Pulsiunea morții la Putin. Și la unii dregători occidentali

De ce se prelungește actualul război din Ucraina? Din varii motive raționale. Dar nu numai.

Între altele, războiul se prelungește pentru că Vestul nu-i pune capăt, intervenind viguros pentru înarmarea suficientă a Ucrainei, deși a fost în repetate rânduri avertizat că o victorie a Rusiei în regiune ar fi o catastrofă nu doar pentru ucraineni, ci pentru ordinea mondială și întreaga lume liberă. Și că acest conflict are nevoie de biruința Ucrainei, ca să nu se prelungească pe timp nedefinit ori să degenereze într-un război mondial.

Mai nou, și-a avertizat țara în termeni similari și un lider cu experiență. Care știe despre ce e vorba, întrucât a condus guvernul majestății sale în prima parte a acestui război și se numește Boris Johnson. În editorialul său din The Spectator, fostul premier al Regatului Unit relevă că Marea Britanie tergiversează ajutorul militar acordat Ucrainei. Johnson a cerut executivului de la Londra să-și intensifice, să-și grăbească și să-și amplifice ajutorul militar pentru Ucraina. Căci orice altceva provoacă ”pericolul unei catastrofale victorii a lui Vladimir Putin”.

De ce e nevoie de asemenea avertismente? Dar de tergiversările care le provoacă? Johnson și-a pus prima întrebare, criticând pe drept și refuzul Americii de a livra rachetele balistice ATACMS, revendicate de ucraineni.

Întrebării fostului premier i se poate adăuga, cu tot atâta îndreptățire, nedumerirea că șeful guvernului german blochează, de unul singur, livrarea de rachete similare, de tip TAURUS. O face în ciuda voinței multor deputați din toate cele trei partide guvernamentale germane, a cererii de bun simț a șefei Comisiei de Apărare a Bundestagului, a opoziției CDU. Fapt inedit în Germania, parlamentarii puterii, din Bundestag, i s-au adresat șefului lor de la butoane, Scholz, și i-au cerut într-o scrisoare cancelarului să dea lumină verde furnizarea rachetelor de croazieră în chestiune.

Cauzele raționale ale unui comportament irațional

Ce-i determină pe liderii german și americani (oricare are fi decidenții de peste ocean, în condițiile în care Joe Biden nu pare în deplinătatea facultăților sale mintale) să acționeze împotriva evidentului interes al Occidentului de a vedea Ucraina învingând în acest război?

Există mai multe motive pentru ceea ce îla Washington și Berlin se vinde, în genere, sub eticheta falsă de ”prudență”. Sigur că mai există în administrațiile din Vest confruntate în prezent coaliția militară a rușilor, nordcoreenilor, iranienilor și chinezilor inși incapabili să învețe din repetatele și tot mai costisitoarele greșeli politice externe occidentale ale ultimelor decenii.

În fond, n-au dispărut cei care, în pofida evidențelor, insistă că Vestul n-ar trebui ”să escaladeze”. Or, livrarea de arme unei țări care se apără nu se poate numi escaladare, iar de amplificarea tensiunilor, Rusia continuă să aibă ea însăși permanentă grijă mare să se întâmple, astfel încât să terorizeze și să intimideze Vestul, ca să-i poată contra reacțiile și să-i torpileze autoapărarea.

Alt motiv pentru reținerea de ajutoare suficiente este iluzia, potrivit căreia împiedicarea prăbușirii regimului Putin printr-o categorică victorie a Ucrainei ar fi în interesul guvernelor apusene, care controlează în prezent exportul de arme occidentale în Ucraina. Acest export e drămuit astfel, încât zisa victorie să nu se poată produce. Pentru că la Casa Albă și la Pentagon, responsabilii sunt prea leneși, lași sau inepți să-și imagineze și să pună pe picioare un program inteligent de gestionare a situației din Rusia după debarcarea lui Putin, temându-se de viitorul unei Rusii eliberate de coșmarul actualului ei tiran și criminal în masă. Pentru că unora dintreoccidentali li se pare că e posibil ca acest viitor să fie chiar mai rău decât răul potențial cataclismic al actualității.

În fine, al treilea motiv rațional, dar pernicios, care-i face pe liderii occidentali să-și dea cu stângul în dreptul, e incapacitatea lor de a le explica persuasiv cetățenilor, de ce este vital pentru interesele democrațiilor liberale de pretutindeni ca Ucraina să învingă în acest război. Ca atare, mulți oameni de rând își mai închipuie că a refuza Ucrainei ajutorul, e a-și băga lor bani în buzunar.

