Cele mai noi articole · Din spatele cortinei de stânga: știri necenzurate · Știri de ultimă oră · Politică internațională

LIVE BLOG Război în Ucraina și Israel – cele mai noi știri – săptămânile 22 și 23, an 5

Update 23:00 CENTCOM a anunțat o serie de represalii pentru atacurile iraniene asupra trupelor americane și a navelor din Strâmtoarea Ormuz. Din Iran se anunță bombardamentele la Bandar Abbas. Liderii SUA și Iranului se amenință cu riposte și represalii mai ample decât a taberei celeilalte.

Update 19:15 Anunț de ultimă oră al Germaniei: ministrul de externe Wadephul a informat că țara sa va trece la măsuri punitive față de Rusia, vinovată de incidentele cu drone de pe aeroportul de la Leipzig/Halle din august.

Consulatul General al Rusiei la Bonn și Casa Rusiei, o instituție presupus culturală, de la Berlin vor fi închise, iar ambasadorul Rusiei în Germania a fost convocat chiar la această oră la MAE german.

Guvernul german a acuzat Rusia de ”tentativa de atac cu dronă” asupra aeroportului Leipzig/Halle, prin vocea ministrul de interne de la Berlin, Alexander Dobrindt, notează DW. Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a scris pe X/Twitter, că salută decizia Germaniei și a discutat cu Friedrich Merz despre atacul hibrid al Rusiei. ”Încercările Rusiei de a ne intimida, de a ne submina unitatea și disponibilitatea de a sprijini Ucraina sunt zadarnice și vor eșua. Sprijinul nostru pentru Ucraina este neclintit, la fel ca și angajamentul nostru ferm față de apărarea colectivă a NATO”, a spus Rutte.

Autoritățile au descoperit, în seara zilei de 4 august, o dronă prevăzută cu explozibili și un mecanism de detonare în zona de securitate a aeroportului Leipzig/Halle, între avioane cargo ucrainene, și suspectează că o a doua dronă s-ar fi ciocnit cu o aeronavă DHL în apropiere. Săptămâna trecută, presa germană a relatat că o a treia dronă, de asemenea încărcată cu explozibili, a fost descoperită pe același aeroport. Procurorii federali germani au descris incidentul drept un „atac grav asupra infrastructurii de transport și logistică a Germaniei”.

Update 16:20 O dronă a fost descoperită în România, pe un câmp din apropierea comunei Viișoara, județul Vaslui, au informați autoritățile române citate de GeoInsider. Este neclar dacă aparatul de zbor a făcut parte din atacul lansat de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții sau dacă a fost o dronă rătăcită, nedetectată de radarele militare românești. Punctul de frontieră Orlivka din Tulcea a fost distrus de bombardamentele rusești, iar președintele Zelenski a acuzat Rusia că a vizat intenționat granița româno-ucraineană.

Autoritățile române din domeniul afacerilor interne au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care va coordona ancheta. Nu au fost raportate victime. Se presupune că drona este de proveniență rusă și că transportă o încărcătură explozivă. Autoritățile române au izolat zona și au mobilizat polițiști, precum și o echipă de pirotehniști a SRI, pentru a examina aparatul.

Locația este semnificativă: Viișoara se află între Bârlad și Vaslui, la aproximativ 70 km vest de granița cu Republica Moldova și la o distanță considerabilă în interiorul țării față de zonele unde au avut loc, de obicei, incidente cu drone în România – respectiv de-a lungul Dunării, în apropierea graniței cu Ucraina. Acest lucru plasează descoperirea mult mai adânc în teritoriul românesc față de zonele unde au fost găsite anterior resturi de drone în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei, notează GeoInsider.

De la București, tăcere. Președintele Nicușor Dan se ocupă cu primirea călduroasă fostei cancelare germane Merkel, sosite în România pentru a-și promova autobiografia. Dimineață, liderul de la Cotroceni le-a vorbit studenților ortodocși în Catedrala Neamului despre ”naționalismul sănătos”, ”demagogi și farisei”, în prezența Patriarhului român și a altor episcopi și oficialități.

Update 11:30 Cum minte cu nerușinare generalul Pahonțu? L-a demascat deputatul USR Alexandru Dimitriu, într-o postare pe FB care reia mărturii și deducții convingătoare.

Potrivit lui, ”ofițerul Radu Grigoraș îl indică nominal pe Pahonțu și declară că acesta a acționat în acele zile în zona Universității. Așadar, nu discutăm despre interpretări, impresii sau diferențe de nuanță. Avem o afirmație categorică a lui Pahonțu, contrazisă la fel de categoric de propriii săi subordonați și de un coleg ofițer. Și în privința zilei de 21 decembrie 1989 apare aceeași problemă. Pahonțu susține acum că se afla la intersecția străzii 13 Decembrie cu strada Academiei, la o sută de metri de baricada de la Intercontinental.

Doar că acest detaliu salvator nu apare în propria sa declarație olografă din 1990. În schimb, maiorul Gheorghe Rădulescu, care avea sub comandă plutonul lui Pahonțu, plasează dispozitivul la intersecția străzii 13 Decembrie cu Bulevardul 1848, actualul Nicolae Bălcescu, adică exact în zona baricadei.

Pahonțu mai încearcă să se ascundă în spatele specializării sale în transmisiuni și al caracterului pretins „logistic” al companiei. Numai că tot el enumeră compunerea acelei companii: un pluton de transmisiuni, unul de apărare antiaeriană, unul de bucătari, unul de conducători auto și unul de gospodărie agroalimentară. Dintre cinci plutoane, două erau logistice, iar al lui nu era printre ele. Și tot el recunoaște că a intrat într-un dispozitiv de blocare, că militarii săi au preluat scuturi și că accesul manifestanților a fost permis numai după primirea unui ordin.

Un pluton aflat cu scuturi într-un dispozitiv care bloca manifestanții nu desfășura o banală activitate de transmisiuni.

Nici afirmația că nu lipsea vreun cartuș nu îl exonerează. Poți participa la o acțiune de represiune fără să tragi. Poți bloca, ridica sau preda protestatari fără să consumi muniție. Faptul că nu s-a tras cu arma sa nu dovedește că nu a făcut parte din dispozitiv”.

Update 10:00 Se așteaptă cu sufletul la gură derularea și rezultatul alegerilor din Saxonia Anhalt, un land estgerman, cândva comunist, în care dreapta populistă din AFD ar putea obține pentru prima dată funcția premierului și conducerea guvernului regional. Un sondaj publicat de Merkur vedea AFD cu peste 40% din voturi, în timp ce 43% ar putea ajunge pentru obținerea majorității parlamentare absolute necesare trecerii la cârmă, în condițiile în care celelalte partide refuză coaliția cu dreapta. AFD și-ar dubla zestrea de sufragii de acum 4 ani, când a obținut aproape 21%. CDU e acum, potrivit aceluiași sondaj, la 23 %, comuniștii din Die Linke la 13%, social-democrații la 9 procente, iar verzii ecologiști la 6. Ultimele trei ar putea guverna cu un cabinet minoritar, pentru cazul în care trec de baremul de 5% și AFD nu obține majoritatea necesară guvernării fără aliați. Există și posibilitatea teoretică a unui târg între AFD și BSW, o disidență a extremei stângi, formată de național-comuniști, (dacă BSW intră în parlament, depășind baremul de 5%) ori trecerea mai multor creștin-democrați la dreapta populistă din AFD. Circulă intens zvonuri de falsificare a alegerilor. Serviciul secret intern a calificat gruparea regională, din Saxonia Anhalt, a AFD drept de ”extremă dreapta”. Internetul și social media joacă un rol considerabil în acest scrutin posibil istoric.

Update 09:20 Un nou documentar dezvăluie existența unei adevărate campanii globale care a orchestrat valul planetar de ură online antievreiască de după 7 octombrie. Filmul „The Campaign” s-a bazat pe cartea „The Hidden Hand” (n.r. mâna ascunsă) scrisă de jurnalistul canadian Warren Kinsella, cel care zilele trecute a dezvăluit nota internă de la CBC care cerea jurnaliștilor să NU folosească cuvântul ”terorism” pentru a descrie atacurile teroriste, islamiste, de la 11 septembrie. (Căci îi deranjează, ideologic, pe extremiștii de stânga woke orice asociere între islam și terorism).

Potrivit Times of Israel, documentarul îmbină interviuri pe larg, inclusiv cu foști șefi de servicii secrete precum CIA cu o anchetă jurnalistică extinsă, care a scos cla lumină o mișcare din social media ce propaga mesaje anti-Israel, alimentând astfel antisemitismul.

Filmul abordează implicarea Qatarului în campania de dezinformare, urmărind sprijinul financiar masiv din partea acestui stat, care a contribuit la conturarea unor narațiuni ideologice, a alimentat discursul anti-israelian sau anti-occidental și a fost corelat cu creșterea antisemitismului în campusurile universitare.

Documentarul cu o durată de 93 de minute, regizat de Kari Hollend și Cristina Bishai și narat de Warren Kinsella, a fost proiectat pe 19 august în cadrul recentei ediții a festivalului de film Docu.Text. Kinsella este creștin catolic și a declarat că de când era doar un tânăr punker a intrat în conflict cu neo-naziștii, ceea ce l-a determinat să ducă o luptă de o viață împotriva urii generalizate.

Update 09:10 Un petrolier a fost lovit de trei proiectile neidentificate în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, ieșind din aceasta, a anunțat luni seara agenția United Kingdom Maritime Trade Operations, citată de Iran International News. Doar cinci vase comerciale ar fi traversat luni strâmtoarea, față de o medie de 14 nave pe zi, în ultimele două săptămâni. Teheranul continuă să le amenințe cu lovituri, pe care le și pune în practică ocazional.

Statele arabe au exportat, în medie, 6,92 milioane de barili de țiței pe zi în ultimele 28 de zile, traversând linia de blocadă a Marinei SUA sub protecția acesteia, a anunțat luni Tanker Trackers, un serviciu de monitorizare a transporturilor petroliere.

Update 09:00 Atena și Ierusalimul au semnat luni, 31 august, un acord militar de apărare în valoare de 3,1 miliarde de euro, care va oferi Greciei o umbrelă defensivă multistratificată, denumită Scutul lui Ahile. Grecia va beneficia de cea mai înaltă tehnologie israeliană în domeniul apărării antiaeriene, creată de compania Rafael, rezultând într-o combinație de sisteme americane Patriot, scutul radar israelian mobil SPYDER și altele.

Scopul este crearea unei umbrele de apărare împotriva multiplelor amenințări posibile, de la rachete balistice la alte tipuri de muniție. Scutul lui Ahile ar urma să fie complet funcțional în aproximativ 35 de luni.

Tensiunile dintre Grecia și Turcia, întețite de ambițiile neo-otomane declarate ale autocratului lider de la Ankara, au determinat guvernul de la Atena să își găsească aliați regionali precum Israelul. Pe 28 august, o dronă turcească a zburat între insulele Samotraki și Lemnos, situate în apropierea coastei Turciei, iar avioane grecești F-16 au fost trimise în misiune de interceptare.Ankara a reacționat negativ la cooperarea militară tot mai strânsă dintre Grecia și Israel, susținând că aceasta reprezintă ”o amenințare la adresa securității sale naționale”. Între timp, Turcia continuă să ocupe Ciprul de Nord.

Update 08:30 Kievul, însângerat de rachetele rusești: 10 persoane au fost ucise în bombardamentele multiple lansate de Moscova în cursul nopții. Trei persoane au fost ucise și cinci rănite într-un atac rusesc asupra unor blocuri de locuințe, în timp ce șapte oameni au pierit după ce o rachetă balistică rusească a lovit depoul și o stație de tren din capitală. Șase dintre ei erau angajați ai Căilor Ferate Ucrainene, Ukrzaliznîția. Există și mai mulți răniți.

Moscova și-a schimbat în ultimele săptămâni tactica de terorizare a populației din Kiev în încercarea de a paraliza orașul. Potrivit consilierul ucrainean, Gerașcenko, ”anterior, inamicul își concentra dronele într-un roi pentru un atac masiv, de obicei pe timp de noapte, o dată la câteva zile. În prezent, atacurile sunt continue. Rusia lansează, fără pauză, câte una sau două drone cu propulsie, muniție greu de doborât, iar alertele aeriene la Kiev și în regiune sună aproape neîntrerupt de câteva zile.” În cursul nopții, Kremlinul a dispus atacarea cu cel puțin șapte rachete balistice a Kievului, separat de valurile de drone lansate în capitală și împrejurimi.

Update 08:15 Momente dramatice la granița româno-ucraineană din Tulcea: localnicii din județ au filmat exploziile masive de la punctul de trecere Orlivka, afirmând că bombardamentele au fost uriașe. Oamenii sunt speriați și spun că nu mai pot dormi din cauza alertelor și a atacurilor rusești.

MApN a anunțat ridicarea a două aeronave militare din poliția aeriană NATO și a unui elicopter PUMA în jurul miezului nopții, însă nu s-ar fi înregistrat explozii pe teritoriul țării noastre și nici violări de spațiu aerian.

Forțele ruse au atacat punctul internațional de trecere cu bacul de la Orlivka, situat la granița cu România, folosind drone de atac de tip Shahed. Punctul de trecere a fost închis temporar, în timp ce pompierii au lichidat incendiile izbucnite la locul impactului dronelor, a anunțat partea ucraineană, citată de Ukrainska Pravda.

Update 08:00 Miniștrii de finanțe ai SUA și Rusiei se vor întâlni în marja reuniunii G20, care se va desfășura astăzi la Miami, a dezvăluit Fox News, citat de Ukrainska Pravda. Este vorba despre secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și omologul său rus, Anton Siluanov. Televiziunea americană susține că Bessent îi va prezenta lui Siluanov ”planul de pace în 28 de puncte al lui președintelui Trump pentru Ucraina”.

Trump a salutat întâlnirea, afirmând noaptea trecută că ”ne place să ne înțelegem bine cu toată lumea”.

Separat, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni seara, că Jared Kushner și Steve Witkoff vor vizita în curând Ucraina, dar și Rusia.

31 august 2026 – a 1649-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1059-a celui israelian,  a 184-a zi a celui de eliberare a Iran

Update 19:00 Pahonțu se declară nevinovat. ”Resping cu fermitate orice acuzație de implicare în reprimarea violentă a manifestațiilor din 21 și 22 decembrie 1989 în Piața Universității și în violențele împotriva protestatarilor din Piața Universității, din 13-14 iunie 1990”, a spus generalul care conduce SPP după ce, ca locotenent în Trupele de Securitate ceaușiste, a condus o subunitate disolcată la Inter, în ziua și noaptea cheie a Revoluției de 21 și 22 decembrie 89. Probele existente îl contrazic pe general. Cu toate acestea, Pahonțu a declarat textual că ”nu a desfășurat niciodată activități care să vizeze încălcarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale și care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de «poliție politică»”. Estimarea lui se bate cap în cap cu probele circumstanțiale și cu propriile mărturii privind prezența la locul faptei și sunt în răspăr cu evaluarea unor istorici ai Revoluției și ai Securității, între care Andrei Ursu și Marius Oprea. Dar iată ce afirmă generalul, reluat de G4media:

”În seara zilei de 21 dec. 89, după ce am primit ordinul în jurul orei 22:00, am intrat în dispozitiv pe strada 13 Decembrie la intersecția cu strada Academiei (denumire păstrată și în prezent), fără a avea asupra noastră muniția care a rămas în lăzi sigilate, în camioanele parcate în zonă. În fața dispozitivului nostru, spre Bulevardul Nicolae Bălcescu (denumire păstrată și în prezent), la aproximativ 100 metri, era un cordon de Miliție. În fața acestora, la alți 150 metri, pe trotuarul de la ieșirea în Bulevardul Nicolae Bălcescu, era un cordon format din militari ai MApN. În fața lor, pe bulevard, erau staționate blindate și forțe ale Ministerului Apărării Naționale. În cele aproximativ patru ore în care ne-am aflat în dispozitivul de la intersecția străzilor 13 Decembrie și Academiei, nici eu și nici militarii aflați în subordinea mea nu ne-am modificat poziția și nu am avut vreun contact direct cu revoluționarii. În dimineața zilei de 22 dec 89, în jurul orei 09:00, la ordin, am coborât din camioane și am reintrat în dispozitivul aflat la intersecția străzilor 13 Decembrie și Academiei, unde acționasem și în seara precedentă. În acea dimineață, dispozitivul din zonă era format astfel: în fața noastră se afla un cordon de subofițeri și ofițeri de Miliție, iar în spate două blindate ale M.Ap.N. În jurul orei 10:00, la ordin, am permis accesul manifestanților în Piața Republicii (în prezent Piața Revoluției), iar aceștia ne-au îmbrățișat și ne-au dat flori și mâncare. Ulterior, am primit ordin să ne retragem către camioane, ne-am îmbarcat în ele și ne-am întors la unitate. Menționez că, la sosirea în unitate, muniția a fost verificată și predată și nu lipsea niciun cartuș.Reiterez, fără echivoc: în niciun moment din timpul evenimentelor din 21 și 22 decembrie 1989, nici eu, nici militarii aflați în subordinea mea nu am fost la baricada de la Intercontinental și nici pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, nu am avut muniție asupra noastră și nu am avut niciun contact cu revoluționarii, cu excepția momentului în care aceștia au fraternizat cu militarii. Pahonțu îl citează pe fostul procuror militar Ranco Pițu, care a declarat că ”nu există nicio probă că Pahonțu a participat la represiune (…) Pahonțu, la acea vreme, era un militar cu grad mic (…) Eu, ca anchetator, consider că nu mi-a scăpat nicio probă și că, în ceea ce îl privește pe Pahonțu, nu există niciun indiciu că a participat direct la comiterea unor infracțiuni!”.

Pahonțu a respins și participarea la represiunea din 14-15 iunie 1990 executată de securiști și trupe în cooperare cu ortacii chemați de Ion Iliescu la prima Mineriadă. ”De asemenea, resping cu fermitate orice acuzație de implicare în violențele împotriva protestatarilor din Piața Universității, care au avut loc în zilele de 13-14 iunie 1990. În cele două zile, eu și militarii din subordinea mea nu am participat la evenimentele din București. În intervalul respectiv, am rămas în cazarmă”, a declarat Pahonțu. Potrivit lui, în data de 15 iunie, când a fost trimis, cu 72 de militari, ”să mențină ordinea publică în Piața Universității. În acea zi nu au avut loc manifestații în Piața Universității, nu au fost înregistrate violențe, iar minerii s-au retras din zona respectivă și au plecat spre Valea Jiului.”

Comentariu. Dacă în acea zi de 15 iunie a Mineriadei din 13-15 iunie totul era chiar atât de ”pașnic” în P-ța Universității cum pretinde azi Pahonțu, de ce a avut nevoie regimul de el și de alți nu mai puțin de 72 de militari ca să ”mențină ordinea” la Inter și în zonă? Ar fi ajuns un singur milițian de circulație. Trupele de Securitate slujeau în intervenții poliției politice comuniste, Securitatea, nefiind deci comparabile cu Jandarmeria. Dar chiar dacă ar fi. Știm cum s-a comportat Jandarmeria la 10 august 2018. Oare cum erau militarii ei în 1989, 90? Nimic din afirmațiile pro-domo ale generalului care nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase nu e credibil. Dar chiar dacă el însuși n-a apăsat pe vreun trăgaci, n-a mânuit vreo bâtă și n-a condus vreun TAB ucigaș, chiar dacă n-ar fi dat ordine făptașilor represiunii, așa cum i se ordonase și cum e firesc să se fi întâmplat, simpla lui prezență în zonele cu pricina, în timpul comiterii de crime împotriva umanității îl face pe Pahonțu evident și incontestabil vinovat. După cum am explicat aici: https://petreiancu.com/2026/08/31/locul-lui-pahontu-pe-banca-acuzatilor-la-fel-al-celor-care-inca-l-mai-sustin/. Și după cum am scris aici: https://petreiancu.com/2026/08/30/tara-securitatii-da-dar-fara-securisti/. Și aici: https://petreiancu.com/2026/08/28/protectie-si-paza-presedintele-minte-si-clacheaza/. (PMI).

Update 18:35 Avioane militare poloneze au interceptat un avion de recunoaștere rusesc de tip  Il-20 la 30 de km nord de Leba, în Pomerania, relevă Ukrainska Pravda. Un incident similar a avut loc în Marea Baltică la începutul lunii august. Iar în iulie, polonezii au interceptat două avioane militare ruseștid ecolate în enclava Kaliningrad.

Update 18:30 Pentagonul a semnat un acord pe 7 ani cu două concerne, care s-au obligat să crească și să accelereze producția de rachete. E vorba de General Dynamics Ordnance and Tactical Systems și de Lockheed Martin.

Update 18:20 Președintele SUA, Trump, a promis la Fox News Teheranului represalii dure pentru atacul iranian împotriva Iordaniei. Statul hașemit nu ripostează niciodată la agresiuni islamiste iraniene împotriva teritoriului său. Trump a reliefat că regimul iranian trebuie tradus înjustiție pentru crime împotriva umanității, căci și-a exterminat până acum ”100.000” din cetățenii proprii. Azi dimineață, islamiștii iranian au lansat atacuri asupra bazelor americane din EAU și Iordania. Prețul țițeiului de tip Brent a crescut cu 3,4%, la peste 91 de $ barilul, West Texas costțnd 86,22 de $

Update 18:15 Metropolitan Museum of Art și-a anulat proiectata gală avându-l în prim plan pe designerul antisemit John Galliano, un adept al Führerului Germaniei naziste, Adolf Hitler.

Update 18:00 Hakan Fidan, ministrul de externe al Turciei islamiste, un fief al teroriștilor Frăției Musulmane, l-a declarat pe premierul israelian Netanyahu ”un dușman al securității și umanității”. Turcia lui Erdogan este și stat membru al NATO. Erdogan e invitat la summitul din Kirghizia (Kîrgîstan/Kirghizstan) a Organizației de Cooperare de la Shanghai – la care participă șeful de facto al acestei instituții antioccidentale, tiranul comunist chinez Xi Jinping, alături de dictatorul rus Putin și de președintele nominal al Iranului, Massoud Pezeshkian. Și premierul indian Narendra Modi e de față.

Update 17:30 Inflația a început să urce sensibil în Europa. În Germania. Prețul energiei și războiul din Irak au ridicat rata prețurilor pentru mărfuri și servicii cu 2,9%, notează DLF.

Update 10:50 Grup de actori pro-teroriști la Hollywood. 20 de actori, între care militanți de extremă stânga pro-islamiști, antisioniști sau antisemiți, ori suporteri ai lor ca Mark Ruffallo, Benedict Cumberbatch, Ian McKellen, Cate Blanchett și Tilda Swinton au semnat o scrisoare pentru eliberarea teroristului și asasinului palestinian Marwan Bargouthi. Acest ucigaș arab, palestinian, de civili evrei își ispășește pedeapsa la închisoare pe viață într-o pușcărie israeliană, dar extremiștii de stânga americani îl compară abuziv cu liderul sudafrican Nelson Mandel, a cărui memorie e astfel întinată. Bargouthi este șeful grupării teroriste palestiniene ”Brigada martirilor moscheii Al Aksa” și a fost condamnat pentru cinci asasinate și diverse alte tentative de crimă. Fusese acuzat de alte zeci, care nu i s-au putut dovedi la standardele unui stat de drept. Între victimele lui certe se numără un tânăr preot și călugă creștin-ortodox grec, Georgios Țiboukțakis, de 35 de ani, precum și o mamă a doi copii, Yoela Hen, asasinată la o benzinărie în 2002. Dar extremiștilor de stânga puțin le pasă de viețile mamelor americane, sau ale preoților și călugărilor creștini, dacă pot susține teroarea islamistă.

Update 10:45 Un super El Nino se pregătește să schimbe vremea în această toamnă și iarnă încălzind nordul Atlanticului. Se vor produce în tomnă mai puține precipitații decât în mod obișnuit. Ele se vor înmulți și intensifica în cursul iernii, afirmă meteorologi reluați de NYP.

Update 10:35 Rusia a lansat asupra Ucainei, în ultima săptămână, circa 2000 de drone. 800 au atacat Ucraina doar în ultimele 4 zile, notează Kiev Independent.

Update 10:30 Trupele invadatoare, ruse, ar fi pierdut ieri, pe fronturile ucrainene, circa 1600 de militari. Totalul ofițerilor și soldaților Moscovei scoși din luptă de ucraineni de la începutul războiului generalizat, la 24 februarie 2022, s-ar fi ridicat, potrivit estimării Statului Major ucrainean, reluat de Ukrinska Pravda, la peste 1.488.000 de militari. Jurnaliști independenți au verificat identitatea a circa unui sfert de milion de militari ruși uciși. Potrivit Mediazone și serviciului rus al BBC, sunt aproape 243.000 de militari uciși în războiul ucrainean. 

Update 10:20 Situația economică a iranului s-a deteriorat și nivelul de trai al oamenilor a scăzut considerabil. S-au înăsprit în special condițiile aprovizionării cu alimente. Carnea a dispărut din rafturile magazinelor, scrie Israel Hayom, iar gospodinele congelează ouăle în speranța unei ameliorări viitoare, în timp ce inflația și sancțiunile sufocă ce-a rămas din economie. Potri

Update 10:15 O viitură a pustiit Grand Canyon din Arizona, ucigând în Parcul Național cel puțin un om. Alți 15 sunt dați dispăruți. Inundația a avut loc în partea de nord a parcului.

Update 10:10 Numărul confirmat până în prezent al victimelor viiturii de la granița dintre Tibet și Nepal este de 903. Dar bilanțul catastrofei riscă să fie de cinci ori mai tragic, fiindcă sunt încă dați dispăruți 4247 de oameni.

Update 10:00 Forțele americane au început instruirea trupe speciale poloneze în Germania, folosind exerciții concepute pentru a „simula multe dintre provocările” războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a dezvăluit Associated Press citat de Ukrainska Pravda.

Agenția de presă americană a relatat că exercițiile, concepute inițial de „Beretele Verzi” din cadrul Armatei SUA pentru unitățile sale de operațiuni speciale, au început vineri, 28 august, și includ simulări ale luptelor din Ucraina.Folosim lecțiile învățate din Ucraina”, a declarat un ofițer din cadrul forțelor speciale americane („Beretele Verzi”) detașat la centrul de instruire. „Facem tot posibilul să replicăm toate acele situații și provocări pe care vedem că atât Rusia, cât și Ucraina trebuie să le depășească.”

În timpul exercițiilor din Germania, un militar cu grad superior a declarat pentru AP că se preconizează organizarea unor antrenamente similare de mai multe ori pe an și se așteaptă ca majoritatea țărilor NATO – dacă nu chiar toate – să fie interesate să trimită trupe pentru a lua parte la acestea.

Exercițiile sunt deosebit de complexe și includ deplasarea prin satele și localitățile germane din Bavaria ale trupelor speciale americane, care ar urma să fie confruntate de cele poloneze. Civilii germani nu au fost informați cu privire la aceste instrucții, iar Beretele Verzi vor avansa fără uniforme, pentru a putea testa capacitatea trupelor poloneze de a detecta infiltrările. Vor fi utilizate și drone, a precizat unul dintre ofițerii americani de la baza Hohenfels.

Update 09:45 Rusia a atacat Slovianskul cu o bombă aeriană de tip FAB-500, lovind un bloc cu mai multe etaje și rănind 4 persoane, potrivit Ukrainska Pravda. Deflagrația a fost atât de puternică încât a avariat alte 32 de case din jur, o grădiniță și mașinile locuitorilor.

Tot cu bombe aeriene ghidate au atacat forțele ruse și orașul Izium din regiunea Harkiv în seara zilei de 30 august, rănind o persoană și avariind mai multe case, autoturisme și linii electrice.

Moscova a bombardat nocturn Ucraina cu rachete aer-sol de tip Kh-59, bombe ghidate și peste 120 de drone. Apărarea aeriană a doborât 96 de aparate, în timp ce restul au lovit 11 ținte din Ucraina. La Herson, doi civili din personalul medical al unei clinici au fost rănite după ce o dronă rusească a avariat clădirea.

Separat, invadatorii ruși au atacat cu artilerie regiunea Zaporojjia de peste 900 de ori într-o singură zi, provocând uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Armata rusă terorizează zilnic locuitorii din regiunea sud-estică a Ucrainei, cu sute de proiectile.

Update 09:30 Regimul islamist de la Teheran și-a dezlănțuit furia asupra unor state arabe, după o serie de lovituri ale SUA în Strâmtoarea Ormuz, care au avut ca scop împiedicarea plasării de mine în apă.

Armata americană a lansat un atac noaptea trecută, pentru prima dată în ultimele săptămâni, asupra insulei Larak. Comandamentul Central al SUA a declarat că atacul de duminică noaptea a vizat forțele IRGC de pe insulă, care prezentau o „amenințare iminentă” la adresa Strâmtorii Ormuz. CENTCOM a explicat că forțele americane au întreprins „acțiuni limitate și precise” împotriva forțelor Gărzilor Revoluționare care încercau să amplaseze mine în strâmtoare.

Riposta iraniană. Armata iraniană a anunțat că a lansat zeci de drone explozive asupra trupelor și elicopterelor americane staționate la baza aeriană Al Minhad din Emiratele Arabe Unite, în cursul dimineții, relevă Iran International News. Forțele Aeriene ale EAU au confirmat interceptarea unei dronă venită dinspre Iran deasupra apelor teritoriale ale țării, a anunțat ministerul apărării de la Abu Dhabi.

Update 00:20 Creștinii sar în apărarea evreilor persecutați în Vest. Asociația Națională a Legislatorilor Creștini din Canada (NACL) i-a trimis o scrisoare președintelui american Trump, în care îl roagă să le ofere un cadru legal simplificat evreilor canadieni care ar dori să emigreze în SUA din cauza persecuțiilor religioase la care sunt supuși, informează JBN.

Scrisoarea este semnată de fondatorul și președintele NACL, Jason Rapert, de ambasadorul american pentru libertatea religioasă internațională, Sam Brownback, precum și de alți legislatori statali și lideri civici, și a fost transmisă, de asemenea, secretarului de stat Rubio, liderilor din Congres și senatorilor statali din SUA.

Potrivit informațiilor din scrisoare, peste 2000 de evrei canadieni doresc să părăsească Canada din cauza amenințărilor și a actelor de violență îndreptate împotriva școlilor, sinagogilor și familiilor lor, apărute după atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

În acest context, lideri evrei și creștini din Tulsa, Oklahoma, s-au oferit să ajute la relocarea unor familii de evrei canadieni în Tulsa.

30 august 2026 – a 1648-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1058-a celui israelian,  a 183-a zi a celui de eliberare a Iran

Update 23:30 Șeful serviciilor de informații din Estonia: „Rusia se află într-o situație foarte dificilă; o revoluție ar putea izbucni peste noapte”. Cotidianul britanic The Telegraph a prezent un interviu recent acordat de Kaupo Rosin, șeful serviciului de informații externe al Estoniei, în care acesta afirmă că Rusia se află într-o situație „foarte dificilă” din cauza pierderilor suferite în războiul din Ucraina, a presiunilor economice generate de sancțiuni și a deficitelor bugetare.

Rosin remarcă o neîncredere tot mai mare în rândul elitei ruse, observând că se vorbește mai puțin despre o victorie totală (n.r. a Rusiei) și mai mult despre ”încheierea conflictului”, însă nu întrevede o revoltă populară iminentă. Totuși, el avertizează că o schimbare internă s-ar putea produce rapid, peste noapte.

Populația rusă s-a confruntat în această vară cu o penurie de combustibil, rezultând în cozi kilometrice la benzinării, lipsa benzinei și impunere de cote pentru motorină. Mai mult, recent, Moscova a promulgat o lege care permite guvernul să rechiziționeze bunurile populației, în anumite condiții. Mai mult, pare tot mai clar că Putin va risca să decreteze o mobilizare generală pentru a-și completa deficitul de soldați de pe front, unde pierde lunar între 30 și 40 mii de militari. Aproximativ 113.000 de ruși ar fi fugit deja din țară în Georgia, de frica unui posibil decret în această toamnă.

Update 20:35 Autoritățile israeliene au pus sub acuzare doi adolescenți pentru spionaj și executarea unor misiuni contra cost în numele Iranului, după ce fuseseră recrutați prin intermediul Telegram, a anunțat poliția citată de Iran International News. Băieții, în vârstă de 14 și 16 ani, au fost contactați în luna iunie de o persoană anonimă care le-a spus că are legături cu Iranul.

Update 20:20 Teheranul își accelerează campania de execuții a protestatarilor. Alți 10 protestatari iranieni au fost condamnați la moarte, anunță Iran International News citând contul de Telegraf umanitară, Khabaraneha.

Cei condamnați la moarte sunt Taraneh Rahimi, Navid Elyasi, Abolfazl Dadgostar, Mehdi Mansouri, Ahmadreza Saeedi, Mehrdad Boeri, Mohammadmehdi Asadi, Armin Gholami, Parsa Jafari și Mehdi Jafari, cunoscut și sub numele de Mehdi Khosravi.

Update 20:10 Aproximativ 600 de ofițeri americani în rezervă îi cer primarului NY-ului să nu vină la comemorarea a 25 de ani de la mega-atentatele Al Qaeda din 11 septembrie 2001, a informat ynetnews.

Asociația Pensionarilor din cadrul Poliției Autorității Portuare din New York și New Jersey cere ca edilul Zohran Mamdani și guvernatoarea statului, Kathy Hochul, să nu participe la ceremonia comemorativă de la Ground Zero, organizată cu ocazia unui sfert de veac de la atentatele din 11 septembrie. Președintele asociației, John McDevitt, i-a comunicat lui Mamdani în numele celor 600 de membri, că: „nu considerăm că ați câștigat dreptul de a sta la Ground Zero alături de noi, de familii, de supraviețuitori și de colegii noștri din serviciile de intervenție”. El a adăugat că prezența sa la fața locului ar provoca o „durere profundă”.

Asociația și-a justificat solicitarea adresată lui Mamdani invocând declarațiile acestuia ostile la adresa forțelor de ordine, precum și poziția sa față de Israel.

Update 19:50 Un feribot cu 260 de persoane la bord s-a scufundat în apropierea coastei Ciprului de Nord (ocupat de Turcia). Până la această oră, șapte persoane au murit, în timp ce Ankara a anunțat că operațiunile de salvare continuă. Nu este cunoscută cauza care a dus la tragedie. Feribotul Filo Jet plecase după ora 12:00 p.m. din portul Kyrenia/Girne spre portul Tasucu din Turcia.

237 de oameni au fost salvați în viață, a anunțat Sky News citând autoritățile turce. Autoritățile turco-cipriote i-au reținut pe căpitanul navei și pe șapte membri ai echipajului. Premierul local a declarat că „fiecare aspect” va fi investigat și că „chiar și cea mai mică neglijență” va fi scoasă la iveală.

Update 19:40 Republica Moldova a înregistrat o nouă o încălcare a spațiului aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, a informat Newsmaker. Incidentul s-a produs în jurul orei locale 15:50, potrivit ministerului apărării de la Chișinău, în aproprierea localității Dnestrovsc de pe malul stâng al Nistrului. Drona a părăsit teritoriul Moldovei după 10 minute, intrând în Ucraina.

Survolul neautorizat al spațiului aerian al țării noastre a avut loc în urma atacurilor aeriene rusești de astăzi asupra Ucrainei. Autoritățile naționale, împreună cu partenerii, continuă să monitorizeze spațiul aerian pentru a asigura siguranța populației”, a precizat ministerul moldovean.

Update 15:30 Nu-ul islandez la amorsarea de negocieri de aderare (nu doar la aderare) e mai clar și ferm decât apreciaseră mulți. Aproape 53% au spus nu, față de 47,2 care, progresiști speriați de Trump, cu speranța de a fi apărați de Europa, au zis da. Islanda nu va negocia aderarea la UE. Necum să adere. Comunitatea nu i-a oferit o imagine și un proiect care s-o inspire și să-i dea încredere.

Update 11:00 Se înmulțesc vocile celor care consideră că protestele sunt soluția la impasul creat de președintele Nicușor Dan prin susținerea la șefia SPP a generalului Pahonțu, care a participat la represiunea sângeroasă din Piața Universității, la 21 decembrie 1989, represiune soldată cu zeci de tineri români morți și răniți. ”Nicușor Dan e/pare smintit de putere și protestele, cine știe, poate îl pot trezi” e de părere Valeriu Nicolae. Pe moment însă, prea mulți români se arată fataliști și înclină să lase statul securist să calce în picioare memoria tinerilor care s-au jertfit pentru libertatea țării și izbăvirea de comunism a neamului românesc.

Între cei care, poate în speranța răsplătirii de către sistem, contestă evidența și îl apără obsesiv pe Pahonțu este fostul consilier prezidențial Iulian Fota. Or, numai în zona de la Inter și P-ța Universității, unde a intrat în acțiune unitatea din trupele de Securitate condusă de Lucian Pahonțu, aparatul represiv ceaușist, întărit de militarii lui, a asasinat circa 50 de tineri români. Uciderea acestor tineri martiri ai Revoluției române a avut loc în seara și noaptea de 21 decembrie, când subunitatea lui Pahonțu i-a confruntat pe revoluționari.

Update 10:30 Despre presupusul lider suprem al Iranului, nevăzutul Moș Taba (Mojtaba) Khamenei, se afirmă că ar fi lansat într-un mesaj scris liderilor arabi din Golf să se confrunte cu ”inamicul real”. Mesajul de pe contul lui de Telegram cere, de ziua fondatorului islamului, Mahomed, ”unitate și apărarea mutuală” împotriva dușmanilor comuni și unirea musulmanilor.

