Țara securității? Da, dar fără securiști

Nu-i așa că generalul SPP, Pahonțu, nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase? Că ”n-a comis” imprescriptibile crime împotriva umanității? Că ”n-a făcut”, ca locotenent în Trupele de Securitate, poliție politică și nici n-a participat din plin la represiunea comisă de ea, fiind un băiat bun care trebuie lăsat în pace? Ba poate chiar e bine să fie mângâiat pe creștet și răsplătit, căci ”n-are mentalitate securistică”?

Așa ne sugerează fostul consilier prezidențial, Iulian Fota. Și nu e un glas izolat.

România? Ce țară frumoasă. Păcat că are lideri. Nu în ultimul rând de opinie

Ce n-are, în schimb, țara Securității? Securiști. Dai cu tunul și, oricât de opintești, n-ai să-i găsești.

Criza de leadership românească, oglindă a celei occidentale, e tot mai gravă. O alimentează veșnicii invitați și reciclați ca ”experți” în securitate și politologie ai tembeliziunilor românești, care susțin pe față sau pe ascuns sistemul. Anti-meritocrația. Antidemocrația.

E cum scria, prin anii 50, 60 ai veacului trecut Alexandr Solzhenitsyn. Scriitorul rus nota în prima parte a Arhipelagului Gulag că ”simțul dreptății e împărțit în două: triumfă virtutea, iar păcatul este pedepsit”. După moartea lui Stalin, virtutea a fost lăsată să zacă într-un colț. Doar să nu deschidă pliscul. Dar, vai de cei care-și pun gura să-i incrimineze pe păcătoși.

Așa s-a făcut ca, până în 1966, Germania apuseană să condamne aproape 90.000 de criminali de război naziști. Dar în URSS, în tot acest răstimp, n-au răspuns pentru faptele lor, în justiție, decât câțiva, poate o duzină de asasini din Ceka și NKVD. Timp în care Rusia cerea imperativ Germaniei federale să nu cumva să oprească judecarea gestapoviștilor și SS-iștilor (1). Iar Germania nu s-a oprit.

Dacă virtutea e silită să tacă, vorbesc pentru ea mulți, în România. Mulți de tot. De aproape 40 de ani e plin pe micile ecrane românești de infractori și securiști ca Vadim, Voiculescu și ai lor. De un Adrian Severin, Ciuvică, Dungaciu, Bogdan Chireac. Colonelul Dogaru. Securistul Troncotă. Colegul lui, Rogojan. Vreun alt general de serviciu. Apoi, de conspiraționiști și combinagii de doi lei. De Silviu Predoiu și Gușă. De extremiști și aroganți ambițioși și plini de ei. De turnători ca Marga, Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu. De analiști ca Fota, Pîrvulescu, Diaconescu. Et eiusdem farinae.  

Mai există și alte voci, mai subtile, care derapează de ani și decenii cu grație sau fără, smintindu-i periodic pe români cu privire la situația politică internă și externă.

Problema nu e doar oștirea dezinformatorilor de serviciu. Ori faptul că mințile capabile ale unor suflete cândva oneste, au dezertat, dezabuzate, de la datoria de a face lumină. Și că profesori ca Ioan Stanomir, unul din puținii politologi care nu prea greșesc, sunt chemați rarisim la bară.

Problema e și ceața deasă pe care o iscă diverși ”mafoame” la nivel înalt. Acești vanitoși se află în treabă pentru că sunt în căutare de poziții vizibile în stare să-i aducă aproape de satisfacerea rapacității lor. Ahtiații de posturi și funcții, apar abundent nu doar la televiziuni, care și-au pierdut aproape in corpore credibilitatea, ci și, cum altfel, în rețelele sociale.

N-avem alternativă, toarăși

În studiourile televiziunilor, influencerii noștri ne învață lecția lui Merkel. Că n-ar exista, chipurile, alternativă. Că dacă ne lipsim de securiști avem parte de extremiști. Și de suveraniști. Așa îi iau apărarea nu doar generalului Pahonțu, ci și celui care-l ține în brațe. Sau e șantajat de el.

De ce-l protejează unii energic pe președintele Dan? Nu se știe întotdeauna de ce. Poate pentru vreun post de ministru sau măcar de secretar de stat? Pentru că au fost lăsați pe dinafară de sistem și salivează să li se deschidă orizontul unei noi sinecuri?

Nu e clar. Fapt e, că fostul consilier prezidențial și secretar de stat, Iulian Fota, îl apără furios, prolix și obsesiv pe generalul Pahonțu.

Și, pentru că scandalul cu prezumtivul asasin menținut șef de serviciu secret a trecut la Cotroceni, unde se încalcă, de 18 ani, legea reclamând depunerea de declarații pe propria răspundere că nu s-a făcut poliție politică, și nu se violează doar valorile democratice, scuipându-se pe memoria martirilor Revoluției, ci și norme etice elementare, Fota îl susține, la pachet, și pe Nicușor Dan.

