Ucrainenii au de dat trei bătălii decisive. Una, simbolică nu mai puțin decât strategică, pentru Mariupol. Portul asediat de 7 săptămâni a devenit un simbol, un miracol al rezistenței ucrainene și un fenomen militar potențial la fel de relevant ca Stalingradul în cel de-al Doilea Război Mondial.
A doua bătălie, nu mai puțin grea, vizează ținuturile ocupate, ca Herson și mai ales Donbassul. Dacă Ucraina rezistă și chiar izbutește să recucerească măcar o parte din teritoriul controlat de rusofoni și de trupele lui Putin, războiul – care se va termina cu debarcarea tiranului – e câștigat. Pentru că orice nouă și vizibilă aruncare înapoi a invadatorilor promite să-i fie fatală autorității tiranului.
Bătălia economică și rolul Germaniei
A treia bătălie e diplomatică și economică. Miza ei e dublă. Pe de o parte, Ucraina are mare nevoie nu doar de un al șaselea pachet de sancțiuni, pe care-l pregătesc în prezent dregătorii UE, ci de chinta roială a sancțiunilor: embargoul pe hidrocarburi care să includă petrolul și gazul rusesc.
Acest embargo ar seca bună parte din fluxul de fonduri grase cu care Putin își finanțează războiul murdar. În acest domeniu pârghia principală e Germania. Cancelarul trebuie să se hotărască de ce și în ce măsură chiar crede că oprirea importurilor de gaze din Rusia ar afecta catastrofal economia germană și – spaima supremă a guvernanților social-democrați de la Berlin – pacea socială, pentru că ar isca șomaj în masă.
Or, potrivit ambasadorului ucrainean la Berlin, Andrii Melnyk, înainte de război nici vorbă n-a fost de vreun cataclism. Pe atunci se mai susținea că Germania e puternică și poate face față și unei stopări instantanee a furniturilor de gaze rusești: ”Acum câteva luni”, a reliefat Melnyk, ”germanii asigurau lumea că nu există o dependență de Rusia și că totul era sub control. Toate acestea s-au dovedit, mai nou, un basm!”.
Factorul arme
Importantă e și secarea sectorului informațional. După două luni de război se resimte puternic și branșa de IT a Rusiei, din care dispar, treptat, atât specialiști, cât și marii producători de cipuri de felul concernelor Intel, Nvidia și AMD și, mai ales, taivanezul TSMC, care și-a sistat total livrările. Acest domeniu e și din punct de vedere militar cât se poate de important.
Net mai prețioase, pe termen scurt, sunt însă furniturile de arme grele, pe care le susține mai nou, activ, și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Din nou, un rol cheie îi revine și în această sferă Germaniei.
De la care Ucraina așteaptă livrări pe baza unui soi de ”Lend and lease”, formula prin care SUA i-au ajutat pe britanici la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când Regatul Unit îl înfrunta de unul singur pe Hitler și formidabila sa mașinărie de război nazistă și avea nevoie ca de aer de arme americane.
Din fericire, ucrainenii nu depind exclusiv de extrem de parcimonios distribuita bunăvoință a Germaniei. Îi mai ajută și americanii, și britanicii. În această privință e vital ca armele apusene, care să includă tancurile și avioanele, să ajungă la forțele armate ucrainene la timp pentru a face diferența în lupta pentru controlul Donbassului și, premiul suprem, la încleștarea pentru recucerirea și eliberarea completă a Mariupolului.
Or, trupele ruse se arată mult mai greu de combătut când sunt în defensivă, decât în ofensivă. În atac, batalioanele rusești s-au dovedit extrem de vulnerabile în fața unor echipe ucrainene mobile, dotate cu arme antitanc și antiaeriene moderne. În apărare par, pe alocuri, invulnerabile (deși sunt departe de a fi așa) câtă vreme forțele Kievului nu dispun de o artilerie demnă de acest nume, de tancuri, drone, elicoptere de atac, trupe și aviație suficientă.
Bătaia de joc dâmbovițeană
În acest context, ajutorul militar dat de România Ucrainei echivalează efectiv cu o bătaie de joc. După o pauză de zile, în reacție la o întrebare de bun simț adresată guvernului de G4Media, despre ajutorul militar acordat de București Kievului, a sosit la redacție un răspuns jalnic și deplorabil.
Comunicatul de presă (remis jurnaliștilor de la G4Media e) vechi din 27 februarie și anunță donarea a ”2.000 de căști de protecție balistică și a 2.000 de veste antiglonț (toate în valoare de 2 milioane de euro) donate armatei ucrainiene și cu un alt comunicat în care era vorba despre implicarea MApN în activitățile HUB-ului umanitar de la Suceava”.
Un astfel de ajutor mai mult decât meschin e cu atât mai regretabil, cu cât miza unei posibile înfrângeri ucrainene e net mai mare pentru Republica Moldova și România, decât pentru americani, britanici, francezi și nemți. Iar alte țări din zonă, ca Slovacia sau Cehia au ajutat enorm Ucraina cu rachete antiaeriene S 300, cu puști de asalt și cu lunetă și pistoale mitralieră, cu lansatoare de rachete antiaeriene Strela și 40 de tancuri T 72.
Până și micuța Estonie a trimis în Ucraina ”un total de 1.377 de tone de tehnologie militară, în principal letală, în valoare de 222 de milioane de euro, inclusiv cu deja celebrele sisteme anti-tanc FGM-148 Javelin, mine antitanc, arme de calibru mic, muniție, echipament de protecție, 13 vehicule, obuziere 50.000 de rații de câmp și altele”, scrie G4Media.
La toate acestea se adaugă și alt afront. Mai toți președinții statelor din zonă au vizitat Kievului. Cine a lipsit? Specialistul în golf, schi și tăceri prelungi aflat în România în fruntea CSAT.