Motto: ”A fost (Luiza Șora) ceea ce se cheamă overprotecting? Poate, nu eu sunt cel care să judece. Dar știu ce înseamnă îmbătrânirea, bătrânețea.” (V. Tismăneanu, pe Facebook).
Vladimir Tismăneanu nu e singurul care crede că știe ce înseamnă bătrânețea. Și cine a fost, cu adevărat, Mihai Șora. Dar chiar știe? Dacă știe, e curios faptul că nu pare excesiv de afectat de faptul că fiul său e calomniat. Iar fratele său defunct și sora lui la fel. Sunt, tustrei, totuși, descendenții celui despre care numai cuvinte bune are de spus. Cât despre bătrânețe: nu doar părinții și bunicii îmbătrânesc.
Uneori îmbătrânesc și copiii, despărțiți inexplicabil de părintele lor. Iar bătrânețea e un supliciu cu atât mai mare, cu cât vârstnicii sunt izolați de propria lor familie și unii profită din plin, împovărător și oneros, de pe urma senectuții lor. Inclusiv a unora psihologic învăluiți, răsfățați, alintați, fermecați, acaparați și – fie și doar metaforic – sechestrați.
În timp ce Mihai Șora, un gânditor remarcabil și un memorabil și stimabil martor longeviv al mișcării românești pentru democrație e demonizat de unii (de regulă național-comuniști, securiști și legionari) și sanctificat de alții, care-i ucid memoria prin ridicarea ei pe un piedestal și fixarea ei ca statuie de idolatrizat, profilul psihologic real al filosofului și misterul relațiilor din interiorul familiei sale par a deveni tot mai impenetrabile, mai greu reprezentabile și explicabile.
Detractorilor lui Șora le-a replicat recent, credibil, Doru Braia. Care n-ar fi vrut să revină, dar mărturisește că s-a enervat cumplit: ”se susține în continuare că Mihai Șora ar fi fost agent NKVD (KGB) şi expulzat din această cauză din Franța, ba chiar sunt citați pentru a întări asta doi scriitori celebri şi, mai nou, un colonel SRI. Păi, măi tăntălăilor, a fost oprit de comunişti la granița României când tocmai dorea să se întoarcă în Franța, dacă ar fi fost expulzat o mai făcea?!, unde avea domiciliul stabil. În plus, nu există în analele oficiale franceze niciun indiciu că ar fi fost expulzat vreodată. Întrebați la ambasada Franței (eu am făcut-o deja demult). În privința apartenenței la NKVD (KGB), numai partidul din care a făcut parte ca simplu membru (partidul comunist francez – în timpul luptei împotriva nazismului) avea legături cu respectiva agentură sovietică, el personal niciuna!”.
Tot lor le putem dedica cuvintele lui Virgil Nemoianu din Observatorul Cultural în articolul ”Marele și longevivul Mihai Șora”: ”Șora poate fi considerat un ”arestat”, căci deși se alăturase în Franța comuniștilor, odată revenit (în 1948) în România, nu i s-au mai îngăduit ieșirea și revenirea în țara din care plecase…”
Le-am răspuns eu, mai nou, celorlalți, celor transformați în harnici făuritori ai noii religii seculare cu Mihai Șora ca principal profet, mesia, sau zeu. Care are nevoie, ca orice nouă credință, nu doar de zeloși credincioși, ci și de niște demoni, astfel încât, în rol de Scaraoțchi a fost distribuit fiul său, compozitorul Tom Șora, doctor în științele artei la Sorbona și un eseist remarcabil,
Unii din acești inși, cărora m-am hotărât să le răspund pentru a reduce din denaturările încețoșând, mai nou, spațiul public, pun umărul conștient sau involuntar la făurirea statuii lui Mihai Șora prin calomnierea doctorului Tom Șora, în speranța că mistificarea adevărului despre maestrul lor și denigrarea cu pricina le va aduce un plus de succes și popularitate, ori de renume științifico-politic.
Alții bârfesc gregar, pentru că flecăreala și calomniatul la fac plăcere. Mai toți sunt habarniști. N-au idee de eforturile depuse de copiii lui Mihai și de luptele interioare ale lui Tom ca să întrețină o relație care le-a fost copiilor sistematic refuzată, după cum mi-au mărturisit ei înșiși, credibil. Or, deși nivelul informațiilor clevetitorilor tinde spre zero, ignoranții comentează. Și încă ironic.
Am văzut chiar și intelectuali cu pretenții științifice care se cred scutiți de datoria scrupulului științific, de vreme ce aberează vesel și incontinent. Poate cred că sentimentele copiilor n-ar conta, fiind de apreciat și protejat doar ale văduvei care-i acuză de minciună, și-anume, fals, potrivit indiciilor și mărturiilor la care am avut acces. Evident, impresiile artistice despre Tom Șora în biserică și afirmațiile unor neaveniți despre el și despre ele nu mă interesează deloc. Dar mistificările și falsificarea personalității lui Șora cu atât mai mult.
Ilustrative, în context, dar și grotești, sunt declarațiile lui Tudorel Urian, care meșterește de zor la confecționarea aurei de sfânt și a mitologiei postmortem a lui Mihai Șora. Pe filosof, Urian admite că nu l-a cunoscut în persoană decât din 1982. Or, tot Urian afirmă cu degetul acuzator îndreptat asupra fiului, că n-ar fi ”auzit” (până la slujba de înmormântare a tatălui) ”de Tom”. Ca și cum a fiului ar fi fost culpa că nu s-a ”auzit” de el. Tăcerea obstinată a tatălui și cea nu mai puțin vinovată a nevestei nu par să-l fi pus pe gânduri nicio clipă.
