Se miră mulți de inadecvarea serioasă a președintelui României, Nicușor Dan în criza politică iscată de dorința PSD de a împiedica orice urmă de reformă și de a se crampona de putere cu ajutorul AUR.
Se miră aiurea, pentru că existau antecedente edificatoare.
Pentru că ”inadecvarea” lui, deloc uimitoare, e doar încă un episod din cronica unei morți anunțate. E vorba de moartea statului de drept românesc, cu justiția lui predoizată și savonizată și cu un președinte deopotrivă execrabil sfătuit, și aparent incapabil, el însuși, în ciuda capului său matematic, să gândească bine politic, istoric, juridic și constituțional.
Altfel, Nicușor nu s-ar fi comportat, cum scrie Cătălin Avramescu, precum un ”bufon”, care ”pretinde că rolul său constituțional este să „medieze” între partidele politice. Minte. Unde scrie asta în Constituție?” se mai întreabă C.A., amintind că, ”la art. 80 Constituția scrie:
„Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.
De când sunt partidele politice „puteri ale statului”? Ele nu sunt nici „ale statului” și nici „puteri” în sensul în care este, de exemplu, „puterea legislativă”. Dacă ND ar fi citit Constituția sau dacă ar avea consilieri competenți la Cotroceni, ar fi observat că rolul Președintelui e unul foarte puternic și activ. Tot conform art. 80, „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”.…Sunt partidele „autorități publice”, la fel ca Poliția sau Ministerul Sănătății? Mai grav pentru ND, Constituția folosește termenul „veghează” – asta sugerează un rol activ, aproape militar. DEX explică: „a veghea… a sta de strajă….Unde scrie, domnule Nicușor Dan, că rolul Președintelui este de a media între partide și de a te plânge că nu ai nici o opinie și nici un rol?”
Cătălin Avramescu, inutil de subliniat, are perfectă dreptate să-i pună președintelui întrebarea constituțională finală. Doar termenul de ”bufon” s-ar putea să nu fie cel potrivit. Pentru că pare că Nicușor departe de a fi un clovn naiv, sau doar prost sfătuit, știe ce face.
Altminteri, Nicușor Dan s-ar fi disociat net și credibil de omul dindărătul campaniilor sale electorale, bancherul Matei Păun, cel cu afaceri grase în Rusia și cu declarații repetate, articulate public, care au fost nu odată catalogate presuasiv drept ”putiniste”.
Altminteri președintele României nu l-ar fi îndepărtat de la Cotroceni pe singurul său consilier cu scaun la cap și opțiuni pro-democratice ferme și reale, ca Ludovic Orban, pentru ca să-l aducă la palat pe antisionistul virulent, Vlad Voiculescu.
Altminteri, șeful statului român ar fi înțeles din timp de ce, pentru democrația română, e dezastruos să contești la CCR și să întorci în Parlament proiectul legii anti-antisemite, care înăsprea pedepsele pentru organizațiile cu caracter fascist – în speță legionar –.
Căci Legiunea, sau Garda de Fier, exact asta a fost și este: o organizație fascistă, cu o identitate fascistă asumată, după cum s-a văzut între multe altele în participarea la războiul civil spaniol, de partea Spaniei fasciste, a pseudo-eroilor legionari Moța și Marin și în spectacolul repatrierii și înhumării lor cu tam-tam nazist în România anilor 30.
În contextul discuțiilor privind legea anti-antisemită, Nicușor a înlocuit claritatea morală cu o abjectă ambiguitate, lesne interpretabilă ca pro-fascistă, președintele vorbind despre o ”asociație din Făgăraș”, care ”se ocupa de promovarea rezistenței din munți…” între membrii căreia s-ar fi aflat ”câteva persoane care…au făcut parte din mișcarea legionară”… Iar ”legea spune că dacă faci o organizație cu caracter legionar trebuie să faci pușcărie. Eu cred că nu”.
Dar de ce s-a trezit tocmai președintele României să creadă că ”nu”?
Ce-a fost această ambiguizare prezidențială a fascismului românesc altceva decât o tentativă de normalizare, în spațiul public, a extremei drepte autohtone și de promovare a acceptabilității, pentru gustul românilor, a hitleriștilor ortodoxiști, recte a secu-legionarilor și a manifestului lor colectivism, ultranaționalism, antisemitism și antiamericanism?
Pentru imorala sa ”imparțialitate” prezumtivă n-am mai găsit decât o singură altă explicație.
E posibil ca Nicușor să vrea nu doar să nu înoate în contra curentului, în loc să avanseze cu valul aurist, pe al cărui naționalism gregar mizează și pesedismul în declin, ci și să evite riscul suspendării din funcția supremă, dacă se arată prea democratic, european și pro-occidental.
Oricum ar fi, românii nu l-au preferat pe Nicușor lui Kremlin Georgescu pentru ca președintele actual, odată ales, să îngroape parcursul occidental al României, întorcând țara spre cele mai tenebroase capitole din foarte accidentata ei istorie. Și pentru ca, dacă nu cârmește țara spre fascism sau spre Putin, președintele să se comporte mai laș decât Iohannis. Care măcar cu ordonanța 13 s-a luptat.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.