Update 10:00 IDF a lichidat ieri doi teroriști ai Hamas, între care un comandant din trupa de elită Nukhba. E vorba de Abd al-Fatah Abu al-Eish, care a participat, în Israel la masacrul islamist comis la 7 octombrie 2023. Împreună cu el a fost ucis și Raed Adel Mohammed Alyan, un operativ al grupării teroriste, islamste sunite din Gaza, interpusă a Iranului. Săptămâna trecută, poliția israeliană a confiscat sume și proprietăți ale familiilor teroriștilor plătite de autoritatea plaestiniană pentru asasinarea de evrei.

Update 09:45 Extremistul de dreapta Milo Yiannopoulos a fost reținut de autoritățile americane și urmează să fie explzat. Milo Yiannopoulos a fost un asociat al lui Steve Bannon și a lucrat pentru Kanye West.

Update 09:30 Imaginea rea a Comunității Europene prevalează și în nordvestul Europei. Islanda a spus pare-se ”nei/nu”, negocierilor cu UE privind aderarea lui Comunitate. Dacă această informație se confirmă, poporul islandez n-a respins doar aderarea la UE, ci chiar și negocierile de aderare. Majoritatea se teme pentru independența insulei și pentru drepturile ei de pescuit.

Update 09:20 Rusia a lansat asupra Ucrainei, în cursul nopții. 2 rachete balistice de tip Iskander și 130 de drone. În Donețk și Herson bombele rusești au ucis cel puțin trei oameni.

Update 09:15 Au avut loc ieri 229 de ciocniri directe, ruso-ucrainene. Majoritatea bătăliilor au avut loc la Pokrovsk.

Potrivit Statului Major ucrainean, trupele invadatoare ale Rusiei au pierdut ieri, pe fronturi, circa 1400 de militari. Totalul ofițerilor și soldaților Moscovei uciși pe front s-ar apropia, potrivit estimărilor acestei surse, de 1.487.000.

Update 09:00 Nu va avea loc un atac al Rusiei asupra unui stat NATO, e de părere președintele Finlandei, Stubb. Descurajarea exercitată de alianță e mai puternică decât a oricărei alte puteri militare de pe pământ și ar fi absurd să vrea cineva s-o pună la încercare, a explicat Alexander Stubb ziarului Bild, căruia ia acordat un interviu. Stubb a reliefat că escaladarea rusească de așteptat este mobilizarea generală care e probabil să aibă loc în toamnă. Pe moment, Rusia pierde între 30 și 35.000 de militari pe lună, dar nu poate înlocui decât 27.000. Premierul polonez Tusk a stat de vorbă cu șeful NATO, Rutte, despre posibile escaladări ale Moscovei și a cerut suplimentarea ajutorului alianței pentru Varșovia, întrucât ”următoarele șase luni vor fi decisive”. Iar șeful CIA a lansat Rusiei propunerea unui summit tripartit, Trump, Putin și Zelenski. În cursul vizitei sale recente la Moscova, Ratcliffe nu a amenințat Rusia pentru cazul continuării războiului în Ucraina, afirmă NYT.

Stubb a confirmat în interviul pentru Bild estimarea repetată a acestui blog, potrivit căreia nici pierderile umane și nici cele economice nu vor pune capăt războiului. Punctul de vedere al mai multor comentarii semnate de Petre M. Iancu în ultimii patru ani și jumătate este că războiul se va sfârși abia prn debarcarea sau uciderea lui Vladimir Putin, ori prin capitularea armatelor ruse. Putin a clamat din nou imaginara „identitate” a rușilor și ucrainenilor, care ar fi ”unul și același popor” cerându-le celor din urmă să ”admită realitatea”, ceea ce, după 12 ani de război demonstrează că tiranul de la Kremlin nu e în toate mințile. Se confirmă și estimarea acestui blog că dictatorul nu e doar un mafiot și un neostalinist cu insațiabile pofte imperiale, ci și tributar unei mentalități de pseudo-mesia.

29 august 2026 – a 1647-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1057-a celui israelian,  a 182-a zi a celui de eliberare a Iran

Update 23:00 Numărul morților din regiunea Kiev a crescut la cel puțin 37. Omuciderile au fost comise de atacurile cu drone ale Rusiei la Bucea (unde a fost nimerit un cămin de bătrâni) și la Myla, o suburbie a Kievului unde a fost nimerit un depozit unde se ținea, aberant, muniție lângă locuințe. Cel puțin 50 de clădiri de locuințe au fost distruse sau au suferit pagube după aruncarea în aer a depozitului.

Update 21:15 Violențe în Iudeea și Samaria, condamnate neobișnuit de dur de premierul israelian Netanyahu. Președintele israelian Herzog și premierul Netanyahu au condamnat în cei mai duri termeni tulburările care au avut loc astăzi în zona Qusra din regiunea Binyamin.

Zeci de localnici israelieni din așezări au provocat o răzmeriță, după ce s-au adunat sâmbătă în apropiere de Qusra, pentru a arunca cu pietre în locuitorii arabi, a informat KAN News. Palestinienii au raportat opt persoane rănite în confruntări, iar forțele de ordine israeliene au reușit să intervină pentru a împiedica escaladarea. Potrivit IDF, cei care provocau tulburări se baricadaseră într-o locuință palestiniană în care se aflau și locuitorii acesteia. Ulterior, trupele IDF și poliția israeliană i-au evacuat cu forța pe aceștia din casă.

Condamn cu fermitate gravele incidentele violente din Qusra. Este vorba despre încălcarea unei linii roșii de către persoane care încalcă legea, acționând în contradicție totală cu legile și valorile Statului Israel. Acesta este încă un incident dintr-o serie de evenimente care pătează imaginea Israelului și care necesită măsuri ferme și decisive. Apreciez eforturile depuse de IDF, care face tot ce îi stă în putință. Guvernul, agențiile de securitate, precum și sistemele judiciar și de aplicare a legii trebuie să acționeze folosind toate mijloacele disponibile și în deplină coordonare pentru a eradica acest fenomen reprobabil și pentru a-i trage la răspundere pe cei implicați în aceste acte de violență.”, a declarat Isaac Herzog.

La rândul său, prim-ministrul de la Ierusalim a făcut declarații la încheierea Șabatului. „Condamn cu fermitate actele criminale de violență comise în satele Qusra și Jallud de un grup restrâns de agitatori care încalcă legea, provoacă o nedreptate uriașă comunității din așezări care respectă legea, împiedică IDF să-și îndeplinească misiunile și prejudiciază imaginea Israelului în lume”, a acuzat Netanyahu.

Update 20:45 Un judecător federal din California a decis că utilizarea legilor privind imigrația de către administrația Trump pentru a revoca vizele și a iniția proceduri de deportare împotriva studenților străini din cauza activităților pro-palestiniene și a criticilor la adresa Israelului este neconstituțională, a informat ynetnews.

Judecătoarea Noelle Wise a decis că, atunci când discursul unei persoane constituie motivul revocării vizei sau al declanșării procedurilor de deportare, ”guvernul discriminează exprimarea pe baza conținutului acesteia sau a poziției pe care o reprezintă”. Decizia a fost pronunțată ca răspuns la o petiție depusă de ziarul studențesc al Universității Stanford, care susținea că studenții posesori de viză se abțineau să ”relateze” despre protestele pro-palestiniene de teama că-și vor pierde vizele. Ce uită judecătoarea de stânga este că drepturile și libertățile garantate constituțional (inclusiv dreptul la ieșiri antiamericane) nu revin, potrivit legii fundamentale, străinilor, ci doar cetățenilor SUA.

Update 20:10 Ministerul rus de externe a declarat că Republica Moldova se pregătește de război cu Rusia, potrivit Moscow Times. Pe tema Moldovei s-a iscat un diferend diplomatic între Moscova și București. Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a respins acuzațiile antiromânești ale ambasadorului Rusiei în Republica Moldova, subliniind că declarațiile lui arată că Rusia le articulează ”pentru că recunoaște că își pierde din sfera de influență cu siguranță și a pierdut și controlul”. Anterior, ambasadorul Moscovei la Chișinău, Oleg Ozerov, învinuise România și Occidentul că ar încerca să ”submineze suveranitatea și statalitatea Republicii Moldova” și că măsurile respective ar fi însoțite de încercări ”de eliminare din memoria publică” a istoriei ruso-moldovenești.

Update 20:00 Birmingham declară război împotriva steagurilor propriei țări, cu pedepse de până la doi ani de închisoare. Consiliul Municipal Birmingham a depus miercuri, 26 august 2026, la Înalta Curte, o cerere de interdicție împotriva ”afișării neautorizate de steaguri”, invocând siguranța publică, hărțuirea personalului la îndepărtare și ”coeziunea comunității”, dezvăluie publicația Spiked.

Măsura vizează campania Raise the Colours, care a încurajat afișarea de steaguri ale Angliei și ale Marii Britanii (Union Jack); încălcarea ar putea atrage până la doi ani de închisoare. Consiliul spune că nu vizează anumite drapele și că nu va interzice steagurile pe proprietăți private. În același timp, însă, Biblioteca din Birmingham a fost iluminată în verde și alb la 14 august 2026 de Ziua Independenței Pakistanului.

Acțiuni similare au avut loc și în alte orașe:

  • Oxfordshire a obținut o interdicție judecătorească permanentă, iar liderul consiliului local a spus că steagurile (n.r. engleze) îi fac pe unii locuitori să se simtă „stresați și nesiguri”.
  • Consiliul din Bristol, condus de Verzi, a luat măsuri împotriva steagurilor engleze chiar în timpul Campionatului Mondial, pentru a menține orașul „primitor și sigur pentru toată lumea”.
  • Anul trecut, când o fetiță de 12 ani a fost trimisă acasă și mustrată pentru că purtase un articol vestimentar cu paiete reprezentând steagul britanic (Union Jack) la „Ziua Culturii” din școala sa, motivul invocat a fost acela că reprezenta un afront la adresa „coeziunii comunității”.

Update 17:00 De la Varșovia, prim-ministrul Donald Tusk a avertizat că cele mai noi informații pe care i le-a prezentat secretarul general al NATO indică că Rusia se pregătește să își intensifice războiul.Următoarele șase luni sunt decisive”, a spus el, anunțând că am putea asista și la atacuri asupra țărilor din Alianță.

Mark Rutte tocmai mi-a comunicat evaluarea sa privind situația din regiune și de pe frontul ucrainean-rus. Așa cum am avertizat, escaladarea din partea Rusiei continuă. Ucraina are nevoie de un sprijin aerian sporit, aspect crucial și pentru securitatea noastră. Aceasta este o sarcină care revine întregii Europe. Următoarele șase luni vor fi decisive, iar noi, în calitate de Polonia și NATO, trebuie să fim pregătiți pentru diverse scenarii. Nu putem exclude provocări din partea Rusiei la adresa unuia dintre statele membre NATO”, a scris Tusk pe X/Twitter în această după amiază.

Update 16:30 Cancelarul german, Friedrich Merz, se pregătește să atribuie oficial Rusiei responsabilitatea pentru de atacul cu drone asupra aeroportului din Leipzig/Halle și să anunțe sancțiuni „ample”, demers ce ar marca o nouă înăsprire a poziției Berlinului față de Moscova.

Planul guvernului german urmează să includă măsuri directe împotriva unor entități ruse, în timp ce UE lucrează la un pachet de noi sancțiuni pregătit în paralel la Bruxelles, au declarat pentru POLITICO și WELT AM SONNTAG trei oficiali familiarizați cu situația, care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Anunțul este programat pentru începutul săptămânii viitoare și pare să coincidă cu reuniunea miniștrilor de externe din UE care va avea loc marți, 1 septembrie, în Irlanda, însă ar putea fi făcut și mai devreme, în funcție de decizia lui Merz, au precizat doi dintre oficiali.

Update 14:00 Potrivit unor surse militare ucrainene, Putin plănuiește să mobilizeze 600.000 de soldați și să escaladeze războiul din Ucraina prin lansarea unei noi invazii terestre asupra Kievului, susține War Monitor.

Moscova pare să pregătească un atac dinspre Belarus asupra nordului Ucrainei. Conducerea militară a Rusiei a primit sarcina de a pregăti mai multe scenarii operaționale pentru o ofensivă în nordul Ucrainei, Kievul și Cernihivul fiind identificate drept zone-cheie, a declarat vineri, 28 august Pavlo Palisa, adjunctul șefului cancelariei prezidențiale a Ucrainei, în cadrul unui briefing cu ușile închise destinat jurnaliștilor, potrivit Suspilne.

În acest context, vizita lui Lukașenko de astăzi la Putin este un semnal destul de evident că regimul rus va încerca o nouă ofensivă de amploare asupra Ucrainei, neîncercând să ocupe Kievul.

Update 13:45 Suedia va trimite unități militare în Finlanda, în urma unei solicitări din partea guvernului finlandez, pentru a ajuta la paza frontierei de 1340 km cu Rusia, a relatat Vișegrad24. Trupele vor fi însoțite de avioane de vânătoare suedeze JAS 39 Gripen, care vor contribui la protejarea spațiului aerian finlandez, parte a NATO, a informat postul public de la Stockholm, SVT.

Update 13:00 Cel puțin 27 de persoane au fost ucise și alte 42 rănite, inclusiv patru copii, în urma unui devastator atac rusesc la Bucea și Myla, aflate în regiunea Kiev, a informat Kyiv Post și DLF. Echipele de salvare au evacuat 381 de persoane, iar aproximativ 50 de clădiri de locuințe au fost avariate. În 2022, Bucea a fost locul unui odios masacru comis de soldații ruși asupra civililor ucraineni.

Update 12:00 Dictatorul bielorus, Alexander Lukașenko, urmează să poarte astăzi discuții cu Vladimir Putin în Rusia, pentru a aborda subiecte precum ”cooperarea bilaterală, securitatea și provocările comune legate de frontieră”, a informat Kyiv Post. Anterior, Lukașenko s-a întâlnit cu premierul rus Mihail Mișustin pentru a discuta despre ”integrarea economică”. După întrevederea cu Mișustin, Lukașenko le-a spus jurnaliștilor că cele două țări trebuie să rezolve o „problemă comună” la frontierele lor sudice și, respectiv, vestice.

Grupuri independente de monitorizare au dezvăluit că Minskul construiește un nou poligon de antrenament militar și un terminal feroviar dedicat în apropierea satului Iakimovka, din regiunea Gomel, la aproximativ 40 de kilometri de granița cu Ucraina.

Vizita lui Lukașenko în Rusia și reuniunile diplomatice premergătoare au loc pe fondul unor tensiuni militare regionale accentuate și a unor manevre diplomatice desfășurate în secret. Mai mult, ea urmează misterioasei deplasări la Moscova a șefului CIA, John Ratcliffe, la 25 august.

Update 10:00 Un protest spontan împotriva lui Nicușor Dan a avut loc vineri seara în fața Palatului Cotroceni. Zeci de persoane, inclusiv ”copiii Revoluției” care au suferit de pe urma represiunii sângeroase comandate de dictatorul Ceaușescu și efectuată prin forțele sale din Securitate și nu numai au ieșit în stradă pentru a denunțat declarațiile președintelui.

„Nicușoare, lasă clonțul, dă-l afară pe Pahonțu!”, au strigat manifestanții. Oamenii au desfășurat un banner pe care scria „Eroii Revoluției nu au murit pentru o justiție servilă, politicieni corupți și un stat eșuat! Rușine!” și au cerut demiterea de urgență a lui Lucian Pahonțu, șef de peste 20 de ani al Serviciului de Pază și Protecție, participant la represiunea din noaptea 21 decembrie de la București.

28 august 2026 – a 1646-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1056-a celui israelian,  a 181-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:00 Hezbollah denunță acordul Israel-Liban și ține cu dinții de putere. Secretarul general al Hezbollah, Naim Qassem, a criticat dur acordul dintre Israel și guvernul libanez, afirmând că organizația sa (n.r. teroristă) „se opune acordului-cadru și cere anularea acestuia. Nu acceptăm zonele-pilot. Acordul-cadru este nelegitim, ilegal și umilitor; el distruge suveranitatea Libanului și nu restabilește drepturile. Cei care împărtășesc această opoziție nu au de ce să se teamă”.

Iranul afirmase anterior că speră la o decizie ”rațională” din partea organizației sale proxy din Liban, fiind satisfăcut cu declarația ulterioară a lui Qassem.

Update 17:30 România rămâne statul de nedrept cu legi cu dedicație și discriminare politică. Nicușor Dan a promulgat legea care îl lasă pe Dominic Fritz fără mandat. Potrivit Hotnews, care a transmis știrea, președintele a invocat banii din PNRR ca motiv pentru care nu a întors (legea strâmbă) în Parlament. or, Partidul Popular European cere UE să oprească aproape 800 de milioane de euro din PNRR, din cauza încălcărilor statului de drept.

Update 17:00 Platforma X/Twitter a eliminat o fermă de boți din China, formată din 200.000 de conturi care aveau ca scop influențarea publicului și a politicilor americane, a anunțat contul oficial al rețelei deținute de Elon Musk. ”Sute dintre acestea derulau o operațiune de influențare împotriva construirii unor centre de date în SUA.

Postările susțineau că centrele de date pentru AI „duc la creșterea prețurilor la electricitate pentru populație” și „suprasolicită rețeaua electrică”.

Printre altele, au fost incluse caricaturi generate de AI care îi înfățișau pe operatorii centrelor de date îmbogățindu-se pe seama publicului. Luăm în serios orice tentativă de a submina integritatea acestui spațiu public global și suspendăm conturile care încalcă politica noastră privind autenticitatea.”, a comunicat X.

Video-ul zilei

Din fieful islamismului de pe tărâm american, imamul șiit Ibrahim Yassine a transmis la 14 august un mesaj clar despre intențiile comunităților din Dearborn, Michigan. ”Islamul și credința șiită sosesc în America; vom construi America pe baza civilizației morale și a islamului”, a spus el între altele.

Update 16:15 Membră a Partidului Republican din SUA, Valentina Gomez a criticat Vaticanul pentru lăsarea de izbeliște a creștinilor agresați de islamiști: ”Papa are timp să conducă un Ferrari, să viziteze o moschee, dar nu poate vizita Nigeria, unde coreligionarii săi creștini sunt masacrați de musulnani”.

Update 16:00 S-a stins din viață în spital, la 72 de ani, jurnalista Brândușa Armanca. Ea a scris mai multe cărți de jurnalism, a predat gazetăria la Timișoara și Sibiu, a condus ICR Budapesta și institutele culturale naționale, europene, și a colaborat la TVR, Ziua și la revista 22.

Update 15:40 A murit la vârsta de 89 ani Regele Norvegiei, Harald al V-lea, ultimul monarh european care a prins și cel de-al doilea război mondial. A condus Norvegia timp de 35 de ani și era măcinat de mai mulți ani de boli grave, între care și o rară patologie a sângelui. Pe tronul statului scandinav va urca acum fiul său, Haakon, în vârstă de 53 ani.

Acest rege a dorit să transmită un mesaj de condoleanțe Israelului după mega-atentatele de la 7 octombrie 2023, însă guvernul țării sale l-a împiedicat.

Update 15:10 Finlanda devine primul și singurul stat european care și-a încetat complet finanțarea pentru UNRWA”Acordul de sprijin al Finlandei cu UNRWA expiră, iar finanțarea pentru teritoriile palestiniene continuă prin alte canale. Acordul multianual de sprijin încheiat între Finlanda și UNRWA în timpul mandatului anterior al guvernului condus de SDP ajunge la final, iar eu nu am aprobat prelungirea acestuia. Nivelul finanțării nu scade, ci fondurile sunt direcționate prin alte canale, precum Programul Alimentar Mondial (WFP)”, a anunțat azi ministrul de comerț exterior de la Helsinki, Ville Tavio.

Update 15:00 Și Serbia își onorează criminalii în masă. Criminalul de război sârb, Ratko Mladici, decedat joi, 27 august în închisoarea de la Haga, va fi înmormântat cu „onoruri de stat”, a anunțat guvernul de la Belgrad citat de France24.

Fostul lider militar al sârbilor bosniaci supranumit „Măcelarul din Bosnia” pentru rolul său în masacrul de la Srebrenica din 1995 și asediul de 4 ani asupra orașului Sarajevo va avea parte de o înmormântare cu „onoruri militare și de stat”, a declarat vineri ministrul sârb al Justiției, Nenad Vujić. Mladici ispășea o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității.

Update 11:00 Fostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu a comentat minciunile lui Nicușor Dan, care a afirmat, contrafactual, că SPP nu ar fi un serviciu secret. Or, ”SPP are, conform legii, atribuții în domeniul culegerii de informații, schimbului de informații și analizei informațiilor, în măsura în care acestea au legătură cu protecția demnitarilor. Legea 191/1998 are prevederi relevante la art. 1, 4, 5 și 6. Am ajuns să fim mințiți în față de șeful statului. Căruia nu îi pasă că ține în funcție un securist. Altă minciună. „CSAT l-a verificat pe Pahonțu”. Așa i-au spus? De ce nu se uită în lege? Nu are consilieri la departamentul juridic? Verificările le face CNSAS”. (Vezi Update 09:00, ieri 22:45, 11.30,, https://petreiancu.com/2026/08/27/din-nou-despre-pahontu-si-despre-moartea-democratiilor-care-incepe-cu-a-presei/ precum și https://petreiancu.com/2026/08/26/pahontu-disidentii-si-cine-a-tras-in-noi-inainte-si-dupa-22/)

Update 10:15 Număr record de militari ruși uciși pe front. Statul Major ucrainean îi estimează pe cei scoși ieri din luptă la 1630. Totalul ofițerilor și soldaților Moscovei răniți și uciși e estimat la 1.483.780.

Update 10:05 Moscova a negat știrile difuzate de WSJ, potrivit cărora șeful CIA, Ratcliffe a avertizat Rusia să nu atace state ale NATO. Potrivit șefului serviciilor secrete rusești, care s-a întâlnit cu Ratcliffe, șeful CIA nu a fost primit de Putin. Președintele Trump a calificat vizita șefului CIA la Moscova (prima de la invazia rusă în Ucraina) una de ”semi-rutină”.

Update 10:00 Bombele criminalilor de război ruși au ucis o fată de 10 ani și pe mama ei. Casa mamei și copilului a fost bombardată în Zmiiv, în regiunea Harkiv. Și în Dniepropetrovsk au fost onorâți doi oameni de bombele rusești, respectiv de criminalii care le-au lansat.

Update 09:45 Rușii au lansat 164 de drone nocturne asupra Ucrainei, din care 16 au avut un impact.

Update 09:35 Donald Trump, l-a promovat pe Ben Moss din funcția de ajunct de șef în cea de secretar al statului major al Președintelui SUA și de asistent prezidențial. Ben îl înlocuiește pe Will Scharf, care a devenit consilier al președintelui.

Update 09:30 Operațiunile de salvare de la granița tibetano-nepaleză au fost suspendate de chinezi din cauza pericolului suprării unui dig din apropiere. Numărul victimelor confirmate ale catastrofei se apropie de 500. Sunt peste 900 de oameni dispăruți.

Update 09:15 Ministerul israelian de externe a respins criticile formulate de 15 state și de UE, care au criticat confiscarea unui spațiu al UNRWA. Un raport american, al USAID, relevă că peste 100 de angajați ai agenției ONU pentru refugiați palestinieni, UNRWA, au participat la masacrul terorist, islamist, comis de Hamas și. deJihadul Islamic în localitățile israeliene la 7 octombrie 2023. Spațiile UNRWA au fost utilizate sistematic pentru terorism, sunt de părere autoritățile de la Ierusalim.

Update 09:00 Cine minte, dacă nu președintele României? Nu există îndoieli rezonabile că șeful actual al SPP a particpat la reprimarea sângeroasă a revoluționarilor adunați la 21 decembrie 89 în Piața Universității. Aceasta e și părerea istoricului Revoluției, Andrei Ursu, într-un interviu acordat Hotnews de către fiul matirului românilor, Babu Ursu. Nu e niciun dubiu că Pahonțu a participat la reprimarea violentă, soldată cu 50 de morți și sute de răniți, a reliefat istoricul român. Care a precizat: ”Pahonțu a fost chemat în seara zilei de 21 decembrie la Baricadă, în zona pieței Universității. Acolo erau aduşi cei arestati și bătuți sălbatic, cu bocancii, cu bastoane, cu patul armelor în cap”, cum a precizat cercetătorul Revoluției. Dacă așa stau lucrurile, după cum reiese din documente și din expertiza specialiștilor, președintele României, Nicușor Dan, a mințit ieri seara, la Chișinău, spre a-l apăra necondiționat pe șeful SPP și a justifica faptul că nu-l demite, șeful statului afirmând că Lucian Pahonțu ”nu” ar fi participat la reprimare. Președintele neagă, în fapt, evidența.

Iată ce scrie, între altele, Cornel Ivanciuc pe pagina sa de FB:

”În cei aproape 25 de ani de cercetări penale procurorii militari au adunat probe legate de numărul de gloanțe trase la baricada de la Hotelul Intercontinental în seara zilei de 21 decembrie, până la orele 2.00 în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, seriile armelor din care s-a tras și numele militarilor în termen, subofițerilor și ofițerilor care au tras aparținând MApN, miliției, trupelor de securitate și trupelor USLA de pe lângă Direcția V Securitate și Gardă (UM 0666) din cadrul Departamentului Securității Statului. Anchetele au vizat circumstanțele în care s-a tras în revoluționari, dacă s-a tras foc de avertisment în plan vertical, dacă s-a tras cu intenția explicită de a ucide,dacă s-a executat foc în plan frontal spre baricadă și mulțimea de revoluționari din spatele baricadei, dinspre Bulevardul N. Bălcescu, dacă s-a tras din laterala dreaptă din strada Ion Câmpineanu și din laterala stângă din strada Batiștei. Formațiunea de intervenție rapidă, ordine publică și contrainsurgență (represiune) din care făcea parte locotenentul Lucian Pahonțu, aparținând UM 0305 Băneasa a intrat în dispozitivla orele 22.00 în strada Ion Câmpineanu.

După ce baricada a fost distrusă de tancuri și armata a năvălit cu blindatele pe bulevard, urmărind revoluționarii atât spre Piața Unirii cât și spre Piața Rosetti,subunitatea locotenentului Lucian Pahonțu a intervenit în forță, manifestând conform declarațiilor revoluționarilor un comportament feroce. Scutierii locotenentului Lucian Pahonțu au lovit cu brutalitate manifestanții care au încercat să fugă pe străzile Ion Câmpineanu, Biserica Enei și Academiei. Aceștia au fost reținuți, mulți dintre ei au fost doborâți la pământ și predați echipajelor de miliție care i-au transportat cu dubele la închisoarea Jilava. Toate aceste probe au avut regim special, cu acces limitat, și au fost exfilate din Dosarul Revoluției de-a lungul timpului. După clasarea Dosarului, din informațiile mele majoritatea probelor nu au mai reapărut în forma de dosar care a fost redeschis în 2016 de Bogdan Licu, procuror general interimar. Toate datele converg spre ipoteza că atât ordinul de clasare a Dosarului Revoluției, cât și curățarea lui de probele de foc a fost dat de fapt de procurorul general al României, Tiberiu Niţu. În 1989, Tiberiu Nițu a fost militar în termen şi a executat ordinul de a trage în revoluționari, dat de comandantul său. Dezvăluirea Recorder că Lucian Pahonțu a participat la represiunea revoluției,în ziua de 21/22 decembrie 1989, în cel mai fierbinte punct al României din acel moment, Baricada Inter, deschide o nouă ipoteză de lucru, că în calitate de șef al SPP, acesta putea manipula prin uriașa influență pe care a exercitat-o, datele din Dosarul Revoluției, până la completa lor dispariție…

27 august 2026 – a 1645-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1055-a celui israelian,  a 180-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:30 Profesorul american Nathan Cofnas, care a adus în atenția publicului impostura universitară de la Cambridge și cazul Jason Arday, a anunțat că rectorul de la Universitatea din Ghent i-a anulat suspendarea și i-a permis continuarea cercetărilor. Petra de Sutter și universitatea pe care o conduce îl suspendaseră pe Cofnas pentru dezvăluirile făcute. Cazul a provocat inițial doar reacția curajoasă a ambasadorului american la Bruxelles, Bill White, care în numele Departamentului de Stat a cerut respectarea libertății academice și de expresie pentru acest profesor american. Ulterior, sute de profesori au semnat o scrisoare de solidarizare cu Nathan Cofnas.

Update 23:10 Poliția a efectuat o percheziție la locuința fiului Ilhan Omar, controversata membră în Congresul American, informează Daily Mail. Forțele de ordine au confiscat arme și muniție din apartamentul tânărului Adnan, arestându-l pe colegul lui de locuință, Abdulrahman Abdi, un recidivist în vârstă de 22 ani. Mai devreme în aceeași zi, departamentul de poliție al orașului a declarat pentru Daily Mail că a oprit mașina condusă de Abdi și l-a sancționat pe acesta pentru că nu avea permis de conducere, nici asigurare. Colegul de apartament al lui Adnan mai fusese condamnat de 10 ori în trecut.

Update 22:45 Nicușor Dan sfidează victimele Revoluției Române din decembrie 1989. La peste 36 de ore de la dezvăluirile Recorder cu privire la rolul lui Lucian Pahonțu în represiunea sângeroasă din București organizată la 21 decembrie 1989, dar și din Mineriadă, președintele României a fost nevoit să răspundă întrebărilor jurnaliștilor români.

Reprimarea manifestațiilor de la Revoluție și Mineriadă este o pată în istoria România. E regretabil că Parchetele nu au elucidat până acum. Orice persoană care a reprimat, participând la una din aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcție din statul român. Domnul Pahonțu nu este în această situație”, a spus Nicușor Dan, la Chișinău, citat de Hotnews.

La întrebarea despre investigația publicată azi de Snoop, președintele l-a scuzat din nou pe Pahonțu.

„Repet, SPP nu e un serviciu secret, e un serviciu de pază. Domnul Pahonțu, conform legii, când a fost numit de către CSAT acum 21 de ani, CSAT a făcut o verificare inclusiv la CNSAS cu privire la faptul dacă el a făcut sau nu poliție politică. Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și nu am găsit nimic. Asta e analiza la momentul ăsta”, a afirmat Nicușor Dan.

Comentariu. Răspunsul său laconic și protejarea celui mai longeviv șef de serviciu ”secret” din România, care, potrivit jurnalistului Mălin Bot, a blocat în instanță accesul presei la informații de interes public, dezvăluie (dacă mai era cazul) căciulirea totală a președintelui în fața instituțiilor de forță continuatoare a Securității. (DR)

Update 22:00 A murit Ratko Mladici, fostul lider al armatei sârbilor din Bosnia, autor al masacrului de la Srebrenica și a numeroase crime împotriva musulmanilor bosniaci. Avea 84 de ani.

Cunoscut drept „Măcelarul din Bosnia”, el a fost prins abia în 2011 și condamnat în 2017 de către Tribunal Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, fiind găsit vinovat de comiterea unor crime de război, crime împotriva umanității și genocid. Executa o sentință pe viață pentru rolul său sângeros în războiul din Bosnia (1992-1995), care a rezultat în aproximativ 100.000 de morți și peste 2 milioane de persoane refugiate.

Generalul sârb a ordonat asediul orașului Sarajevo la numai o lună după ce Bosnia Herțegovina și-a declarat independența, blocând drumurile și tăind accesul oamenilor la apă și electricitate. A fost cel mai lung asediu din istoria modernă al unui oraș și a durat patru ani, timp în care locuitorii au fost împușcați zilnic de lunetiști, între care au existat și indivizi care au plătit pentru a face ”safari uman”, după cum a relevat The Times. Sarajevo a fost și ținta unor bombardamente masive în acești ani.

Update 15:30 Un site de fake-news de extremă stânga finanțat de fundația Soros le-a trimis alegătorilor americani din Michigan un text fabricat, din care reiese că Abdul El-Sayed, cel mai antisemit candidat din istoria alegerilor pentru funcții înalte din istoria SUA, ar fi ”veteran”. Abdul El-Sayed NU este veteran, cum pretinde ”The Michigan Independent”, o publicație dintr-o serie întreagă de organe de propagandă extremistă și antisemită, neo-marxistă și pro-islamistă, înființate de David Brock.

Altă impostură promovată de site-ul finanțat de Soros, care se dă ”independent” deși nu e defel altceva decât propagandă extremistă, pretinde că Abdul El-Sayed ar fi doctor (în medicină). Și această calificare e falsă și mincinoasă. Islamistul de extremă stânga din Michigan nu e doctor. Știrea dezinformării amtinind de agitpropul stalinist a fost difuzată de Washington Free Beacon.

Update 15:15 În lume s-a răspândit acuza antisemită ”de omor ritual” în legătură cu o imaginară foamete în Gaza, a reliefat ambasadorul american la ONU, Michael Waltz. Care a evidențiat concluzia experților care au studiat cu echipele conduse de ei situația nutriției din Cornul Africii (unde se manifestă frecvent fenomenul inaniției Gaza și au conchis, fiind reluați de Freepress, că n-au ”văzut niciodată apariția de obezitate sau greutate excesivă într-o zonă în care cu numai un an înainte s-a declarat ”foamete”. Și Unesco a sfârșit prin a admite că nici vorbă nu poate fi de foamete.

ONU însă a colportat ani la rând mitul riscului”inaniției” în Gaza. Și are un Consiliu al Drepturilor Omului, în care sunt membe țări ce comit genocid, precum Iranul și China. Waltz a evidențiat la adresa Națiunilor Unite, că ”bugetul ONU s-a triplat în ultimii 25 de ani, dar pacea în lume nu s-a triplat și ea”.

Recent, secretarul general al ONU, Guterres, și nemțoaica ecologistă Annalena Baerbock, președinta Adunării Generale, au aprins flăcări în memoria unor salariați ai ONU morți. Între ei, teroristul Hamas Imad El Samhouri, un angajat al UNRWA și combatant al extremiștilor islamiști din Frăția Musulmană.

În 2025, ONU a adoptat 15 rezoluții anti-israeliene, și numai 11 condamnând restul lumii, din care 6 priveau Rusia care nu poartă, ca Israelul, un război de apărare antiterorist, ci unul de agresiune, criminal, pe care Moscova l-a demarat de bunăvoie. În vreme ce războiul din Gaza a fost provocat de invazia jihadiștilor din grupările teroriste, islamiste Hamas și Jihadul Islamic, nu de statul evreu.

Update 12:15 ”Am putea pierde războiul cu Rusia, crede ministrul recent demis al apărării ucrainene, Fedorov. Potrivit lui, Ucraina n-ar mai dispune decât de o fereastră de oportunitate de doar câteva luni spre a evita să-l piardă lent. În acest timp ar fi necesare schimbări instituționale cheie, reformarea aparatului de stat, combaterea corupției, (întrucât guvernul ar opera cu o eficiență de 5%) dezvoltarea unor drone autonome, robotizate, ghidate de inteligență artificială, a rachetelor interceptoare ieftine și a propriului program de rachete balistice, precum și senzori electronici pe front. Fedorov vrea alegeri prezidențiale pe timp de război și nu și-a ascuns total ambițiile politice.

Update 12:00 ”Rusia a decis să expulzeze un angajat al Ambasadei României la Moscova, ca răspuns la decizia autorităților de la București de a expulza un diplomat rus, a anunțat joi, 27 august, Ministerul rus de Externe”, scrie Adevărul.ro.

Update 11:30 ”Constantin Buchet, președintele CNSAS, spune că generalul Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică la Securitate. Unii dintre adjuncții săi au depus-o”, scrie azi Hotnews.ro. Or, legea îl obliga pe general, ca șef la SPP, ca și pe orice alt șef sau adjunct de serviciu secret, să depună o declarație pe proprie răspundere prin care să-și asume că nu a fost lucrător sau colaborator al Securității și că nu a comis fapte prin care a încălcat drepturile fundamentale ale omului. Pahonțu încalcă de 18 ani legea, și președinții României, șefi ai CSAT, au făcut-o și o fac, în cazul lui Nicușor Dan, împreună cu el, de vreme ce l-au promovat și l-au tolerat ilegal la cârma Serviciului de Protecție și Pază și continuă să-l țină în brațe.

Update 11:15 Revoluționară victorie juridică asupra rețelelor sociale. Facebook și Instagram au acceptat să plătească uriașe despăgubiri, în valoare de 18 miliarde, pentru afectarea sănătății copiilor. Li se impun copiilor, pe viitor, reguli noi: doar două ore pe zi online și închiderea la miezul nopții. Tehnic, chestiunea a vizat COPPA, o lege de protejare a spațiului privat al copiilor americani. Legea e veche de trei decenii, iar META a strâns date intime ale unor copii de mai puțin de 13 ani.

Update 11:10 Secretarul american de război, Pete Hegseth, generalul Caine și directorul CIA, John Ratcliffe, s-au întâlnit la Casa Albă la scurt timp după revenirea celui din urmă din Rusia, susține Noel Report. Analiștii consideră că rapiditatea cu care a avut loc întâlnirea și faptul că oficiali de rang înalt din administrația și armata SUA au fost, aparent, informați cu privire la aceasta sugerează că Ratcliffe a adus un mesaj de la Moscova.

