Ce este altfel în al 7-lea război israelian? Care nu e și nu va fi numai local?

Ciocnirile actuale cu teroriștii islamiști ai Hamas și ai Jihadului Islamic vor avea puține în comun și cu precedentele operațiuni antitroriste, și cu toate cele 6 războaie israeliene anterioare.

Ce au toate aceste confruntări militare în comun și ce nu?

1.) Vor împărtăși faptul, esențial, că mobilul impunerii confruntărilor de către dictatori și teroriști unui neam străvechi și unui stat evreu care vrea, în esență, să existe și să trăiască liber și în pace alături de vecinii săi, a fost mereu intoleranța unei mari părți a poporului palestinian și a elitei sale culturale, politice și militare, față de prezența evreilor în Țara Sfântă.

Dacă n-ar fi existat această intoleranță, ar fi fost multiple căi de înțelegere și de edificare, în regiune, a celor două state pentru două popoare, cum au fost propuse de americani, acceptate de israelieni cu inima grea și refuzate consecvent, ferm și trufaș de Yasser Arafat și de grupările teroriste palestiniene, de la Hamas și Jihadul Islamic, la OEP, PLFP și grupările derivate.

Între altele, palestinienii ar fi profitat de generozitatea unilaterală a fostului premier Ariel Sharon, care a impus retragerea tuturor trupelor israeliene și tuturor locuitorilor evrei din Gaza, în 2005. Căci așa voiau palestinienii Fâșia: ”judenrein” și ”judenfrei”, la fel cum doreau Hitler și acoliții lui gen Antonescu ori muftiul Ierusalimului, să ajungă cel de-al Treilea Reich și, de fapt, Europa și întregul glob.

Curios e doar că, după ce au obținut acest teritoriu ”judenrein” și ”judenfrei”, palestinienii din Gaza s-au grăbit să propulseze la conducerea lor gruparea islamistă, extremistă, Hamas. Care nu s-a mulțumit să transforme Gaza ”purificată” rasist, într-o entitate teroristă. Hamas s-a repezit mai nou, la ordinul și cu ajutorul puternic al Iranului ayatolahilor și cu complicitatea Jihadului Islamic, și în aventura readucerii, în epurata lor entitate teroristă, a evreilor epurați, ca ostateci, pentru a-i putea batjocori, viola, teroriza, schingiui și extermina în voie.

O vor face și în fața telefoanelor mobile, pentru răspândirea cât mai multor imagini ale atrocităților comise, astfel încât să îngrozească, să șocheze și să paralizeze lumea liberă, în timp ce aliații lor progresiști vor lansa apeluri tot mai disperate. Potrivit lor, palestinienilor ”agresați”, chipurile, de victimele lor evreiești, unele ”tiranice”, ”omnipotente”, ”rasiste” și ”genocidare”, li s-ar încălca pasămite ”barbar” drepturile omului. Încât aliații progresiști ai teroriștilor (care sunt la rândul lor, aliații Iranului, Rusiei și Chinei și dușmanii Vestului, democrațiilor și civilizației occidentale), vor cere tot mai strident ca Israelul să înceteze urgent să mai combată terorismul și pe combatanții lui de peste tot manu militari.

Și de această dată, Israelul va replica, pe drept, că armata statului evreu ține la puritatea armelor ei și va încerca, pe cât posibil, să atace doar ținte militare, protejându-i exemplar, ca întotdeauna în trecut, pe civili, pe noncombatanți. Ceea ce oștirea evreiască va face nu atât pentru că să-i calmeze pe progresiștii indignați sau pe antisemiții elevați, care-și zic antisioniști, dar sunt de fapt iudeofobi doldora de ură viscerală, de factură nazistă, pe evrei. Ci pentru a se conforma unei străvechi tradiții biblice și regulilor etice din vechime, pentru demnitatea oștirii israeliene și pentru binele și confortul psihic și moral al militarilor evrei. Care, ca și în războiul de independență din 1948/49, știu sau intuiesc că luptă pentru supraviețuirea lor și a întregului stat evreiesc, a neamului ales cândva de Dumnezeu.

Ce e și va fi altfel, în acest război

Până aici, lucrurile vor decurge cum a mai fost și s-a mai văzut și auzit. Dar de aici drumurile războaielor Israelului ar fi natural să se despartă de cele din trecut.

1) Pentru că, deși impus evreilor, ca și toate celelalte războaie, cel actual, în contra Hamas, își propune să distrugă definitiv această grupare teroristă islamistă și să-i ia posibilitatea de a mai fi vreodată o putere militară sau la cârma palestinienilor din Gaza sau de aiurea.

2) E și va fi altfel, pentru că a început altfel. A debutat cu o eroare nu doar securitară și militară de mare amploare a serviciilor secrete și a conducerii statului evreu, ci și cu una strategică, politică, filosofică și antropologică fatală.

