Asediat de securism, jurnalismul românesc e atacat la baionetă și de un concern de presă occidental care părea să nu fie străin de etică și de libertatea presei.
Părea. Pentru că Ringier a dovedit că e departe de morală, dar aproape de banii cei mulți. Ringier a atentat la principiul sacrosanct, în orice democrație, al independenței presei și l-a dat afară, aparent abuziv, din funcția de redactor șef, pe un jurnalist integru și cât se poate de competent, precum Cătălin Țepelin. De ce? Nu se știe decât de la ziariști. Pentru că nici la capitolul transparență nu stă prea bine Ringier. Dimpotrivă. Stă execrabil.
Ringier al cărui cod stipulează garantarea independenței jurnaliștilor și separarea zonei editoriale de cea a comerțului și-a motivat decizia neclar, afirmând că ar fi fost vorba de un contencios privind orientarea strategică a publicației. Dar imaginea concernului e varză.
Nu întâmplător. Fiindcă surse credibile ale presei libere au pus degetul pe rană, afirmând că managmentul concernului a exercitat presiuni pentru ca gazeta să publice articole aprobate de sus despre firme de jocuri de noroc care cumpără de la Ringier spații de publicitate.
Redacțiile Gazeta Sporturilor și Libertatea din România au informat publicul că au refuzat repetat cererile unor manageri din conducerea Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de jocuri de noroc care le sunt ambelor ziare clienți de publicitate. În reacție, Ringier i-a arătat ușa redactorului-șef Cătălin Țepelin.
90 de ziariști de la cele două ziare au lansat, în urma demiterii lui Țepelin, un protest public împotriva imixtiunii concernului în activitatea lor jurnalistică, una care ar trebui să fie independentă.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Active Watch s-au alăturat protestului. ”Într-o perioadă în care atât în România, cât și la nivel internațional, presa trece printr-o criză profundă de credibilitate, independența în fața ingerințelor editoriale (că sunt ele comerciale, politice sau venite din partea patronatului) și loialitatea față de interesul public sunt cele mai de preț bunuri ale unei instituții media”, scrie, pe drept, CJI.
Cenzura și ingerința politică în treburile presei încalcă nu doar codul deontologic al jurnaliștilor, ci și legea, constituțiile, jurisprudența CEDO și valorile europene. Ringier nu e la prima abatere gravă de la precepte morale elementare. În cauză e chiar Robin Lingg, președintele Board-ului Ringier Sport Media Group, care l-a demis personal pe Țepelin.
De ce mai este Lingg în funcție? Nu știe Ringier că demersul lui Lingg dă un exemplu fatal într-o țară în care libertatea presei și democrația sunt cum nu se poate mai precare și îi prejudiciază rău, trustului elvețian, imaginea?
Am aflat de pe site-ul recorder că șefii trustului Ringier i-au ”propus lui Cătălin Tolontan, coordonator editorial, să accepte să numească, împreună cu Ringier, un nou redactor-șef, lucru pe care Tolontan l-a refuzat. De asemenea, conducerea Ringier i-a propus lui Dan Udrea, redactor-șef adjunct, să accepte poziția de redactor șef. Și acesta a refuzat”.
Cinste lui Tolontan și Udrea. Nu-i cunosc personal, nu suntem prieteni, n-avem interese comune în afara dorinței mutuale de a respecta independența presei și minima moralia. Cinste și jurnaliștilor de la Libertatea și Gazeta Sporturilor care s-au solidarizat cu Țepelin.
M-am angajat în ultimele trei decenii în nenumărate bătălii în apărarea unor ziariste și ziariști demiși ori cenzurați abuziv. M-am confruntat cu patronate abjecte și concerne de presă mârșave, care au pus pe drumuri jurnaliști valoroși doar pentru că n-au îngenuncheat și n-au renunțat la imperativele profesiei și conștiinței lor, vânzându-se, cum li s-a cerut.
Am fost confruntat eu însumi, în repetate rânduri, cu ingerințe politice directe și indirecte, cu marginalizări sau scoateri din planul editorial, inclusiv la instituții de presă publice și, bineînțeles, cu forme uneori insidioase, alteori brutale, dar mereu sinistre, de cenzură.
Dar nimic nu mi se pare mai odios decât un trust media occidental care insistă să se căpătuiască pe spinarea independenței presei într-o țară cu o democrație foarte defectă, în care libertatea cuvântului și a opiniei abia mai pâlpâie și pare a fi ultimul parapet de protecție în fața propagandei, extremismului și a instalării unei dictaturi brutale.