Separat, secretarul general al NATO, Mark Rutte, urmează să se întâlnească la Bruxelles cu subsecretarul american al Apărării, Elbridge Colby, acesta din urmă va participa și la o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic. El este considerat o eminență cenușie la Washington și suspectat de a avea o influență nu foarte pozitivă asupra președintelui american în privința politicii externe a SUA.

Update 11:00 Poliția aeriană NATO din România a ridicat în urmă cu scurt timp două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole după ce ”sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea frontierei cu România.”, a informat MApN. Alerta s-a dat la Tulcea în jurul orei 10:08. Biroul de presă al ministerului român a precizat și că ”“un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forțelor Aeriene Române a fost ridicat de la sol”, la 10:33, pentru investigarea zonei. (Știre în curs de actualizare).

Update 10:50 Rusia a atacat Ucraina cu rachete balistice Iskander, două rachete antinavă Oniks și 258 de drone de atac în noaptea de 26 spre 27 august. Apărarea aeriană ucraineană a reușit să doboare 233 de drone rusești, însă s-au înregistrat lovituri în 15 locații, potrivit Statului Major de la Kiev.

10 oameni au fost răniți în Zaporijia și Krivîi Rig, dintre care trei sunt copii, în urma bombardamentelor rusești. La Harkiv, un bărbat a suferit răni grave după ce o dronă rusească a lovit blocul în care locuia.

Vânătoarea umană a continuat la Herson: forțele invadatoare rusești au folosit o dronă FPV pentru a ataca un bărbat care circula pe bicicletă în cartierul Korabelnîi din Herson, în dimineața zilei de 27 august, ucigându-l pe loc. Zilele trecute au ucis un adolescent, pe un drum de țară, în același mod.

Update 10:40 Peste 1300 de dispăruți în Nepal/Tibet. A crescut numărul persoanelor dispărute în inundațiile și alunecările de teren masive de la granița Nepalului cu Tibetul ocupat de China. 826 de persoane sunt date dispărute în Nepal, iar televiziunea de stat a Chinei (CCTV) a anunțat că numărul persoanelor dispărute în Tibet este de 558, inclusiv 260 de cetățeni străini. Viitura și pământul au înghițit practic case, blocuri, hoteluri, iar așteptările misiunilor de salvare sunt deosebit de sumbre.

Update 10:30 Scopul vizitei directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova, de marți, ar fi fost acela de a avertiza Rusia împotriva unui atac asupra NATO, relatează cotidianul Wall Street Journal, care a citat surse informate cu privire la această vizită.

Evaluări recente ale serviciilor de informații americane indică faptul că dictatorul rus, Vladimir Putin, ar putea lansa un „atac limitat” împotriva unuia dintre statele baltice, Lituania, Letonia sau Estonia, pentru a testa angajamentul Alianței față de membrii săi, a citat ynetnews.

Între timp, Politico susține că directorul CIA Ratcliffe a făcut, de asemenea, presiuni asupra părții ruse pentru a reduce sprijinul militar și economic acordat Iranului. Oficialul american nu s-a întâlnit cu Putin, ci doar cu reprezentanți ai serviciilor secrete ruse.

Update 10:15 Un mort și 10 răniți în orașul Caen din nord-vestul Franței, după ce un atacator a intrat ”intenționat” cu mașina în pietoni, miercuri seara, a informat Mediafax citând France 24. Șapte răniți sunt in stare critică, potrivit autorităților. Incidentul nu este investigat în acest moment drept terorist, însă nici nu au fost dezvăluite ipoteze despre motivul atacului. Suspectul este un bărbat de 26 de ani, născut în Rusia, iar toate victimele sunt bărbați.

Update 10:10 Viitorul trupelor americane din Europa este în curs de reevaluare. O analiză a Pentagonului va prezenta secretarului de Război, Pete Hegseth, cel puțin patru opțiuni până la data de 6 noiembrie, inclusiv posibile reduceri ale efectivelor militare americane staționate în Europa, care numără aproximativ 80.000 de militari, relevă TVP World.

Update 09:55 Incendiu de vegetație în Tulcea, provocat se pare de o dronă rusească, prăbușită miercuri după-amiaza. Armata a fost chemată pentru investigații, în timp ce Romsilva a publicat imagini. Ar fi vorba despre o suprafață de aproximativ 2000 mp de pădure, în preajma localității Plauru, informează Hotnews.

„Cauza cea mai probabilă a incendiului, după mărturia localnilcilor, pare a fi explozia unei drone”, au declarat reprezentanţii Romsilva. Pompierii de la ISU Tulcea s-au luptat cu flăcările ore întregi, până târziu în noapte.

MApN a confirmat abia în această dimineață că acest incident grav s-a produs în Tulcea, deși a știut încă de ieri. „Zona a fost securizată, incendiul de vegetație a fost lichidat de structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu autoritățile locale, iar un echipaj al Poliției de Frontieră a asigurat perimetrul pe timpul nopții. În dimineața zilei de joi, 27 august, o echipă de specialiști EOD din cadrul Ministerului Apărării Naționale se deplasează în zonă pentru cercetarea la fața locului”, a precizat instituția română, fără numi cauza incendiului.

Update 09:45 Moldova, din nou în vizorul Moscovei.În noaptea dinaintea Zilei Independenței Republicii Moldova, spațiul nostru aerian a fost încălcat nu de una, ci de cinci drone. De asemenea, o altă dronă a fost găsită la sol, pe teritoriul Republicii Moldova. Am avertizat în repetate rânduri cu privire la riscurile inacceptabile generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. (…), a anunțat MAE de la Chișinău, într-o declarație de presă publicată pe X/Twitter.

Update 09:30 Nicușor Dan se află la Chișinău pentru a participa la ceremoniile organizate cu ocazia a 35 de ani de la independența Basarabiei de Uniunea Sovietică ocupantă. Această dată este și ziua națională a Republicii Moldova.

Președintele României nu a făcut nicio declarație până la această oră despre scandalul Pahonțu. Nicio instituție a statului nu a comentat șocanta dezvăluire făcută de Recorder.

Despre scandalul Pahonțu, ofițer în trupele de Securitate care au participat la masacrarea românilor ieșiți în strada la București, în zona Universitate-Inter-Dalles în 21 decembrie 1989, puteți citi AICI.

Update 09:10 În orașul Tokmak (regiunea Zaporijjia), aflat sub ocupație rusă, o femeie ucraineancă în vârstă de 70 de ani a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru că a făcut donații armatei propriei țări. Autoritățile ruse au acuzat-o de „trădare de stat” după ce a efectuat 24 de donații către Forțele Armate ale Ucrainei, în valoare totală de aproximativ 730 de dolari. Ea a fredonat, în surdină, un cântec ucrainean în timpul ultimei înfățișări la tribunal. Banii donați erau mica ei pensie.

Update 09:00 Revizionism istoric în Canada: un director de la postul public CBC le-ar fi transmis jurnaliștilor din echipa sa o notă internă confidențială în care le solicită să nu mai utilizeze sintagma ”atac terorist” pentru atentatele de la 11 septembrie, a dezvăluit Toronto Sun.

Nota adresată personalului CBC News îi aparține lui Basem Boshra, care deține funcția de „Director principal pentru standarde jurnalistice și încrederea publicului la CBC News”. Boshra le transmite următorul mesaj reporterilor și redactorilor: „nu numiți atacurile din 11 septembrie atacuri teroriste.”. Li se spune redactorilor să utilizeze sintagme precum ”persoanele care au deturnat (n.r. avioanele), ducând la prăbușiri de avioane”, relevă publicația din Toronto.

26 august 2027 – a 1644-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1054-a celui israelian,  a 179-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:30 Premierul plagiator din Turingia, Voigt, CDU, rămâne în funcție, în pofida unei moțiuni de cenzură a AFD. Moțiunea a fost respinsă cu ajutorul voturilor comuniste ale Partidului Die Linke și ale BSW. Acestea s-au adăugat voturilor creștin-democrate și social-democrate din parlamentul regional. Plagiatul comis de Mario Voigt a fost confirmat de Universitatea Tehnică Chemnitz, care i-a retras doctoratul obținut fraudulos de premier, prin hoție intelectuală. Hoțul premier se opusese acuzei de plagiat în justiție și eșuase.

Analiză. Dacă prin apărarea unui hoț fie și de idei, deputații partidelor democrate cred că au făcut un serviciu democrației, se înșală amarnic. Apărarea unui plagiator în fața unui partid de dreapta în parte radical nu va avea decât darul de a discredita și mai mult democrația și de a întări extremismul.

Update 22:15 Iranul islamist al IRGC pretinde că s-ar fi înțeles cu Omanul pe tema împărțirii taxei mafiote de protecție pe care pirații și teroriștii Gărzilor Revoluționare Islamice vor s-o perceapă navelor care trec prin Strâmtoarea Ormuz.

Update 22:05 Serviciul secret intern, israelian, Shin Bet, a dejucat un atentat terorist. Pe malul apusean al Iordanului a fost arestată o femeie înarmată cu un cuțit, care se pregătea să înjunghie oameni.

Update 22:00 Congresmanul Josh Gottheimer a cerut republicanilor și democraților din Congres să condamne împreună ieșirile pline de ură, ofensele și insultele și antiamericane, și antisemite (însoțite de chemări indirecte la violență împotriva evreilor) emise de influenceri ca Hasan Piker și Candace Owens. Piker a făcut recent o sugestivă chemare la violență împotriva senatorului american din Michigan, Jeremy Moss. Rezoluția biparizană preconizată cere reafirmarea voinței SUA de a combate antisemitismul.

Update 21:30 SUA au impus sancțiuni grupării teroriste Palestine Action group. SUA au declarat organiația de extremă stânga cu un cartier general în Marea Britanie drept organizație teroristă globală. Palestine Action corespunde și intereselor Rusiei, de vreme ce a atacat fabrici de arme – nu doar israeliene, ci și britanice și altele. UK a interzis organizația în iulie 2025.

Update 19:10 Catastrofă în Nepal și parțial în Tibetul ocupat de China: poliția din Nepal a anunțat că bilanțul victimelor inundațiilor și a alunecărilor de teren masive care au lovit țara a ajuns la 95 de morți, a informat ynetnews. De asemenea, ministerul turismului a comunicat că 341 de turiști sunt în continuare dați dispăruți. Cel puțin 54 de americani sunt, potrivit NYP, între morți. DLF anunță cel puțin 157 de victime omenești.

China a anunțat trei morți, însă cel puțin 265 de persoane figurează ca dispărute în Gyirong, Tibet. Numărul exact al victimelor este încă în curs de verificare. Iată imaginile șocante.

Update 19:00 Președintele SUA, Donald Trump, a acordat un interviu postului qatarez Al Jazeera, declarând că această „confruntare americană cu Iranul nu este supusă niciunui calendar și va continua atât timp cât va fi necesară. Obținem o victorie uriașă; iranienii suferă din cauza inflației, iar economia lor se prăbușește”.

Potrivit liderului de la Casa Albă, „iranienii (n.r. regimul) își tratează foarte prost propriul popor și ucid un număr foarte mare de protestatari. Consider că atât războiul economic, cât și loviturile militare sunt eficiente. Nu există un calendar precis privind decizia de a reveni la masa negocierilor și nu mă grăbesc”, a citat ynetnews. Unii experți israelieni consideră că amplificarea presiunii economice asupra Iranului riscă să întărească forțele cele mai radicale, fără să destrame regimul.

Update 15:30 Onorată chiar și de Regele Angliei, Charles al III-lea, Dolly Parton nu este însă iertată după moarte de antisemiți, care au vandalizat noaptea trecută pagina de Wikipedia despre cântăreață. Vină ei presupusă? Că este ”o iubitoare de evrei”. Mesaje antisemite, inclusiv o zvastică au apărut pe Wikipedia la doar câteva ore după anunțul decesului ei, relevă Jewish Chronicle.
Între timp, administratorii gigantului Wikipedia au eliminat mesajele și imaginile denigratoare.

Pe Instagram Threads, unii se întrebau de ce artista nu s-a implicat în chestiuni legate de Gaza, acuzând-o că s-a dedicat altor cauze precum Ucraina, însă i-ar fi ignorat pe palestinieni.

Update 13:30 Atenție automobiliști! O ursoaică însoțită de pui a atacat pe Transfăgărășan un automobil și i-a rupt bara din spate. La începutul lunii august, mai mulți turiști cehi și-au găsit mașina vandalizată de un urs pe Transfăgărășan, după ce animalul a intrat în autoturism în căutare de hrană”, notează, în context, Adevărul.ro.

Update 13:20 Liderii creștin-democrați europeni nu vor să tolereze legea Dominic Fritz a PSD, recent validată de CCR, în răspăr cu principii de drept elementare. ”Liderii Popularilor Europeni și Renew i-au cerut Ursulei von der Leyen să blocheze cele 770 de milioane de euro din PNRR pentru că ”amendamentul Fritz” validat de CCR încalcă statul de drept și dreptul UE”, relevă G4Media.

În timp ce instituțiile abilitate l-au ”ars” pe primarul Timișoare prin ANI, alții (din partidul-stat) sunt scutiți de neplăceri. Potrivit lui Cătălin Drulă, de la USR, PSD că încearcă să rezolve în grabă incompatibilitatea posibilă a consilierilor județeni și locali angajați în instituții publice, după intrarea în vigoare a unei modificări legislative, intrate în vigoare pe 9 august.

Potrivit lui Drulă, consilierii locali și județeni care au contracte de muncă la stat au devenit incompatibili trebuind, în 15 zile, să renunțe fie la funcția de consilier, fie la angajarea ca funcționar public, căci „PSD nu s-a prins de treaba asta până aseară”. Ar fi urmat o ”noapte de furie și confuzie. Azi-dimineață partidul-stat s-a mobilizat”, scrie Drulă, care susține că Lia Olguța Vasilescu ar fi sunat și ar fi cerut Agenției Naționale de Integritate (ANI) o interpretare potrivit căreia noua lege nu ar produce, în fapt, incompatibilitatea. Potrivit lui Drulă, răspunsul ANI ar fi fost unul „pe jumătate”, întrucât textul legii menționează explicit situația de incompatibilitate”. Între timp, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a contestat că s-ar produce starea de incompatibilitate.

Update 13:15 Președintele Ucrainei, Zelenski, i-a acordat miercuri americanului Elon Musk ”Ordinul Libertății”, una dintre cele mai importante distincții de stat ale țării sale. Antreprenorul și proprietarul Starlink și al multor firme importante este esențial pentru comunicațiile și operațiunile militarilor ucraineni.

Update 13:05 Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, a informat agenția Tass. Nu e clar diplomaților români de ce. Potrivit MAE, se presupune că ”această convocare vine ca răspuns la măsurile diplomatice adoptate de România ca reacție la valul de incidente cu drone generate de războiul de agresiune dus de Federația Rusă în Ucraina”. Bucureștiul expulzase un diplomat rus, după doborârea, în trei zile consecutive, a trei drone rusești, relevă Hotnews, care transmite știrea difuzată de Tass. Moscova e deranjată de sprijinul românesc acordat Ucrainei libere, invadate de agresorii ruși din subordinea Kremlinului.

Update 13:00 S-a scos la iveală o hâdă față, puternic machiată și falsificată. E lumea fake a fraților Tate și a TikTok, Instagram, Snapchat, Facebook , etc. Frații Tate au admis, în fața judecătorilor americani, că și-au mințit suporterii cu afișata lor avere fabuloasă. Atât mașinile lor de sport și lux, două Bugatti și un Aston Marin în valoare totală de aproape 15 milioane de $ (din care 12 pentru cele două Bugatti) cât și superiahtul de 50 de milioane de $ stăruitor plimbate pe sub ochii admiratorilor celor doi pești, fuseseră obiecte care nu le-au aparținut. Mașinile ar fi fost închiriate, afirmă NYP, reluând documentele prezentate de avocați. Care încearcă să reducă suma cauțiunii celor doi acuzați de viol și hărțuiri sexuale. Pentru exhibarea iahtului, frații fuseseră plătiți. Trebuia promovat.

Update 12:00 Dezvăluire-șoc făcută de Recorder: cel mai longeviv șef de serviciu secret din România, considerat un maestru al jocurilor de culise din SPP, generalul Lucian Pahonțu, a participa la cea mai sângeroasă represiune din București în timpul Revoluției Române, dar și la Mineriadă.

„Lucian Pahonțu a activat ca ofițer în Trupele de Securitate din 1987 până în 1990”, a dezvăluit Recorder, într-un material publicat astăzi.

La Revoluție, Pahonțu a făcut parte din forțele de represiune trimise de Nicolae Ceaușescu să înăbușe protestele izbucnite în București, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989. Conform mai multor documente descoperite de Recorder, Lucian Pahonțu a fost prezent în acea noapte în zona baricadei de la Intercontinental, unde trupele armate au omorât 48 de oameni și au arestat sute de manifestanți”, se arată în articolul citat și de Hotnews.

Mai mult, conform sursei citate, el ar fi participat de partea forțelor de represiune comandate de regimul Iliescu și la Mineriada de la București din 1990.

Puteți citi întregul material Recorder, AICI.

Țara securismului și imobilității sociale

E de groază. E cumplit, deși nicidecum neașteptat. Dacă informațiile se confirmă, iar probele deținute de Recorder sunt beton, cum pare că sunt, de vreme ce generalul a refuzat să ia atitudine în reacție la aceste dezvăluiri, Pahonțu a făcut parte, ca ofițer, din trupele de represiune ale lui Ceaușescu. Nepotul lui Milea, generalul Pahonțu, a participat, pe vremea în care era locotenent în trupele de securitate, la masacrul din 21 decembrie 1989. S-a scos la iveală, astfel, adevărata față a României actuale. În fruntea ei nu e poporul suveran, ci un regim securist, care nu doar că a evitat necesara lustrație, ci i-a mai și propulsat pe teroriștii cu mâinile pătate de sânge ai comuniștilor la cârma unor servicii secrete. Iată că țara nu e nici pe departe, cum se pretinde, o democrație, fie ea și defectă. E doar într-o lungă, într-o nefericită și dezastruoasă tranziție de la securism la securism. Și încă ceva. România feudală, postcomunistă, e țara baronilor pe viață. Unul conduce de 20 de ani SPP, altul rămâne veșnic la butoanele MAI, ale ministerului de interne, ale justiției, ale Băncii Naționale. Pe urmă vin fiii și pițipoancele lor. Ca orice stat feudal care se respectă, România e țara mobilității sociale zero. Statul imobilității totale. Iată de ce se poticnește și se împotmolește tot mereu. PMI.

Update 11:55 Nou incident pe litoralul românesc: o dronă cu explozibil a fost găsită plutind în derivă în zona stațiunii Olimp, de la Marea Neagră. Potrivit presei locale, plaja a fost evacuată și închisă, iar geniștii români au detonat-o.

Update 10:30 Darlene Graham Nordone, sora regretatului senator Lindsey Graham, a câștigat nominalizarea Partidului Republican în cadrul alegerilor speciale pentru locul în Senat reprezentând statul Carolina de Sud. La alegerile din noiembrie, ea se va confrunta cu candidata democrată Annie Andrews.

Graham, care nu are experiență politică anterioară, l-a învins pe reprezentantul Ralph Norman în turul decisiv al alegerilor primare, după ce a primit sprijinul președintelui SUA, Donald Trump. Acesta a și călătorit în statul respectiv pentru a face campanie în favoarea ei. Darlene fusese numită luna trecută să ocupe temporar locul fratelui său, în urma decesului subit al acestuia survenit la 11 iulie.

Update 10:20 Britanicii se pregătesc de un atac rusesc ”inevitabil. Oficiali britanici din domeniul securității l-au avertizat pe premierul Andy Burnham că Moscova ar putea riposta direct la sprijinul tot mai mare acordat Ucrainei de către Marea Britanie, vizând, eventual, infrastructura de securitate și facilitățile de producție a armamentului din această țară, a relatat Daily Mail.

Potrivit articolului citat de ynetnews, Rusia a crezut inițial că Burnham va adopta o abordare mai ”moderată” (n.r. slabă) decât predecesorul său, Keir Starmer, însă vizita sa la Kiev și consolidarea cooperării militare dintre cele două țări au schimbat această evaluare.

O sursă de rang înalt din domeniul securității a declarat că un atac rusesc asupra infrastructurii de apărare și securitate a Marii Britanii este „inevitabil și că acesta ar putea consta într-un atac cu drone, un act de incendiere sau un atac cibernetic, desfășurate astfel încât să nu depășească pragul care ar declanșa un răspuns militar din partea NATO.

Update 10:10 Yair Netanyahu este fiul premierului israelian vizat de un complot iranian de asasinat. Informația a fost dată de Newsmax, citând o sursă americană, care a precizat că planul urma să fie pus în aplicare în Florida, în perioada în care Yair locuia în Hallandale Beach, lângă Miami.

Conform ynetnews, serviciile de informații israeliene au descoperit complotul în luna decembrie a anului trecut. O celulă iraniană se afla deja în zona Miami și efectua acțiuni de supraveghere și recunoaștere vizând reședința și rutina zilnică a fiului lui Netanyahu, când Yair a fost avertizat și transferat autorităților americane apoi adus în Israel. Prim-ministrul de la Ierusalim a dezvălui recent că unul din fiii săi a fost ținta unei tentative de asasinat, fără a preciza care dintre ei.

Update 10:00 Kremlinul dezvăluie scopul vizitei directorului CIA la Moscova, după ce marți, Dmitri Peskov a negat că Moscova ar ști ceva despre un avion militar american aterizat la Moscova. Întrebat despre scopul vizitei lui John Ratcliffe, director al CIA, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că aceasta era legată de „contacte între serviciile de securitate”. Peskov a refuzat să ofere alte detalii, notează Ukrainska Pravda.

Potrivit The Wall Street Journal, directorul CIA, John Ratcliffe, a călătorit la Moscova după ce SUA au obținut informații care indicau faptul că Rusia face pregătiri preliminare pentru o posibilă mobilizare generală, care nu ar avea ca scop Ucraina. Pe fondul înmulțirii fără precedent a provocărilor rusești asupra statelor NATO, inclusiv România, există temeri că urmează ca Putin să-și extindă războiul într-una din țările Alianței. Alte speculații au în vedere Iranul islamist, aliatul Moscovei, pe care SUA încearcă să-l ”sufoce economic”.

Update 09:40 Ucraina, atacată cu peste 160 de drone Shahed: apărarea antianeriană a doborât 134. Bombardamentul este în desfășurare, întrucât mai multe drone rusești se află încă în spațiul aerian, a informat Ukrainska Pravda.

Fetiță de patru ani ucisă de atacurile rusești. Forțele Moscovei au atacat orașul Cernihiv, din nordul Ucrainei, la primele ore ale dimineții, provocând incendierea unei case și ucigând o femeie de 49 de ani și o copilă de numai patru ani.

Update 09:30 Situația militară. În ultima zi, pe câmpul de luptă din Ucraina au avut loc în total 203 confruntări, cel mai mare număr de atacuri rusești fiind înregistrat pe fronturile de la Kostiantynivka și Pokrovsk, unde apărătorii ucraineni au respins 24, respectiv 36 de atacuri, a anunțat Statul Major de la Kiev.

A crescut din nou numărul pierderilor umane rusești, estimat în ultimele 24 de ore, la 1450 de militari scoși din luptă (răniți și morți). Bilanțul total al pierderilor rusești de la 24 februarie până în prezent este de aproximativ 1.480.750, conform cifrelor ucrainene.

Update 09:00 Cum încearcă Kremlinul să semene discordie în Europa Centrală? În contextul în care serviciile de securitate poloneze bănuiesc deja o operațiune rusă hibridă în curs, a apărut o nouă campanie menită să semene discordie între cehi și polonezi, implicând conturi false care promovează ideea că Polonia urmărește să anexeze o parte din Cehia, dezvăluie Seznamz Pravy citat de Stratcom UA.

Cum se derulează campania de dezinformare

  • Afișe care circulă pe Facebook-ul ceh printre zeci de mii de oameni invită oamenii la o demonstrație, care ar trebui să aibă loc sâmbăta aceasta în Piața Libertății din Třinec.
  • Anunțul evenimentului pe rețeaua de socializare a fost plătit de cineva care se ascunde în spatele unui profil cu numele Adam Sikora și sperie publicul că ”Polonia vrea să preia o parte din teritoriul ceh” și anume, regiunea Cieszyn.
  • Experții în securitate citați de ziarul ceh suspectează că este întreprinsă de serviciile secrete ale lui Putin, care încearcă de mult timp să dezintegreze coaliția care ajută Ucraina în lupta împotriva agresiunii rusești.
  • Unul dintre indicii este că profilurile care amplifică aceste mesaje sunt false.
  • Tentativa de incitare la ură între cehi și polonezi se extinde din Polonia în Cehia, după ce o serie de profiluri artificiale au răspândit acolo un document fals, care probabil a fost creat cu inteligența artificială.
  • Ziarul Seznam Zprávy a obținut acest pretins document emis, chipurile de guvernul de la Varșovia, și transmis (n.r. tot fals) ambasadorului ceh în Polonia, Břetislav Dančák.

Update 08:50 Un depozit aparținând gigantului rus de e-commerce Wildberries, situat în regiunea Tambov din Rusia, a luat foc în urma unui atac cu dronă. Guvernatorul regional, Evgheni Pervișov, a anunțat că o persoană a fost rănită în incident.

Între timp, Rusia și Ucraina discută despre un nou schimb de prizonieri de război de amploare „destul de mare”, potrivit agenției de știri ruse TASS, care citează declarațiile comisarului pentru drepturile omului, Iana Lantratova.

25 august 2027 – a 1643-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1053-a celui israelian,  a 178-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:30 PSD, CCR și justiția capturată, antireformistă, colectează reacții internaționale firești pentru punerea pe butuci a democrației românești. ”Grupul politic de centru-dreapta Partidul Popular European și Renew Europe îi solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să rețină 770 de milioane de euro din fondurile UE destinate României din PNRR, din cauza încălcărilor statului de drept, în cazul modificării legii ANI prin așa-numit „amendament Fritz”. Se aud deja voci ,”suveraniste” vorbind despre imixtiuni în probleme naționale, reciclând retorica favorită din care nu lipsesc termeni ca: „Înalta Poartă de la Bruxelles”, colonie, stăpâni” scrie jurnalista Melania Cincea pe Facebook.

Update 22:15 CEDO a ordonat Turciei să-l pună în libertate pe omul de afaceri Osman Kavala, un filantrop și militant pentru democrație, închis abuziv de aproape un deceniu. Kava a fost prigonit, ca mulți alții, pentru susținerea drepturilor omului și a protestelor anti-dictatoriale din Turcia, derulate în 2013. CEDO a reliefat că detenția lui este ilegală, iar regimul (islamist, nota mea) de la Ankara i-a violat dreptul la un proces corect și echitabil, dreptul la libertate, la liberă exprimare și la asociere.

Update 20:45 Avionul militar american care îl transportă pe directorul CIA, John Ratcliffe, a părăsit Moscova în urmă cu aproximativ o oră, potrivit datelor de zbor publice. Nu există informații despre natura discuțiilor. Se speculează că în chestiune ar fi mobilizarea generală programată tacit de Putin în septembrie, unul dintre semnele conform căruia dictatorul vizează atacarea unui stat NATO.

Update 18:00 Financial Times confirmă că SUA au cerut Ucrainei să nu bombardeze în primele zile ale acestei săptămâni Moscova, Petersburgul și nordul Rusiei cu rachetele lor cu rază lungă de acțiune, când America trimite un oficial de rang înalt în capitala rușilor. Ucraina a fost de acord. Un avion C-17 Globemaster III a aterizat azi la Moscova. După o escală în Letonia.

Ce vrea înaltul oficial american, care, potrivit CBS News și Axios, e șeful CIA, Ratcliffe? De ce nu e emisarul președintelui Steve Witkoff, trimis de obicei la Moscova? Trump tace. N-ar fi deloc exclus ca unul din principalele subiecte în discuție, la Moscova, să fie embargoul SUA de impus Iranului. Rusia și China ajută activ regimul islamist genocidar de la Teheran, care, la rândul lui, i-a furnizat drone militare Moscovei și petrol regimului comunist, și el totalitar, de la Bejing. Ratcliffe, unul din principalii consilieri ai lui Trump, e implicat masiv în afaceri iraniene, spre deosebire de Witkoff, versat în cele ucrainene.

Update 17:20 Ultima oră: directorul CIA, John Ratcliffe, ar fi oficialul de rang înalt care a ajuns la Moscova astăzi, cu aeronava C-17 Globemaster III, susține CBS. (Vezi Update 17:00)

Ce încearcă Putin să facă? Se ridică mari întrebări cu privire la scopul vizitei lui, iar internetul vuiește. Speculațiile curg, dar una dintre ele se distinge: șeful CIA ar fi fost trimis la Kremlin pentru a-l împiedica pe dictatorul rus să se angajeze într-o gravă escaladare. Ultimele două săptămâni au fost marcate de cele mai dese și intense provocări rusești asupra NATO, inclusiv asupra României, vizată aproape zilnic de dronele rusești. În zona Kaliningrad se întâmplă ceva deosebit de suspect, fapt ce a determinat trei zile de exerciții militare aeriene de observare ale Alianței, fără precedent. Au fost vizate mișcările de submarine rusești și transporturile militare, precum și flota fantomă a Rusiei. Autoritățile germane au dezvăluit la rândul lor că incidentele de la aeroportul Leipzig/Halle au fost mult mai grave decât se știa și au implicat trei drone, dintre care una a lovit un avion DHL. (Vezi Update 9:30) Pentru prima oară, un lider european, în persoana prim-ministrului leton Kulbergs, a declarat seara trecută la reuniunea virtuală a Coaliției Voluntarilor că ”acesta e un război al Rusiei împotriva Vestului, a UE și NATO”.

Update 17:00 Zbor american misterios la Moscova. Un avion C-17 Globemaster III al Forțelor Aeriene ale SUA a aterizat în această dimineață pe aeroportul Vnukovo din Moscova, după un zbor direct din Riga, potrivit GeoInsider. Aeronava, cu numărul de identificare 07-7181, a aterizat în jurul orei 10:00 a.m. (ora Bucureștiului). Avionul sosise în Estonia, din zona Washingtonului cu două zile înainte. Nu se cunoaște ce transporta avionul sau cine se afla la bord.

Kremlinul susține că nu deține informații despre avionul militar de transport american care a aterizat în această dimineață pe aeroportul Vnukovo și că nu există planuri pentru întâlniri cu reprezentanți ai Casei Albe la Kremlin în cursul acestei săptămâni.

Un zbor similar al SUA către Rusia, efectuat în luna ianuarie a.c., i-a transportat pe Steve Witkoff și Jared Kushner pentru discuții cu Putin. Totuși, în prezent, nu există dovezi care să indice că aeronava de astăzi ar fi implicată în deplasarea celor doi emisari sau o nouă rundă de negocieri. Se poate lua în calcul și un schimb de deținuți sau o altă misiune, cu caracter secret, însărcinată cu transmiterea unui mesaj către Moscova.

Update 16:45 China comunistă se rățoiește la Statele Unite și avertizează că nu va suporta să îi fie afectate interesele, inclusiv achiziția de petrol iranian. Ministrul de externe al Beijingului, Lin Jian, a declarat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate astăzi, că țara sa se opune sancțiunilor impuse de Departamentul Trezoreriei SUA în cadrul „Operațiunii Economic Outcast”, vizând rețelele petroliere iraniene și entități din China și Hong Kong.

Jian a declarat că Beijingul ”va lua măsurile necesare pentru a-și proteja interesele”. În calitate de cel mai mare cumpărător de petrol iranian, importând aproximativ 80% din exporturile de țiței ale acestuia, China a invocat pentru prima dată „regula de blocare” pentru a contracara sancțiunile secundare și a continua schimburile comerciale ”legitime” cu Teheranul.

Comentariu. Pekingul are nu numai interese comerciale, vizând combustibilul iranian, ci mai ales ideologico-strategice, fiind, se pare, păpușarul care stă în spatele Axei Răului care include Rusia-Iran-China, precum și aliații lor nord-coreeni, islamiști (Hamas, Hezbollah, Houthi et co). Puterea ei economică sprijină eforturile de război ale Moscovei împotriva Ucrainei, iar față de Iran are un angajament vechi, încă din vremurile sancțiunilor ante-Iran Deal (2015). Ce vizează această alianță roș-verde a Orientului? Nimic mai puțin decât ceea ce proclamă constant: distrugerea Vestului, a lumii libere și a supremației democrațiilor liberale, care le amenință constant pofta de putere neîngrădită. (DR)

Update 13:30 De ce funcționează Republica Moldova mai bine decât România? Din cauza Maiei Sandu? Desigur. Dar și pentru că angajează ca miniștri experți competenți precum Claudiu Năsui. Care s-a ridicat cu USR. Și pe care noul premier, Vasile Tofan, l-a chemat să-i încredințeze portofoliul economiei.

Ce vrea noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării în Republica Moldova? Ca țara în al cărei guvern intră ”să fie cea mai primitoare pentru antreprenori”. Premierul Tofan l-a calificat pe fostul ministru român al economiei în guvernul de tristă faimă al lui Cîțu, ”un specialist”. Unul care ”vine cu o combinație rară de pregătire economică solidă, experiență în sectorul privat, experiență politică”.

Comentariu. Felicitări noului ministru al digitalizării și economiei basarabene. Maia Sandu, Vasile Tofan și Republica Moldova au dat lovitura. Claudiu Năsui e unul dintre cei mai buni miniștri de care a avut parte România. Nu văd niciun motiv să nu fie și unul dintre cei mai buni ai Republicii Moldova. Bine ar fi ca și românii să ceară mai cu foc să aibă dregători asemenea. Și să exercite presiuni să fie dați afară incompetenții, ticăloșii, corupții. Nu mai vorbesc de trădătorii, precum cei care, de-a lungul timpului, le-au înfipt reformiștilor (între care și Bolojan) un cuțit politic în spate. Nu trebui uitați anumiți ”colegi” de partid ai lui Bolojan. Și nici sinistrul Cîțu. Dar mai e ceva. Republica Moldova performează, cred mai bine, și pentru că e cu spatele la zid. Că imperialiștii ruși îi suflă în ceafă și o prigonesc, libertatea basarabenilor, care nu sunt în UE și NATO, depinzând parcă de un fir de păr. De Ucraina. Și de Maia. Și de competența ei și-a celor pe care-i promovează. Republica Moldova, pur și simplu, n-are încotro. Trebuie neapărat să fie condusă optim, dacă vrea să supraviețuiască. Bravo ei, bravo basarabenilor că dau semne convingătoare că știu clar ce au de făcut. (PMI)

Update 11:15 ”Acesta e un război al Rusiei împotriva Vestului, a UE și NATO”, a subliniat ieri („that’s the war of Russia against the West, the EU, and NATO, as we’ve seen,” premierul leton Andris Kulbergs. Pe moment este cert și un război economic împotriva Ucrainei, cel mai amplu de până acum.

Update 10:55 Liderii executivi ai Marii Britanii și Ucrainei, Andy Burnham și Volodimir Zelenski au semnat un parteneriat în domeniul inteligenței artificiale. De ziua independenței ucrainene, Kievul a primit numeroase cadouri de la statele occidentale. Iar premierul britanic s-a angajat, potrivit Bloomberg, să-l convingă pe președintele SUA, Trump, să dea mai multe rachete interceptoare de tip Patriot Ucrainei, care are stringentă nevoie de ele în fața barbarei agresiuni ruse.

Update 10:45 Trupele Rusiei ar fi pierdut ieri 1230 de militari. Totalul soldaților și ofițerilor Moscovei scoși din luptă de la debutul războiului generalizat, la 24 februarie 2022, e estimat de Statul Major ucrainean la 1.479.300.

Update 10:35 Cauțiunea fixată pentru fosta viceșefă a oficialului prezidențial al lui Zelenski, Iryna Mudra, care fusese interpelată pe suspiciunea de spălare de bani, a fost fixat de judecători la aproape o jumătate de milion de dolari.

Update 10:30 Dronele ucrainene au atacat și incendiat rafinăria rusească Afipsky din Krasnodar Krai, notează Ukrainska Pravda.

Update 10:15 Un bombardament rusesc cu bombe ghidate a ucis doi oameni în Zaporijjea. Alt atac rusesc a ars un centru comercial din Dnipro. La Konotop, părți din oraș au rămas fără gaze și cu pagube materiale feroviare și agricole. Alt incendiu a incendiat și distrus o firmă din regiunea Cernihiv. Forțele Moscovei au lansat în cursul nopții două rachete și 150 de drone asupra Ucrainei, din care apărarea a interceptat, deviat sau doborât 124.

Update 10:05 Invadatorii ruși au distrus un punct de tranzit la Vynohradivka, la granița dintre Ucraina și Republica Moldova. Punctul e acum închis.

Update 10:00 Administrația Trump intenționează să retragă 200.000 de vize de ședere în SUA. Ar fi cea mai amplă acțiune de acest fel din istorie. E vorba de vize de tip B 1 și B2, eliberate de Statele Unite după 2016 pentru cetățeni străini sosiți în vizite scurte de afaceri, turism sau pentru îngrijiri medicale, care au devenit ulterior solicitanți de azil politic. Nu ar urma că solicitanții cărora li se retrag vizele să fie deportați imediat, afirmă NYP, citându-l pe Tommy Pigott, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de peste ocean.