Această eroare a îmbuibatei și, ca atare, a tot mai puțin vigilentei elite israeliene, care s-a complăcut în luxul unor bătălii retorico-politice pe justiție între crema intelectualității așkenaze de stânga și masa evreilor de rând, conservatori, orientali, seamă cu greșeala nu mai puțin mortală a elitelor progresiste occidentale perpetuată decenii la rând de Vest în raport cu Rusia, China și Iranul.

Această eroare a îmbuibaților, împinși să-și lase garda jos de semeție și smintiți de trândăvie și viață bună, a constat din a uita natura totalitară și angajamentul ideologic fanatic al inamicului, în ideea ”realpolitikă”, în fapt aberantă, că vrăjmașul de moarte (al Occidentului și al democrațiilor) ar fi un ”adversar rațional” și coruptibil, care s-ar da pe brazdă pentru un pumn de dolari și n-ar mai fie periculos existențial și letal, dacă i s-ar arunca destule ciosvârte.

Or, vorba Goldei Meir, care spunea că va fi pace abia când ”arabii își vor iubii copiii mai mult decât ne urăsc pe noi”: ”nu poți negocia pacea cu acela care vine să te omoare”. Elita israeliană, în cap cu Bibi Netanyahu, a vrut să se i se alinieze celei americane. A uitat că Hamas vine s-o omoare. I-a cocoloșit și mituit, deci, pe islamiști, ani la rând, în iluzia că se vor înmuia și ei cu viața bună. Spuma politică și a Comunității de Informații a statului evreu s-a lăsat distrasă de palestinienii violenți din Cisiordania și de autoritatea palestiniană și s-a dezis de datoria existențială de a-i pune la punct pe iranieni, ori de a-i ajuta pe ucraineni în contra aliatului rus al Iranului.

Așa că, luându-și ochii de pe minge, această elită de la Ierusalim a jucat prost rău, ignorând, vinovat, și avertismentele primite, în legătură cu preparativele de război ale Hamas, de la serviciile secrete egiptene.

3) Va fi, deci, alt fel de război și pentru că acest conflict va implica, deopotrivă, conștiința faptului că este pe față religios, identitar și genocidar în sens nazist și antinazist, și pe cea a faptului că inamicul trebuie efectiv distrus, după ce și-a manifestat apetența genocidară în urma fatalei greșeli proprii. Nu degeaba au comis teroriștii islamiști cel mai amplu masacru antievreiesc de o zi din istorie, o barbarie atât de cruntă, încât depășește toate ororile de care a avut parte statul evreu cu vârf și îndesat în ultimii 75 de ani.

Dar nu e bine să te pui, ca biblicul Amalek, cu poporul binecuvântat de Dumnezeu. Hamas o să ajungă să afle acest fapt. Căci sub îndrumarea profeților, israeliții s-au deprins din vechime să se căiască și să învețe din greșelile lor.

Așa se face, între altele, că fostul consilier de securitate al lui Netanyahu, Yaakov Amidror, și-a pus, fie și tardiv, cenușă în cap: el a recunoscut de duminică, onest, că a avut loc un imens fiasco al Comunității de Informații și al aparatului militar din sud”. Amidror, reluat de Reuters, a mai admis că aliații Israelului, (nota mea: progresiștii de la Washington și Berlin) au sugerat conducerii statului evreu că Hamas și-ar fi asumat ”mai multă responsibilitatate”. Halal. ”În mod stupid, am crezut că e adevărat”, a precizat, devastat, Amidror. Pentru prima dată în istorie, israelienii sunt siliți să intre într-un război după ce au căzut nu doar în capcana proprie, ci și în a imbecilității aliaților lor progresiști, occidentali.

Dar acum, abia acum s-a înțeles, la Ierusalim. Acum se știe că Hamas va trebui sfărâmat. ”Încet, dar sigur”, cum s-a exprimat Amidror.

4) Dar va fi altfel și pentru că e un război asimetric, fiind purtat parțial prin interpuși, de către iranieni.

5) Și pentru că e purtat cu ajutorul antisemiților din toată lumea, aflați la pupitrul dezinformărilor și propagandei palestiniene și iraniene.

6) Dar și pentru că războiul impus de Iran, prin teroriști Israelului, are loc cu complicitatea (de pildă de la ONU) a aliaților lor ruși, care poartă și ei (cu ajutor iranian, chinez și nord-coreean) un război terorist, genocidar, antidemocratic și antioccidental în Ucraina.

7) Dar și pentru că va deveni clar, treptat, tuturor evreilor, care sunt un popor nu doar cultivat ci și politic informat, că n-are rost să combați grupările criminale, extremiste, de felul Hamasului și Jihadului Islamic, fără să-i anihilezi pe adevărații patroni ai asasinatelor comandate acestor organizații teroriste, islamiste, sponsolirzate, instruite și înarmate de Iran.