În acest context, efectele ”analizelor” sale scindează tabăra oamenilor cu opțiuni democratice și reformiste, de centru și de centru-dreapta, cu un discurs care disculpă ticăloșia lui Nicușor Dan ca pe un rău pasămite ”necesar”. Unul ”fără alternativă”. Căci președintele ”n-ar” fi ”omul securității”. Că ar fi la antipodul unui Crin Antonescu. Și n-ar fi ”întâmplător” că inșii care ”au tras pentru Crin Antonescu” acum se dau peste cap sa-l transforme pe Nicușor Dan în „omul Securității”.

N-a existat, de când a apărut Crin Antonescu, spre paguba României și a ideii liberale, în prim planul politichiei dâmbovițene, vreo instanță în care să nu iau maximă distanță critică față de eșuatul candidat prezidențial care a condus PNL. Și totuși, pare tot mai clar, spre dezamăgirea domnului Fota, că Nicușor e omul Securității. Altfel ar fi în stare să se despartă de ofițerul Trupelor Securității, Pahonțu, știind că menținerea lui în funcție încalcă, în condițiile date, precepte morale de bază. Și valorile de temelie ale României postceaușiste, europene, libere și democratice.

Or, Fota o dă cu extremiștii, cu Antonescu, Simion și Peiu, spre a crea impresia că n-ar exista alternativă la Pahonțu și Nicușor. Ca și cum venirea AUR la putere ar fi în vreun fel mai dezastruoasă decât perpetuarea pe față, nedisimulată și impenitentă, a statului securist.

Pentru că România n-ar avea tocmai acum nevoie de un președinte slăbit și dependent de PSD, mai argumentează Fota. Si dă-i si luptăăă… Ca și cum ar exista vreo clipă în istorie în care să fie nevoie de un președinte slab. Sau ca și cum nu Nicușor s-a făcut dependent de PSD, pierzând, din ticăloșie proprie, sprijinul unui electorat care l-a ales spre a împiedica securismul georgist.

Partea cea mai sinistră a ieșirii pro-securiste a lui Fota e atacul la memoria românilor: ”Pericolul este ca discuția despre trecut… să ne fure energia și timpul necesare (sic!) discuției despre viitorul periculos ce cade peste noi”, se vaită fostul consilier al lui Traian Băsescu, săpând și mai adânc în groapa în care s-a prăbușit moral și intelectul, aparent ca să obțină un os nou de ros.

De parcă România ar mai avea vreun viitor (liber și neatârnat de securiști și ruși) dacă își scoate la mezat memoria. Și dacă-și bate joc de martirii ei. 

Ce știm și ce nu despre ”bieții” de ei

Nu e singura enormitate debitată de Fota. Care crede că Pahonțu ar fi ”excepția care confirmă regula” securistă. Or, regulile nu sunt confirmate de excepții.

Iar generalul nu mai ”excepție” nu poate fi numit în statul feudal care nu-și poate demite nobilimea securistă, tolerând, după aproape 4 decenii, un militar al poliției politice din trupa de asasini ai comunismului la șefia unui serviciu secret al unei țări NATO.

Da, dar Fota citează istorici de la CNSAS ca Mădălin Hodor. Care ”ne spunea că de fapt noi nu știm, după 36 de ani, mai nimic despre momentul baricadei de la Universitate. Acolo au murit oameni, dar nu avem nici macar un nume de criminal care a tras. Unul!!!”.

Of, dragii de ei. Ce lacune terifiante de informații! Ce-o fi făcut Pahonțu la Inter, în 21 și 22 decembrie 89 noaptea, ca șef de subunitate de Securitate tocmai când mureau pe capete, zdrobiți de taburile regimului totalitar și ciuruiți de gloanțele trupelor Securității, tineri revoluționari? Vâna muște? Picta peisajul? Era la plimbare, te pomenești. Se ducea să bea o țuică cu iubita.

Poate și să strige jos Ceaușescu? Mai știi? Ce nu e posibil?

Ce dacă Pahonțu a confirmat că era acolo?!? Ce căuta el acolo? De ce-i condamnă justiția germană și azi pe paznicii nonagenari ai lagărelor de concentrare naziste, deși nu sunt probe că au ucis cu mâna lor? Ei bine, justiția germană îi condamnă încă și în prezent la închisoare. Și nu-i premiază cu funcții pe viață. Nu e posibil ca Fota et comp să nu știe acest fapt elementar.

Și altul: că ”trupele de Securitate au fost principalul instrument de acțiune armată a Securității, în situația de intervenție”, cum scrie Marius Oprea (2).

