La București, Sofia și Budapesta se aud bine criticile și tânguirile ucrainenilor. Care luptă exemplar, chiar eroic, dar par a țipa inutil după ajutorul unor lideri care se prefac a fi tari de ureche. Atât la Berlin, cât și în parte din estul Europei, inși precum cancelarul Scholz, premierul Orban și președintele Iohannis se prefac că nici usturoi n-au mâncat, nici urechile nu le miros.
Ce nu par să fi auzit ei? Apelurile unui erou ca Zelenski. Sau ale unui ostaș viteaz precum Serghei Volina, comandantul Brigăzii 36 Mykhailo Belinsky de pușcași marini de la Mariupol, ultimii apărători ai portului de la Marea Azov.
Apelul unui erou
”Mariupolul poate fi salvat! Suntem pregătiți să luptăm până la ultima picătură de sânge, dar avem nevoie de ajutorul vostru. Să știm că s-a făcut tot ce e necesar, iar apoi noi vom încerca imposibilul…De mai bine de 50 de zile, apărătorii orașului se apără cu eroism, deși au venit asupra noastră forțe în număr copleșitor și ne confruntăm cu bombardamente aeriene neîncetate, focuri de artilerie și atacuri cu rachete. Mariupol este încă un oraș ucrainean, indiferent de ce vă spune propaganda rusă. Luptăm bătălii crunte în fiecare zi și respingem atacurile a mii de soldați inamici, împiedicându-i să avanseze. Toate acestea au un cost supraomenesc și este plătit cu pierderi teribile.
Dar avem nevoie de ajutorul vostru! Inamicii au încercuit orașul și au luat ostatici sute de mii de localnici. În buncărele noastre militare, aici, sunt femei care se ascund cu copilașii lor, dintre care unii sunt bebeluși. Multe sunt rude de militari și asta înseamnă că sunt vânate de inamici. Nu avem căldură, apă sau mâncare. Oamenii noștri răniți mor în chinuri groaznice zilnic, pentru că ne lipsesc medicamentele, dezinfectanți, iar anestezie nu mai avem de foarte mult timp.
Autoritățile ucrainene au negociat coridoare umanitare cu rușii, inclusiv prin președintele Turciei, Erdogan. Dar partea rusă nu și-a ținut cuvântul și toate eforturile au fost în zadar! Implorăm lumea să ne ajute să evacuăm răniții, copiii, femeile și trupurile celor morți. Au fost prea puține momente când am fost ajutați!
Rugăm politicienii lumii, personalitățile publice și religioase să NU fie indiferente la oamenii care au căzut într-o capcană, la Mariupol, fără vina lor. Acum noi, militarii, suntem forțați nu numai să luptăm cu aceste forțe dușmane care ne domină numeric, ci și să îngrijim peste 1000 de civili.
Să nu credeți promisiunile Rusiei cu privire la coridoarele verzi pentru armată. Nu este nicio îndoială că este doar o capcană ca să distrugă armata ucraineană fără nicio luptă! Nu vom ceda și vom lupta până la capăt! Dar loialitatea noastră față de jurământ nu este suficientă ca să eliberăm Mariupolul. Orașul trebuie deblocat imediat.
Pentru asta avem nevoie de arme grele! Stă în puterea UE și SUA să ne ofere aceste arme. Arme grele pentru apărătorii Mariupolului vor salva grupul militar ucrainean. Mariupolul poate fi salvat. Suntem gata să luptăm până la ultima picătură de sânge. Dar trebuie să știm că lumea a făcut tot ce a putut să ne ajute. Apoi, noi vom fi gata să facem chiar și imposibilul pentru țara noastră!”
Asurzeală falsă, pe românește
S-ar putea ca ”unii politicieni ai lumii” să audă apelul lui Volina. S-ar putea ca unora să li se înmoaie inima și să-i trimită armele cerute. Dar de ce par de piatră inimile dregătorilor celor trei țări?
