Militantul, oprirea apei sale și o zi din viața unei ostatice a teroriștilor islamiști palestinieni

E pedepsită oare populația civilă din Gaza care e la cheremul teroriștilor? Și de ce li se spune acestora, la BBC, ”militanți” și ”luptători”, iar nu teroriști? De când e ”luptător” insul care merge din casă în casă și decapitează copii, femei și bărbați neînarmați, aflați la pământ, care s-au predat? Și cum se desfășoară viața unui ostatic capturat de teroriști islamiști palestinieni, teleghidați, finanțați, înarmați și instruiți de Iran?

Greu de spus. A tăia apa și curentul populației civile nu e un gest în mod normal admisibil. Copiii (din care multora li s-au împărțit dulciuri, în serbări deșănțate, generate multor musulmani din Gaza, ca și din Europa, de bucuria debordantă a uciderii sălbatice a celor 800 de civili și celor circa 100 militari israelieni suferă de pe urma tăierii curentului și apei.

Suferă genuin. De ce trebuie ei să sufere, se întreba azi dimineață un jurnalist Bild, care nu poate fi bănuit de antisemitism?

N-are dreptate șeful ONU, Guterres să se arate îngrijorat?

Ba are. Curios, doar, că Guterres e foarte selectiv. El nu s-a arătat defel din cale afară de alertat de soarta familiilor victimelor terorii, sau de groaznicul destin al ostaticilor capturați, torturați și deportați de teroriști în Gaza.

Nici guvernanții spanioli sau irlandezi, care au blocat sistarea ajutoarelor UE destinate teroriștilor (sub eticheta de asistență pentru ”palestinieni”). Și ei par mult mai alarmați de bunăstarea și prosperitatea teroriștilor, decât de suferințele victimelor lor.

Cum le merge ostaticilor?

Șansele de supraviețuire ale ostaticului sunt minime. Mai ales dacă e bărbat, copil, bătrână sau bătrân are o mână foarte proastă. Cărțile sale cresc întrucâtva, presupun, dacă e femeie și e râvnită de un terorist care vrea s-o violeze. În final, dacă e ținut în viață pentru a se extorca pentru el sau pentru ea o recompensă exorbitantă, în temeiul aprecierii fără margini a evreilor pentru viața unui om și inestimabila ei valoare, e probabil să sfârșească prin a deveni victima sindromului Stockholm. Care face ca victima terorii, asemănător progresiștilor occidentali, să sfârșească prin a se îndrăgosti lulea de torționarii și teroriștii lor. De ce nu sunt ei numiți după cum sunt?

Din exact acest motiv: dragostea de terorism și schimbarea politic corectă de idiom a elitelor apusene

Cândva, pe la începutul anilor 2000, poate chiar anterior, progresismul a început să infiltreze atât de masiv elitele occidentale, încât s-a schimbat narativul prevalent, odată cu limbajul în care era povestit. Avangarda mediatică a acestei schimbări filosofice de narativ, introduse de marxiștii antisemiți, evrei, gen Herbert Marcuse, care au infiltrat universitățile americane în anii 60 și au fost apoi întăriți de trimișii KGB, STASI și Securitate, s-a dovedit BBC.

Postul britanic și, în siajul lui, alte posturi gen ARD, care-l maimuțăreau, au început să-și pună întrebări identitare, de genul celor sugerate de marxismul postmodern al lui Marcuse și să-și dea răspunsuri relativiste, conforme marxizanților filosofi deconstructiviști postmoderni din Franța. Pentru ei, ”teroristul unuia” devenise ”luptătorul pentru libertate al altuia”. Și viceversa.

Concomitent, odată cu noul extremism identitar, chipurile antirasist, de fapt rasist, amintind fatal de nazism, al progresiștilor occidental, progresa și noul antisemitism. Percepuți pe drept ca susținători ai capitalismului și ai democrației liberale, evreii au reînceput să fie demonizați.

