Cele mai noi articole · Știri de ultimă oră · Politică internațională

LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11

Cele mai noi informații despre săptămâna în curs aflați aici:

LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămâna a-12-a


Update 14:55 Turcia pare a se opune aderării la NATO a Finlandei și Suediei. El nu vede aderarea lor ”pozitiv” a declarat vineri, la Istanbul, președintele Recep Tayip Erdogan. Șeful statului turc a motivat decizia sa, din cauza faptului că aceste două state nordice au avut poziții pro-kurde în trecut, notează Bloomberg. Pentru aderarea unui stat la Alianța Nordatlantică este nevoie de unanimitate, iar Turcia este membră a NATO din 1952.

Update 10:45 Au avut loc atacuri rusești cu rachete, soldate cu mai mulți morți în orașul Donețk (cel puțin șapte victime) potrivit autorităților locale, precum și Kremenciuk, cu pagube mari produse rafinăriei și la Harkiv (două victime) unde a fost parțial distrusă o instalație umanitară, cu săli de operație.

În răstimp, a fost bombardată masiv, din nou, uzina siderurgică Azovstal, după cum reiese din imagini din satelit. Guvernul ucrainean încearcă să-i evacueze măcar pe militarii răniți care apără combinatul, ultima redută ucraineană de la Mariupol. Potrivit oficialităților de la Kiev, negocierile menite să ducă la un schimb cu prizonieri ruși aflați în custodia Ucrainei sunt mediate de turci, ONU și Crucea Roșie. Ar fi vorba, potrivit viceșefei guvernului, Irina Vereșciuk, de peste 1000 de militari ucraineni care se mai află în complexul industrial din portul de la Marea Azov. Prioritate ar avea 38 de persoane care ar putea fi obiectul unui schimb cu rușii, ori ar putea fi transportați într-o țară terță.

Update 10:10 Are loc de azi și până mâine o întâlnire G7 în Germania, la Weissenhäuser Strand, la care participă Ucraina și Moldova. ”Este foarte important acum să menținem presiunea pe Vladimir Putin prin livrarea mai multor arme către Ucraina și prin sporirea sancțiunilor, a reliefat, înainte de întâlnire, șefa diplomației britanice, Liz Truss. Potrivit ei, ”unitatea G7 a fost și este vitală în această criză, în scopul protejării libertății și democrației și vom continua să lucrăm împreună ca să atingem acest obiectiv”.

Din G7 fac parte SUA, Marea Britanie, Canada, Germania, Franța, Italia și Japonia. Între temele discutate figurează și securitatea alimentară. Șefa diplomației germane, Baerbock, a avertizat că ”25 de milioane de tone de grâne sunt blocate în prezent în portul Odesa, pericolul foametei afectând în special Orientul Mijlociu și țările africane”. Germania a promis ajutor Ucrainei în vederea exportului de produse agroalimentare. Transferul lor ar trebui să poată avea loc prin Republica Moldova și România. De la Constanța au plecat în trecut vapoare încărcate cu grâne ucrainene.

Update 10:00 SUA și-au declarat sprijinul pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Secretarul general al NATO, Stoltenberg, a declarat ieri că cele două țări scandinave ”sunt binevenite”. Amenințările proferate în reacție de Rusia sunt ”goale”, a spus fostul comandant suprem al armatei finlandeze, Terras, reluat de DLF. Rusia, a precizat el, nu e de crezut că are potențialul de a-și pune în aplicare amenințările.

Forțele ucrainene au atacat în sudul țării peste 100 de poziții rusești, relevă Statul Major ucrainean, reluat de Ukrainska Pravda. Bombardamentele rusești din regiunea Harkiv s-au soldat la Șebelinka cu trei morți și cinci răniți. Potrivit administrației militare regionale Donețk, forțele de apărare au rezistat mai multor tentative rusești de trecere a râului și de asalt rusesc la Lyman, unitățile invadatoare suferind pierderi ”devastatoare”.

E posibil ca rușii să abandoneze axa Izium, sunt de părere experții americani de la Institute for the Study of War, reluațide Kiev Independent. E posibil ca trupele din zonă să fie redislocate lângă Severodonețk și Lisiciansk. Se relatează că moralul trupelor e scăzut. La fel, forța lor combativă.

Pe de altă parte, se anunță atacuri ucrainene asupra forțelor ruse de la Insula Șerpilor. Noi imagini de satelit confirmă pagube la instalațiile rusești de pe insulă, precum și avarierea unei nave de desant, efectuate probabil cu drone de tip Bayraktar.

12 mai 2022 – Ziua a 78-a de război

Update 23:30 Ucrainenii au atacat și avariat o nouă navă militară rusă în dreptul Insulei Șerpilor. E vorba de Vsevolod Bobrov, un vas nou al marinei ruse the 95 de metri lungime, care a luat foc în urma atacului și se îndreaptă acum spre Sevastopol, afirmă administrația regională militară Odesa.

Update 21:00 Rușii avansează în est, ucrainenii la nord de Harkiv. Regiunea Lugansk e aproape în întregime ocupată de ruși, dar în Donețk par să fi fost opriți. ”Nici încercarea de a ocupa Kramatorsk n-a avut succes”, relevă Bild. În secția de front de la Lyman invadatorii încearcă să captureze zona malului drept al râului Severski Doneț și să-și creeze un cap de pod în așezarea Olexandrivka. Potrivit Statului Major al armatei ucrainene, rușii n-au avut succes cu operațiunile de luare de asalt în direcția Novoselivka. Pe frontul de la Sievierodonețk inamicul încrearcă, tot fără succes să ia cu asalt Voevodivka.

Update 18:15 Rusia amenință Finlanda. Ministerul rus de externe a anunțat adoptarea de măsuri de represalii ”tehnico-militare și de altă natură” fără să le precizeze. Granița finlandeză cu Rusia are o lungime de 1300 de km.

Update 16:00 Raid aerian în regiunea Cernihiv. Un atac rusesc asupra localității Novgorod-Siverskyi s-a soldat cu trei morți. Forțele ruse au refuzat extragerea militarilor ucraineni asediați și atacați de trupele invadatoare la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol.

Pe de altă parte, serviciile secrete ucrainene atrag atenția că banca de stat rusă “Roscosmos” ocolește sancțiunile prin intermediul băncii Gazprom.

Președinția ucraineană anunță progrese în raporturile cu Germania, precum și proxima vizită la Kiev a președintelui și cancelarului Germaniei, Steinmeier și Scholz.

Update 15:30 Oficializarea dorinței Finlandei de a adera la NATO l-a determinat pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, să califice acest demers drept ”pericol pentru securitatea Rusiei”.

Această securitate e pusă în pericol de proasta pregătire a militarilor Moscovei. Rușii au pierdut se pare un batalion în tentativa traversării râului Doneț și înconjurării localității Lisiciansk. Potrivit ziarului Bild, care reia știrea, anticiparea construcției unui pod de pontoane de către ucraineni a dus la activarea cu succes a artilieriei și forței aeriene ucrainene și lichidarea a circa 1.500 de militari inamici.

Primarul Kievului, Kliciko, e, pe de altă parte, de părere, că rușii nu și-au abandonat planul de a captura capitala Ucrainei. Lupte au loc între Herson și Nikoalev.

Rusia a redus livrările de gaz spre Europa, determinându-l pe vicecancelarul german, Habeck, să afirme că Moscova a militarizat exportul de țiței și gaze, folosindu-l ca armă prin sancționarea fostelor filiale străine ale Gazprom. Lipsesc necesarului energetic al Republicii Federale 10 milioane de metri cub de gaz zilnic, a spus el, afirmând că această cantitate e substituibilă, chiar dacă la prețuri mai mari. Pe moment nu ar fi nevoie de o ridicare a nivelului de alertă energetică, a precizat ministrul german al economiei.

Update 12:10 Rușii își ascund morții. Au căzut în Ucraina ”26.650 de militari ruși” firmă armata ucraineană, reluată de Kiev Independent. Trupele ruse își ascund însă pierderile, potrivit CNN, declarându-i pe morți ”dispăruți”. În fapt, par să ajungă, potrivit unei conversații înregistrate de serviciul secret ucrainean, la un soi de punct de centralizare a masei cadavrelor, situat undeva în Donețk.

Rușii ar mai fi pierdut, potrivit aceleași surse, aproape 1200 de tancuri, peste 2,800 de TABuri, alte peste 2000 de vehicule și autocisterne, 534 de sisteme de artilerie (tunuri) 191 lansatoare multiple de rachete, 87 de sisteme antiaeriene, 161 de elicoptere, 199 de avioane, 398 de drone și 13 nave.

Update 12:00 Statul Major ucrainean a admis că rușii au cucerit în Donbas teritorii noi. Concentrările de forțe ruse privesc îndeosebi Sloviansk. În Harkiv, unde rușii au pierdut teritorii, trupele invadatoare au bombardat ținte situate la nord de oraș. În Mariupol au comntinuat atacurile asupra combinatului siderurgic Azovstal.

Guvernatorul orașului rus Belgorod, Gladkov, a acuzat Ucraina de atac asupra urbei sale. Kievul n-a confirmat presupusul bombardament. Ucraina a avertizat în trecut în repetate rânduri că partea rusă ar putea pune în scenă provocări mimând acte de agresiune sau teroriste ale Kievului.

Update 11:35 Decizie istorică la Helsinki. Tânăra prim-ministră a Finlandei ,Sanna Marin, și președintele Sauli Niinisto au anunțat în urmă cu scurt timp, aderarea fără întârziere a țării la NATO, pentru garantarea securitatății statului, dar și întărirea Alianței. Oficialii finlandezi consideră că este cel mai bun moment pentru această decizie, iar pașii oficiali vor fi făcuți în următoarele zile, alături de țara vecină, Suedia.

Invadată în zorii celui de-al doilea război mondial de URSS, Finlanda a arătat lumii o rezistență fără precedent în fața armatei roșii, care înghițise țările baltice, jumătate din Polonia și o parte din România. Ulterior, țara a fost presată să își declare neutralitatea în timpul Războiului Rece, ceea ce a lansat în relațiile internaționale și termenul de finlandizare. Invazia rusă din 24 februarie în Ucraina, a determinat ca cetățenii acestui stat vecin cu Rusia să susțin într-un procent de 76% aderarea Finlandei la Alianța Nordatlantică, în sincron cu Suedia.

Sursă: Președinția Finlandei

Update 11:25 CIA oferă Kievului informații în timp real despre mișcările trupelor ruse, pentru eficientizarea apărării militare a Ucrainei, fără însă a oferi detalii concrete despre localizarea șefilor militari – precum generalul Gherasimov, șef al Statului Major rus – sau miniștrii, precum cel al Apărării, Șoigu, informează European Pravda, citând un raport al Washington Post. Atât Londra, cât și Casa Albă, au confirmat în ultimele săptămâni că oferă un sprijin informațional consistent Ucrainei, care a ajutat la succesul operațiunilor sale de apărare.

Update 11:20 Se duc ofensive ruse puternice în anumite regiuni din raionul Donețsk, pe frontul de la Sloviansk și Lyman, Sievierodonetsk, Bakhmut, Avdiivka și Kurakhiv, unde trupele invadatoare încearcă să se regrupeze pentru a obține o poziție stabilă, informează Statul Major al Ucrainei, citat de Ukrainska Pravda. În acest sens, armata rusă a mutat 300 de transportatoare de arme și echipament militar spre aceste zone, pentru a-și alimenta forțele.

Oficialii Apărării de la Kiev nu exclud nici posibile atacuri cu rachetă coordonate din Belarus, deși situația este sub controlul ucrainean la granița cu țara vecină din nord.

Update 11:10 Controlul rusesc asupra teritorilor aflate la nord de Harkiv s-a redus semnificativ în ultimele două săptămâni, grației contraofensivelor armatei ucrainene, care au respins cu succes atacurile intense ale forțelor invadatoare ruse.

Situația rămâne însă dramatică în raionul Lugansk, unde trupele ruse au distrus 24 de case în ultima zi, efectuând 26 de atacuri asupra localităților din regiune, informează Ukrainska Pravda, citând administrația locală regională. Cea mai grav afectată localitate este Sievierodonetsk, asupra căreia s-au concentrat o treime din aceste bombardamente rusești.

Guvernatorul Serghei Haidai avertizează că rușii încearcă să obțină controlul total asupra orașului Rubizhne, situat între Kramatorsk și capitala raională, Lugansk. Aceste localități se află în partea estică a Ucrainei, aproape de granița cu Federația Rusă.

Update 11:00 Liderii establishmentelor militare american și britanic și-au coordonat la Pentagon ajutorarea militară a Ucrainei. Șeful Pentagonului, Austin, i-a mulțumit omologului său londonez pentru leadership și ajutor, anunțând că deși războiul Rusiei în Ucraina a intrat într-o nouă fază – nu mai puțin periculoasă- Londra și Washingtonul vor continua să colaboreze pentru a asista militar Ucraina.

11 mai 2022 Ziua a 77-a de război

Update 22:30 Forțele ucrainene au mai eliberat o localitate. Potrivit Statului Major al armatei ucrainene e vorba de așezarea Pitomnik din regiunea Harkiv. Succes enorm și pentru medicii ucraineni. Potrivit publicației Ukrainska Pravda, neurochirurgii din Lviv au scos dintr-o fetiță de 9 ani o schijă de bombă rusească cu fragmentație care îi pătrunsese pe o lungime de 11 cm în creier. Medicii i-au închis rana cu o plăcuță de titan. Fetița din Nikolaev, unde fusese rănită la 4 aprilie de proiectilul rusesc, e bine.

Update 22:20 Războiul se va termina după ce Ucraina își va fi recăpătat toate teritoriile, a spus președintele Zelenski. ”Apetența pentru negocieri scade pe zi ce trece datorită probelor masacrelor și atrocităților comise”, a mai spus liderul de la Kiev.

Update 19:15 Rusia vrea în continuare Kievul. Potrivit Statului Major ucrainean, Moscova nu și-a abandonat planurile de lichidare a statului ucrainean. Nici de a captura Kievul, afirmă Oleksii Gromov, din conducerea Statului Major. Potrivit lui, Rusia urmărește, în următorii pași, ”să captureze Odesa, Nikolaev și parțial Zaporijia, creând un coridor din Ucraina răsăriteană ocupată până în Transnistria moldoveană. Apoi Rusia s-ar concentra pe cucerirea regiunilor centrale ale Ucrainei, cu tot cu capitala”.

Update 19:00 Rusia comite un genocid în Ucraina. Cehia se distinge, calificând crimele Rusiei drept genocid. Senatul Cehiei a adoptat o rezoluție în acest sens, pronunțându-se pentru livrări de arme Ucrainei, precum și pentru primirea ei în UE.

Update 18:45 Noi roade ale agresiunii ruse: tratat de apărare mutuală suedezo-britanică. Cu prilejul vizitei în Suedia a premierului, Boris Johnson, Londra și Stockholmul au semnat un acord defensiv bilateral înainte ca Suedia să decidă cu privire la aderarea ei la NATO.

Update 18:30 Rusia a distrus prin războiul declanșat în Ucraina aproape cinci milioane de locuri de muncă. Ar fi vorba, mai precis, de 4,8 milioane de joburi, relevă Organizația Internațională a Muncii (OIM/ILO). Potrivit ei, aceste slujbe au fost nimicite de la 24 februarie încoace (data invaziei Rusiei, nota mea). O escaladare ar putea lichida alte milioane de locuri de muncă, afectând 43% din forța de muncă. Șomajul ar putea crește și în țările care au preluat mulți refugiați, mai afirmă OIM/ILO.

Pe de altă parte, Germania și Austria n-au constatat vreo diminuare a livrărilor rusești de gaze, în ciuda anunțului ucrainean, privind parțiala oprire a tranzitului acestei hidrocarburi. În Austria, secretarul general al ONU, Guterres, a declarat că nu vede să fie posibile în curând negocieri de pace ruso-ucrainene.

Update 18:15 Rusia le livrează sirienilor grânele furate Ucrainei. Associated Press a descoperit că Rusia îi furnizează dictatorului sirian Assad zecile de mii de tone de grâu, pe care armata ei a jefuit-o de la ucraineni. Potrivit AP, o navă rusească a ancorat în portul sirian Latakia, având la bord 27.000 de tone de grâu ucrainean, după cum afirmă autoritățile de la Kiev. Nava își dezactivase transponderul în Cipru cu o săptămână înainte.

Update 18:00 În SUA, Congresul a aprobat noi ajutoare militare și de altă natură pentru Ucraina, în valoare de 40 de miliarde de dolari. Rezistența ucraineană va dispune de o un număr mare de arme moderne, inclusiv de artilerie.

Update 17:50 Liderii cleptocrației sunt ultragiați de o propunere a șefului diplomației UE. Josep Borrell a propus sechestrarea fondurilor înghețate ale Rusiei și investirea lor în reconstrucția Ucrainei (distruse de trupele Moscovei). Șeful diplomației ruse, Lavrov, a reacționat furios la recomandarea lui Borrell. UE nu ar ”avea o politică externă”, iar ”Borrell nu e comandant militar”. În plus diplomația europeană ar fi ”dirijată de SUA” și ar trebui în viitor ”desființată”.

Update 17:20 Cum arată situația militară în Ucraina? Iat-o, descrisă de harta ministerului britanic al apărării.

Update 17:00 Cum luptă în război rușii, când nu militarizează violul în masă, transformat pe varii fronturi în armă de război?

Ca ISIS, afirmă Omar Așur în Ukrainska Pravda. Expertul din Orientul Mijlociu amintește de Irak, de distrugerea prin violuri a comunității Iezizilor (Yezidi), de infiltrarea de organizații guvernamentale sau militare, de spionaj în rândul comunităților locale, de instrumentalizarea și militarizarea unor organizații aparent civice, de războiul psihologic prin răspândirea imagini de groază a crimelor lor, de execuții pe baze etnice, de alte forme de terorism urban. Autorul menționează bombele improvizate lăsate în urma lor de ruși în orașe, în parcuri și terenuri de joacă pentru copii, în curți de școli, demersuri inexplicabile în termeni militari.

”Am crezut că Irakul a fost rău, dar e un pitic pe lângă gargantuesca Ucraină” a declarat maiorul Chris Hunter, ”cel mai experimentat expert britanic specializat în dezamorsarea de bombe”, cum scrie autorul. Potrivit lui, deminorii ucraineni au dezamorsat până acum 70.000 de aparate explozive, capcane, bombe improvizate și mine. Din care 18.000 doar în regiunea Kiev.

Ca ISIS, Rusia a militarizat religia, abuzează de ea și de falsificări istorice spre a-și justifica și legitima agresiunea și a mobiliza militanți. Moscova l-a determinat pe patriarhul Kiril să pună umărul la agitprop în numele Bisericii, iar pe Ramzan Kadârov în numele islamului.

Potrivit analistului din Doha, Rusia are aceeași carență structurală ca ISIS. Îi lipsesc efectivele necesare să țină și să controleze un teritoriu ucrainean prea vast pentru forțele ei. O așteaptă deci aceeași soartă: victorii operaționale, urmate de o înfrângere strategică.

Update 15:30 Rușii au distrus și al doilea spital subteran de la Azovstal. Bombardamentul trupelor invadatoare ”a ucis zece persoane, dar cei cu răni chiar superficiale mor din cauza condițiilor deplorabile”, a spus Maxim Jorin, unul din comandanții regimentului. Potrivit guvernului, peste 1.000 de militari, inclusiv răniți mai apără ce a mai rămas din uzina siderurgică din Mariupol, asediată și luată cu asalt de ruși. Autoritățile de la Kiev au reliefat că nu au cum să spargă asediul rusesc de la Mariupol, deși ar fi fericite să profite și de orice ocazie s-o facă, dacă ar avea armele ofensive necesare.

Autoritățile ruse au lansat și o ofensivă propagandistică menită să obișnuiască lumea cu ideea anexării Hersonului.

Update 09:50 Continuă luptele pentru controlul Insulei Șerpilor, rușii încercând repetat să-și întărească garnizoana din zonă, potrivit serviciilor secrete britanice. Ucraina a atacat cu succes aceste tentative, tactic și strategic importante, recurgând la dronele turcești Bayraktar.

Potrivit ministerului britanic al apărării, controlul aerian exercitat de ruși de pe insulă prin apărare antiaeriană și rachete de croazieră i-ar putea conferi Moscovei capacitatea de a domina zona de nord-vest a Mării Negre. Or, Rusia e în prezent vulnerabilă în această regiune, după scufundarea crucișătorului Moskva de către forțele ucrainene și nu trebuie lăsată să se consolideze.

