Prigojin, între debarcarea lui Putin și defenestrarea sa

Frustrat rău de mai-marii săi de la Moscova, Prigojin a devenit un baron al războiului care nu țintește doar la vârf, ci se simte chiar capabil să lovească și politic mortal. Așa că, mai nou, a lovit din nou, mai dur însă decât oricând. Ce vrea el de fapt? Ce înseamnă ce spune?

În Rusia a început lupta pentru puterea epocii post-Putin. Ca atare, adevărul începe să aibă o șansă de a se auzi, împachetat, firește, în ipocrizie și numeroase minciuni sfruntate.

Mult ocultat, adevărul, ca uleiul, se ridică din te miri cine, de te miri unde, irepresibil, la suprafață. Chiar și cei mai nedemni îl pot transporta din adâncul tenebrelor către întinderea luminii.

Îl rostește, mai nou, șeful mercenarilor Wagner, Prigojin. Ca unul îmbătat de propriile succese din trecut și dezabuzat de ecoul lor prea puțin slăvit și glorios, Prigojin pare a crede că nu mai are ce pierde. Rostește deci, în fine, adevărurile crunte pe care n-au îndrăznit să le pronunțe cu voce tare nici măcar ultranaționaliștii bloggeri militari ai Rusiei, inșii, împuținați perceptibil după moartea cerebrală a celebrului ”War Gonzo”, pentru care nici măcar Putin nu e destul de sângeros și criminal.

Ce zice Prigojin?

Reglarea sa de conturi e amplă. Aparent ea îl vizează în special pe Șoigu. Dar țintește chiar mai sus. Căci ea nu ocolește refutarea afirmațiilor propagandei ruse privind iminența ocupării de către ucraineni a regiunilor separatiste din Donețk și Lugansk, care să fi făcut chipurile ”necesară”, invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022, prin așa zisa ”operațiune specială”, menită să dejoace imaginara ”agresiune a Kievului și a NATO”. Așa o justifică Putin. Iar propaganda lui îi slujește.

La fel, serviciul strategic de dezinformare, FSB-ul, GRU-ul, armata regulată, partidul guvernamental și sateliții, guvernatorii, oligarhia cleptocrată. Pe scurt: toți. Și Prigojin. Care acum se disociază. O face abil, fără să-l atace direct pe dictator, pe care Prigojin pe de o parte îl protejază subtil, afirmând că ar fi fost mințit de propriii lui securiști și generali ai ministerului. Pe de alta îl expune, perfect conștient fiind că și tiranul care se lasă mințit e un prost și un infam ce trebuie debarcat.

Ca atare, Prigojin scoate în evidență, din capul locului, furtul sistematic la care s-au dedat generalii și ofițerii ruși în aceste teritorii, după secesiunea din 2014, când oamenii ministerului de război al lui Șoigu au început să devalizeze ținuturile furate de la Ucraina sub pretextul că le-ar apăra de Kiev și ar antrena militarii ruși. Militari ai ”milițiilor” separatiste, pentru care Moscova a plătit gras, îmbuibându-i pe generali și pe ofițerii FSB, nu mai puțin profitori, deși pifanii au rămas neinstruiți.

Apoi, Prigojin relevă neomenia și lipsa de patriotism a ierarhiei militare ruse, cărteia nu-i poasă nici cât negru sub unghie de viața militarilor ori de realitatea de pe câmpul de bătaie. Șeful mercenarilor se disculpă, sugerând că intervenția lui și a combatanṭilor săi s-ar fi produs tardiv – net prea târziu – în raport cu o victorie rusă care fusese anterior definitiv compromisă.

Realitatea actuală a războiului

În fine, mercenarul-șef nu se dă în lături să dezvăluie realitatea războiului și fața lui actuală, ocultată sistematic de autoritățile politice de la Moscova și de cozile lor de topor. Față care e marcată de avansul trupelor ucrainene. Cele din urmă înaintează și împing înapoi forțe ruse care se retrag în Herson și Zaporijjea.

În răstimp, comandanții locali sunt forțați de superiorii lor să remită rapoarte false, edulcorând adevărul, ca să nu se expună represaliilor ”unui șef de stat major care, după datul pe gât al unei stacane de vodcă, țipă isteric, la telefon, ca o muiere, ca un porc, cerând întoarcerea pe pozițiile pierdute (de ruși)”. O întoarcere imposibilă. Urmată de minciuni despre poziții care ”se termină cu reuniunea ticăloșilor”, după pierderi de vaste teritorii, ca la Lîman sau Herson, unde ”se declară retragerea pe aliniamente” chipurile ”mai valoroase””.

