Din nou despre Pahonțu. Și despre moartea democrațiilor. Care începe cu a presei

A făcut Pahonțu poliție politică? S-au ivit postări haioase ale unor ”experți” care tulbură apele și seamănă confuzie. Realitatea? Pahonțu a făcut-o și pe mama ei. Hai s-o spunem ca să fie clar oricui: represiunea este o componentă esențială, un țel central și o unealtă de temelie a activității de poliție politică în sistemele totalitare.

Securismul între noi

Prezența lui cu scutul și cu armele, ca șef de subunitate, în Piața Universității și la spălat sângele de pe caldarâm al tinerilor zdrobiți de asfalt l 21 decembrie de taburile care treceau ca bolizii peste trupurile lor emaciate de foamea ceaușistă este represiune. O crimă imprescriptibilă.

Spre nenorocirea românilor, existența unui ofițer securist Pahonțu din trupele de represiune ceaușiste dislocate să omoare români la cârma unui serviciu secret din NATO nu e doar o operă națională, autohtonă. E o coproducție cu Vestul. Care a tolerat ca în România să nu se facă lustrație. Iar apoi, ca epurarea de securiști a serviciilor secrete să nu se ducă la bun sfârșit.

Opera Vestului, care și-a distrus parte din presă, Europa Liberă, BBC, Vocea Germaniei zisă Deutsche Welle și neprețuite redacții românești e și faptul că, acum, abia dacă găsești publicații și televiziuni în limba română să abordeze curajos scandalul unui general Pahonțu care a plasat în afara legii trei președinți ai României: Băsescu, Iohannis și Nicușor Dan.

Căci, după cum s-a aflat mai nou de la Hotnews.ro, ”Constantin Buchet, președintele CNSAS, spune că generalul Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică la Securitate. Unii dintre adjuncții săi au depus-o”.

Or, legea îl obliga pe general, ca șef la SPP, ca și pe orice alt șef sau adjunct de serviciu secret, să depună o declarație pe proprie răspundere prin care să-și asume că nu a fost lucrător sau colaborator al Securității și că nu a comis fapte prin care a încălcat drepturile fundamentale ale omului.

Pahonțu încalcă de 18 ani legea, și președinții României, șefi ai CSAT, au făcut-o și o fac, în cazul lui Nicușor Dan, împreună cu el, de vreme ce l-au promovat și l-au tolerat ilegal la cârma Serviciului de Protecție și Pază și continuă să-l țină în brațe.

Da, Pahonțu, în mod vădit, e vinovat, n-are ce căuta la șefia SPP și nici nu trebuia numit, darămite păstrat în funcție. Iar Nicușor Dan calcă legea românească în picioare, expunându-se pericolului suspendării, pentru că nu-l dă afară pe șeful SPP.  

Dar Hotnews și Recorder (care a publicat documentele incriminându-l pe Pahonțu ca ofițer al Securității implicat în activitate de represiune (sângeroasă), nu doar de poliție politică sunt o rara avis în peisajul publicistic românesc. Care e pustiit în mare măsură și vidat de jurnalism real, investigativ, principial, onest, clar moral și cu un comportament rectiliniu, la adăpost de ieșirile de plânge păsărică ale unui fost consilier prezidențial, care se smiorcăie prolix.

Omul ne sugerează jeluindu-se, pesemne în așteptarea unei sinecuri securiste, că el îl știe pe general, că a cooperat cu el, că ar fi bun, că n-ar avea mentalitate securistică și că, în fond, n-avem încotro, am fi siliți să-l acceptăm, că la aproape 40 de ani de la Revoluție, toate serviciile secrete românești au ieșit din Securitate și noi ce să ne facem acum?

Păi atunci hai să umble goi, pe stradă, toți foștii comuniști și securiștii lor, cu tot cu consilierii lor prezidențiali, căci din maimuțe consideră ei, ateii, că se trag și de ce să se mai ascundă azi acest fapt?

De unde cinismul care-i caracterizează pe mulți dregători?

Comunismul (pro-islamist și pro-terorist) între noi

Degringolada morală occidentală generată, în cooperare cu propagande totalitare și rețele sociale, de elite de extremă stânga care îngroapă sub ochii noștri democrațiile apusene, îi încurajează pe mai-marii de la București, în special pe cei din clasa politică, servicii secrete și justiție să se ușureze cu boltă pe poporul căruia au fost chemați să-i slujească.