Update 9:45 Rusia se pregătește pentru un conflict lung și o posibilă escaladare. Estimarea aparține serviciilor secrete americane. Potrivit șefei comunității de informații americane, Avril Haines, director al serviciilor de informații naționale ale SUA, nici măcar o victorie (rusă) în estul Ucrainei n-ar pune, probabil, capăt războiului, căci Putin ”urmărește scopuri dincolo de Donbas”. Serviciile secrete îl consideră pe dictatorul rus pregătit pentru un război de lungă durată, deși ”se confruntă cu o nepotrivire între ambițiile și mijloacele sale militare”. În ”următoarele câteva luni ar putea purcede pe o traiectorie a escaladării”, a mai adăugat ea.

Update 09:30 Succese militare clamează, în a 77-a zi de război, ambele părți. Ucrainenii au eliberat varii localități din regiunea Harkiv, în timp ce rușii pretind că înaintează metodic la 150 de kilometri distanță, în sudestul Donbasului. Ucraina anunță recucerirea localităților Cerkasi Tișki, Ruski Tișki, Borșciova, Slobojanske, Rubijne și Bayrak. În SUA, Institutul pentru Studiul Războiului, ISW, afirmă, reluat de DLF, că forțele ucrainene au făcut progrese importante în diverse zone ale țării.

10 mai 2022 Ziua a 76-a zi de război

Update 23:30 Trupele ucrainene ar fi respins în est, potrivit grupului operațional răsăritean, 12 atacuri rusești, au distrus 44 de piese de echipament, un elicopter și drone. Ar fi scos din luptă 12 tancuri rusești, 4 sisteme de artilerie, 19 vehicule blindate, 2 echipamente speciale inginrești și alte 7 vehicule inamice.

În fața Transnistiei, care ar avea 2.000 de militari ruși gata de luptă, ucrainenii au creat un batalion defensiv alcătuit din 2000 de apărători voluntari, cu misiunea de a confrunta amenințarea transnistreană. Potrivit Ukrainska Pravda, ”un total de 10.000 de voluntari din diferite regiuni ale Basarabiei au și luat parte la pregătiri de distrugere a inamicului (rus)”. Numărul ”voluntarilor instruiți și nivelul lor de profesionalim crește zilnic”, a mai apreciat publicația ucraineană.

Update 19:30 Președintele Ucrainei, Zelenski, a primit-o azi pe șefa diplomației germane, Baerbock. Liderul de la Kiev s-a întâlnit și cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, precum și cu liderii UE, Michel și von der Leyen. Zelenski estimează că țara sa a făcut importanți pași concreți pe drumul spre integrarea în UE.

SUA vor acorda ajutor cibernetic Kievului. Americanii îi vor ajuta pe ucraineni să detecteze atacurile cibernetice și să-și refacă sistemele după atari agresiuni. Șeful diplomației americane, Blinken, a confirmat, potrivit DLF, că în paralel cu invazia, Rusia a atacat rețeaua de sateliți comerciali pentru a distruge comunicațiile militarilor ucraineni.

În Mariupol au fost asasinați mii de civili, estimează emisara ONU pentru drepturile omului în Ucraina, Bogner, la Geneva.

Update 17:30 Peste 1000 de așezări eliberate. Forțele ucrainene anunță că au eliberat peste 1000 de localități ocupate vremelnic de trupele invadatoare și au deminat 224. Aprovizionarea cu gaz a fost restabilită în 650. Peste 80% din administrațiile locale funcționează din nou, 70% din căile rutiere în partea neocupată a țării și 42% din căile ferate sunt utilizabile în prezent, relevă Ukrainska Pravda.

Germania își redeschide ambasada la Kiev. Iar Comisia pentru Apărare a Parlamentului Finlandez s-a pronunțat din precina invaziei ruse în Ucraina în favoarea aderării Finlandei la NATO. Finlanda este o țară neutră.

Update 14:20 Forțele ucrainene au reușit să elibereze câteva localități din regiunea Donbas în ciuda ofensivei puternice susținute de armata rusă, în estul și sudul țării. Ministrul ucrainean de externe, Kuleba, a declarat astăzi, că dacă Ucraina va reuși să câștige bătălia pentru Donbas, forțele Kievului vor continua spre eliberarea întregii țări, informează Ukrainska Pravda. Cu toate acestea, șeful diplomației ucrainene a afirmat că nu exclude nici negocieri cu Moscova.

Marea Britanie este cea mai mare susținătoare a Ucrainei, atât logistic, militar, cât și din punct de vedere al informațiilor, în încercarea Kievului de a alunga armata rusă din toate teritoriilor ocupate abuziv, încă din 2014, inclusiv din peninsula Crimeea, potrivit declarațiilor ministrei de externe de la Londra, Liz Truss, precum și a colegului său de la apărare, Ben Wallace.

De cealaltă parte, Macron a surescitat opinia publică după declarațiile de ieri noapte, în care a pledat pentru o menajare a Rusiei și crearea unei cooperări strânse cu state precum Ucraina sau țările din Balcani, în afara Uniunii Europene, până când acestea ar fi chipurile pregătite să adere la UE.

Update 13:45 44 de cadavre au fost descoperite de autoritățile regionale din Harkiv, sub dărâmăturile unei clădiri de 5 etaje din orașul Izyum, anunță Sky News. Orașul a fost aproape în totalitate distrus de luptele intense desfășurate de trupele invadatoare ruse, care însă nu au reușit să treacă de acest punct strategic dintre raionul Harkiv și zona Donbas.

Bilanțul atacului cu rachete de ieri seară asupra zonei comerciale din Odesa se ridică în prezent la 2 persoane, dar operațiunile de salvare sunt în curs. Orașul port a fost atacat noaptea trecută cu 7 rachete rusești. Autoritățile ucrainene susțin că 2 dintre acestea sunt rachete hipersonice.

Bilanțul total al ucrainenilor uciși în cele 76 zile de război este cu mii de oameni mai mare, a declarat un oficial ONU al Agenției de Monitorizare a Drepturilor, Matilda Bogner. În prezent, cifra oficială este de 3381 de persoane, notează Sky News. 

Update 13:00 Ce-a fost cuvântarea lui Putin la parada de 9 mai? ”Un document al perplexității”, a afirmat aristocratul german Rüdiger von Fritsch, fost ambasador al Germaniei la Moscova, intervievat de Dlf. Discursul, a apreciat și el, ca alți observatori, ”se distinge prin ceea ce Putin n-a spus. Nu și-a declarat victoria, n-a anunțat mobilizarea generală și nici n-a amenințat Vestul cu o escaladare. N-a făcut nici anunțuri politice. S-a rezumat să repete reproșurile sovieto-ruse la adresa Occidentului, vinovat fiind mereu celălalt. Și a băgat mâna adânc în sacul sensibilităților istorice ale Rusiei, cu apărarea Moscovei de polonezi, în secolul al XVII-lea, cu bătălia împotriva lui Napoleon și, bineînțeles lupta contra fascismului, prin care încearcă să mobilizeze oamenii să-l susțină în contra Ucrainei”.

Von Fritsch crede că războiul va continua, pentru că Putin n-ar avea prea mult loc de întors. Dictatorul încearcă nu doar ”să subjuge Ucraina și să impună Vestului să facă ample concesii, ci luptă și pentru prezervarea puterii sale”.

Update 11:00 Regimul Putin îl amenință pe Elon Musk. Moscova e inflamată de Starlink și de sateliții lui Musk care asigură lumii (și Ucrainei) acces la Internet. Ceea ce l-a determinat pe Dmitri Rogozin, șef al agenției de stat spațiale ruse Roscosmos, potrivit căruia “Elon Musk e implicat în furnizarea de echipament de comunicații militare forțelor fasciste din Ucraina”, să îl amenințe pe miliardarul american. Într-un mesaj transmis pe Telegram, duminică, dregătorul regimului fascist al Rusiei i se adresează direct americanului, amenințându-l: ”pentru asta, Elon, vei fi tras la răspundere ca un adult, oricât ai face pe nebunul.”

Update 09:21 În Donbas au fost respinse 15 atacuri rusești și distruse 9 tancuri, afirmă sursele ucrainene. La Odesa atacul rusesc cu rachete asupra unei zone comerciale s-a soldat cu cel puțin un mort. În Lugansk au avut loc bombardamente intense asupra localităților din regiune, de 22 de ori în 24 de ore. Continuă luptele din Voievodivka, Toșkivka și Nijnie, iar la Șipilovo invadatorii ar fi deschis focul asupra unor ofițeri de poliție, afirmă administrația militară regională, reluată de Ukrainska Pravda.

Update 00:00 Ursula von der Leyen a plecat în Ungaria într-o misiune de mediere, menită să elimine neînțelegerile privind embargoul petrolier de impus Rusiei. Ungaria e extrem de dependentă de acest petrol și vrea să împiedice în consecință, eventual prin veto, embargoul. La Berlin a sosit președintele Franței, în prima sa vizită externă de la realegere. Cancelarul Scholz s-a arătat satisfăcut de această premieră postelectorală și a declarat că ”războiul din Ucraina le-a conștientizat europenilor de câtă prosperitate, securitate și libertate se bucură. Se va întreprinde totul”, a adăugat el, ”ca să se împiedice o extindere a războiului în alte țări și să se întărească Europa și capacitatea ei de a se apăra”.

10.05.2022 – Ziua a 75-a de război

Update 23:45 În cursul serii, invadatorii au bombardat din nou Odesa. În oraș s-au auzit patru explozii. Iar din Mariupol se semnalează că mai sunt circa 100 de civili la combinatul siderurgic Azovstal. Potrivit guvernatorului regiunii Donețk, Pavel Kirilenko, care a transmis această știre, reluiată de Kiev Independent, mai sunt circa 100.000 de oameni în Mariupol, circa un sfert din populația inițială.

În Rusia au fost duși peste 1,1 de milioane de ucraineni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, ”avem indicații că au fost deportați”.

În SUA, președintele Biden a semnat legea Lend and Lease, care, pe modelul celei adoptate în beneficiul înarmării britanicilor și aliaților angrenați în războiul contra Germaniei naziste, va ușura mult ajutorarea cu arme a ucrainenilor.

Update 21:00 Rusia atacă Rubijne și continuă să bombardeze și să atace uzina Azovstal de la Mariupol, ultimul punct de rezistență al forțelor ucrainene din portul de la Marea Azov, informează Statul Major ucrainean, reluat de Ukrainska Pravda.

Conform Bloomberg, economia rusă se confruntă cu cea mai amplă recesiune în răstimp de trei decenii. Se așteaptă ca în urma sancțiunilor economia rusă să se diminueze cu 12 %.

Pe de altă parte, secretarul general al ONU, Guterres, a cerut suplimentarea ajutoarelor pentru Republica Moldova și refugiații pe care i-a preluat. Moldova, a spus el, a preluat o jumătate de milion de refugiați, mai mulți decât alte țări din regiune. ”Experții se tem că Rusia ar putea ataca Moldova”, scrie textual, în acest context, postul național german, DLF, care transmite știrea.

Update 17:30 Proxim atac chimic la Mariupol? Ocupanții ruși ar plănui un atac chimic asupra militarilor ucraineni apărînd combinatul siderurgic Azovstal la 11 mai, a declarat Oleksandr Lașîn, consilier din Mariupol. Lașîn a afirmat că ar fi fost contactat de surse locale care i-au dezvăluit acest plan.

Update 16:45 Șanse nule de victorie pentru Rusia. De Ziua Victoriei, celebrate de regimul Putin cu o paradă militară, șeful asociației rezerviștilor germani, colonelul în r. Patrick Sensburg, s-a declarat convins că Rusia nu va pierde doar războiul început la 24 februarie prin invazia în toată Ucraina, ci și teritoriile cucerite în 2014, scrie ziarul german de mare tiraj, Bild, care-i reproduce azi opiniile. Pentru că una e să bombardezi orașe, prefăcându-le într-un morman de ruine, cu totul altceva să ții și să controlezi durabil teritoriile pe care Rusia le-a ocupat.

Tot Bild reia opinia expertă a profesorului Burkhard Meißner, șeful thinktankului armatei federale germane (GIDS). Meißner a deplâns ”excesul de panică din Vest”. Apusul ar face bine să evalueze lucid și în liniște ce se întâmplă pe teren. Unde ar avea loc un ”soi de război de uzură”.

Update 16:30 Cum își recrutează regimul Putin carnea de tun? Potrivit unor mărturii publicate de serviciul secret ucrainean, reluat de Ukrainska Pravda, civili din rezerva combatantă au fost momiți să se înroleze cu promisiuni de solde mari pentru un serviciu ușor la curățat dărâmături, înlăturări de cadavre și gărzi la punctele de control. În fapt au fost trimiși în bătăliile cele mai grele din cele mai fierbinți zone ale frontului.

Update 16:20 În orașe ucrainene ocupate, invadatorii i-au silit pe locuitori să iasă în piețe și să celebreze Ziua Victoriei cu stegulețe roșii, sovietice, în mâini. Așa s-a întâmplat la Herson și la Skadovsk.

Update 16:00 Rusia atacă Odesa în timp ce liderul Europei se află în oraș. De Ziua Victoriei, Rusia nu s-a abținut să atace și să ucidă. Tirurile de rachetă ale Moscovei s-au abătut asupra Harkivului și Odesei. Potrivit Moscovei, trupele ruse ar fi ucis în cele aproximativ ””200 de atacuri, îndreptate și împotriva unor cartiere generale ucrainene 350 de militari” inamici, scire DLF.

În portul ucrainean de la Marea Neagră, șeful Consiliului European, Charles Michel, aflat în oraș împreună cu premierul guvernului din Kiev, Schmychal, s-a văzut nevoit să se refugieze într-un adăpost antiaerian.

Ieri, invadatorii au bombardat o școală din Lugansk în care se refugiaseră 90 de civili. Ar fi fost îngropați sub dărâmături zeci de oameni uciși de acest bombardament. La Makariv, lângă capitală, ucrainenii au descoperit trei civili uciși de ruși și îngropați la marginea drumului, înainte ca ocupanții să se retragă din zonă.

Update 15:40 Ambasadorul Rusiei la Varșovia a fost atacat cu vopsea roșie de către protestatari polonezi, în timp ce diplomații moscoviți celebrau Ziua Victoriei la monumentul soldatului sovietic din capitala Poloniei. Oamenii au strigat către Serghei Andreev și delegația sa: fasciștilor!

Narațiunea Kremlinului de la Stalin până în prezent a construit un întreg cult al zilei de 9 mai, în care se celebrează izbânda armatei roșii sovietice în Marele Război Patriotic (sau de Apărare a Țării) asupra fascismului, după cum este numit Al Doilea Război Mondial în Rusia. Lipsa anunțării oricărei victorii în războiul din Ucraina, dar și modul în care s-a desfășurat parada – fără aviație, anul acesta – ar fi indicatori ai faptului că vremea lui Putin este aproape de sfârșit, crede fostul premier rus, Mikhail Kasyanov, citat de Sky News.

Update 14:35 E Putin rațional? Cum i-a fost discursul de la parada de Ziua Victoriei? Marea problemă actuală pentru observatorii occidentali este măsura în care dictatorul rus e rațional. Dincolo de mesajul ei fals, încercând să dea vina pe invazia în Ucraina Alianței Nordatlantice, cuvântarea rostită la Moscova cu ocazia paradei de 9 mai ar dovedi, potrivit unor experți britanici, reluați de Sky News, ”raționalitatea” lui Putin.

După ce ar fi ”dat semne tulburătoare de nebunie”, discursul rostit la 9 mai ar fi fost ”coerent” și o ”performanță profesionistă” care ”a apăsat pe toate butoanele patriotice”, a estimat Sir Tony Brenton, fost ambasador britanic la Moscova, care crede, prin urmare că ”ar putea fi un semn că războiul se va sfârși”.

Update 14:30 Escaladarea războiului și o confruntare a Rusiei cu NATO e improbabilă. Generalul român în retragere, Dan Grecu, nu crede ”că războiul ruso-ucrainean va escalada spre o confruntare Rusia-NATO. Rusia nu are nici interesul şi nici capacitatea la acest moment pentru a lupta cu NATO, după cum nici NATO nu are interesul să se ajungă la o astfel de escaladare”, a precizat generalul într-o luare de pozție pentru Adevărul.ro

Update 13:00 Un spion rus (plătit sau voluntar) dă pe gură public, în SUA, pentru uzul Kremlinului, al său personal și/ori al presei informații despre ajutorul secret (între altele despre uciderea de generali ruși, ori despre atacarea unei nave ruse de către forțele ucrainene) pe care americanii îl oferă Ucrainei. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kirby, denunțase săptămâna trecută divulgările. Două asemenea scurgeri în tot atâtea zile apăruseră nu de mult în New York Times.

Update 11:30 În discursul rostit cu prilejul paradei militare de Ziua Victoriei de la 9 mai, președintele Rusiei, Putin, a acuzat Vestul că ar fi ”plănuit o invazie (o ”operațiune punitivă”) în Rusia” în speță ”în Donbas și chiar în Crimeea” (e vorba, nota mea, de teritoriul ucrainean anexat de Rusia în 2014) iar Ucraina că ar plănui să ”achiziționeze arme nucleare”. NATO ar fi multiplicat amenințările la granițele Rusiei, motiv pentru care ar fi fost ”necesară” așa-numita ”operațiune specială”, cum i se spune la Kremlin războiului de agresiune declanșat împotriva Ucrainei. Potrivit dictatorului, ”operațiunea” ar fi fost ”singura soluție”. Altfel decât în trecut, la tradiționala paradă militară de Ziua Victoriei nu s-a prezentat nici un lider străin, relevă DLF care transmite știrea.

Update 09:30 Forțele invadatoare ruse au concentrat până la 19 batalioane tactice în Belgorod, în apropierea graniței ucrainene. Statul Major al Ucrainei anunță și probabile atacuri rusești cu rachete în toată Ucraina.

Update 09:20 Trupele ruse pregătesc în A 75-a zi de război două ofensive pe fronturile foarte populate de la Izium și Donețk, informează Statul Major ucrainean. În timp nopții nu s-au înregistrat schimbări majore pe teren. Activitatea militară cea mai intensă, afirmă aceeași sursă, reluată de Ukrainska Pravda, s-au înregistrat pe fronturile de la Slobojanski și Donețk. Potrivit ministerului britanic de externe, Rusia și-a epuizat o bună parte din stocul de muniție de precizie, motiv pentru care bombardează nediscriminat și fără rezultatele militare ale tirurilor de precizie. În Lugansk, bombardamentele ruse au provocat pierderea legăturii cu 11 persoane care se ascundeau într-o pivniță, relevă administrația militară locală. Potrivit ei, rușii trag în populația civilă. O femeie au fost ucisă la Sievierodonețk. Doi voluntari din regiunea Zakarpattia au fost omorâți la Bilogorivka.

8 mai 2022 a 74-a zi de război

Update 22:30 Rusia se concentrează să distrugă aerodromurile ucrainene. Potrivit Statului Major, Moscova încearcă în acest fel să distrugă capacitățile aeriene ale Ucrainei și să-și asigure superioritatea aeriană. Forțele aeriene ruse și-au intensificat operațiunile în sudestul Ucrainei, afirmă aceeași sursă, reluată de Kiev Independent.

Update 22:00 Remarcabil de lucidă cuvântare de 8 mai a șefului guvernului german.

Lecția istoriei lui 8 mai – ziua capitulării Germaniei naziste – ne obligă să ajutăm Ucraina în contra agresiunii rusești, e de părere cancelarul german Scholz.

”Învățătura esențială extrasă din istoria noastră catastrofală din anii 1933-1945, – să nu mai fie niciodată – înseamnă, în actuala situație, să ne angajăm pentru dreptate și libertate, de partea celor atacați”, a spus, textual, șeful executivului german, potrivit căruia ”libertatea și securitatea vor învinge, așa cum acum 77 de ani au triumfat asupra nelibertății, violenței și dictaturii. Putin”, a mai spus cancelarul, ”nu va câștiga războiul, Ucraina va dăinui.”

Statele G7 au adoptat o nouă sancțiune împotriva Moscovei, hotărând sistarea imediată sau expirarea importurilor de țiței din Rusia. Între principalele state industrializate din lume SUA au și adoptat un embargo petroliel în contra Rusiei.

Update 19:00 Sviatoslav Palamar, adjunctul comandantului regimentului Azov i-a acuzat de ipocrizie pe politicienii ucraineni și străini, ca și pe șefii organizațiilor internaționale, de vreme ce niciunul n-a vizitat asediata uzină Azovstal din Mariupol.

Update 18:45 La Odesa s-au auzit explozii. E vorba de un atac cu rachete sau de interceptarea unor rachete. La Kiev, președinta Bundestagului, social-democrata Bas a promis noi ajutoare germane pentru Ucraina. In capitala Ucrainei au sosit și nevasta președintelui american Biden, Jill, care s-a întâlnit cu soția președintelui Ucrainei, Zelenski, precum și premierul canadian Trudeau.