Cele două stranii muțenii nu l-au determinat pe preopinent să-și pună în surdină și bemol acuzele. Ori să-și revizuiască opiniile. Dimpotrivă. În reacție la blândele mele critici, Tudorel Urian a găsit cu cale să pună punct prieteniei noastre pe Facebook și să mă blocheze. Ce uimitor. Ca unul care l-am apărat repetat pe Mihai Șora în fața calomniatorilor săi, m-am trezit blocat și calomniat ca ”oportunist” și de Luiza Șora, pe pagina FB ”Mihai Șora„ pe care ea o păstorește cu aerul că ar fi el și n-ar fi între el și ea, între vii și morți nicio deosebire. Nici măcar cea mai vagă.
Tot așa, în răspăr cu realitatea existenței autonome a persoanei Mihai Șora, s-a comportat ultima lui soție din 2011-12 încoace? Așa pare. În timp ce mă lasă blocat pe un cont și mă denigrează ”ca denigrator” de pe altul, tot ea îmi scrie de zile în șir necontenit, rugându-mă frumos, pe un ton deferent și prietenos, dar unilateral, fiindcă am ales să nu răspund, să-i fac diverse servicii.
Mă întreb câte Luize Șora există? Care este oare cea adevărată? Cea care blochează nenumărați urmăritori ai soțului ei în viață sau defunct arbitrar? Cea care concomitent se afișează ca om prevenitor și prietenos? Sfânta? Certăreața?
În ce mă privește, nu m-a mirat cine știe ce blocarea unui apărător al lui Mihai Șora pe pagina Mihai Șora, ori pedepsirea lui de către prietenul defunctului, invitat să-l elogieze la înmormântare. A nu pune umărul la mitizarea lui Mihai Șora pare că a devenit impardonabil și intolerabil pentru preacuvioșii adulatori.
Dar ce bizare sunt afirmațiile lui Tudorel Urian, cel pe margina postării căruia mă denigrează Luiza Șora! În anii 80, 90 și în mare parte din primul deceniu al noului mileniu, Mihai Șora petrecea câteva luni de zile pe an sau o dată la doi ani în sânul familiei sale din München, din care făcea parte și fiul său, doctor la Sorbona, soția, Mariana, fiica lui, Sanda, dar nu Luiza Palanciuc.
Să fi uitat Mihai Șora de aceste vizite la fii și copii în discuțiile purtate timp de 30-40 de ani cu un om ca Tudorel Urian, care se pretinde prietenul său? Ce fel de prietenie a fost asta în care se omite menționarea unui fiu, a unei familii compuse din soție, trei copii, nepoți și strănepoți? Ce fel de tată? Ce fel de ”mamă” vitregă? Ce amiciție indestructibilă, bazată, nu-i așa, pe ”adevăr”? Și ce fel de persoană oare e văduva lui, care, deși a interacționat intens timp, de mulți ani, cu toate persoanele în discuție, nu le-a menționat lui Tudorel Urian?
Una ”calomniatoare” cum, afirmă, pe bază de lectură a dosarelor de la CNSAS, Tom Șora? Și mincinoasă, cum afirm eu, amintindu-mi că Luiza Șora îi spunea la 10 august 2019, unei prietene, că Tom ar fi venit, chipurile ”an de an la București și ne terorizează”, deși e demonstrabil că nu a spus adevărul. Avem șanse să-l aflăm și dincolo de această minciună a Luizei Șora? Nu multe.
Pentru că prea multe mituri, defăimări și minciuni circulă despre fiul său defunct și copiii săi rămași în viață. Prea multe povești romanțate și prea multe idilice arii despre filosof și văduva lui se intonează în public, prea se bulucesc barcarolele, cadențând ritmic pagina Mihai Șora, spre a undui liric în gondolă imaginea lui ”iubitule”, ”divinul” gânditor avansat pe post de semizeu de văduva lui și de adulatorii lor, pentru ca oamenii să realizeze ce este adevărat și ce e ficțiune idolatră. Așa că să încercăm totuși să facem puțină lumină și să-i mai dăm o dată cuvântul compozitorului, muzicologului (la Universitatea Stuttgart), eseistului și doctorului (la Sorbona) Tom Șora:
Domnule Petre, Luiza Palanciuc a blocat ca un psihopat o gramada de oameni. Multi se intreaba ce om normal poate sta ore intregi pe zi, pe o pagina, ca sa vaneze “detractori”, inchipuiti de aceasta doamna cu grave probleme de personalitate. Repet, grave. Acest subiect nu trebuie scapat din mana. Totul trebuie adus la lumina, abuzul infricosator al acestei doamne. Iar observatiile dvs ca doamna in cauza pozeaza cand in sfanta, cand in certareata, cand minte de stinge apele, cand blocheaza pe toata lumea, cand isi aminteste, la nevoie, ca are prieteni intre cei blocati, nu arata decat un portret psihologic pe care un specialist il poate usor repera. Si inca ceva, ar trebui poate intrebati cum au fost indepartati de langa Sora oameni precum Plesu, Patapievici si alii de cel mai inalt nivel. Toate aceste personalitati au tacut brusc dupa aparitia in viata lui Mihai Sora a acestei impostoare. De catre cine au fost indepartati (daca nu e clar)? Luiza Palanciuc. Si va ramane doar Palanciuc. Va indemn sa faceti un studiu de caz pe pagina de Facebook a domnului Iulian Tănase. Veti vedea ca sunt zeci de oameni care se plang de modul aiuristic in care au fost blocati. Inclusiv domnul Iulian Tanase, evident.
Mulțumesc mult pentru observațiile și aprecierile dvs. Pe care în bună măsură le împărtășesc. Nu știu dacă mai am răbdare să-mi pierd vremea cu o persoană totuși predictibilă și, deci, plicticoasă în mare măsură chiar și în momentele ei cele mai puțin ”normale”.