Legalitatea sau ilegalitatea arestării lui Maduro. Și moralitatea ei

A încălcat Trump dreptul internațional, arestându-l pe Maduro? E el comparabil cu Putin? Sau este dreptul internațional care se invocă ad nauseam în acest caz, prea frecvent abuzat ca scut al tiranilor și criminalilor, mai degrabă decât folosit întru tragerea la răspundere a răufăcătorilor reali?

Există oameni de bună credință care pun la îndoială legalitatea și moralitatea arestării lui Maduro. Mulți se lasă orbiți de etichete. Cum e termenul de ”drept internațional”.

Or, între 2006 și 2024, în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Israelul, o democrație liberală cu stat de drept și justiție independentă, care nu admite rasismul și discriminarea religioasă sau etnică, ori încălcarea drepturilor minorităților sexuale, a fost condamnat de 108 ori. În acest timp, Venezuela, în care protestatari pașnici au fost călcați sub șenile de tancuri, iar oamenii reduși la tăcere pentru disidență, a fost osândită de 3 ori. Iranul genocidar de 15. Iar China comunistă niciodată, deși ultimele două sunt țările cele mai represive, cu cele mai multe execuții pe bază de ”justiții” eminamente samavolnice.

Reiese că mulți au concepții vagi sau fundamental greșite despre noțiunea de ”drept internațional”. Pe care n-o înțeleg corect și n-o testează pe bază de realități.

Sunt oameni, altfel spus, naivi. Dar există și o partidă de adepți intelectuali cinici ai dreptului ”internațional” al dictatorului venezuelean de a nu fi extras din Caracas, care nu sunt doar vicleni sau ticăloși, ci și proști. Își ascund adesea prost socialismul, colectivismul, antiamericanismul, anticreștinismul și antisemitismul, uneori și ignoranța, invocând la nesfârșit mantra ”dreptului internațional”. Ale cărui prevederi și aplicații în cazul lui Maduro însă nu le cunosc. Sau nu vor să le știe.

Dar al cui e acest drept ”internațional”?

Al tiranului? Al criminalilor în masă gen Putin, Xi și Khamenei care-l susțin pe liderul socialist venezuelean, dimpreună cu socialiști și islamiști iudeofobi ca Mamdani?

Fapt e că, spre a-și promova interesele și a-și apăra clienții extremiști și teroriști, tiranii nu se mulțumesc să declanșeze represiuni și războaie fierbinți și hibride împotriva propriilor popoare și statelor vecine, vezi cazul Ucrainei, ci se folosesc din plin și de așa-zisul ”drept internațional”, strâmbat la ONU, în folos propriu, de majorități nedemocratice.

Aceasta e una din căile protejării tiranilor și teroriștilor de tragerea lor la răspundere după sărăcirea și împilarea tuturor celor ce încap sub autoritatea lor și a satrapilor lor.

Cu banii furați de la națiunile libere pe care le încalecă, dictatorii nu-și finanțează doar armatele teroriste, ci și propaganda globală, pe care o fundamentează ideologic cu profesori de ”anticomunism”, de ”istorie” revizionistă, de ”bolivarianism”, de ”drept internațional”, de ”istorie americană” contrafactuală, de studii post-coloniale, de rasism.

Etcetera. Etcetera. Mantra lor e că, în termeni morali, debarcarea lui Maduro e ”posibil” să fi fost justă, dar în termeni de forță, între modul de a acționa al lui Trump în Venezuela și cel al lui Putin din Ucraina nu ar exista, chipurile, ”nicio deosebire”.

Nimic nu poate fi mai fals. De ce? Și care e realitatea?

Trump a extras din Venezuela nu doar un criminal, ci și un uzurpator al fotoliului prezidențial care n-avea nicio legitimitate. Căci furase alegerile, călcând în picioare suveranitatea Venezuelei. Prin urmare, America n-a încălcat vreo suveranitate națională, ci a început, dimpotrivă, să ajute să fie redobândită. Căci în Venezuela, din pricina foametei la care era supus poporul, revoluția, care ar fi fost soluția, devenise o utopie. E greu de crezut că venezuelenii s-ar fi putut elibera singuri. Și cu atât mai puțin cu ajutorul strâmbului drept internațional. A cărui reformare (citește îndreptare) o cere nu de azi de ieri Germania.