În Germania au avut loc zeci de demonstrații în amintirea sfârșitului războiului mondial, încheiat cu capitularea necondiționată a Germaniei naziste. Între ele și pro-ruse, de pildă la Köln, la care s-au arborat drapele rusești și sovietice, cu participarea motocicliștilor lui Putin, așa zișii ”lupi ai nopții”, o bandă de rockeri. Nu e clar de ce, la Berlin, guvernul de stânga alcătuit cu participarea postcomuniștilor din ”Die Linke” a interzis nu doar arborarea drapelelor rusești, ci și pe cele ucrainene. Ambasada rusă și-a ținut secret planul de manifestări.

Președintele Republicii Federale, Steinmeier, a calificat războiul declanșat de Rusiua în Ucraina o ”schimbare de epocă”. Președintele Ucrainei, Zelenski, a amintit într-un mesaj video de aportul țării sale la înfrângerea nazismului și de suferințele îndurate de ucraineni.

Update 15:20 Președinta Bundestagului, Bas, a ajuns la Kiev, unde participă la manifestațiile dedicate finalului celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, acum 77 de ani. Războiul s-a terminat în august 1945, după capitularea Japoniei. Președintele Ucrainei, Zelenski, i-a invitat și pe cancelarul Scholz și pe președintele Germaniei, Steinmeier, să lanseze un semnal politic puternic venind la Kiev, de 9 mai.

Update 15:15 Forțele ucrainene au evacuat Popasna, anunță surse din Kiev. Se dau bătălii la Bilogorivți, Voievodivți și pe direcția Popasna, afirmă surse militare ucrainene, reluate de Ukrainska Pravda. Nikolaev a devenit din nou ținta unui tir de rachete.

Update 11:50 Potrivit unui thinktank american, reluat de Kiev Independent, forțele ucrainene masate în regiunea Harkiv ar putea trece în următoarele câteva zile sau săptămâni la controfensive pe teritoriul rus. Institute for the Study of War consideră că aceste forțe au făcut progrese importante și avansează într-un ritm care permite această estimare chiar dacă forțele ruse ar primi întăriri.

Update 11:30 În zone ample ale Ucrainei, inclusiv la Kiev și Lviv s-a dat în cursul nopții alarma aeriană. În estul Ucrainei au loc lupte intense. În anumite zone, trupele ruse au cucerit teren. Așa de pildă, potrivit armatei ucrainene, în marginea de nord a localității Șandrigolove. Cecenii lui Kadârov afirmă că ar fi căzut și Popasna. Potrivit Statului Major ucrainean, ieri au fost uciși 400 de militari ruși, numărul total al ostașilor Moscovei care au căzut în Ucraina ridicându-se la 25.500. Potrivit serviciului secret britanic, dislocarea pe linia întâi a frontului i-au expus riscului morții (”în număr disproporționat de mare”) îndeosebi pe ofițeri, uciderea lor frecventă, de către ucraineni, reducând capacitatea unităților ruse de a se adecva unor eșecuri și de-a-și schimba tactica pe câmpul de luptă.

Numărul ucrainenilor refugiați într-o școală care a fost bombardată de ruși la Bilogorivka (în regiunea Lugansk) se ridică, până acum, la 60, potrivit unui raport preliminar citat de Ukrainska Pravda.

Germania se așteaptă ca la Berlin și în alte metropole germane să aibă loc azi și mâine, la 9 mai, data la care s-a sfârșit Războiul Mondial, acum 77 de ani, proteste pro-ruse.

Update 02:00 Diplomații acreditați la Moscova ar face bine să-și manifeste solidaritatea cu Ucraina și să boicoteze parada rusă de 9 mai, ziua victoriei asupra Germaniei naziste, a spus Michael McFaul, fost ambasador american la Moscova, reluat de Kiev Independent. Potrivit aceluiași ziar, ucrainenii au doborât sâmbătă 14 obiecte zburătoare ale Rusiei, între care un helicopter, două rachete și 11 drone.

Update 01:15 În Lugansk, trupele ruse au bombardat o școală în care se refugiaseră 90 de civili, afirmă Ukrainska Pravda. 30 de oameni au fost salvați până acum de sub dărâmături.

Nu doar școlile sunt victimele atacurilor criminale ale Rusiei. OMS a documentat peste 200 de atacuri asupra unor spitale ucrainene.

Statele Unite şi aliaţii NATO au menţionat în repetate rânduri că nu vor lua parte la luptă, pentru a evita să devină părţi la beligerante.

Trupele ucrainene afirmă a fi ucis sâmbătă peste 100 de militari ruși în luptele din estul Ucrainei și de a fi distrus opt tancuri și un TAB. Nava rusă de lângă Insula Șerpilor distrusă de o dronă de fabricație turcească e una destinată debarcării de soldați.

7 mai – a 73-a zi de război

Update 20:20 Italia a confiscat iahtul Șeherezada. Se bănuiește că nava, un mega-iaht, îi aparține lui Putin. Vasul de 140 de metri lungime urma să părăsească portul când a fost sechestratb de autoritățile de la Roma.

Update 20:05 SUA și Rusia se acuză reciproc. Șeful diplomației americane, Blinken, l-a acuzat, într-o declarație dedicată celei de-a 77a zi a victoriei asupra nazismului pe dictatorul rus Putin că încearcă să falsifice istoria. Căci ”Zelenski și curajosul popor al Ucrainei încorporează spiritul celor care au învins în cel de-al Doilea Război Mondial”, a precizat șeful Departamentului de Stat american, reluat de Kiev Independent. Rusia acuză SUA de implicare directă ăn război de partea Ucrainei.

Consiliul Europei as-a alăturat organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului care deplâng încăclările masive ale acestor drepturi și ale dreptului internațional de către trupele ruse. Ministerul german al agriculturii Cem Özdemir a condamnat deliberatele atacuri ruse asupra agriculturii ucrainene, ai cărei fermieri sunt forțați de ocupanți să-și vândă produsele la prețuri derizorii, dacă nu vor să li se confiște grîul.

Rachetele trupelor invadatoare au aterizat azi între altele la Sumy și la Odessa, în apropierea portului căruia trupele ucrainene afirmă a fi scufundat o navă de debarcare. La Harkiv rușii au diostrus un muzeu de literatură dedicat scriitorului Grigori Skovorda.

Update 22:00 Toți copiii, femeile și bătrânii asediați la Azovstal au părăsit uzina siderurigcă de la Mariupol, s-a confirmat oficial. Uzina e luată cu asalt de trupele invadatoare ruse. În timpul evacuării civililor, rușii au încălcat încetarea focului și au ucis cu drone și o grenadă antitanc trei militari ucraineni, rănind alți șase.

Maia Sandu e șefa unui stat fericit. Căci, potrivit ei, Moldova nu ar fi, ”în prezent amenințată”, în ciuda multipelor deflagrații provocate în Transnistria și a declarațiilor unor generali sau demnitari politici ruși. Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul ei lituanian și a mai declarat, totodată, că ”autoritățile moldovene” ar monitoriza situația ”îndeaproape” ca să prevină o destabilizare. Mai multe explozii s-au semnalat azi în Transnistria.

Update 11:15 Estonia va ajuta Ucraina să reconstruiască raionul Jitomir, scrie Kyiv Independent, după anunțul ministrei de externe a țării baltice, Eva-Maria Liimets. Guvernul estonian va susține reconstrucția de grădinițe, școli, spitale, precum și infrastructura afectată sau distrusă de bombardamentele rusești. Mai mult, țara baltică este deja implicată activ în deminarea altor regiuni din Ucraina, unde forțele invadatoare au lăsat în urmă câmpuri și drumuri pline de mine.

Bombardamente au avut loc peste noapte în zona Donețk și au fost soldate cu cel puțin un mort și mai mulți răniți. Cu toate acestea, s-a observat o diminuare a forței ofensivei ruse.

Update 10:30 Biden a semnat un ordin executiv prin care SUA alocă de urgență 150 milioane de dolari Ucrainei ca ajutor militar, anunță postul britanic Sky News, citând Casa Albă. Va fi vorba despre echipamente radar, muniție, artilerie și alte arme, notează aceeași sursă. De cealaltă parte, Jill Biden, Prima Doamnă a Americii, se află astăzi la București, pentru a se întâlni cu soția președintelui României, Carmen Iohannis.

Jill Biden a vizitat și baza militară de la Kogălniceanu, unde a servit mâncare soldaților americani staționați acolo. Vizita ei se încadrează în turneul de susținere a refugiaților ucraineni fugiți din calea războiului. Prima Doamnă a României nu a fost până în prezent implicată public în acțiuni de susținere a refugiaților ucraineni, în majoritate femei și copii, deși țara noastră a primit un număr de ordinul sutelor de mii în cele peste 70 de zile de război.

Update 10:00 Se crede că aproximativ 2000 de soldați și membri ai rezistenței ucrainene mai sunt în uzina Azovstal, de la Mariupol, dintre care o parte sunt răniți, au anunțat autoritățile de la Kiev citate de Sky News. Președintele Zelenski a anunțat că se fac eforturi mari ca să poată fi salvați. Și astăzi vor fi evacuați civili din această platformă industrială care a devenit un simbol al rezistenței ucrainene.

Update 09:30 Tensiunea diplomatică între Kiev și Berlin ia proporții după ce ambasadorul Ucrainei în Germania, Melnyk, a criticat dur interzicerea de către guvernul german a steagului ucrainean în zilele de 8 și 9 mai, informează Kyiv Independent. Andriy Melnyk a declarat pentru RND că punerea unui semn de egalitate între simbolurile naționale ale țării sale și litera Z afișată de Rusia pentru a indica imperialismul său este o palmă peste fața poporului ucrainean și a Ucrainei. Diplomatul a cerut Berlinului să își revizuiască decizia.

6 mai – A 72-a zi de război

Update 19:30 Lovitură de teatru. Președintele Ucrainei, Zelenski, i-a invitat pe liderii Germaniei la Kiev, la 9 mai. E ziua victoriei armatei roșii asupra Germaniei naziste, marea sărbătoare a Rusiei. Care a acuzat Ucraina condusă de un evreu de ”nazism”. Potrivit lui Zelenski, e o dată potrivită pentru ca Olaf Scholz, cancelarul german, invitat la Kiev dimpreună cu președintele Republicii Federale, Steinmeier, să lanseze un semnal politic puternic.

Cancelarul refuzase anterior să efectueze vizita la Kiev, întrucât colegul său de partid social-democrat, președintele Germaniei, un îndelungat promotor al unei politici germane putinofile, se arătase vexat că nu-i fusese acceptată dorința a de se deplasa în capitala Ucrainei împreună cu omologii săi polonez și baltici. Steinmeier și-a pus cenușă în cap și a manifestat respect față de lupta pentru independență și integritate teritorială a Ucrainei. Nu e clar dacă Scholz și Steinmeier au acceptat invitația.

Despre 9 mai s-a afirmat că ar fi o dată istorică, la care Rusia fie va pune capăt războiului, fie îl va extinde masiv, declarând formal război Ucrainei sau decretând o mobilizare generală. Nu puțini au investit enorme speranțe, sau nutresc mari temeri în legătură cu ceea ce ar urma sau ar putea să aducă data de 9 mai 2022.

Aprehensiunile celor care doresc ca războiul să continue par inutile. ”Nu va avea loc un rapid final al războiului”, a estimat, în context, Zelenski. Liderul de la Kiev nu vede, în context, vreo mare dorință a Rusiei de a-i pune capăt după 72 de zile de conflict militar. Președintele a cerut lumii libere să acționeze mai hotărât, ca să limiteze uriașele pierderi pe care le provoacă războiul declanșat de Rusia.

Update 16:15 O nouă navă rusă de război ar arde în Marea Neagră, afirmă Kievpost, pe surse. Potrivit ziarului, nava – o fregată din clasa “Burevestnik” ar fi navigat în largul Insulei Șerpilor, nu departe de Delta Dunării și ar fi fost atinsă de o rachetă ucraineană.

Pe de altă parte, Moscova nu va trimite o delegație la Mariupol de ziua victoriei care se celebrează la 9 mai. N-ar fi timp de mari vacanțe, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov.

Update 15:25 Rusia se dedă la noi crime și violări flagrante ale dreptului internațional. Sub amenințarea armelor ocupanților Ucrainei, unii dintre ucraineni sunt forțați să ceară acte de identitate ale republicilor separatiste din estul țării. De pildă ale ”republicii” Lugansk. Dreptul internațional interzice deportările, migrația silită și transferurile forțate de populație. Care constituie crime de război și împotriva umanității.

Update 15:15 La Kiev au sosit din nou înalți oficiali din țările baltice. E vorba, potrivit Kiev Independent, de șefii diplomației lituaniană, estonă și letonă. Potrivit ministrului lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, în centrul discuțiilor s-au situat reconstrucția Ucrainei și aderarea ei la UE.

Update 15:00 Armata rusă a început să bombardeze cu aviația și artileria zona Zaporijie. Potrivit forțelor ucrainene, vizate de bombardamente sunt îndeosebi localitățile Huliaipole și Orihiv.

Update 13:45 Germania ar urma să livreze Ucrainei șapte obuziere blindate de tip Howitzer. Sunt arme de artiliere grele. Rămâne de văzut dacă vor ajunge la destinație și vor putea fi utilizate. Celelalte arme ”grele”, pe care le-a promis Germania, în speță tancurile aeriene G(h)epard, nu sunt arme ofensive și dincolo de faotul cău au fost scoase în Germania de mult din uz, nu valorează practic nimic, pentru că nu au muniție. Fabricată în Elveția neutră, această muniție nu poate livrată, fiindcă se opune guvernul din Berna. Extrema stângă germană, din Die Linke, precum și extrema dreaptă, din AfD, se opun în continuare livrării de arme Ucrainei.

Update 13:20 Regiunea Lugansk se află sub un bombardament neîncetat. Forțele ucrainene se așteaptă la o iminentă ofensivă. Pierderile rusești de până acum s-ar cifra, potrivit Statului Major ucrainean, la:

24.900 de militari uciși

1,110 tancuri,

2,686 TABuri,

aproape 2.000 de vehicule și cisterne,

peste 500 de sisteme de artilerie (tunuri),

171 de lansatoare multiple de rachete,

83 de sisteme antiaeriene,

155 de elicoptere,

199 de avioane,

324 de drone

și 11 nave

Update 11:30 Luptătorii ucraineni de la Azovstal refuză să se predea. Potrivit soției unui din comandanții lor, Kateryna Prokopenko, reluată de agenția AP, militarii din regimentul Azov ”vor continua lupta până la capăt”.

”Cât timp ucrainenii rezistă cuceririi uzinei pierderile rusești vor lua amploare și vor frâna operațiunile lor din Donbas”, au reliefat serviciile secrete britanice.

Potrivit fostului șef al CIA, David Petraeus, general american de patru stele, armata rusă ”a performat suboptimal”, deci mai rău decât se aștepase, ”la aproape toate capitolele imaginabile”. Petraeus a acordat un interviu postului Deutsche Welle în care generalul afirmă că ”efortul lui Putin de a face Rusia măreață din nou, a devenit un bumerang”.

Update 10:00 Statul Major ucrainean relevă că trupele invadatoare ruse au atacat localitățile din regiunile Herson și Nikolaev, eliberate ieri de trupele ucrainene. În regiunile Donețk și Lugansk aceeași sursă, reluată de Kiev Independent relevă că forțele ucrainene ar fi respins 11 atacuri rusești și ar fi distrus opt tancuri, alte unsprezece unități de vehicule de luptă blindate, precum și alte cinci vehicule.

În răstimp continuă crimele de război comise de ruși. Președintele Zelenski a deplâns ieri ”devastarea a sute de spitale” ucrainene de către forțele invadatoare.

Update 09:45 La Mariupol lupta de rezistență a regimentului Azov de la combinatul siderurgic Azovstal a continuat în a 72-a zi de război sub focul inamicului, care atacă susținut de aviație. Legendara bătălie e pe cale de a lua sfârșit cu victoria rușilor, estimează Washington Post. Ziarul american dedică un articol foarte elogios prestației regimentului Azov, constituit inițial dintr-un batalion având în el și forțe radicale, precum și meritelor militare ale luptei ultimului punct al rezistenței ucrainene din orașul-port Mariupol de la Marea Azov.

Potrivit Pentagonului, majoritatea trupelor ruse de la Mariupol a părăsit orașul. Unitățile s-au mutat la nord de port. În localitate ar fi rămas să înconjoare uzina Azovstal doar forțe echivalente cu două batalioane tactice. Potrivit administrației prezidențiale ucrainene, au fost evacuați mai nou, în două convoaie succesive, alți 500 de civili asediați la Azovstal.

05.05.2022 A 71-a zi de război

Update 23:30 Rușii avansează în Donbas. Potrivit Pentagonului, rușii au reușit să înregistreze anumite progrese în ofensiva lor din estul Ucrainei, în special în nordul Donbasului. Aceste progrese, mai afirmă americanii, reluați de Kiev Independent, sunt însă mai restrânse decât se așteptau rușii să fie, iar rezistența ucraineană este dârză. Forțele ucrainene afirmă, potrivit Ukrainska Pravda, că au respins mai multe atacuri rusești în est și au ucis azi 32 de inamici, distrugând și trei tancuri, două taburi, alte două vehicule blindate, un tractor pentru artileria grea și două drone. În timp ce aftacurile ruse din regiunile Donețk și Harkiv s-au dovedit lipsite de succes, Rusia, mai afirmă Statul Major al Ucrainei, continuă să incite la tensiuni în Transnistria moldoveană și în Belarus.

Update 22:30 Putin stinge un foc și aprinde altul. Președintele Rusiei îi cere scuze statului evreu pentru declarațiile antisemite ale lui Serghei Lavrov iar premierul israelian Bennett le acceptă.

Pe de altă parte, ministerul apărării de la Moscova a încercat din nou să răspândească panica, în Vest, afirmând că la Kaliningrad, fostul Königsberg prusac, trupele ruse au simulat atacuri cu racheta Iskander, care poate purta ogive nucleare. Șefa Comisiei pentru apărere a Bundestagului, Strack-Zimmermann, le-a explicat compatrioților ei germani că nu trebuie să se teamă războiul psihologic al Rusiei și că Ucraina trebuie în continuare ajutată pentru ca Moscova să nu atace Moldova și să nu șantajeze țările baltice.

Update 18:30 Israelul a terminat cu neutralitatea și tentativele de mediere în conflictul dintre ruși și ucraineni, estimează un editorial din Jerusalem Post, comentând urmările, diplomatic potențial dezastruoase pentru Kremlin, ale declarațiilor antisemite ale lui Serghei Lavron.

Șeful diplomației ruse afirmase într-un interviu acordat presei italiene că Adolf Hitler ar fi ”avut sânge evreiesc” și ”unii dintre cei mai virulenți antisemiți” ar fi ”evrei”. Ca și cum evreii s-ar fi asasinat pe ei înșiși, în Holocaust. Atrocitățile din Ucraina și antisemitismul și negaționismul implicit ale Kremlinului, care nu și-a cerut iertare, sunt atât de scandaloase, încât statul evreu, care-și celebrează azi a 74-a aniversare a înființării sale, nu are cum să continue să adopte poziții neutre, menite să menajeze Rusia în interesul gestionării convenabile a situației din Siria. Cu atât mai mult cu cât războiul de agresiune declanșat de regimul Putin îi pune în pericol pe cei circa un sfert de milion de ucraineni de origine evreiască rămași în Ucraina.

Update 18:00 Adjunctul comandantului regimentului Azov, Sviatoslav Palamar, a lansat un apel președintelui Zelenski, căruia i-a cerut să-i salveze pe camarazii săi răniți din uzina Azovstal, ultima redută a forțelor ucrainene din Mariupol, în care au pătruns acum trei zile invadatorii ruși. Bătălia din uzină continuă. Civilii au fost împiedicați de ruși să se evacueaze.

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, crede că ajutorul militar și informațional occidental nu va împiedica Rusia să-și atingă toate obiectivele ”în operațiunea ei specială” din Ucraina. Ca pentru a-l contrazice, comandantul-șef al forțelor ucrainene, Valeri Zalujni, a anunțat că trupele sale au trecut la două contraofensive în regiunile Harkiv și Izium.

Update 17:30 Invadatorii ruși bombardează biserici și mânăstiri. Șapte refugiați au fost răniți când trupele invadatoare ruse au bombardat azi mânăstirea creștin-ortodoxă Sviatogorska Lavra din regiunea Donețk. Nu puține biserici ucrainene au avut de suferit din pricina tirurilor de artilerie și bombardamentelor cu rachete lansate de agresorii din Ucraina, ale căror arme fuseseră binecuvântate de patriarhul rus Kiril.