De ce sunt atât de surzi și reticenți la revendicările de bun simț ale Ucrainei? Cere Kievul prea mult? Solicită ucrainenii mai mult decât armele cu care să-și apere țara atacată, sau decât li se cuvine după ce li s-a făcut în 2008, la București, când au fost lăsați să fie prada lui Putin? Nu se orientează ei destul spre valorile occidentale și ale democrației? Ba bine că nu. Și n-au dovedit ucrainenii că știu să mânuiască arme? Nu promit ei, credibil, să fie ultimul mare zid între Moscova și pericolul rusesc pe de o parte, și țările NATO, europene, din prima sau a doua linie, pe de alta? Și atunci?
Nu s-au familiarizat acești lideri de guvern și de stat de la București, Budapesta, Sofia și Berlin cu dreptul internațional, care spune explicit că a furniza arme unei țări agresate ca Ucraina e perfect OK și nu înseamnă că entitatea care livrează armele cerute s-ar transforma astfel în tabără beligerantă? Nu știu ei că e în interesul vital al românilor, ungurilor și germanilor să fie la adăpost de amenințarea rusă? Nu știu ei că e la fel de vital pentru aceste națiuni să se restabilească ordinea și securitatea și să se facă dreptate, pentru ca să nu domnească în lume dreptul forței, al crimei de război și al barbariei, ci forța dreptului, justiția și un minim de civilizație?
Motive revoltătoare, dezgustătoare, abjecte
Ba știu. Și tocmai pentru că știu sunt reticenți. Nu tuturor acestor lideri le displace cleptocrația putinistă. Unii, precum cancelarul Scholz, au cochetat în tinerețea lor marxistă și socialistă cu Germania comunistă, aflată pe atunci sub ocupație rusă și sovietică. Alții au făcut cele mai oneroase compromisuri politice cu oligarhiile și cleptocrațiile în fruntea cărora se află. Din care se recrutează, de pildă în România, mare parte din mai-marii serviciilor secrete.
Așa se face că România nu e decât o simplă democratură. Una care și-a distrus sistemul de drept și pluripartid postdecembrist, mimând o libertate și un occidentalism de care e încă foarte departe.
SRI, SIE și afacerile românești cu Rusia, care trec prin Turcia
Analizând motivele reticenței românești în chestiunea ajutorării Ucrainei, în care o țărișoară minusculă, precum Estonia, a făcut literalmente de 200 de ori mai mult decât impozanta Românie, Sabina Fati scrie, la Deutsche Welle, că ”guvernul Ciucă a adoptat recent prin ordonanţă de urgenţă o decizie UE, căreia i-a adăugat prevederi care introduc SRI şi SIE în Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe non-europene, comisie din care fac parte reprezentanţi ai guvernului şi Consiliului Concurenţei. Altfel spus, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe vor avea acces direct la documentele potenţialilor investitori şi, ar putea fi suspectate, că ar bloca unele companii în favoarea altora. E posibil ca unele anchete specifice să arate fluxuri suspecte de bani care ies din ţară, importuri şi exporturi care au legătură cu Rusia şi care continuă să se facă şi după ce Uniunea Europeană a impus sancţiuni. Diferite afaceri care implică relaţii ruso-române se derulează acum prin Turcia, ţară care nu a aderat la sancţiunile internaţionale, aşa că unele lucruri care se exportau în Rusia sau se importau din Rusia ajung în cele din urmă la destinaţie, chiar dacă ceva mai târziu din cauza rutei ocolitoare. Există suspiciuni şi asupra unor companii din Republica Moldova, care ar lucra în numele unor societăţi ruseşti, dar mai ales sunt sub lupă afaceri care ascund spălări de bani. Toate aceste presupuse nereguli puteau fi, însă, cercetate şi anchetate de Justiţie, fiindcă implicarea serviciilor de informaţii în afaceri, i-ar putea descuraja pe eventualii investitori serioşi. În fond, investiţiile non-UE sunt şi cele americane, canadiene, britanice, australiene, japoneze”. Apoi, Sabina Fati pune degetul pe rană:
”Există o răceală, dacă nu chiar o aversiune oficială faţă de eroismul ucrainean. Dincolo de discursuri şi declaraţii, e evidentă inadecvarea Bucureştiului şi lipsa solidarităţii la nivel politic. Felul în care a fost primit preşedintele ucrainean în Parlamentul României şi discursurile de întâmpinare spun totul despre cum priveşte elita politică autohtonă lupta pentru supravieţuire a ucrainenilor.”