Update 09:50 Înainte de a pleca din funcția de șefă a Comunității de Informații, Tulsi Gabbard avertizase administrația Trump că ”atacarea Iranului va avea provoca multe pierderi de vieți omenești și va avea consecințe negative asupra arsenalului american și a economiei mondiale”, relevă WSJ. Premierul israelian Netanyahu evidențiase însă, potrivit acestei surse, gradul foarte avansat de slăbiciune a regimului iranian, fără să-i prezică însă certa cădere, precum și ocazia ca Trump să-și consolideze moștenirea de pacificator prin distrugerea programului nuclear al islamiștilor. Tulsi ar fi avertizat că uciderea dictatorului suprem, Khamenei, ar putea aduce la putere o garnitură ”și mai radicală”, ar duce la blocarea Strâmtorii Ormuz și la atacarea aliaților regionali ai SUA. Și alte surse militare interne lansaseră, potrivit WSJ, avertismente similare, remise președintelui Trump.

Upate 09:45 Un petrolier a fost avariat și oprit în Strâmtoarea Ormuz de o ghiulea trasă în sala motoarelor navei, la 9 mile nautice de Oman, relevă UKMTO, reluat de JP.

Update 09:35 Teroriștii Houthi, interpuși islamiști, șiiți, ai Teheranului din Yemen au cerut țărilor să nu participe la embargoul american impus Iranului. Carer, potrivit ”viceministrului” lor de externe, Abdulwahid Abu Ras, ar fi ”măsuri nedrepte” contra ”poporului” iranian. Or, ”ministrul” piraților și teroriștilor Houthi minte pe față. E notoriu că poporul iranian își urăște tiranii, împotriva cărora se îndreaptă sancțiunile americane.

Administrația americană a anunțat ieri un pachet de sancțiuni de o amploare fără precedent, menite să pună pe butuci resursele financiare ale regimului totalitar de la Teheran. Sunt sancțiuni la adresa domeniului militar, tehnologic, digital, naval, petrolier, financiar, și împotiva unor inși și organizații care au facilitat procurarea de arme, de rachete, de peise pentru ele, ori operațiuni de spionaj sau de atac împotiva militarilor americani și aliaților lor.

Update 09:30 Atacul cu drona asupra aeroportului german Leipzig/Halle a fost mult mai amplu decât s-a crezut. Agresorii (probabil de obediență rusă) au lansat trei drone, nu una, după cum reiese din urmele găsite de investigatori și reluate de WDR, NDR și Süddeutsche Zeitung. Una din drone s-a ciocnit de un avion DHL, alte două fiind încărcate cu expozibil militar. Una din ele a fost găsită pe un câmp, laolaltă cu 50 de grame de Hexogen, un explozibil extrem de puternic. Pare că se pusese la cale un atentat de amploare. La nord de aerport, în Kursdorf, s-a găsit o construcție de la care s-a dirijat cel puțin o dronă. Rusia a negat că serviciile ei secrete se află îndărătul tentativei de atentat.

24 august 2027 – a 1642-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1052-a celui israelian,  a 177-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:25 Secretarul american de război, Pete Hegseth, a declarat că Washingtonul nu exclude utilizarea forței militare în Strâmtoarea Ormuz sau oriunde altundeva.

Declarațiile au fost făcute după ce SUA amenințaseră tot astăzi cu impunerea unor sancțiuni suplimentare împotriva Iranului. Teheranul a anunțat că nu se teme de sancțiuni noi americane, deși duminică realul iranian a ajuns la cel mai scăzut nivel al său din istorie, 1 dolar valorând 2 milioane de riali.

Update 23:00 Este un război împotriva Occidentului”, a declarat răspicat premierul leton despre provocările militare ale Rusiei la adresa țărilor europene. „E războiul Rusiei împotriva Occidentului, a UE și a NATO, așa cum vedem”, a afirmat Andris Kulbergs în timpul Coaliției Voluntarilor, potrivit Kyiv Independent.

Rusia folosește de multă vreme tactici de război hibrid în întreaga Europă, inclusiv sabotaje, atacuri cibernetice și dezinformare. Incidența acestor acțiuni a crescut de la lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, fiind înregistrate și mai multe incursiuni cu drone în ultimii ani, mai ales în România, aproape zilnic de 10 zile.

Kulbergs a explicat că Uniunea Europeană se confruntă, de asemenea, cu atacuri la frontierele sale, subliniind modul în care Rusia folosește Belarusul pentru a orchestra o criză a migrației la adresa blocului comunitar.

Update 22:45 Premierul Benjamin Netanyahu a dezvăluit că Iranul a încercat să-l asasineze pe unul dintre fiii săi. Potrivit ynetnews care citează Channel 14 din Israel, această informație a făcut obiectul unui ordin de interdicție a difuzării timp de mai multe luni.

„Este ceva de necrezut. Iranul l-a vizat pe unul dintre fiii mei, a încercat să-l ucidă pe unul dintre fiii mei”, a declarat premierul de la Ierusalim. Netanyahu are doi fii adulți, Yair și Avner, precum și o fiică misterioasă, Noa, din prima căsătorie. El nu a precizat care dintre băieții săi a fost vizat de tentativa de asasinare.

Update 22:30 Departamentul de Stat al SUA a scos Siria de pe lista statelor care sponsorizează terorismul, a anunțat Trezoreria americană citată de ynetnews.

Update 14:30 Embargo extrem de costisitor pentru Iran. SUA anunță azi noile sancțiuni împotriva Iranului și, potrivit ministrului de finanțe, Scott Bessent, sunt ”cele mai dure din istorie”. În cadrul preconizatului ”D-Day economic”, Iranul se va confrunta cu o veritabilă ofensivă financiară, una mai mare decât a mobilizat vreodată America împotriva unui inamic, după cum s-a exprimat Bessent, reluând afirmații similare articulare săptămâna trecută de președintele SUA, Trump.

Update 10:45 Regimul islamist iranian îl amenință pe fiul cel mic al președintelui Trump. Televiziunea de stat iraniană a difuzat un abject film video care descrie cum să fie asasinat Barron, fiul președintelui Donald Trump, Barron, pe capul căruia Teheranul a plasat o recompensă de 10 milioane de dolari, dezvăluie Iran International News.

Teheranul și-a reiterat dimineață și amenințările față de statele care susțin SUA și au bazele militare americane utilizate în ”atacurile împotriva sa”. ”Iranul are dreptul să vizeze orice locație folosită pentru a lansa atacuri împotriva sa”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Esmail Baghaei, avertizând țările ”să nu ofere teritorii sau facilități Statelor Unite.”

Grecia a luat deja măsuri de apărare. (vezi Update ora 9:00)

Update 10:30 Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât o rachetă Oniks și alte 113 drone și rachete rusești, în urma atacurilor nocturne rusești, informează Statul Major de la Kiev citat de Ukrainska Pravda.

Au fost înregistrate lovituri în 22 de locații, între care Odesa, unde au fost bombardate două hipermarketuri de tip home-depot Epicentr.

Update 10:20 Mult așteptata vizită în Ucraina a trimisului special al SUA, Steve Witkoff, și a ginerelui lui Trump, Jared Kushner, a fost din nou amânată, a relatat Europa Liberă/Radio Liberty citat de Ukrainska Pravda. Jurnalistul EL Alex Raufoglu susține că vizita nu a fost anulată ci doar ”ușor întârziată”, din cauza ”intensificării atacurilor cu rachete și drone (rusești) de săptămâna trecută asupra Kievului.”

Totodată, Secretarul de stat american Marco Rubio a felicitat, în numele Statelor Unite, poporul Ucrainei cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a independenței și a subliniat că SUA își mențin angajamentul față de suveranitatea Ucrainei.

Update 10:10 Cadouri pentru Ucraina la aniversarea ei de 35 ani. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Uniunea Europeană a aprobat transferul a 6,1 miliarde de euro către Ucraina pentru achiziționarea de sisteme de apărare, radare și muniții. Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „Ucraina își dorește pace, dar nu se va preda”.

În ziua în care Ucraina își marchează independența, Von der Leyen a subliniat că Europa va continua să fie alături de ea: „Îi vom oferi ceea ce are nevoie, atunci când va avea nevoie”, a citat ynetnews.

Între timp, prim-ministrul britanic Andy Burnham a sosit la Kiev pentru prima sa vizită de la preluarea mandatului, alături de președintele Consiliului European, Antonio da Costa, premierul Luxermburgului, Luc Frieden, Maia Sandu, președinta Rep. Moldova și omologul său estonia, Alar Karis.

Anterior vizitei, Downing Street a anunțat că se va anunța „acordul guvernului de a permite companiei de apărare MBDA (un producător european de rachete) să împărtășească informații clasificate despre componentele britanice ale rachetei Scalp cu rază lungă de acțiune”.

Practic, Marea Britanie va acorda Ucrainei posibilitatea producerii de rachete cu rază lungă de acțiune similare cu Storm Shadow, importante pentru atacurile în profunzime efectuate de forțele Kievului.

Update 09:45 Ministrul pakistanez de Interne, Mohsin Raza Naqvi, îl însoțește pe mareșalul armatei, Asim Munir, în vizita de azi de la Teheran, a relatat agenția de știri de stat iraniană IRNA, citată de Iran International News.

Munir a plecat din Islamabad spre Teheran și urma să se întâlnească cu înalți oficiali iranieni.

Ministrul de externe omanez, Badr Albusaidi, va vizita și el Teheranul marți pentru discuții cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, pe ”teme bilaterale și regionale”, a anunțat luni MAE al Iranului.

În fapt, Iran încearcă să preseze Omanul să-și împartă controlul asupra Strâmtorii Ormuz pentru a putea șantaja toate statele din Golf care sunt dependente de traversarea ei. SUA a avertizat Muscatul cu grave consecințe militare să nu cedeze în fața Iranului. De altfel, traficul naval a crescut semnificat în ultimele zile prin coridorul sudic omanez, unde vasele comerciale sunt protejate de Marina Statelor Unite. (DR)

Update 09:00 Grecia transferă o baterie de apărare aeriană Patriot de pe insula Karpathos din Creta pentru a-și consolida apărarea, pe fondul îngrijorărilor legate de o escaladare a conflictului cu Iranul, relevă ynetnews citând presa locală.

Decizia vine în contextul amenințărilor lansate de înalți oficiali iranieni la adresa bazelor americane din Europa. Surse oficiale din Grecia evaluează că potențiala amenințare este la adresa infrastructurii critice și a instalațiilor militare.

23 august 2027 – a 1641-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1051-a celui israelian,  a 176-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23.00 Încă un terorist islamist violator și măcelar a fost eliminat. IDF l-a ucis pe Ibrahim Abu Tazkar, violatorul și asasinul tinerei Sapir Blimes. Asasinul jihadist al Frăției Musulmane numite Hamas nu s-a mulțumit s-o violeze și s-o asasineze pe Sapir Blimes. I-a amputat și părțile intime. Apoi s-a ascuns, schimbându-și identitatea. A devenit paramedic. IDF l-a găsit și l-a lichidat.

Update 22.30 Rusia a lansat un război fierbinte împotriva fabricilor de armament europene. Sabotajul e comis discret, astfel încât să fie negabil și să nu decșanșeze articolul 5 al Tratatului NATO. Publucația britanică The Telegraph detaliază și afirmă, între altele, că Rusia se folosește de gangsteri locali pentru a efectua atacurile. Letonia a arestat în cursul acestei săptămâni trei persoane suspectate de incendierea fabricii de drone din Estonia vecină, într-o clădire aparținând Milrem Robotics din Tallinn, care furnizează arme Ucrainei. Atacul a avut loc în noaptea din 14 spre 15 August. În cursul acestui an a fost atacată și o fabrică de drone din Cehia. Au fost arestați 4 suspecți. Și Lituania a arestat 6 inși în legătură cu un atac asupra unei fabrici de armament destinat Ucrainei. La 10 august a fost rândul EMCO, din Bulgaria, care produce obuze de 155 de mm pentru Ucraina, să fie ținta unui atac de bunăseamă rusesc. La EMCO a avut loc o explozie mare, după un incendiu aprins la un camion parcat în apropiere. Altă explozie a zguduit fabrica de arme italiană de la Colleferro. Acest blog v-a informat. Autoritățile statelor afectate se prefac că n-ar ști că Rusia e făptașul.

Update 22:15 Canada a refuzat înțelegerea comercială cu SUA, așa că America percepe taxe vamale de 50% pe circa 5% in mărfurile canadiene. Canada premierului Carney se consideră ”atacată” și ”în război” și amenință cu contramăsuri, iar o parte din populația canadiană îl susține pe extremistul de stânga de la Ottawa. Care a învățat că SUA pot fi contrate de la China și Iran.

Update 22:00 La Solingen s-au comemorat azi doi ani de la sângerosul atentat islamist comis în oraș de un azilant sirian. Teroristul statului islamic a înjunghiat la 23 august 2024 trei persoane vârstnice, între care o femeie, rănind altele. Jihadistul ISIS nu s-a oprit din ucis decât pentru că a fost înfruntat de un german curajos și capabil, care e marginalizat de presa politic corectă. Sirianul a fost condamnat de justiție în septembrie 2025 la închisoare pe viață. El n-ar fi trebuit să poată să omoare, căci se determinase necesitatea deportării lui, după ce i se respinsese cererea de azil. Dar poliția și justiția germană nu și-au făcut datoria. Teroristul n-a fost expulzat și repatriat.

Update 21:45 Șeful Mossadului, Roman Gofman s-a întâlnit cu ministrul de externe sirian Asaad al-Shaibani, într-un efort de dezescaladare a conflictelor bilaterale. Turcia Frățeii Musulmane a lui Erdogan încearcă să-și extindă puterea în Siria, prin intermediul noului regim, sunit, islamist, de la Damasc. Shaibani solicitase Israelului să nu piardă o ocazie unică de promovare a diplomației.

Update 21:30 Crime de război israeliene? Raportul dat publicității miercuri, de IDF, lămurește publicul cu privire la 5% din cele 150 de instanțe de posibile crime de război comise în războiul declanșat de jihadiști la 7 octobrie 2023.

Update 10:45 Iranul islamist nu-și mai prea controlează apele. Traficul în Strâmtoarea Ormuz a crescut cu 400%, o creștere uriașă, care demonstrează clar că Gărzile Revoluționare și-au pierdut mare parte din control asupra principalei pârghii de șantaj al Teheranului la adresa statelor vecine și a lumii civilizate. Săptămâna trecută au traversat Strâmtoarea circa 200 de nave, față de 150 cu o săptămână înainte și doar 40 în cele șapte zile anterioare. Traficul actual reprezintă însă doar 20% din cel anterior răzoiului din Iran. Navele circulă fie pe partea Omanului, fie se strecoară ”la negru”.

Update 10:30 Atentatorul care a înjunghiat la Fagersta, în centrul Suediei, o fată de 17 ani și a omorât-o, rănind și alți doi adolescenți din școală, n-a fost împușcat și rănit de poliție, cum s-a spus inițial, susțin autoritățile. Care investighează crima și postările făptașului pe TikTok.

Update 10:15 ”Bunicul meu a fost unul din fondatorii organizației Amnesty International, care a fost înființată spre a apăra libertatea de conștiință. Acum face opusul scopului ei inițial”, a reliefat Iseult White în New York Post. Amnesty, relevă ea, nu e de recunoscut. La începutul lunii iulie, organizația a scos un ”raport” care înfierează 117 organizații, între altele de și pentru femei, creștine și pentru îngrijirea victimelor violurilor, respectiv un centru de criză antiviol din Scoția. În urma protestelor masive, conducerea Am.Int. și-a cerut scuze, admițând că raportul nu a respectat ”standardele” necesare. Dar nu e clar la ce standarde s-a referit, căci organiația, în loc să apere drepturile omului, cere să fie retrase celor care cred că există femei și bărbați biologici, de vreme ce a aderat la o revendicare în acest sens a Trans Equality Network Ireland, pe care a Amnesty a și semnat-o.

Mai grav, decât orice: Amnesty International își bate joc de victimele reale ale genocidurilor, începând cu Holocaustul, afirmând că Israelul ar fi comis un presupus ”genocid” în Gaza. Cifrele, care indică o creștere a populației palestiniene din Gaza, inclusiv după 7 octombrie 2023, iar nu scăderea ea masivă, necesară acreditării unui ”genocid”, contrazic clar pretențiile extremiste de stânga ale Amnesty International. Care, totuși, a suspendat filiala ei israelieni pe ani de zile, ca pedeapsă pentru că experții de la fața locului n-au susținut aberația cu imaginarul ”genocid”.

Update 10:10 Fostul ministru ucrainean al apărării, Fedorov, recent demis de președinte și de parlament, își continuă campania electorală neoficială. În varii interviuri, el a acuzat instituția pe care a condus-o de ”corupție extinsă”, care ar împiedica Ucraina să câștige războiul. El a cerut din nou alegeri, în ciuda stării de război și și-a anunțat unele planuri de viitor, care includ crearea unui fond de capital-risc și a unui think tank și contribuții la ”întoarcerea Ucrainei la democrație”.

Update 10:05 Dronele ucrainene au atacat la Orenburg o altă firmă logistică rusească. E vorba de Ozon, un concurent al lui Wildberries, repetat bombardat de ucraineni în ultima vreme, întrucât pune umărul la efortul militar rusesc în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Forțele Kievului au bombardat și un terminal petrolier al Rusiei la Krasnodar Krai.

Update 10:00 1310 militari ruși scoși din luptă ieri – acesta este bilanțul Statului Major ucrainean care-i contabilizează pe inamicii armatelor Moscovei răniți sau uciși în războiul izbucnit la 24.02. 2022. În total, potrivit acestei surse, ar fi 1.476.580 de ofițeri și soldați ai Rusiei morți sau răniți.

Update 09:30 Noi bombardamente rusești nocturne, în Ucraina. Forțele Moscovei au lansat 127 de drone nocturne asupra Ucrainei. S-au produs 25 de impacturi și căderi de resturi de drone. Atacurile rusești din ultimele 24 de ore au ucis cel puțin 4 persoane, alte 30 fiind rănite în regiunile Donețk, Herson, Sumîi și Harkiv.

Numărul răniților în bombardamentul rusesc asupra centrului comercial Suny Gallery din Kiev a crescut la 140. 50 de oameni continuă să fie spitalizați.

Update 09:20 Iranul amenință statele care se alătură sancțiunilor americane și îi respectă prevederile. ”Cine participă la războiul economic american va fi considerat inamic”, a amenințat un oficial la televiziunea iraniană. SUA au declarat un ”D-Day” economic împotriva Iranului.

Update 09:15 Tentativă teroristă de înjunghiere pe malul apusean al Iordanului? Un israelian a fost înjunghiat și rănit la al-Auja, o localitate palestiniană, afirmă ToI. Teroristul a fugit și e căutat.

Update 09:00 Atentat terorist cibernetic fără precedent. Un atac al hackerilor regimului iranian a pus pe butuci, timp de patru zile, o centrală nucleară britanică, relevă ziarul englez The Telegraph. Un alt atac cibernetic itranian, efectuat concomitent, a afectat infrastructura aprovizionării cu apă din 12 stat federale americane. Hackerii din Rusia, China, Iran și Coreea de Nord reprezintă un risc major de securitate, după cum au evidențiat repetat observatorii și serviciile secrete occidentale.

22 august 2027 – a 1640-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1050-a celui israelian,  a 175-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:45 Franța promite Kiev noi interceptoare de rachetă, după carnagiile făcute de Rusia în această săptămână asupra civililor ucraineni. Președinții Franței și Ucrainei au avut astăzi o lungă convorbire telefonică pe tema penuriei de interceptoare pe care o resimte Ucraina și care a făcut-o tot mai vulnerabilă în fața bombardamentelor sălbatice ale Moscovei. Emmanuel Macron a promis livrarea rapidă a sistemelor de apărare antiaeriană către Kiev și accelerarea producției lor în Franța.

“(…)Vizând în mod sistematic populația civilă și optând pentru intimidare și escaladare, Rusia încearcă, probabil, să proiecteze o imagine de forță, dar, mai presus de toate, își trădează slăbiciunea. În acest context, este crucial să oferim Ucrainei toate mijloacele necesare pentru a-și apăra spațiul aerian și a contracara această agresiune. I-am comunicat președintelui Zelenski intensificarea sprijinului nostru, prin livrarea de interceptoare și continuarea cooperării, în urma reuniunii de lansare a Coaliției Antirachetă – desfășurată la Paris pe 13 iulie anul trecut – și a scrisorii de intenție semnate la 17 noiembrie 2025. Este esențial ca toate țările care dispun de capacitățile necesare să se alăture, de asemenea, acestui efort(…)”, a scris între altele pe X/Twitter liderul de la Elysee.

Macron, cancelarul german Merz și noul premier britanic Burnham vor organiza o nouă reuniune a „Coaliției Voluntarilor”, luni, 24 august de Ziua Independenței Ucrainei. Liderii europeni doresc să intensifice susținerea militară pentru Kiev.

Update 21:30 Sofia a cedat în fața amenințărilor Iranului. Bulgaria a anunțat retragerea aeronavelor – cisternă americane (din țară) după ce regimul islamist de la Teheran a avertizat că Bulgaria și Cipru sunt ținte legitime pentru atacurile sale. Ministrul bulgar al apărării, Dimitar Stoianov, a declarat că cele două avioanele americane de realimentare în aer de tip KC-135 au fost mutate vineri către o destinație nespecificată, a informat ynetnews.

Update 21:15 Iranul se laudă cu producția de rachete balistice. Între timp, Teheranul a prezentat o uzină subterană de rachete, vizitată de noul șef de stat major al armatei iraniene, Ali Abdollahi. Sâmbătă, televiziunea de stat iraniană a difuzat imagini cu Abdollahi vizitând ceea ce a descris drept ”o unitate subterană de producție a rachetelor balistice”. Presa iraniană a relatat că acesta a evaluat progresele înregistrate în producția internă de armament și a susținut că uzina ar fabrica acum echipamente superioare celor anterioare în privința capacităților și calității, precum și în cantități mai mari. Aceeași afirmație a fost susținută și de ministrul apărării de la Teheran, Majid Ebn al-Reza.

Update 19:00 A murit fostul premier eston, Siim Kallas, cel care a creat prima monedă a țării, după eliberarea de sub ocupația sovietică. El era și tatăl actualei șefe a diplomației europene, Kaja Kallas. S-a stins din viață la vârsta de 77 de ani.

Estonia deplânge trecerea în neființă a fostului prim-ministru și ministru de externe Siim Kallas, care a jucat un rol important în restaurarea independenței Estoniei și în construirea statului nostru liber. De-a lungul anilor săi de serviciu public, el a contribuit la conturarea drumului Estoniei înapoi în Europa. În timpul mandatului său de prim-ministru, Estonia a încheiat negocierile de aderare care au deschis calea pentru aderarea la Uniunea Europeană și NATO.”, a anunțat MAE de la Tallinn pe X/Twitter.

Update 18:40 Shabana Mahmood, fosta ministra de Justiție a Marii Britanii și actuala ministră de interne, a declarat că nu a avut de ales decât să includă ucigași, violatori și pedofili în schema de eliberare anticipată, deoarece închisorile din Anglia și Țara Galilor riscau colapsul total din cauza supraaglomerării, titrează The Telegraph.

Controversata schemă va facilita eliberarea a circa 6000 de deținuți în decurs de 10 luni, reducându-le unora pedepsele pentru a fi puși în libertate mai rapid. Guvernul laburist susține că închisorile pentru bărbați au atins o capacitate de 98%, cu 83.036 de deținuți și doar 1.783 de locuri rămase.

Mahmood a descris deciziile ca fiind ”neplăcute”, dar necesare pentru a evita o prăbușire a sistemului judiciar, în care poliția nu ar putea aresta suspecți sau organiza procese, unii infractori grav fiind ulterior blocați prin revizuire.

Update 18:30 S-a născut Axa Mediterana-Marea Roșie. Somaliland cere formarea oficială a unei noi alianțe, alături de Israel, Cipru și Grecia, care să contracareze jocurile tot mai belicoase ale Turciei în zonă.

”(…)Turcia folosește Mogadishu (n.r. Somalia) ca instrument pentru a legitima recunoașterea așa-numitei „Republici Turce a Ciprului de Nord”; noul președinte al parlamentului Somaliei nu a făcut o greșeală, ci a testat terenul în numele Ankarei. Israelul a recunoscut Republica Somaliland. Grecia și Cipru trebuie să facă același lucru. Din estul Mediteranei până la Marea Roșie și strâmtoarea Bab el-Mandeb, puterile maritime democratice trebuie să adopte o poziție strategică unitară în fața Turciei.”, se arată în declarația de presă publicată pe contul de X/Twitter al țării africane.

Israelul a recunoscut oficial Somaliland la finele lunii decembrie 2025, devenind primul stat care ia această decizie. Țara este formată de aproape trei decenii, ca urmare a războiului civil din Somalia și a masacrelor din zonă. Un oficial turc din partea ocupată de Turcia a Ciprului s-a întreținut telefonic cu un șeful legislativului somalez pe teme strategice.

Update 18:15 Iranul a acordat o permisiune specială unui număr de petroliere irakiene pentru a traversa Strâmtoarea Ormuz, în urma unor solicitări repetate din partea Bagdadului, a relatat sâmbătă agenția de stat IRNA reluată de Iran International News.

Pe culoarul asigurat de marina Statelor Unite, aproximativ 40 de petroliere au tranzitat Strâmtoarea Ormuz în cursul nopții, intrând și ieșind prin zona sudică de mare adâncime, a relatat corespondentul Axios, Barak Ravid, citând trei oficiali americani. Prin respectivul canal ar fi fost transportate în afara strâmtorii aproximativ 16 milioane de barili de petrol, numai ieri.

Update 17:40 Probleme pe frontul de est: trupele invadatoare ruse au ocupat un oraș de lângă Pokrovsk, din regiunea Donețk, unde se dau cele mai puternice lupte, și au avansat în regiunea Harkiv, din nord-estul țării, potrivit informațiilor publicate de DeepState. Este vorba despre localitatea Rodynske din regiunea Donețk, ocupată total de astăzi, și de un avans în zona satului Artilne, de la granița dintre Ucraina cu Rusia, aflată în regiunea Harkiv.

1240 de pierderi umane (morți și răniți )au înregistrat forțele ruse în ultima zi, potrivit datelor furnizate de Statul Major al armatei ucrainene. Numărul total al pierderilor militare umane rusești este 1.475.270, de la debutul invaziei totale în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Update 17:00 Continuă crimele Moscovei asupra civililor nevinovați din Ucraina: trei persoane au fost ucise și alte 17 au fost rănite, inclusiv un copil, în urma mai multor atacuri rusești asupra orașului Zaporojjia, lansate în plină zi.

O persoană a fost ucisă și alte cinci au fost rănite într-un atac balistic rusesc asupra districtului Borîspil, din regiunea Kiev, tot în cursul acestei zile.

Update 16:00 Drum deschis spre dictatură? Șeful Autorității Electorale, pesedistul Adrian Țuțuianu, vrea dreptul de a înființa sau desființa partide, titrează Defapt.ro. Acesta ar fi propus un proiect de lege prin care solicită înființarea unui ”instanțe formate din cinci angajați ai AEP pentru a aproba cererile de înființare a unui partid politic”.

În prezent, o formațiune politică se înregistrează la tribunal, iar posibilitatea de a desființa un partid există la CCR ori la Tribunalul București, după o solicitare înaintată de Ministerul Public (organism ce reunește toate parchetele).

Update 14:30 Noi succese ucrainene, dincolo de graniță: două rafinării rusești atacate și un avion Suhoi Su-24M distrus în Crimeea ocupată. În cursul dimineții, forțele de apărare ale Ucrainei au lovit rezervoarele de stocare a combustibilului și lubrifianților din cadrul complexului terminalului petrolier de la Ieisk, situat în regiunea Krasnodar din Rusia, provocând un incendiu la această facilitate.

Separat, președintele ucrainean Zelenski a declarat că, în ultimele 24 de ore, unități ucrainene au lovit rafinăria de la Novokuibișevsk și un centru logistic din regiunea Samara a Rusiei. De asemenea, a fost confirmată distrugerea unei aeronave rusești de vânătoare de tip Su-24M pe aerodromul de la Sakî, în Crimeea ocupată, a notat Ukrainska Pravda.

Update 13:30 Spațiul aerian al Republicii Moldova, violat de o dronă. Ministerul apărării de la Chișinău suspectează o dronă de tip Shahed, informează European Pravda. ”Structurile specializate de monitorizare a spațiului aerian al Republicii Moldova, în comun cu partenerii, au fixat un zbor neautorizat, sâmbătă, 22 august, ora 04:07. O dronă, preliminar de tip Shahed 138 (Geran 3), a traversat frontiera de stat din direcția Ucrainei, localitatea Crutoiarovka, reg. Odesa în Republica Moldova pe direcția satului Caplani, raionul Ștefan Vodă. Obiectul zburător a părăsit spațiul aerian național la ora 04.24 prin traversarea frontierei de stat din aceeași direcție, satul Caplani în Ucraina.”, se arată în comunicatul de presă de pe site-ul ministerului apărării din Republica Moldova.

Update 11:00 Președintele SUA, Donald Trump, le-a spus jurnaliștilor americani vineri noaptea că iranienii „ar fi bucuroși să ajungă la un acord, dar nu cred că sunt încă pregătiți să ajungă la acordul potrivit”. Potrivit ynetnews, liderul de la Casa Albă a reiterat din nou declarația conform căreia Statele Unite controlează complet Strâmtoarea Ormuz. ”(…)Iranul nu are bani, nici forțe navale, nici forțe aeriene. Nu își plătesc soldații și polițiștii și au o inflație de 350%.”, a afirmat Trump.

Update 10:45 TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în cadrul unei înțelegeri cu Departamentul de Justiție al SUA, în urma unui proces intentat în 2024 împotriva rețelei de socializare și a companiei-mamă chineze, ByteDance, pentru încălcarea legislației privind protecția vieții private a copiilor în mediul online.

Aceasta este cea mai mare sancțiune aplicată vreodată într-un caz care vizează Legea privind protecția vieții private a copiilor în mediul online (COPPA) din SUA. Potrivit autorităților, încălcările au vizat deficiențe în verificarea vârstei utilizatorilor, în supravegherea parentală și în protejarea informațiilor cu caracter personal ale copiilor, relevă ynetnews.

Conform termenilor înțelegerii, TikTok va plăti 300 de milioane de dolari imediat și încă 100 de milioane de dolari după revocarea unui ordin emis anterior împotriva predecesorului său, aplicația Musical.ly.

21 august 2027 – a 1639-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1049-a celui israelian,  a 174-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 20:00 Un criminal bombardament rusesc asupra orașului ucrainean Nikolaiev s-a soldat cu moartea a cel puțin patru oameni, între care trei copii. Și în Zaporijjea, un atac rusesc asupra unui autobuz a provocat răniri, semnalează Ukrainska Pravda.

La Krivîi Rig, alt dublu bombardament al Rusiei, mult mai sălbatic și sângeros decât precedentele, a ucis într-un magazin 14 oameni și a rănit 121. Între care 22 de copii.

Update 19:30 Un ins a fost împușcat în picior și arestat de poliția suedeză, după ce a atacat și rănit cu macheta mai mulți oameni într-o școală din Fogersta.

Update 16:00 Cum sporesc criminalitatea autoritățile de stânga din statele conduse în SUA de Partidul Democrat? Doctrina justiției tolerante și îngăduitoare (mai ales cu delincvenții de culoare) le permite răufăcătorilor să fie arestați de poliție și rareori judecați și condamnați, după care li se arată poarta închisorii și sunt eliberați (uneori cu indicația de a urma niște cursuri de reabilitare). Un caz celebru este recidivistul afroamerican Shaquan Seth, un spărgător și tâlhar de 40 de ani, arestat de peste 150 de ori, care continuă să fie în libertate la New York.

Update 15:15 Războiul Rusiei și al aliaților ei împotriva Vestului a continuat și la granițele Belarusului. Unde oficialii letoni au descoperit mai nou un tunel prin care dictatura din Minsk strecura emigrația ilegală spre republicile baltice, NATO și Uniunea Europeană.

Nu este, evident, singurul. S-au mai descoperit asemenea tuneluri și în Letonia, și în Polonia și Lituania, după ce au fost princi zeci de imigranți ilegali, trimiși peste frontiere – sau mai precis pe sub ele – decătre regimul Putin & comp.

Update 15:00 Serviciile de informații germane suspectează Rusia că a ascuns (sau mai ascunde) arme la periferia Berlinului pentru viitoare operațiuni de sabotaj și asasinat pe teritoriul german. Agenția de informații interne a Germaniei, BfV, consideră că armele încărcate, descoperite anul trecut într-un ascunziș ar fi fost adăpostite în ceea ce spionii numesc un „dead drop”. Cel de la Berlin ar fi fost rusesc. Dead drop e o așa-numită ”cutie poștală moartă” menită predărilor de materiale de spionaj sau sabotaj fără contact direct al ofițerilor serviciului secret cu agentul lor. Cel de la Berlin ar fi permis agenților Moscovei să recupereze armele fără a-i întâlni vreodată pe ofițerii lor de legătură.

Ancheta a dezvăluit că ascunzătoarea era destinată agenților care desfășurau așa-numitele „operațiuni kinetice”, terminologie a serviciilor de informații care cuprinde acte de violență fizică, de la sabotaj la asasinat.

Șeful serviciului secret intern german, BfV, Sinan Selen, a avertizat deja că actuala campanie a Rusiei împotriva Germaniei escaladează dincolo de spionaj și atacuri cibernetice. Printre potențialele ținte se numără directori din industria de apărare germană, figuri ale opoziției ruse aflate în exil și susținători ai Ucrainei.

Update 10:25 Ambasadorul Rusiei la ONU neagă zvonurile de mobilizare generală. Vasily Nebenzya a spus joi seara că nu este în plan nicio mobilizare generală, ”din câte știe”. ”Cel puțin nu acum”, a precizat diplomatul rus citat de Kyiv Independent.

Update 10:20 Zi de doliu național în Ucraina, după cumplitele atacuri rusești care au ucis 15 oameni numai la Kiev, precum și alți trei la Jitomir, în noaptea de miercuri spre joi. Regimul lui Putin a lansat un val de rachete balistice și de croazieră asupra capitalei ucrainene și a altor zone din țară, într-un bombardament care a durat aproximativ 12 ore. Sunt zeci de răniți, un spital de copii și o grădiniță distruse, precum și alte blocuri de locuință.

Crimele rusești au continuat și la Herson, unde o bătrână care citea o carte pe banca din propria ei curte a fost ucisă cu sânge rece de o dronă FPV. Autoritățile ucrainene au oferit imagini blurate de la locul faptei. Moscova își continuă campania de vânătoare umană, un act sadic de terorizare a populației ucrainene.

Patru persoane au fost rănite în urma unor atacuri cu drone FPV rusești în regiunea Zaporojjia..

Update 10:15 Ministerul apărării de la Helsinki a anunțat că o aeronavă rusă este suspectată de încălcarea spațiului aerian al Finlandei deasupra părții de vest a Golfului Finlandei, relevă Kyiv Independent. Antti Häkkänen a specificat că s-a deschis o anchetă privind incidentul de deasupra Mării Baltice, iar investigația este coordonată de Garda de Frontieră a Finlandei, care a precizat că va furniza informații suplimentare.

Acest incident survine pe fondul unei intensificări a zborurilor militare rusești în apropierea frontierei estice a NATO, acțiuni pe care statele membre ale Alianței le califică drept „provocări” și acte de agresiune menite să testeze capacitățile de apărare aeriană ale țărilor respective. Ele sunt numite ”război hibrid”, însă devine tot mai clar, prin atacurile cu drone asupra României, Poloniei ori a unor obiective strategice din Germania, că Moscova a declanșat un război real, pe alocuri deja ”cald”. (DR)

Update 10:00 Poate funcționa strategia lui Trump pentru a distruge regimul de la Teheran? Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a avertizat că ”puterea militară”, de una singură, nu poate asigura supraviețuirea Republicii Islamice, dacă populația se confruntă cu foametea, iar economia nu înregistrează creștere.

„Indiferent de câtă putere militară am avea, dacă oamenii sunt flămânzi și nu există circulație financiară, creștere economică și producție internă, nu vom rezista”, a declarat Ghalibaf joi seară, în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri iranieni și irakieni, la ambasada Iranului din Baghdad, relevă Iran International News.

Congresmenii americani republicani susțin presiunea economică pe regimului islamist de la Teheran. Membrii republicani ai Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților au declarat joi că președintele Donald Trump impune cele mai dure măsuri economice luate vreodată împotriva Iranului, afirmând că această campanie va „distruge finanțarea terorismului de către regim”.

„Acest «Economic D-Day» va distruge finanțarea terorismului de către regim și îl va îngenunchea”, a transmis majoritatea din cadrul comisiei pe X/Twitter, adăugând: „mențineți presiunea maximă”.

Update 09:40 Dublu atac Houthi asupra Arabiei Saudite. Milițiile teroriștilor Houthi din Yemen, aliați ai Iranului, au anunțat joi seara că au efectuat două atacuri cu drone vizând o locație de pe aeroportul Najran din Arabia Saudită și instalații ale companiei Aramco, a relatat agenția de știri Saba, controlată de Houthi.

Purtătorul de cuvânt militar al grupării Houthi, Yahya Saree, a declarat că ambele atacuri au fost efectuate ca răspuns la încălcările spațiului aerian deasupra provinciei yemenite Saada de către drone saudite, a transmis Iran International News.