Update 17:00 Reconciliere ucraineano-germană. Președintele Zelenski a trecut peste obiecțiile anterioare ale Kievului și i-a remis președintelui Germaniei, Steinmeier, precum și cancelarului Scholz, care refuzase anterior o invitație, chemarea de a-l vizita în capitala Ucrainei. Cele două părți și-ar fi înlăturat diferendul, s-a spus la Berlin. Steinmeier i-ar fi exprimat lui Zelenski ”solidaritatea, respectul și spijinul pentru curajoasa luptă a poporului ucrainean împotriva agresorului rus”, după cum relevă postul național german, DLF. Cei doi președinți ar fi calificat convorbirea dintre ei ca ”foarte importantă și foarte bună”. Scholz refuzase vizita la Kiev afirmând că n-ar putea s-o efectueze cât timp președintele e vexat că n-a fost primit în capitala Ucrainei. Șeful opoziției, Merz, care conduce CDU, l-a vizitat zilele trecute pe Zelenski și revenise, recomandându-i cancelarului vizita la Kiev, ceea ce amplificase notabil presiunea asupra șefului guvernului.

Update 14:20 Preț de sânge scump. Partea rusă afirmă că forțele proprii ar fi ucis 600 de militari ucraineni. Moscova susține că a bombardat baze militare, un aeroport și un depozit de muniție la Nikolaev, în sudul țării.

Partea ucraineană afirmă că, pe parcursul întregului război, a anihilat 24.700 de militari ruși, 196 de avioane, 1.092 de tancuri, alte 2.651 de blindate ale inamicului care a invadat Ucraina.

Update 14:00 Rusia neagă tentativele de luare cu asalt a uzinei Azovstal de la Mariupol, semnalate de apărătorii ucraineni ai portului de la Marea Azov. Întrebat de această tentativă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, a afirmat că ordinul (public) al lui Putin de a nu se lua cu asalt uzina – ultimul punct de rezistență ucraineană dion oraș – ar fi în continuare valabil.

Concomitent, forțele ruse au izolat regiunea Herson și ucid, ori sechestrează elitele locale. În satul Ciornobaivka edilul Igor Dudar a fost spitalizat, fiind în condiție critică, după ce a fost precheziționat de militarii ruși. Iar adjunctul său a dispărut, fiind răpit după ce a fost interogat.

Update 11:45 Pe plan militar, presiunea asupra regiunilor răsăritene ale Ucrainei se menține la cote mari, dar fără mari schimbări pe teren. Iar în sud, Statul Major al forțelor Kievului anunță recapturarea, după operațiuni încununate de succes ale trupelor ucrainene, a mai multor localități ocupate anterior de ruși în regiunile Herson și Nikolaev.

Update 11:30 Potrivit unor observatori, Rusia ”comite un etnocid”, trimițând la moarte, deliberat, în Ucraina, în special militari din minoritățile etnice ale federației ruse, spre a le epuiza demografic. După cum semnalează Alfons Lopez Tena, analist și fost parlamentar catalan, regiunile cu cele mai mari pierderi sunt Osetia de Nord, Daghetsan, Ingușeția, Tuva, Buryatia, Idel-Ural și Ciukotka.

Update 11:15 Japonia vrea Regatul Unit ca partener în domeniul militar. Premierul nipon Fumio Kishida se află azi la Londra pentru o întîlnire cu Boris Johnson. Oaspetele japonez va semna cu omologul său londonez un acord istoric în domeniul apărării, care le va permite trupelor celor două țări să facă exerciții militare comune. Cei doi vor discuta și Ucraina și modalități de aplicare de presiuni asupra Rusiei lui Putin. Cele două democrații insulare, care sunt a treia și a cincea dintre cele mai mari economii ale lumii, și-au propus să găsească surse de energie regenerabilă și alternative viabile la gazul și petrolul rusesc.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a invocat miercuri seara, la Helsinki, valorile comune ale regatului Unit și ale statelor scandinvae și a declarat în contextul întâlnirii sale cu omologul său finlandez, că Marea Britanie va sări în ajutorul Finlandei și Suediei, chiar dacă cele două țări nu ar fi membre ale NATO.

Update 11:11 Trupele din Belarus s-au adunat spre a executa exerciții militare uzuale în această țară în luna mai. Potrivit serviciilor secrete britanice, Rusia ar încerca să se folosească de aceste manevre din Belarus ca să determine trupele ucrainene să rămână fixate în nord cu ochii pe eventualul pericolul de la miazănoapte, ca să nu întărească forțele Ucrainei din răsăritul masiv atacat de ruși.

Update 11:00 Război în contra infrastructurii Ucrainei. A 71-a zi de conflict militar oferă spectacolul continuării atacurilor asupora infrtastructurii civile a Ucrainei. Potrivit autorităților ucrainene, spre a compensa incapacitatea ei de a cuceri Ucraina, Rusia ”încearcă să-i distrugă (țării invadate) logistica”, după cum s-a exprimat șeful cancelariei prezidențiale, Jermak. Trupele ruse bombardează stăruitor căile ferate ucrainene. 

04.05.2022 a 70 -a zi de război

Update 23:45 Rușii au bombardat masiv centrul orașului ucrainean Dnipro. Autoritățile ucrainene le-au cerut oamenilor din oraș să nu-și părăsească adăposturile.

Update 23:40 Rușii promit să-i lase pe civili să se evacueze din uzina Azovstal. Mâine ar urma creeze un coridor umanitar de la ora 8 pentru civilii din subteranele uzinei distruse, ultimul ăunct de rezistență ucraineană din Mariupolul ocupat de invadatori. Despre militarii ucraineni răniți n-a fost vorba, se plânge Ukrainska Pravda.

Update 21:45 Nu va fi armistițiu fără o retragere a trupelor ruse. Președintele Ucrainei, Zelenski, reluat de DLF, a declarat la o manifestare organizată de ziarul american The Wall Street Journal, că în prima fază a războiului Ucraina a ținut piept ofensive ruse, în a doua va împinge afară din țară trupele rusești, iar în a treia va face eforturi de refacere completă a integrității ei teritoriale. Nu se va încheia un acord de armistițiu fără retragerea trupelor ruse, a mai precizat el.

Update 21:30 Lupte grele la Mariupol. Rușii au pătruns în uzina Azovstal, după cum confirmă surse ucrainene, dar atacurile lor par să fi fost respinse. Comunicațiile militarilor din Azovstal, scrie Illia Ponomarenko pe Twitter și confirmă Ukrainska Pravda, au fost restabilite. Bătălia se dă, în faza ei actuală, de două zile, când a debutat luarea cu asalt a uzinei adăpostind ultima rezistență de la Mariupol.

Update 19:00 În Rusia au loc mobilizări. Potrivit serviciilor secrete ucrainene, reluate de Ukrainska Pravda, sunt mobilizați în secret șomeri și cazaci ruși din regiunea Rostov și Krasnodar.

Update 18:50 Herta Müller și alți intelectuali germani au aplaudat decizia cancelarului Scholz ca Germania să livreze arme grele Ucrainei. Vinerea trecută, un grup de intelectuali germani de stânga, condus de feminista Alice Schwarzer, se adresase șefului guvernului german cerându-i ”să nu livreze arme grele Ucrainei”, pentru ca ar exista ”pericolul unui război mondial”.

Herta Müller și alți intelectuali publici, precum  Maxim Biller și Ralf Fücks au contrazis-o pe Schwarzer și au explicat că, în mâna celor ce-și apără țara, armele ofensive tot defensive se cheamă că sunt. ”A dori pacea, iar nu supunerea Ucrainei înseamnă a-i întări capacitatea de a se apăra și a slăbi la maximum capacitatea Rusiei de a purta război”, explică scriitoarea bănățeancă emigrată la Berlin și colegii ei într-o scrisoare deschisă publicată în Die Zeit.

Potrivit lor, Rusia poartă un război de agresiune și de nimicire a Ucrainei, care ”atacă la rădăcină și ordinea de pace europeană și principiul inviolabilității frontierelor și dreptul internațional, fiind în interesul Germaniei să se împiedice succesul” celor care-l poartă ”și comit crime de război. Nu se poate accepta nici actualul obiectiv al extinderii dominației ruse de la Harkiv la Odessa”, mai reliefează semnatarii scrisorii remise cancelarului.

Gânditorii germani admit că pe Vladimir Putin nu Alianța Nordatlantică l-a speriat, ci aderența vecinilor Rusiei la valorile democrației. Și, deși îi îngrijorează amenințarea cu recursul la arme nucleare, (una care face parte din războiul psihologic al Rusiei) ei constată că ea nu se înlătură refuzându-i-se Ucrainei armele convenționale, ori prin noi concesii făcute Moscovei, care ar încuraja noi agresiuni ale Kremlinului. ”Abordarea acestui pericol implică descurajarea credibilă”, subliniază, textual, intelectualii germani, cerând, în scopul creării ei, ”fermitate și unitate europeană în loc de drumuri speciale, germane”.

Misiva lămurește și alte aspecte cheie ale semnificației invaziei putiniste. ”Atacul rus e și unul împotriva securității europene, … Eventualul succes al revizionismului cu arma în mână al lui Putin sporind pericolul ca următorul război să aibă loc pe teritoriul statelor NATO...De asemenea, izbânda unei puteri nucleare în confruntarea cu o țară care și-a predat arsenalul nuclear e și o lovitură grea aplicată principiului nonproliferării nucleare”, mai relevă semnatarii scrisorii trimise șefului executivului german.

Din unghiul lor, ”există motive serioase să nu se dorească o confruntare militară cu Rusia. Ceea nu înseamnă să se considere că apărarea independenței și libertății Ucrainei nu ar fi treaba noastră.” În fine, semnatarii amintesc de angajamentul Germaniei în fața istoriei, de a nu mai admite noi deportări și războaie de nimicire, nu în ultimul rând într-o țară care a fost scena brutalității SS-ului. Ei conchid, în germană, în original: ”heute kämpft die Ukraine auch für unsere Sicherheit und die Grundwerte des freien Europas. Deshalb dürfen wir, darf Europa die Ukraine nicht fallen lassen” (”azi Ucraina luptă și pentru securitatea noastră și a Europei libere. De aceea nici Europa nu poate abandona Ucraina”).

Update 18:45: Continuă provocările în Transnistria. Autoritățile separatiste locale au primit notificări privind minarea unor instituții. Amenințările s-au dovedit, în urma verificărilor, goale.

Update 17:00 Rusia își întețește operațiunile. În a 70-a zi de război un purtător de cuvânt al ministerului uycrainean al apărării afirmă că Rusia și-a ”accelerat ritmul”, în speță și-a intensificat eforturile în estul Ucrainei spre a atinge granițele regiunilor Donețk și Lugansk. În acest scop își concentrează trupe și își sporește puterea de foc.

Update: 14:55 Forțele invadatoare au pătruns în uzina siderurgică de la Mariupol, afirmă surse ucrainene. Era ultimul punct de rezistență ucraineană din portul asediat din februarie de la Marea Azov.

Update 14:35 Amplificare notabilă a ajutoarelor militare europene pentru Moldova.

UE se gândește, potrivit ziarului Kiev Independent, la o semnificativă creștere a asistenței militare acordate Republicii Moldova. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a spus că acest ajutor include nu doar ”echipament, ci și protecție cibernetică.” Vom ”ajuta Moldova să-și sporească reziliența și să facă față consecințelor negative ale agresiunii ruse în Ucraina”, a adăugat Michel.

N-ar fi exclus ca recentele provocări transnistrene să fi trezit la realități autoritățile de la Bruxelles.

Update 14:30 Presa germană condamnă virulent criticile dure adresate cancelarului de către ambasadorul Ucrainei la Berlin, Melnyk. Ministrul Kievului l-a calificat pe Scholz, ”văcar supărat pe sat”. Cancelarul refuzase să-l viziteze pe președintele Zelenski și își justificase refuzul trimițând la vexarea, de către Ucraina, a președintelui Germaniei, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, căruia la începutul lunii aprilie nu i se îndeplinise dorința de a fi primit la Kiev, unde ar fi vrut să deplaseze împreună cu omologii săi polonez și baltici.

Update 14.15 Motivul pentru care rușii se grăbesc? Potrivit serviciilor secrete ucrainene, Rusia ar vrea să celebreze ziua de 9 mai la Mariupol, mai degrabă decât în Donețk.

În regiunea Kiev, ucrainenii au descoperit în ultimele 24 de ore alte 20 de cadavre de oameni asasinați de ruși. Unele trupuri neînsuflețite vădesc semne de tortură.

Forțele invadatoare și-au continuat și bombardamentele la Sumy din elicoptere și prin tiruri de rachete de tip Grad. Bombardată, între alte obiective, a fost și o școală.

Update 09:30 UE propune un embargo petrolier de impus Rusiei. Germania a semnalizat zilele trecute că îl va accepta. Propunerea prevede introducerea de perioade de tranziție de 6 respectiv de 8 luni, care să le permită țărilor europene să poată renunța mai întâi la țițeiul rusesc brut, apoi la produse petroliere. Rămâne de convins și Ungaria lui Viktor Orban, care a amenințat cu un veto, să accepte acest embargo. Noul pachet de sancțiuni vizează și firme ori concerne rusești, inclusiv Sberbank, cea mai mare bancă rusă, alte două bănci, precum și posturile TV care transmit sistematic informații false. Băncile ar urma să fie decuplate de la sistemul SWIFT. Sancțiunile urmează să/i includă și pe responsabilii masacrelor de felul celor comise la Bucea și Mariupol.

Update 09:30 Rusia concentrează în est forțe masive spre a avansa în Donbas. Informarea serviciilor de informații reluată de ministerul britanic al apărării și transmisă de Sky News relevă mai-marii trupelor invadatoare ”au masat 22 de batalioane tactice lângă Izium, în regiunea Harkiv, într-o tentativă de avansare pe axa de nord a Donbasului”. Serviciile prezic probabila încercare rusă de cucerire a orașelor Kramatorsk și Severodonețk, ”în vederea consolidării prezenței ruse care controlează nordestul Donbasului”.

Update 00:10 Rușii au încercat marți din nou să ia cu asalt Azovstal, uzina siderurgică apărată eroic la Mariupol. În rest aduc mortiere și artilerie grea și lansatoare de rachete în estul Ucrainei, pregătindu-se de noi ofensive. În cursul serii au bombardat cu rachete 6 gări din centrul și vestul Ucrainei. Un atac avut loc și asupra localității Artsyz din raionul Bolgrad în regiunea Odesa. Cu cel puțin 10 victime și 15 răniri s-a soldat atacul asupra uzinei chimice de la Avdiika, în regiunea Donețk.

03.04.2022 a 69-a zi de război

Update 23:30 Provocare aeriană rusă în Germania. Un avion de spionaj rusesc s-a apropiat în Marea Baltică de spațiul aerian german deasupra insulei Rügen, fiind interceptat de avioane de vânătoare germane și escortat în afara zonei apărate de escadrele nemțești, în care apatratul de zbor rusesc nu apucase să pătrundă. Incidentul a avut loc sâmbătă. Provocări similare și mai grave au avut loc în spațiul aerian al statelor scandinave. Rusia încearcă să intimideze Suedia, după ce a aflat de intenția ei și a Finlandei de a adera la NATO.

Update 19:30 Putin cere Vestului să pună capăt înarmării Ucrainei. Dictatorul și-a exprimat doleanța în cele două ore ale conversației sale de azi cu președintele Franței, Macron. Timpul alocat convorbirii cu prietenul său de la Paris n-a fost atât de scurt încât să-l împiedice pe liderul de la Kremlin să găsească vremea să afirme, textual, că Ucraina, (iar nu Rusia) ar ”comite crime de război”.

Altă convorbire (neprogramată) a avut loc la Kiev, între președintele Zelenski și oaspetele său, liderul CDU, Friedrich Merz. La Kiev, șeful opoziției germane și-a manifestat respectul față de soldații Ucrainei care, potrivit lui, ”merită o mare recunoștință. Germania”, a mai spus el, ”trebuie să susțină Ucraina și s-o ajute să reconstruiască orașe (distruse) ca Irpin”. Merz n-a dat încă detalii ale conversațiilor sale cu oficialii ucraineni, pentru a nu vexa guvernul și pe cancelarul Scholz, pe care ar vrea să-l informeze înainte de a lămuri publicul.

Update 17:00 Premieră în forul legislativ ucrainean. Marea Britanie își va spori cu 375 de milioane de dolari susținerea amplă acordată de Regatul Unit Ucrainei. Premierul britanic Boris Johnson s-a adresat azi prin video parlamentarilor Ucrainei. Johnson e primul oficial străin care vorbește în Parlamentul Ucrainei de la debutul invaziei ruse de la 24 februarie încoace. “Ucraina va învinge, Ucraina va fi liberă”, a spus liderul de la Londra, care a promis includerea în asistența de 375 de milioane de dolari a unor rachete antinavale de tip Brimstone și sisteme antiaeriene Stormer. Și care a criticat, cu acest prilej un Occident ”prea lent în a înțelege ce se întâmpla cu adevărat” și ”în a acționa spre impune sancțiuni colective împotriva lui Vladimir Putin”.

Aliații Ucrainei trebuie să se smerească”, de vreme ce Ucraina a mai fost invadată o dată în 2014, când Rusia lși-a alipit Crimeea și a declanașat războiul din Donbas”, a spus Boris Johnson, reluat de BBC.

Update 16:50 Papa susține narativul agitpropului putinist, fără ca Moscova să accepte rugămintea șefului Bisericii Catolice de a vizita Kremlinul. Papa, care l-ar fi criticat pe patriarul Kiril, ar vrea să-l viziteze pe dictatorul rus Putin, nu însă și pe președintele Ucrainei, Zelenski.

Dar Suveranul Pontif n-a fost încă acceptat la Moscova, deși Francisc a întins repetate mâini șefului regimului rus, liderul de la Vatican afirmând, între altele, că ar fi ”încercat să înțeleagă mobilul Rusiei pentru declanșarea războiului” și că ”e posibil ca acțiunile NATO să fi fost cauza”.

Aserțiunea din urmă e un laitmotiv al propagandei ruse.

Update 16:30 Presa ucraineană reia relatări și informații difuzate și în presa americană, potrivit cărora regimul Putin va decreta în curând mobilizarea generală și va trece la declararea stării de război. Ar urma să se extindă notabil operațiunile militare, potrivit acestui zvon, o predicție nesusținută de probe sau indicii foarte credibile.

Update 14:45 Intensele bombardamente rusești de azi s-au soldat în regiunile ucrainene atacate de trupele invadatoare cu cel puțin nouă morți. Guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko, a reliefat că Avdiivka a fost bombardată azi din nou. Atacul s-a soldat cu trei morți. Trei au fost uciși la Vuhledar și alți trei în Lyman.

Update 14:30 Germania cancelarului Scholz a decis livrarea de obuziere blindate Ucrainei. Împotriva sfatului unor experți militari, Germania va livra șapte asemenea sisteme de artilerie blindată forțelor armate ucrainene, relevă cotidianul berlinez Die Welt. Alte cinci ”howitzer” sunt puse la dispoziția Ucrainei de către olandezi. Instrucția militarilor ucraineni care vor mânui aceste tunuri mai scurte, dar utilizabile în unghi mai abrupt decât cele obișnuite se va derula în Germania.

Update 14:20 Conflictul ruso-israelian declanșat de apropourile antisemite ale lui Serghei Lavrov ia amploare. În reacție la criticile israeliene în ecou la declarațiile șefului diplomației ruse, potrivit căruia ”cei mai vehemenți antisemiți sunt evrei” și ”Hitler” ar fi ”avut sânge evreiesc”, ceea ce l-ar face comparabil cu președintele Ucrainei, Zelenski, ministerul rus de externe a recidivat. Potrivit Moscovei, Israelul ar ”susține regimul neonazist al Ucrainei”. Instituția lui Lavrov afirmă că i s-ar fi atras atenția Israelului asupra ”declarațiilor antiistorice ale ministrului israelian de externe Lapid, care explică în largă măsură cursul actual al guvernului israelian de susținere a regimului neonazist de la Kiev.”

Ministerul israelian de externe calificase declarațiile (explicit) antisemite ale lui Lavrov drept ”impardonabile”.

Update 14:15 Forțele ucrainene au doborât două drone rusești. Cele două aparate de zbor fără pilot spionau la Odessa și în regiunea Nikolaev apărarea ucraineană din sud și zona Mării Negre.

Update 13:45 La Kiev, șeful opoziției germane, Friedrich Merz, nu se va întâlni azi cu președintele Ucrainei, Zelenski. Liderul CDU va conferi cu premierul Schmyhal și cu primarul capitalei, Kliciko. 

Concomitent, la palatul Meseberg, membrii guvernului german discută la rândul lor, cu precădere, războiul din Ucraina și reducerea dependenței energetice de Rusia, dar și măsuri de modernizare a Germaniei. La întâlnirea de la Meseberg, care va dura două zile, participă șefele de guvern ale Suediei și Finlandei, țări pe care invazia rusă le-a speriat într-atât, încât vor să adere grabnic la NATO.

