Ce-a iscat rebeliunea lui Prigojin? Ce se întâmplă la Moscova?
Putin a scăpat. Dar numai pe moment. Imaginea lui, marcată de fuga probabilă a dictatorului din capitală, în timp ce mercenarii cucereau Rostov și mai aveau câteva sute de kilometri până la Moscova, e țăndări chiar și pentru mulți din fanii săi cei mai loiali.
Și va rămâne țăndări, în ciuda efortului purtătorului său de cuvânt de a o salva, mințind că Putin ar fi rămas în capitală. Căci avionul prezidențial decolase. Iar într-un an și jumătate de război, buncărul și ascunsul în el i-au fost lui Putin cei mai buni și apropiați prieten. Acum vor tinde să-i rămână singurii și ultimii prieteni.
Scânteia declanșatoare. Și o istorie în triplu salt
Rebeliunea, calificată de Putin drept ”înaltă trădare”, a pornit de la scurtcircuitul provocat unui Prigojin furios la culme de prezumtive ”atacuri cu rachete” asupra lui și a mercenarilor săi, ale unei puteri care, dată fiind disidența, recte evidența pretențiilor la putere ale șefului mercenarilor, se simțea masiv amenințată de liderul grupului Wagner.
Chiar dacă fibrilațiile generale par să se fi calmat, iar mercenarilor li s-a ordonat să se întoarcă la baze și se va încerca încorporarea lor în armata regulată, lucrarea e departe de a se fi terminat. Nervii au cedat. Putin e prea umilit ca să nu-i vrea capul lui Prigojin, creația lui mafiotă, răzvrătită. Dacă se poate, pe loc.
Fiindcă așa fricos și cu fumuri mesianice cum e, Putin e și capo dei capi. Iar Prigojin, întărit peste măsură de victoria lui militară de la Bahmut, îi vrea toate pozițiile. Inclusiv cea de ”mesia”.
S-a anunțat că 3.000 de militari de elită ceceni ar fi luat poziție să apere capitala Rusiei. De ruși. În speță de mercenari Wagner. Care poate tocmai din cauza lor au făcut cale întoarsă.
Istoria face tumbe. Cecenii, poporul cel mai rebel al Rusiei țariste, sovietice și postcomuniste, au devenit sub satrapul dictatorului de la Kremlin, Kadîrov, ultima redută a regimului kaghebist condus de Putin.
Cauzele profunde ale revoltei. Și urmările ei
Cecenii îl apără, dar, culmea, îl apără pe cel cândva atât de popular împotriva propriului său popor. Într-o zi cu ”doi președinți ai propriei țări”, ca să parafrazăm vorba teroristului Girkin-Strelkov, rușii par a fi ținut în bună parte cu șeful mercenarilor și cu cauza debarcării unui dictator care le-a promis marea cu sarea, dar numai nenorociri și un război pierdut le-a adus. Iar la 24 iunie s-a făcut pe veci de rușine.
În timp ce face tumbe, istoria își pierde răbdarea. Cu Putin, mai ales. Care de acum încolo se va retrage într-un bârlog de șobolani. Din luxoasa lui gaură nu va mai ieși decît tras de păr și cu picioare în spate. În bârlogul ”Wolfsschanze”, ruscistul Putin nu va mai avea decât preocuparea obsesivă de a amenința isteric și de a emite ordinele să li se facă de petrecanie dușmanilor săi, astfel încât să fie sigur că inamicii săi vor muri înaintea lui.
Or, numărul lor va spori de acum încolo exponențial. În Belarus, Prigojin, păpușa putinistă care s-a rupt de stăpân și s-a autonomizat, n-are zile. Garanțiile de securitate pe care i le-ar fi dat Putin fac cât o ceapă degerată. Și Lukașenko, un satrap mafiot și kaghebist disciplinat el însuși, se va simți amenințat de insurecția armată declanșată de ”protejatul” său.
Dar revoluția anti-putinistă nu mai stă în șeful Wagner, rămas un baron al războiului în dizgrație. Prigojin a cedat frâiele mișcării sale și e greu de crezut că istoria îi va mai da o șansă. Revoluția va purta probabil chipul altcuiva. Va fi al unuia hotărât s-o ducă la capăt, fără să se sperie de forțele restante lui Putin și de criminalii și teroriștii ceceni.
Rusia stă să cadă. Nu pentru că ar fi vrut Occidentul. Speriat și de propria umbră, Vestul pare, în mare parte, să prefere răul cunoscut aventurii unei debarcări a dictatorului, deși orice minte rațională știe că nu va fi pace niciodată, câtă vreme actualul lider kaghebist rămâne la butoane. Pentru că în Apus e mare teama de viitor. Iar această temere nu e cu totul irațională. Spectrul unei Rusii nucleare în descompunere numai liniștitoare nu poate fi.
De la ce s-a declanșat revolta mercenarilor dincolo de furia justificată a lui Prigojin? De la tensiunile tot mai intense și puțin suportabile create în elita moscovită și în rândul instituțiilor de forță de starea deplorabilă a armatei ruse, bătute în război și aflate pe punctul a se confrunta în fața ucrainenilor cu o înfrângere dintre cele mai usturătoare, cu o capitulare de proporții istorice.
Vina acestui dezastru revine în cea mai mare măsură lui Putin și mai nimănui altcuiva. Dictator fiind, un Putin răsfățat de 22 de ani de succese a crezut că Ucraina e o plimbare de sănătate. N-a avut deci grijă să împartă responsabilitatea războiului cu alții. Acum e expus nemilos scrutării generale. Va deconta ca țarul, după catastrofa din 1917. Dar Putin nu va cădea de la sine. Va trebui debarcat de forțe înarmate. Cineva va trebui să conducă aceste forțe. Cine iese acum în față și izbutește să organizeze diversele facțiuni armate rusești anti-Putin și îl va detrona va fi viitorul lider al Rusiei.