Update 09:30 Statele Unite au impus noi sancțiuni care vizează gruparea teroristă șiită Hezbollah, inclusiv reîncadrarea acesteia în baza reglementărilor privind combaterea terorismului, pentru a sublinia legăturile sale cu guvernul iranian, a relatat Reuters, citând o declarație consultată de agenție.

Departamentul Trezoreriei va desemna din nou Hezbollah drept „(grupare) teroristă globală special desemnată”, „pentru serviciile aduse regimului iranian sub comanda Forței Qods a Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran”, se arată în comunicatul citat de Iran International News.

Update 09:00 Administrația Trump intenționează să-l împiedice pe șeful Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, să călătorească la New York pentru a se adresa Adunării Generale a ONU în septembrie, potrivit unor surse americane care au discutat cu Ynet.

Este al doilea an consecutiv în care SUA îi interzic lui Abbas accesul pe teritoriul american pentru a participa la lucrările Adunării. Abbas a apelat la președintele turc Erdogan, cerându-i să intervină și să-l convingă pe Trump să revină asupra deciziei. Erdogan, pe care Trump l-a numit adesea „un bun prieten”, a discutat cu liderul american în cursul săptămânii, însă administrația nu intenționează să-și schimbe poziția.

Update 08:45 Atentat terorist islamist, dejucat în statul New York. Suspecta este o femeie de 35 de ani care se convertise la islam și dorea să comită atacuri teroriste în numele ISIS. Iată detalii despre operațiune:

FBI a dejucat un complot terorist pus la cale de o simpatizantă ISIS care intenționa să atace cu bombă sediul legislativului statului New York din Albany, ca să facă rău parlamentarilor, notează ynetnews. Potrivit unei plângeri penale depuse astăzi, Jessica Bowei (35 de ani), o locuitoare din Albany convertită la islam în urmă cu aproximativ cinci ani, a jurat credință organizației teroriste și a planificat atacul timp de mai multe săptămâni. Individa a supravegheat zona clădirii legislativului, a achiziționat materiale pentru fabricarea unui dispozitiv exploziv și a discutat chiar despre posibilitatea de a ascunde bomba într-o geantă de livrare a mâncării aparținând curierilor DoorDash.

20 august 2027 – a 1638-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1048-a celui israelian,  a 173-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 18:30 Israelul ripostează la ieșirile ostile ale regimului islamist turc de la Ankara. Guvernul Erdogan s-a arătat ultragiat de riposta israeliană de la baza Abu Duhur, în provincia Idlib, în nordvestul Siriei, și a cerut ”comunității internaționale să intre în acțiune împotriva operațiunilor israeliene de natură să destabilizeze regiunea”. Turcia liderului autoritar, islamist, Erdogan, a respins calificarea drept ”de rutină” a operațiunii israeliene, menite să pedepsească încălcarea de către Siria a înțelegerilor militare cu Ierusalimul și a anunțat, potrivit Reuters, continuarea susinerii de către Turcia ”a eforturilor siriene de dezvoltare de infrastructură independentă și capacități militare”. Experți israelieni, reluați de Jerusalem Post afirmă că bombardarea bazei de către IDf ar fi fost necesară pentru evitarea unei confruntări directe, turco-israeliene. Potrivit expertului israelian în afaceri turcești, Dr. Hay Eytan Cohen Yanarocak, Israelul încearcă să ține forțele militare ale Turciei departe de frontierele israeliene. Israelul avertizase Turcia, potrivit premierului Netanyahu, împotriva activității militare turcești în Siria, iar Ankara ignorase avertismentul în contra amplificării prezenței militare a Turciei în țara vecină al cărei minister de război e controlat de Ankara. Pentru ca avertismentul să fie auzit mai clar s-a produs atacul israelian asupra bazei Abu Duhur. Ministrul israelian al apărării, Katz, l-a avertizat pe Erdogan să nu-și atragă țara în ”aventuri militare periculoase” și ”să se rezume la a ține fantistice cuvântări anti-israeliene goale de conținut în Parlamentul turc”.

Update 15:30 Au avut loc azi, la Cotroceni, discuții între Președintele Nicușor Dan și liderii PSD, PNL, USR și UDMR, despre jaloanele din PNRR și despre forma finală a Legii salarizării, care ar urma să fie supusă Parlamentului spre adoptare în sesiunea extraordinară, de săptămâna viitoare.

Update 14:30 Atac rusesc cu dronă asupra unei platforme românești de importanță strategică din Marea Neagră? O dronă marină care nu e, potrivit MApN, ucraineană, dar era încărcată cu explozibil a fost distrusă de aviația NATO cu tunul de la bordul unui F 16 românesc, la doar 80 de metri de platforma de gaze Neptun Deep. Platforma este primul mare proiect de gaze naturale offshore, de mare adâncime, din România. Șeful MApN, Radu Miruță spus, fiind reluat de G4Media, că ”a fost creată o celulă de comandă la nivelul MApN, care a solicitat la nivel NATO preluarea comenzii la nivelul Armatei Române. În urma analizelor efectuate și în coordonare cu Președintele României, pentru a proteja viețile celor câteva sute de oameni care lucrau pe platformă și pentru securizarea infrastructurii critice, a fost luată decizia de distrugere a dronei. Pentru rapiditate, două avioane de vânătoare F-16 românești au fost ridicate de la sol, cu ordin de tragere. Drona a fost distrusă în siguranță…”

Radu Hossu notează, în context, pe pagina sa de Facebook:”Neptun Deep se află în zona economică exclusivă (ZEE), deci este în bucata noastră de Marea Neagră, însă NU este protejat de NATO. Zona asta exclusivă se învecinează la nord și nord-est cu Ucraina. Doar că bucata de nord-est este de facto controlată de Rusia, fiind ZEE a peninsulei Crimea. Neptun Deep se ocupă cu extragerea de gaz și transformarea României în cel mai mare producător și exportator de gaze din Uniunea Europeană. Cine credeți că este cel mai afectat economic de acest lucru? Ați ghicit: Rusia”.

Potrivit Comandorului în retragere Sandu-Valentin Mateiu, reluat de Adeăvrul, ”e foarte greu de crezut că o dronă maritimă ajunge în proximitatea unei platforme, unde există infrastructură critică, din întâmplare. Hai că putem spune cu resturile de la dronele aeriene, purtate de curenți, ar fi o situație. Atunci am avut și situația în care erau resturi de drone aeriene în derivă, în proximitatea platformelor, dar la fel și pe tot litoralul. Acum avem o dronă care nu este ucraineană, cu încărcătură, care apare în proximitatea platformei. De aceea, foarte probabil putem vorbi de o situație în care drona a fost condusă acolo. Ucrainenii au declarat că nu e a lor, așa că aparține unei terțe părți.…”

Analiză. Există ceea ce se cheamă ”deniability”. Rusia poate nega, eventual, că a atacat platforma românească, afirmând de pildă că ucrainenii ar fi organizat o diversiune, că ar fi deviat drona cu mijloace electornice, că mânuitorii s-ar fi înșelat… Și câte și mai câte. Dar Marea Neagră e o mare mare. Până la 80 de metri de un punct strategic cheie să se apropie ”din greșeală” o bombă navală dirijată din Rusia (dacă nu provenea din Ucraina)? Mai degrabă nimerești câte 6 numere câștigătoare în două extrageri succesive ale unei loterii. Rusia nu se rezumă să-și continue războiul fierbinte și hibrid, tratând statele NATO ca dușman, ci îl intensifică, spre a-i intimida și slăbi economic pe prietenii și aliații Ucrainei agresate, invadate și suspuse tot mai frecvent crimelor de război, întru compensarea usturătoarelor eșeceuri militare suferite de trupele Moscovei pe front. Nu e exclus, pe de altă parte, ca atacul probabil asupra platformei Neptun Deep, să fie un act de avertisment sau de represalii. NATO a lansat recent o operațiune aeriană de amploare în regiunea din jurul enclavei rusești Kaliningrad, din Prusia orientală, implicând numeroase aeronave de recunoaștere și avioane de vânătoare americane, precum și neobișnuit de multe aparate de zobor anti-submarin atât în ​​largul coastelor britanice, cât și în Marea Baltică. Dar, până de curând, alianța nord-atlantică a fost, din păcate, mai degrabă pasivă decât activă în reacție la provocări rusești. Or, cât timp SUA și NATO refuză să ia în serios înțepăturile cu drone, rachete și flote fantomă ”rătăcite” ale Rusiei, Kremlinul se va simți încurajat și stimulat să-și continue ooperațiunile de intimidare a aliaților Ucrainei.

Update 11:30 Deși au aerul de a nu-și putea apăra cetățenii de valul de imigranți ilegali, de agresiuni sexuale și de crime islamiste, autoritățile britanice dau indicații prețioase altora. Șeful diplomației britanice, Miliband, a cerut pe ton de ordin guvernului de la Ierusalim să oprească proiectul extinderii de așezări evreiești între capitala israeliană și așezarea Ma’aleh Adumim din Iudeea. În speță împotriva construcțiilor a 3400 de locuințe noi.

În numele promovării ”soluției celor două state”, (care ar fi ”periclitată” de locuitorii evrei din Iudeea), Londra pregătește sancțiuni împotriva celor implicați în construcția lor și extinderea de așezări israeliene pe malul apusean al Iordanului. În replică, omologul israelian al lui Miliband, Gideon Sa’ar, a ripostat ferm, subliniind că ”evreii au dreptul să trăiască în întreaga țară Israel, așa cum britanicii au dreptul să trăiască la Londra și în Regatul Unit”. Ministrul de externe le-a amintit guvernanților de stânga de la Londra că ”nu e bine să dea lecții altora, cât timp Marea Britanie controlează teritorii coloniale la mii de mile de coastele ei. Și că e absurd să dea lecții poporului evreu unde are voie să se stabilească în minuscula sa patrie istorică, mai ales că legătura cu și dreptul la acest teritoriu ale poporului evreu sunt cele mai bine documentate legături și drepturi ale oricărui popor din istorie”.

Update 10:40 Elveția ar fi înăsprit regulile privind acordare de vize pentru cetățenii ruși, inclusiv pentru călătoriile în scop medical, anunță agenția NEXTA. Potrivit ambasadorului Rusiei la Berna, Serghei Garmonin, vizele cu intrări multiple au devenit o raritate și sunt acum aproape imposibil de obținut, în timp ce vizele sunt eliberate, de regulă, pentru o singură călătorie și strict pentru datele exacte ale acesteia.

Update 10:30 Cum combate guvernul britanic seria de agresiuni sexuale și violențe cauzate de migranții ilegali? Prin fluturașe și broșuri informative. Solicitanții de azil sunt îndemnați politicos, într-un ghid privind traiul în Marea Britanie, să nu comită violuri sau agresiuni sexuale și să nu scoată sunete specifice sărutului, să nu țină calea cuiva pe stradă, șamd.

Într-o nouă broșură de 9 pagini, publicată de ministerul de interne de la Londra, persoanelor care sosesc în Marea Britanie li se cere să trateze femeile în mod egal și să nu comită agresiuni sexuale asupra partenerilor sau acte sexuale cu copii, dar și să se comporte respectuos în public. Pe lângă acest ghid, guvernul a realizat și o serie de afișe.

Sute de mii de migranți ilegali din Africa ori Asia au intrat ilegal în Marea Britanie în ultimii ani, cu peste 110.000 numai în 2025, potrivit datelor oficiale. Ei sosesc cu bărci mici prin Canalul Mânecii și în ciuda protestelor populației, guvernele succesive de la Londra nu au rezolva problema securității granițelor și a agresivelor rețele de trafic de persoane. Acești indivizi, în mare parte bărbați, solicită azil și primesc cazare și ”beneficii” (ajutoare sociale) până la rezolvarea cazurilor lor. S-au înmulțit violurile, agresiunile pe stradă și alte infracțiuni violente. Săptămâna trecută, un individ din Eritreea, azilant, a fost condamnat la închisoare, după ce a violat un bătrân în plină stradă și zi, în timp ce treceau mașini, autobuze și oameni. Incidentul cutremurător a fost filmat de o localnică care a și sunat la poliție.

Update 10:20 Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, se întorc în Marea Britanie după șase ani de la furtunoasa lor plecare în Canada și apoi SUA, a dezvăluit în exclusivitate cotidianul Telegraph. Ducele și ducesa de Sussex se vor reloca în Anglia alături de copii lor, Archie de 7 ani și Lilibet de 5 ani, care va începe școala acolo. Cei doi par să se fi împăcat cu Regele Charles al III-lea, după ce și-au petrecut mai mulți ani acuzând public familia regală de control și discriminare rasială. Relația lui Harry cu fratele său, William și cu soția acestuia, rămâne însă grav afectată de denigrările publice.

Update 10:00 Economic D-Day. Trump anunță o campanie economică fără precedent împotriva Iranului, avertizând că țările care mențin legături cu Teheranul, inclusiv prin intermediul instituțiilor financiare, al companiilor sau al aeroporturilor, vor suporta consecințe economice.

Potrivit ynetnews, liderul american a scris pe TruthSocial că „nimeni nu a oferit Republicii Islamice o oportunitate mai mare de a încheia un acord decât a făcut-o el; din păcate pentru ei, n-au profitat de această ocazie.” și a anunțat o campanie economică împotriva Iranului care, în opinia sa, avea să fie „cea mai devastatoare lansată vreodată împotriva vreunei țări”.

Iranul califică „Ziua Z economică” a lui Trump drept o „distragere a atenției de la propria criză a Americii”. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, l-a avertizat pe președintele SUA că „terorismul economic american” cu care acesta amenință va duce la „o nouă înfrângere” în fața Iranului și „amenință economia și suveranitatea la nivel mondial”, a citat ynetnews.

Update 09:40 O nouă dronă prăbușită în România, la 4 kilometri nord‑est de localitatea Grindu din județul Tulcea, într-o zonă nepopulată, unde a provocat un incendiu. Potrivit MApN, drona a fost semnalată la ora 02.23, iar două aeronave F‑18 ale Forțelor Aeriene și Spaniole au fost ridicate de la sol. De asemenea, un elicopter IAR‑330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române a decolat pentru cercetare aeriană.

Update 09:20 Rusia a pierdut 1.472.640 de militari în Ucraina începând cu 24 februarie 2022. Cifra include cele 1480 de pierderi (soldați morți și răniți) suferite de forțele ruse în ultima zi, a anunțat Statul Major de la Kiev.

În ultima zi, pe câmpul de luptă au avut loc în total 234 de confruntări, cele mai multe pe frontul de la Pokrovsk, unde forțele de apărare ale Ucrainei au respins 26 de atacuri rusești, relevă Ukrainska Pravda.

Update 09:00 Mâine, 21 august, va fi zi de doliu în Ucraina, în memoria victimelor barbarului atac rusesc cu rachete asupra capitalei, din noaptea trecută, care s-a soldat cu cel puțin 12 victime omenești la Kiev. Sunt cel puțin 33 de răniți. S-au produs pagube și la un spital pediatric.

Sunt trei morți și la Jitomir, în nordul țării, după un atac asupra unei secții de poliție. Alte 53 de persoane au fost rănite.

Bombardamentele au ținut ore întregi, terorizând populația din capitala Ucrainei, inclusiv în această dimineață. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că aproximativ zeci de persoane au fost rănite în urma atacului.

„A fost un atac masiv”, a spus el într-o postare pe rețelele de socializare. „Rușii s-au pregătit mult timp, combinând diferite tipuri de rachete balistice, rachete de croazieră și drone, cu scopul de a provoca daune cât mai mari infrastructurii civile.”, a citat Kyiv Independent.

Canalele de monitorizare citate de NEXTA informează că Moscova a utilizat aproximativ 100 de drone Shahed cu propulsie cu reacție și 80 de drone Shahed convenționale, zeci de rachete de croazieră Kh-101, rachete balistice Iskander-M/S-400, rachete hipersonice Zircon, rachete balistice nord-coreene, rachete de croazieră Kalibr și rachete Kh-69.

Update 08:45 Dronele ucrainene au bombardat (din nou) o rafinărie rusească din Tatarstan și un terminal petrolier din  Krasnodar Krai.

19 august 2027 – a 1637-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1047-a celui israelian,  a 172-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:10 USR și-a reafirmat sprijinul total pentru președintele partidului, Dominic Fritz, după convocarea Comitetului Politic în această seară.

”Comitetul Politic al USR a reafirmat azi, în unanimitate, sprijinul politic pentru Dominic Fritz ca președinte al partidului. USR este mai unit ca niciodată și merge înainte! Vom apăra votul cetățenilor, independența instituțiilor și principiile constituționale.”, au anunțat reprezentanții partidului pe X/Twitter.

Update 22:00 Pentru a doua zi consecutiv, NATO a lansat o operațiune aeriană de amploare în jurul enclavei ruse Kaliningrad (fostă Königsberg). Ceea ce atrage atenția astăzi este desfășurarea masivă de aeronave antisubmarin (ASW), atât în ​​largul coastelor Marii Britanii, cât și în Marea Baltică. Ambele zone au fost ținta unor desfășurări de forțe rusești inclusiv din flota-fantomă a Moscovei.

Aceasta nu este o situație de rutină. Atunci când NATO ridică simultan în aer un număr atât de mare de aeronave P-8 Poseidon, Atlantique 2 și altele similare, înseamnă că se întâmplă ceva sub apă.

Aeronavele de luptă antisubmarin (ASW) sunt dislocate atunci când:

  • se detectează o posibilă deplasare a unui submarin inamic;
  • NATO dorește să securizeze fundul mării înaintea unei operațiuni de amploare;
  • există posibilitatea deplasării unor platforme nucleare strategice
  • este necesară testarea timpului de reacție și a coordonării într-un scenariu real.

Update 21:15 Potrivit Libertatea, peste 600 de oameni au ieșit să demonstreze în sprijinul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, ”condamnat” la pierderea mandatului și interdicție de participare în alegeri de către CCR și PSD.

Aktual24 susține că la miting sunt câteva mii de oameni. Unul dintre foștii șefi ai Securității locale, Radu Tinu, a ironizat manifestanții, afirmând că va merge să ”vadă proștii Timișoarei”, cerând simultan pe Facebook cercetarea organizatorilor pentru ”violențe” notează Aktual24.

Manifestanții au scandat pentru apărarea democrației, grav afectată de deciziile (in)justiției române, din ultima vreme, între care reamintim interferența în deciziile biroului politic al PNL și anularea lor de către instanțe controversate din București și Ilfov, precum și decizii halucinante de la CCR. Curtea Supremă a validat luni, 17 august, un amendament introdus pe ascuns și cu scandal de PSD în Legea ANI, care cere aplicarea retroactivă a unor decizii, acceptând totodată drept constituționale și prevederile care nu mai obligă demnitarii statului să își publice declarațiile de avere.

PSD, jos labele de pe votul meu!”, ”Ați demis un primar cu 5 judecători pentru că n-ați putut cu urna”, ”Legea dispune pentru viitor”, ”Statul de drept nu e opțional”, ”Justiție psdistă”, sunt câteva din pancartele pe care le-au afișat timișorenii ieșiți în stradă. Oamenii au scandat și ”Nicușor, trădător”.

Update 18:25 În ultimele două zile, cetățenii ruși au fugit în masă spre Georgia, temându-se de o mobilizare iminentă după alegerile pentru Duma de Stat, susține WarMonitor, după evaluarea cifrelor oficiale oferite de serviciul vamal rus. La punctul de trecere a frontierei Verkhniy Lars s-au înregistrat cifre record marți, 18 august, cu un flux de aproape 20.000 de persoane pe zi.

Alte 19.000 de treceri zilnice dinspre Rusia s-au înregistrat în zilele de 15 și 16 august, conform datelor oficiale ale Serviciului Vamal Federal Rus. Cifrele sunt mult peste nivelurile din anii precedenți. Relatările martorilor oculari descriu ambuteiaje mari pe partea rusă, vehiculele înaintând cu greu, în timp ce rușii încearcă să evite încorporarea pe fondul conflictului în curs din Ucraina.

Sunt zvonuri tot mai răspândite despre o posibilă mobilizare generală pe care dictatorul Vladimir Putin ar urma să o decreteze în această toamnă, după alegerile legislative pentru Dumă. Ultimele zile au fost, de asemenea, marcate de o panică financiară în rândul cetățenilor ruși, care au retras sume exorbitante de la bănci, de frică că banii le-ar putea fi rechiziționați de regim.

Update 17:45 Republica Islamică iraniană pierde controlul asupra Strâmtorii Ormuz, susține o analiză a blogului Iran Watcher. În ultimele două săptămâni, peste 80% dintre nave au utilizat ruta dinspre coasta Omanului, ignorând coridorul de navigație preferat de Republica Islamică și continuând tranzitul sub protecția navală a SUA.

”În pofida atacurilor asupra navelor și a declarațiilor regimului privind exercitarea controlului, traficul maritim continuă pe o rută căreia acesta i se opune, limitându-i astfel capacitatea de a impune reguli de trecere și de a percepe taxe”, informează aceeași sursă.

Sursă Iran Watcher

Update 16:30 Parlamentul ucrainean (Rada supremă) a aprobat numirea lui Yevhenii Khmara în funcția de nou ministru ucrainean al apărării. Yevhenii Khmara a condus serviciul secret SBU.

Update 15:15 SUA au continuat sancționarea CPI. Marco Rubio a impus sancțiuni șefei CPI, nipona Tomoko Akane, precum și lui Abdoulaye Seye, avocat. Măsurile împotriva abuzivei curți, care a emis un mandat de arestare aberant împotriva premierului israelian Netanyahu, dar îi pune în pericol și pe militarii sau politicienii americani, au fost autorizate de președintele Trump încă de anul trecut. Persoanele sancționate ”s-au angajat direct în eforturile de a investiga și arestaoficiali al căror guvern nu a consimțit la jurisdicția CPI”, a declarat secretarul Departamentului de Stat american, Marco Rubio.

Update 14.00 Cine sunt socialiștii ”democrați” americani? Liderii DSA, ai partidului de extremă stânga, care amenință să preia Partidul Democrat din SUA, sunt beizdele, fii și fiice de magnați cu averi fabuloase, care caută dregătorii politice pe baza promisiunii electorale a taxării fiscale cât mai severe a ”bogătașilor”. N-au muncit, de regulă, nicio zi din viața lor. Între ei se găsește șeful DSA, Gustavo Gordillo, de 38 de ani, care, ca și influencerul de extremă stânga islamist, Hasan Piker, trăiește într-o casă în valoare de milioane de dolari. A lui Gordillo, din Brooklyn, a fost estimată de NYP la 1,5 milioane (fiind plătită de părinții lui). ceea ce nu l-a împiedicat pe șeful DSA să tune și să fulgere împotriva ”proprietarilor de case”. A lui Piker, maoistul din cartierul californian de superlux West Hollywood / Beverly Grove costă aproape 3 milioane de dolari,

Update 13:30 Alegerile preliminare din Florida s-au soldat în genere cu usturătoare înfrângeri ale extremiștilor de stânga și de dreapta, antisemiți, socialiști și pro-islamiști. Au învins candidatul republican de culoare, Byron Donalds în cursa pentru funcția de guvernator, precum și trei congresmeni evrei din Partidul Democrat și Republican. E vorba de democrații Debbie Wasserman Schultz (care se pregătește de al 12-lea ei mandat în Congres) și Jared Moskowitz, precum și de republicanul Randy Fine. Primii au zdrobit socialiști ”democrați” de felul lui Mamdani. Moskowitz s-a impus în fața unui candidat susținut cu tot sufletul de islamistul și maoistul de extremă stânga antiamerican și anisemit Hasan Piker.

Randy Fine l-a confruntat și l-a făcut zob, cu o diferență de 40 de puncte procentuale, pe influencerul de extremă dreapta Dan Bilzerian, un antisemit care-l iubește pe Hitler, a cerut ca Führerul să fie ”reevaluat” și-l insultase pe Fine și poporul evreu ca la ușa cortului. Extrema stângă s-a impus în preliminariile pentru Senat prin socialista Angie Nixon, învingătoare în fața colonelului Alex Vindman, un democrat care s-a erijat în veșnic luptător anti-trumpist.

Update 13.25 Cum s-ar schimba strategia de securitate israeliană, dacă la putere ar veni Naftali Bennett și partidul său Yamina? Potrivit declarațiilor lui Bennett, reluate de ynetnews., Inteligența Artificială va deveni mai importantă, în curând, decât armele nucleare, iar riposta la atentate teroriste efectuate din Liban de interpuși ai Iranului, ca Hezbollah, ar trebui să iște riposte împotriva Iranului. De asemenea, Qatarul (un bastion al Frăției Musulmane, din care face parte și Hamas) va fi definit ca stat inamic. Țări precum Qatarul și Turcia (alt bastion islamist al Frăției Musulmane) urmează să fie evacuate din Gaza și înlocuite de Egipt, fără ca Israelul să-și piardă libertatea de acțiune în fâșie.

Update 13:15 În cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei 2 rachete balistice și 65 de drone. Ucraina a doborât 58 dintre aceste proiectile.

Pe fronturi, Statul Major ucrainean anunță derularea, în cursul zilei de ieri, a 239 de ciocniri directe, ruso-ucrainene. Majoritatatea bătăliilor s-au dat la Kostiantynivka (31). Alte 27 au avut loc la Pokrovsk, 16 la Sloviansk, 12 la Huliaipole și 10 în Slobojanșcîna de sud.

În cursul ultimelor 24 de ore ar fi fost uciși sau răniți 1190 de militari ai Rusiei. Potrivit estimărilor Statului Major al Ucrainei, care transmite această știre, reluată de Ukrainska Pravda, numărul total al ofițerilor și soldaților Moscovei scoși din luptă de la debutul războiului generalizat, la 24 februarie 2022, ar fi ajuns, în prezent, la 1.471.160.  

Update 13.00 Un atac cu dronă al Rusiei asupra unui microbuz circulând azi în regiunea ucraineană Herson s-a soldat cu cel puțin patru decese și cinci răniri. Ukrainska Pravda vorbește și de un atac asupra unui automobil, soldat cu uciderea unei femei și rănirea unui bărbat.

Update 12:55 Oficiul național anticorupție a Ucrainei efectuează investigații și percheziții împotriva unor persoane din anturajul președintelui Zelenski. Între cei vizați de Biroul Anticorupție și Agenția Națională pentru Prevenirea Corupție se găsește, potrivit presei ucrainene, reluate de G4Media, adjuncta șefului biroului prezidențial, Irina Mudra, și Vadim Stolar, membru al grupului parlamentar ”Restaurarea Ucrainei”.

Update 12:45 SUA și-au extins sancțiunile impuse unor hackeri lucrând în serviciul regimului islamist iranian.

Update 12:30 Un puternic incendiu s-a declanșat, azi, la o hală cu diluanți din proximitatea rafinăriei Lukoil din Ploiești. Oamenii din regiune au fost alarmați de un ”RO-Alert” în legătură cu ”degajări mari de fum. Nu sunt victime, anunță DSU”, reluat de Hotnews.ro.

Update 12:00 Bombardamentul israelien de la aeroportul militar de la Idlib, în nordvestul Siriei, ar fi ”putut duce la o rapidă escaladare și la o confruntare cu Turcia”, pretinde emisarul american pentru Siria și ambasador al SUA la Ankara, Tom Barack. Potrivit lui, aviația militară turcă ar fi putut decola, crezându-se atacată, în reacție la apariția neanunțată în prealabil a aparatelor de zbor israeliene, mai crede Barack, fără să explice de ce raidul israelian, (devenit necesar pentru că Siria era pe punctul să-și încalce acordul de păstrare a statu-quo-ului militar cu Israelul) n-a dus nici la una și nici la alta.

Update 10:45 Ce se întâmplă la Kaliningrad, capul de pod al Rusiei în Europa? NATO a lansat în ieri dimineață o operațiune aeriană de amploare în jurul regiunii din jurul enclavei, implicând numeroase aeronave de recunoaștere și avioane de vânătoare, relevă blogurile militare care monitorizează războiul din Ucraina.

Prezența aeronavei EA-37B Compass Call a Forțelor Aeriene ale SUA este deosebit de interesantă în acest context, deoarece nu este un avion de recunoaștere obișnuit. EA-37B este una dintre cele mai avansate aeronave de război electronic deținute de SUA. Misiunea sa este de a perturba electronic comunicațiile, rețelele de comandă, sistemele radar, de navigație și de armament ale inamicului în situații de urgență reală, rupând astfel lanțul de comandă inamic. Au mai survolat și aeronavele NATO E-3A AWACS, Artemis II a SUA, între ale avioane și cisterne-aeriene. Combinația dintre diversele aeronave este fascinantă: ARTEMIS ascultă și colectează date, AWACS vede și coordonează, în timp ce Compass Call poate perturba.

Cum s-a ajuns aici?

  • Cotidianul german Bild a relatat marți că NATO a elaborat un concept de răspuns militar la un eventual atac rusesc asupra statelor baltice, care ar include atacuri asupra regiunii Kaliningrad și lovituri în profunzimea teritoriului rus.
  • Potrivit WarMonitor, în ultimele zile, Moscova a transferat în zona Mării Baltice nave de război capabile să transporte armament hipersonic și numeroase transporturi militare – posibil inclusiv drone.

Am relatat în premieră această știre noaptea trecută și dorim să vă atragem atenția asupra ei, întrucât evenimentele din zona baltică și a enclavei Kaliningrad (n.r. fostă Königsberg) indică o probabilă escaladare din partea Moscovei. Serviciile de informații europene au avertizat în repetate rânduri că ne îndreptăm spre un astfel de scenariu, în care regimul Putin va lansa acțiuni militare directe asupra NATO. Acest blog avertizează de aproape cinci ani despre acest pericol, cauzat de Axa Răului (Rusia-Iran-China-Coreea de Nord).

Update 10:40 Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a inaugurat marți, 18 august, un nou centru tehnologic dedicat securității în domeniul dronelor, situat în cadrul Centrului Aerospațial German (DLR) din Cochstedt, la nord-vest de Leipzig, notează agenția germană dpa.

În colaborare cu centrul DLR din Braunschweig, cercetătorii vor dezvolta tehnologii atât pentru utilizarea în siguranță a dronelor, cât și pentru detectarea și contracararea acestora. Ulterior, aceștia vor testa tehnologiile respective în condiții reale.

Update 10:30 Iranul a capturat un petrolier din Emiratele Arabe Unite în Strâmtoarea Ormuz și îl direcționează către un port iranian, potrivit agenției de știri Fars, afiliată Gărzilor Revoluționare (IRGC).

După ce Emiratele Arabe Unite au anunțat întreruperea tuturor schimburilor comerciale cu Teheranul, seara trecută, regimul terorist iranian recurge practic la piraterie și intimidare pentru a lua regiunea Golfului ostatică, relevă Israel War Room.

Update 10:15 Președintele SUA, Donald Trump, a ordonat înalților reprezentanți ai administrației sale să sisteze discuțiile cu Iranul, potrivit unei știri CNN care citează un oficial american.

Conform relatării, oficiali de la Casa Albă i-au informat recent pe aliații politici că administrația își schimbă strategia față de Teheran – trecând de la o abordare care viza „lovirea Iranului cât mai curând posibil” la o politică de „sugrumare” a acestuia în timp, informează ynetnews.

Update 10:00 Bulgaria și Cipru, în vizorul regimului islamist de la Teheran? Iranul ia în considerare atacarea unor ținte americane din Europa în eventualitatea în care președintele SUA, Donald Trump, ar decide ”o escaladare a situației”, susține Financial Times, care a citat surse apropiate regimului de la Teheran.

Două dintre aceste surse au precizat că Teheranul a analizat posibilitatea de a ataca ținte din estul continentului, precum Bulgaria – țară care, chiar luna trecută, a aprobat utilizarea unui aerodrom propriu pentru aeronavele americane de realimentare în zbor. O altă sursă a menționat că și Ciprul – unde, în luna martie, o bază britanică a fost vizată de un atac cu drone iranian – ar putea fi inclus din nou pe lista țintelor iraniene.

Update 09:00 Rusia a atacat Ucraina cu 65 de drone și două rachete balistice. Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât 58 de ținte aeriene. Între zonele lovite se află orașul Zaporijjia, lăsat parțial fără curent electric după bombardamente și Herson, unde există victime.

Patru oameni au fost uciși și cel puțin patru răniți la Herson, după ce o dronă rusească a lovit un microbuz care transporta localnici pe o rută fixă, notează Ukrainska Pravda.

Update 08:45 Mișcarea de partizani „Atesh” a anunțat că agenții săi au distrus trei stații de releu din regiunea rusă Kursk, utilizate de trupele militare ruse pentru transmiterea informațiilor între unități și posturile de comandă, a informat Ukrainska Pravda.

În cursul nopții, orașul Dzerjinsk din regiunea rusă Nijni Novgorod, a fost zguduit de explozii, după un posibil atac cu drone, a informat site-ul rusesc Astra citat de Ukrainska Pravda. Ulterior, deasupra orașului a fost observat un fum dens, provenind, probabil, din incinta fabricii de explozibili Sverdlov.

Uzina Sverdlov face parte din complexul militar-industrial al Rusiei și este una dintre cele mai mari producătoare de explozibili din țară. Unitatea este vizată de sancțiuni impuse de Ucraina, UE, SUA, Regatul Unit, Japonia și Elveția.

18 august 2027 – a 1636-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1046-a celui israelian,  a 171-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:55 Fostul ministrul al apărării, tânărul Mikhailo Fedorov, a cerut organizarea de alegeri în Ucraina, chiar și acum în timpul războiului, informează Kyiv Independent. Democrația este „parte din ceea ce apărăm astăzi”, a spus el, după anunțul de astăzi al președintelui Zelenski că îl va nominaliza ca ministru al apărării pe Yevhen Khmara, fostul șef al SBU.

Update 23:30 Ce se întâmplă la Kaliningrad, capul de pod al Rusiei în Europa? NATO a lansat în această dimineață o operațiune aeriană de amploare în jurul regiunea din jurul enclavei, implicând numeroase aeronave de recunoaștere și avioane de vânătoare, relevă blogurile militare care monitorizează războiul din Ucraina.

Prezența aeronavei EA-37B Compass Call a Forțelor Aeriene ale SUA este deosebit de interesantă în acest context, deoarece nu este un avion de recunoaștere obișnuit. EA-37B este una dintre cele mai avansate aeronave de război electronic deținute de SUA. Misiunea sa este de a perturba electronic comunicațiile, rețelele de comandă, sistemele radar, de navigație și de armament ale inamicului în situații de urgență reală, rupând astfel lanțul de comandă inamic. Au mai survolat și aeronavele NATO E-3A AWACS, Artemis II a SUA, între ale avioane și cisterne-aeriene. Combinația dintre diversele aeronave este fascinantă: ARTEMIS ascultă și colectează date, AWACS vede și coordonează, în timp ce Compass Call poate perturba.

Cum s-a ajuns aici?

  • Potrivit WarMonitor, în ultimele zile, Moscova a transferat în zona Mării Baltice nave de război capabile să transporte armament hipersonic și numeroase transporturi militare – posibil inclusiv drone.
  • Cotidianul german Bild a relatat astăzi că NATO a elaborat un concept de răspuns militar la un eventual atac rusesc asupra statelor baltice, care ar include atacuri asupra regiunii Kaliningrad și lovituri în profunzimea teritoriului rus.

Update 22.00 Rusia livrează Iranului piese pentru drone navale, pentru rachete și pentru explozibile. Moscova ajută Teheranul să-și refacă arsenalele (distruse de americani și israelieni, n.m) scrie NYP.

Update 21:45 ”Spre a se garanta că Iranul (islamist) nu va obține arma nucleară ,merită să se plăteacă un pic mai mult pe benzină”, a spus Președintele SUA, Trump. Care a postat o hartă a Strâmtorii Ormuz, calificând-o drept ”nou teritoriu american”. Liderul Casei Albe a spus că nu va extinde MoU (Memorandumul Înțelegerii cu Iranul) expirat luni, 17 august, după 60 de zile. Experții sunt de părere că blocada porturilor și exporturilor iraniene de țiței va falimenta regimul totalitar islamist și îi va răpi ”spațiul de manevră în cursul acestei toamne”, potrivit lui Miad Maleki, fost expert sub Trump și Biden în ministerul american al finanțelor, reluat de NYP. Blocada a redus la zero exportul iranian de petrol, baza veniturilor teocrației islamiste.

Update 21:30 În statul federal american Massachusetts evreii reprezintă mai puțin de 4% din populație. Dar împotriva lor se îndreaptă 83,3% din crimele inspirate de ură religioasă, etnică și rasială, după cum relevă statisticile anului 2025.

Update 18:15 Președintele României reacționează laconic în cazul deciziei CCR de luni. ”(…) S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ motivarea Curții Constituționale pe alte sesizări de neconstituționalitate care mi-au fost respinse. Dupǎ motivare, legea va ajunge în dezbaterea Parlamentului şi abia apoi la mine. Sper sǎ putem încheia circuitul legislativ pânǎ în 31 august, termenul limitǎ al PNRR”, a scris pe rețelele sociale Nicușor Dan.

Update 16:25 ”Vendetă politică” care riscă să condamne din nou România la CEDO. Premierul interimar, Ilie Bolojan, a reacționat după controversata decizie CCR care riscă să îl lase pe primarul Timișoarei și șeful USR, Dominic Fritz, fără mandat. Practic, Curtea Supremă a validat un amendament introdus cu scandal de PSD în Legea ANI, care cere aplicarea retroactivă a pedepselor pentru incompatibilitate. Mai mult, CCR a admis drept ”constituțională” și decizia ca declarațiile de avere ale demnitarilor statului să nu mai fie publicate.