Prigojin admite nu numai infiltrarea și penetrarea tot mai adâncă, de către ucraineni, a pozițiilor ruse – inclusiv la Bahmut – ci recunoaște, nu fără vădită invidie, grija purtată propriilor militari de către comandanții ucraineni, care nu-și irosesc decât muniția, nu și efectivele sau echipamentul. Încât, potrivit lui Prigojin, timpul (rușilor în acest război) se scurge, se reduce, expiră inexorabil.

Cât adevăr zace în afirmațiile mercenarului șef? Și cine este el?

Acest blog a prevăzut toate acestea de la începutul războiul de agresiune declanșat de Putin în Ucraina. Dar are dreptate Prigojin? Nu articulează el doar ce știe că vrea să audă Vestul? Ce interes are un mercenar să spună adevărul?
Răspunsul la toate aceste întrebări ține de profilul psihologic al șefului mercenarilor Wagner. Cine este el?

Judecând după lipsa lui de omenie și de sentimente e un robot. Unul creat de peste 23 de ani de putinism. Deci de cleptocraṭia care, când nu creează, promovează infractori. Dar e unul căruia i s-a programat în circuite un soi de principiu pervertit al regulii de aur a roboților lui Isaac Asimov. Potrivit genialului autor de cărți SF, robotului trebuie să i se inculce principiul că pentru nimic în lume nu are dreptul să-i facă omului rău. Lui Prigojin i s-a inculcat naționalism. Și e dotat din naștere cu viclenia mujicului.

Ca atare, vede nu doar dezastrul confruntând armata rusă – pe care nici punctualele lui victorii de la Soledar și Bahmut, cumpărate cu prețul unor pierderi catastrofale, nu îl mai poate amâna, ci și șansa de a profita plenar de pe urma slăbiciunii lui Putin și a cleptocrației lui. A preluat deci și partitura populistului, care rostește adevărul necosmetizat și rolul salvatorului național, știind că, dacă va fi perceput de un grup destul de mare drept ”mesia”, se va putea urca pe spinarea lor la Kremlin. Ca alți roboți, personaje ale unor distopii, Prigojin e nu doar creația lui Putin, ci și instanța care vrea să-i uzurpe tatălui tronul, un fel de titan și semizeu grec, un soi de Prometeu.

Ce vrea Prigojin? Care e modelul său inconștient? Și ce va obține?

Am semnalat la intrarea sa în scenă, împreună cu satrapul cecen al lui Putin, Kadîrov, acum aproximativ un an, că amândoi și, mai ales, mercenarul șef, care e etnic rus, lansează pretenții la conducerea Rusiei, pe care Putin va fi nevoit la un moment dat să le rezolve cu obișnuitele sale metode ale defenestrării, sau ale preparării de ceai de Poloniu sau Noviciok.

Spre deosebire de modelul său biblic, Core (Korah), pe care liderul mercenarilor, inconștient, îl imită, preluându-i și timingul, și ipocrizia, și metodele populiste, Prigojin n-a dat încă atacul direct la șeful lui suprem.

Îl menajează, ca atare, încă. Sugerează că Putin ar fi înșelat de subalterni și se ferește, în diatribele sale împotriva ministrului rus al apărării, să-l numească în clar pe dictator. Dar toată lumea știe că e o precauție vremelnică, oricând reversibilă și că Prigojin nu e omul care să se mulțumească vreodată cu postul lui Șoigu. Prin urmare, mercenarul-șef trăiește foarte periculos, jucând va banque, la miza maximă a lui ”totul sau nimic”.

Iată de ce, după o viață de minciuni, ”bucătarul lui Putin” care vrea să se așeze în capul mesei, în sufrageria Kremlinului, spre a nu mai fi slugă, ci a fi servit, spune punctual adevărul, confruntând contondent un regim, care numai din propagandă și dezinformare se hrănește. Ceea ce, desigur, speră să-i aducă puncte de simpatie și de la occidentali, astfel încât să-l accepte, odată prăbușiți Putin și Rusia. Prigojin crede că, în aceste momente istorice de slăbiciune rusă fără egal și fără precedent, provocată de catastrofa războiului din Ucraina, a sunat ceasul răscoalei. Dar pentru el a început și o cursă contra cronometru. Cine ajunge la potou mai întâi? Debarcarea? Defenestrarea?