Ce le alimentează unor repulsia și oroarea față de orice ajutor substanțial dat Ucrainei
Ce hram poartă această aversiune? Frica de Rusia? Ei, aș. Le-a trecut de mult mai tuturor dregătorilor europeni frica irațională de spectrele agitate în debut de război de propaganda putinistă, ba cu arsenalul nuclear rusesc, ba cu al treilea război mondial. Până și cei mai lenți la minte – iar serviciile secrete ori un președinte șef de CSAT n-ar trebui să facă parte din această categorie mai înceată decât media la procesări cognitive – știu între timp că Putin a blufat. Cum știu și că armata rusă e o catastrofă, dacă nu i se permite să asedieze un oraș și să-l facă una cu pământul, cum au făcut criminalii de război din subordinea lui Putin la Groznîi, Alep și Mariupol.
Altceva ațâță ranchiuna acestor inști. L-am văzut ”la lucru” pe președintele Grivco. L-am văzut decorând un simpatizant legionar. Apoi tăcând, abisal și colosal. L-am văzut dispărând în vacanțe interminabile. L-am urmărit, scandalizat, apărând Antena 3 în faza poate cea mai abjectă a acestui post odios, aparținând unui turnător al Securității, poliția politică comunistă românească, nu mai puțin sinistră decât KGB-ul frate mai mare, din care provine Putin. L-am văzut când a dat-o afară din slujbă pe nevinovata Kövesi la ordinul exponenților cleptocrației. L-am auzit recomandând golful în timpul unei crize sanitare și politice acute. Și i-am fost nefericiții spectatori și criticii săi neînduplecați, când, îmbrăcaț mai frumos decât chelnerii de lux, Klausl ucidea primul guvern de coaliție reformist și cu șanse de a face treabă europenizatoare în istoria postbăsistă a României.
De la un asemenea ins nu se poate aștepta simpatie nici pentru voința de fier a ucrainenilor de a rămâne despărțiți definitiv și irevocabil de trecutul lor comunist și cleptocrat, nici pentru bravura luptei lor istorice împotriva agresiunii mafiei ruse, al cărei șef suprem e un kaghebist ca Putin, secondat de alți polițiști politici, ca patriarhul Kiril. Nici Bulgaria nu stă mai bine cu cleptocrația proprie.
Cât despre Viktor Orban, avantajele pe care i le furnizează importul energetic din Rusia explică parte din succesele sale politice. Și mulți îl confruntă cu acuza că a construit un sistem nepotist, corupt până în măduva familiilor care fac parte din casta superioară, la putere, în Ungaria ”democrației iliberale”. Așa numit el însuși statul putred rău pe care l-a edificat în Câmpia Panonică.
Pentru asemenea lideri și cleptocrațiile din țările lor, valorile la care a aderat Ucraina, revoluția prooccidentală prin care au fost adoptate și eroismul cu care-și apără dreptul de a rămâne atașat la ele sunt ca aghiasma pentru necurat. Iată ce le explică zgârcenia de nejustificat. Parcimonia de tot râsul (în fapt de un cinism îngrozitor) cu care răspund apelurilor disperate ale unor militari care se pregătesc de sacrificiul suprem la Mariupol, sau unui lideri ca Zelenski, pe care, spre deosebire de omologii lor din Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și țările baltice n-au deniat să-l viziteze, cum n-au binevoit nici să-i trimită armele cerute, e un semn clar.
El le indică indubitabil forma mentală, de tip securistic. N-au fost ei înșiși turnători, sau ofițeri de poliție politică? Nu sunt ei înșiși hoți sau tâlhari de drumul mare? Nu trebuie să dispere.
Pot deveni oricând. Au toate însușirile necesare să exceleze în aceste îndeletniciri.