Cum ne face el pe față? Nicușor Psdaniznaiu și roadele sale minunate

Ales de speranțele deșarte de reformă ale multor votanți, președintele României e roditor. Tot rodește noi și noi fructe ale mâniei, devenind o poamă cum nu s-a mai văzut.

Și cum face toate acestea? Simplu. Ne face pe față. Cu zâmbetul pe buze al scamatorului care ne-a săltat portofelul bine ascuns îndărătul unei priviri întrebătoare, și a umerilor ridicați a nedumerire. El hoț? Dar el nu știe nimic! El n-are nicio legătură! Lui nu i s-a spus!

Și când i se dovedește că i s-a spus? El n-are probe. Și când nu mai poate nega că le-a primit? De pildă documentele persecutatei judecătoare Sorina Marinaș?

Se uită întristat la tine. Și atent. Și preocupat Și chiar mai îngrijorat decât ficusul care l-a precedat. Și se comportă realmente dezarmant. Ca și cum și-ar arăta concomitent palmele deschise și le-ar lipi și simultan de inimă. Căci el, sfântul, poate face și minuni. Ej nebun? Eu? Vinovat? Visezi monșer!

Eu nu-mi fac decât datoria! Dosarul? Da, admit că s-a trimis. Dar nu s-a soluționat! Încă nu s-a tranșat! Davai ceas! Davai moșia! Arată-ne te rog hârtia!

Încercând să drege atentatul la libertatea presei comisă în fața jurnalistului Ovidiu Vanghele, pe care l-a exclus de la conferințele de presă de la Coroceni, Nicușor Dan s-a declarat nu un ”gunoi”, ci ”șeful doctorilor, profesorilor, judecătorilor”. Poate și-al soarelui și lunii? Dar al gunoierilor? Evident că nu.

Te ia cu amețeală obrăznicia? Și mulți cinici tați de familie se arată șocați și deconcertați.Așa că șeful statului merită cred alt apelativ decât cel care greșit i s-a atribuit, de ”gunoi”. Cum l-am numi noi? Un ”puroi”? Un ”slugoi”? Nu noi. Căci în acest caz ar trebui desigur precizat al cui. Ceea ce ar fi cam plicticos, întrucât baronii statului feudal al securicilor, pensionarilor speciali și magistraților savonizați se știu prea bine. Nu mai e nevoie de numirea lor.

Cum prea bine se știe, că hoția domnește, pe moment, în România.

Preferabil mi se pare, așadar, să i se spună lui Nicușor cum se poartă actualul prim-slujitor ”al țării” față de poporul al cărui șef de stat a devenit, spre nenorocirea tuturor în afara aristocrației cleptocrate, cu abnegație slugărnicite și alintate: ”Pesedaniznaiu”.

Sau la alegere, ”prezidentul insolent. Și de tot indiferent”.

Pentru că, dincolo de toate calculele lui de politician matematician, ceea ce transpare mai ”baban”, ceea ce emană mai dihai din Nicușor Pesedaniznai între emanații regimului postcomunist și ”sănătos naționalist” e nepăsarea. Indiferența lui totală față de națiunea pe care o prezidează. Și de martirii împușcați de trupele de represiune din care făcea parte, în decembrie 89, iubitul și protejatul lui, Pahonțu. Camaradul creatorilor de martiri pe care, el, unul, pe bune că n-a venit să-i ”răzbune”.

Ca și cum vindicta i s-ar fi cerut, iar nu trimiterea la pensie (specială) a securistului din trupa crimelor în masă comuniste. Te pomenești că niznaiul președinte al românilor nu cunoaște nici limba sa maternă, nu doar ce înseamnă rușinea, sensul cuvântului ”răzbunare” depășindu-l rău?

E foarte clar și habarnist, nu doar slugă de securist comunist.

Auleu. Ce imprudență. Am zis-o. Și am pus-o. Căci n-o să mă mai primească, bietul de mine, locuitor din Berceni, la el la Cotroceni. În acest mandat. Și cine știe în câte altele.

Că poporul român e tare milos. Și la pungă foarte gros. Ca atare se poate lăsa liniștit făcut pe față de un lider cu mare luare aminte de cald părinte pentru durerile suferite de magistrați și cleptocrați. Așa că sigur, sigur îl va alege și pe viitor, din nou și din nou, președinte.

Se va obiecta că Nicușor-minte-ușor nu e primul șef al statului cu mari probleme de adecvare la cerințele minimei moralia și a funcției din capul unui stat cândva de drept. Căci pe români mulți i-au mai tras adânc în piept. N-a fost, e-adevărat, după regii României, niciun președinte, căpitan sau conducător de stat care să nu păcălească poporul, să nu-l trișeze, să nu-l ducă de nas.

I-am văzut și intervievat și pe Ion Iliescu, și pe Adrian Năstase. Mințeau cu aplomb, convinși parțial ei înșiși de gogoșii pe care-i înșirau pe masă. Băsescu, cel mai bun președinte al românilor, și-a ascuns trecutul de turnător, acoperindu-l în timp ce făcea văzduhului cu ochiul. Iohannis se ferea să demaște la ce se gândea în timp cu schia și ne deruta cu uite PSD-ul nu e PSD-ul, uite reforma, nu e reforma, ba a dispărut și statul drept, căci venea des vacanța cu trenul din Franța.

Dar parcă niciunul, din era comunistă încoace, nu s-a arătat mai neobrăzat, mai sfidător, mai impertinent și mai puțin rușinat, în timp ce le făcea pe față rău românilor. Lista nefăcutelor lui Nicușor s-a lungit groaznic și tot mai păgubitor nu doar pentru reputația lui, ci mai ales pentru interesele electoratului său. Și pentru ale democrației și valorilor europene.

Readucerea PSD la putere, menținerea justiției românești în captivitate, și-a ofițerului trupelor criminale ale Securității ceaușiste în noaptea băii de sânge din 21-22 decembrie 89 alcătuiesc doar o mică parte din suculenta și impertinenta opera magna prezidențială. De ce a luat Niznaiul aceste intolerabile și impardonabile decizii? Ce ură adâncă l-a mutilat interior pe Nicușor?

Ce odioșenie refulează oare, în adâncul trecutului său utecist, prezidențialul dregător? Și Nicușor a mai stabilit în sinea sa, un record istoric. Unul și cosmic, și absolut. Ca șef al oamenilor și pomilor, el sigur se vede ca fiind primul om și primul pom care nu după roade se cunoaște.