De ce pierde Israelul războiul mediatic? Europa, America și antisionismul

Mesaj de interes. Dragi prieteni și cititori ai blogului: ne confruntăm cu o sistematică cenzură de tip shadow banning pe paginile de Facebook – Petre M. Iancu- în ultimele săptămâni. Postările care anunță articolele și știrile de pe blog sunt ținute zeci de minute ascunse și apoi apar greu și rar în newsfeedurile urmăritorilor. Am raportat problema la META și sperăm într-o rezolvare cât mai rapidă. Credem în libertatea de expresie, chiar și când ea are poziții critice față de cele pe care le publicăm, însă cenzura ascunsă generează o competiție neloială. De aceea, în aceste clipe, susținerea dvs. prin răspândirea textelor noastre în rețelele sociale, pe email, comentariile și like-urile sunt vitale pentru a ne putea continua munca în care investim resurse prețioase. Vă mulțumim!

Evreii sioniști sunt pe drept alarmați. În cauză este imaginea Israelului. Care, potrivit antisioniștilor și antisemiților, s-ar degrada din pricina presupuselor ”nefăcute” ale guvernului de dreapta de la Ierusalim, în frunte cu Beniamin Netanyahu.

Dar așa să fie oare?

Ce-a șifonat-o așa de radical? Prezumtiva incompetență ori cruzime ale premierului israelian să fie de vină pentru degradarea imaginii țării sale?

Extremismul real sau bănuit al unora dintre miniștrii săi?

Campaniile militare israeliene, care au determinat elitele de stânga din Vest și antisemiți gen Greta Thunberg s-o califice pe cea din Gaza, în răspăr cu faptele și probele, drept ”un genocid”?  

Ei, aș! Antisemiții și antisioniștii n-au nevoie de motive ca să fie cum sunt. Israelul nu face, de ani de zile, decât să se apere, pentru că evreilor li se contestă tot mai virulent, manu militari, dar și propagandistic, dreptul de a exista în propria patrie milenară.

Deprecierea prestigiului extern al Israelului în Statele Unite

Totuși, după cum intrigată și uimită anunța vineri publicația Israel Hayom, imaginea Israelului s-a deteriorat masiv în SUA. Potrivit analiștilor reluați de Israel Hayom, ea n-a fost niciodată mai proastă decât acum, cu 48% dintre americani văzând statul evreu într-o lumină negativă, față de doar 46% într-una pozitivă. În publicația israeliană, Amit Segal se mira, nu fără temei, că statul evreu își câștigă războaiele militare, inclusiv cel cu Iranul, dar pierde îngrijorător la capitolul popularitate în Statele Unite. Unde simpatia pentru mica democrație liberală, evreiască, principalul aliat al Americii din Orientul Apropiat, s-a redus ca niciodată, din 1989 încoace, deci de la finele războiului rece.

Una din problemele cele mai spinoase vizează percepția tinerilor republicani de peste ocean. Dacă n-au depășit 50 de ani, republicanii se uită azi în majoritate critic la statul evreu, spre deosebire de acum patru ani, când cei mai mulți, departe de a-l detesta, apreciau Israelul.

În plus, pe măsură ce societatea a început să se mute din ce în ce mai accelerat spre stânga și extrema stângă, a crescut și în America simpatia pentru inamicii Israelului.

Mai ales, pentru palestinieni.  Care, în ciuda masacrului lor terorist de la 7 octombrie 2023, sunt, culmea, văzuți favorabil de 37% din americani, un procentaj record de la primul sondaj de acest fel, efectuat acum cca un sfert de veac. Situația, se înțelege, e net mai rea în Europa occidentală. În care ostilitatea viscerală suscitată de Israel a atins cote paroxistice, clar vizibile în creșterea exponențială a numărului de incidente antisioniste și antisemite, implicând nu doar israelieni, ci și evrei autohtoni.

Ce s-a petrecut cu americanii și europenii și cu imaginea Israelului?

Nu cumva s-a stricat ceva în rândul celor dintâi, mai degrabă decât să fi comis Israelul acte reprobabile?

Nu, la mijloc nu e doar narativul progresist, în esență antisionist. Sau imaginarul neonazist și legionar, prin natura lor antisemite.

La mijloc e, între altele, istoria și o lege a simpatiei. De care beneficiază legic și psihologic mai degrabă perdantul, decât câștigătorul.

Israelul nu mai e din 1956 și, cu siguranță din 1967, un ”underdog”. Și-a câștigat fără echivoc o serie de războaie, și mai puțin clar pe celelalte, în covârșitoarea lor majoritate dejucând tentative de amploare de a-l desființa. Și continuă să învingă, iată, și în contra celor mai puternici inamici.

Rolul urii pe evrei

Iată de ce Israel ar pierde probabil războiul mediatic și dacă în această înfrângere n-ar juca un rol crescând antisemitismul. Respectiv formula lui modernă cea mai răspândită, care este antisionismul, o versiune de ură antisemită în centrul căreia ”statul evreu” l-a substituit pe un la fel de ireal ”evreu”.

Dar, din varii motive, ținând parțial de globalizare, parțial de orientarea politică tot mai accentuat anti-occidentală a elitelor occidentale neomarxiste și postmoderne, care au înlocuit proletariatul ideologiei comuniste cu victima minorității convenabile, iar pe chiabur, burghez și moșier, cu albul apusean, creștin și evreu, antisemitismul a luat liftul.

Între motivele cele mai importante ale ascensiunii antisemitismului în Europa sunt unele de ordin cultural, istoric, psiho-sociologic și educațional. Cele din urmă, sporite de investițiile unor bastioane islamiste doldora de petrodolari în învățământul universitar american și european, joacă un rol cheie mai ales în degradarea imaginii evreilor în Statele Unite.

