Cele mai noi articole · Din spatele cortinei de stânga: știri necenzurate · Istorie · Politică internațională

Bun. Și de acum încolo? Ce opțiuni are Israelul politic?

Speranța rezidă în luciditatea președintelui israelian Herzog. Și în capacitatea lui de a le explica în mod convingător ambilor cocoși, Netanyahu și Eisenkot, că nu e normal să nu se înțeleagă, în situația în care se află în prezent, global, statul evreu.

Partidul lui Beniamin Netanyahu, Likudul, a câștigat alegerile israeliene, fără ca blocul premierului să obțină cele 61 de mandate necesare majorității. Ne aflăm în fața unui clasic pat politic. Likudul a obținut clar mai multe mandate decât Yashar, principalul partid centrist, anti-Netanyahu, al opoziției conduse de Eisenkot.

Dar blocul dreptei, cu tot cu religioși și dreapta radicală nu poate guverna. Poporul evreu i-a arătat acestui bloc (nu însă și lui Netanyahu) cartonașul roșu.

Căci, după numărarea a 70% din voturi, blocul lui Netanyahu, în frunte cu Likud, a dobândit în noul Knesset 54 de mandate (cu 6 mai puțin decât îi trebuie pentru o majoritate parlamentară). De celalaltă parte, blocul anti-Netanyahu, condus de Yashar, al fostului șef de stat major al IDF, Eisenkot, n-a obținut decât 47, ceea ce îi conferă actualului premier în exercițiu o clară victorie în interiorul votului evreiesc.

În mod semnificativ, participarea la vot s-a apropiat, caz fără precedent în Israelul actualului mileniu, de 80%, un adevărat ceas astral al democrației. Ar fi bine ca acest entuziasm pentru democrație și încrederea israelienilor în instituțiile ei cheie să fie răsplătite, nu pedepsite.

Ce ar fi rațional să se întâmple de aici încolo? Compromisurile necesare

Ambele blocuri, în speță părți din ele, vor trebuie să formeze un guvern de uniune națională, dacă nu vor anticipate repetate fără garanții de mai bine și un stat evreu pus pe butuci pe termen lung. Netanyahu va trebui, în acest scop, să facă niște compromisuri.

În ce sferă i se cer compromisuri lui Bibi, pentru ca să poată guverna împreună cu Eisenkot, Bennett, Liberman și Lapid? Mai cu seamă în chestiunea serviciului militar pentru ultraortodocși. Dar și renunțarea la alianța cu dreapta radicală a lui Ben Gvir.

Bini Ashkenazi, de la Israel Hayom, care argumentează în favoarea unei atari constelații, menite să deblocheze actuala situație de pat politic fără includerea în ecuație a partidelor extremiste, anti-sioniste, ale electoratului arab, relevă că lui Netanyahu i-ar fi net mai ușor să renunțe la Ben Gvir decât la partidele religioase, ultra-ortodoxe.

Care sunt aliații lui de mai bine de un deceniu. Și care, iresponsabil, refuză asumarea serviciului militar obligatoriu pentru tinerii din școlile superioare religioase.

În fine, premierul ar trebui neapărat să accepte o investigație realmente independentă a celor petrecute înainte și după masacrul de la 7 octombrie 2023. Nu e normal și tolerabil ca Netanyahu să continue să blocheze o atare investigație.

De cealaltă parte a baricadei politice

În ce-i privește, liderii centriști și de centru-dreapta ai taberei anti-Netanyahu trebuie să-și hotărască identitatea. Ce sunt? Patrioți? Sau politicianiști, aflați la cheremul clericilor religiei anti-Netanyahu? Nu sunt Iranul islamist și aliații lui globali adevărații inamici ai statului evreu, asupra combaterii eficiente a cărora e normal să se concentreze?

Trebuie, mai precis, ca liderii anti-Netanyahu să se decidă dacă ura lor față de premierul de dreapta, demonizat de întreaga stângă globală, e mai importantă, pentru ei, decât loialitatea față de Israel. Și față de majoritatea evreiască. Și față de poporul evreu în ansamblul său, care se confruntă cu o explozie planetară de antisemitism genocidar, fără precedent în istoria post-nazistă.

Fiindcă alcătuirea unei coaliții guvernamentale israeliene cu formațiunile arabe, care militează pentru desființarea statului evreu, ar fi trădarea acestei majorități evreiești, iar electoratul lucid și informat nu va ierta, la următoarele alegeri, o atare trădare.

Este, în acest dificil moment nu doar pentru Israel, ci pentru toate forțele democratice, antitotalitare din lume, misiunea președintelui statului evreu, Isaac Herzog, să medieze, să explice și să-i convingă pe dregătorii celor două tabere să lase de la ei și să se unească, să promoveze interesele patriei și ale libertății, iar nu vindicta și vendette personale.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu