E greu, în aceste zile de după Bucea, să fii unul din numeroșii, marii și influenții prieteni ai lui Putin? Depinde. Vai de impresia pe care o fac omologii și țuțării lui. Ori agenții săi de influență, aflați încă în funcții. Și vai și de prestigiul și memoria celor care nu mai sunt la butoane.
Dar nu toți sunt realmente foarte deranjați de apropierea de un ins cu mâinile abundent pătate de sânge. Fostul cancelar german Schröder i-a rămas asasinului un pudel credincios. Și nu e singurul fripturist. La Berlin au demonstrat duminică vreo 900 de inși în automobile fluturând drapelul rusesc și litera Z, simbol al agresiunii fascist-ortodoxiste a lui Putin și al invaziei oștirii sale în Ucraina.
Cazul german
În răstimp, guvernul german a respins criticile dure, dar justificate la adresa președintelui Republicii Federale, formulate de diplomatul ucrainean, Andrii Melnyk. Ambasadorul Ucrainei la Berlin evidențiase îndelungata poziție filorusă (de fapt filoputinistă) a lui Frank-Walter Steinmeier, în calitatea lui de șef al diplomației federale și, anterior, de șef al cancelariatului federal și coordonator al serviciilor secrete germane, pe vremea cancelarului Schröder, homo gazpromensis din buzunarul vestei lui Vladimir Putin.
La Berlin, respinsul criticilor justificate e o acrobație îndelung exersată. O practică, mai nou, din nou, dar fără prea mare succes, Angela Merkel. Poftită la Bucea de actualul președinte ale Ucrainei, Zelenski, pentru a constata la fața locului rezultalele concrete ale poziției ghiocel pe care a adoptat-o ea față de Putin și Rusia din 2008 încoace, dimpreună cu președintele de atunci al Franței, infractorul de drept comun Sarkozy, Merkel s-a obrăznicit. Ex-cancelara ”rămâne pe poziție în privința deciziei ei de la summitul NATO de la București, din 2008”, a declarat una din purtătoarele ei de cuvânt. Fiindcă Merkel mai are ditai echipa plătită de contribuabilii germani.
Așa că purtătoarea ei de cuvânt a simțit nevoia să adauge că, ”date fiind ororile vizibile la Bucea și altundeva, ex-cancelara sprijină pe deplin eforturile guvernului federal și ale Comunității Internaționale de a se situa de partea Ucrainei și de a pune capăt războiului și barbariei Rusiei”.
Cui oare nu i s-au umezit ochii de înduioșare în reacție la această ”solidaritate” cu Ucraina a utecistei redegiste pe care, pe vremea în care nu derapase chiar ca la București, la summitul NATO, o mai numeam, cu respect, ”doamna de argint”, prin trimitere la mai puțin flexibila Maggie Thatcher? Ce bine ar fi fost să fie și Merkel de fier și nu de argint.
Ce minunat ar fi fost dacă i-ar fi lipsit cancelarei flexibilitatea excesivă, ei, cea crescută într-o țară ocupată de ruși, capabilă să se converseze în rusă cu KGB-istul din Dresda, căruia i-a devenit, involuntar, complice la atrocitățile comise în Ucraina. Dar nu de azi, de ieri. Ci de opt ani.
Să ne înțelegem. Merkel nu e singura care s-a înșelat. Nici Steinmeier. Nici Sarkozy. Toți candidații cu șanse la alegerile franceze l-au curtat pe asasinul, mafiotul și criminalul în masă Vladimir Putin.
Alți buni amici: Vucici și Orban
Toți au a se rușina adânc de prestația lor. Toți au a-și pune cenușă în cap. Problema e că limbile lor aplicate sistematic dosului tiranului n-au suscitat cine știe ce critici în rândul popoarelor lor. Problema e că Putin își poate permite să-și felicite prietenii de felul premierului Ungariei, Viktor Orban, sau, caz mai grav, al președintelui Serbiei, Vucici, pentru victoriile lor în alegeri.
Râzând de observatorii occidentali și de sociologii care au comis imprudența de a prevedea înfrângerea sa, ori rezultate la mustață, Viktor Orban s-a impus din nou, la Budapesta, adjudecându-și o majoritate constituțională, de peste două treimi. Simpatic acest Orban nu mai poate fi nici unui om cinstit, nici măcar celor de dreapta, de vreme ce liderul de la Budapesta a refuzat să ajute Ucraina, să-i remită arme ori să permită tranzitarea prin țara sa a furniturilor militare destinate Kievului asediat. Mai mult, Orban a avut prostul gust de a da mâna cu Putin și de a profita în continuare de pe urma Rusiei, după fulminanta și trufașa aruncare în aer, de către Kremlin, a dreptului internațional, prin cotropirea complet nejustificată a Ucrainei.