Update 13:30 Potrivit serviciilor secrete britanice, ”armata rusă e semnificativ mai slabă, atât material cât și conceptual” decât înaintea invaziei, iar ”refacerea va fi îngreunată de sancțiuni”, ceea ce va avea ”un impact durabil asupra capacității Rusiei de a face uz de forțele ei convenționale”. Aveste estimări ale Ministerului britanic al Apărării e reluată de Sky News.

Potrivit aceleași surse, în reacție la măsurile punitive ale Occidentului, Rusia a adoptat noi sancțiuni. Un decret semnat de Putin interzice exportul de produse și materii prime națiunilor și entităților sancționate și tranzacțiile cu indivizi sau companii vizate de măsurile punitive ale Moscovei, respectiv permite să nu se îndeplinească obligațiile contractuale asumate față de ei și față de ele.

Update 11:50 Moldova știe mai bine decât Ucraina, ziarul britanic The Times și varii experți. Și chiar decât invadatorii ruși. Potrivit ministerului apărării de la Chișinău, ”în acest moment, nu există indicii care ar arăta că Republica Moldova este în pericol. Aceste constatări sunt împărtășite nu doar de autoritățile moldovenești, dar și de principalii noștri parteneri internaționali. Evaluăm constant riscurile de securitate și vom comunica publicului orice modificare de situație”.

Or, indiciile negate de Ministerul Apărării de la Chișinău există. Se regăsesc în publicația conservatoare britanică, în evaluările Ucrainei și ale unor experți, precum și în diverse luări de poziție ruse, între care a generalului Rustam Minekaev, comandant adjunct al Districtului Militar Central al Rusiei. Minekaev reliefase (acum o săptămână) că ”unul din obiectivele fazei a doua a „operațiunii speciale” este „crearea unui coridor terestru către Crimeea și ieșire la Transnistria”. Să nu fi fost înregistrată această declarație la ministerul moldovean al apărării?

 11:30 Rusia își continuă atacurile în sud și est. În Donețk invadatorii au ucis, potrivit autorităților locale, trei persoane la Vuhledar, varii zone fiind sub un tir rusesc constant, relevă DLF. Potrivit postului național german, autoritățile ucrainene încearcă permanent să-i scoată pe civili din zonele frontului. Postul anunță și atacuri la Odessa, soldate cu morți și răniți. Rachetele rusești au lovit și distrus acoperișul unei biserici și o instalație de infrastructură, s-a comunicat de la fața locului.

Update 09:30 Forțele ucrainene anunță în a 69-a zi de război uciderea, pe frontul din sud, a 122 de militari inamici o încercare rusă eșuată de cucerire a unui punct strategic și bombardamente în regiunile Herson și Nikolaev. Interdicția extinsă a circulației la Odesa a continuat și ar fi contribuit la dejucarea unor eventuale provocări. Din Donețk se anunță uciderea de către forțele ruse, la 2 mai, a unui civil și rănirea altor opt. In Lugansk autoritățile ucrainene se așteaptă la bombardamente intense și o politică rusească a pământului pârjolit înainte de nouă mai.

Din Belgorod, în Rusia, se semnalează din nou explozii puternice. Forțele aeriene clamează distrugerea a opt drone rusești.

Partea ucraineană deplânge ”deportarea de către Rusia a 200.000 de copii ucraineni”. Moscova anunțase anterior transferul unui 1.100.000 de ucraineni din care și acest număr de copii expediați pe teritoriul Rusiei.

Germania e fascinată de vizita de azi, la Kiev, a șefului opoziției germane de centru-dreapta, Friedrich Merz. Liderul CDU e acuzat de ezitanții din SPD că ar lansa în Ucraina semnalul unei divizări a scenei politice germane și ar face campanie electorală.

2 mai 2022 – a 68-a zi de război

Update 21:40 Procuroarea generală Irina Venediktova a declarat că autoritățile ucrainene l-au identificat pe primul rus suspectat de crime de război. Se bănuiește că Serghei Koloței, comandant al unei unități a Gărzii Naționale a condus un masacru asupra civililor din Bucea. Poliția și procuratura au stabilit că inculpatul Koloței a omorât patru oameni neînarmați și a torturat un civil la 29 martie.

Update 21:20 Focul a izbucnit la Azovstal după ce rușii și-au reluat bombardamentele cu diverse tipuri de muniție asupra ruinelor uzinei apărate de ucraineni la Mariupol. Uzina fusese părăsită anterior de către autobuze cu civili evacuați, o evacuare spre Zaporijie coordonată cu Rusia, ONU și Crucea Roșie.

Concomitent, trupele invadatoare au atacat cu rachete Odessa. Atacul s-a soldat cu morți și răniți, a declarat Maxym Marcenko, guvernatorul local, reluat de Sky News. Odessa fusese în alertă, temându-se de provocări, pentru că la 2 mai s-au împlinit opt ani de la ciocnirile interetnice, ruso-ucrainene, soldate cu 48 de morți.

Update 19:20 Critici justificate la adresa Moldovei din partea unui prieten. Ucraina va continua să susțină Republica Moldova, anunță Kievul. Potrivit ministrul ucrainean de externe, Kuleba, citat de Ukrainska Pravda, ”vom coopera cu Moldova să menținem integritatea teritorială și suveranitatea acestui stat, deși ne așteptam la un răspuns mai bun din partea Moldovei la cererile noastre de spriini avansate la începutul războiului”. Declarația șefului diplomației ucrainene are loc pe fondul escaladării provocărilor în Transnistria separatistă, ocupată de militari ruși.

Update 15:45 Germania favorizează un embargo petrolier împotriva Rusiei lui Putin. Dar Ungaria lui Orban, un bun prieten al tiranului criminal de război de la Kremlin, Vladimir Putin, se opune acestui embargo și amenință cu un veto în Uniunea Europeană împotriva propusei măsuri.

Update 15:00 Demența regimului de la Kremlin a trecut și dincolo de pragul antisemitismului explicit și virulent. Declarațiile șefului diplomației ruse cu privire la identitatea evreiască a președintelui Ucrainei, Zelenski, pe care liderul de la Kiev ar împărtăși-o, dixit Serghei Lavrov, ”cu Hitler”, care ar fi avut și el, chipurile, ”sânge evreiesc”, au inflamat Israelul și lumea civilizată.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a subliniat că declarațiile (omologului său rus, Lavrov, menite, potrivit premierului israelian Bennett, să-i acuze pe evrei de genocidul comis împotriva lor) sunt insultătoare nu doar pentru președintele Ucrainei, ci pentru toți evreii.

Update 12:45 Rusia a decis să atace Moldova. În timp ce ucrainenii îi lovesc pe invadatorii ruși în proximitatea Insulei Șerpilor, unde le-au distrus, după cum documentează înregistrări video, două nave de patrulare rusești din clasa Raptor, atacul fiind derulat cu ajutorul unei drone turcești de tip Bayraktar, Moscova s-ar fi hotărât să atace în apropiere. S-ar pregăti cotropirea Republicii Moldova, susține ”The Times”. Potrivit publicației britanice, care citează surse ale serviciilor secrete ucrainene, Kremlinul și-ar fi pus deja la punct planurile de invazie, care ar putea repeta scenariul transpus în Donbass.

Update 12:15 Liderul de la Moscova, Vladimir Putin, ar putea fi nevoit să se supună unei operații de cancer și îi va preda comanda supremă fostului șef al KGB, Nikolai Patrușev, scrie ziarul britanic Daily Mail, citând un ”insider”, un apropiat al Kremlinului. Patrușev pare a fi cel care l-a convins pe Putin că trebuie acționat împotriva unei Ucraine pline de ”naziști” și e unul din baronii și strategii cheie ai războiului din Ucraina. Potrivit sursei ziarului britanic, Putin ar ”suferi de Parkinson și de tulburări schizoafective, care implică simptome de schizofrenie, de halucinații și de manie. Kremlinul, mai amintește Daily Mail, a respins întotdeauna relatările cu privire la bolile lui Putin stăruind că dcitatorul s-ar bucura ”de o sănătate robustă”.

Update 09:45 Amplu eșec militar rus. Potrivit informării de azi, din a 68-a zi a serviciilor secrete britanice, Rusia a început război din Ucraina cu 120 de batalioane tactice. Din forța lor combatantă a pierdut în două luni și ceva 25%, sau o pătrime. Pierderi dintre cele mai grele au suferite unități de elită ale forțelor invadatoare, între care cele aeropurtate, mai afirmă aceeași sursă, potrivit căreia Rusia va avea nevoie de ani de zile spre a le reface.

Update 09:30 Șeful diplomației ruse, Lavrov, anunță că Rusia nu va încerca să obțină mari victorii militare înainte de sărbătoarea de 9 mai, cum era tradiția sovietică. Ofensiva Rusiei nu depinde de date calendaristice și va continua în ritmul ei propriu, a spus el, reluat fiind de Ukrainska Pravda. Lavrov a sugerat că explicația pentru eșecurile Rusiei în războiul pe care nu-l numește război s-ar datora ”grijii” armatei ruse de a reduce la minimum ”riscurile” confruntând viețile ”civililor ucraineni și ale militarilor ruși”. Lavrov ”se mai plânge că Ucraina și-ar fi schimbat poziția, cerând mai întâi garanții de securitate occidentale, iar nu rusești”. Președintele Zelenski ar fi, după el, schimbător ca ”frunza în vânt”.

Update 09:15 Germania favorizează ideea unui embargo petrolier în contra Rusiei. Șefa diplomației germane, Baerbock a declarat că Germania s-a pregătit să admită sancțiuni pe care până de curând nu le-ar fi putut suporta nici măcar o lună. Chestiunea opririi livrărilor de gaz e mai complicată și mai controversată.

1 mai 2022 – 67-a zi de război

Update 21:00 Trupele ruse încearcă să avanseze spre Harkiv, unde, potrivit ziarului Kiev Independent, atacă trupele ucrainene cu tiruri de mortiere. Ucrainenii ar fi oprit ofensiva rusă lângă Izium. Din sud, invadatorii încearcă să ia cu asalt Nikolaev și Krivîi Rig spre a ajunge astfel la regiunea Harkiv pornind de la miazăzi. Invadatorii sunt acuzați că/și continuă campania de jafuri și distrugeri.  Trupele ruse au furat tot echipamentul medical destinat luptei contra infecțiilor din spitalul orașului Starobilsk, din regiunea Lugansk.

În Germania, sindicatele au criticat planurile guvernului german de a-și suplimenta durabil bugetele militare. Cancelarul, reluat de DLF, le-a contrazis, explicând că Germania va ajuta în continuare Ucraina cu bani, asistență umanitară și arme, căci, deși ”el respectă pacifismul”, ucrainenilor n-are cum să nu li se pară o probă ”de cinism să li se ceară să se apere fără arme de agresiunea rusă”. Mâine se va deplasa la Kiev șeful opoziției germane, liderul CDU, Merz.

Update 20:00 România respinge acuzele Rusiei, potrivit cărora Ucraina primește arme de pe teritoriul românesc pe cale fluvială, rutieră și feroviară. Potrivit comunicatului MApN, retransmis de Adevărul, ”afirmaţiile care circulă în mediul online, atribuite generalului-colonel Mihail Mizinţev, şeful Centrului Naţional pentru Managementul Apărării din cadrul Statului Major General al forţelor armate ruse, potrivit căruia, căile feroviare, rutiere şi fluviale (pe Dunăre) dintre România şi Ucraina ar fi uzitate pentru exportul de cereale ucrainene prin România, şi încărcarea mijloacelor de transport respective, la revenirea în Ucraina, cu armament şi muniţii de provenienţă străină…reprezintă o denaturare grosolană a realităţii.”

General-colonelul rus Mizinţev afirmase, potrivit Adevărul, că, „zilnic, autorităţile ucrainene organizează transporturi în cantităţi mari pe căi rutiere şi feroviare, precum şi cu barje din portul Izmail, pe Dunăre, de cereale, porumb, culturi oleaginoase şi animale de fermă către România. Până în prezent, aproximativ 20 de milioane de tone au fost exportate. La întoarcere, în schimbul produselor agricole specificate, armele şi muniţiile străine sunt aduse în Ucraina”.

Update 18:45 Ambasadorul Ucrainei la Berlin, Melnyk, cere Germaniei o lege de tip ”Lend and Lease”. E legea adoptată de SUA pentru ajutorarea militară a Marii Britanii cu arme și muniții când Regatul Unit era singur în luptă împotriva aparent imbatabilei mașinării de război naziste, în cel de-al Doilea Război Mondial.

Update 18:40 În contextul războiului Rusiei în Ucraina și al provocărilor belicoase din Transnistria a atras atenția atacul hackerilor ruși asupra guvernului Moldovei. Serviciul secret moldovean SIS a identificat un grup de hackeri rus din Rusia care au atacat siteurile guvernamentale.

Update 18:30 Civilii din Mariupol sunt evacuați chiar acum. Președintele Ucrainei, Zelenski, a confirmat această evacuare pe contul său oficial de Twitter.

Update 14:00 Transnistria rusofonă și separatistă pregătește o enormă operațiune de diversiune, provocare și legitimare de crime, sau chiar crime, dacă se dă crezare informațiilor furnizate de serviciul secret ucrainean. Potrivit lui, ziarul Pridnestrovie [Transnistria], datat 2 Mai, va adresa un apel lui Vladimir Putin, cerându-i ”să disloce forțele armate ale Transnistriei în acțiunile armatei ruse”. Apelul, scrie Ukrainska Pravda, care transmite știrea, ”cere să se creeze puncte de mobilizare în Rusia pentru recrutarea de voluntari care să lupte în armata transnistreană”.

Potrivit serviciului secret ucrainean, Kremlinul ”încearcă să legitimeze acțiunile a mii de militari ruși însărcinați să comită provocări de pe teritoriul Transnistriei”. Articolul ar mai conține materiale despre ”atacuri sângeroase comise asupra transnistrenilor de 1 mai, care s-ar fi soldat cu zeci de morți inclusiv copii, bătrâni și femei”, ceea ce ar implica ”o amenințare potrivit căreia, autoritățile de la Kremlin proiectează să comită acte de teroare asupra populației locale, spre a-i acuza mai apoi, pentru ele, pe ucraineni.

Ziarul, mai aflăm, e plin de clișee, între care că ”și Kievul și păpușarii lui din NATO ar fi luat deja decizia (de a implica neapărat Transnistria în război) și și-ar fi coordonat toate acțiunile cu Chișinăul și Bucureștiul.

Aceleași surse indică faptul că forțele ucrainene au arestat un grup acuzat că ar fi plănuit doborârea unui avion de pasageri și inculparea Ucrainei și a partenerilor ei străini pentru această crimă, afirmă serviciile de securitate ale Kievului, reluate de Ukrainska Pravda.

Update 12:20 Un schimb interetnic de focuri în rândul trupelor invadatoare. Compuse în mare parte din minoritari din cele mai sărace regiune musulmane și mongole ale federației ruse, trupele cotropitoare par zguduite de conflicte interetnice. The Odessa Journal anunță că a avut loc o ciocnire armată între cecenii și buriații din rândul forțelor ocupante ruse din regiunea Herson. Nu se știe cu câte victime s-a soldat schimbul de focuri dintre cele două grupuri masiv recrutate de regimul de la Moscova în chip de carne de tun, o ciocnire cu zeci de participanți de ambele părți, despre care relatează și Visegrad24.

Motivul frustării care a degenerat în explozie violentă e inegalitatea crasă care domnește în rândul trupelor ruse. Cecenii încarcă principala parte a jafului, în timp ce nu participă la operațiunile ofensive, ci rămân în spatele frontului, spre a bloca retrageri și a împiedica fuga și eventuale dezertări.

Se pare că soldaților trupelor cotropitoare li s-a promis, când au semnat contracte la mobilizare, participarea la o campanie de tip ”Crimeea”, una lipsită de riscuri și de rezistență ucrainană care să provoace zeci de mii de morți și răniți în rândul invadatorilor și ocupanților, relevă aceeași sursă.

Update 11:30 ”Al treilea război mondial a și început” – afirmă ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrei Melnyk. Potrivit lui, Vladimir Putin vrea o altă lume. Una cu o Alianță Nordatlantică masiv restrânsă, din care să nu mai facă parte nici Polonia, nici Slovenia. Melnyk a acordat un instructiv interviu ziarului german Bild, în care deplânge ”lașitatea” clasei politice germane, a cărei țară e apărată, în prezent, în Ucraina.

Update 10:30 Autoritățile din Lugansk le cer imperativ locuitorilor din regiune să se evacueze. Se pregătesc azi evacuări din Sievierodonețk, Lysyciansk, Rubijne și Hirske. Situația din Popasna, unde autoritățile au pierdut la 29 aprilie legătura cu două autobuze pline cu evacuați ”este deosebit de periculoasă”. Trupele rusești încearcă în prezent să captureze satul Orihove, din Lugansk, unde se dau bătălii extrem de intense stradă de stradă, relevă Ukrainska Pravda. Iar satul Zolote a fost distrus în proporție de 70%. Localitățile Sievierodonețk and Lysyciansk au suportat șase runde de bombardament de artilerie masiv, Rubijne and Popasna câte trei.

Potrivit Statului Major ucrainean, trupele invadatoare încearcă să creeze condițiile luări cu asalt a Nikolaevului și a Krivîi Rig.

Pînă acum, potrivit aceleași surse, rușii au omorât în Ucraina 219 copii și au rănit alte 404.

A 67 a zi de război găsește o Germanie certată pe politicile ucrainene ale cancelarului. Care a respins criticile opoziției creștin-democrate pe tema îndelungatului său refuz de a livra arme letale și grele Ucraine. Liderul CDU, Merz l-a acuzat pe cancelar, în baza comportamentului incomprehensibil al politicianului SPD, că Scholz ”e șovăielnic” și ”fricos”. Cancelarul crede că ar fi acționat și decis mereu ”just, ”rapid” și ”în consens cu aliații”. Nu sunt mulți observatori și oameni politici care să accepte necondiționat această părere.

Pe frontul diplomatic, șefa majorității din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, a stat de vorbă, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Zelenski.

30 aprilie 2022 a 66- zi de război

Update 23:00 De ce greșesc grav autoritățile moldovene? Pentru că, în loc să descurajeze și să adopte ample măsuri de apărare, transmit un mesaj defetist. ”Potrivit fostului ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu, „toate încrengăturile şi reţelele care lucrează mână în mână cu Rusia în acest moment pregătesc următoarele evenimente care se vor întâmpla până pe 9 mai”. Munteanu critică retorica autorităţilor de la Chişinău prin care se inoculează că Moldova nu se poate opune militar Rusiei: „Această retorică ar trebui să fie eliminată din discursul public. Dacă transmiţi un mesaj defetist, oamenii vor investi speranţe în autoritatea altor state. Şi asta se întâmplă în acest moment”, scrie Vitalie Călugăreanu la Deutsche Welle. Munteanu, reluat de Călugăreanu, critică și discursul habarnist al Maiei Sandu, care în septembrie 2021, când se simțea clar pericolul, mai sugera că n-ar exista ”indicii care ar arăta că suntem în pericol”, în loc să ceară sprijin militar Occidentului.

Tot Vitalie Călugăreanu îl citează pe Dumitru Mînzărari, expert militar basarabean de referință, potrivit căruia statutul de neutralitate proclamat prin Constituţie nu poate apăra Moldova de o invazie a Rusiei. Dumitru Mînzărari a spus că, ”în actualele condiţii, neutralitatea Moldovei nu mai este funcţională”: „Dacă analizăm prevederile dreptului internaţional în partea referitoare la război, putem conchide că, tehnic, Moldova este astăzi un aliat al Rusiei în agresiunea ei contra Ucrainei, deoarece are trupe ale agresorului pe teritoriul său. Prevederile privind neutralitatea arată că un stat neutru este obligat să-şi asigure această neutralitate, inclusiv să nu permită, în caz de război, unuia din beligeranţi să intre pe teritoriul său. (Rusia menţine ilegal trupe pe teritoriul Moldovein.n.) Şi dacă permite, devine o ţintă legitimă în război, pentru cealaltă parte. Ucraina respectă sensibilităţile Moldovei, dar dacă situaţia se agravează şi ruşii folosesc forţele din Transnistria în acest război, Ucraina va fi nevoită să lovească aceste ţinte”.

Update 22:40 ”Asasinul fără inimă” și ”genocidarul” Putin, cum l-a numit pe președintele Rusiei, rând pe rând, omologul său american, Biden, e și ”depravat” și crud”, conform Pentagonului. Oficialii americani au folosit acești termeni în legătură cu modul în care trupele ruse se comportă în Ucraina, unde au distrus infrastructura civilă și au ucis și violat mulți civili, între care și copii.