Commentary mi-a amintit zilele trecute. Peste ocean, asasinul unui șef de asigurare medicală (o victimă de asasinat demonizată ca ”magnat capitalist”) a iscat sinistre efluvii de simpatie pentru ucigașul woke, care și-a împușcat victima din spate. Alte efluvii similare a recoltat mama ucigașă a celor trei copii ai ei, care e disculpată de gloată în timp ce e blestemat soțul ei nevinovat, plecat să-i ia ei medicamente, în timp ce ea își asasina odraslele (pentru că ”e greu să fii mamă și femeie”).

Nu ea și problemele ei psihice sunt problema noastră. Ci simpatia aberantă pe care o suscită fapta ei.

În fine, zeci de mii de extremiști de stânga londonezi (și un influencer dintr-o universitate românească) au decretat că pe plagiatorul și impostorul de culoare Jason Arday, ajuns prin fraudă profesor la Cambridge, l-ar fi ucis chipurile ”presa” care l-a demascat. Care l-a devoalat pe șantajistul ”profesor” de sociologie, amenințând cu gratiile orice presupus critic pasămite ”rasist”, destul de temerar să spună despre el, Arday, adevărul ocultat.

Protestele stângii au luat amploare după ce mitomanul, în urma demascării sale, s-a sinucis. Apărătorii plagiatorului s-au prefăcut, instantaneu, în inchizitori. executându-i pe jurnaliști. Ca și cum hoțul n-ar fi fost un adult în toată firea, n-ar fi fost, pe lângă hoț, și un sinucigaș și n-ar fi știut ce face. Și ca și cum fiind el de culoare, ar fi avut (ca și rectorul universității Harvard, plagiatoarea Claudine Gray) dreptul la indulgențe speciale, nemeritate de alții, albi. Așa funcționează ideologia după ce o face de oaie. Adevărul și realitatea sunt călcate de ideologi în picioare. Își apără marioneta, își apără în răspăr cu adevărul și cu faptele figura de proră, împinsă în față din rațiuni doctrinare și totalitare.

Figură despre care nu se poate recunoaște că a mințit și fraudat, plagiat și șantajat, pentru că ar însemna să se admită că de oaie au făcut-o, alături de ideologii woke, în primul Universitatea Cambridge și editura Simon&Schuster. Care i-a publicat lui Arday elucubrațiile sub formă de carte, fără să-i verifice pretențiile. Iar apoi susținătorii extremei stângi aliate cu islamismul care au ieșit la bătaie să-i anihilize pe demascatorii hoțului academic.

Nu mai puțin odios e filosoful Jason Stanley, de la Universitatea Toronto, care e dat drept ”expert în fascism”. Halal expert. Halal filosof. Care nu știe să distingă între corect și incorect.

În premieră științifică, el a scris ori sugerat că plagiatul n-ar fi ”plagiat”, căci a lua (fără a cita) cuvintele altuia (și a le da drept ale tale) nu ar fi o hoție, și că Arday ar fi pățit-o ”doar” pentru că era ”negru”, fără ca filosoful să realizeze că, apărând furtul și frauda, promovează un fascism de stânga, la fel de rasist precum cel nazist, doar că de această dată anti-allb.

În fapt, Stanley n-a fost original, căci o tentativă similară de punere la adăpost a unei hoațe ajunse prin impostură și plagiat la cârma unei cândva prestigioase Universități a avut loc la Harvard, în tăcerea vinovată a colegilor profesori de la Columbia, Maryland, Yale și Toronto.

Inutil de subliniat că aceste apărări ale plagiatului sunt primite cu entuziasm de plagiatorii din protipendada politică și securistică a României.

Când nu mai ai voie, ca jurnalist, să numești terorismul terorism

Și apropo de Toronto. În Canada funcționează postul public CBC, ajuns din radio liber pe cale de a deveni un canal, o nouă și hidoasă oficină de agitprop.

Înaintea comemorării a 25 de ani de la exterminarea, de către teroriști islamiști din Al Qaida, a aproape 3.000 de americani, conducerea acestui post canadian de extremă stânga a cerut colaboratorilor săi să ”nu se refere la masacrul terorist, islamist, de la 9/11 ca unul comis de teroriști” (islamiști). În locul referirii la jihadism, jurnaliștilor transformați în propagandiști li s-a cerut confidențial, potrivit lui Warren Kinsella, primul ziarist care a semnalat ticăloșia, să tematizeze ”atacurile de la 11 septembrie” ori ”să ceară sfatul conducerii”, dacă au nedumeriri.

Potrivit voinței lui Basem Boshra, ”directorul CBC pentru standarde jurnalistice și încredere publică”, urma să se vorbească în schimb de ”deturnări de avioane prăbușite”.

Cu o asemenea galopantă dezagregare a libertății presei în Vest, ce să ne mire cinismul din Est?

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți ajuta printr-o donație.