”(…)Legea dispune numai pentru viitor. Așa spune Constituția. Or, a schimba regulile jocului după ce jocul s-a încheiat nu se numește retroactivitate? La fel de important, legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic. Până când Dominic Fritz nu a devenit țintă, pe nimeni nu a preocupat o asemenea modificare legislativă și, cu atât mai puțin, de azi pe mâine. Azi este el. Mâine poate fi altcineva. Tocmai de aceea, principiile trebuie să fie mai importante decât persoana căreia i se aplică. E în neregulă ca reglările de conturi politice să provoace riscul unei noi condamnări a României la CEDO. Aștept motivarea și să aflu dacă, totuși, se poate găsi o formă în care declarațiile de avere și interese ale demnitarilor să fie publicate. (…)Vendetele politice cresc riscul ca România să piardă bani și credibilitate”, a scris pe Facebook, șeful executivului de la București și președinte al PNL.

E în neregulă ca reglările de conturi politice să provoace riscul unei noi condamnări a României la CEDO. Aștept motivarea și să aflu dacă, totuși, se poate găsi o formă în care declarațiile de avere și interese ale demnitarilor să fie publicate.”

Update 13:00 Protest împotriva atentatului la democrație în România. În contra deciziei majorității judecătorilor CCR de a-l priva de funcție pe primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, printr-o aplicare aparent retroactivă a legii cu dedicație adoptate la adresa lui, se organizează în orașul de pe Bega un protest. Va avea loc miercuri, 19 august, la ora 19. Manifestația, sub titlul ”Protest împotriva moștenitorilor roșii ai Partidului Comunist și ai Securității” avea loc unde a început Revoluția din decembrie 89. În Piața Operei din Timișoara. ”Azi Dominic Fritz, mâine oricine”, scriu organizatorii, care acuză că ”justiția” a devenit ”un instrument de persecuție politică”. Aktual24 transmite știrea și mesajul protestatarilor, potrivit cărora, ”oricând, oricare dintre noi, ce nu intră în grațiile bandelor de pesedisto-securiști pot ajunge pe liste negre sau pot fi executați administrativ sau politic. Astăzi Dominic Fritz, mâine oricine nu acceptă să le fie obedienți.”

Update 12:05 CCR a decis luni, 17 august, să închidă și ultima cale de acces a presei și societății civile la informații despre averile demnitarilor și a politicienilor aflați în funcții publice. Alături de amendamentul Fritz, Curtea Supremă de la București a votat cu 5 la 3, că articolul din legea ANI care prevede ca această categorie de slujbași publici să aibă obligația de a-și publica declarațiile de avere este ”neconstituțional”.

”Ca urmare a acestei decizii, declarațiile de avere și interese ale demnitarilor, primarilor, președinților de consilii județene, șefilor de instituții, șefilor de servicii secrete rămân secretizate, doar personalul Agenției Naționale de Integritate având acces la ele”, citează G4Media.

Prin această decizie, statul român pare să mai facă un pas pe drumul impunității marilor corupți.

Update 11:55 Noul premier britanic, Burnham, a stat de vorbă, timp de o săptămână, cu un impostor, fără să realizeze că nu comunică defel cu Susie Wiles, șefa de stat major a lui Donald Trump, așa cum credea șeful executivului de la Londra. Incidentul ridică mari semne de întrebare cu privire la securitatea cibernetică a premierului britanic și, în genere, a Vestului.

Nu e clar ce i-a spus Burnham impostorului și nici identitatea persoanei care a extras de la Burnham informații sensibile, furnizate, chipurile, celei mai influente personalități din anturajul lui Trump.

Update 11:45 Vladimir Kliciko , fostul logodnic al actriței Hayden Panettiere, a regretat profund moartea mamei fetiței sale, Kaya. Kliciko s-a arătat profund întristat de decesul mult prea timpuriu al fostei sale iubite. Hayden, care s-a stins la doar 36 de ani, a fost o persoană demnă și curajoasă, regretată de suflarea onestă a Hollywoodului și a lumii filmului și teatrului american.

Vladimir Kliciko și Hayden Panettiere

Update 11:30 Teroriștii Houthi, din Yemen, o oștire proxy a Iranului, afirmă că ar atacat o rafinărie saudită Aramco. Riadul n-a confirmat atacul.

Update 11:15 ”Hezbollah este cea mai mare amenințare la adresa securității și stabilității Libanului”, iar faptul ”că Israelul rămâne în Țara Cedrilor este exclusiv responsabilitatea Hezbollah”, a grupării teroriste șiite, a spus un purtător al Departamentului de Stat american la Sky News Arabia. Diplomatul american a cerut dezarmarea și desființarea Hezbollah, această grupare fiind, potrivit lui, și cel mai mare obstacol în calea relansării economice a Libanului, și o pată pe reputația țării.

Update 11:05 O navă a fost lovită de un proiectil în Strâmtoarea Ormuz. UKMTO (The United Kingdom Maritime Trade Operations) anunță rănirea unei persoane. Totuși, traficul în Strâmtoare a crescut în weekend, deși e la un nivel foarte scăzut.

Consilierul și ginerele președintelui american Tmp, Jared Kushner, a afirmat că ”SUA vor fi foarte răbdătoare cu Iranul”. Turcia, dominată Frăția Musulmană și de dictatura islamistă a lui Erdogan a solicitat administrației Trump să continue negocierile cu Iranul, cu al cărui ministru de externe a conferit omologul său turc. Erdogn a vorbit la telefon cu Trump. Premierul israelian Netanyahu l-a certat pe Kushner pentru că a stat de vorbă, în Egipt, cu șeful grupării teroriste, islamiste, Hamas, din Gaza. Popularitatea socrului său în America s-a prăbulit la un nivel negativ record. Doar 33% din americani aprobă activitatea lui Donald Trump la Casa Albă.

Update 11:00 IDF l-a eliminat pe un terorist al Jihadului Islamic Palestinian care a participat la masacrul de la 7 octombrie în chibuțul  Be’eri. De unde a luat ostatici. Tareq Anwar Khamis Ra’i, un comandant de companie, al Jihadului Islamic, a fost eliminat ieri, lângă Khan Younis.

Armata israeliană ar fi bombardat și un aeroport militar sirian, relevă JP. E vorba de baza Abu al-Duhur din nordvestul țării, afirmă surse militare siriene, reluate de JP.

Update 10:45 O rachetă rusă Banderol a pătruns ieri seara în spațiul aerian al Republicii Moldova, explodând lângă un sat, unde a iscat un incendiu de pădure, notează, între alții, Kiev Independent.

Update 10:35 În Azerbaidjan au fost emise în contumacie trei mandate de arestare împotriva unor influenceri ruși care au lansat apeluri publice la terorism, notează Kiev Independent.

Update 10:30 Ucraina și-a lansat azi cel mai amplu atac cu drone asupra Moscovei de la debutul războiului încoace. Oficialii ruși, în frunte cu primarul Sobyanin, afirmă că ar fi fost doborâte doar asupra Moscovei 180 de drone, ucrainenii lansând peste 600 împotriva capitalei ruse.

Update 10:15 Terorism putinist. Partidul liberal rusesc, Yabloko, a pierdut și recursul la sentința Curții Supreme, care a decis să blocheze participarea la alegeri a acestui partid al opoziției democratice ruse. Yabloko a anunțat ieri și conamndarea, la 11 ani de închisoare, a disidentului rus Lev Shlosberg, care s-a opus războiului declanșat în Ucraina de dictatura Putin.

Update 10:00 Forțele ucrainene anunță respingerea, în cursul zilei de ieri, a 244 de acțiuni ofensive ale trupelor Rusiei. Cele mai multe bătălii au avut loc, potrivit Statului Major ucrainean, pe segmentele de front de la Pokrovsk și Kostiantynivka. Alte 17 bătălii au avut loc la Sloviansk, iar 11 la Huliaipole, în sud.

Trupele invadatoare ale Rusiei ar fi pierdut ieri, potrivit Statului Major ucrainean, peste 1200 de militari. Totalul ofițerilor și soldaților Moscovei scoși din luptă de ucraineni de la debutul războiului generalizat încoace, în februarie 2022, s-ar fi ridicat, confrm acestei surse, la 1.469.970.

Update 09:45 Apărarea ucraineană a doborât sau deviat 111 din 147 de drone rusești nocturne.

Update 09:35 Potrivit serviciilor secrete ucrainene, reluate de Ukrainska Pravda, Rusia nu are de gând să încheie un armistițiu și nu există perspectiva vreunui acord de încetare a focului până la finele acestui an. În acest sens s-a exprimat generalul maior Vadym Skibitskyi, care conduce serviciul secret militar ucrainean. Un analist al Kiev Independent afirmă că Rusia și Ucraina sunt încleștate în ceea ce s-ar putea numi acum ”război total”.

Analiză. Sintagma ”războiului total” a fost folosită de ministrul nazist al propagandei, Joseph Goebbels, în februarie 1943, după ce trupele germane și aliații lui Hitler din epocă au suferit o înfrângere catastrofală și decisivă pentru cel de-al Doilea Război Mondial, în bătălia de la Stalingrad. Dimensiunea distrugerilor mutuale și atacul tot mai susținut asupra infrastructurilor celor două țări, precum și aparenta iminență a unei mobilizări generale rusești, par să susțină și să justifice stridenta și alarmanta expresie. Care pare să aibă obiceiul de a fi vehiculată înspre finalul unei conflagrații. Se răzbună că Vestul a refuzat să ajute suficient și din timp Ucraina în fața monstruozității agresiunii genocidare ruse și că a permis Chinei și Coreei de Nord, precum și Iranului, să pună umărul la sprijinirea invaziei putiniste în fosta republică sovietică vecină. Dar, până la urmă, înfrângerea și în acest război ”total” va fi a agresorului totalitar, exact ca în al Doilea Război Mondial. Pentru că resursele unei țări hotărâte să nu-și lase furată libertatea sunt net mai mari chiar și decât ale unui stat imens și bogat, ca Rusia, câtă vreme imperiul lui Putin continuă să fie condus rău. Căci oricât petrol, aur și diamante ar avea, Rusia nu are resurse demografice, umane și psihice nelimitate. Dar pacea, așa cum am scris repetat, de ani, nu va putea veni cât timp Putin nu este îndepărtat de la putere, iar trupele ruse nu vor fi învinse decisiv pe câmpul de luptă. În Ucraina, sau, mai probabil, în afara ei. (PMI)

Update 09:30 Rusia amenință Marea Britanie. Ambasada Moscovei de la Londra a afirmat, după relatări despre drone britanice aflate în posesia forțelor armate ucrainene, că Regatul Unit va trebui ”să răspundă și să plătească un preț” pentru colaborarea militară a Marii Britanicii cu Ucraina. Potrivit DLF, guvernul de la Londra a respins amenințările și a declarat că va continua să susțină Ucraina.

Update 09:00 Indignarea iscată de declarațiile extremiste ale Ministrului israelian al Secuității, Ben Gvir, dă în clocot în lume și în Germania, Ben Gvir afirmase recent aberația potrivit căreia ”ar trebui uciși zilnic câte 30-40 de palestinieni din Gaza”, căci ”nu toți” ar merita să trăiască. Ben Gvir, care conduce un partid al dreptei radicale, a cerut și refacerea așezărilor evreiești din fâșie. Aceste ieșiri au fost condamnate fără echivoc de comunitățile evreiești din Europa.

În replică, se înmulțesc antisemiții care, folosindu-se de afirmațiile iresponsabile ale unui politician aflat în campanie electorală, cer să se impună Israelului sancțiuni, pe ideea că Ben Gvir e ministru și partener de coaliție guvernamentală și, fără el, premierul și-ar pierde majoritatea parlamentară și puterea.

17 august 2027 – a 1635-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1045-a celui israelian,  a 170-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:50 Maia Sandu spune lucrurilor pe nume: unele drone rusești țintesc intenționat Moldova. Președinta Republicii Moldova consideră că unele drone intră în spațiul aerian al țării sale accidental, în timp ce altele ajung acolo pentru că au fost trimise în mod deliberat, a relatat Teleradio Moldova unde Maia Sandu a făcut declarații după incidentul de astăzi.

Cred că unele dintre ele (n.r. dronele) ajung acolo accidental, în timp ce altele ajung acolo pentru că sunt trimise – și nu doar în spațiul nostru aerian, ci și în spațiul aerian al altor țări din regiune. Am văzut astfel de cazuri și în România, și în Polonia. Analizând traiectoria de zbor a acestor drone, putem distinge între cele trimise deliberat și cele care au ajuns acolo accidental”, a afirmat Maia Sandu.

Update 22:40 Un obiect neidentificat a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova în această după-amiază, după care a explodat în câmp deschis, a informat publicația TV8 citată de Ukrainska Pravda. Obiectul – foarte probabil o dronă – care se deplasa spre Cuciurgan-Tiraspol, a fost detectat de sistemele Armatei Naționale ale Moldovei, în jurul orei 17:37.

Simultan, canalele ucrainene de Telegram care monitorizează mijloacele aeriene de deasupra Ucrainei au susținut că o dronă rusească de tip „Banderol” a survolat teritoriul Republicii Moldova, trecând la o distanță de aproximativ 35 km de granița cu Ucraina.

Odesa a fost ținta unor masive atacuri rusești în această după-amiază. Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost răniți în urma incendiilor care au izbucnit în oraș, în timpul bombardamentelor, a anunțat guvernatorul local Oleg Kiper, citat de Ukrainska Pravda.

Update 22:30 Raportul privind anularea alegerilor din decembrie, în coadă de pește după aproape doi ani de la momentul critic prin care a trecut România. Administrația prezidențială a declarat pentru Hotnews, că raportul este în ”redactare” și că nu există ”un orizont de timp” clar în care va fi publicat, deoarece implică un volum mare de informații.

Mai mult, susține biroul de presă al Cotroceniului, raportul ar urma să implice analiza ultimilor propagandei (ruse) și a acțiunilor hibride ale Moscovei din ultimii 20 de ani, a informat Libertatea citând Hotnews. Implicați în elaborarea raportului sunt SRI, SIE, Direcția Generală de Informații a Apărării și Departamentul de Informații și Protecție Internă din MAI.

Una dintre marile promisiuni ale lui Nicușor Dan la câștigarea alegerilor prezidențiale din mai 2025 a fost că va publica raportul privind anularea alegerilor din decembrie 2024, decisă la CCR.

Update 22:20 Trump consideră blocada americană asupra Iranului ”foarte eficientă”. Președintele SUA, Donald Trump, a fost întrebat, în timpul unei discuții cu jurnaliștii, despre afirmația sa conform căreia ar urma să declare Strâmtoarea Ormuz drept teritoriu american. „Ei bine, pur și simplu cred că este o idee excelentă. Adică, noi (oricum) o controlăm prin intermediul blocadei. Sigur, ei (iranienii) pot crea probleme. Pot plasa o mină în apă, dar blocada s-a dovedit foarte eficientă. În prezent, scoatem de acolo milioane de barili de petrol pe săptămână. Strâmtoarea este deschisă, prețurile petrolului scad și vor continua să scadă, cu excepția cazului în care decidem să facem ceva mult mai drastic decât ceea ce facem acum. Iranul se află într-o situație foarte dificilă. Au o inflație de 300%. Țara este într-o stare deplorabilă, iar armata a fost complet învinsă”, a citat ynetnews.

Update 19:00 Mamdani și dictatorii. Premierul israelian Netanyahu, aflat cu Likudul său de centru-dreapta înaintea unor decisive alegeri legislative, își face o campanie electorală insolită. Pe afișul care-i face publicitate în Israel se văd dușmanii săi strânși laolaltă. E vorba de primarul islamist, socialist și antisemit al New Yorkului, Mamdani, care amenințase că-l va aresta pe șeful executivului de la Ierusalim, deși știa că nu are autoritatea s-o facă, alături de lideri și dictatori islamiști și teroriști. Lângă Mamdani figurează pe afiș președintele Turciei, Erdogan, ipoteticul lider suprem iranian Khamenei și șeful grupării teroriste, șiite, libaneze, Hezbollah, Naim Qassem, comandantul unei oștiri islamiste proxy a Iranului: ”Toți aceștia vor ca Netanyahu să piardă”, explică afișul său electoral.

Update 18:30 Președintele SUA, Trump, a amenințat Omanul cu bombardarea masivă, dacă se întoarce împotriva Americii. Liderul american a cerut Iranului să se predea, a opinat că dregătorii regimului sunt pe moarte și a calificat consumul de rachete ale SUA în război un ”mizilic”, spre a sugera că arsenalele americane ar fi pline, lipsind doar rachetele date de Biden Ucrainei.

Trump l-a dezavuat implicit și indirect și pe vicepreședintele său, J.D. Vance. Căci președintele a afirmat că țelul numărul unu în confruntarea cu regimul de la Teheran ”este și rămâne pe veci” ca Iranul să nu dispună de arme nucleare. Or, Vance declarase zilele trecute că obiectivul ei principal ar fi (fost) să se asigure americanilor petrol și gaze la prețuri acceptabile.

Update 18:00 SUA și Israelul au căzut de acord ca armele predate inițial de Hamas în cadrul transpunerii planului de pace pentru Gaza, să fie înmânate Forței Internaționale de Stabilizare, sub generalul american Jasper Jeffers, iar nu guvernului palestinian. FIS ar urma să le distrugă. Înțelegerea a fost încheiată de premierul Netanyahu cu membri de frunte ai BoP.

Update 15:30 PSD, câștigă la CCR în cazul amendamentului ”Fritz”. O majoritate a judecătorilor de la Curtea Supremă a României a decis drept ”constituțional” controversatul amendament vizând aplicarea retroactivă a legii ANI (n.r. cea care vizează incompatibilitatea în funcție), introdus cu scandal de PSD în proiectul de lege. Amendamentul cu pricina ar urma să îl scoată din funcție pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, aflat la al doilea mandat, unul dintre marii critici ai sistemului girat de social-democrați.

Potrivit G4 Media, ”prevederea stipulează că demnitarii și aleșii locali față de care s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a noii legi își pierd automat mandatul în termen de 30 de zile.

Votul a fost strâns, amendamentul primind undă verde de la cinci judecători – Mihai Busuioc, Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Csaba Asztalos și Mihaela Ciochină, în timp ce trei magistrați s-au opus; și anume, șefa CCR, Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei și Dragoș Dacian.

Legea va fi trebui să fie semnată de președintele României, Nicușor Dan, care are dreptul să o retrimită în Parlament.

Amendamentul ”Mirabela Grădinaru”, prin care AUR cerea ca bunurile partenerilor de viață care îndeplinesc atribuții ”asemănătoare cu ale soților” să fie trecute în declarația de avere a fost însă respins de CCR, care îl consideră ”neconstituțional”.

Comentariu. Sentința e suspect de aproape de una cu dedicație. Cum să nu fie cu etichetă, de vreme ce tinde să-l scoată din jocul politic pe Dominic Fritz, liderul USR, un partid eminamente reformist, antimafiot și anticleptocratic. Nu mai puțin gravă e o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine flagrant celor mai elementare norme și principii ale unui stat de drept. E clar că Fritz va trebui să se adreseze forurilor europene și să spere că justiția continentală îi va face dreptate unde cea națională n-a vrut. Sau, ceea ce e aproape același lucru, n-a putut. Evident, mingea e acum în terenul lui Nicușor Dan. Președintele are clar datoria morală de a nu semna o lege strâmbă și de a edifica poporul, chiar dacă, din pricina refuzului cauționării unei nedreptăți, s-ar pierde bani. Mă aștept ca Nicușor Dan să acționeze moral și să retrimită legea strâmbă în Parlament, exercitând presiuni pentru ca reprezentanții electoratului să se simtă obligați să-și onoreze datoria de a acționa în slujba națiunii.

Update 13:45 Cât de firească e revolta Liei Savonea și scandalizarea magistraților din subordine în legătură cu întâlnirea Bolojan-Tănăsescu? Și câtă duplicitate evidentă și insolentă zace în ea?

Publicista Melania Cincea face lumină, scriind pe FB: ”În plină vacanță judecătorească, șefii tuturor Curților de Apel, inclusiv instanța militară, cuprinși de indignare și de îngrijorare privind independența justiției, imparțialitatea acesteia și o presupusă încălcare a jurisprudenței CEDO, se mobilizează și cer explicații publice privind întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu președintele CCR, Simina Tănăsescu. Niciunul dintre ei nu a fost nici indignat, nici îngrijorat când, în decembrie 2025 – în timp ce proiectul legii pensiilor speciale ale magistraților ajuns și la CCR – social-democratul Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, s-a întâlnit în biroul său, pentru discuții pe tema acestei legi, cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, procurorul general, Alex Florența și președintele CSM, Elena Costache”. Deci pentru unii mumă, pentru alții ciumă? Statul paralel în acțiune?

Update 12:00 Se simte dictatura judiciară românească în pericol? Șefa ÎCCJ, Lia Savonea, amplu suspectată a conduce mafia din justiție și a fi capul răutaților în materie de impunitate a marilor corupți, a lansat un atac dur la adresa Siminei Tănăsescu. Savonea a sugerat, după întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și premierul Ilie Bolojan, că șefa CCR ar isca suspiciuni asupra credibilității Curții și judecătoarea constituțională supremă și, practic, că ar trebui să-și dea demisia.

Potrivit premierului Bolojan, se încearcă ”transformarea țânțarului” (întâlnirii sale cu șefa CCR) ”într-un armăsar”. În comunicatul ÎCCJ citim: ”Caracterul echivoc al conduitei președintei Curții Constituționale, prin aparența de apropiere pe care este susceptibilă să o creeze față de una dintre părțile implicate, este de natură să slăbească încrederea publică în imparțialitatea și justețea viitoarei soluții. Împrejurările în care s-a desfășurat întrevederea reclamă, la rândul lor, clarificări, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a avut loc la sediul niciuneia dintre instituțiile reprezentate de cei doi participanți și, potrivit informațiilor disponibile public, nu a fost anunțată în prealabil.

Comentariu. Se înțelege că ÎCCJ își arogă dreptul să dicteze nu doar magistraților, ci și cu cine și când au sau nu au voie să se întâlnească șefii guvernului și ai Curții Constituționale a României. Libertatea lor de mișcare și de acțiune fiind, aparent, îngrădită după bunul plac al șefei ÎCCJ. Reiese că și conducătorii în exercițiu ai principalelor puteri sunt supuși dictatului ICCJ. Deci Liei Savonea. Ceea ce e normal doar în condițiile în care ceea ce s-a numit dictatura judiciară creată de Savonea a devenit o realitate atotcuprinzătoare. Cum altfel să se explice duritatea și agresivitatea fără egal a Liei Savonea la adresa șefei CCR? De ce instituția Liei Savonea își permite să decredibilizeze și CCR, și pe Simina Tănăsescu, precum și pe liderul executiv al guvernului și-al țării, umbrind activitatea și legitimitatea unor foruri de importanță maximă pentru bunul mers al treburilor statului român? Avem de-a face aici doar cu o demonstrație de forță a liderului care se consideră suprem și suveran incontestabil al României și se simte călcat pe bătătură de orice manifestare de independență a liderilor celorlalte puteri și instituții de importanță majoră? E un fel al hoțului de a striga ”hoții”? De a țipa cât mai asurzitor, ca să nu urle păgubașul? Nu se știe. Dar e clar că și dacă n-ar exista alte acuze și probleme de legitimitate ale șefei ÎCCJ, dacă n-ar fi decât subminarea autorităților statului și a celorlalte puteri de care se face vinovată principala reprezentantă a celei judecătorești, tot ar fi urgent necesară demisia Liei Savonea întru consolidarea separației puterilor și întărirea statului de drept în România.

Update 09:35 Flăcările continuă să devore pădurile germane și belgiene. Incendiile de pădure au distrus în Belgia, la granița germană de la Monschau, circa 30 de kilometri de codru. Flăcările au pustiit vegetația în rezervația naturală Hohes Venn. În regiunea Liege au fost evacuați sute de locuitori din sate ale grupurilor etnice german și valon. Și în Germania s-au ordonat evacuări la Monschau, nu departe de Aachen. Pompierii din acest oraș ajută la stingerea incendiilor belgiene, mai distrugătoare decât oricând. În cursul dimineții a plouat. Arde și la sud de această regiune, la Gebhardshain, în Renania Palatinat, unde focul a cuprins 6000 de km pătrați, precum și în landul Saar, în raionul Neunkirchen. precum și, potrivit DLF, în Saxonia, lângă Plauen și Doberschütz.

Update 09:10 S-a stins din viață, la numai 36 de ani, actrița Hayden Panettiere, starul din ”Heroes” și ”Nashville”. Hayden Panettiere, un fost copil-actor, s-a luptat din răsputeri, de-a lungul scurtei ei vieți, cu probleme spinoase de alcoolism și toxicomanie. A început să primească premii de la 9 ani. Alcoolismul a acaparat-o mai cu seamă după nașterea, în 2014, a fiicei făcute cu Vladimir Kliciko.

Update 09:00 Rusia l-a dat afară pe economistul șef al unei bănci de dezvoltare cheie, pentu că a prezis îngenuncherea economică țării sale în fața Vestului. E vorba de Andrei Klepach, de la VEB.RF.

Update 08:45 Pentru restaurarea mânăstirii medievale Lavra Peșterilor, din Kiev, un foarte important centru al creștinismului ortodox, Elveția a anunțat că va dona 700.000 de $.

Update 08:30 Forțele ucrainene anunță uciderea sau rănirea a 1440 de militari ai trupelor invadatoare ale Moscovei. De la debutul războiului generalizat, la 24 februarie 2022, Statul Major ucrainean a estimat că forțele proprii ar fi scos din luptă 1.468.760 de ofițeri și soldați. Presa independentă a verificat și confirmat moartea a aproape 240.000 (239.354) de militari ai Rusiei.  

Update 08:15 Dictatorul stalinist nord-coreean, Kim Yong Un i-a transmis un mesaj lui Putin, care confirmă extinderea și adâncirea cooperării militare ruso-nord-coreene. Kim i-a răspuns dictatorului rus, care-l felicitase la a 81-a aniversare a eliberării Coreei de sub dominație japoneză.

Rusia a recrutat și mulți africani. Sunt cel puțin 3000 de mercenari de pe continentul negru, cunoscuți de serviciile secrete ucrainene, relevă Ukrainska Pravda.

Update 08:10 Rusia a construit 10 noi baze militare de-a lungul granițelor cu Ucraina și Belarus spre a lansa de acolo atacuri cu drone împotriva Ucrainei, afirmă publicația britanică The Telegraph.

Update 08:05 Un atac rusesc cu dronă la Sumî, în Ucraina, a ucis cel puțin două persoane. Au fost distruse cel puțin cinci case, depozite și autovehicule. Alt om a fost ucis de ruși la Kramatorsk, alți 7 fiind răniți. Trupele Moscovei au bombardat și Izium cu bombe ghidate. Sunt cel puțin 5 răniți.

Update 08:00 Autoritățile regionale din regiunea rusă Belgorod anunță un atac cu rachetă ucrainean care s-ar fi soldat în cu 6 morți și patru răniți.

Update 07:45 Poliția israeliană intervine împotiva vandalismului anticreștin. Un ins din orașul israelian Iaffa, de lângă Tel Aviv, a fost arestat pentru distrugerea de cruci și vandalism la Biserica Sfântul Anton, din oraș. Iaffa e un oraș multietnic și multireligios. Suspectul, care pare să fi răsturnat și avariat statui din biserică, e un tânăr de circa 20 de ani. Israelul e singura țară din Orientul Apropiat în care numărul creștinilor crește, iar credincioșii creștini se bucură de drepturi egale cu ale tuturor.

Update 07:30 Israelul ar fi preluat (sau intrat în) clădiri ale UNRWA din Șuafat, în estul Ierusalimului, afirmă agenția pentru refugiați a ONU, care a livrat numeroși teroriști criminalilor în masă jihadiști de la 7 octombrie 2023. Municipalitatea Ierusalimului a respins afirmația UNRWA, reliefând că edificiile cu pricina nu aparțin agenției pentru refugiați palestinieni (unica din lume rezervată pe bani mulți, de cca 80 de ani, unui singur grup național) ci unor particulari. Or, potrivit lor, UNRWA a intrat ilegal în aceste clădiri, fără să plătească chirie. UNRWA clamează în schimb că demersul autorităților locale ar ”încălca dreptul internațional”. În 2024, după masacrul din octombrie 2023, Israelul a adoptat o lege care interzice activitatea UNRWA pe teritoriul statului evreu. UNRWA n-a condamnat Hamas pentru mega-atentatul din chibuțurile israeliene și de la festivalul Nova, dar a dat afară, în iunie, 70 de teroriști din personalul său din Gaza, fără să le indice apartenența. Agenția, scrie ToI, a afirmat că ar fi fost demiși pentru ”eliminarea de riscuri de securitate a refugiaților”.

Update 07:15 Un tanc israelian din sudul fâșiei a fost atacat cu bombă în Gaza, teroriștii încălcând serios termenii încetării focului. În alt incident relatat de ToI, IDF a eliminat doi teroriști islamiști care au trecut de linia galbenă ”într-o tentativă de sabotaj”, după cum afirmă armata.

Update 07:00 Emisarul special al președintelui american, Kushner, s-a întâlnit în Egipt cu liderul grupării teroriste, islamiste, Hamas, Khalil al-Hayya. Care susține că gruparea sa nu va începe să se dezarmeze, decât după ce Israelul va accepta planul de ”pace” al BoP. Israelul refuză să accepte proiecte de tipul celor din trecut, care stipulau retrageri israeliene, în timp ce inamicii de moarte ai statului evreu rămân în picioare, se întăresc și plănuiesc un nou masacru de tip 7 octombrie 2023. Ieri, mai multe state musulmane și arabe au învinuit Israelul de torpilare a planului de pace Trump. Jared Kushner, Nikolay Mladenov și Tony Blair se vor întâlni la Ierusalim cu premierul israelian Netanyahu, spre a discuta planul Trump în 20 de puncte pentru pacificarea fâșiei Gaza.

Update 02:30 Regimul islamist iranian a pus un preț de 30.000 de $ pentru capturarea sau uciderea unui militar american. Suma ar urma să fie dublată dacă militarul american e capturat sau ucis de o iraniancă. Prețul pus pe viața militarilor americani de asasinat sau luat captivi a fpst anunțat de șeful armatei iraniene, Amir Hatami, reluat de agenția iraniană, IRNA.

30.000 $ sunt azi 5 miliarde de tomani. Din cauza inflației galopante, moneda iraniană, rialul, a fost înlocuită de toman (10 riali+1 toman). Iranul construiște și un muzeu în care să fie păstrată arma folosită în uciderea unui militar american. Din 28 februarie, când a reînceput anul acesta războiul cu Iranul, au fost uciși 18 militari americani, notează NYP.

Update 02:00 În numele ”relațiilor cu Coreea de Nord”, Donald Trump a ordonat Pentagonului reducerea substanțială a manevrelor comune, americano-sudcoreene. Trump pedepsește guvernul de la Seul și se răzbună astfel pe Coreea de Sud, care a refuzat participarea la operațiunile Americii în conflictul cu Iranul. Trump a salutat și pactul militar islamist, sunit, tripartit, în esență contrar intereselor americane, încheiat de Pakistan cu Turcia și Arabia Saudită, ca acord care ar arăta că ”Orientul Apropiat se unește”. Orientul Apropiat este, în realitate, mai divizat decât oricând.

Update 01:00 Marea Britanie a calificat drept absolut inacceptabil comentariul premierului israelian, Netanyahu, care calificase Regatul Unite drept ”Republica Islamică Britania”.

16 august 2027 – a 1634-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1044-a celui israelian,  a 169-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:30 ”Doi foști ambasadori ai SUA în România, un fost guvernator și fostul ambasador interimar al SUA la UE cer retragerea vizei americane a lui George Simion”, semnalează Jerusalem Post și G4 Media. În ziarul israelian a apărut o scrisoare adresată administrației SUA de către Adrian Zuckerman, Ronald Gidwitz, Mark Gitenstein, Jams S. Gilmore III și Sabin Gherman, care tematizează cauționarea, de către George Simion, a unui ins extremist, precum Călin Georgescu, a unor poziții pro-ruse și pro-legionare, precum și negaționiste, care numai pro-americane nu pot fi numite.

VIDEO-ul zilei

Dragoste în vreme de război. Militarii ucraineni, femei și bărbați, continuă să arate lumii că sufletele lor nu au rămas zdrobite de lovitura războiului. Iată imagini de la o frumoasă cerere în căsătorie, chiar de pe front.

Update 19:30 Întâlnire de taină. Emisarul special al lui Trump, Jared Kushner, s-a întâlnit cu lideri Hamas pentru a promova demilitarizarea fâșiei Gaza, dezvăluie Axios. Întrunirea a avut loc astăzi, în Egipt, pentru a insista ca aceștia să-și respecte angajamentul de a se dezarma, potrivit a două surse familiarizate cu reuniunea.

Aceasta a fost prima întâlnire a lui Kushner cu liderii grupării teroriste palestiniene de la semnarea acordului de încetare a războiului din Gaza, în octombrie anul trecut. Șeful Consiliului pentru Pace, Nickolay Mladenov, și fostul premier britanic, Tony Blair – care este, de asemenea, membru al consiliului – i s-au alăturat lui Kushner în cadrul reuniunii. Liderul politic al Hamas, Khalil al-Hayya, a participat alături de șeful serviciilor de informații egiptene, Hassan Rashad, de diplomatul qatarez Ali al-Thawadi și de un înalt oficial turc, potrivit publicației americane.

Consiliul pentru Pace dorește ca Hamas:

  • să înceapă predarea armamentului și dezafectarea infrastructurii militare;
  • să permită desfășurarea în fâșia a Forței Internaționale de Stabilizare;
  • să faciliteze redresarea și reconstrucția enclavei, fără ca palestinienii implicați în aceste eforturi să fie victime ale furturilor sau intimidărilor.
  • să facă loc unei conduceri palestiniene tehnocrate.

Update 19:00 Antisemitismul i-a dezbinat și scindat din nou pe nordirlandezi. O echipă de jurnaliști israeliani a fost atacată și maltratată într-un local din capitala nord-irlandeză, Belfast. Cei doi jurnaliști de la I24News filmau despre creșterea antisemitismului în Europa când un individ, care auzise că provin din Israel, s-a apropiat, le-a arătat degetul mijlociu și a proferat injurii la adresa statului evreu. Cei doi jurnaliști s-au îndepărtat de agresor și au chemat securitatea localului, care însă a refuzat să intervină. A făcut-o abia după ce agresorul a luat o halbă și a aruncat-o în capul cameramanului Nadav Abbas, care filma împreună cu ziaristul Yonatan Raveh. Abbas a suferit tăieturi și contuzii. Cei doi jurnaliști au părăsit Irlanda de Nord, unde majoritatea catolicilor par să fie antiisraelieni, în vreme ce protestanții sunt la fel de pro-israelieni, spre a i se furniza rănitului îngrijire medicală.

Update 18:30 Ieri a fost atacată la New York Central Synagogue, o sinagogă liberală și de stânga din New York, întrerupându-se serviciul divin. Agresorul de 46 de ani, pe nume Larry Montes, i-a calificat pe evrei drept ”porci” și a lovit-o în față pe o credincioasă de 63 de ani. E vorba de o sinagogă new-yorkeză care a adoptat în trecut poziții foarte pro-palestiniene. Atentatorul antisemit fost pus sub acuzare pentru două delicte penale inspirate de ura pe evrei.

Update 15:00 Dronă găsită în apă, lângă plaja Modern din Constanța.Ministerul Apărării Naționale a fost informat în cursul zilei de duminică, 16 august, în jurul orei 10.00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la semnalarea unor resturi de dronă în Marea Neagră, la aproximativ 1,5 km travers de plaja Modern din Constanța”, a comunicat ministerul apărării naționale de la București.

Potrivit MApN, ”în urma verificărilor, obiectul a fost identificat ca fiind o dronă, fără încărcătură explozivă”, însă este investigat pentru a se stabili detaliile și originea sa.

Până la această oră, după ce teritoriul României a fost de cinci zile ținta dronelor cauzate de războiul Rusiei în Ucraina, președintele Nicușor Dan nu a făcut nicio declarație cu privire la aceste amenințări. El a lipsit ieri, pentru al doilea an consecutiv, și de la Ziua Marinei, organizată la Constanța. Liderul țării noastre pare să nu înțeleagă că îndeplinește funcția de comandant suprem al armatei române și de șef al CSAT. Dan și-a trimis un consilier, pe Marius Lăzurcă. (DR)

Update 11:15 Într-un atac balistic al trupelor Moscovei asupra orașului ucrainean Harkiv, rușii au provocat prejudicii catedralei Sfântul Nicolae făcătorul de minuni.

Update 11:05 Rusia a avertizat Statele Unite că exporturile ample de arme către Ucraina prin intermediul Turciei ar ”provoca serioase prejudicii relațiilor bilaterale”. Purtătoarea de cuvânt Zaharova a cerut explicații ambelor state. Ea a ridiculizat ceea ce i s-a părut a fi retorica pacifistă a celor două țări însoțind un export de arme cu care nu s-ar potrivi și care ar ”submina încrederea” mutuală. La 8 august s-a anunțat că Ucraina a cumpărat 70 de rachete balistice americane de tip ATACMS de la Turcia, dimpreună cu 12 lansatoare de GMLRS și ATACMS. 

