Ciucă sau Lasconi? Alegeri în țara diversiunilor electorale

Într-un moment crucial pentru viitorul României, când se modelează destinul țării și al lumii, jurnalismul independent e mai important decât oricând. Prin donațiile voastre contribuiți la crearea acestui spațiu al informației curate și al analizei corecte, la adăpost de manipulare și agitprop. Mențineți vie și pe viitor această arenă a dezbaterilor echilibrate și a luptei pentru adevăr și dreptate! Aveți la dispoziție butonul de donație în linkul de mai jos.

E ordin pe unitate să fie votată nu Lasconi, ci invenția Ciucă. Îmi notez în jurnal că îl împing în față pe general, între alții, Antena 3 și Mircea Dinescu. Și ropote de aplauze din off. Și tarafuri de muzică populară. Culmea, pe Ciucă, insul care înlocuiește cu un rânjet răspunsurile articulate pe care nu e în stare niciodată să le dea, (motiv pentru care ocoloește dezbaterile cu alți candidați) îl susțin nu Hollywoodul, ca pe Kamala Harris. Dar îl promovează câțiva intelectuali anticomuniști de oarecare prestigiu. Se întreabă mulți de ce. Și cum de e posibil.

Fapt e, că în țara diversiunilor electorale, e greu de clarificat ce e unt și ce e margarină, ce e marfă de marcă și ce un fals și-o făcătură.

La fel, e complicat să-i lămurești pe naivi că, dacă sistemul vrea s-o împiedice pe intrusa Lasconi, care un om normal, e în stare să inventeze, întru sustrasul voturilor ei (anti-sistem), o multitudine de diversiuni de toate nuanțele și pentru toate gusturile: de la cele sensibile la farmecele unui Geoană-Mihaelea-dragostea-mea, la ale adulatorilor trădătorului tuturor cauzelor anti-sistem, Cristian Diaconescu, și de la adoratorii unei Șoșoacă până la presupusul amator de șoferi.

De când mă știu, înaintea alegerilor, românii din dreapta democratică par perplecși. Doar în 2019 au ”știut” să-l aleagă masiv pe Iohannis, căci plecaseră (ca și mine) după fenta anti-pesedistă a lui KlaUSL și detestau, pe drept, regimul Dragnea și pe exponenta lui, Dăncilă, un fel de Kamala mai de la Dîlga. Ce-i drept, atunci nici cei edificați n-ar fi avut alternativă reală la sistemul securistic. Cum au azi.

Mi-i amintesc și în 1990, în 92, în 96, 2000, 2004, 2009. Ce deasă era ceața răspândită de lansatoarele de fum securiste. Când mai tot românul era transformat în cetățeanul turmentat: ”dar eu cu cine votez?”

Se distingea frecvent, între ignoranți și nehotărâți, care nu mai voiau fesenism, tabăra mai-știutorilor alcătuită din deștepții, tacticienii, brânzoveneștii, cațavencii mai subțiri: ”Nu voi, stimabile, să știu de Europa d-tale, eu voi să știu de România mea și numai de România… Progresul, stimabile ...” Erau contraziși de cei care nu voiau să mai știe de România d-tale, ci militau la o cafea amară pentru ”o țară ca afară”.

Lucrurile nu s-au schimbat în 2024. Oamenii care au înțeles ce-a fost, pentru România, statul nu eșuat, ci feudalizat, sistemul Iliescu-patrulaterul roșu-PSD-USL-Iohannis-Hellwig-SRI-PNL-Cîțu-Ciolacu-Ciucă, ezită. Se încrucișează cu perplecșii, precum și cu intelectualii fini, tacticieni de mare valoare și subțirime, mari băutori de cocârț și admiratori neostoiți de șmecherii cu șurub.  Care s-au aranjat cumva cu sistemul, fiindcă le merge bine și nu vor revoluția. Iar Lasconi le pare revoluția. Căci prea e anti-sistem.

Așa că îi învață, chipurile, pe alegători, ”de bine”.

Unul din lucrătorii pe ogorul aristotelic al intelectului agent se îngrijora, recent, că alegătorul român n-a înțeles ce anume trebuie să voteze duminică, dacă e chiar patriot, cum crede.

Explicându-i că trebuie ștampilat Ciucă, nu Lasconi, omul decreta că generalul peee-neee-leee ar fi ”de partea bună”, iar nu de cea rea și putinistă a sistemului. Deci ar trebui votat. Căci nu s-ar face să te pui ”cu sistemul”. În speță cu partea lui, pasămite, ”bună”.

Alt salariat la Vocea Patriotului Naționale, coleg cu Rică Venturiano de la Răcnetul Carpaților, considera el și cu familia lui de la pazășopt, că ideea susținerii lui Ciucă ar fi fost de apreciat. Căci generalul, (al cărui plagiat îl uitase, așa cum îi dispăruse din memorie că Ciucă fusese inventat, precum Ciolacu, de invenția Grivco, Iohannis, omul de casă de odinioară al turnătorului Voiculescu, infractorul care explicase că ”nu avem toată puterea până nu luăm și Justiția”,  ar avea ”un atu”: e, vezi Doamne, un produs al ”școlii NATO”. Și nu e, deci, anti-occidental. Îmi spunea chestia asta uitându-se adânc în ochii mei, cu speranța că nu-l voi invita să-mi explice oare ce mai înseamnă azi, dincolo de a te delimita de Simion, a fi pro-occidental. Dacă e să fii cu Scholz, cu Trump, cu Macron, sau cu Duda. Cu Wilders sau cu Wagenknecht.