Și pentru că era greu de călcat în picioare cenușa lăsată în urmă de naziști, stângiștii au început să le demonizeze renăscutul stat evreu, să-l delegitimeze, să-l supună unor standarde duble și să-l delegitimeze, cum afirmă, just, testul antisionismului antisemit elaborat de fostul disident anticomunist din Rusia, Anatol Șciaranski. Așa au ajuns progresiștii aliații naturali ai teroriștilor. Numiți edulcorant de presa mainstream: militanți.

Cât de îndreptățită este rebotezarea lor se constată lesne dacă se examinează cu oarecare atenție faptele lor. Cum se manifestă oare acești ”militanți” și ”luptători pentru libertate”? O israeliancă de 51 de ani a avut norocul extraordinar de a putea explica ziarului german Bild, cum s-au comportat cu ea, în ziua, de Dumnezeu lăsată, de sâmbătă, 7 octombrie 2023.

O zi din viața unui ostatic. Care nu este Ivan Denisovici

Adi Efrat a auzit sfârâind deasupra capului ei rachetele lansate din Gaza de luptătorii pentru libertate astfel, încât să terorizeze și să masacreze populația civilă a statului evreu, la prima oră a dimineții. Alarmată de sirene, se refugiase în adăpostul casei ei din Be’eri, localitate situată la granița cu Gaza. Din adăpost i-a auzit pe ”militanții” islamiști palestinieni, care luaseră cu asalt Be’eri, omorând peste 100 de săteni, în timp ce ea chema în ajutor soldații. Care însă n-au sosit.

Au apărut în schimb ”luptătorii pentru libertate” ai Hamas, vajnici combatanți când e vorba să se măsoare cu femei și copii mici. Ori cu bătrâne. Față de care pot chiar fi galanți. Israeliencei i-au spart poarta, adăpostul și au capturat-o. Au legat-o fedeleș. Au luat-o cu ei.

Ore în șir a fost în mâinile lor. Au dus-o în casa unei bătrâne legate și ea, fedeleș, de filipineza care-o îngrijea. Aveau cu ei un copil de doi ani care nu voia să se lase prins. L-au bătut crunt și l-au aruncat pe verandă. Copilul voia să fugă. Adi Efrat se temea că va fi împușcat așa că a încercat să-l convingă să stea cu ea. În aceeași curte a casei bătrânei a apărut o altă femeie, împușcată în burtă. Respira greu. Era tumefiată. Soțul ei fusese asasinat în fața ochilor ei. La fel, copilul lor mic.

”Ești sigură că a fost omorât?” a întrebat-o, încercând să-i redea speranța de viață, Adi Eftrat. Da, i-a răspuns femeia, ”l-au împușcat pe bebeluș în cap”. Fiica ei, în viață, a întrebat-o: ”Mamă, ce-o să ne facă?” ”O să ne omoare”, i-a răspuns mama.

Pe Adi Efrat, ”luptătorii pentru libertate” n-au apucat s-o omoare. Au venit soldații israelieni și a început lupta pentru libertate. ”Luptătorii pentru libertate” ai Hamas au fost uciși. Altfel decât 900 de nevinovați, cu tot cu neevrei, a căror unică vină este că se aflau în Israel, Adi a avut noroc și și-a regăsit independența grație morții ”militanților, luptători pentru libertate” ai BBC și ai ghidului lor iranian Khamenei. A putut deci sta de vorbă cu Paul Ronzheimer de la Bild.

Motivul tăierii aprovizionării cu apă și curent a statului Hamas numit Gaza

Ceea ce nu înseamnă că e dezirabil ca populația civilă din Gaza să sufere. Ori să se justifice această suferință prin vina celor care, în Gaza, au ales să fie conduși de Hamas, iar apoi au suportat domnia teroriștilor, ba s-au bucurat vizibil, cu manifestări de euforie debordantă, de capturarea, schingiuirea, violarea și asasinarea ostaticilor teroriștilor. Pardon, ai ”luptătorilor pentru libertate”. ”Militanți”.

