numai când sunt morți. Ca victimele Holocaustului. Sau, vorba Darei Horn, când sunt impotenți. Dar niciodată când sunt vii și, mai ales, când au pe deasupra pretenția, ca statul evreu, să se apere. Ba, culme a ”insolenței” anti-antisemite, să se apere eficient și să refuze dusul la tăiere ca în Holocaust.

A analiza ”religia” anti-Netanyahu, recte doctrina antisemită a palestinianismului, care i-a transformat pe palestinieni în ”victime” eterne, iar pe evrei și israelieni în veșnici ”făptași”, al căror lider executiv nu poate fi decât un soi de ”scaraoțchi suprem”, căci e evreu, are putere și o și exercită, n-are cum să nu țină seamă de realitatea descrisă mai sus. Și n-are cum face abstracție de o ideologie pentru care evreii nu sunt ființe reale, ci mitice, imaginare și demonice, de urât neapărat pentru că, după cum teoretizează adepții tiranilor și sistemelor totalitare, israeliții (nu doar israelienii) ar reprezenta tot ce detestă ceilalți. Și pentru că, a-i înlătura pe evreii vii, care au sau ar putea avea putere, ar însemna să se netezească drumul spre împlinirea tuturor dorințelor inavuabile ale celorlalți, de vreme ce iudeul se găsește la temelia civilizației în care se ivește ceea ce Freud numea ”disconfortul cultural” (Das Unbehagen in der Kultur) (1) creat de ciocnirea moralei cu instincte barbare. Cele aflate, spre pildă, la temelia cultului morții (la naziști, teroriști islamiști și legionari).

”Iudaismul”, spune Dara Horn pe drept, așa cum am tot afirmat și eu, în repetate rânduri, în ultimele decenii, între altele la DW, (2) aici: ”este o mișcare anti-tiranie”. E eminamente anti-dictatorial. Și este și temeiul civilizației iudeo-creștine. Care ne-a dat democrațiile liberale. Bazate de libertatea și demnitatea individuală. Cele disprețuite de tiranii, care sunt, fără excepție, sisteme colectiviste.

E lesne de înțeles de ce, în epoci de politici identitare, ca aceea actuală, repetând prin islamism, putinism și woke-ism evul liberticid nazist și stalinist, antisemitismul ia liftul.

E lesne de înțeles, de aici încolo, de ce nicio putere tiranică nu e compatibilă cu iudaismul, iar antisemitismul exprimă și această adversitate.

Iată de ce regimurile autoritare și totalitare (de la cel imperial, roman, al lui Hadrian, la cele contemporane, nazist, legionar, stalinist până la mișcarea  woke sau putinism, ori islamism) sunt obsedate de eradicarea evreilor și de lichidarea statului lor, care-i apără. Iată de ce statul evreu a devenit evreul națiunilor. Și iată cum s-a globalizat anti-sionismul, vrăjmășia altfel irațională demonizând o simplă mișcare de redeșteptare națională, evreiască, deși sionismul e lipsit de accente de ostilitate față de alții.

Antisemitismul nu e doar profund ancorat cultural și religios în lumea noastră. E și un cancer psihic intratabil, care caută și-și dorește înainte de orice s-o distrugă. Doctrinarul antisemit, ca și cel antiamerican, e consumat de ideea fixă de a distruge civilizația apuseană, începând cu puternicii ei, cât timp conține evrei vii. Puternicii o apără, ca SUA. Ca Israelul.

Antisemiții apreciază anemia ei, travestită că ”superioritate” intelectuală, progresistă. Și empatia și toleranța față de agresorii și nimicitorii acestei civilizații occidentale.

În Vest, acesta e motivul pentru care se cultivă o obsesivă anti-islamofobie. Ea mimează toleranța democratică, o atitudine perfect onorabilă, dar nu e, de fapt, decât o formă de anti-occidentalism, o variantă de supunere față de islamismul aflat în război cu evreii, cu creștinii și cu Vestul, creat de religiile Bibliei. Motiv pentru care subiectul nu-i privește doar pe evrei,  ci, evident, cum se vede zilnic pe continentul negru cotropit de islamiști, și pe creștini, precum și pe toți adepții sistemelor democratice liberale din Europa și America.

Note:

(1) ”Das Unbehagen in der Kultur”, Sigmund Freud, Internationaler Psychoanalytischer Verlag, Wien 1930

(2) ”Europa şi antisemitismul”, Petre M. Iancu, Deutsche Welle, 18 februarie 2015