Despre terorismul și nazismul extremei stângi, din perspectiva unei bombe politice germane

În chestiune nu e doar madam Eralp, comunista de serviciu de la Berlin și frica ei de terorism arab, ci și etica jurnalistică și posibila încercare de intimidare clasei politice germane. Respectiv măsurile active și destabilizatoare la care se dedau forțele extremiste din Germania.

Șefa partidului Die Linke din Berlin, turcoaica Eralp, a dat de înțeles că pare a se teme de proprii ei tovărași pro-palestinieni și teroriști din partidul ei, respectiv din rândul simpatizanților lui.

Din marginaliile unui interviu acordat publicației Der Spiegel pare a fi ieșit la iveală faptul că Elif Eralp, favorită la funcția de premier al unui guvern de extremă stânga al landului Berlin, se teme ”foarte tare” de extremiștii ”pro-palestinieni” care au legături cu Hamas. Ori sunt chiar propagandiștii lor, deci teroriști – un mediu cu care, de altfel, anumite segmente din propriul ei partid întrețin relații strânse. După cum reiese din știrile difuzate joi, 29 octombrie 2026, de NIUS.

E o bombă politică? Sau o nouă făcătură de presă extremistă?

Într-un comentariu destinat aparent uzului intern la acest interviu, trimis posibil din greșeală către ”Der Spiegel”, publicație care ar fi cerut revizuirea răspunsurilor ei, Eralp scrie: „…soțul meu nu dorește – și nici eu – să menționăm nume concrete; el se teme de acești oameni, la fel și eu.” Și continuă: „Nu pot să mă expun pe mine și familia mea unui pericol de dragul publicației «Der Spiegel». Ce facem acum? Anulăm tot interviul?”, a întrebat ea, angoasată parcă la culme, în documentele trimise aparent din greșeală jurnaliștilor germani.

• Eralp solicitase eliminarea unei întrebări din partea Der Spiegel — împreună cu propriul său răspuns — care îl viza pe Ibrahim Ibrahim, un simpatizant al terorismului.
• Într-un text mai amplu, destinat în mod aparent uzului intern, ea a explicat de ce nu dorea să-i menționeze numele.
• Potrivit Die Welt, în noaptea recentelor alegeri, Ibrahim Ibrahim a fost prezent la o reuniune electorală organizată de filiala din Neukölln a partidului Stânga (Die Linke).
• El este un susținător de lungă durată al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP), o organizație teroristă de stânga care a ucis mai ales israelieni prin atentate cu bombe și deturnări de avioane.
• Elif Eralp aspiră la funcția de premier, recte primar-guvernator al landului Berlin (oraș și regiune totodată) în cadrul unei coaliții a stângii radicale cu Partidul Verde și SPD. În declarațiile sale, ea și-a explicat reticența de a menționa public nume concrete — precum cel al pro-teroristului Ibrahim, precizând că Oficiul de Poliție Judiciară a statului o sfătuise anterior „să nu menționeze niciodată nume specifice”.
• „Pe atunci, era vorba despre «CO»”, abrevierea folosită de poliție pentru „crimă organizată”, scrie ea. „Acum, este vorba despre persoane care au legături cu(gruparea teroristă, islamistă) Hamas.”
• Ea a adăugat că „nu ar fi trebuit niciodată să accepte” acest interviu.
• Der Spiegel justifică publicarea adnotărilor ei interne, afirmând că informațiile intrate în posesia publicației și divulgate aparent fără știința lui Eralp ar fi fost de un interes general care ar fi justificat tipărirea lor chiar neautorizată de (comunista) împricinată.
• În apărarea ei au sărit diverși oameni politici proeminenți din stânga spectrului politic german, care au acuzat Der Spiegel de malpraxis. Între ei, vicepreședintelui Bundestagului, comunistul Ramelow.
• Eralp însăși s-a dat, postfestum, ”eroină”. ”nu mă voi lăsa intimidată”, a spus ea, bravând ca posibilă șefă a unui guvern regional german.

Cum trebuie privite aceste informații?

Știrile de mai sus trebuie abordate cu maxim interes, dar și cu oarecare circumspecție. Ele sunt un foarte puternic semnal de alarmă pentru întreaga viață politică și socială germană, evident, care se arată din ce în ce mai vulnerabilă nu doar la antisemitism și antisionism virulent, în speță la islamismul care a infiltrat până la cotor întreaga stângă, nu doar partidul comunist numit ”Die Linke” și lumea simpatizanților (musulmani) ai extremei stângi. Care, la rândul el, iubește cu ardoare nu doar actvismul anti-sionist propriu, ci și pe islamiștii cu care s-a aliat.

Dar informațiile venite pe filiera Die Linke-Der Spiegel, se cer privite și cu circumspecția necesară unor ”dezvăluiri” provenind de la faimoasa publicație germană. Una cu o istorie de activism progresist, de falsificări celebre și de simpatii extremiste (nu doar SS-iste și naziste).

Pentru că prezumtiva ”frică” de extremiștii din propriul partid, a aparent terorizatei șefe a filialei berlineze Die Linke, o plasează pe Eralp într-o lumină parțial pozitivă. Și îi dă la mână un ajutor prețios. Iar întreaga poveste aduce mult aminte de ”măsurile active” ale KGB. De operațiunile de război politic și manipulare, dezinformare, propagandă, subversiune și influență organizate și transpuse sistemativ, în SUA și vestul Europei de poliția politică secretă, sovietică.

