Protestele din Georgia sunt despre ruși. Dar și despre noi

Ce se întâmplă în Georgia? Poporul supus de ani unui subrepticiu proces de oligarhizare, deznaționalizare, dezeuropenizare și rusificare, s-a ridicat să-l oprească. Căci, în opinia lui, ”Georgia nu e Rusia”. Motiv pentru care demonstranții din Tbilisi agită steaguri ucrainene. Și europene.

Și întrucât în ciuda represiunii de tip 10 august 2018 a obținut un succes de etapă, prin anularea legii cu privire la ”Agenții influenței străine”, poporul și-a continuat revoluția pașnică de EuroMaidan georgian, cerând și obținând eliberarea celor întemnițați. Protestatarii ar vrea și garanții că țara va fi menținută pe un parcurs european. Dar nu va fi menținută, decât dacă manifestanții vor prelua puterea.

Căci actualul regim este o cleptocrație precum cea de la Kremlin. Este o olihgarhie de obediență rusă, care-i aplică metodele și îi transpune modelele, spre a-și asigura supraviețuirea. Aflată la ananghie și cât rămâne în dificultăți, conducerea Georgiei va promite marea cu sarea. Dar când va fi din nou în siguranță, la butoane, cu ajutorul neprecupețit al Rusiei, își va relua și intensifica necondiționat bătăile, gazările, maltratările, prigoana, represiunea, opresiunea, agitpropul.

Aceasta este lecția cleptocrațiilor postcomuniste. Dacă nu le lași să moară, nu te lasă să trăiești. Protestele actuale continuă deci, după tentativa eșuată, retrasă în urma izbucnirii manifestațiilor, de a se introduce pe model rusesc o lege a ”agenților străini” spre a se pune sub control societatea civilă. Ale cărei ONG-uri n-au cum să supraviețuiască în condiții de oligarhie autohtonă, fără finanțare străină. S-a spus, în context, că legea ”agenților străini” ar fi de inspirație americană.

Or, America nu e o cleptocrație, ci o democrație veritabilă, chiar dacă tot mai defectă. ONG-urile ei supraviețuiesc cu sau fără devoalarea celor care le finanțează din străinătate. Și care, în cazul SUA, sunt exclusiv entități vrăjmașe ca Rusia, China și Iranul. Nu comunități eminamente pașnice ca UE, către care tind protestatarii georgieni, dimpreună cu peste două treimi a populației locale, sperând să scape, desigur, prin integrarea în structurile euro-atlantice, de multisecularul coșmar moscovit.

Despre ce e, deci, vorba în masivele proteste georgiene? Despre un popor sătul de liderul său oligarhic din umbră, Ivanișvili, un satrap al Moscovei aflat îndărătul coșmarescului partid guvernamental numit ”Visul Georgiei”? Bineînțeles. Dar e mai mult. E despre degringoladă firească a postcomunismului, sub loviturile unei dictaturi ruse care a înnebunit, a pierdut controlul, a demarat o aventură militară externă, o pierde și inspiră astfel popoarele captive să se ridice, la rândul lor, și să îndrăznească, după ce au fost brutal reprimate de Moscova, să se ridice din nou să cucerească în fine libertatea. Georgia a avut nevoie de aproape un deceniu și jumătate ca să-și regăsească glasul înăbușit de ruși în 2008. Dascălii ei, evident, sunt ucrainenii și succesul luptei lor.

Acum, că și-a regăsit glasul, să ne alăturăm cu vocea noastră protestului georgian. Căci, precum Moldova, manifestațiile din Georgia nu sunt doar despre acest stat postsovietic, despre Rusia și despre marginile unui imperiu postțarist și postcomunist, prea mult și prea crud maltratate de veacuri de către prea trufașii stăpânitori ruși. Nu e doar despre un stat din afara UE și NATO.

Nu e doar despre o societate civilă împilată cumplit de oligarhia de obediență rusă. Nu e doar despre ucrainenii al căror eroism i-a inspirat pe georgieni să se ridice și să sfideze imperiul răului. Nu e doar despre ruși, cărora georgienii le administrează acum o palmnă răscumpărătoare.

E și despre noi și coabitarea noastră, băltită, cu democratura. Cu miniștri plagiatori. Cu o presă cumpărată de partide. Cu o justiție rămasă strâmbă după atacarea ei la baionetă de către regimul Dragnea, care le-a oferit mai-marilor georgieni și modelul de ripostă prin reacția brutală a regimului pesedist de la București la demonstrația de la 10 august 2018. Ai cărei făptași din jandarmerie și guvern se bucură de impunitate. Cum se bucură criminalii Revoluției și mineriadelor.

În cauză suntem noi și coabitarea noastră inexplicabil de tolerantă cu proiecte de legi ale securității care ar distruge, odată adoptate, statul de drept. Cu legi ”Fenechiu” care ”împiedică ONG-urile să conteste proiecte imobiliare controversate”, despre care citeam recent la Deutsche Welle via Presshub. Cu un președinte absent și taciturn, care n-are nicio problemă să se plimbe cu avioane de lux să-și ia soția de la Sibiu, să plece într-o Japonie în care aterizează și avioane de linie. Dar nu pare să aibă vreo problemă cu faptul că țara sa se arată complet inadecvată în reacție la amenințările planând asupra țării-soră, Republica Moldova, nici măcar nu apare (spre deosebire de minuscula Letonie) pe lista statelor care au acordat ajutoare militare Ucrainei, dar are în schimb una dintre cele mai intense coloane a 5-a dezinformatoare și de propagandă putinistă.

Georgia e o lecție pentru noi. Ne învață că, dacă stăm cască-gură, să așteptăm mură în gură libertatea, demnitatea, democrația și o țară ca afară, le vom pierde pe toate. Definitiv.

Chiar dacă, spre deosebire de georgieni, ne aflăm în UE și NATO. Apartenența la cele două grupuri selecte ale lumii libere, sau la unul sau altul din ele, n-a împiedicat unele țări, ca Turcia de pildă, s-o ia pe arătură cu democrația, s-o decapiteze și s-o îngroape de dragul dictaturii islamiste.

Nici apartenența la G8, la Consiliul de Securitate ONU și la varii aranjamente și formule integratoare n-a împiedicat Rusia lui Putin să se transforme într-un monstruos regim totalitar pur și dur, imperialist, terorist și genocidar. Popoarele contează. Și voința lor la fel. Partea cea bună a națiunii georgiene s-a ridicat. Cedările guvernamentale nu o vor domoli, ci, probabil, întărâta. Rusia nu va putea accepta. Își va trimite cozile de topor să încerce să reprime revoluția ei, una portocalie, a libertății, pro-europeană și, mai ales, pro-ucraineană?

Cu siguranță. Poate n-o vor face imediat sau la fel de barbar și de brutal cum a fost înăbușită răscoala iraniană sau Primăvara Arabă. Dar, ar putea fi cumplit. Sau va învinge revoluția, spre binele omenirii.