Pe de altă parte, oamenii rezonabili parcă pot înțelege motivele pentru care statul evreu, aflat într-un război nedorit, declanșat prin cruzimi indicibile de ”luptătorii” islamiști din Gaza, a hotărât să taie curentul și apa unei entități teroriste, cum a devenit Gaza după ce a fost evacuată complet, din 2005, de evrei și de trupele israeliene. La rigoare, statul terorist din Gaza trebuie să înceteze să funcționeze cum au făcut americanii să se oprească funcționalitatea regimului talibanilor și Al Qaidei, după mega-atentatele de la 9/11 2001.

De această încetare a funcționării statului terorist din Gaza ține și tăierea unor servicii furnizate (sau nu) de statul atacat, cum ar fi apa și curentul. Populației civile, care a optat, în mare parte, pentru a trăi în Gaza, i s-a pus în vedere să se refugieze și, desigur, să strângă suficiente provizii. Pentru că e cert că e bine să se pună în siguranță. Iar sub domnia Hamas și a Jihadului Islamic e sigur că nu sunt defel în siguranță. Da, dar unde să se ducă?

Întrebarea e legitimă. Dar ea trebuie pusă Egiptului, o țară musulmană sunnită, mai degrabă decât statului evreu atacat. Care, și în condițiile actuale, se sforțează să-și păstreze calmul și să respecte până la capăt puritatea armelor, idealurile etice și dreptul internațional umanitar.

Dar nu e indiferentă schimbarea de limbaj operată de corectitudinea politică? A combate fanatismul. Și a-l stimula

Amos Oz se considera un medic în contra bolii extrem de contagioase care e fanatismul. Credea că febra lui poate fi stinsă, dacă nu cu furtunul sau găleata, cu o simplă linguriță cu apă. Căci, deși o linguriță e mică, iar focul e imens…suntem milioane de oameni și fiecare are o linguriță. Ei bine, aș vrea să fondez Ordinul Linguriței”, spunea îndrăgitul autor al lui ”Dragi fanatici”. Pe care-l iubesc nespus pentru geniul cu care a știut să-și descrie copilăria.

Mă tem însă că lingurița lui Oz și lingurițele milioanelor sale de fani nu-i opreau pe violatorii și asasinii din chibuțul Beeri și din alte sate și orașe israeliene. Mă tem chiar că înțelegerea pentru fanatismul celorlați semnalizat de lingurița antifanaticului de serviciu pune umărul eficient la întețirea focului pe care pretinde că-l combate. Mă tem că, spre a-l contracara, e mare nevoie nu de ceea ce teroristul, ca și bătăușul clasei, interpretează în conformitatea cu îngustimea minții sale, întunecate de cenușa agresivității și fanatismului, drept ”slăbicune”. Căci pe terorist, pe liderul totalitar și pe bătăuș, tocmai slăbiunea ”lingurițelor” îi instigă.

Dar nu e indiferentă schimbarea de limbaj operată de corectitudinea politică? Sau neglijabilă, ba chiar benignă? Nu. Pentru că face realitatea să dispară.

Schimbarea de limbaj o îndulcește durabil, până ce se vorbește orwellianul doublespeak. Realitatea s-a metamorfozat, căci noul grai politic corect a modificat-o în percepții din temelii. Cruzimea teroristului începe, de vreme ce brusc a devenit ”fermitatea” și ”revolta legitimă” a ”luptătorului pentru libertate”, să fie percepută drept ”legitimă”.

Atrocitățile drept ”acceptabile”. Barbaria să pară ”civilizație”. Omul cinstit, transformat de terorist în țintă, e determinat să-și lase garda jos. Mesmerizat de obscuritatea care s-a lăsat, prin doublespeak, peste sensul real al cuvintelor, al căror înțeles noul limbaj îl distorsionează și-l întoarce pe dos, adevărul devine invizibil sau irecognoscibil iar omul ajunge să-l invite pe asasin în casă, la masă, în patul conjugal.