Reiese din presupusa ”greșeală” a prezumtivelor ”comentarii interne” remise publicației germane Der Spiegel nu doar că Ibrahim Ibrahim e terorist PFLP (sau cel puțin un simpatizant și un propagandist al teroriștilor, ceea ce se știa de mult) ci și că șefa celei mai extremiste filiale a Partidului Die Linke, Eralp, se delimitează de el și, prin extensie, de alți antisemiți și antisionști cu legături teroriste. În comparație cu de mult știutul Ibrahim, un extremist notoriu de ani, pare ca atare că Eralp ar fi ”gigea” și ar merita încrederea social-democraților și verzilor, care se străduiesc, în ciuda extremismului comuniștilor islamizați, să încheie o coaliție guvernamentală regională cu ea.

Dar dacă Eralp se teme de propriii ei tovarăși ori simpatizanți ai partidului în așa un hal, cum pare a reieși din schimbul de emailuri cu Der Spiegel, se pune întrebarea de ce oare n-a părăsit ea de mult formațiunea pe care o conduce, intrând la verzi sau la social-democrați?

În plus, părelnicele temeri manifestate de Eralp, justificate și autentice, sau nu, tind să ofere o aparentă justificare refuzului ei de a condamna cu mai multă fermitate, vigoare și hotărâre extremismul antisemit și islamist din anturajul, siajul și interiorul comuniștilor partidului Die Linke.

Și mai grav: ele îi oferă nu doar o trambulină pentru autovictimizare (și captare a bunăvoinței) lui Eralp, ci și partidului ei extremist de stânga și aliaților lor islamiști și teroriști din Hamas posibilitatea lansării unei campanii de terorizare a partidelor de centru și de dreapta, a întregii clasei politice și a Germaniei, a tururor celor care se mai opun unei alianțe guvernamentale cu Die Linke.

Toate acestea (inclusiv aparentele dezvăluiri interne involuntare ale conducerii berlineze a partidului) se adecvează unei mai vechi strategii a extremei stângi. Ceea ce încearcă ea nu de azi de ieri în Vest este normalizarea, în ochii tot mai bulversatei și perplexei societăți occidentale, a comunismului, a antisemitismului și a extremismului de factură ”progresistă”, în ciuda alianței radicalilor neomarxiști cu terorismul islamist. Nimic n-ar favoriza această normalizare mai mult decât formarea și conducerea, de către Die Linke, a unui guvern la Berlin. Or, s-au înmulțit vocile celor ce avertizează puternic împotriva unei alianțe a social-democraților și verzilor ecologiști cu comuniștii germani islamizați și împotriva eventualei încrederi acordate promisiunilor lui Elif Eralp de a se delimita de antisemiții din partidul ei ori din proximitatea lui, în ciuda faptului că e știut de ani de zile, că filiala ei berlineză e cea mai extremistă din întreaga Germanie. E deci posibil să ni se arunce praf în ochi

Hitler, prietenul muftiului din Ierusalim, un socialist?

S-a comentat intens o recentă declarație a lui Elon Musk, care a observat, nu fără oarecare temei, că Hitler era, în fond un extremist de stânga. Că nu întâmplător partidul său nazist (NSDAP, Național- Sozialistische Arbteiterpartei Deutschlands) își zicea și ”socialist” al ”muncitorilor”. Și că se baza pe colectivism, pe intervenționismul unui stat extrem de puternic și pe economie planificată central.

Or, i s-a replicat furios cu argumentul de autoritate potrivit căruia ”consensul istoricilor” l-ar contrazice și că, nici vorbă nu poate fi ca naziștii să fi fost de stânga, că din contră ar fi fost ”de extremă dreapta” ca naționaliști, rasiști, antisemiți și inamici ai stângii comuniste și socialiste.

Acceptăm această părelnică logică? O contrazic politicile identitare

Nu acceptăm vreo logică părelnică. Argumentele de autoritate n-au validitate. Cât despre naționalism, rasism și antisemitism, e și ignorant, și ridicol oricine uită de național-comunismul lui Ceaușescu. Unul deopotrivă de stânga, naționalist, rasist (antițigănesc, anti-negru) și virulent antisemit. Sub Ceaușescu Partidul Comunist, Român și-a epurat in corpore puținii dregătorii evrei. Regimul Ceauescu era de un anti-țigănism feroce. Și documentat. Și doctrina lui nu s-ar fi numit ”național-comunism” dacă admiratorul dictatorului fascist Antonescu n-ar fi fost un naționalist ”sănătos”, ca să amintim de nefericita sintagmă a lui Nicușor Dan, aparent un fan al PSD, partidul ceaușist rebotezat.

La rândul ei, stânga woke și neomarxistă actuală e agresiv rasistă, anti-albă și încă și mai antisemită și anticreștină. La fel ca nazismul. A se slăbi deci cu ”nu se poate” ca Hitler să fi fost de stânga. În esență, naziștii și extrema stângă stalinistă n-au doar istoric multe puncte comune, precum antisemitismul, Pactul Ribbentrop-Molotov, împărțirea de comun acord a Poloniei și României, ori cooperarea cu terorismul antisemit, arab, socialist sau islamist.

Oricum s-ar disimula, și mișcările ori regimurile totalitare știu s-o facă bine, și nazismul, și comunismul sunt produse marxiste, colectiviste, virulent anti-individualiste și totalitare, care propun, ambele, politici identitare și nihiliste.

Sunt politici pe bază de clasă, rasă și alte identități, fie ele etnic-naționale, rasiale sau sexuale, nimicitore de civilizație iudeo-creștină. Căci în centrul, în inima lor neagră și de piatră se găsește purulentul rău malign al urii pe evrei, pe Biblie, pe Decalog și pe civilizația iudeo-creștină edificată pe baza poruncilor Sfintei Scripturi.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.