Istoria se repetă. Oare? Din nou, stăpânul Rusiei anunță, prin sluga lui aplecată și prea plecată, Serghei Lavrov, cucerirea (rapidă) a întregului Donbass. Dar poate? Poate, speră putiniștii și rusofilii. Și securiștii și kaghebiștii.
Nu toți sunt troli. Dar toți se dau de ceasul morții să nu vadă nici crimele de război, nici siluirile din Bucea, nici genocidul. În schimb văd enorm și simț monstruos luarea cu japca ”a Texasului de la mexicani”. Istorisind în neștire această minciună despre epoca în care nu exista încă dreptul internațional și de enșpe mii de ori alte gogorițe similare, unii speră să micșoreze vina agresorului.
Alții, precum cancelarul Scholz și social-democrații lui, încearcă să scape de datoria lor morală și politică și să-i ducă pe nemți cu zăhărelul. Înfricoșați de perspectiva ca germanii să-și schimbe părerea despre războiul ruso-ucrainean, ori de eventualitatea de a se pune ei cu rușii, din palma cărora au mâncat cuminți, decenii la rând, Scholz și social-democrații lui pacifiști și rusofili cred că își pot rezolva dilema ajutoarelor militare pe care știu că e moral să le acorde Ucrainei, prin eschive și viclenii.
Astfel, au aprobat majorarea cu un miliard a asistenței financiare acordate Ucrainei. Care are însă nevoie acum de tancuri, mai mult decât de bani. Întrucât și partenerii lui de coaliție știu asta, Scholz le aruncă praf în ochi. Poziția lui (de a-i lăsa pe ucraineni să cumpere cu banii nemțești oarece marfă militară în Germania (dar numai arme defensive, se înțelege) ar fi, chipurile, consens european, sugerează cancelarul. Care minte de îngheață apele. Britanicii și olandezii îl contrazic nu cu vorba ci cu fapta.
În ce-i privește pe cei care-i aplaudă și pe el și pe și mai zgârcitul președinte Iohannis, de la trollii ruși la rusofilii sinceri, se mira recent Luminița Aldea (în Republica) de faptul că ”de la începutul războiului, am citit despre Zelenski că este măscărici, clovn, vinovat pentru morți, că nu vrea pace, că e slugă NATO, că-și autodistruge țara, că e un pericol pentru propriul popor, că e trădător. Le-am citit, m-am crucit. Cei ce susțin asemenea idei nu suflă un cuvânt despre Putin și despre invadarea barbară a Ucrainei, despre gropi comune, despre masacre. Unii – puțini – scriu că masacrele sunt făcute de ucraineni. Se omoară singuri, își distrug singuri țara ca să dea vina pe ruși. Nu știu cum explică violurile, că nu pot ucrainenii să se autovioleze”…
Ba, adaug eu, în gura propagandei sunt ca zmeul zemeilor la o adică, pot orice. Numai pe ”Putin-Făt Frumos din Lacrimă” să-l bată chipurile n-ar putea. Pentru că Fratele cel Mare de la Kremlin îi reprezintă pe Tolstoi, Cehov, Pușkin, pe Esenin și pe Dostoievski. De Pasternak, Mandelstam, Vasili Grossman, Soljenițîn, Saharov, Ziniavski, Bukovski, Șciaranski și Elena Bonner putiniștii au uitat.
”Vorbiți-le de mama Rusia, de caviar și frumusețe, femeilor care au fost violate în fața copiilor sau a părinților, copiilor violați, mamelor care și-au recunoscut copiii uciși și aruncați în gropi comune! Sigur o să vă asculte și o să iubească frumusețea Rusiei”, le recomandă d-na Aldea rusofililor.
Ucraina e granița dintre libertate și robie
Neurochirurgul și scriitorul Henry Marsh a reliefat că Ucraina este frontiera dintre sclavia rusească și libertatea occidentală. Orice altceva în afară de o victorie ucraineană înseamnă, potrivit lui, izbânda minciunii, a crimei în masă, a violului, a deportărilor forțate, a jafului, pe scurt, a răului.
Potrivit lui, Putin e perfect rațional, doar rău și ticălos. Nimic nu-l va opri în afară de o înfrângere în Donbass, mai estimează Marsh. Nu mai puțin sugestiv s-a exprimat premierul italian Draghi.
La adresa oricui, inclusiv a liderilor occidentali care-i refuză Ucrainei arme grele, liderul de la Roma a reliefat că ”termenii chestiunii sunt clari: pe de o parte e un popor atacat, pe de alta, armata agresorului. (A nu le da arme) e a le spune ucrainenilor: capitulați, acceptați sclavia și subjugarea – un mesaj contrar valorilor noastre de solidaritate europeană”. Ce-i e clar însă lui Draghi și altor oameni de bun simț, nu le e limpede altora.