Update 22:30 Ceasul ticăie pentru ruși. Data de 9 mai se apropie și trupele invadatoare sunt tot mai disperate să obțină mari succese în timp util. Ca atare comit greșeli și-și pierd generalii. La Izium ar fi fost ucis generalul maior Andrei Simoniv într-un atac al forțelor ucrainene. Pare să fie al nouălea general rus căzut pe front.

În răstimp, puterile occidentale își sporesc ajutoarele destinate Ucrainei. Decizii în acest sens s-au anunțat mai nou la Paris, Londra și în Danemarca.

Update 22:00 ”Rusia încearcă să golească de oameni Donbasul”, a acuzat azi președintele Ucrainei, Zelenski. Rușii au anunțat că au ”evacuat un milion de ucraineni”. Între ei ar fi fost evacuați 25 de civili de la uzina Azovstal din Mariupol. Viceșefa Ucrainei, Verșeciuk a afirmat că s-a efectuat un schimb de prizonieri cu Rusia: au fost recuperați 7 soldați ucraineni și 7 civili, din care o femeie însărcinată.

Tot azi s-a aflat că Rusia fură din Ucraina sute de mii de tone de grâne, în timp ce propaganda Moscovei îl plimbă și îl exhibă la televizor pe un britanic luat prizonier.

Update 21:50 Știrea celei de-a 66-a zi de război a fost pregătirea unei ofensive ruse asupra regiunii Dniepropetrovsk, informație extrasă din interceptarea convorbirii telefonice a unui militar rus, precum și bombardarea cu rachete și prejudicierea aeroportului din Odessa.

Tot azi, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a fost dezmințit și corectat de Mihailo Podoliak, negociatorul șef al Ucrainei. Ministrul de externe al lui Putin afirmase că cele două părți ar fi discutat ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei. Nici vorbă de așa ceva, relevă Podoliak. Pe de altă parte, Danemarca urmează să remită Ucrainei 25 de taburi de tip Piranha III, 50 de taburi de tip M113, precum și 10 mortiere, cu tot cu munișie.

29 aprilie 2022 a 65-a zi de război

Update 19:20 Rusia pare să-și recunoască, involuntar, înfrângerea. Pe teatrul de operațiuni din estul Ucrainei a apărut însuși marele șef operativ al armatei ruse, în speță generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse. Lui i se subordonează în Donbas comandantul Dvornikov, poreclit ”măcelarul din Alep”. Gherasimov ar urma să conducă ostilitățile mult sub nivelul său, în speță la nivel tactic-operațional. Dvornikov a condus până acum a doua fază a războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. În cursul acestei faze secunde a cotropirii, invadatorii retrași din zona Kiev s-au regrupat și s-au concentrat pe Donbas. Or, sosirea lui Gherasimov semnalează clar un eșec militar notabil al lui Dvornikov în această zonă răsăriteană a Ucrainei ocupate, eșec de altfel constatat anterior de serviciile secrete britanice. Gherasimov, afirmă surse militare ucrainene reluate de site-ul web ucrainean Defense Express, a și ajuns la punctul rusesc de comandă de lângă Izium.

Update 18:20 Servicul secret ucrainean a arestat 3 militari ruși care încercau să captureze centrala nulceară sudică, de la Nikolaev. Știrea difuzată de serviciile de informații ale Kievului e reluată de Ukrainska Pravda.

Update 16:30 Nevoia lui Putin de carne de tun. Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a lansat un avertisment legat de reacția posibilă a lui Vladimir Putin la eșecul invaziei sale în Ucraina. Întrucât ”operațiunea” lui ”specială” a dat greș, Putin ar putea trece la 9 mai, de ziua aniversării victoriei ruse în al Doilea Război Mondial, la măsuri de ascuțire retorică și la ”mobilizarea poporului rus în contra naziștilor lumii”, precum și la mobilizarea în masă a rezervelor ei. Serviciile secrete britanice estimaseră anterior că rușii au pierdut în Ucraina, pînă acum câteva zile, peste 15.000 de militari, mii de blindate și tancuri, zeci de avioane și elicoptere, precum și circa 25% din cele 120 de batalioane tactice ale forței de invazie, care a constituit 65% din totalul forțelor terestre combatante ale Rusiei.

Update 16:00 Numărul și felul crimelor de război comise de Rusia în Ucraina ia permanent amploare. Au loc, potrivit ziarului Bild, care-l citează pe un oficial american și execuții de prizonieri de război, nu doar ”utilizarea de muniție interzisă, uciderea prin înfometare a oamenilor din Mariupolul asediat, bombardări nediscriminate ale blocurilor de locuințe. Bild nu uită nici de violurile în masă, utilizate de ruși ca armă de război, nici bombardamentele asupra spitalelor și maternităților, ori deportările și recrutările forțate, în masă. Potrivit portalului Axios, care citează un oficial american, ”o unitate militară rusă din Donețk a executat și ucraineni care voiau să se predea”. Potrivit lui Beth Van Schaack, ambasadoare a SUA pentru punerea sub urmărire penală globală, aceste imagini și relatări sugerează că atrocitățile comise nu sunt rezultatul unor răutăți izolate ale unor persoane sau unități, ci un model tulburător al abuzului sistematic pretutindeni unde acționează trupele rusești”.

Update 15:45 În ciuda războiului, refugiații ucraineni se repatriază zilnic, în masă. E vorba de zeci de mii de oameni care, în ciuda războiului, revin zilnic acasă, în Ucraina, a reliefat ministrul german de interne, Faeser. Doar din Polonia se întorc în Ucraina zi de zi 20.000 de ucraineni, a spus ea, observând că, între ei, sunt și mulți refugiați din Germania. În martie veneau zilnic în Germania câte 15.000 de ucraineni. Acum nu mai sunt decât câte 2000. În cealaltă parte a Ucrainei, oamenii supuși ocupației sunt tot mai chinuiți. Locuitorii din Vasilivka afirmă că militarii ruşi, tot mai mulți, din localitate, ”sunt staţionaţi în zone rezidenţiale pentru a se ascunde în spatele civililor, utilizați ca scuturi umane.”

Update 15:30 Ucraina plănuiește o acțiune de evacuare a civililor ucraineni asediați de trupele ruse la uzina Azovstal din Mariupol, afirmă postul național de radio german, DLF, citându-l pe un purtător de cuvânt al președintelui Zelenski. Știrea e cu atât mai uimitoare, cu cât nu s-au dat detalii ale acțiunii proiectate, iar asemenea operațiuni se țin de regulă strict secret. E vorba de o măsură de încurajare a oamenilor asediați? De o încercare de deturnare a atenției ocupanților pentru reducerea presiunilor suportate de apărătorii ucraineni din Donețk, prin retragerea unor efective rusești trimise la Mariupol ca să dejoace acțiunea ucraineană? Misterul e încă departe de a putea fi elucidat. Pe de altă parte, La Mariupol s-au intensificat ”filtrările”, bărbații nefiind lăsați să intre sau să iasă din oraș, fiind trecuți, potrivit avocatei poporului, Ludmila Denisova, ”unei operațiuni de control la care sunt interogați și adesea torturați.”

Update 15:15 Ucrainenii au recucerit o localitate strategic importantă. E vorba de Ruska Lozova, în regiunea Harkiv, un sat situat pe drumul care leagă Harkiv de Belgorod. De aici, afirmă Statul Major ucrainean, reluat de Ukrainska Pravda, s-a tras asupra infrastructurii civile din Harkiv.

Pe de altă parte, radioteleviziunea de stat a Kievului a înregistrat 243 de crime comise de ocupanții ruși împotriva unor jurnaliști ucraineni uciși, deportați, amenințați, dispăruți, sau împușcați și răniți.

Update 15:00 ”Șefii spionajului ucrainean au anunțat din 2021 că pot lansa operațiuni peste graniță. Putin (e) demoralizat de atacurile de pe teritoriul Rusiei. De la începutul conflictului, forțele speciale ale Kievului au atacat și distrus cel puțin cinci obiective militare aflate în Rusia. Au aruncat în aer depozite de combustibil, de muniție, au distrus căi ferate pe care se transporta echipament militar, dar mai mult, i-au făcut pe rușii obișnuiți să realizeze că războiul nu se mai desfășoară departe, într-o altă țară, ci foarte aproape de ei”, scrie Emilian Isaila pe Spotmedia.ro.

Oficialii ucraineni, după mai multe zile de la o serie de explozii misterioase, au recunoscut indirect că distrug obiective militare în Rusia. Rata de succes a operațiunilor de peste graniță e ridicată, Moscova n-a raportat până acum respingerea sau dejucarea vreuneia dintre ele”, scrie Emilian Isailă pe

Update 11:15 Rusia nu pare interesată în negocieri privind evacuarea civililor din uzina Azovstal din Mariupol. Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski, reluat de Ukrainska Pravda, a mai declarat că Moscova a ignorat o propunere ucraineană de eliberare a nașului copiilor lui Putin, (oligarhul rusofil) Viktor Medvedciuc, în schimbul unor prizonieri ucraineni.

Update 11:00 Transnistria rămâne copilul problemă pentru uncraineni, moldoveni, români. New York Times se ocupa în urmă cu câteva ore de rachetele rusești care au distrus lângă Odesa, în Ucraina, portul feroviar de peste estuarul Nistrului.

Update 10:30 Rusia nu avansează decât minimal, Ucraina opune o rezistență dârză. Potrivit serviciilor secrete britanice, reluate de Kiev Independent, Rusia se concentrează pe bătălia din Donbas. Se dau lupte grele în proximitatea localităților Lisiciansk și Sievierodonetsk în regiunea Lugansk și se fac tentative de avansare dinspre Izium, în regiunea Harkiv, spre Sloviansk, în regiunea Donețk. Potrivit serviciilor secrete ale Regatului Unit, câștigurile teritoriale rusești sunt minime datorită rezistenței tenace a forțelor ucrainene.

Update 09:30 Circa 8000 de militari britanici sunt dislocați în estul Europei spre a participa la exerciții militare menite să ajute la combaterea unei agresiuni ruse, scrie Sky News. E un contingent britanic trimis în răsărit de o amploare fără precedent, de la Războiul Rece încoace.

În Ucraina, trupele agresoare par hotărâte să se concentreze asupra păstrării pozițiilor lor de lângă Harkiv, afirmă Statul Major de la Kiev.

În plus, trupele ruse fură, pradă și jefuiesc. Peste 60 de tone de grâu și un camion au fost furate de la o fermă din Kamyanka-Dniprovska, relevă Statul Major Uxcrainean reluat de Ukrainska Pravda.

Update 09:20 Președintele Zelenski planifică o operațiune de ajutorare a civililor asediați de ocupanții ruși la Mariupol.

Cancelarul Germaniei, Scholz, a confirmat într-un târziu mult mai vechile analize ale observatorilor germani provenind din estul Europei. Scholz a admis, într-un comentariu publica în Die Welt, că președintele Putin a declanșat în Ucraina un război împotriva tuturor valorilor occidentale, a democrației, a libertății și egalității în fața legii, a autodeterminării și a demnității omului. Cancelarul, reluat de DLF, a mai estimat că lumea democratică (occidentală) i se opune pericolului mai unită decât oricând. Îi unește, potrivit lui, ”convingerea că dreptul trebuie să pună limite puterii”.

Rusia pare a folosi delfini dresați pentru a-și apăra navele de scafandri ucraineni. Imagini din satelit, de la Maxar Technologies, indică faptul că delfinii apără portul Sevastopol.

Update 00:40 Rusia fură tezaurul cultural al Ucrainei. Consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriușcenko, a reliefat că rușii au jefuit două mii de opere de artă din muzeele din Mariupol, între care picturi, icoane, medalii.

Update 00:30 Secretarul general al NATO, Stoltenberg, a declarat că aliații se pregătesc să sprijine pe termen lung Ucraina. Președintele SUA propune Congresului American un ajutor uriaș de 33 de miliarde de dolari, din care 20 de miliarde numai ca sprijin militar. Prin comparație, SUA acordă Israelului un ajutor de trei miliarde anual, pentru ca statul evreu să-și păstreze superioritatea tehnologică în fața inamicilor săi regionali.

Pe de altă parte, joi seara Moscova a bombardat centrul Kievului și a distrus parțial un bloc de 25 de etaje dintr-un cartier de locuințe. Rachetele au distrus două etaje și au declanșat un incendiu care a rănit cel puțin zece persoane. Operațiunile de salvare sunt în curs. Tot azi s-a aflat la Kiev, în timpul bombardamentului, la numai un kilometru distanță de explozia rachetelor, secretarul general al ONU, Guterres, căruia președintele Putin i-a transmis pe această cale un semnal de dispreț și de ostilitate clar.

28 aprilie – a 64-a zi de război

Update 21:45 Ucrainenii opun o rezistență dârză trupelor invadatoare în Donbas. Potrivit Statului Major, forțele ucrainene ar fi recucerit o localitate și ar fi respins diverse ofensive menite să extindă aria de control rusesc. În regiunea Harkiv ucrainenii au recapturat Kutuzovka. Ar fi rezistat, de asemenea, tentativelor de a-i da peste cap la Brajkovka și Dovgenki. În zona Slobojansky inamicul, scrie Ukrainska Pravda, a dislocat cinci divizii de Iskander-M OTRK în regiunea (rusă) Belgorod. la Rubijne, rușii ar fi încercat fără să succes să-și completeze cucerirea localității. În zona Donetsk and Tavrida ar fi lansat atacuri care au putut fi respinse. Alte ofensive respinse s-ar fi produs în zonele Kurahovsky, înspre așezările Solodka and Novomihailivka.

La Mariupol au avut loc noi raiduri de bombardament rusesc iar trupele invadatoare ruse s-au concentrat să blocheze tentativele de evadare din încercuire ale luptătorilor din Azovstal. Alte ofensive ruse au avut loc pe direcția Donetsk – Zaporijia, spre așezările Neskucine și Vremovka, dar inamicul ar fi fost respins și se consolidează. Operațiuni de luare cu asalt au avut loc și în aria așezărilor Olexandrivka, Tavriceski, Ivanivka și Zagradivka.

Update 19:45 Cap de struț ascuns în nisip? Reacție românească hiperprudentă și neclară la provocările rusești privind Moldova și Transnistria. Nu există o atitudine cât de cât clară și consistentă a României la repetatele provocări rusești privind Transnistria și Republica Moldova. Conform Bucureștiului, România nu are militari în Republica Moldova. Această ambiguitate ar putea alimenta nervozitatea și temerile în rândul populației și, mai ales, în regiunile amenințate de ruși.

Potrivit Sabinei Fati, ”diplomaţia română a explicat marţi seara într-o depeşă de presă că „a luat notă cu preocupare de cele câteva incidente înregistrate recent, în circumstanţe încă neclare, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”. Ministerul român de Externe mai „exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm şi responsabilitate al Preşedintelui Republicii Moldova” şi insistă că „încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menţinerea unui climat predictibil”. Prin comparaţie, Ministerul de Externe de la Paris e mult mai tranşant şi mai clar. Franţa susţine Republica Moldova în faţa „riscurilor de destabilizare”, a declarat marţi ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, care a vorbit şi despre „deplinul sprijin al Franţei pentru stabilitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în faţa riscurilor de destabilizare al căror obiect poate fi”.

De marți seara a mai trecut o zi. La MAE tăcere. ”Absența unei poziții foarte ferme nu va descuraja niciodată Rusia din acțiunile sale, dar cu siguranță creează o stare de așteptare nervoasă în societate, în absența unor semnale clare din partea autorităților române, spune istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS/ Rusiei și istoria Europei Centrale și de Sud-Est. El a reliefat că ”absența unei poziții foarte ferme nu va descuraja niciodată Rusia din acțiunile sale…Dar cu siguranță creează o stare de așteptare nervoasă în societate, în absența unor semnale clare din partea autorităților române”.

Update 19:30 Președintele SUA, Joe Biden, vrea să ofere mai mult ajutor Ucrainei. Concomitent, din Ucraina se anunță deschiderea unor investigații pentru crime de război pe numele a zece militari ruși care au făcut parte din trupele de ocupație de la Bucea. E vorba de militari ruși din Brigada 64 de pușcași mecanizată. În Ucraina se cercetează aproximativ 8600 de cazuri de prezumtive crime de război.

Update: 19:20 Locuitorii din Herson nu-i vor pe ruși. Conform viceșefului consiliului regional ucrainean din Herson, Iuri Sobolevski, reluat de Kiev Independent, ocupanții ruși nu se bucură de susținerea locuitorilor, motiv pentru care nu ar putea organiza un referendum.

Update 19:15 Ucrainenii au efectuat un schimb de prizonieri cu rușii. Au fost repatriați 45 de prizonieri, între care 5 militari răniți. Potrivit autorităților ucrainene, trupele invadatoare au deportat din Mariupol mai mult de 30.000 de oameni. (În aceeași ordine de idei Kiev Independent reia surse rusești potrivit cărora ”au fost deportați de la 24 februarie, în Rusia, circa un milion de ucraineni, între care 183,168 de copii”. Nu puțini provin din regiunile Lugansk și Donețk). Tot din Mariupol, regimentul Azov semnalează că trupele ruse au bombardat spitalul de campanie de la ozina Azovstal, ceea ce a provocat victime, fiind o încălcare a convenției de la Geneva.

Update 19:00 Bundestagul votează în favoarea exportului de arme ”grele”, inclusiv ofensive. În favoarea livrării acestor arme grele Ucrainei(”în acord cu Carta ONU și după consultări cu partnererii NATO”) au votat 586 de de deputați social-democrați, liberali, ecologiști și creștion-democrați 100 au votat contra. Șapte s-au abținut. S-au opus în sepcial deputați ai extremei stângi și drepte, de la ”Die Linke” și de la ”AFD”.

Update 14:55 Vești excelente pentru Finlanda și Suedia privind aderarea la Alianța NordAtlantică: Secretarul General, Stoltenberg, a anunțat în urmă cu scurt timp că dacă aceste două state vor decide să se alăture NATO, vor fi primite cu brațele deschise, iar procesul va fi rapid, informează Sky News.

Helsinki și Stockholm plănuiesc să depună împreună cererile de aderare la NATO după 7 decenii de neutralitate, ca urmare a amenințărilor regionale, cauzate de invazia rusă în Ucraina. Opinia publică din ambele state se arată majoritar favorabilă acestei decizii, iar legislatorii ambelor parlamente s-au arătat dispuși să susțină demersul.

Update 14:45 Situație tensionată în zonele Harkivului și la Donețsk, precum și în Lugansk, unde trupele ruse încearcă să profite de intensitatea atacurilor din ultimele 48 de ore și să încercuiască forțele ucrainene, în câteva puncte cheie, notează Sky News. Numai la Lugansk au fost astăzi 29 de atacuri cu rachetă, a declarat guvernatorul Serhey Haidai. Imaginile din satelit arată lupte serioase și la Mariupol, unde se duce ultima rezistență civilă și armată a orașului-port, esențială pentru cursul războiului.

Trupele ruse sunt în contratimp, fiind presate de ordinele lui Vladimir Putin de a prezenta victorii reale la parada de 9 mai, când dictatorul rus speră că va vinde noi iluzii poporului său, care îi susține se pare, operațiunea militară specială din Ucraina.

Update 14:20 Rusia a finalizat partea sa de pod care va lega Federația de Republica Populară Chinez, în extremul său orient, anunță Moscow Times. Podul Tongjiang-Nizhneleninskoye care traversează râul Amur va fi inaugurat luna viitoare și a fost început – coincidență sau nu – în 2014, când Moscova a invadat Ucraina, anexând peninsula Crimeea, fără niciun foc de armă tras. Șeful convoiului din partea Kremlinului, Yury Trutnev, a declarat că acest pod este o legătură esențială între cele doi state, mai ales acum, odată cu – ceea ce el a numit – ostilitățile statelor inamice.

Ministra de Externe a Regatului Unit, Liz Truss, a avertizat astăzi, citată de massmedia britanică, cu privire la relația Moscovei cu Beijngul, care pare să devină tot mai strânsă. De cealaltă parte, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, le-a cerut oamenilor să nu fie prea alarmați de declarațiile lui Vladimir Putin de ieri seară, întrucât acesta din urmă va fi nevoit la un moment dat să recunoască că duce un război, dacă chiar vrea să mai mobilizeze trupe ruse în Ucraina.

Update 14:00 9,1 miliarde de euro a plătit numai Germania, pe gazul rusesc, în primele 2 luni de război, anunță Centrul independent pentru Energie și Calitatea Aerului, citat de Sky News. Câștigurile pe care Rusia le-a făcut prin exporturile de gaze de la 24 februarie până în prezent, se ridică la 56 miliarde de euro, a calculat aceeași sursă. Guvernul german a refuzat să confirme cifra și nici nu a dorit să dezvăluie suma pe care a plătit-o până acum Rusiei pentru importurile de gaze naturale.