Țeluri și riscuri

Acest război, din doua una: ori își va atinge țelurile și va duce la debarcarea nu doar a regimului Hamas, în Gaza, ci și a regimului iranian al ayatolahilor de la Teheran, ori va fi primul pe care Israelul îl va pierde indubitabil, mai rău chiar decât l-a pierdut pe cel din 2006, contra grupării șiite libaneze Hezbollah, brațul prelungit în Liban al Iranului lui Khamenei.

Iar această înfrângere ar risca, din rațiuni evidente, să prefațeze prăbușirea statului evreu.

Pentru că israelienii și-ar pierde, Doamne ferește, încrederea în propria țară și în capacitatea ei de a-i apăra și de a proteja instituțiile cheie ale statului evreu.

Iată pariul fără precedent în ultimele 6 decenii, al actualului război din Țara Sfântă. Un pariu care pălește față de tentativele isterice ale stângii occidentale de a deligitima și demoniza, precum și de a supune unor standarde duble statul agresat și însângerat și îndoliat cu maximă cruzime de teroriști.

Cât va dura și cum se va termina acest război

Cu ajutorul lui Dumnezeu, Israelul, am această inebranlabilă convingere, va învinge. Așa cum mi-am exprimat convingerea, la 24 februarie 2022, că, dată fiind poziția ei actuală de partea binelui, Ucraina va prevala în războiul de agresiune declanșat împotriva ei de Rusia.

Dar aș fi naiv să cred că va dura puțin și va fi un război scurt și lipsit de pierderi mari. Cu atât mai mult cu cât realitatea și evidențele ei indică faptul că acesta nu este un război pur și simplu local sau regional, ci ține de o confruntare globală chiar mai mult decât războaiele israeliano-arabe din epoca războiului rece, în care Moscova era tradițional de partea arabilor, iar Washingtonul de partea statului evreu.

De această dată, restabilirea disuasiunii și înfrângerea unei alianțe globale în lumea globală care a dezgropat, ca Rusia și, mai nou, Iranul, securea războiului și nu o mai poate îngropa, vor presupune eforturi generale uriașe.

Și hai să nu ne amăgim. Nu vor presupune eforturi doar de la israelieni și ucraineni. Ci și de la europeni și americani. Care n-au procesat încă toți, pe deplin, declarațiile unor lideri ai Rusiei și Hamas ca Medvedev sau Al-Zahar. Primul a evocat o Eurasie, sub conducerea Rusiei, de la Lisabona la Vladivostok. Iar al doilea, demn aliat al ISIS, a invocat ”califatul”, la care visează și liderul Turciei, Erdogan, și statul islamic, Israelul fiind pe acest drum, potrivit dregătorului Hamas, doar primul pas, la capătul căruia nu vor mai fi, chipurile, ”nici creștini, nici evrei”.

Statele Unite par să fi înțeles, într-un târziu, aspectul potențial global al conflictului provocat prin mega-atentatele lor de tip 9/11 de către teroriștii islamiști din Gaza, de vreme ce administrația Biden, ale cărei greșeli în materie de descurajare au declanșat criza militară globală, actuală, a hotărât să disloce , în estul Mării Mediteranei un grup de luptă.

Având în componență USS Normandy, un crucișător din clasa Ticonderoga, dotat cu rachete ghidate și distrugătoare, tot cu rachete ghidate, ca USS Thomas Hudner, USS Ramage, USS Carney și USS Roosevelt în frunte cu cel mai mare portavion din lume, în speță USS Gerald R. Ford, acest grup de luptă e impresionant. De asemenea, SUA au sporit escadrilele de avioane de luptă F-35, F-15, F-16 și A-10 ale Forțelor Aeriene ale SUA din regiune și au promis Israelului rapida punere la dispoziţie a unor echipamente şi resurse suplimentare, inclusiv muniţii.

De unde vor lua SUA această muniție de care are mare nevoie și Ucraina și cum stă America lui Biden sau Obama la capitolul îndeplinerea propriilor promisiuni, constituie altă poveste. La fel, și faptul că războaiele actuale au nevoie mai degrabă de drone bune și de suficientă muniție, decât de portavioane.

De aici încolo, unica șansă serioasă de victorie a lumii libere în războiul care i s-a impus nu doar Israelului (și care devastează pe moment și Ucraina, și Țara Sfântă) rezidă în seriozitate, fermitate, unitate, consecvență, curaj, descurajarea efectivă a inamicului, precum și în eroismul militarilor care vor purta pe umerii lor lați greul părții fierbinți a acestui război. Care – s-o spunem clar și răspicat -, este și unul global, chiar dacă parțial încă hibrid.

Slavă Ucrainei, slavă Israelului, slavă Dumnezeului lui Israel! De această dată ar fi bine ca întreaga lume civilizată – și mai ales creștinii – să înțeleagă că, în Țara Sfântă, miza actualului război cu terorismul islamist este și soarta lăcașurilor sfinte creștine, amintind de evreitatea întemeietorilor religiiei și confesiunilor creștinătății.