S-a schimbat în fine ceva în Germania, după excesele extremei stângi islamofasciste din metropolele devastate la finele săptămânii?
A început clasa politică să se deștepte și să pună, în fine, degetul pe o rană purulentă de ani și decenii, pe care a refuzat, tot atâta timp, s-o admită?
Ministrul federal de interne, creștin-socialul Alexander Dobrindt, i-a identificat în orice caz pe inșii din gloatele de ”protestatari” care au pustiit orașele germane, vorbind mai clar decât oricând despre ”huligani imigrați”. Colegul său de la apărare, social-democratul Pistorius l-a contrazis și dezavuat însă, aproape instantaneu. ”Cine sunt grupurile de imigranți”? – s-a întrebat el, pasămite nedumerit. ”Țin de ei și urmașii nou veniților din a treia generație”, a supralicitat el, cerând tacit respectarea scrupuloasă a tabuurilor impuse de ideologia woke și a corectitudinii politice.
Dar șocul s-a vădit puternic. Și zarurile au fost aruncate. E mai greu să se ignore acum că, retoric, s-a trecut Rubiconul. L-a traversat ministrul de interne al landului Hessa, Poseck, aparent primul om politic german care a reacționat la spectacolul barbariei urbane a radicalilor musulmani spunând cea mai mare parte din adevăr. El a caracterizat grupul care a devastat și jefuit centrul orașului Frankfurt, reliefând că ”făptașii violenți proveneau în proporție absolut covârșitoare din mediul imigranților”, ”violența” exercitată de ei ”fiind complet descătușată”.
Poseck a constatat pe de o parte legătura acestor tineri făptași cu extrema stângă și a cerut, pe de alta, autorităților germane să se confrunte ”fără tabuuri” cu proveniența făptașilor.
Frapant la declarația creștin-democratului care conduce ministerul de interne al landului Hessa nu e doar că s-a exprimat mai clar decât toți colegii său din elita politică germană. Sau că a evocat dezlănțuirea tinerilor imigranți și de stânga, ci și că a cerut încălcarea de tabuuri verbale cu privire la originea lor. Tabuuri de care ministrul se mai simte el însuși înlănțuit. Căci dacă nu s-ar fi simțit legat și constrâns de tabuurile corectitudinii politice, impuse de extrema stângă în ultimele decenii, Poseck ar fi rostit în clar și altă evidență. Și-anume cea a apartenenței religioase a covârșitoarei majorități a făptașilor. Care contează. Nu întâmplător, noii vandali sunt musulmani. Și tributari câtuși de puțin integrați, fie și după cele trei generații evocate de ministrul social-democrat Pistorius, ai unei educații nu tocmai compatibile cu valorile apusene, democratice, ale civilizației iudeo-creștine.
În ciuda cutezanței cu care a făcut aluzie la profilul grupului violent, Poseck n-a îndrăznit să rostească întregul adevăr. Iar dacă nici măcar un ministru de interne creștin-democrat nu are curajul să rostească fără înconjur adevărul, ce se poate aștepta oare de la colegii săi de stânga? Dar de la presă și restul unei clase politice care poartă vina debordantei imigrații a ultimelor decenii? Și din cauza cui s-a ratat integrarea barbarilor? Nu în mare parte și din cauza repudierii, de către progresiști, a valorilor occidentale, în virtutea susținerii unor drepturi fanteziste și a tabuizării problemelor importate dimpreună cu masele de tineri orientali aduși în Vest?
Nimic nu pare să se mai poată aștepta de la această elită politică, decât reluarea în buclă a vechilor mecanisme eșuate, aplicate propriei sinucideri. Aplicate propriului declin politic, moral și cultural, ca ventuzele piciorului de lemn: se pot spera apeluri rizibile la ”ascultarea” tinerilor, la ”înțelegerea” revendicărilor lor. Chemări patetice la ”dialog”. Cereri obsesive de a nu se ”ignora” nevoile ”juneții” și ”carențele școlilor”, sau ”defectele sistemului”, și presupusa ”legitimitate” a dorinței de a-l schimba.
Ca și cum despre reforme ar fi vorba. Sau de climă. Sau de joburi. Ca și cum ”modernizarea” i-ar lipsi, în loc să-i prisosească hoardei trimise de manipulatorii din moschei și rețelele sociale să pustiască Vestul, ca să-l readucă în stadiul deșertului Peninsulei Arabice, încăpute pe mâna profetului în veacul al 7-lea al erei noastre.
Iată despre ce e vorba, de fapt, în așa-zisele răzmerițe ”școlare”. Nu despre școli, pensii și locuințe. Nu despre revendicări de ameliorare a educației școlarilor și studenților fluturând simboluri teroriste, precum keffieh și steagurile palestiniene, niciodată italiene, germane, franceze, britanice sau americane. E, în mod evident, despre cu totul altceva. E despre un conflict fundamental și existențial.
E despre o revoluție nihilistă. În care nu extrema stângă primează, ci islamul politic: islamismul sunit și terorist al Frăției Musulmane, precum și cel șiit al Iranului teocratic, care au invadat Vestul.
Vandalii au parcurs marșul prin instituții și nu vor să le reformeze, ci să le distrugă definitiv și pe veci, dimpreună cu civilizația și religiile care le-au dat naștere și le-au conferit un succes unic în analele istoriei. Se cere zdrobirea definitivă a acestui succes.
Tentativa provocării apocalipsei s-a văzut cât se poate de clar la Köln, unde extremiștii de stânga și vandalii postmoderni ai invaziei islamo-fasciste au atacat salvări, nu doar polițiști și autovehiculele forțelor de ordine. Ori la Berlin, unde s-a scandat sloganul stalinist cu care asasinii din Ceka și NKVD îi amenințau pe deținuții politici expediați de comuniști să fie exterminați în Gulag, aplicându-l însă ”gaborilor”: ”Gib dem Bullen, was er braucht: 9 Millimeter in den Bauch!“( Pe românește: ciuruie sticletele cu ce îi trebuie, un plumb de 9 mm, să se năruie”).
Germania, Europa și democrațiile occidentale nu-și vor găsi liniștea și pacea înainte de a aborda răul frontal. Înainte de a renunța la auto-orbirea și emascularea voluntară. Nu-și vor opri sângerarea și degringolada, cât timp nu vor condamna în clar alianța stângii cu islamofascismul și nu-și vor pensiona casta politică împăciuitoristă, pedepsindu-i exemplar pe vandali și pe manipulatorii lor.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.