A țipa după înfrângere: Israelul, teroriștii, Vestul și defetismul

Există strigăte ale victoriei. Ca să demoleze zidurile Ierihonului, Iosua a făcut ce-i poruncise Domnul: „Iată că dau în mâna ta Ierihonul cu regele şi cu luptătorii lui viteji. ³ Toţi oamenii înarmaţi să mărşăluiască în jurul cetăţii, înconjurând-o o singură dată. Aşa să faceţi timp de şase zile. ⁴ Şapte preoţi să meargă înaintea Chivotului, purtând fiecare câte o trâmbiţă din corn de berbec^[a]. În ziua a şaptea să înconjuraţi cetatea de şapte ori, iar preoţii să sune din trâmbiţe. ⁵ Când trâmbiţele din corn de berbec vor suna prelung şi le veţi auzi sunetul, tot poporul să scoată strigăte puternice. Atunci zidul cetăţii va cădea la pământ şi poporul va putea să atace, fiecare bărbat drept înainte!“

Dar există și țipete cerând înfrângerea.

Se aud din nou, puternic, în Israel și în SUA, după atrocitatea atent regizată de către teroriștii islamiști a asasinării ostaticilor lor.  

Ce ziduri vor cădea în zbieretele defetiste ale terorizatei stângi, care nu crede că Israelul mai poate înfrânge Hamas și aduce înapoi ostaticii, între altele pentru că s-a catehizat în leftista religie anti-Netanyahu și crede cu sfințenie că premierul, iar nu teroriștii și aliații lor, inclusiv de la Washington, ar fi de vină pentru uciderea lor?

Zidurile statului evreu?

Scopul terorii: să smulgă Israelului in extremis victoria

Cei 6 tineri, împușcați de la scurtă distanță, după ce-au fost înregistrați cu mesaje menite, dimpreună cu executarea lor, să spargă voința de rezistență a poporului evreu, pot însemna, indirect, supraviețuirea, dar și, Doamne ferește, prăbușirea Israelului modern. Procesul inițiat de șocanta ucidere a martirilor, poate cel mai traumatizant eveniment, pentru evrei, de după masacrul jihadist de la 7 octombrie, abia a început. Iar deznodământul lui promite să depindă de deciziile pe care le va adopta guvernul de la Ierusalim și de acceptarea lor de către poporul evreu.

Din unghiul statului evreu, aflat în război și sub atac din multiple direcții, nu doar dinspre Teheran și interpușii lui genocidari din Gaza, e clar că aceste hotărâri trebuie să-i asigure Israelului supraviețuirea. Iar nu să facă jocul teroriștilor care au pus în scenă acest dramatic masacru, spre a zgudui atât de rău opinia publică israeliană și americană, încât să-i facă pe slabii decidenți de la Washington și, parțial, de la Ierusalim, să capoteze și să cedeze jihdului.

Pe scurt, Israelul nu trebuie în niciun caz să admită să se lase terorizat de Hamas sau de patronii islamiștilor palestinieni de la Teheran, dacă nu vrea să-și compromită șansele de a repatria zeci de mii de oameni, evacuați din casele și orașele lor din nordul Țării Sfinte, din cauza amenințării bombelor Hezbollah.

Pe dezbinarea, smintirea și cedarea israelienilor și pe îngenuncherea impotenților și incompetenților decidenți americani în fața terorismului au mizat oamenii lui Yahia Sinwar când i-au asasinat pe cei 6 tineri a ”bout portant”, cum se spune în franceză.

Proba că Hamas e la capătul puterilor

Că Sinwar a luat această decizie cu Hersh Goldberg-Polin lângă el, așa cum e probabil, știind bine ce furtună imensă de emoții va stârni la Washington și Ierusalim cu acest nou masacru jihadist în banduliera lui de criminal în masă islamist, denotă, înainte de orice, disperarea Hamas. Care nu poate supraviețui, dacă Israelul nu-i cedează controlul asupra Coridorului Philadelphi, prin care are loc reaprovizionarea și reînarmarea teroriștilor din fâșie, sau fuga de sub asediu a combatanților jihadiști.