Update 10:15 În timpul nopții, forțele ucrainene au respins 6 atacuri ale trupelor rusești, în regiunile Lugansk și Donețsk, a informat Statul Major al Ucrainei, citat de Kyiv Independent. 5 tancuri au fost distruse, 1 de sistem de artilerie, 21 de blindate și o instalație antiaeriană, afirmă aceeași sursă.

Washingtonul a anunțat că deține informații credibile privind executarea de către armata rusă a unor soldați ucraineni care ar fi dorit să se predea, în zona Lugansk.

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, călătorește astăzi la Kiev, unde va fi primit de președintele Ucrainei, iar mai apoi va vizita localitățile în care s-au comis masacrele descoperite până acum: Irpin, Bucha, Borodyanka. Șeful Națiunilor Unite a avut marți o întrevedere cu Vladimir Putin la Moscova, într-o încercare de soluționare a crizei umanitare din Ucraina, însă liderul de la Kremlin a negat masacrele, iar pentru Mariupol a dat vina pe ucraineni.

Update 10:00 Ministerul britanic al Apărării a dezvăluit că în ciuda pierderilor rușioase suferite de marina Federației Ruse, Moscova mai are 20 de nave în zona operațională a Mării Negre, inclusiv submarine, scrie Kyiv Independent. Acestea au posibilitatea de a lovi zone de pe coasta ucraineană și constituie o amenințare reală, chiar dacă Rusia nu își mai poate înlocui crucișătorul Moskwa, întrucât Turcia a închis strâmtorile sale pentru vasele militare rusești.

Update 09:30 “Rusia trebuie împinsă cu totul afară din Ucraina, inclusiv din Crimeea, a cărei anexare ilegală noi nu am recunoscut-o niciodata. Toată Comunitatea Internațională crede acest lucru!”, a declarat ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, la evenimentul diplomatic și de securitate desfășurat ieri seară la Mansion House, în Londra, notează Sky News.

Wallace a susținut-o public pe colega sa, Liz Truss, ministra de Externe a Marii Britanii, care anunțase tot aseară că țara sa trebuie să continue susținerea Ucrainei și mai mult, pentru alungarea Rusiei din toată Ucraina. Reporterii i-au întrebat explicit pe cei doi membri ai cabinetului britanic dacă acest lucru include și Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, iar răspunsul a fost pozitiv, întrucât acest act nu a fost acceptat și recunoscut de Regatul Unit sau de aliații săi.

Cu toate acestea, Wallace a avertizat că mai e un drum lung până când Ucraina va putea alunga Rusia din ocupata peninsulă Crimeea.

27 aprilie 2022 – A 63-a zi de război

Update 22:00 Statul Major al Armatei ucrainene anunță că trupele sale au reușit să respingă atacurile rușilor în zona Izyum, însă luptele de pe flancul estic continuă într-un ritm intens, notează Ukrainska Pravda.

Vești bune de la Londra, unde ministerul Apărării a anunțat că a mai livrat 5000 de arme antitanc și 5 sisteme defensive antiaeriene, precum și muniție. Tot astăzi, ministra de externe a Marii Britanii, Liz Truss, a declarat că Ucraina are nevoie urgentă de avioane și ar trebui să le primească. Șefa diplomației londoneze a anunțat că va încerca să îi convingă pe Aliații săi din NATO să furnizeze Ucrainei mult cerutele aeronave. Chiar și în aceste condiții, forțele armate ale Kievului au reușit să își mențină controlul asupra spațiului aerian, în ciuda dominației numerice a Rusiei.

Update 21:30 La mai puțin de 24 de ore de când Moscova a oprit robinetul gazului pentru Polonia, șeful guvernului de la Varșovia anunță: de astăzi, nu mai suntem dependenți de gazul rusesc. Stocurile noastre sunt pline și le aprovizionăm până la maximum, prin rezerve pe care le obținem din nord, vest și sud, precum și din producția noastră internă, a declarat Morawiecki, citat de Ukraine World.

Anterior, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea este pregătită pentru acest scenariu în care Rusia stopează exporturile de gaze, încercând să șantajeze țările cu care are contracte semnate. Este o dovadă clară că Rusia nu este un furnizor de gaze în care poți să ai încredere. Oprirea unilaterală a livrării de gaze pentru consumatorii europeni este inacceptabilă și nejustificată. Dar suntem pregătiți pentru acest scenariu, a declarat șefa executivului european.

Și Bulgaria s-a trezit peste noapte cu gazul tăiat, într-o încercare vădită de intimidare a Sofiei, cândva un aliat al Federației Ruse. Grecia s-a oferit să ajute statul bulgar cu furnizarea de gaze.

Update 20:30 Vladimir Putin a declarat că Rusia va lovi cu viteza fulgerului pe oricine va încerca să intervină în evenimentele curente (din Ucraina), ca să creeze amenințări strategice pentru țara sa, notează Ukrainska Pravda, citându-l pe liderul de la Kremlin care s-a adresat parlamentarilor ruși la Sankt Petersburg. Discursul lui Putin a fost televizat de media din Rusia, iar declarația a fost întâmpinată cu un val de aplauze din partea legislatorilor aflați în sală.

“Avem tot echipamentul necesar ca să putem face asta! Nu ne lăudăm – nu vom ezita să îl folosim dacă va fi nevoie! Toată lumea trebuie să fie conștientă de asta. Toate deciziile în această privință au fost deja luate”, a mai spus dictatorul rus.

Președintele rus a ținut să precizeze că toate obiective operațiunii speciale vor fi atinse de forțele ruse. Nu a oferit detalii despre ce insinuează, însă afirmația pare să anuleze orice iluzie a unei discuții de pace. Trupele ruse își continuă cu intensitate mare ofensiva din estul și sudul țării, în timp ce Moscova are grijă să creeze un climat de panică în Republica Moldova, prin atacurile din Transnistria.

Update 19:00 Încercuirea forțelor ucrainene progresează, anunță cotidianul german Bild. Potrivit ziarului, cucerirea, în extrem de brutala ofensivă a forțelor ruse, a patru localități ucrainene din Donbass, e o veste foarte proastă pentru forțele Kievului. Operațiunile ofensive ale Rusiei lasă în urmă distrugeri imense.

Update 18:15 Acțiunea Rusiei împotriva țării lui Zelenski amintește de ”Germania” (hitleristă) ”în Polonia și Ucraina”, a subliniat H.R. Patapievici în finalul unei emisiuni moderate la 23 aprilie la TVR de Gabriel Giurgiu, la care au mai participat Alexandru Lăzescu și Teodor Baconschi. Filosoful român a confirmat opinia lui Alexandru Lăzescu, potrivit căruia războiul Rusiei în Ucraina este unul de ”exterminare”.

Update 17:00 Rusia se răzbună pe primul parlament democrat din lume. Ministerul de externe al lui Serghei Lavrov a adoptat sancțiuni împotriva deputaților britanici. E vorba de 300 de legislatori conservatori și laburiști, care au adoptat sancțiuni împotriva susținătorilor parlamentari de la Moscova ai războiului de agresiune declanșat prin invazia din Ucraina de regimul Putin. Premierul Boris Johnson, a lansat deputaților un apel cerându-le să se simtă onorați de sancțiunile ruse.

Update 16:45 Presa și rețelele de stânga americane și occidentale consacră o cascadă de articole mai furioase la adresa achiziționării Twitter, de către Elon Musk, care a promis că combată cenzura, decât războiului de agresiune declanșat de Rusia lui Putin în Ucraina. Isteria și spumele la gură declanșate extremei stângi de perspectiva liberalizării spațiului marcat de foarfeci inchizitoriale al rețelei sociale numite Twitter (sau al altor rețele) spune mult despre concepția despre democrație și libertatea de opinie sau gândire a progresismului apusean.

Update 16:40 Kremlinul continuă să amenințe. După stoparea livrărilor de gaze destinate Poloniei și Bulgariei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, a amenințat alte state importatoare de hidrocarburi, avertizându-le că li se vor sista furniturile, dacă nu plătesc în ruble. Peskov a negat că Rusia ar șantaja cu energia rusă.

Update 16:30 Statele CSI (ex-republici sovietice subordonate Rusiei) nu vor să lupte pentru Moscova și cu atât mai puțin în autoproclamatele republici din Donețk și Lugansk, relevă serviciul secret ucrainean. Din CSI fac parte Belarus, Armenia, Kazahstanul, Kirgizia, Rusia și Tadjikistanul.

Update 15:35 Presa britanică a înregistrat cu maxim deliciu atacarea de către ucraineni a Insulei Șerpilor. În prima zi de război, crucișătorul Moskwa, între timp scufundat, îi somase pe apărătorii ucraineni ai insulei să se predea și nava fusese trimisă să se…plimbe. Daily Mail relatează pe larg despre operațiunea țintind în micul teritoriu (cândva românesc), despre distrugerea unei sistem rusesc de rachete antiaeriene și uciderea unora din ocupanții ruși de pe insulă.

Update 14:45 Separatiștii rusofoni transnistreni pretind a fi fost atacați cu drone din Ucraina. Aparatele de zbor ar fi fost observate potrivit lor deasupra satului Colbasna, care ar adăposti ”cel mai mare depozit de muniție din Europa”, notează Kiev Independent.

Update 14:30 Material pentru investigarea crimelor de război ale Rusiei. La 26 și 27 aprilie, forțele invadatoare au lansat bombardamente cu muniție cu fosfor asupra orașului Avdiivka, semnalează administrația militară regională din Donețk, reluată de Ukrainska Pravda. Raidurile din cursul serii și dimineții s-ar fi soldat cu mai multe incendii, inclkusiv în centrul rezidențial al orașului.

În estul Ucrainei trupele ruse au avansat și au cucerit noi localități. Potrivit forțelor ucrainene, trupele invadatoare au capturat satul Zavody, suburbiile localității Kamișevaha, de lângă Izium, în raionul Harkiv. Rușii au mai ocupat Zaricine, din regiunea Dontețk și Novotoșkivske, în Lugansk, avansând, potrivit Kiev Independent, spre așezările Nijnie și Orihiv. În sudul Ucrainei, rușii au dispersat cu violență un miting pașnic de protest al locuitorilor orașului ocupat Herson. S-au semnalat mai multe răniri.

Pe de altă parte, scopul demilitarizării Ucrainei, unul din cele două obiective inițiale de război ale Rusiei e mai departe de a fi atins decât oricând, după conferința celor 40 de miniștri apuseni ai apărării de la Ramstein. Pentagonul și-a creat la Stuttgart, în Germania, un centru de comandă întru coordonarea și optimizarea aprovizionării armatei ucrainene.

Update 12:15 În reacție la bombardamentele ruse din regiunea Odesa și distrugerea podului feroviar de la Zatoca, unii experți avertizează că, potrivit istoricului rus Andrey Zubov, reluat de Vitalie Ciobanu, există posibilitatea escaladări rusești ”în sudul Basarabiei, în fostele județe Ismail și Cetatea Albă”. Ar putea fi atacată astfel ”Odessa și stabilit coridorul dorit de ruși spre Transnistria”.

Update 10:40 Polonia și europenii au primit calm și fără să manifeste vreun șoc ori supriză decizia Rusiei de a nu mai livra gaze polonezilor și bulgarilor. Oficialii polonezi și europeni declară că se așteptau de mult la această măsură și s-au pregătit. Polonia ar avea stocat 80 % din necesarul de gaz.

Update 10:30 Rusia a avansat în estul țării, cucerind trei localități ucrainene, informează Statul Major ucrainean. Trupele invadatoare au transferat două batalioane tactice din Rusia la Izium, în raionul Harkiv. Forțele de ocupație sunt deosebit de active în special pe fronturile Slobojanskyi and Donețk. În regiunea Lugansk au fost distruse de ruși șapte clădiri, un civil fiind ucis.

Update 10:00 Forțele invadatoare ruse continuă atacurile asupra regiunii Odesa. Podul feroviar de peste estuarul râul Nistru a fost atacat din nou într-un atac cu rachete, în apropierea localității Zatoka, informează ucrainenii. Zona este targetată de mai multe zile, în ceea ce pare a fi încercarea Moscovei de a captura întreagul sud al Ucrainei, pentru a-i tăia accesul la Marea Neagră.

Update 09:30 Londra informează prin briefingul din această dimineață, publicat de ministerul Apărării, că Ucraina își menține controlul asupra majorității spațiului său aerian, în ciuda încercărilor Rusiei de a-i distruge forțele aeriene. Ieri, surse oficiale de la Washington erau citate declarând că din prima zi a războiului, Kievul a primit informații de la serviciile americane de intelligence cu privire la locurile exacte în care se aflau aeronavele rusești, reușind astfel să execute lovituri directe, foarte eficiente și să își mențină supremația aeriană.

Rusia aruncă cele mai multe bombe fără țintă directă, la Mariupol, reușind să provoace distrugeri semnificative, dar fără să obțină eficiența pe care o doresc, scrie ministerul britanic al Apărării. Armata Moscovei a continuat să distrugă infrastructura și spațiile logistice de pe întreg teritoriul Ucrainei, concentrându-se însă cu lovituri aeriene în sudul și estul țării, notează aceeași sursă.

Accesul în nordul și vestul Ucrainei este foarte limitat pentru forțele ruse, reducându-și operațiunile la pozițiile pe care le dețin în aceste zone și la lupte terestre. Cu toate acestea, nu renunță la Harkiv – situat în nord-est, unde ieri seară au fost uciși 3 oameni și răniți 7, într-un atac cu rachete, conform guvernatorului Synegubov.

Situația pe front 26 aprilie – sursă Ministerul UK al Apărării

Update 00:20 Marți, la comemorarea catastrofei nucleare de la Cernobîl, trupele invadatoare ruse au lansat trei rachete peste trei centrale nucleare ucrainene, a reliefat președintele Zelenski. La Moscova s-a anunțat că Gazprom va opri livrările de gaz Poloniei și Bulgariei. Polonia refuzase să plătească gazul cu ruble, cum pretinde Moscova. Economia bulgară e dependentă de gaz, pe care însă l-ar putea importa din Turcia, sau Grecia.

Update 00:10 În a 63-a zi de război forțele ucrainene anunță o operațiune de comando de succes în Hersonul ocupat de ruși. Potrivit Ukrainska Pravda, forțele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniție și ar fi ucis 70 de militari ruși, luând trei prizonieri care ar fi livrat importante informații secrete.

La Mariupol s-au difuzat imagini cu răniți pe cale de a face cangrenă din ”spitalul” improvizat de sub uzina siderurgică Azovstal, însoțite de un apel urgent adresat lumii să ajute la evacuarea celor circa 1000 de civili și 2.000 de militari din acest perimetru asediat de invadatorii ruși.

26.04.2022 a 62-a zi de război

Update 22:20 La Kiev au sosit astăzi, după săptămâni întregi de amânări și numai după ample presiuni publice, primii oficiali români – premierul Nicolae Ciucă, ministrul de externe Aurescu și Marcel Ciolacu, șeful Camerei Deputaților, care s-au întâlnit cu președintele Volodymyr Zelensky. Din delegația română a lipsit însă demnitarul în mâinile căruia stau frâiele politicii de apărare și securitate a țării, președintele Klaus Iohannis, care nu a dat niciun semn că ar fi dispus să se întâlnească în Ucraina cu omologul său.

După ce au fost primiți de șeful statului ucrainean, Ciucă, Aurescu și Ciolacu au vizitat localitățile Irpin și Borodyanka, două dintre orașele distruse de trupele invadatoare ruse, unde au avut loc multiple masacre. Pe Twitter, oficialii români s-au declarat impresionați de tragedia umană din aceste locuri și au susținut cu mare emfază lupta Ucrainei pentru apărarea țării și a locuitorilor lor.

Update 22:00 Ucraina poate ataca teritoriul rusesc cu arme britanice. Ministrul londonez al apărării, James Heappey, a subliniat că forțele ucrainene pot ataca teritoriul Rusiei cu armele de fabricație britanică. Din unghiul Regatului Unit și al legilor războiului e perfect legitim ca forțele ucrainene să atace obiective în Rusia pentru a contracara logistica inamicului, a spus el. Declarația lui Heappey e extrem de importantă pentru ucraineni și aliați, care au început să urmărească eșecul și înfrângerea, nu doar respingerea forțelor invadatoare ruse din Ucraina. Britanicii livrează și tancuri Ucrainei.

”Vrem să vedem Rusia slăbită până la a nu mai putea face ceea ce a făcut invadând Ucraina” a spsus textual șeful Pentagonului, Lloyd Austin. Această declarație a oficialului SUA semnalizează dorința clară a Americii de a vedea Rusia înfrântă militar și exprimă intenția Washingtonului de a obține această înfrângere prin ajutorarea militară a Ucrainei.

Aflată sub masive presiuni interne și externe să-și abandoneze reticența în materie de exporturi de blindate și alte arme ofensive, Germania social-democratului Scholz a părut azi, la Conferința de la Ramstein, organizată de Pentagon pentru ajutorarea militară a Ucrainei, să cedeze. Germania a acceptat la Ramstein, prin vocea ministrului apărării, Lambrecht, după îndelungi pertractări, livrarea de tancuri antiaeriene de tip G(h)epard, dar cele 50 de vehicule ar fi perfect inutile în Ucraina, de vreme ce n-au muniție. Care, fabricată de Elveția neutră, nu poate fi livrată pentru că Berna se opune, ca nu cumva să se afirme că și-ar fi încălcat neutralitatea. Germania mai afirmă că ar putea oferi și tancuri ușoare de tip Marder, ori blindate prin troc, de fabricație sovietică, din țări esteuropene, pe care Berlinul să le înlocuiască apoi cu blindate proprii.

Cancelarul Scholz mai expune și mai prejudiciază așadar, o dată, de această dată durabil, prestigiul extern al Germaniei, pe care l-a șifonat serios în ultimele două luni, manifestând o prudență complet implauzibilă în reacție la cererile legitime ale Ucrainei, după ce partidul social-democrat s-a văzut în repetate rînduri osândit, pe drept, pentru deceniile de intensă putinofilie a mai-marilor săi.

Update 21:00 Statul Major al Ucrainei avertizează că trupele ruse staționate în Transnistria sunt în alertă maximă, notează Kyiv Independent. Aproximativ 8000 de soldați ar fi în regiunea separatistă, ocupată de ruși în 1992, dintre care 3000 sunt cetățeni ai Federației Ruse, informează aceeași sursă.

Update 20:45 Afară e vopsit gardul, înăuntru NU e leopardul: situație stânjenitoare în Germania, după anunțul grandios de astăzi, privind începerea livrării de tancuri antiaeriene G(h)epard către Ucraina. Echipamentele militare în cauză, produse în anii 70, urmează să fie donate Kievului, au declarat astăzi cu entuziasm oficialii cabinetului Scholz. Livrările ar fi însă în zadar.

Postul național de radio, Deutschlandfunk, a informat în această seară că muniția pentru aceste tancuri este de proveniență elvețiană, fapt ce împiedică livrarea ei odată cu tancurile G(h)epard, întrucât legislația Țării Cantoanelor nu permite încălcarea neutralității sale. Germania mai dispune și de alte tancuri eficiente, precum celebrele Leopard, cerute cu insistență de Ucraina. Acestea ar putea fi livrate forțelor armate ucrainene cu tot cu muniție, însă guvernul de la Berlin a evitat să își asume această decizie.

Analiștii consideră că această știre, privind tancurile ce nu vor putea fi livrate cu muniție, va intensifica tensiunile deja existente între Kiev și Berlin.

Update 20:00 Proxim atac cu rachete asupra Transnistriei? Serviciile secrete ucrainene sunt de părere că ”Moscova” ar ”pregăti un tir de rachete asupra Transnistriei, pentru a provoca victime civile”. Potrivit Ukrainska Pravda, care transmite știrea, ”localnicii primesc (false) mesaje” (provocatoare) pe telefon, ”clamând că ar fi din partea forțelor ucrainene”, care avertizează civilii să se evacueze și anunță posibile ”lovituri cu rachete sau un tir de artilerie”. Propaganda rusă răspândește activ asemenea știri, mai afirmă aceeași sursă. Serviciul secret al Kievului subliniază că ”Ucraina nu are nimic de-a face cu aceste provocări.”

Update 18:50 ONU propune ”grupuri de contact trilaterale” cu participarea organizației mondiale, a Rusiei și Ucrainei pentru crearea de coridoare umanitare și acordarea de ajutor umanitar. Secretarul general al ONU, Guterres, s-a deplasat la Kremlin spre a vorbi azi cu liderul de la Kremlin, Putin, și cu ministrul său de externe, Lavrov. Cel din urmă a declarat că Rusia ar vrea negocieri, care n-ar mai prea avea însă șanse de succes, dacă se perpetuează livrările de arme acordate Ucrainei.