Dacă de crime de război nici vorbă nu poate fi, cum să vadă rusofilii genocidul comis de ruși? Cum să le intre în îngusta și puțina realitate pe care o mai percep, ideologizați cum sunt, o crimă de proporții epice, o faptă malefică de dimensiuni colosale?
Pentru evitarea întrebărilor grele de sens și de consecințe, să trăiască subterfugiile domnului Macron și dadarismul, cum am tradus pe românește termenul anglo-saxon de whataboutism. Păi ce, rușii sunt singurii? Nu sunt și ucrainenii ”naziști”? Uite că nu sunt. Au ales democrația, drepturile omului, liberalismul, Vestul.
Spre supărarea rușilor mari. Care promit acum să le scoată din cap rușilor mici, în Donbass, spălătura (americană) pe creier. Cu arme convenționale, nu nucleare, dă asigurări Lavrov.
Socoteala de la Moscova și cea din târgul ucrainean
Ucraienii, care știu ce înseamnă niște perechi de valenki, de cizme de pâslă rusești în orașele lor schingiuite, jupuite, distruse, nu sunt de acord. Se apără ca leii, mai motivați să-l respingă pe agresor decât au fost la Kiev și în împrejurimi, când încă nu știau ce fac cotropitorii la Bucea și la Borodianka.
Așa că marți, 19 aprilie, în plină ofensivă rusă în regiune, ucrainenii, culmea, recuceresc Marinka, în sud-vestul raionului Donețk. Pe care ar urma rușii să-l ”elibereze” rapid.
La Mariupol, la fel. Ucrainenii nu sunt de acord cu ultimatumul rusesc și rămân să-și apere petecul de patrie din jurul uzinei de oțel Azovstal, în fața unei armade, completate cu mercenari și teroriști ceceni. Putin îi trimite în linia întâi, ca masă de manevră pe libieni, dacă nu și pe mercenarii grupului Wagner, pe care dictatorul i-a cumpărat cu banii furați rușilor. Și poporului cecen. Dar, ce să vezi. Ucrainenii rezistă.
La rândul lor, cecenii satrapului Kadîrov și rușii stăpânului său, Putin, se răzbună. Uzina, adăpostind femei și prunci refugiați din calea violatorilor de femei și de copii, e bombardată masiv. E pisată de bombe-covor, în întregime și în adâncime. Ostașii ucraineni anunță lumea că scot oamenii (sau ce a mai rămas din ei) de sub dărâmături. Dar de cedat, nu cedează. Nu cedează și pace bună!
Teoretic mai bine pregătite decât prima oară, trupele invadatoare nu s-au dezlănțuit în Donbass la 18 aprilie decât după ce s-au regrupat și și-au completat rândurile decimate de partea întâi a războiului, în care, pe câmpul de luptă, ucrainenii le-au dovedit. Prin urmare, cotropitorii, învinși, s-au răzbunat, omorându-le luptătorilor familiile. Vindicta s-a soldat cu mase de civili torturați și asasinați. Și cu violarea în masă a fetelor, femeilor și copiilor lor. Noua ofensivă a invadatorilor a reaccelerat bătăile inimilor de piatră ale putiniștilor și filorușilor. Nu puțini dregători europeni crapuloși speră și ei, în sinea lor, într-o rapidă victorie rusească.
Speranțe futile?
Există motive serioase să se considere că se amăgesc. Instinctul lor de ștabi cumpărați, sau incompetenți și lași le spune că o victorie a lui Putin i-ar izbăvi de varii necazuri și neplăceri. Ar slăbi considerabil presiunea celor care apelează la rațiunea lor de politicieni occidentali și le cer să-i ajute pe luptători cu tancurile pe care le cer, știind că miza conflictului vizează valorile apusene și securitatea întregii Europe. I-ar anemia, totodată, și pe cei care fac zadarnic apel la conștiința și simțul etic ale acestor demnitari ticăloși, care știu că ucrainenii au fost atacați de un stat agresor, terorist și criminal; și totuși nu mișcă un deget în ajutorarea victimelor, decât dacă, față cu revoltata opinie publică apuseană, ori cu aliații lor guvernamentali, chiar nu mai au încotro.
Apelul la simțul etic al așa-zișilor dregători europeni e, în sine, perfect inutil, desigur. Pentru că e vorba de slugi trădătoare din fire și de inși cu inimi seci, preocupați doar să șmecherească publicul astfel încât să iasă ei bine dintr-o comparație involuntară a națiunilor lumii libere între mai orice lider actual și un președinte indubitabil erou, de factura lui Volodimir Zelenski. Indirect, însă, ajută. Pentru că și cei mai obtuzi politicieni sunt sensibili la electorate și la idiosincraziile lor în democrațiile apusene.