Putin a declanșat și susține de mulți ani o agresiune genocidară împotriva unui popor vecin, al cărui drept sacrosanct la existență și autodeterminare nu-l acceptă. Agresiunea lui încalcă de peste un deceniu libertatea, demnitatea și dreptul la existență ale unui popor suveran. Invazia lui Putin nu îndreaptă rele veritabile, ci ucide mase de oameni, deși Rusiei nu i se pricinuise niciun neajuns real când a fost provocată să cotropească Ucraina vecină.

Când scopul scuză mijloacele

E adevărat că democrației liberale și statului de drept nu le convin principiul machiavelic potrivit căruia scopul ar scuza mijloacele. Dar când națiunea, democrația și statul de drept se găsesc în pericol acut, când statele eșuate au fost transformate de bandiți-polițiști politici în țări mafiote, libertatea tuturor fiind amenințată de regimuri și mișcări totalitare, recursul la metode neortodoxe nu e doar permis. Este obligatoriu, pentru salvarea sau reedificarea acestor țări și validarea sistemelor în care, în mod normal, scopul nu mai scuză mijloacele.

Iată pentru ce există proclamările de stări de urgență. Sau de necesitate. Când se suspendă drepturi. Alt exemplu de mijloace democratic discutabile, necesare apărării democrațiilor? Anglia și SUA le-au aplicat în al Doilea Război Mondial. Când i-au adunat și internat pe teritoriile celor două țări pe străinii din statele ostile, cu care se aflau în conflict militar.

România și Rusia au fost transformate de polițiile lor politice postcomuniste în state mafiote, în anii 90. Pe modelul lor a acționat și așa-zisa revoluția ”bolivariană”, a lui Chavez și Maduro, pe care o regretă politologii și profesorii de ”anticomunism” evocați. Ideologia lor socialistă și național-comunistă a slujit de paravan prefacerii Venezuelei în imperiu mafiot.

Și terorist. La umbra ”dreptului” internațional folosit abuziv, precum și a mijloacelor puse la dispoziție de dictaturile răsăritene, cei doi tirani au transformat Venezuela în țară a traficului de stupefiante, a crimei și represiunii sângeroase, precum și în bază de susținere a totalitarismului și terorismului islamist, putinist și comunist.

Se putea spera în tragerea lor la răspundere în temeiul ”dreptului” internațional?

E de tot hazul cine crede în asemenea naivități. Dar e vrednic de milă și cine nu știe că, de fapt, dreptul internațional în forma lui actuală permite arestarea unui ins ca Maduro.

În acest context e absurd să se pună la îndoială legitimitatea și îndreptățirea acțiunii americane împotriva dictatorului narco-traficant panamez, Noriega, din 1989. Ori punerea sub acuzare în justiție, la New York, în martie 2020, a lui Maduro, pentru ”narcoterorism”, pentru ”trafic ilegal de arme”, pentru ”conspirație în vederea contrabandei masive cu droguri exportate în Statele Unite” și, mai nou, pentru conducerea cartelului ”De Los Soles”. E vorba de o organizație de crimă organizată transnațională, încorporată în serviciile secrete venezuelene, în structurile ei armate și în instituțiile ei politice.  

Răufăcătorul de la Caracas (pe capul căruia se pusese un preț de 50 de milioane de $) nu ar fi trebuit tratat ca șef de stat nici dacă ar fi câștigat în mod corect alegerile venezuelene. La urma urmei, un criminal în masă nu poate fi acceptabil ca lider în familia națiunilor civilizate. Un criminal cu mâinile vizibil și abundent pătate de sânge (care acordă azil și unor teroriști genocidari precum ai Hezbollah) n-ar trebui să se bucure, moralmente, juridic și politic, de nicio legitimitate. Cu atât mai puțin e poziția sa juridic tenabilă și imunitatea lui justificabilă și acceptabilă, din unghiul ”dreptului internațional” mult invocat, de vreme ce dictatorul, așa cum era Maduro, nu era recunoscut ca președinte de stat, ca lider legitim, pe plan global.