Germania anunțat tot azi că va livra tancuri Ucrainei. Potrivit vicecancelarului Habeck, Germania e pregătită să renunțe în câteva zile la petrolul rusesc. Inițial, guvernul Scholz anunțase eliberarea de această servitute (ca și de dependența importurilor de gaz) până la finele anului, iar nu ”în câteva zile”. Cooperarea cu Polonia va accelera deci considerabil acest proces, afirmă DLF, care transmite știrea.

Update 18:35 Participare israeliană la Conferința Internațională de la baza militară americană de la Ramstein, în sudul Germaniei. Ierusalimul a încercat până acum să se mențină într-un echilibru precar între Rusia, cu care are înțelegeri de securitate în Siria, și Ucraina, care se află de partea bună a istoriei și a valorilor occidentale, ca stat atacat și supus crimelor de război rusești. Statul evreu a refuzat arme defensive Ucrainei și a recoltat aspre, dar justificate critici pentru această echilibristică și poziționarea sa amorală în echivalența dintre bine și rău.

Participarea israeliană (prin intermediul generalului de brigadă Dror Shalom) la Conferința organizată de Pentagon la Ramstein, la care participă aproximativ 40 de state, în vederea ajutorării Ucrainei să-și păstreze și să-și recucerească suveranitatea și să-și recapete securitatea, ar putea fi, potrivit unei analize a cotidianului israelian Jerusalem Post, semnalul unei volte în poziționarea statului evreu. Înaintea conferinței, șeful Pentagonului a subliniat că ucrainenii pot învinge dacă primesc armele necesare. Șeful statelor majore combinate, americane, generalul Milley, afirmase că unul din scopurile cheie ale întrunirii e coordonarea de asistență militară pentru Ucraina, care să includă arme puternice, ofensive, inclusiv obuziere, drone armate și muniție.

Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a declarat că n-ar fi putut participa la întrunirea de la Ramstein din cauza pregătirii pentru comemorarea Holocaustului, care începe miercuri seara. Statul evreu a donat Ucrainei, după izbucnirea războiului, un spital de campanie instalat la Lviv/Lemberg și mai multe ambulanțe blindate.

Update 17:30 Amenințări ruse la adresa Republicii Moldova. Postul național de radio german, DLF reia agenția rusă RIA NOVOSTI, potrivit căreia, ministerul de externe de la Moscova ar vrea ”să evite un scenariu prin care (Rusia) să fie forțată să intervină”. Moscova s-a declarat ”îngrijorată” de exploziile din Transnistria la două antene de telecomunicații, care n-au făcut victime sau răniri. Observatorii se tem, scrie DLF, că Rusia ”ar putea demara o operațiune militară ca în cazul Ucrainei, după invocarea unor presupuse amenințări”. Ucraina acuză Rusia de încercare de destabilizare a regiunii.

Rusia își continuă propaganda. Liderul de la Kremlin, Putin, i-a spus omologului său turc, Erdogan, că Rusia ar fi capturat deja Mariupol și n-ar mai fi lupte în oraș, scrie Kiev Independent. Dictatorul rus, mai scrie ziarul, ar fi cerut ca autoritățile de la Kiev să dea apărătorilor uzinei Azovstal un ordin să-și depună armele. În ruinele fostei uzine siderurgice se găsesc pe lângă mii de militari și o mie de civili, în principal femei și copii. Alți o sută de mii de civili continuă să se afle la Mariupol.

Update 17:15 Regatul Unit a respins amenințările nucleare ale ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, drept fanfaronadă menită să intimideze. Ministrul britanic al forțelor armate James Heappey a explicat la BBC că ”posbilitatea ca Rusia să se folosească de o armă nucleară tactică e infinitezimală (deci mică până la inexistentă)” și i se potrivește narativului rusesc să se prezinte Kremlinul în conflict cu NATO, ceea ce, după cum a adăugat Heappey textual, ”e absurd și Lavrov o știe”.

Pe de altă parte, potrivit presei, Rusia a lansat un atac cu rachetă asupra regiunii Odesa, care a provocat stricăciuni unui pod feroviar peste estuarul Nistrului în raionul Bilgorod-Dnistrovski. Podul și o legătură rutieră adiacentă au trebuit închise.

Update 16:36 Se înmulțesc zgomotele și semnele sugerând un proxim atac rusesc împotriva Republicii Moldova. Noi provocări antiromânești a lansat Copreședintele Consiliului Național Strategic al Rusiei. Serghei Markov, a declarat că ”România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represalii politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește anexarea Moldovei”, a mai afirmat, potrivit Pravda.ru, politologul și fostul consilier al lui Putin.

Serghei Markov este vicepreședintele Forumului public rus pentru afaceri internaționale, copreședinte al Consiliului Național Strategic al Rusiei, politolog, jurnalist și fost consilier apropiat al președintelui rus Putin. Cu puțin înainte, fostul dregător separatist din Donețk, Igor Strelkov, a declarat că ”România” ar ”face pregătiri ascunse pentru ocuparea Republicii Moldova”.

Update 16:22 Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că exploziile din Transnistria (la sediul securității de la Tiraspol, apoi la două antene de telecomunicaţii care difuzează radio rusesc și, în fine, pe aerodromul din Tiraspol, ar fi opera unor ”forțe pro-război” din stânga Nistrului, teritoriu controlat de separatiști rusofoni susținuți de fosta armata a 14 rusă, de ocupație, din zonă. Ieri, rușii au băgat bățul prin gard prin politologul și fostul consilier al lui Putin, Serghei Markov, potrivit căruia ”în viitorul apropiat, va începe un atac militar asupra Transnistriei.” Mai apoi, ”România plănuiește să anexeze Moldova”, iar ”armata română a fost deja dislocată în Moldova”, a mai afirmat Markov, reluat de Protv. Afirmațiile rusului sunt susținute și de separatiști din Donețk.

Update 15:30 Șeful separatist al autoproclamatei republici Donețk, Denis Pușîlin, reluat de agenția rusă Ria Novosti, a amenințat Ucraina (și, indirect, Moldova), afirmând că, ”după atingerea graniței regiunii Donețk”, ar fi ”necesar să se înceapă o nouă fază a operațiunii, ținând cont de ce se întâmplă în Transnistria și de bombardarea zonelor de graniță cu Ucraina ale Rusiei”. În Transnistria s-au produs explozii la sediul securității de la Tiraspol, iar mai nou la două antene de telecomunicaţii care difuzează radio rusesc. Apoi s-a înregistrat o deflagrație despre care s-a spus că ar fi fost a unor mine, plasate cu dronele, pe aerodromul din Tiraspol.

Al Doilea Război Mondial a debutat după ce Hitler a mimat un atac polonez inexistent asupra postului de radio nazist de la Gleiwitz (azi Gliwice, în Polonia). Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că exploziile din Transnistria ar fi opera unor ”forțe pro-război” din stânga Nistrului, teritoriu controlat de separatiști rusofoni susținuți de fosta armata a 14 rusă, de ocupație, din zonă.

Update 15:15 Un pod a fost avariat de ruși în regiunea Odesa. Bomardamentele trupelor invadatoare de-a lungul întregului front din Donețk s-a soldat cu moartea a doi civili și rănirea altor șase. Cu alte trei decese de civili s-a soldat noua bombardare a Harkivului. Iar Serghi Haidai, șeful administrației militare din Lugansk, reluat de Ukrainska Pravda, afirmă că rușii au forțat o mamă să spioneze pentru ei, amenințând-o că-i ucid copiii.

Update 14:45 În reacție la noile amenințări nucleare și cu al treilea război mondial ale Rusiei, liderii occidentali au reacționat calm, placizi și ironici. ”Dacă Rusia amenință cu al treilea război mondial, acesta e un semn clar că Ucraina are succes” a subliniat pe Twitter ministrul de externe leton, Edgars Rinkevics. El a cerut Vestului să ”nu se supună șantajului Moscovei, dublându-și în schimb eforturile de ajutorare a Ucrainei și de sancționare a Rusiei. Doar o abordare fermă și consistentă poate duce la restabilirea legii și ordinii”, a precizat el.

Update 14:30 Secretarul general al ONU, Guterres, a cerut o încetare imediată a focului în Ucraina. Diplomatul a cerut ambelor părți să deschidă acces ajutorării civililor. Din Mariupol, partea ucraineană relevă că rușii îi forțează pe locuitori să presteze munci grele pentru a primi în schimb hrană, în condiții de aspră penurie alimentară. Putin disprețuiește în genere organizația mondială. Faptul că-l primește pe diplomatul portughez de la cârma ONU e semn că dictatorul se simte sub amplă presiune internațională, e de părere actualul șef al Conferinței de Securitate de la München, Heusgen, reluat de DLF.

În răstimp, social-democrații germani studiază 14 cereri de excludere din partid a ex-cancelarului Gehrad Schröder (care a refuzat să se despartă de mandatele sale în consiliile de administrație ale concernele eneregetice ale Kremlinului). S-a propus plasarea fostului șef de guvern federal pe lista sancțiunilor, ca oligarh al lui Putin. Pe moment, portretul său mai ”împodobește” cancelariatul federal și i se plătesc sume grase și un birou ca fost al Germaniei.

Update 12:50 Cozi uriașe de mașini se înregistrează la toate punctele de trecere din Transnistria spre restul teritoriului Republicii Moldova, notează cotidianul Timpul. Jurnaliștii moldoveni informează că ceea ce vedem în imaginile transmise de camerele de supraveghere este un adevărat exod al populației din regiunea separatistă, de teama extinderii războiului. Temerile ar fi legate și de posibilele înrolări forțate în armata rusă, așa cum s-a întâmplat în zonele ocupate de forțele ruse în Ucraina.

Update 11:40 Administrația de la Chișinău a convocat o reuniune de urgență pe tema securității naționale, după exploziile de ieri și de astăzi, din Transnistria, informează agenția AFP. Potrivit G4Media, oficiali ruși de la Kremlin acuză România că se pregătește să invadeze teritoriul separatist transnistrean, împreună cu forțele NATO.

Serviciile de intelligence ale Ucrainei au avertizat ieri noapte că exploziile de la Tiraspol sunt în mod evident provocări ale Moscovei, menită să creeze panică și agitație, precum și sentimente anti-ucrainene, între moldoveni. În Săptămâna Mare, un comandant rus a declarat că și Transnistria este vizată de obiectivele strategice militare ale Rusiei, pentru a fi apărată așa-zisa populație rusofonă oprimată.

Update 11:20 Germania va livra Ucrainei tancuri anti-aeriene Gepard, anunță Politico Europe. Anunțul va fi făcut astăzi de ministra Apărării, Christine Lambrecht, la conferința dedicată Ucrainei, de la Ramstein, notează reporterul Politico, von der Burchard. Tancurile au făcut parte din echipamentul militar al armatei federale germane și sunt în prezent staționate la compania de armament Krauss-Maffei Wegman, care le va recondiționa și le va vinde Ucrainei.

Această decizie, pe care guvernul Scholz a luat-o după intense presiuni din interiorul coaliției și din exterior, ar putea deschide drumul și spre alte livrări de armament greu, precum tancurile Marder și Leopard, care au fost cerut de Kiev. Verzii și liberalii din coaliția de guvernământ l-au criticat masiv pe cancelarul social-democrat, pentru ezitarea de a livra Ucrainei armele necesare pentru înfrângerea trupelor invadatoare ruse. Popularitatea lui Scholz ar fi scăzut, iar reputația sa externă se află pusă sub semnul întrebării după săptămâni întregi de ezitare, mai notează Politico Europe.

Update 09:30 Avioane doborâte. În 61-a zi de război, Statul Major ucrainean informează că au fost doborâte ieri zece obiecte zburătoare rusești, între care trei avioane (de tip SU 30, SU 34 și SU 35) trei rachete și patru drone. Marți, forțele ruse au atacat cu rachete raionul Zaporojie.

Ministrul de externe al Rusiei a reiterat amenințarea voalată a Kremlinului menită să descurajeze ajutoare militare pentru Ucraina, afirmând că ar vedea un ”pericol real de izbucnire a celui de-al treilea război mondial”, iar furniturile de arme pentru Ucraina ar fi un obiectiv legitim al trupelor ruse. Lavrov a mai pretins că partea ucraineană n-ar ”vrea negocieri de pace”, pe care doar le-ar ”mima”.

La Rammstein, baza militară americană din Germania, SUA au organizat o conferință internațională sub conducerea șefului Pentagonului, Austin. Reuniunea, la care participă aproximativ 40 de state, e menită să prilejuiască o consfătuire privind asigurarea durabilă a suveranității și securității Ucrainei.

25 aprilie 2022 – A 61-a zi de război

Update 22:30 Departamentele de informații ale Ucrainei avertizează că exploziile înregistrate astăzi în capitala Transnistriei, Tiraspol, sunt provocări planificate de către serviciile speciale rusești ca să creeze panică și sentimente anti-ucrainene, scrie Hromadske.

Nu este singurul incident suspect de astăzi: Putin și FSB-ul rusesc au anunțat că serviciile de spionaj ale Ucrainei plănuiau asasinarea celui mai cunoscut realizator TV, propagandist al Kremlinului, Vladimir Solovyov. În acest sens, a anunțat FSB, au fost arestați 6 bărbați, pe care spionajul rus i-a descris drept “neo-naziști, membri ai organizației teroriste Național-Socialism/White Power”.

Serviciul Special al Ucrainei, SSU, a dezmințit afirmațiile Moscovei, considerându-le “doar o altă fantezie a guvernului rus“, notează aceeași sursă.

Update 22:20 Polonia a trimis tancuri Ucrainei, a declarat în urmă cu scurt timp la o televiziune poloneză, chiar șefului executivului de la Varșovia, Morawiecki, citat de Vișegrad24. Premierul polonez nu a vrut însă să dezvăluie numărul de tancuri trimise forțelor ucrainene.

Update 21:35 Prezumtive ”explozii în Transnistria”. Mai multe explozii ar fi zguduit azi o clădire administrativă transnistreană, afirmă Kiev Independent, care citează surse rusești controlate de regimul Putin. Ziarul ucrainean amintește de declarația rusă de la 22 aprilie, potrivit căreia Moscova vrea să cucerească sudul Ucrainei și să facă joncțiunea cu teritoriul transnistrean ocupat de ruși. Aceste știri nu au primit confirmări independente.

Update 21:30 “Rușii încearcă să distrugă infrastructura vitală, în special linii de tren, prin care armata noastră primește echipamente tehnico-militare și întăriri de la parteneri”, a declarat comandamentul central militar al Ucrainei, citat de Sky News. 5 atacuri cu rachete au avut loc astăzi asupra unor treceri de căi ferate și linii din centrul și vestul țării, a subliniat aceeași sursă.

Update 21:20 Rușii? Sau Putin? Cine e de vină pentru războiul din Ucraina? Kiev Independent publică rezultatele unui sondaj întocmit de agenția Info Sapiens, potrivit căruia 84% din ucraineni consideră că de vină pentru război sunt rușii de rând. Același sondaj, publicat azi, afirmă că 93 % dintre ucraineni cred în victoria Ucrainei în război, în vreme ce 72% se arată absolut siguri de izbânda Ucrainei.

Update 19:45 Marea Britanie va expedia în Ucraina blindate de tip Stormer, dotate cu rachete antiaeriene apte să doboare avioane și elicoptere, afirmă ministrul londonez al apărării, Ben Wallace, citat de Kiev Independent.

Pe de altă parte, serviciile secrete ucrainene au negat intenția de a-l ucide pe propagandistul rus Vladimir Soloviov, cum a sugerat Kremlinul, afirmând că ar fi vorba de investigații ale serviciilor secrete ruse, FSB. Soloviov trebuie judecat precum propagandistul nazist Goebbels, a afirmat partea ucraineană.

In fine, UE ar putea adopta încă în cursul acestei săptămâni al 6-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit comisarului european, Vera Jourova, neînțelegerile restante care mai împiedică adoptarea lui vizează exporturile de petrol rusesc, nu și sectorul bancar al Rusiei.

Update 19:00 Cei mai mulți militari ai Rusiei uciși în Ucraina sunt asiatici din zonele cele mai sărace ale federației. Potrivit unor surse jurnalistice ucrainene, reluate de Ukrainska Pravda, între cei aproape 22.000 de militari ai trupelor invadatoare căzuți în Ucraina, majoritatea e alcătuită din resortisanți ai republicilor ”autonome” Daghestan și Buriatia (de la granița mongolă). Venitul mediu în locurile lor de baștină e de mai puțin de 220 de euro pe lună. Jurnaliștii de investigație de la Mediazone pe care îi citează cotidianul ucrainean au descoperit că între cei omorâți pe câmpul de luptă nu e aproape nici un rus din Moscova sau Sankt Petersburg, care alcătuiesc 12% din populația Rusiei.

Update 17:35 Viceșefa guvernului, Irina Vereșciuk, a dezmințit afirmația Rusiei, potrivit căreia s-ar fi încheiat un acord privind deschiderea unui coridor umanitar la Mariupol care să scoată și să evacueze civilii din uzina de oțel asediată, Azovstal. E important de știut că orice coridor umanitar trebuie agreat de ambele părți. Cele unilaterale nu furnizează securitatea necesară, relevă partea ucraineană. Pentru salvarea oamenilor din uzina de oțel din Mariupol, Vereșciuk speră în medierea secretarului general al ONU, Guterres, care e așteptat mâine la Moscova. În duminica de Paște rușii au deportat 149 de oameni, între care 23 de copii în Rusia, afirmă consilierul primarului, Petro Andriușcenko.

Update 16:55 Rusia a expulzat 40 de diplomați germani. Anterior a fost convocat la ministerul de externe al lui Lavrov ambasadorul german. I s-a înmânat o notă de protest în legătură cu ”politica inamicală” a Berlinului și expluzarea la începutul lunii aprilie a 40 de diplomați ruși.

Update 15:30 Rusia a anunțat pentru azi la ora 14, ora Moscovei, deschiderea unui coridor umanitar pentru civilii din zona industrială și uzina de oțel Azovstal din Mariupol. Pe lângă mii de luptători în zonă erau asediați circa 1000 de vicili ucraineni, în majoritate soții și copii ai luptătorilor ucraineni. Potrivit regimului Putin, s-ar fi instituit un armistițiu unilateral, trupele rusești ar fi început retragerea din zonă, iar civilii evacuați ar avea posibilitatea de a se refugia fie în Rusia, fie în Ucraina. În trecut, asemenea generoase promisiuni, oferte și angajamente au fost mai mereu încălcate. Nu o dată trupele ruse au tras asupra civililor care se refugiau. Forțele ucrainene anunță pe de altă parte doborârea unui nou avion rusesc. În raionul Harkiv ar fi fost doborât azi un bombardier de tip SU-34.

Update 10:30 Bani grei pentru prietenul social-democrat al unui criminal de război. Șefa SPD, Esken i-a cerut fostului cancelar Gerhard Schröder să părăsească partidul social-democrat german. Esken l-a criticat între altele pe Schröder pentru că fostul cancelar, actualmente om de casă al lui Putin, răsplătit pentru loialitatea sa cu funcții grase, între altele în Consiliul de Administrație al Gazprom, a afirmat că stăpânul său de la Kremlin nu ar comite crime de război. Salariul său ca președinte al Comisiei acționarilor la Nord Stream se ridica la un sfert de milion de euro pe an, rotunjindu-i alte venituri, ca banii de la Rosneft și pensia sa viageră germană de 8.300 de euro lunar.

Update 10:25 Șeful diplomației europene, Borrell, nu vede suficientă susținere, pe moment, pentru oprirea importurilor rusești de petrol și gaze. Germania consideră că oprirea importurilor i-ar pricinui grave pierderi economice.

Update 10:20 Lagăr de concentrare rusesc în perimetrul unei fabrici ucrainene relocate. Potrivit șefului administrației militare regionale Harkiv, Oleg Syniegubov, citat de Ukrinform și de Ukrainska Pravda, rușii folosesc o fabrică relocată din raionul Harkiv pentru instalarea ăn perimetrul ei a unei închisori care funcționează ca un lagăr de concentrare, în care deținuții sunt torturați, forțați să coopereze cu Moscova și forțați să se alăture armatei ruse.

Update 10:10 Noi ajutoare americane. Șeful Departamentului de Stat american, Blinken, și omologul său de la Pentagon, Austin, i-au promis Ucrainei, în timpul vizitei lor la Kiev, noi ajutoare ale SUA. SUA va acorda Ucrainei muniție în valoare de 165 de milioane de dolari și ale 322 de milioane pentru finanțarea forțelor armate ucrainene. Urmează să fie numit și un nou ambasador american. Diplomații americani care au părăsit țara din cauza invaziei ruse intenționează să revină în Ucraina.


Toate informațiile despre cele 8 săptămâni de război AICI:

LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 7 și 8

LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 5 și 6

LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 3 și 4

LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – primele 14 zile

16 gânduri despre „LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11

Scrie un comentariu