La atâta astuție tactică farfuridistică și de partid era cât pe ce să capotez. Și să-mi dau în vileag ignoranța și primitivismul tactic, din cauza cărora n-am știut că există ”o parte bună a sistemului”.

Mi-am amintit însă, pe loc, de ce se numea, sub comuniști, partea ”bună” a regimului: Intelectualul stalinismului românesc, tovarășul Ion Gheorghe Maurer. El crezuse că-l poate manevra pe alt ”general”: pe Nicolae Ceaușescu, Pingelică fiind considerat până prin 1971 o presupusă parte ”bună” a comunismului. Și că ar fi ”bine” să-l împingă pe scaunul de lider al României comuniste. Amăgirea cerebralului tovarăș din Biroul Politic n-a durat mult. Maurer s-a trezit debarcat rapid de criminalul colectivizării, care împușcase țărani neconformiști în Vrancea.

Cam așa și parte din floarea intelectualității și ”influensărismului” românesc. Care-l soarbe acum din ochi pe Ciucă, își exprimă ”mila” față de luptătoarea Lasconi și ne face teoria chibritului, a alesului între două rele, ca să nu cădem din lac în puț și să nu ne ciocnim fie de Scylla, fie de Caribda, crezând, de pildă, că AUR ar fi ”un partid anti-sistem”.

Am explicat preopinenților care luptă într-un teatru chinezesc al umbrelor, că e evident că nu credem așa ceva. Că și asta e o diversiune. Că nu o vedem decât pe Lasconi anti-sistem. Că vedem ”sistemul”, chiar așa cum e: un mecanism de menținere a românilor în feudalism, în genunchi, în fața oligarhiei pensiilor speciale. Iar pe Ciucă, generalul mut, că-l considerăm după natura faptelor lui de plagiator și de răcnitor de ”la ordin, să trăiți”: ca invenție și prelungire a lui Iohannis, a PSD și USL, ca simbol al blocajului accesului României la un viitor democratic și ca pe o diversiune tactică anti-Lasconi. Una care, cu toate stelele ei de general și de șef de PNL, nu pare să aibă nicio șansă de a accede în scrutinul de balotaj, dar e o bună pârghie pentru un tur doi ”Ciolacu, mitomanul versus Simion putinistul”, visul umed al sistemului. Căci generalul cu numele dat prin ordin pe unitate, poate fura, cu ajutorul ”influensărilor” mai nou rinocerizați, mult din zestrea firească de voturi de centru-dreapta a candidatei USR.

Înseamnă toate acestea că aș fi de părere că Ciucă e ”omul Rusiei și al Chinei”? Nu neapărat. De ce ar fi? E omul cui dă ordinele. E omul celui pe care-l identifică grație instinctului său infailibil de subaltern, drept ”bossu”. Or, nu de un asemenea ”președinte” are nevoie România mea. Nici de unul care să creadă cu sfințenie nu atât în Dumnezeu, cât în instituții și servicii, pentru că, potrivit ”realiștilor” de la Răcnetul Carpaților, ar fi, o ”iluzie” să se creadă că ar exista țări care ”să nu se sprijine pe instituții și servicii”. Dacă lucrurile ar sta cum pretind ”realiștii”, am mai trăi în Comuna Primitivă. Niciun serviciu și nicio instituție nu s-ar fi reformat. Nicio realitate nu s-ar fi schimbat. Niciun sistem nu s-ar fi primenit.

Cât despre omul de la Vocea Patriotului Naționale, care crede creștinește, în răspăr cu faptele, că PNL n-ar fi ce e, un partid vândut cu trup și suflet sistemului PSD, și că Lasconi n-ar avea nicio șansă, oare ce să-i mai zic? Că regret, dar atunci nici țara nu mai are vreo șansă? Și că refuz să mă retrag, ca nenea Iancu, la Berlin, să mor dezabuzat, dar liniștit?

M-am întrebat ce-i determină pe unii să înghită gălușca unui Ciucă prezumtiv ”eligibil”. Narativul elitei culturale care detestă, dar numai teoretic, pesedismul și securismul, neavând însă probleme să se aranjeze cu ”sistemul”, pentru că-i merge bine, se bazează pe formele fără fond teoretizate de Titu Maiorescu. Oamenii lui ”eu, țărișoara, familia mea de la 48”, au interiorizat iluzia unei stabilități care, din perspectiva lor, n-ar eroda și n-ar desființa democrația românească. Căci, salvându-i aparențele (occidentale), ar ”salva-o”.

Vai de căpșorul lor plin de idei, de forme fără fond, de gărgăuni și amăgiri. Un căpșor care îl acreditează pe un Ciucă fantezist, așa cum neomarxiștii occidentali susțin că omul cu penis care stăruie să concureze cu fetele în competiții sportive, are dreptul să se pretindă femeie și cere medaliile sportivelor, pentru că în interiorul lor nu s-ar fi născut ”bărbat”. Să nu se trezească, dragii de ei, în revoluție culturală maoistă. Sau putinistă. Sau woke.