Dar fiecare pasăre pre limba ei piere. Ciripitorii sfârșesc adesea prin a ajunge la mâna celor pe care cu mare plăcere i-au turnat pentru cine știe ce mărunte avantaje. Similară e și soarta politicianului mișel. Pedeapsa netrebnicului ar fi să se regăsească în offside, dat fiind ajutorul livrat ucrainenilor de alți lideri, mai morali, ajutor cimentând incapacitatea Rusiei de a cuceri Donbassul.
Importanța Donbassului și a narativului
De ce are nevoie Putin de acest teritoriu? Dintr-un singur motiv. Nu pentru a-și ameliora decisiv poziția strategică. Ori să câștige bani de pe urma lui. Nu ca să obțină cine știe ce resurse.
Doar ca să alimenteze narativul fals, dar salvator de fotoliu prezidențial, potrivit căruia Rusia ar fi învins în Ucraina, iar el, Putin, nu e un jalnic perdant și un biet dictator înfrânt și umilit de curajul, de rezistența, de tenacitatea și de inteligența unui popor liber. Altul, decât cel rus.
Da, importantă e nu doar înfrângerea oștirii adverse, cât n-a capitulat. Povestirea despre un război care se termină în coadă de pește poate conta, de asemenea, enorm.
Dacă ucrainenii îi rezistă vizibil Rusiei, sau recuceresc orașe, precum mai nou Marinka, în sud-vestul raionului Donețk, ori așezările din jurul masiv contestatului Izium, cum au izbutit să facă la 18-19 aprilie, acest narativ se surpă, oricât va încerca propaganda să dea vina pe americani și pe întreaga lume liberă. Rușii vor începe, în consecință, să vadă adevărul ocultat de serviciile de propagandă și dezinformare ale regimului, întrucât, chiar acceptând mistificarea adevărului acestui război, vor întreba de ce a declanșat tiranul o ”operațiune specială”, pentru care nu era suficient pregătit. Din momentul în care vor recunoaște goliciunea țarului, debarcarea lui Putin devine foarte probabilă. Iar când mamele își vor număra copiii-recruți aruncați în bătălie și răpuși, aproape certă.
Secretul victoriei
De ce se repetă istoria? Pentru că omul nu se schimbă și reacționează în situații asemănătoare așa cum a făcut-o în trecut. Chiar dacă sunt mai precauți, chiar dacă atacă net mai prudent și mai inteligent, rușii nu au cum să frângă doar cu superioritatea rachetelor și mercenarilor lor un popor care se apără de agresiune, știe că luptă într-o conflagrație dreaptă și crede în puterea sa și a liderilor săi de a învinge în război.
Moralul de oțel al luptătorilor ucraineni va sfârși prin a le frânge rușilor gâtul, așa cum rușii l-au zdrobit cândva pe al germanilor și românilor la Stalingrad. S-ar putea să mai dureze. Dar e foarte probabil ca, dacă ucrainenii rezistă și actualului șoc, în câteva zile totul să se fi terminat.
Această eventualitate e imaginată și de Institutul pentru Studiul Războiului din Washington, citat de BBC. Potrivit lui, ”e puțin probabil” ca ofensiva Rusiei în Donbass ”să aibă un succes mult mai amplu decât ofensivele anterioare”, chiar dacă forțele Moscovei ”își adjudecă niște victorii limitate”. Căci trupele ruse nu s-au reconstituit adecvat și nu și-au refăcut cum trebuie unitățile retrase din nord-estul Ucrainei.
Dar decisive nu sunt eventualele neajunsuri ale procesului reîmprospătării trupelor invadatoare. Hotărâtor, dincoace de Providență, promite să fie spiritul celor două oștiri. Și al liderilor lor. O armată e conștientă că e condusă excepțional și că e liberă să ia inițiative pe câmpul de luptă. Ea va zdrobi în mod necesar un inamic încremenit în fața ordinelor de sus, tremurând de frica autorității, în capul căreia, zeu și idol suprem, tronează sângerosul și criminalul dictator.
Pe scurt, perspectivele de succes ale ofensivei ruse în Donbass sunt sumbre. Nu pentru că rușii n-ar avea armele mai bune și mai mulți ostași. Nu pentru că refuzul unor Scholz et comp de a le da arme grele ucrainenilor nu i-ar ajuta mult pe Putin și pe soldații lui violatori și criminali. Ci pentru că de sus până jos e radical diferită compoziția celor două tabere. Cum și spiritul imprimat de liderii celor două oștiri se deosebește precum cerul de pământ.