Cele mai noi articole · Istorie · România

Praf în ochi? Semnificații ale desemnării lui Siegfried Mureșan ca viitor premier

A fost Siegfried Mureșan avertizat înainte să recomande președintele să fie cocoțat în funcția de premier? Zic unii că nu. Că ar fi fost foarte surprins.

Motiv pentru care ar fi avut nevoie de timp de gândire.

Ei, aș! Da, e probabil ca ”Nicușor-uită-ușor”, să fi uitat să-l prevină. Și da, evident că are nevoie de timp de gândire. Dar nu pentru că, probabil, ”Matematică-minte-ușor” nu l-a avertizat. În fond, Siegfried fusese numit oficial de partidele reformiste. Ci pentru că știe că i se pune în față ceea ce la Hollywood s-a numit ”mission impossible”. Una pe care nu poate s-o respingă ori s-o accepte imediat fără să provoace reacții negative. Și pe care, dacă o acceptă, eșecul e aproape garantat.

Or, dacă are și scena politică românească parte de un personaj precum cele întruchipate în filme polițiste de Tom Cruise ori Arnold Schwarzenegger, acela e Siegfried.

Domnul Mureșan e, teoretic, un candidat bun pentru România. Ba chiar unul excelent. Virtutea lui principală ar fi să stingă, cu relațiile sale din Vest, focul criticilor occidentale la adresa simulacrului de democrație domnind în România mafiotă, seculegionară și feudală.

Propunându-l în funcția de șef al executivului pe vicepreședintele PPE, mult criticatul susținător prezidențial al securismului reprezentat de generalul Pahonțu, alias plagiatorul ”Bahoțu”, participant la represiunea sângeroasă de la Revoluție și de la Mineriade, semnalizează că el, Nicușor Dan, fanul legionarilor și al naționalismului ”sănătos” nici usturoi n-a mâncat, nici seculegionarismul nu-i place.

Altfel spus, arătând spre Siegfried Mureșan, Nicușor Dan se dă nu barbar cioban, ci rafinat european. Și încă unul ”reformist”. Nu comunist.

Or, și Nicușor și PSD știu că lui Siegfried (dacă ar fi atât de inconștient încât să accepte sarcina fără angajamente ferme din partea unei eventuale majorități) îi va fi virtual imposibil s-o găsească pentru politica reformistă de care România, cea lipsită de justiție și atacată de inflație, are vitală nevoie.

E puțin probabil ca Siegfried să nu știe care-i treaba și să se arunce înainte doar spre a scoate castanele din focul pus de PSD și AUR, care-l pândesc din umbră, calculând că, în cel mai rău caz, îl vor lăsa pe el și PNL-USR să deconteze eșecul predictibil al guvernării sale. Căci eșec ar fi, dacă guvernul său nu se va putea atinge de vacile sfinte ale sistemlui feudal și seculegionar al pensiilor speciale și al justiției capturate și călărite în România lui Predoiu și Savonea.

Mureșan pare deci, din nou, o soluție de avarie și de fațadă. Una amintind de pseudo-soluția ”Eugen Tomac” în pregătirea nemafiotului Veștea. Una care zice, filistin, de la Cotroceni: ”păi n-am încercat io”? N-am făcut io totul pentru un pro-european reformist? Dar uite că n-am reușit, fiindcă poporul nu democrație reală și reforme veritabile. ci securitate mafiotă PSDistă și praf în ochii săi vrea”.

Cum se numește deci numirea dătătoare de speranțe a lui Mureșan? Praf în ochi. Misiune imposibilă. Atât? Probabil doar atât. Să așteptăm deci următoarea numire. Și, pentru că Siegfried nu pare să fi rezistat ispitei, o nouă dezamăgire. Hai deci să organizăm protestele din timp. Căci e sigur că ajută mai mult decât frecțiile unui picior de lemn.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Praf în ochi? Semnificații ale desemnării lui Siegfried Mureșan ca viitor premier

Scrie un comentariu