Căderea lui Maduro: mulțumim, America!

⛄Vă mulțumim că sunteți alături de noi și ne susțineți jurnalismul. E independent. Dacă apreciați articolele, știrile, analizele și comentariile noastre, vă rugăm să ne ajutați să continuăm. Chiar contează. O donație, oricât de mică, face o diferență reală.

E mare sărbătoare. Nu doar la Caracas. Nu doar în casele cubaneze. Nu doar în milioane de familii venezuelene din țară, de la Miami, din Spania, din Chile și din întreaga lume.

Dictatorul, un național-comunist ca Ceaușescu, genul de tiran celebrat de Tucker Carlson și de ”suveraniști”, (un șef de regim totalitar care trage în popor și omoară mii de compatrioți ca să rămână el la putere și să-și poată închina țara în continuare Chinei, Rusiei și Iranului), a fost ridicat din dormitorul său.

El și soția lui dormeau, după ce-și uraseră la mulți ani la cârma Venezuelei, cu cizma lor de magnați pe grumazul poporului lor. Li s-a rezervat o deșteptare dură. O operațiune de comando a trupelor de elită americane din Delta Force i-a luat pe sus.

La judecata de acum

Tiranul se va confrunta, să sperăm, cu un tribunal venezuelean, care-l va judeca, nădăjduim, mai pe îndelete decât au fost cântăriți dictatorii României, Pingelică și Lenuța, înainte de a fi pedepsiți acum 36 de ani.

Maduro va trebui să dea socoteală, între altele, pentru furtul alegerilor prezidențiale câștigate clar de Edmundo Gonzalez, omul susținut de laureata premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado.

Ar trebui să mai dea socoteală și pentru înfometarea poporului venezuelean. Pentru că și-a silit poporul să mănânce șobolani și gunoaie. Pentru că i-a ucis pruncii din pricina lipsei de lapte praf din rafturile goale ale magazinelor. Pentru adăpostirea și ghiftuirea teroriștilor islamiști din Hezbollah și ai altor membri de miliții și grupări iraniene. Pentru oblăduirea narcotraficanților promovați de regimul său. Pentru deschiderea largă a porților venezuelene în profitul Chinei comuniste, a Iranului islamist și a Rusiei putiniste. Pentru exportul de tâlhari de drumul mare în America. Pentru sărăcirea lucie a unui popor a cărui țară dispune de inimaginabile cantități de țiței . Ca și de alte bogății.

Știu, se vor repezi mulți, în siajul teroriștilor Hamas, să verse și ei oceane de lacrimi de crocodil

Se vor năpusti oștiri de trolli să ne întrebe ca Frații Musulmani: ”cum poate Trump? De ce n-a negociat? De ce se repede ”să fure” petrolul venezuelean? Cum și-a permis să încalce dreptul internațional, arestându-l pe președintele ”liber ales” al Venezuelei?”

Cum de i-a lipit de obraz o palmă chiar atât de grea lui Putin, care-l imploră acum pe Trump să-i dea drumul lui Maduro, după ce Rusia s-a făcut de tot rahatul, abandonându-l și pe acest satrap al Moscovei, cum îl părăsise anterior la greu pe dictatorul sirian Bashar al Assad?

Să le răspundem răbdător

Omul nu fusese ales liber. Uzurpase fotoliul prezidențial. Omul, un fervent adept al intervenției ruse în Ucraina, era un ucigaș în masă, susținut totuși de Rusia, China și Iran. Ceea ce spune tot ce trebuie știut despre aceste dictaturi răsăritene.

Cu acest ticălos, delincvent de drept penal, narcotraficant, criminal și asasin în masă, care și-a călcat poporul literalmente cu TAB-urile, care l-a schingiuit în fel și chip timp de un sfert de veac (inclusiv sub predecesorul sau, Chavez) nu era nimic, dar absolut nimic de discutat și negociat. Totuși, Trump a încercat. Înainte de a-l scula azi din pat, liderul american vorbise anul trecut cu el în repetate rânduri și îi spusese să plece de bună voie. Tiranii s-au amuzat.  