Și dacă nu era recunoscut, nici pe plan intern, venezuelean, de vreme ce, din 2018, după frauda electorală din acel an, Adunarea Națională a Venezuelei i-a recunoscut președinția lui Juan Guaido, ca șef de stat interimar conform constituției venezuelene. Atunci, nu mai puțin de 50 de țări (în primul rând cele europene) au acceptat sentința Adunării Naționale venezuelene, iar Statele Unite i-au retras lui Maduro recunoașterea.

Ar fi fost nevoie ca SUA să declare război Venezuelei înaintea extragerii dictatorului de la Caracas?

Nicidecum. Mobilul acțiunii, cum relevă comentatorul american Alexander Muse, care amintește de cazul similar al capturării panamezului Noriega, arestat cu fix 36 de ani înainte de Maduro, n-a fost cucerirea Venezuelei, ci reținerea unui criminal. Nicio instanță juridică internațională n-a invalidat decizia judecării și condamnării lui Noriega, în SUA. Ceea ce conferă legitimitate internațională capturării și deportării lui Maduro întru judecarea lui.

Cât despre intelectualii români, americani, româno-americani, europeni, adepți ai dreptului dictatorului de a nu fi arestat de administrația Trump, problema lor nu e atât Maduro și legitimitatea prinderii lui, cât președintele SUA și, mai ales, succesul unui guvern care și-a propus să refacă America. Și să-i redea măreția. La rigoare, cum să-și permită executivul din Washington să treacă de la vorbe la fapte și să-și materializeze promisiunile?

Ce se vor face aliații extremei stângi, căreia îi slujesc acești profesori de ”anticomunism”, dacă Trump ajunge chiar să se folosească în scopuri morale și legale de forța și de mijloacele superputerii, punându-i în pericol pe inși precum Xi, Putin, Khamenei și pe teroriștii lor islamiști, ori pe primarii socialiști gen Mamdani, care anunță instalarea colectivismului? Te pomenești că va fi apărat și Taiwanul? Că nu va mai fi demonizat Israelul? Că, ajunsă sub influența SUA, UE nu va mai fi dată peste cap de imigrație islamistă și de cenzura progresistă care a suprimat libertatea opiniei, deci democrația, în numele apărării ei?

Iată problemele propagandiștilor profesori progresiști la diverse universități din SUA și UE. Care se dau acum îngrijorați foc de arestarea unui lider de cartel-dictator-criminal în masă.  Ce-i supără pe cinici și pe radicalii anti-occidentali, anti-americani, anticreștini și antisemiți e faptul că Rusia, China și Iranul, precum și teroriștii islamiști ori narco-traficanții nu mai pot folosi Venezuela ca bază. Și că mai dispare un stat ”socialist”, antiamerican și antiisraelian.

PS (LE). Văd mulți îngrijorați de mobilul acțiunii americane. Că Trump ar fi ”prădător”, că ”vrea petrolul” venezuelean, că Groenlanda și Cuba și câte și mai câte. Proba onorabilității acestor prezumtive ”alerte” e aceeași ca la antisioniștii de serviciu. Sunt ei doar critici legitimi ai Israelului? Sau antisemiți? Răspuns: sau mai arătat criticii acțiunii lui Trump alarmați când Rusia, China și Iranul devalizau Venezuela, aflată practic sub ocupația lor? I-a iritat oare pe criticii Israelului colonialismul arab? Expluzările de evrei din statele musulmane? Omorurile și violurile în masă ori răpirile de creștini comise de jihadiști? Genocidele reale, nu cel imaginar ”al statului evreu”, săvârșite de regimurile chinez, rus, iranian, de milițiile islamiste sudaneze sau nigeriene? Nu? Îi doare doar ce face Netanyahu? Păi de ce, dacă nu-s antisemiți? În fine, s-a afirmat că acțiunea lui Trump ar legitima faptele imperialiste ale unui Putin. Nici vorbă de așa ceva. Putin n-are nevoie de justificări ca să invadeze țări străine ca Georgia, sau Ucraina. Sau republici autonome precum Cecenia.