Înseamnă toate acestea că ungurii i-ar fi validat poziția scabros de ambiguă în chestiunea conflictului ruso-ucrainean? Să nu uităm că Orban a condamnat agresiunea rusă și nu a contrapus un veto sancțiunilor europene, deși a blocat un embargou energetic.
Pe de altă parte, nu atitudinea sa față de Rusia i-a adus puncte în rândul electoratului maghiar. Ci maniera în care a contracarat în 2015 nebunia Angelei Merkel cu deschiderea nelimitată a granițelor și cu părerea ei aberantă, potrivit căreia ”frontierele nu se pot apăra”. În Ucraina, se vede că se pot apăra. În plus, Orban a combătut vădit încercarea unei părți influente a elitelor apusene de stânga, de a promova ideea desființării națiunilor și de a ridiculiza religiile tradiționale ale civilizației iudeo-creștine.
Cazul românesc
Dacă ar fi foarte cinstit și nu și mincinos, și prefăcut, nu doar hoț de teritorii și comanditar de genocid în Ucraina, Putin i-ar putea felicita și pe mai-marii români. Mai rară e maniera în care știu ei să pună batista pe țambal. Mai rar modul magistral în care se pricep ei să menajeze Moscova.
E adevărat că, pe Twitter, președintele României, Klaus Iohannis, un mare specialist al schiului și golfului, ca și al susținutului de politicieni antireformiști ca Florin Cîțu, i-a urmat duminică seara, într-un târziu, pe omologii săi din Vest și a pronunțat cuvinte critice la adresa masacrului de la Bucea. Dar anterior n-a părut excesiv de revoltat de crimele de război comise de ruși.
Ministrul său de externe? El a ales mai întâi engleza pentru străinătate ca să bâiguiască un convențional bla bla de osândire.
”Invazia Rusiei în Ucraina are consecințe teribile, de neînchipuit – imaginile din Bucea și alte orașe din Ucraina trebuie să fie reamintire pentru întreaga lume că trebuie să oprim această agresiune ilegală și că toți cei găsiți vinovați trebuie să plătească! Justiția internațională ar trebui să prevaleze!”, a scris, tardiv și rece, președintele. ”Condamn ferm atrocităţile comise în Bucea şi în alte oraşe ucrainene, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Toţi autorii unor astfel de crime internaţionale trebuie traşi la răspundere în justiţie. România susţine pe deplin investigarea amănunţită a acestor fapte de către Curtea Internaţională de Justiţie”, a scris, ca vorbit cu președintele, duminică, ministrul său de externe, Bogdan Aurescu, pe Twitter. Dar în engleză, ”ca pe vremea Securității”, vorba lui Armand Goșu. Pe atunci una se spunea afară, alta se scuipa înăuntru.
Reacții spontane? N-avem.
Ar fi fost mai credibili și Iohannis și Aurescu dacă oficialii români ar fi decretat, ca Maia Sandu în Republica Moldova, zi de doliul național. Ori dacă șeful CSAT, Iohannis și subalternii săi, la alegere, incompetenți, lași, sau inepți, nu s-ar fi distins anterior ca devotați prieteni ai Moscovei, refuzând, spre deosebire de mai toate țările din regiune, să expulzeze spioni ruși cu acreditare diplomatică.
Nu sunt la prima lor inadecvare. Ar fi putut învăța multe și mult înainte de Bucea. Bunăoară de la senatorul american John McCain. În 2018, acest mare patriot se arăta rușinat și de propria sa țară, și de Franța și Germania, pentru maniera în care puterile occidentale au legitimat, practic, dezmembrarea Ucrainei, de către Putin, în 2014, refuzând să dea Kievului armele cu care să se apere. Dar probabil că, în capul lor, oficialii români sunt, mai știi, ”eroi”. De ce?
Pentru că au primit refugiați din Ucraina. Da, au făcut bine să-i primească, adaptându-se voinței covârșitoarei majorități a românilor. Dar nu, nu sunt eroi. Mai degrabă sunt o jenă pentru o țară și pentru o națiune despre care, uitându-mă zilnic la Zelenski și amintindu-mi uneori de Winston Churchill, cred, sincer, că au meritat să fie conduse incomparabil mai bine decât sunt acum.