Update 11:00 Trupele Rusiei au înregistrat ieri pierderi mai grele decât de obicei. Potrivit Statului Major ucrainean, ar fi fost uciși său răniți ieri peste 1500 de militari ai Moscovei și distruse circa 600 de vehicule blindate, de peise de artilerie și de obuziere ale Kremlinului. Această sursă, reluată de Ukrainska Pravda, estimează numărul total al soldaților și ofițerilor Rusiei scoși din luptă din februarie 2022, deci de la debutul războiului generalizat încoace, la  1.467.320.

Update 10:15 Bombardamentele rusești din Ucraina (între altele la Kiev și în orașul natal al președintelui Zelenski, Krivîi Rig), s-au soldat cu cel puțin 2 morți și 16 răniți. Dronele nocturne, rusești, de proveniență iraniană (Shahed) au explodat în 16 locuri diferite. Trupele Moscovei s-au folosit de 150 de drone precum și de rachete de tip Oniks anti-navale, de proiectile balistice de tip Iskander-M/S-400/KN-23 și de rachete Kh-59/69. 

Update 10:00 Un avion militar al NATO a doborât din nou o dronă în spațiul aerian românesc. E vorba de un F-18 al forțelor spaniole care patrulează în spațiul aerian românesc. Potrivit autorităților de la București, drona a pătruns în țară în cursul dimineții, la 5 fără douăzeci, dinspre Moldova, la 24 de kiloemtri nord de Galați, notează Ukrainska Pravda. La ora 5 a fost doborât deasupra unei zone nelocuite situate între Băleni și Cudalbi, în județul Galați. Șeful MApN Miruță l-a elogiat pe pilotul spaniol aliat. E al patrulea incident de acest fel înregistrat în România.

Update 09:45 În Iran a fost executat ceea ce pare a fi un martir al rezistenței anti-islamiste. Shahram Sadeghi ar fi călcat cu mașina polițiști în timp revoltelor din ianuarie. Când polițiștii, Gărzile Revoluționare Islamice și teroriștii Basij din subordine, precum și din miliții arabe importate, au ucis, în două zile, zeci de mii de protestatari, în speță oameni în covârșitoarea lor majoritate pașnici.

Update 09:35 IDF a ucis și un al doilea comandant al Hezbollah după ce teroriștii islamiști șiiți, interpuși libanezi ai Iranului, au rănit serios trei militari israelieni. E vorba de Abu Hassan Alaa, comandant al unității Bader. Anterior a fost eliminat  Ali Samir Al-Haj Hassan, comandant de batalion în forțele de elită ale teroriștilor, numite Radwan. Oficialitățile israeliene au subliniat că IDF n-a știut de prezența în apropierea teroristului a rudelor lui. Hassan își adusese familia să-l apere în cartierul general al trupei sale, abuzând de ea ca scut viu.

Update 09:30 Arde intens în Belgia, în apropierea graniței germane și a orașului Monschau. E unul din incendiile de pădure care s-au abătut în această vară fierbinte (dacă n-au fost aprinse) peste pădurile din vestul Europei. S-a destins în schimb situația în Hürtgenwald, în Germania, unde aproape 2000 de evacuați s-au putut întoarce la casele lor. În Creta a fost arestat un israelian, bănuit că ar fi aprins un foc de pădure.

Update 09:15 Un autobuz polonez s-a răsturnat pe o autostradă din Ungaria, ucigând 12 din pasagerii săi, alți cel puțin 10 fiind răniți. Accidentul a avut loc în estul Ungariei, lângă  Mezokeresztes, aparent după ce șoferul a dormit la volan.

Update 09:00 Numărul victimelor cutremurului indonezian a crescut la cel puțin 50. În estul țării seismul, cu o intensitate de 7,7 grade pe scara Richter și epicentrul în fața insulei Flores, a distrus parțial sau total 1300 de case. Un al doilea seism de 6,9 a lovit apoi Sumatra, în vestul țării.

15 august 2027 – a 1633-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1043-a celui israelian,  a 168-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:00 Trei soldați israelieni au fost răniți grav în atacul Hezbollah de dimineață, la care Israelul a răspuns lovind o celulă teroristă a șiiților în sudul Libanului. Premierul statului evreu a condamnat atacurile grupării teroriste, pe care o acuză că ar face orice ca să împiedice pacea și stabilitatea în zonă.

Guvernul israelian a emis o avertizare pentru locuitorii din nordul Galileii, în așteptarea unui posibile represalii ale organizației teroriste Hezbollah, în această noapte.

Update 21:30 Președintele României a lipsit pentru al doilea an consecutiv de la Ziua Marinei, organizată astăzi, 15 august, la Constanța. Nicușor Dan s-a rezumat la o postare de felicitări pe rețelele sociale.

La cel mai importantă sărbătoare națională de la Marea Neagră a participat însă premierul interimar, Ilie Bolojan, care a onorat ceremoniile și exercițiile militare. În timpul discursului, un grup de oameni l-a huiduit. Primarul Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, a scris pe Facebook după acest moment că șeful executivului de la București, Ilie Bolojan, ştie că nu are de ce să-i fie ruşine şi „poate privi fiecare român în ochi pentru că şi-a asumat o misiune de sacrificiu”. 

Update 21:00 Iranul anunță un acord cu Omanul privind Strâmtoarea Ormuz. Regimul islamist iranian și Sultanatul Oman au convenit asupra unei ”rute sigure” (n.r. citește ”impuse”) pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, în urma unor discuții purtate pe parcursul ultimelor trei săptămâni, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAE de la Teheran, Esmail Baghaei.

Potrivit Iran International News, Baghaei a precizat că discuțiile cu Muscatul continuă pe alte teme, însă aranjamentul privind siguranța navigației a fost stabilit separat. El a mai adăugat că securitatea deplină în strâmtoare nu poate fi restabilită atât timp cât rămân în vigoare sancțiunile maritime americane, manevrele militare și blocada navală.

Atacurile iraniene asupra vaselor comerciale ale statelor din Golf au continuat. Compania petrolieră de stat a Emiratelor Arabe Unite, ADNOC, a anunțat astăzi că una dintre navele sale a fost atacată vineri, în timp ce tranzita Strâmtoarea Ormuz – acesta fiind al treilea incident care implică navele sale în mai puțin de o săptămână, potrivit agenției de presă de stat WAM.

MAE iranian nu a făcut niciun fel de referire la taxele de protecție pe care le-a perceput și ar dori în continuare să le obțină de la vasele ce tranzitează Strâmtoarea.

Update 20:00 Forțele de poliție marocane au împiedicat astăzi o nouă tentativă de luare cu asalt a graniței cu Spania, în zona Castillejos/Fnideq, de către sute de oameni, notează Telegraph. Orașul se află la sud-vest de Ceuta, la frontiera dintre Maroc și Spania.

Guvernul de la Rabat a trimis în zonă mii de forțe de poliție pentru a securiza granița, după ce peste 60.000 de oameni, în majoritate marocani, dar și alți africani, au pătruns în Ceuta. Marocul acuză o tentativă de destabilizare organizată pe rețelele sociale, unde oamenii au fost îndemnați să pătrundă în Spania. Nu toți migranții ilegali au fost returnați Marocului, ci o parte din ei sunt încă în Ceuta, iar sute sau mii de minori au fost relocați în Spania continentală, de către autoritățile de la Madrid.

Update 19:30 Moscova amenință Turcia și SUA cu deteriorarea relațiilor, dacă vor mai înarma Ucraina. Ministerul rus de externe a cerut explicații Turciei și SUA cu privire la planurile de transfer de armament la scară largă către Ucraina, informează Ukrainska Pravda.

Purtătoarea de cuvânt rusă Zaharova a avertizat că noul transfer de armament către Ucraina ar cauza prejudicii grave relațiilor Rusiei atât cu SUA, cât și cu Turcia. Este vorba despre achiziționarea recentă de către Kiev via Ankara a 70 de rachete ATACMS și a 12 lansatoare M270 compatibile cu mai multe tipuri de muniție.

Update 19:00 Germania, Franța și Marea Britania își vor dezvolta propriul format de negocieri privind încheierea războiului ruso-ucrainean, informează New York Times citat de Ukrainska Pravda. Potrivit oficialilor europeni intervievați de cotidianul american, cele trei țări europene se tem că președintele SUA, Donald Trump, le-ar putea exclude din orice negocieri privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina. De aceea, au decis să-și unească forțele pentru a se asigura că ”Europa are un loc la masa negocierilor”.

Nu este clar deloc în ce fel s-ar traduce o astfel de alianță în ceea ce privește discuțiile cu Moscova și nici cum ar putea să ducă la oprirea războiului. În fatidica iarnă a anului 2022, liderii de atunci ai Franței, președintele Macron, și Germaniei, cancelarul Olaf Scholz, au călătorit fără succes la Kremlin în încercarea de a-l convinge pe dictatorul rus să nu dea curs planurilor de război.

Update 12:30 Rusia a atacat Ucraina cu peste 150 de drone, în cursul nopții și a dimineții. S-au înregistrat lovituri în 16 locații, informează Ukrainska Pravda. Până în prezent, autoritățile au anunțat că există cel puțin patru răniți la Herson, după ce dronele rusești au atacat o mașină, și două persoane rănite în Zaporijjia, în timp ce se aflau pe câmp.

Update 12:15 Trump anunță că Strâmtoarea Ormuz va fi parte a SUA după război. Președintele american, Donald Trump, a declarat, în cadrul unui eveniment dedicat poliției din Washington că: „în curând voi declara Strâmtoarea Ormuz teritoriu american”. Declarația urmează anunțului său de la Fox News, că va ”lovi” cât mai dur Iranul din punct de vedere economic.

Update 12:00 IDF a lovit în cursul nopții infrastructura Hezbollah din zonele Nabatieh și Ansar, aflate în sudul Libanului, informează ynetnews. Un purtător de cuvânt al IDF a declarat că „loviturile au fost efectuate ca urmare a unei acțiuni a Hezbollah împotriva unor soldați în zona crestei Ali Taher, situată în interiorul zonei de securitate în care operează IDF”. Surse libaneze au raportat șapte morți și doi răniți.

Premierul libanez, Nawaf Salam, a protestat față de acțiunile armatei israeliene, acuzând Ierusalimul că subminează eforturile de stabilizare a situației. El a insistat că „responsabilitatea gestionării tuturor structurilor militare, dacă acestea există pe teritoriul libanez, revine exclusiv statului libanez, prin intermediul armatei libaneze și al instituțiilor sale legitime.”

Ce nu spune prim-ministrul Salam este ceea ce atât Beirutul, cât și Ierusalimul știu: că armata libaneză și forțele sale de ordine sunt paralizate în fața grupării teroriste Hezbollah, atât din cauza slabei pregătiri, cât și a deceniilor în care șiiții au amenințat și infiltrat structurile de conducere și comandă. (DR)

Update 11:45 Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 a lovit insula Flores din Indonezia. Anunțul a fost făcut de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), care a precizat că seismul s-a produs la o adâncime de doar 10 kilometri.

Până în acest moment, 38 de persoane au fost ucise. Echipele de salvare intervin pentru găsirea supraviețuitorilor, anunță ynetnews.

Update 11:00 Cele două femei israeliene dispărute în Viena au fost găsite în viață, într‐un tren din Argentina, după o operațiune în colaborare între autoritățile austriece și cele de la Ierusalim, Europol și Interpol.

Mama și fiica plecaseră voluntar săptămâna trecută spre Buenos Aires, cu un zbor Lufthansa, din primele informații obținute, și puseseră pe jar atât familia cât și milioane de oameni care luau în calcul cele mai negre scenarii. După ce sosiseră la Viena, de la Praga, ele și-au închis și șters datele din telefoane și nu au mai dat niciun semn de viață familiei din Israel, după Șabatul de săptămâna trecută. Nu se știe de ce au recurs la acest gest. Mali are 50 de ani și fiica sa, Liel, 23 de ani.

Update 10:45 Administrația Trump îndeamnă Apple să nu achiziționeze cipuri de memorie din China. Potrivit ynetnews, Secretarul pentru Comerț, Howard Lutnick, a declarat acest lucru într-un interviu acordat publicației Wall Street Journal, menționând că a transmis acest mesaj gigantului tech. Apple trebuie să găsească o soluție la problemele de aprovizionare care să nu implice furnizori din China, a mai spus Lutnick.

14 august 2027 – a 1632-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1042-a celui israelian,  a 167-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:40 Fostul profesor de la Cambridge, Jason Arday, implicat într-un scandal major de plagiat și fraudă a fost găsit mort în această seară, la Londra. Poliția Metropolitană a declarat că bărbatul de 41 de ani a decedat în apartamentul său și investigația nu consideră moartea sa ”suspectă”.

Update 22:00 Noi fragmente de drone au fost găsite astăzi pe malul mării în stațiunea Saturn de pe litoralul românesc.

Autoritățile bulgare au detectat și ele în apropiere de Burgas, oraș din sud-estul țării, fragmente de drone rusești de recunoaștere.

Update 17:00 Amenințări reciproce. Rusia jură că va ”îngheța” Ucraina în această iarnă, în timp ce Kievul răspunde cu o promisiune: vom menține căldura (n.r. în Rusia) cu focul rafinăriilor rusești. Ministerul rus al apărării a publicat o fotografie cu drone de atac, însoțită de amenințarea că va „îngheța” Ucraina în această iarnă, făcând referire la atacurile asupra infrastructurii energetice, relevă Ukrainska Pravda. Răspunsul Direcției de comunicare strategică a Ucrainei Stratcom a venit prompt, anunțând continuarea campaniei de lovituri aeriene asupra rafinăriilor rusești.

Update 16:30 ISU Tulcea a anunțat că la locul prăbușirii dronei a avut loc o explozie, urmată de un incendiu. Nu s-au înregistrat pagube.

Premierul interimar Bolojan a reacționat în cazul incidentului de astăzi. „Avem o realitate pe care nu o putem nega – războiul generat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei are efecte inclusiv la granițele nostre și ne putem aștepta ca resturi de drone, drone care ajung în zona de porturi să devieze către România. E regretabil că avem astfel de situații, dar începem să vedem că dotarea cât mai rapidă a armatei noastre cu sistem de combatere a dronelor se dovedește o necesitate”, a spus Bolojan citat de Hotnews.

Președintele României nu a comentat public nici cele trei incidente cu drone de ieri și nici cel de astăzi, până la această oră.

Update 13:30 O nouă dronă căzută în România. ”Aparatul a fost descoperit de localnici în zona localității Luncavița, județul Tulcea, la cinci kilometri de frontiera cu Ucraina”, a informat MApN.

Potrivit comunicatului de presă publicat de ministerul apărării naționale, ”din datele disponibile până în acest moment, ținta aeriană nu a fost detectată de sistemele de supraveghere radar ale MApN, aceasta evoluând la o înălțime foarte mică. Drona s-a prăbușit într-o zonă împădurită și, din informațiile preliminare, nu a provocat victime sau pagube materiale. O echipă a Ministerului Apărării Naționale, cu un elicopter IAR PUMA 330 SOCAT, va cerceta zona”.

Update 11:25 China, suspectată că finanțează marșurile pro-palestiniene din Marea Britanie. Cotidianul englez The Telegraph titrează astăzi pe prima pagină că regimul comunist chinez este suspectat de finanțarea marșurilor anti-israeliene din Londra. 

Politicienii americani care investighează presupusul sprijin secret chinez pentru Code Pink – un grup feminist de extremă stânga din SUA – examinează acum activitățile acestuia în Marea Britanie, în cadrul unei anchete privind interferența străină. 

Code Pink a organizat proteste împotriva implicării britanice în „genocidul din Gaza”, a încurajat manifestații în fața bazelor RAF și a afirmat că liderii britanici au fost „cumpărați de sioniști”. Investigația americană analizează plăți pretinse de 250.000 de lire sterline către o companie legată de Code Pink în Marea Britanie, provenind de la firme conectate de Neville Roy Singham, acuzat că finanțează propaganda chineză. Compania a primit peste 250.000 de dolari (circa 190.000 de lire) în 2020-2021 și încă 94.950 de dolari (circa 70.000 de lire) în 2024 de la organizații din rețeaua lui Singham. 

Jason Smith, președintele Comitetului ”Ways and Means” (n.r. impozite, taxe și venituri) din Camera Reprezentanților, a declarat că finanțările lui Singham sunt direcționate către cauze pro-Hamas și pro-comuniste, inclusiv în Anglia. 

Ancheta are loc pe fondul preocupărilor că Beijingul exploatează cauze care provoacă sciziunea în Occident pentru a accentua tensiunile sociale. Două deputate britanice, Sarah Champion (laburiști) și Alicia Kearns (conservatori) au cerut investigarea urgentă a acestor rețele și ”un front comun cu SUA”, în timp ce Singham și Code Pink au negat acuzațiile. Multimilionarul american, Neville Roy Singham, și fondatoarea Cade Pink, Jodie Evans, sunt căsătoriți, locuiesc la Shanghai, și se ocupă cu finanțarea cauzelor de extremă stângă. (DR)

Update 11:15 Vicepreședintele SUA, Vance, a schimbat din nou, pentru a nu se știe câta oară, țelul ”principal” al intervenției americane în Iran. Mai nou, potrivit izolaționistului american, acest țel ar fi ”să se mențină scăzut prețul petrolului și gazului” pentru compatrioții săi. Ca să fie de plătit.

Până acum, administrația Trump a schimbat de multe ori obiectivele de război, mult timp afirmându-se la Washington că principalul țel ar fi garanția că Iranul nu va produce arme nucleare. Acum, acest din urmă obiectiv a fost retrogradat din nou. Vance pare să nu realizeze ce înseamnă decredibilizarea sa și a întregii administrații ameriaane, efectuate prin aceste permanente reașezări și revocări ale propriei strategii. Una în aparență de tot vagă și imprecisă. (PMI)

Update 11:05 Șeful Reform UK, Nigel Farage, care conduce pe moment cel mai popular partid de dreapta britanic, și-a recăpătat, în alegeri, mandatul de deputat la care renunțase după ce fusese acuzat de stânga și extremă stânga că ar fi primit o donație ilegală de 5 milioane de lire sterline. Farage n-ar fi declarat donația la timp. Farage a concurat împotriva unei candidaturi în glumă, dar a învins cu peste 63% din voturi. La scrutin au participat 44% din alegători.

Update 11:00 EAU au condamnat atacarea de către islamiștii iranieni a două noi nave proprii în Strâmtoarea Ormuz. Situația se află sub control.

Update 10:30 Israelul își reface rapid capacitatea disuasivă. IDF a confirmat lichidarea teroristului islamist  Muhammad Bassam Mushtaha, un jihadist arab, palestinian, din Gaza, care a ținut captivi mai mulți ostatici evrei. Mushtaha (Moș Taha) fusese, potrivit ToI, comandant în batalionul Hamas Al-Shati. Între captivii săi fuseseră Țahi Idan, tânăra martiră Noa Marciano. asasinată în noiembrie 2023, precum și Ziv Berman, Omri Miran, Ori Megidish, Naama Levy și Matan Angrest, care și-au recăpătat libertatea. În ultimele luni s-au înmulțit rapid teroriștii de la 7 octombrie uciși de israelieni.

Update 10:15 Experții israelieni se arată șocați de rapida refacere militară a Teheranului, între altele a arsenalului balistic al forțelor iraniene, după războiul aerian recent. S-a estimat inițial că potențialul militar iranian a fost aruncat cu ani în urmă înapoi. Aceste estimări par acum caduce.

Update 10:10 Cooperarea americano-israeliano-marocană funcționează. La fel, Acordurile Abraham. Un start-up americano-israelian, Covenant Industries, a testat în Maroc o nouă rachetă de croazieră, numită Anthem. Lansarea din Tan Tan, partea de sud a Marocului, a inaugurat și ”Africa Multidomain Training and Experimentation Center (AMTEC)”, un centru de antrenament creat în baza Acordurilor Abraham. Compania, fondată de un evreu american, are filiale în Israel și Germania. Anthem e la fel de precisă, dar net mai ieftină și mai ușor de produs decât racheta de tip Tomahawk.

Update 10:05 IDF a deschis o anchetă privind comportamentul militarilor israelieni în disputa de la Qusra, în Samaria, dintre localnici arabi și evrei.

Update 10:00 Rusia anunță distrugerea de infrastructură portuară la Leningrad, în urma unui atac cu dronă rusesc. La Orsk, rafinăria locală și-a oprit activitatea complet. Statul Major ucrainean a confirmat bombardarea unei rafinării a Gazprom situată la 1300 km distanță de front, care a mai fost lovită la 14 iulie curent.

Update 09:45 Trupele Rusiei ar fi pierdut ieri aproape 1500 de militari. Numărul ofițerilor și soldaților Moscovei scoși din luptă de la debutul războiului generalizat se apropie vertiginos de 1.500.000. Pe moment, calculul Statului Major ucrainean s-a oprit, potrivit Ukrainska Pravda, la 1.464.440.

Update 09:35 Au avut loc ieri, pe fronturi, 222 de ciocniri directe, ruso-ucranene, din care aproape 30 în segmentul de la Kostiantînivka. Alte 25 de asalturi rusești s-au produs la Pokrovsk. 17 bătălii i-au implicat pe apărătorii Slovianskului, 12 pe cei din Huliaipole și 10 pe cei din Lîman.

Apărarea antiaeriană, ucrainană, a distrus 90 din 112 drone nocturne lansate de invadatorii Moscovei.

În Letonia, piloții au doborât o dronă care pătrunsese în spațiul ei aerian, posibil de devierea ei electronică de către ruși.

Update 09:30 Rușii au omorât o mamă și un copil într-un dublu bombardament efectuat cu drone în regiunea ucraineană Sumî. Au fost răniți patru oameni. La Kramatorsk și în localitatea Bilenke, opt bombardamente rusești succesive s-au soldat cu cel puțin un mort și 17 răniți.

1august 2027 – a 1631-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1041-a celui israelian,  a 166-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:00 Premierul polonez, Donald Tusk, a anunțat dejucarea unei tentative de asasinare a unui cetățean american de către serviciile rusești la Varșovia. Agenția de Securitate Internă a Poloniei, în colaborare cu poliția, a reținut un cetățean rus care se pregătea să ucidă un cetățean cu dublă cetățenie (americană și ucraineană) la ordinul serviciilor de informații ruse, informează Ukrainska Pravda citând Polsat News.

”Acesta este primul caz în care cineva a decis să execute asasinarea unui cetățean american, la ordinul Rusiei, pe teritoriul unei alte țări NATO – mai exact, pe teritoriul Poloniei, la Varșovia”, a declarat Tusk, precizând că operațiunea a avut loc vineri, 7 august. Premierul nu a dezvăluit numele bărbatului pe care cetățeanul rus se pregătea să-l ucidă, dar a precizat că acesta era „incomod din perspectiva regimului lui Putin”.

Update 20:50 Moscova își continuă șocantul ”safari uman”, vânând civili ucraineni cu drone FPV. Potrivit cotidianului Ukrainska Pravda, doi locuitori în vârstă de 45 și 60 de ani, din satul Kozacea Lopana, aflat în regiunea Harkiv, au fost uciși recent după ce au fost atacați de o dronă FPV rusească. Oamenii grădinăreau, când drona rusească i-a identificat și ucis.

Update 20:40 România a emis în această după-amiază a treia alertă aeriană din cauza prezenței unor ”mijloace aeriene rusești” în apropierea graniței cu Ucraina. Mai multe avioane de vânătoare F-18 ale forțelor aeriene spaniole din NATO au fost ridicate de la sol, după ce un obiect neidentificat a fost semnalat în zona brațului Chilia, a informat Digi24, citând MApN.

Ukrainska Pravda relevă că ridicarea avioanelor F-18 din poliția aeriană aflată în țara noastră și alertele către populația din România, s-au produs concomitent cu un atac rusesc asupra regiunii Odesa.

Reamintim că astăzi un fragment de dronă a fost găsit în mare, la Costinești, în jurul prânzului. Celălalte două avertizări câtre populație au fost emise noaptea trecută la ora 1.30 a.m. și în cursul dimineții, la 9 a.m.

Update 20:30 Explozie suspectă la o fabrică de muniție de lângă Roma. Incidentul a avut loc în complexul industrial KNDS Ammo Italy din Colleferro, unde se produce muniție de calibru mediu și mare pentru forțele terestre și navale, precum și combustibili pentru aplicații aerospațiale. Se pare că explozia s-a produs în secția de presare a pulberii, notează GeoInsider. Până în prezent nu au fost raportate victime.

KNDS este o importantă companie europeană din domeniul apărării, care produce vehicule blindate, sisteme de artilerie și muniție pentru forțele militare din Europa și din cadrul NATO. Mai mult, compania deține o filială la Kiev, KNDS Ukraine LLC, înființată în 2024 pentru a sprijini cooperarea cu guvernul și industria de apărare ale Ucrainei, inclusiv planurile privind producția comună de muniție de artilerie de 155 mm în Ucraina.

Update 20:15 Contrazicându-l pe președintele SUA, Trump, Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz s-ar afla sub controlul Teheranului. La rândul său, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat că blocada americană a Strâmtorii Ormuz poate continua sine die.

Update 19:00 IDF l-a eliminat, în Gaza, pe un comandant de companie al trupei organizației teroriste, islamiste, Hamas, o oștire interpusă a Iranului.

Update 14:30 România oprește astăzi Centrala Nucleară de la Cernavodă din cauza nivelului critic scăzut al Dunării, pentru prima oară în ultimii 23 de ani. Fluviul nu mai are suficientă apă pentru răcirea corespunzătoare a reactoarelor.

Țara noastră a început deja să importe energie electrică din Ucraina, la orele de vârf, seara, după apelul lansat de premierul interimar, Ilie Bolojan, guvernului de la Kiev vineri, 7 august.

Update 14:20 Cazul misterioasei dispariții a două israelience, vinerea trecută la Viena, capătă noi valențe. Mama și fiica Mali (50 ani) și Liel Yahalomi (23 ani) sunt căutate acum atât de autoritățile austriece, cât și de Mossad. Cazul a fost transferat, de asemenea, unității de elită israeliene, Lahav 433 și un judecător a ordonat în această dimineață o cenzură de presă pe informații despre ele, pentru ca forțele de poliție să le poată localiza.

Familia se așteaptă la ce este mai rău.

Ce se știe până în prezent

Cele două călătoriseră la Praga și apoi la Viena, unde închiriaseră un apartament de pe AirBnb. Deși comandaseră mâncare kosher la un centru Chabad din Viena, cele două nu au mai ridicat vineri după-amiaza alimentele. Telefoanele lor au fost ultima oară localizate sâmbătă dimineața, într-o piațetă din Viena, fapt foarte straniu întrucât cele două femei sunt evreice ortodoxe și nu utilizează electronice sâmbăta, de Șabat. Mai mult, autoritățile au descoperit că toate datele ulterioare de locație au fost șterse din telefoanele lor. Cele două nu s-au prezentat ulterior nici la zborul de întoarcere acasă, în Israel, programat marți 11 august, cu plecare din Praga spre Tel Aviv. Rudele s-au alertat duminică dimineață, când au realizat că mesajele trimise către ele nu au fost recepționate. Mali și Liel Yahalomi sunt date dispărute și prin Europol.

Update 14:10 Curiosul caz al articolului pro-Georgescu apărut în presa americană. Publicația Newsweek a șters articolul de opinie semnat de ”Denis Portmann”, care cerea ca SUA să apere democrația românească și pe Călin Georgescu, informează Hotnews. Agenția română de știri a solicitat un răspuns de la Newsweek cu privire la apariția acestui articol în urmă acum mai bine de un an și jumătate, iar redacția americană a susținut că publicarea lui a fost ”o greșeală”. La o investigație mai atentă, jurnaliștii români au descoperit că semnătura pare fictivă, întrucât nu se găsește nicio urmă a unui presupus comentator ”based in London”, cu acest nume.

Update 14:00 Coreea de Nord ar fi infiltrat un număr mare de agenți în locuri de muncă bine plătite din sectorul tehnologic american, desfășurate în regim de telemuncă (n.r. work from home), folosind identități furate și inteligență artificială, pentru a direcționa milioane de dolari către regim, dezvăluie WallStreet Journal.

Această operațiune hibridă de penetrare profită de tendințele privind munca la distanță, vizează companii din topul Fortune 500 din diverse sectoare și combină furtul de identitate cu aplicații și interviuri asistate de inteligența artificială pentru a evita detectarea.

Update 13:45 Dronă găsită la Costinești. ”Ministerul apărării naționale a fost informat joi, 13 august, în jurul orei 08.30, despre prezența unui fragment de dronă aeriană în zona Terasa Tineretului din Costinești, județul Constanța, la aproximativ 15 metri de stabilopozi. În jurul orei 10.40, Garda de Coastă a solicitat sprijinul Forțelor Navale Române pentru a interveni cu o echipă de scafandri de luptă EOD.”, notează un comunicat al MApN publicat în urmă cu scurt timp. Momentan se fac investigații și nu se intră în apă. unii indivizi recalcitranți au încercat să forțeze cordonul jandarmilor.

Update 11:00 Spune-mi cu cine te-nsoțești...Extrema stângă islamistă, antisemită și antiamericană, în frunte cu influencerul musulman de origine turcă, Hasan Piker, fumegă din pricina prăbușirii în alegerile preliminare din Wisconsin a progresistei radicale Francesca Hong. Cea din urmă, care ceruse desființarea poliției și a sărbătorii de (familie) de Thanksgiving (iar apoi retractase ambele revendicări) condusese în sondaje complet eronate, dar pierduse clar în fața unui democrat moderat ca David Crowley. Ceea ce îi scoate din minți pe extremiști.

În faza finală a campaniei electorale, Hong fusese susținută de figuri de proră ale extremei stângi islamiste ca Ilhan Omar și Hasan Piker. Cel din urmă, un pro-terorist, afirmase între altele că America ar fi ”meritat” mega-atentatele teroriste, islamiste, comise jihadiștii din al Qaida la 9 septembrie 2001, atentate care au declanșat războaiele din Afganistan și Irak. Piker a găsit de asemenea justificări și pentru masacrul islamist, comis de Hamas și alți teroriști jihadiști, arabi palestinieni din Gaza, la 7 octombrie 2023. Alți doi extremiști de stânga și antisioniști de frunte, Abdul El-Sayed și Peggy Flanagan, au corespuns dorințelor islamiste și și-au câștigat cursele preliminare în statele Michigan și Minnesota. 

Update 10:35 Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe,  Karoline Leavitt, și-a anunțat surprinzător demisia din funcție.  Karoline Leavitt a fost considerată o foarte bună purtătoare de cuvânt a președintelui. Ar putea fi urmată de fosta avocată a lui Trump și procuroare generală din New Jersey, Alina Habba, sau de jurnalistul Matthew Boyle care conduce biroul Breitbart din Washington. Alt posibil înlocuitor ar fi, potrivit NYP, Steven Cheung, director de comunicații al Casei Albe. Chinezul Cheung a lucrat în tinerețe pentru guvernatorul republican al Californiei, Arnold Schwarzenegger.

Update 10:30 Potrivit Statului Major ucrainean, reluat de Ukrainska Pravda, a fi fost scoși ieri din luptă 1310 militari ai Rusiei, totalul ofițerilor și soldaților Moscovei uciși sau răniți de la debutul războiuoui generalizat, în februarie 2022, ajungând la aproape 1.463.000.

Update 10:00 Au avut loc ieri, pe fronturi, 204 ciocniri directe, ruso-ucrainene, din care majoritatea (26) la Pokrovsk. Puternic disputate și afectate de numeroase asalturi rusești au fost și segmentele de front de la Sloviansk (21 de bătălii) Kostiantynivka (19) și Huliaipole (14).

Update 09:30 Dronele rusești au atacat în regiunea Odesa locomotiva unui tren de pasageri și au omorât mecanicul și pe asistentul său. Firțele Moscovei au lansat 133 de drone nocturne, din care au ajuns la destinație 15, 111 fiind interceptate, doborâte sau deviate.

Update 09:00 Conflict americano-israelian fără precedent din pricina unor ”violențe” anti-palestiniene comise în teritoriile de pe malul apusean al Iordanului de către evrei înfrățiți, aparent, cu militari israelieni. Lângă satul arab Qusra, din Samaria, tineri din așezări și-au ridicat corturi, fiind calificați, șocant, de către ambasadorul SUA la Ierusalim, drept suspecți de a fi comis violențe și ”teroriști israelieni”.

Ambasadorul american a intervenit pe lângă guvernul de la Ierusalim și IDF să-i îndepărteze din zonă pe locuitorii din corturi. Așezarea evreiască Tel Talpiot de lângă Qusra și Jalud a fost evacuată repetat în ultimii doi ani, dar oamenii revin tot mereu și o reedifică.

De această dată au și extins-o, ridicând corturile foarte aproape de casele arabilor din Qusra. Armata israeliană a condamnat acțiunea israelienilor din zonă și a calificat acțiunile ”coloniste” drept ”ilegale, condamnabile și inacceptabile, de natură să aducă prejudicii locuitorilor și să afecteze viața oamenilor din sate”. IDF a declarat zona de interes militar, interzicând accesul străinilor și a mutat un cort construit pe un drum de acces palestinian. Pe de altă parte, unii militari au participat la rugăciuni împreună cu israelienii din așezare. de cealaltă parte se vorbește despre ”terorizarea unei familii palestiniene” din Qusra. Comentariul de o duritate fără precedent al lui Mike Huckabee despre ”terorism israelian” a survenit după critici exprimate la Washington la adresa unei prezumtive insuficiențe a intervențiilor guvernamentale împotriva unor presupuse violențe exercitate de israelienii calificați drept ”coloniști”.

1august 2027 – a 1630-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1040-a celui israelian,  a 165-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:00 Rusia, din nou în slujba grupărilor teroriste islamiste? Milițiile jihadiste Houthi se folosesc de sateliți ruși pentru a ghida atacurile asupra Arabiei Saudite și a forțelor susținute de Road în Yemen, a declarat pentru Kan News o sursă anti-Houthi din sudul Yemenului.

Sursa a precizat că Riadul este la curent cu această situație, iar informațiile culese de serviciile secrete au fost transmise Statelor Unite, a notat Open Source Intel pe X/Twitter.

Update 20:45 Israelul și Libanul au convenit ca Marea Britanie, Italia, Elveția și Indonezia să se numere printre țările luate în considerare pentru desfășurarea de trupe în Liban, pentru a asigura dezarmarea Hezbollahului, informează Reuters.

Update 20:05 Guvernul Germaniei a aprobat proiectul de reformă a serviciilor secrete avansat de ministrul federal de interne, Dobrindt. Proiecul prevede să li se acorde serviciilor competențe operaționale și urmează să fie prezentat Bundestagului.

Părinții Constituției germane încercaseră să evite crearea unui nou Gestapo, poliția politică nazistă, neatribuind anumite competențe de poliție secretă celor trei servicii de informații germane (BND, Verfassungsschutz și MAD).

Update 20:00 De unde provin marile probleme ale Europei și Americii? O spune o musulmană ex-islamistă, trecută la creștinism și emigrată din Somalia mai întâi în Olanda, iar apoi în SUA, autoare a unui vast număr de lucrări și filme despre islam.

Potrivit lui Ayaan Hirsi Ali, Vestul a întors spatele Dumnezeului său (iudeo-creștin, pe care Nietzsche l-a declarat ”mort”, iar revoluția franceză l-a evacuat, practic, din cetate). Potrivit ei, criza religioasă și spirituală a deschis larg porțile celor mai proaste idei, care au invadat vidul creat de abandonarea credințelor tradiționale. Așa s-a dereglat și busola etică a universităților de elită, care s-au raliat pe față, în anumite cazuri, teroriștilor islamiști după masacrul jihadist de la 7 octombrie. Și astfel a debutat și acuta criză actuală de leadership.

Update 18:30 Călugărițele dominicane din New York, hărțuite legal de doi ani pentru refuzul de a adera la politica identității de gen și eutanasie. Cum forțează extrema stângă implementarea politicilor sale și în adăposturi creștine private.

Surorile Dominicane din Hawthorne, care conduc centrul Rosary Hill Home (n.r. înființat în 1901 de Rose Hawthorne Lathrop, fiica scriitorului Nathaniel Hawthorne) oferă îngrijire paliativă gratuită pacienților săraci cu cancer terminal, fără a apela la finanțări de la stat. Centrul funcționează numai grație donațiilor private.

Potrivit WallStreet Journal, ele se confruntă cu presiuni legale din partea statului New York încă din martie 2024, când au primit primele scrisori oficiale de la Departamentul de Sănătate privind ”obligațiile din legea privind drepturile rezidenților LGBTQ+ din unitățile de îngrijire pe termen lung”, adoptată în 2023. Aceasta lege le obligă să repartizeze camerele pe baza identității de gen nu a sexului biologic, să folosească pronumele preferate și să urmeze traininguri de competență culturală, sub amenințarea amenzilor, pierderii licenței și a închisorii. Maicile au solicitat o excepție în martie 2026, iar ulterior au intentat proces în aprilie 2026, pentru a obține dreptul de a îngriji în pace bolnavii muribunzi.

Mai noi, odată cu” Actul privind Asistența Medicală la Deces” (n.r. eutanasie) în vigoare din această lună, călugărițele sunt obligate să le propună paciențiilor cu boli terminale opțiunea sinuciderii asistate, informându-i inclusiv despre „beneficiile” acesteia, și să faciliteze procesul eutanasiei.