Urmările iresponsabilului comportament apusean

Ceea ce e fals. E chiar invers, în măsura în care înfrângerea Ucrainei ar antrena expansiunea Rusiei dincolo de granița de vest a fostei republici sovietice. Unde, ce să vezi, se află statele NATO.

Și chiar dacă după eventuala ocupare a României Alianța, al cărei secretar general adjunct e Mircea Geoană, fiu de general de Securitate, ar afirma și pe mai departe, că ”nu s-a detectat niciun indiciu că Rusia a atacat România deliberat”, articolul 5 al pactului defensiv nord-atlantic tot va trebui activat la un moment dat.

Iar americanii care au salvat Rusia de înfrângere, vor trebui să-și disloce militarii să lupte pentru eliberarea țărilor baltice și a Poloniei. Sau pentru a Germaniei și a Franței. Ceea ce ar fi net mai costisistor și în vieți, și în bani, decât să fie ajutați ucrainenii cu arme, să câștige ei înșiși.

Impulsuri iraționale

Există însă și motive iraționale ale acestui bizar comportament occidental, care asistă cu țârâita Ucraina, dar trimite un ajutor insuficient pentru ca trupele Kievului să poată repurta o victorie categorică, deși decidenții apuseni știu bine, după repetate avertismente ale experților și foștilor lor colegi, ca Johnson, că riscă astfel un triumf cataclismic al Moscovei, care ar fi și unul al Chinei.

E inavuabila speranță a unora într-o victorie a Rusiei și într-o izbândă a alianței dictaturilor, cu China în frunte.

Mulți oameni intuiesc ceea ce politologii, psihologii și sociologii știu bine. Și anume că, în unii, tocmai spectacolul slăbiciunii și neputinței declanșează un impuls al agresiunii, al brutalității de bully, al sadismului și al crimei. Cum spunea un militar de elită cu multă experiență: parte din problema omului care îmbătrânește este că nu mai inspiră sentimentul că ar fi periculos.

Ce se întâmplă la nivelul oamenilor obișnuiți are loc și la nivelul statelor. Cele care nu mai sunt capabile să proiecteze o imagine a forței, a capacității de apărare, a pericolului potențial pentru orice eventual agresor, vor fi, mai devreme sau mai târziu, atacate, cotropite și distruse. Spectacolul slăbiciunii americane în Afganistan și obediența anticipativă a fruntașilor din Washington a contribuit decisiv la adoptarea hotărârii lui Putin de a invada Ucraina, dictatorul rus știind că nu se va confrunta cu o ripostă americană dură și, cum i s-a promis, cu militari ai SUA pe teren.

Pulsiunea morții

După peste un an și jumătate de război, răstimp în care Rusia și-a reiterat și extins amenințările la adresa statelor NATO, ba chiar le-a atacat, probabil deliberat, cu drone, ca la Plauru, spectacolul slăbiciunii americane, germane și române începe să arate a ”death wish”, a pulsiune a morții.

Freud și-a articulat conceptul genial (deși controversat, desigur) de Todestrieb, de pulsiune a morții, în reacție la spectacolul furiei destructive a responsabililor în Primul Război Mondial.

În siajul său, psihanalistul iudeo-germano-american Erich Fromm a diagnosticat mari criminali în masă, precum Hitler și Himmler, drept personalități destructive, marcate de pulsiunea morții.

Că Putin le seamănă amândurora e clar. Dar liderul rus nu e singur pe lume. Și faptul că se bucură de ajutorul fie și involuntar al unor figuri de proră occidentale s-ar putea să nu fie o întâmplare, ci efectul unei afinități elective pe bază de pulsiune a morții. Nu e clar, încă, dacă această pulsiune a morții e înnăscută, sau nu. Îmi pare, mai degrabă, că e rezultatul unor frustrări puternice, precum și al unei profunde inadecvări la eșafodajul cultural, cu poruncile și comandamentele sale etice.

Când supra-eul culturilor începe să le ceară moralmente oamenilor mai mult decât pot duce, culturile devin ca oamenii: neurastenice, argumentează Freud în ”Disconfortul în cultură”/”Das Unbehagen in der Kultur”. În războiul contra Rusiei, sănătoși sunt ucrainenii și liderii lor. Nevrotici – unii lideri occidentali, mânați și mâncați poate nu doar de calcule raționale greșite, de banala inepție sau de lașitate, ci și de o aparent irezistibilă pulsiune a morții. Altfel e foarte greu de explicat stăruința lor într-o vădită și îndelungată inadecvare. Una, clar sinucigașă.