Maduro n-a vrut. A început să urle la Trump și să se bată cu pumnul în piept, bazându-se pe avioanele și rachetele lui rusești de tip S 300. Ori pe frica președintelui american și a izolaționiștilor din jurul său de ”forever wars”. Ca și pe ”dreptul internațional”, invocat acum cu monumentală ipocrizie, ca să osândească America, de Rusia lui Putin, de sugeraniștii ei și de alți fani ai mișcărilor și regimurilor totalitare, .

N-am, în ripostă, decât aceste cuvinte: Mulțumim, America! Mulțumim, domnule Trump

Sub predecesorii tăi de stânga, Obama și Biden, dictatorii gen Chavez, Maduro, Putin, Khamenei și Xi și-au făcut de cap, au înflorit, s-au întărit, s-au răspândit și au omorât, sugrumând libertatea multor miliarde de oameni. Arestarea lui Maduro e pentru aceste miliarde o zi fastă. O zi de mare sărbătoare. Și de mare anxietate pentru dictatorul iranian. Care se ascunde și el îndărătul unui ”drept internațional” strâmbat și abuzat la culme de tirani, astfel încât să-i protejeze, în timp ce regimurile lor demonizează state libere, democratice, respectând drepturile omului, ca Israelul, împiedicându-le să se apere de terorism. Cu un astfel de ”drept internațional” strâmb, oamenii dornici de libertate nu au ce face.

Se anunță deci vremuri grele pentru Khamenei. Nu doar pentru regimul cubanez. În Venezuela, Khamenei nu va mai putea fugi. Și regimul castrist precum și cel sandinist vor trebui să-și reevalueze urgentissim opțiunile. There is a new sheriff in town, a spus senatorul Lindsey Graham. Iar Rusia nu este, iată, un aliat de nădejde. Tremură izmenele pe bătrânul criminal islamist de la Teheran. Poporul său îl vrea mort. Și moartea a meritat-o cu vârf și îndesat, după măcelurile la care a fost complice, între altele în sudul statului evreu, la 7/10/2023.

Și pentru faptul că tiranul iranian tremură cum n-a mai dârdâit în viața lui, avem a mulțumi Americii. La fel, pentru prețul benzinei care va începe în curând să scadă perceptibil.

Din păcate, poporul iranian va avea în fața sa zile grele. Pentru că eliberarea Venezuelei e o transpunere evidentă a doctrinei Monroe. Care cere Americii să aibă grijă de ograda ei. Să nu lase puterile străine (gen China, Rusia și Iran) să-și facă mendrele în proximitatea granițelor SUA. Or, Iranul se află din păcate în afara ariei de interes a doctrinei Monroe. Poporul iranian nu se poate baza acum decât pe ajutorul Israelului. Al Mossadului. Ar fi extrem de important, pentru securitatea statului evreu, ca regimul Khamenei să cadă.

Dar nici venezuelenilor nu le va fi ușor. Libertatea lor e fragilă, în măsură în care nu și-au cucerit-o ei înșiși, ci le-a fost pusă în brațe de Donald Trump. Au în față un drum pieptiș.

Dar ce-ar fi fost, oare, dacă ar fi câștigat alegerile Kamala Harris, pe care jurau mulți politologi români din sfera profesorilor universitari care nu scapă niciun prilej de a-l demoniza pe ”hitleristul” Trump?

Nici nu vreau să mă gândesc. Ori să-mi amintesc. Spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești. Ridic paharul de șampanie. Mulțumesc. Mulțumesc, America. Mulțumesc, domnule Trump.

Soarta lui Maduro ar trebui să fie un avertisment pentru toți tiranii care mizează pe socialism (și-și aduc invariabil țara în sapă de lemn), pentru toți infamii, care pariază, ca noul primar al New Yorkului, socialistul islamist și antisemit Zohran Mamdani, pe ”căldura colectivismului”. Rușine celor care l-au susținut în campania electorală.

PS: Mulțumesc, Radu Paraschivescu. Deși semeni leit cu dictatorul, ești plămădit din altă făină.