Același tip de presiuni legale afectează și alte instituții paliative catolice similare din New York, care au intentat împreună proces în iulie 2026: Surorile Carmelite pentru Bătrâni și Infirmi, Surorile Misionare ale Sfântului Benedict, Micile Surori ale Săracilor, precum și instituții din Dioceza de Rockville Centre și Catholic Health.

O instanță federală a emis un ordin temporar care le protejează de aplicarea legii privind eutanasia pe durata litigiului, iar Departamentul de Justiție al SUA a intervenit în sprijinul călugărițelor dominicane în cazul legii privind identitatea de gen.

Mărturii tot mai șocante privind ”opțiunea” eutanasiei sosesc în ultimele luni din Canada, unde recent un preot catolic ajuns la urgențe a fost abordat rapid de una dintre consiliere pentru a-i propune ”o moarte fără dureri”. Un caz similar a fost povestit de o vârstnică canadiană cu fractură de șold, care în timp ce își aștepta analizele a primit în spital o propunere similară, mascată sunt numele de ”asistență medicală la deces”. Ambele persoane au refuzat propunerile, considerându-le nepotrivite pentru mediul spitalicesc în care oamenii merg ca să trăiască și să se vindece, nu să fie omorâți. Ele au avertizat că acest tip de abordare a unor persoanele aflate într-o stare vulnerabilă, poate fi un abuz. (DR)

Update 18:10 Universitatea Cambridge a blocat accesul online general la lista cu numele profesorilor din cadrul Facultății de Educație, care se află în centrul scandalului Jason Arday.

Update 18:00 Aliații NATO s-au reunit în cadrul Consiliului Nord-Atlantic pentru a discuta despre recentele incidente implicând drone și despre încălcările spațiului aerian în Polonia și România. Aceștia și-au exprimat sprijinul pentru aliații afectați și au reiterat faptul că Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru aceste încălcări, a informat NATO pe pagina sa oficială de X/Twitter.

A fost reiterat și sprijinul pentru Ucraina, însă nu s-au anunțat măsuri de descurajare.

Update 17:40 Trump afirmă că SUA dețin „controlul total” asupra Strâmtorii Ormuz. Președintele SUA a declarat în urmă cu scurt timp, într-o postare pe Truth Social, că Statele Unite dețin „controlul total” asupra Strâmtorii Ormuz, adăugând „cred că îl vom păstra”, a citat Iran International News.

Trump a catalogat că blocada navală a SUA asupra Iranului drept un „zid de oțel”. „Iranul nu poate face nimic în această privință”, s-a lăudat liderul de la Casa Albă. Mai mult, președintele american susține că Teheranul nu mai dispune de forțe navale sau aeriene, iar Gărzile Revoluționare Islamice (IRGC) sunt „decimate și în retragere”.

Update 17:30 UE și alte 26 de țări au condamnat execuțiile protestatarilor efectuate de Iran, a declarat ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, reluat de agenția Reuters. Aceste state au îndemnat Teheranul să își asculte populația, să ia măsuri concrete pentru respectarea drepturilor omului, să pună capăt imediat aplicării pedepsei cu moartea și să îi elibereze pe cei deținuți în mod arbitrar. Marți, autoritățile fundamentaliste iraniene au executat o tânără de numai 23 de ani care se apărase în timpul unei tentative de viol.

Iranul a efectuat cel puțin 916 execuții de la începutul anului 2026, inclusiv 15 numai în cursul acestei luni, a anunțat marți Centrul Abdorrahman Boroumand pentru Drepturile Omului în Iran. Acest stat deține de mai mulți ani primul loc în topul execuțiilor efectuate de autorități.

Nu au fost precizate statele europene care s-au raliat acestei declarații de condamnare a regimului (islamist) iranian. Regim ucigaș de femei pe care îl apără o autoproclamată ”feministă” ca extremistă de stânga din Congresul SUA, pe nume Pramila Jayapal. Membră a grupului ”progresist”, citește pro-islamist, antisionist, antisemit și antiamerican din Congres, Jayapal a reeditat acuza anti-evreiască de omor ritual prin vehicularea celei, intenabile, de ”genocid” la adresa Israelului. Un stat care, după cum a reliefat repetat, între alții, colonelul și expertul britanic Richard Kemp, (un neevreu) face tot ce-i stă în puteri să se apere, salvând civilii taberei inamice în războiul împotriva teroriștilor și agresorilor.

Update 11:30 Indicele bursier german Dax a luat liftul, și a ajuns la 26.418,94 de puncte.

Update 11:15 Primarul islamist, comunist și antisemit al New Yorkului, Mamdani, a dat vina pe ”comunicarea defectuoasă” a angajaților săi de la primărie pentru gafa afirmației că poliția metropolei o va păzi pe nevastă-sa în excursia ei la rude în Siria și Liban. Ambele țări se află pe lista celor care, potrivit recomandărilor Departamentului de Stat al SUA, se cer evitate. Ca atare, NYPD nu poate efectua călătorii în aceste state periculoase dacă nu e absolută nevoie pentru investigații, a reliefat șefa poliției new-yorkeze, Tisch.

Update 11:00 Extremista de stânga Francesca Hong a pierdut alegerile primare democrate pentru funcția de guverantor în Wisconsin în fața moderatului David Crowley. Hong, care se dă ”muncitoare” dar se îmbracă luxos și scump, militase între altele pentru desființarea poliției, taxe sporite pentru bogați, desființarea principalei sărbători de familie americane, Thanksgiving, precum și pentru alte demențe socialiste și antiamericane, pe care în cursa electorală le-a repudiat parțial.

Update 10:45 Extremiștii de stânga antiamericani și antisemiți care încearcă să preia controlul total asupra Partidului Deocrat de peste ocean, au o nouă denumire. Li se zice ”Lululenini”. A devenit virală expresia folosită pentru ei, într-un interviu, de senatorul repubican John Neely Kennedy din Louisiana. Kennedy i-a numit ”Lulu Lenini”, o combinație a mărcii unei îmbrăcăminți la modă (Lululemon) cu porecla primului revoluționar și dictator bolșevic, Vladimir Ilici Lenin, explică NYP.

Update 10:30 Între rachetele utilizate de islamiștii iranieni împotriva bazelor americane din Orientul Apropiat se numără și proiectile care-și pot schimba cursul în zbor. La 17 iulie, o astfel de rachetă a bombardat o cazarmă din Iordania, ucigând trei militari americani. Pe măsură ce războiul a avansat, tactica iraniană a devenit mai abilă, iar rachetele interceptoare americane s-au împuținat, scria ieri New York Times. Potrivit unei surse a ziarului de stânga new-yorkez, SUA n-ar mai dispune decât de 1700 de rachete interceptoare de tip Patriot. Potrivit Reuters, s-ar fi epuizat și arsenalul de ATACMS, rachete balistice precise, cu rază scurtă de acțiune, extrem de necesare și ucrainenilor.

Update 10:00 Ucraina și-ar fi suspendat o campanie de atacuri intense cu drone asupra petrolierelor care utilizau terminalul Consorțiului Conductei Caspice din portul rusesc Novorossisk, în urma unei solicitări din partea vicepreședintelui american J.D. Vance, susține Financial Times. Solicitarea a fost formulată în timpul unei discuții telefonice cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

J.D. Vance a invocat situația precară a comerțului mondial cu petrol.

Update 09:45 Lupte crâncene pe fronturile din Ucraina, unde Statul Major de la Kiev a înregistrat 237 de ciocniri directe între forțele de apărare ucrainene și trupele invadatoare ale Moscovei. Cele mai dure confruntări sunt în zona Pokrovsk și Kostiantynivka din regiunea Donețk, unde militarii au raportat o treime din ciocniri, a informat Ukrainska Pravda.

Peste 1260 de militari aflați în solda Rusiei au fost scoși din luptă în ultimele 24 de ore, potrivit cifrelor oferite de Statul Major al Ucrainei. Bilanțul total al pierderilor rusești de la 24 februarie 2022 este estimat la 1.461.660.

Nici forțele ucrainene, nici cele ruse nu au înregistrat progrese confirmate pe 11 august, susțin analiștii militari de la ISW.

Update 09:30 Cel puțin două persoane au fost ucise la Herson, după ce Moscova a atacat orașul cu drone în cursul dimineții. Alți doi oameni au suferit rănit, în urma atacurilor, lansate asupra unor locuințe, relevă Ukrainska Pravda citând autoritățile locale.

Bombardamentele nocturne rusești s-au concentrat pe zona de sud a Ucrainei, lovind o clădire din Odesa și un centru comercial din orașul Zaporijjia. Peste 1200 de consumatori casnici au fost lăsați fără curent electric în Zaporijjia, în urma atacului, care a distrus mallul Epicentr. Din fericire, nu s-au înregistrat răniți.

Update 08:45 Rusia susține că a interceptat 502 drone ucrainene în cursul nopții în mai multe regiuni ale țării, a anunțat ministerul apărării de la Moscova. Autoritățile ruse au raportat un atac masiv cu drone asupra regiunii Krasnodar Krai, în timp ce canalele de Telegram au anunțat izbucnirea unor incendii în port, la un terminal petrolier și la baza navală din Novorosiisk, relevă Ukrainska Pravda.

Între timp, cel mai mare complex petrochimic din Rusia își suspendă activitatea după atacul cu drone al Ucrainei din noaptea de 10-11 august, notează Reuters. Este vorba despre uzina ZapSibNeftekhim din orașul Tobolsk, vestul Siberiei.

Update 08:30 Coreea de Nord a tras o rachetă înspre Japonia. Potrivit Reuters citat de ynetnews, Coreea de Sud a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică din partea de est a țării, în direcția zonei economice exclusive a Japoniei.

Între timp, ministerul japonez al apărării a confirmat că racheta a căzut în mare. Lansarea a avut loc pe fondul planului forțelor americane și sud-coreene de a desfășura exerciții militare de amploare în perioada 17-27 august. Oficialii de la Seul au precizat că racheta a parcurs o distanță de peste 700 de kilometri și că armata și-a intensificat supravegherea Coreei de Nord și gradul de pregătire pentru eventuale provocări suplimentare, menținând totodată un schimb de informații cu Japonia și SUA.

Update 08:15 Kievul a înaintat echipei de negociere americane propuneri pentru un plan de încheiere a războiului cu Rusia. „Am transmis propunerile noastre părții americane”, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în mesajul său de seară.

SUA pot contribui la consolidarea capacității noastre de apărare – în primul rând prin sisteme de apărare aeriană – și pot exercita presiuni asupra Rusiei pentru ca planurile acesteia să se schimbe: să se pregătească pentru încheierea războiului, în loc să-l prelungească”, crede liderul de la Kiev citat de ynetnews.

Update 08:00 Venezuela și Israelul își restabilesc relațiile diplomatice la nivel consular, după 17 ani, după arestarea de către administrația Trump a dictatorului socialist și narco-traficant Maduro și ajutorul umanitar pe care Ierusalimul l-a acordat autorităților de la Caracas în urma cutremurelor devastatoare din 24 iunie 2026. Peste 6300 de oameni au murit în urma unui dublu seism de 7,2 și 7,5 grade pe scara Richter, care a lovit Venezuela. A contribuit la relansarea raporturilor diplomatice mutuale și volta spre dreapta a celei mai mari părți a Americii Latine.

11 august 2027 – a 1629-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1039-a celui israelian,  a 164-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:00 CENTCOM a confirmat că forțele americane au dechis azi focul și au avariat motoarele unei nave sub pavilion panamez care a încercat să spargă în Golful Oman embargoul și blocada porturilor iraniene.

Update 22:30 Președintele Ucrainei, Zelenski, a anunțat că țara sa a avansat diplomaților americani noi propuneri de oprire a războiului cu Rusia. Zelenski a cerut din nou și ajutor americn în vederea apărării antiaeriene ucrainene.

Update 22:00 În prima lor conversație, noul ministru britanic de externe, Ed Milliband, a exercitat presiuni asupra omologului său israelian, Gideon Sa’ar, cu privire la ajutoarele pentru Gaza și violența unor evrei din așezările de pe malul apusean al Iordanului asupra unor arabi din zonă. Cei doi au mai discutat, potrivit JP, dezarmarea Hamas, Iranul și antisemitismul. Miliband a descris conversația sa cu Sa’ar drept ”onestă” (citește: ceartă la cuțite) și ”constructivă” (am găsit forța să ne depănăm dezacordurile profunde fără să ne dăm cu topoarele în cap și să întrerupem discuția).

Update 18:40 Germania intenționează să confere agenției sale de informații interne (Verfassungsschutz) capacități operaționale, ”ofensive”, informează în exclusivitate BILD. Sub coordonarea ministrului de Interne Alexander Dobrindt, serviciul secret intern, german, ar trece de la simpla monitorizare la acțiune, dobândind ”capacitatea de a utiliza programe spion, de a manipula traficul de date, de a infiltra rețele și de a ataca infrastructura cibernetică externă”, notează aceeași sursă citat de Open Source Intel. Serviciile de informații germane ar urma să devină servicii secrete demne de acest nume, dacă i se face voia lui Dobrindt. După Hitler și Gestapo, părinții constituției germane s-au ferit să acorde serviciilor de informații prerogative apte să le transforme în poliții politice.

Update 18:30 O femeie israeliancă și fiica ei sunt date dispărute la Viena de vineri, a anunțat astăzi Ambasada Israelului în Austria, solicitând ajutor urgent pentru localizarea celor două. Potrivit Times of Israel care reia comunicatul ambasadei, Mali și Liel Yahalomi au fost văzute ultima dată vineri, 7 august în capitala Austriei.

Instituția a solicitat oricui deține informații despre locul unde se află acestea să sune la numărul +43 6763672304 sau să contacteze poliția locală.

Update 18:10 Operațiune incredibilă de evacuare a președintelui american, după tentativa de asasinat plănuită asupra sa, luna trecută, la Ankara. După Summitul NATO din 7-8 iulie, Donald Trump a părăsit Turcia în secret la bordul unui avion militar, în care a urcat după ce a fost transportat ascuns într-o camionetă de aprovizionare cu alimente, relatează CNN.

Totul a făcut parte dintr-o stratagemă elaborată, pusă la cale de serviciile secrete ca urmare a unei amenințări din partea Iranului care plănuia să îl asasineze.

Acest plan de securitate clandestin – relatat inițial de Washington Post și confirmat de CNN – a evidențiat eforturile considerabile depuse de oficialii americani pentru a-l proteja pe Trump de un asasinat pus la cale de Iran.

Trump călătorise în Turcia cu o aeronavă Boeing nouă, oferită cadou de Qatar pentru a deveni avionul prezidențial „Air Force One”. Totuși, în timpul vizitei, oficialii au anunțat că președintele se va întoarce cu un avion prezidențial mai vechi – o decizie despre care CNN și alte surse relatau anterior că a fost luată din motive de securitate.

Update 18:00 Bilanțul victimelor cutremurului din Columbia a depășit 200 de morți, informează CNN. Echipele de intervenție se grăbesc să scoată oameni de sub dărâmături, în continuare. Printre structurile prăbușite s-au numărat secțiile de pediatrie și neonatologie ale unui spital din Cali. Guvernul a declarat stare de dezastru național și a mobilizat militari în zonă.

Epicentrul a fost localizat în San José del Palmar, într-o zonă din vestul Columbiei, la aproximativ 240 km vest de Bogotá. Seismul a fost resimțit puternic în capitala țării, unde s-au declanșat alarmele, iar oamenii au ieșit în stradă ca măsură de precauție.

Update 17:50 Parlamentul Ungariei l-a ales pe András Baka, fostul președinte al Curții Supreme și judecător la CEDO, în funcția de președinte al țării. Acesta este un pas simbolic în eforturile premierului Péter Magyar de a destructura bazele de putere ale fostului prim-ministru Viktor Orbán, notează ynetnews.

Update 14:30 În facultatea Universității Cambridge care-l angajase ca ”sociolog al educației” pe plagiatorul și impostorul Jason Arday, lucrează și o fană a unei organizații teroriste. Potrivit ”Spectator”, e vorba de Farah Ahmed, care a condamnat democrația și integrarea și a atacat explicit sistemul de educație occidental ca o presupusă ”amenințare” la adresa ”musulmanilor”, condamnând școlile britanice pentru că nu aprobă căsătoria cu copii.

Farah Ahmed, o fostă adeptă a organizației Hizb ut-Tahrir, o grupare islamistă, jihadistă, interzisă în Marea Britanie, ca teroristă, fusese angajată ca asistentă (sau lector) și cercetătoare în educație. Ahmed îi învățase pe studenți că ”noțiunea de educație islamică” e virulent opusă concepției apusene cerând alfabetizarea copiilor și deprinderea de capacități de calcul aritmetice, ori de predare de informații din alte discipline, scrie The Spectator.

Update 14:15 Statul Major ucrainean a confirmat bombardarea, cu drone, a rafinăriei rusești din Orsk, în regiunea Orenburg. Un incnediu a izbucnit după operațiunea din noaptea trecută.

Update 14:00 În Ucraina se ascute conflictul dintre procurorul general, Ruslan Kravcenko, și oficiul prezidențial. Kravcenko a efectuat investigații pe care le-a asuns de Oleg Tatarov, viceșeful oficiului prezidențial al Ucrainei. Alt conflict slăbește serviciile secrete militare, ucrainene, al căror șef nou, Oleg Ivașcenko încearcă să reducă influența predecesorului său, Budanov, și îi dă afară oamenii.

Update 13:55 Ucraina investighează prăbușirea unui MIG 29 în raionul Berezivka, lângă Odesa. Pilotul militar s-a salvat ejectându-se din aparatul de zbor militar de fabricație rusească.

Update 13:45 Dictatura lui Putin în acțiune. Curtea Supremă a Rusiei a exclus de la alegeri partidul liberal Yabloko. Formațiunea, care se opune războiului din Ucraina, vrea să continue să lupte pentru ”libertate, pace și un viitor normal al Rusiei”, după cum s-a exprimat șeful Yabloko, Nikolai Rîbakov. Trucatele alegeri legislaive rusești vor avea loc la mijlocul lunii septembrie. Un sondaj independent, citat de DLF, afirmă că partidul lui Putin, Rusia unită, ar lua doar 30%. Yabloko supraviețuise în ultimele decenii ca alibi ”democratic” al dictaturii lui Putin, acum ordonându=i-se decesul.

Update 13:30 Un tribunal sirian l-a condamnat la moarte în contumacie pe fostul dictator și criminal în serie Assad, ca și pe fratele său, Mahir. Dictatorului alawit, care a fugit în Rusia, după ce l-au debarcat în 2024 forțele islamiste aflate azi la putere, i s-au reproșat crime de război și împotriva umanității. Clanul Assad a domnit 56 de ani în Siria, Bashar moștenindu-l, în 2000, pe tatăl Hafiz. Va plăti cu viața, probabil, Atef Nadjib, vărul lui Bashar el Assad, comandantul represiunii guvernamentale siriene în provincia Daraa, care n-a apucat să fugă de islamiștii suniți.

Update 11:30 Impostor milionar. Fostul profesor plagiator de la Universitatea Cambridge, Jason Arday, pare să fi încasat 1,4 milioane de dolari pentru ”Great and Unfortunate Things”, o carte de basme pretins autobiografice, care apare azi în librăriile americane, fiind publicată de Simon&Schuster, una din marile edituri de limbă engleză din lume. Jason Arday a demisionat recent de la catedra pe care, spre rușinea ei, Universitatea Cambridge i-a oferit-o, pe baza tezei sale de doctorat plagiate și a culorii sale de piele, plagiatorul fiind celebrat ca ”cel mai tânăr profesor negru din istoria Universității”, cândva (nota mea) prestigioase. Cum se va împăca această carte, (amintind, probabil, de aventurile Baronului Münchhausen) cu credibilitatea distrusă a editurii Simon&Schuster, va rămâne secretul editorilor, care au ținut să-i ia apărarea autorului Arday, s-au declarat, textual, ”mândri de el” și i-au elogiat prezumtivul ”profesionalism” și imaginara ”integritate”.

Update 11:00 Două polițiste ale Franței au fost înjunghiate azi dimineața, în încercarea lor de a opri de la vărsări de sânge un probabil terorist islamist, înarmat cu un cuțit, care striga Alahu Akbar. Alt polițist a reușit să-l imobilizeze pe făptaș, înainte de a ucide pe cineva, relevă JBN.

Update 10:45 Soția primarului New Yorkului, Mamdani, Rama Duwaji, o fană a teroriștilor islamiști, căreia i-au plăcut postări sărbătorind euforic masacrul jihadist antisemit de la 7 octombrie 2023, va efectua pe banii contribuabilor vizite în Siria și Liban, informează New York Post. Duwaki a dat likeuri multiple, pe Instagram, unor postări care celebrau baia de sânge de la Festivalul Nova și din chibuțurile israeliene. În călătoria ei, Duwaji urmează să fie păzită de polițiștii New Yorkului în țări trecute pe lista Departamntului de Stat american ca state periculoase, pe care americanii să le evite.

Update 10:30 Israelul a informat SUA că va continua să-i vâneze pe teroriștii islamiști care au participat la masacrul jihadist comis în sudul statului evreu la 7 octombrie 2023.

Update 10:00 Israelul (care a respins planul BoP pentru Gaza în 15 puncte, cerând statului evreu să rămână pasiv în fața amenințării Hamas în fâșie) e în alertă din cauza unor uneltiri regionale, anti-israeliene. Una din problemele planului în 15 puncte rezidă în introducerea bastioanelor Frăției Musulmane (din care face parte și Hamas), în speță Turcia și Qatarul, în arbitrarea dezarmării teroriștilor Hamas în Gaza. Ieri s-a relatat despre sfaturile unui actor regional către altul, (ambii rămași anonimi) sugerând utilitatea încheierii unui aranjament de pace cu Israelul, întru pregătirea unei ulterioare confruntări militare de amploare. Azi, fostul șeful al Consiliului Național de Securitate israelian, Meir Ben-Shabbat, a reliefat că pericolul cooperării siro-turce crește și momentul unei confruntări militare între Israel și Turcia se apropie. Meir Ben-Shabbat e unul din arhitecții Acordurilor Abraham. Șeful unui institut israelian de studii strategice și de securitate, a cerut statului evreu să continue să caute pacea, fără să dea însă din mână mecanisme de control al securității în favoarea semnării unor acorduri reversibile.

Update 09:45 Au avut loc ieri, pe fronturi, 212 ciocniri directe, ruso-ucrainene, între care 26 la Kostiantynivka și 25 la Pokrovsk. Și la Lîman (Lyman) unde informam ieri că trupele Moscovei încearcă să spargă frontul, au avut loc 10 bătălii. Forțele Moscovei au continuat să încerce să treacă de apărătorii Ucrainei în zona localităților Lîman și Dibrova precum și spre Novoselivka și Karpivka, semnalează Ukrainska Pravda.

Ar fi fost scoși ieri din luptă 1190 de militari ai Rusiei. Potrivit Statului Major ucrainean, numărul total al ofițerilor și soldaților Moscovei uciși sau răniți ar fi depășit 1.460.400.

Update 09:30 Rusia și-a continuat crimele de război, bombardând Ucraina, capitala Kiev și orașul Zaporijjea, între altele cu rachete de tip Zircon. Au fost distruse locuințe. Sunt morți și răniți. Doar la Zaporijjea s-au numărat, până acum, cel puțin 6 morți și 19 răniți.

O dronă rusească a pătruns ieri seara în spațiul aerian al Republicii Moldova, survolând raionul Slobozia, în stânga Nistrului cu puțin înaintea miezului nopții. La 9 august o dronă a explodat pe teritoriul Republicii Moldova, lângă satul Crocmaz, din raionul Ștefan Vodă.

10 august 2027 – a 1628-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1038-a celui israelian,  a 163-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:15 Ministerul american al Justiției a lansat o anchetă penală pentru instigări la antisemitism și discriminarea evreilor din New York de car este acuzat primal islamist și comunist, Mamdani. Edilul din Big Apple se autodescrie ca ”socialist” și e înconjurat de influenceri, consilieri și colaboratori antisemiți, obsedați de Israel și de ideologii anticapitaliste.

Update 19:45 Bilanțul victimelor cutremurului din Columbia a ajuns la 47 de morți. Agenția de știri Reuters a precizat că „mai există persoane prinse sub dărâmături”, a citat ynetnews. Reamintim că vestul Columbiei a fost zguduit de un seism puternic, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter.

Update 19:20 Cum vrea Ucraina să învingă Rusia? Exact în locul în care Vladimir Putin și-a lansat războiul de agresiune asupra țării, în primăvara anului 2014: Peninsula Crimeea. O să facem Crimeea inutilizabilă pentru inamic, a anunțat maiorul Robert Brovdi, cunoscut sub porecla de Magyar (n.r. Maghiarul). Ideea fusese propusă și popularizată anul trecut de gen. (r) Ben Hodges, fostul șef al forțelor americane din NATO, în Europa.

Comandantul programului de drone al armatei ucrainene a afirmat că recentele lovituri ale țării sale în Crimeea reprezintă ”prima etapă a unei campanii menite să transforme peninsula — anexată ilegal de Rusia în 2014 — într-un teritoriu inutilizabil ca bază de operațiuni pentru forțele ruse”, a citat AP.

„Crimeea se numără printre pilonii conceptuali cheie ai drumului spre încheierea războiului”, a declarat Brovdi într-un interviu pentru Associated Press. Campania de vară a Ucrainei în Crimeea a provocat deja pagube semnificative: atacuri asupra podurilor feroviare, distrugerea depozitelor de petrol și avarierea infrastructurii energetice – toate în scopul de a perturba liniile de aprovizionare și ”a orbi” apărarea aeriană rusească.

Magyar a declarat că forțele sale sunt dotate la ”doar 14% din nivelul necesar pentru a desfășura campania din Crimeea la capacitate maximă”, din cauza resurselor financiare limitate.

Update 18:40 Un seism puternic cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter s-a produs în Columbia în urmă cu scurt timp, informează JBN. Cea mai afectată zonă este vestul țării, lângă San Jose Del Palmare, oraș din regiunea Choco. Unde ale cutremurului s-au simțit și la Bogotá, capitala Columbiei, și în țări vecine, precum Ecuador și Venezuela. Potrivit guvernatorului local din Choco, mai multe clădiri au fost distruse sau avariate și există persoane rănite. Echipele de intervenție conduc în aceste momente misiuni de salvare.

Potrivit BBC, cel puțin 20 de persoane ar fi murit.

Update 18:20 Un comandant de top al Ucrainei avertizează cu privire la noi măsuri pe care le ia Rusia.

  • Moscova urmărește să lanseze 200 de rachete simultan asupra Ucrainei, a avertizat șeful programului de drone al Ucrainei, Robert Brodvi zis ”Magyar”, într-un interviu acordat agenției AP, citate de Ukrainska Pravda.
  • Armata rusă poate lansa în prezent o salvă simultană de 77 de rachete balistice și de croazieră, a explicat Brovdi și intenționează să crească acest număr la 200. ”Acesta este unul dintre punctele cele mai vulnerabile ale Ucrainei, întrucât țara duce lipsă de interceptoare pentru sistemele Patriot de fabricație americană”.
  • Mai mult, a spus cel supranumit Magyar, ”Rusia își construiește, de asemenea, propriul sistem de comunicații prin satelit pentru a rivaliza cu Starlink. Acesta este un risc pentru întreaga planetă”, a afirmat comandantul ucrainean, explicând că în acest mod „o dictatură va obține acces la informații din întreaga lume”.

Update 18:00 Lovitură dură dată de Ucraina industriei de război a Rusiei: o uzină petrochimică din federație arde la peste 2.000 km distanță de graniță. Unitățile responsabile pentru atacurile în profunzime (cu rază lungă de acțiune) din cadrul Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei, în cooperare cu mișcarea de rezistență „Chornaya Iskra” (Scânteia Neagră) din Rusia, au lovit complexul petrochimic ZapSibNeftekhim din orașul Tobolsk, regiunea Tiumen, relevă Ukrainska Pravda.

Update 14:00 Drone britanice, infiltrate de spionajul chinez. Marea Britanie a descoperit o breșă majoră de securitate care vizează ambarcațiuni fără echipaj (noile sale drone navale) destinate misiunilor de supraveghere ale Marinei Regale în Golf: datele sensibile captate de camere au fost, se pare, transmise către China, relatează The Telegraph.

Aparatele K3 Scout, în valoare de aproximativ 12 milioane de lire sterline, erau dotate cu camere video care conțineau componente fabricate în China și care, potrivit informațiilor, mențineau legătura cu o adresă IP din China. Anchetatorii au descoperit, de asemenea, că sistemele puteau continua să transmită semnale chiar și atunci când dronele erau oprite.

Se pare că dronele au fost utilizate în timpul pregătirilor pentru operațiuni britanice vizând supravegherea Iranului și s-au aflat în proximitatea unor reuniuni la care au participat membri ai conducerii forțelor speciale britanice.

Update 11:45 Cum s-a furat votul la New York, rezultat cu ”victoria” presupusă a actualului primar (islamist, comunist și antisemit, nota mea) Mamdani? Un audit al RealAmerica Vote citat de Marly Hornik a reliefat că aproape un sfert din alegătorii prezumtivi din New York nu sunt și nu există în proporție de 7% în realitate, Alte 6% au numere de securitate socială false, iar 10% s-au aflat în New York între ianuarie 2025 și iunie 2026. 

În conformitate cu programul său populist, Mamdani a anunțat inaugurarea a cinci băcănii de stat, subvenționate, care oferă produse alimentare ieftinite. Pentru achiziționarea alimentelor în cele cinci alimentare ar urma să fie nevoie de o legitimație (sau act de identitate, respectiv card de fidelitate). Reuters a negat necesitatea actelor de identitate anunțată și revocată după scandalul iscat de aceste planuri în social media, știut fiind că, spre a vota, ”alegătorii” n-au nevoie la NY de acte de identitate.

Update 10:15 Trump vrea să mențină conflictul cu Iranul pe flacără mică, dând sancțiunilor și boicotului o șansă de a-și face efectul. Trump a discutat cu Barak Ravid de la Axios și a indicat că SUA vor să dea o șansă presiunilor economice, hiperinflației din Iran și incapacității islamiștilor de a-și plăti militarii.

Update 10:05 Propaganda islamistă iraniană a dat publicității un clip video cu Moș Taba Khamenei. Presupusul lider suprem despre care nu se știe dacă există, nu e clar când a fost filmat, căci pelucula nu e datată. 

Update 10:00 Rusia și Siria au căzut de acord asupra viitorul bazelor militare rusești din țara controlată de guvernul de la Damasc. Ele ar urma să fie convertite în ”baze de antrenament comune”. Potrivit agenției de știri siriene Sana, cele două țări au semnat un memorandum în acest sens (după 18 luni de negocieri). 

Update 09:45 Rușii încearcă să rupă frontul la Lîman. Au avut loc ieri, pe fronturile ucrainene, 254 de ciocniri directe, bătăliile cele mai dure (câte 30) dându-se la Kostiantynivka și Lyman (Lîman). Alte 26 de încercări ofensive rusești au avut loc la Pokrovsk. 21 de asalturi rusești s-au înregistrat și la Huliaipole. Forțele Moscovei ar fi pierdut ieri, potrivit Statului Major ucrainean, 1470 de militari. Totalul pierderilor rusești din februarie 2022 încoace s-ar ridica la peste 1,459,000. 

Rușii au lansat din nou drone și rachete (Kh-59/69, aer-sol) asupra Ucrainei. Ucrainenii au doborât 92 din 126 de drone și au ripostat atacând rafinăria Nijnekams din Tatarstan. 

Update 09:35 Au izbucnit noi incendii de pădure în Vest. Iar planeta n-a fost niciodată mai caldă decât acum, reiese din observațiile planetei făcute de Copernicus, programul UE de observare a planetei. S-ar fi măsurat, în iunie și oulie, o temperatură medie de 21,62 de grade, care cu 2,79 grade peste valorea de referință. Potrivit DLF, care transmite știrea, Copernicus a subliniat că și umiditatea pământului a fost mai scăzută decât în 2022, anul precedentei secete.

În Spania și Franța au izbucnit incendii noi, iar în vestul Candei, în British Columbia, situația e de-a dreptul dramatică. În zonă au ars 100 de kilometri pătrați de pădure iar focul continuă să se extindă, deși mai lent decât la început. Zeci de mii de persoane au fost evacuate. Alți 500 au fost evacuați în provincia spaniolă Huelva, din sudvestul țării unde flăcările au pustiit 8.000 de hectare. Potrivit DLF, alte două sate franceze au fost evacuate în Département Lozère, la nordvest de Montpellier. 

Update 09:30 Spania pedepsește Italia pentru pedepsirea ei de către Roma cu suspendarea acordului Schengen, după ce guvernul extremist de stânga de la Madrid a permis luarea cu asalt a granițelor spaniole la Ceuta. Autoritățile socialistului Sanchez au expulzat ieri mai mulți cetățeni italieni, în chip de represalii pentru refuzul Italiei de a respecta un ultimatum al extremiștilor spanioli. Autoritățile de la Madrid au introdus controale în avioanele sosind din Italia și au expediat înapoi cel puțin zece persoane. 

Update 09:00 Șeful Partidului Popular (creștin-democrat) european, Weber, a reacționat la criza de la Ceuta cerând crearea rapidă de centre de deportare de imigranți ilegali în Africa. Aprobarea creării acestor centre ar urma să fie obținută prin stimuli oferiți de politica economică și comercială a UE. Weber a cerut, potrivit articolului său publicat de FAZ și întărirea Frontex, astfel încât 50.000 de grăniceri europeni să ajute la securizarea granițelor externe ale Comunității.

0august 2027 – a 1627-a zi a războiului ucrainean, ziua a 1037-a celui israelian,  a 162-a zi a celui de eliberare a Iranului

Citiți restul știrilor din ultimii 4 ani de război, AICI:

LIVE BLOG Război în Ucraina și Israel – cele mai noi știri – săptămânile 20 și 21, an 5

LIVE BLOG Război în Ucraina și Israel – cele mai noi știri – săptămânile 18 și 19, an 5

LIVE BLOG Război în Ucraina și Israel – cele mai noi știri – săptămânile 16 și 17, an 5

LIVE BLOG Război în Ucraina și Israel – cele mai noi știri – săptămânile 14 și 15, an 5

LIVE BLOG Război în Ucraina și Israel – cele mai noi știri – săptămânile 12 și 13, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 10 și 11, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 8 și 9, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 5, 6 și 7, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 3 și 4, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 1 și 2, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 48, 49 și 50, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 47, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 45 – 46, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 43 și 44, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 41 și 42, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 39 și 40, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 37 și 38, an 4

LIVE: Război  Ucraina și Israel – știri săptămânile 35, 36 și 37, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 33 și 34, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 31 și 32, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 29 și 30, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 28, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 26 și 27, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 24 și 25, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 22 și 23, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 21, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 20, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 19, an 4
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17 și 18 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 15 și 16 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 10 și 11 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 7, 8 & 9 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5 și 6 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 1, 2, 3 și 4 (anul 4)

LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 50 și 51 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 și 49 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 43, 44, 45 și 46 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 39, 40, 41 și 42 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 36, 37 și 38 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 32, 33, 34 și 35 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 28, 29, 30 și 31 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 25, 26 și 27 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 21, 22, 23 și 24 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17,18, 19 și 20 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 14, 15&16(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 12&13(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 9, 10 și 11 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5, 6, 7 și 8 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 2, 3 & 4 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 & 49 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 44, 45 și 46 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 41, 42 & 43 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 38, 39 & 40 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 35, 36 & 37
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 34 & 35
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 29, 30 & 31
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 27&28
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 25 & 26
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 23 & 24
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 21 și 22
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 19 & 20
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 16, 17 & 18
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 9, 10 & 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 5, 6, 7 & 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri– anul 2 – săptămânile 1, 2, 3 & 4
ȘTIRI: (LIVE) Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 51 & 52
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 48, 49 & 50
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 42, 43, 44 & 45
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 38, 39, 40 & 41
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 30, 31, 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 25, 26, 27, 28 & 29
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămâna 21, 22, 23 și 24
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 16, 17, 18, 19 & 20
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 7 și 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 5 și 6
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 3 și 4
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – primele 14 zileLIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 21, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 20, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 19, an 4
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17 și 18 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 15 și 16 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 10 și 11 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 7, 8 & 9 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5 și 6 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 1, 2, 3 și 4 (anul 4)

LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 50 și 51 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 și 49 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 43, 44, 45 și 46 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 39, 40, 41 și 42 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 36, 37 și 38 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 32, 33, 34 și 35 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 28, 29, 30 și 31 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 25, 26 și 27 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 21, 22, 23 și 24 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17,18, 19 și 20 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 14, 15&16(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 12&13(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 9, 10 și 11 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5, 6, 7 și 8 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 2, 3 & 4 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 & 49 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 44, 45 și 46 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 41, 42 & 43 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 38, 39 & 40 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 35, 36 & 37
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 34 & 35
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 29, 30 & 31
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 27&28
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 25 & 26
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 23 & 24
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 21 și 22
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 19 & 20
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 16, 17 & 18
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 9, 10 & 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 5, 6, 7 & 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri– anul 2 – săptămânile 1, 2, 3 & 4
ȘTIRI: (LIVE) Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 51 & 52
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 48, 49 & 50
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 42, 43, 44 & 45
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 38, 39, 40 & 41
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 30, 31, 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 25, 26, 27, 28 & 29
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămâna 21, 22, 23 și 24
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 16, 17, 18, 19 & 20
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 7 și 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 5 și 6
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 3 și 4
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – primele 14 zile


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu