E pe cale Iranul islamist să-și primească doza ”fatală” de democrație?

Iranul arde. Flăcările au cuprins cerul și solul. Gărzile Revoluționare au început la Teheran, Shiraz și în alte orașe, ”exerciții” militare nocturne, care includ, oficial, ”lansări de rachete și testări ale sistemului de apărare antiaeriană”. Oare de ce?

Ziarul London Times anunță, pe baza unor surse ale serviciilor secrete, că ayatolahul Khamenei plănuiește să fugă la Moscova, dacă situația revoluționară din Iran se agravează. Or, situația s-a agravat,

Pe străzi s-a extins rezistența armată. Noelreports relata în cursul serii de duminică despre zone rezidențiale iraniene din care s-a deschis focul, despre izolarea de forțe de poliție prin baricade de foc, despre răniri de civili. La Meheltat a fost arsă o mașină a poliției și incendiat un punct de control. În provincia Ilam s-a scandat ”Moarte Republicii Islamice”.

Duminică dimineață se anunța prezența unei drone de supraveghere americane de mari dimensiuni de tip Triton, aparținând marinei SUA, în Golful Persic, la o aruncătură de băț de frontiera iraniană. Ce misiune avea drona în acest spațiu al Centcom?

Ce făcea acolo uriașa dronă americană de spionaj? Și ce fac două avioane militare de transport de tip C-17 care au decolat de la baza militară americană din Germania, Ramstein precum și din Marea Britanie, spre a ateriza, conform surselor noastre, în Iordania?

Potrivit inteligenței artificiale, ”avioanele C-17 Globemaster III sunt aeronave uriașe de transport militar strategic, dezvoltate de Boeing și McDonnell Douglas, capabile să transporte trupe, vehicule grele (inclusiv tancuri) și ajutoare umanitare pe distanțe lungi”.

Una din însușirile lor excepționale este că operează de pe piste scurte și terenuri accidentate, ceea ce le conferă o mare valoare pentru logistica militară globală și misiunile dificile, pe distanțe foarte mari. Alte avioane americane de tip C 17 au ajuns la o bază RAF din Marea Britanie. Aparatele cu pricina au transportat trupe și arme ale regimentului 160. E vorba de Special Operations Aviation Regiment (SOAR).

Ce fac aceste trupe de elită în Orientul Apropiat? La umbra comoției produse de arestarea lui Maduro, au aterizat astfel în Europa și în Orientul Apropiat avioane de transport având la bord, aparent, elicoptere militare multimisiune de tip M-60 (Seahawk) și M-47, aparate grele de transport. Ce duc ele? Ce sarcini au? Să îndeplinească misiuni de deplasare de trupe și echipamente, de recuperare și de operațiuni din infiltrare și exfiltrare.

Ce fac toate aceste arme, capacități și trupe speciale în Iordania?

O sursă glumeață acredita că, la Pentagon s-ar fi anunțat activități neobișnuit de intense, căci s-ar fi înmulțit perceptibil, duminică seara, pizzele comandate de la cârciumile din jurul instituției conduse de Pete Hegseth, șeful ministerului american de război din Washington. În realitate, instituția lui Hegseth n-are nevoie să i se livreze mâncarea din pizzerii.  

Nu mai puțin pus pe șotii la Ierusalim, fostul premier israelian Bennett a postat o clepsidră și a întors-o, sugestiv. Cui îi expiră timpul? Cabinetul condus de prim-ministrul Beniamin Netanyahu se reunise și dezbătea simultan, de la orele 18, situația din Gaza și din Iran, la o zi după ce ayatolahul Khamenei, liderul suprem al regimului islamist iranian ceruse, ca Ceaușescu în ultima lui săptămână, ”reprimarea dură a protestatarilor”. În pofida avertismentelor lui Trump, care-i solicitase imperativ regimului teocratic de la Teheran să se abțină de la a trage în protestatari.

Lângă președintele SUA, șeful diplomației americane, Rubio, comentase capturarea și aducerea în America a dictatorului venezuelean Maduro, un aliat al lui Khamenei, reliefând că Trump e un om care, ce-i în gușă și-n căpușă, își ține angajamentele. Și că nu e prudent ca (FAFO – fuck around, find out) promisiunile lui Trump să nu-i fie luate în serios. Khamenei pare, ca Maduro, a risca, din vanitate și orgoliu, să se ardă, jucându-se cu focul și, mai ales, cu dorința lui Trump de a nu apărea ca un lider slab, lipsit de vigoare și credibilitate.

N-ar fi exclus ca Trump să vrea să răzbune și ofensa antiamericană maximă a ocupării de către revoluționarii islamiști a ambasadei SUA de la Teheran, la 4 noiembrie 1979.

Luarea de ostatici din rândul diplomaților americani declanșase o criză diplomatică și militară fără preedent, care avea să dureze 444 de zile, fiind agravată de gafele groaznice ale administrației democrate Carter.

Acum două luni, ayatollahul Khamenei a comis impardonabila greșeală de a mai umili odată SUA și administrația americană, calificând cle petrecute acum aproape o jumătate de veac, în speță luarea de ostatici din rândul diplomaților americani, de către jihadiștii predecesorului său, Khomeiny, drept ”o zi a mândriei naționale”.

Trump a greșit la rândul său, grav, oprind prematur războiul de 12 zile inițiat de Israel, care se soldase cu distrugerea totală a apărării antiaeriene iraniene și cu nimicirea instalațiilor nucleare militare ale Teheranului, mândria regimului islamist al lui Khamenei. Ulterior, liderul Iranului manifestase trufie. În loc să se smerească, să promită hatâruri și să amorseze rapid negocieri de pe o poziție conciliantă, regimul Khamenei își triplase eforturile să-și refacă rapid, cu ajutorul Chinei comuniste, arsenalele balistice, antiaeriene și nucleare.

Grabnica reînarmare și încurajarea Hamas, de către Iran, să reziste presiunilor americane în vederea dezarmării grupării teroriste, islamiste, interpuse a Teheranului, au constituit subiectele principale de conversație ale președintelui american Trump, cu oaspetele său israelian, Netanyahu, cu care a sărbătorit revelionul.

A lăsa Iranul să-și facă în continuare de cap n-are cum să nu compromită planurile americane pentru Orientul Apropiat. E imperativ ca regimul Khamenei să fie debarcat.

Și nu există moment mai propice decât cel actual, în condițiile în care aparent întreaga națiune, inclusiv femei îmbrăcate în chador, înfruntă eroic stăpânirea și gloanțele ei pe străzi.

Date fiind mizele unui Iran ieșit din alianța antiamericană, sino-rusă, eliberarea Persiei, prin regime change, de plaga islamistă ar putea constitui o abatere istorică de la intenția administrației americane de a transpune o versiune postmodernă a doctrinei Monroe. Și de a nu se ocupa militar decât de situația din cele două Americi.  

Nu e exclus, desigur, ca operațiunile și marile zgomote americano-israeliene, actuale, un zăngănit de arme cu rolul de a bate șaua astfel, încât să priceapă Khamenei că trebuie să spele putina, să fie un amplu și costisitor demers de război psihologic, menit să-l facă pe ayatolah să fugă, iar pe revoluționarii iranieni să nu dispere, ci să persevereze.

Problema e că America lui Trump începe bine astfel de operațiuni, dar le cam încheie în coadă de pește, pentru că nu le-a gândit bine și până la capăt. Să sperăm că, de această dată, nu-i va lăsa pe vitejii iranieni de izbeliște. Ar fi de neiertat.