În rest, Fota ne propune să ne batem dur cu Securitatea, să ne luăm în piept cu ea voios și fioros. Numai să nu facem niciodată nimic util când dăm nas în nas cu făptșul. Nici cu o floare să nu-l mângâiem.

Ce să facem, deci?

Păi foarte simplu. Ex-consilierul prezidențial ne trimite să-i căutăm pe oamenii Securități prin partide, pe la televiziuni, pe la populiști.

Oriunde, numai unde sunt în carne și oase să nu cotrobăim după ei. Căci să nu uităm că scula Securității ajunsă general ”este”, dixit Fota, ”foarte util. Ca să nu mai vorbim de rețeaua de cunoștiințe. (sic!) E firesc să știu ce a făcut Pahonțu pâna în 1990 dar Călin Georgescu ce-o fi facut? Nu Pahonțu a încercat destabilizarea democrației…În afară de ceva greșeli manageriale aproape că nu ai ce să-i reproșezi…ca șef SPP. E vina lui că a aceptat propunerile a trei președinți de a fi sau rămâne șef la SPP?”

Cum să fie el de vină, sărăcuțul? Nu vă e rușine? Așa un copil mic, cu muci la nas, care n-are cum să aibă voia și voința lui? Care, ca general cu 4 stele, fiind el mic, cum să știe bietul altceva decât nimic? Cum să-i dai șefului de protecție și pază o vină că nu s-a sacrificat să-l protejeze pe Nicușor, lăsându-l pe președinte să se descurce, pentru că generalul e chitit să rămână cu orice preț șef la SPP?

Absurdistan! La campionatul de da-dar-isme, zise și ”whaboutisme”, debitate contra cronometru cu un aer doct, mai nimeni nu are aerul că-l va mai putea învinge vreodată pe freneticul Fota. Care știe și zice orice, numai ce s-ar adecva adevărului și nevoilor de securitate reale ale țării nu.

Fostul consilier și secretar de stat nu e singurul care bate câmpii fără urmă de grație.

Din fericire, se înmulțesc vocile celor care au înțeles că protestele sunt singura soluție la impasul creat de Nicușor Dan prin stăruința susținerii la șefia SPP a generalului participant la represiunea sângeroasă din Piața Universității, soldată cu zeci de morți și răniți.

Căci acestea sunt faptele. Trupele din care au făcut parte militarii lui Pahonțu și camarazii lor au asasinat în seara și noaptea de 21 decembrie, în zona Inter și Universitate, circa 50 de tineri români, martiri ai Revoluției. Când subunitatea actualului general, atunci locotenent și comandant de subunitate, i-a confruntat pe niște revoluționari copii, elevi, adolescenți, studenți, cu forța militarilor înarmați cu arme de război, îndeplinind ordinele aparatului represiv al poliției politice comuniste.

”Nicușor Dan e/pare smintit de putere și protestele, cine știe, poate îl pot trezi” e de părere Valeriu Nicolae. Are dreptate. Deși speranța e minimă. Și deși prea mulți fataliști se arată descurajați înainte de a începe lupta, preferând să lase statul securist să calce în picioare neuitarea tinerilor care s-au jertfit pentru libertatea țării și izbăvirea ei de comunism.

Dar nu doar Pahonțu și protectorii lui trebuie să răspundă pentru faptele lor. Cât timp nu li se cere socoteală ”influensărilor” mincinoși prin misiune sau omisiune, nu ne vom mai face bine.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.

Note

(1) Alexander Solzhenitsyn/ Soljenițîn, Arhipelagul Gulag, Partea I-a, ”Tresele albastre”

(2) Marius Oprea cere să nu mai fie apărat Pahonțu și scrie, în context:”la mineriadă, coordonarea acțiunilor fostelor trupe de securitate a fost realizată de consilierul prezidențial Dumitru Penciuc, fost colonel în Trupele de Securitate, marginalizat înainte de 1989 pentru legăturile cu Moscova și reactivat de Ion Iliescu, care l-a ridicat la gradul de general în timpul mineriadei și i-a dat autoritatea de a ordona toate arestările efectuate de echipele mixte de mineri, securiști, trupe de securitate și poliție. Penciuc, fostul superior al lui Pahonțu, a studiat la Moscova la Institutul Felix Djerjinski, a absolvit cu gradul de căpitan. A fost decorat în 2010 de Traian Băsescu odată cu generalul de securitate Gheorghe Homoștean, acuzat de instigare la omor deosebit de grav în dosarul Gheorghe Ursu, cu ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler. Fostul ofițer KGB Penciuc a condus până la moartea sa ca general în retragere Asociația Veteranilor din Ministerul Afacerilor Interne. Generalul Pahonțu a crescut în umbra sa, iar Băsescu, Iohannis și Dan sunt matrioșcele lui”.