Antisemitismul azi. Și resurse istorice

În esență, antisemitismul a devenit în Vest concepția ”default”. Concepția implicită, automată, comună, despre lume și viață a unor largi segmente de tineri, amestecați multicultural cu imigranții musulmani. Acest tip de ură anti-evreiască supraviețuise ultimului război mondial, în Europa, grație mustrărilor de conștiință ale urmașilor făptașilor Holocaustului.

Care nu le-au putut ierta victimelor lui crimele din lagăre, gazările, pruncuciderile, exterminările în masă comise sub Hitler și aliații lui de propriii lor înaintași.

Întru delestarea propriei conștiințe, s-a operat inversarea raportului dintre victime și făptași. Răsturnarea a produs eticheta de ”nazism” care s-a lipit de spate urmașilor israelieni ai victimelor Holocaustului.

Concomitent, anti-sionismul exportat în lumea arabă și islamică de sovietici, prin intermediul KGB, a Securității și a STASI, ca și prin extremiștii de stânga vesteuropeni și sud-americani, a fost reciclat și amplificat la maximum de neomarxiști în universitățile americane din Ivy League, sub bagheta unor islamiști progresiști ca Edward Said. După hâdul lui chip și după oribila lui asemănare s-a formatat mai tot profesoratul universitar nord-american. Cel păstorit de miliardele și de ideologii Qatarului.

Prin urmare, ”studiile coloniale”, ”teoria critică a rasei”, ”intersecționalismul” și alte forme ale ideologiei și politicilor identitare ale extremei stângi woke, bazate pe relativism, pe conceptul marxist al ”puterii”, pe împărțirea maniheistă a lumii în oprimați și opresori, ca și pe demonizarea Vestului ca spațiu istoric și cultural iudeo-creștin, i-a distribuit pe evrei în rolul negativ. În rolul de bau-bau.

Au devenit din semiți – ”albi”, din poporul băștinaș al Țării Sfinte – ”colonizatori”, din națiune victimizată paradigmatic, timp de mii de ani, un colectiv pasămite ”rasist” și ”genocidar”.

Efectele toxinelor inoculate de agitprop

Inutil de subliniat că toate aceste monstruoase minciuni proferate, răspândite, ranforsate prin eternă repetiție de extrema stângă, pe bază de prejudecăți istorie, religioase și rasiale, n-au fost combătute adecvat și sistematic nici de elitele politice și culturale occidentale și nici de Israel. Inutil de subliniat, de asemenea, că au sfârșit prin a re-contamina funest și părți ale dreptei.

Pentru că s-a subestimat dorul de sinucidere al Vestului și al multor occidentali. Pentru care Apusul iudeo-creștin s-ar cere nimicit, în frunte cu Israelul, care i-a conferit baza religioasă și morală. Căci Occidentul a ajuns prea complicat, frustrant și greu de înțeles, dacă nu e, așa cum pretinde extrema stângă, prin natura sa, rău, păcătos, prigonitor, rasist, colonialist și imperialist.

Așa a ajuns antisemitismul să devină un soi de ”default bias”, de prejudecată preferată. E o soluție magică pentru orice spălat pe creier în căutare de un Weltanschauung cât mai simplu și mai eficient social, într-un Vest islamizat și comunizat, ca și pentru orice ”influencer” care vrea să profite de masa uriașă de prostiți și de smintiți, spre a face bani din clicurile lor.

Pe scurt, Israelul n-are de ce se mira că e detestat

Are de optat între a-și câștiga războaiele militare și a prefera victoria în cele propagandistice.

Întrucât însă pierderea chiar și a unui singur război s-ar solda, cum și-au dorit teroriștii de la 7 octombrie, cu exterminarea națiunii israeliene și ștergerea de pe hartă a statului evreu, e lesne de priceput ce anume va decide și de aici încolo. Vorba Goldei Meir: ”dacă avem de ales între a fi morți și compătimiți, și între a fi în viață și a face o impresie rea, vom alege alternativa din urmă”.

Dar o alegem? Testul de turnesol israelian al Vestului

Intensificarea la cote istorice a antisemitismului are paradoxale efecte asupra politicii externe israeliene. Din pricina ei, respectiv a presiunilor pe care le generează, statul evreu nu mai e lăsat, de aproape cinci decenii, să-și mai câștige fără rest războaiele.

Pentru că nu vrea cineva să-i permită biruințele. Cine? Un Vest incapabil, de la conflagrația din Vietnam încoace, să și le mai câștige pe ale sale.

E un Vest, cu Trump în frunte, nu doar invidios pe voința și capacitatea statului evreu de a risca, la nevoie, militar, de a lupta și de a învinge, ci și, altfel decât Israelul, oikofobic. Plin de ură de sine. Iată motivul pentru care și Trump oprește permanent Israelul, în Gaza, Liban și Iran, să-și încheie victorios războaiele. Stânga occidentală e și mai aberantă.

Încât, în ura sa de sine, întreținută de virușii mentali care produc și antisemitism, Vestul a început să procedeze la eliminarea Israelului din rândul tot mai precarelor și mai iliberalelor sale democrații.

În mod straniu, evacuarea din Apus a statului evreu îi aduce un neașteptat beneficiu Israelului. Fiindcă acest proces eliminatoriu se derulează în paralel și cu o viteză egală cu tot mai profunda integrare a statului evreu în lumea orientală. Și cu tot mai accentuatul declin al Apusului alcătuit din Europa și America. Un declin care, inclusiv demografic, a scutit până acum doar Israelul.

Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!