Netanyahu și majoritatea miniștrilor cabinetului de la Ierusalim au refuzat, săptămâna trecută, evacuarea de către israelieni a acestui coridor. Căci eventuala retragere, din zonă, a IDF, ar servi Hamas pe tavă supraviețuirea ca forță conducătoare în Gaza și, deci, victoria într-un război în care jihadiștii au fost masiv slăbiți și se află pe ultima sută de metri, devreme  se simt siliți să recurgă la băi de sânge de felul execuției celor șase ostatici.

Sigur, IDF s-ar putea, teoretic, întoarce la un moment dat în coridorul Philadelphi, după un acord care ar duce la eliberarea de ostateci, dar dacă l-ar evacua, i-ar fi extrem de greu, politic, să se reinstaleze în zonă. Așa a fost după nefericitele acorduri de la Oslo, după retragerea din sudul Libanului și evacuarea fâșiei Gaza în 2005.

Cei care, ca ministrul israelian al apărării, Gallant, insistă asupra acestei potențiale reîntoarceri în coridorul Philadelphi, au uitat istoria sau se prefac c-ar fi uitat-o.

Căci măsura pe care o propun, ca Israelul să renunțe ”vremelnic” la controlul căilor de contrabandă ale Hamas, ar compromite orice succes obținut până acum de statul evreu în materie de refacere a descurajării numeroșilor săi inamici de moarte și l-ar aduce în pragul unui monumental eșec în acest război.  

Dar mai știe Israelul că se află într-un război pe viață și moarte? Mai știu democrațiile liberale în frunte cu SUA, ce-ar însemna distrugerea statului evreu?

Dacă ar ști, mulți din cei care țipă în aceste ceasuri și zile după un acord cu teroriștii, între care sindicaliștii de stânga din Israel, s-ar tempera. Și ar amuți rapid. Cum ar trebui să amuțească și administrația Biden-Harris, din cauza căreia durata campaniei antiteroriste israeliene s-a prelungit mult prea mult.

Lupta pentru supraviețuire nu admite decât un drum

Dar nu Harris a amuțit ci alesul ei la vicepreședinție, Tim Walz. Omul Kamalei a optat pentru a tăcea, a spune ”mulțumesc tuturor” și a fugi de jurnaliști, în replică la întrebarea lor cu privire la reacția sa la asasinarea de la mică distanță a celor 6 israelieni nevinovați. Ceea ce spune totul despre agenda extremei stângi americane în Orientul Mijlociu, de vreme ce posibilul vicepreședinte al SUA n-a reușit nici măcar să îngaime că regretă masacrul terorist.

Slăbiciunea acestei stângi americane și complicitatea ei cu islamismul, cu aliații chinezi (pe care Walz îi iubește) sau cu cei ruși ai Iranului și cu orice forme de antiamericanism și antisemitism au jucat un rol considerabil în crearea precarei situații securitare în care se află Israelul.

Dar n-ajută să se ia ochii de pe minge, spre a se acuza factorii indirecți ai declanșării și înăspririi conflictului și ai deteriorării situației actuale. De vină pentru terorism sunt teroriștii. Ei trebuie combătuți până la eradicarea terorismului. Nimic altceva nu ajută. Și nimic nu poate înlocui unitatea poporului evreu sau rezistența la cântecele de sirenă defetiste.

Nici debarcarea, mult râvnită de stânga, a premierului Netanyahu, cel acuzat pe drept sau nu că ar torpila acordul cu teroriștii ca să prelungească războiul spre a supraviețui în funcție: chiar dacă așa ar fi, e bine să se spună, în fine, adevărul. Victoria asupra jihadiștilor, iar nu eliberarea ostaticilor, sau debarcarea lui ar trebui să aibă prioritate absolută între obiectivele actualului război. Iar această victorie ar putea fi mai aproape decât oricând, dacă țări ca SUA, Marea Britanie, Germania și Franța n-ar fi în mâna unor conduceri de stânga defetiste, dispuse să-și continue împăciuitorismul sinucigaș, țipând, ca progresiștii israelieni, după înfrângere.