Ce e cu faimoasa contraofensivă la o lună de la declanșarea ei? Dar cu un an și jumătate de război de agresiune și crimele de război tot mai atroce, săvârșite pe bandă rulantă de trupele Moscovei în țara cotropită, țară care luptă crâncen pentru recuperarea fiecărei palme de pământ ocupat?
Acest an și jumătate i-a abrutizat pe mulți. Prea puțini se mai arată, deci, sensibili la evoluția conflictului militar, la victimele și pagubele pe care le iscă bombardamentele rusești și la amenințările și provocările însoțind tot mai sângerosul războiul genocidar al Moscovei. De pildă la tot mai acuta amenințare a unui atentat nuclear comis în disperare de cauză la Centrala Nucleară de la Zaporijjea. Cine să-l comită? N-au fost avertizați rușii destul?
Din păcate, nu. Publicația britanică Financial Times a afirmat, ce-i drept, la 5 iulie, citând oficiali occidentali și chinezi, că președintele Chinei, Xi Jinping, l-ar fi avertizat ”personal” pe Vladimir Putin să nu recurgă la arsenalul său nuclear.
Poate că l-a avertizat. Poate că nu. Poate și-a exprimat părerea că nu e bine să se folosească bombe atomice, dar nu s-a opus sabotării teroriste a Centralei de la Zaporijjea. Cine știe care e adevărul ocultat de un dictator comunist?
Situație albastră la Centrala Zaporijjea
Acum, Ucraina și Rusia se acuză reciproc de intenții teroriste de sabotare a Centralei Nucleare de la Zaporijjea. Cine minte? Logica și experiența ne ajută să-l aflăm pe mincinos.
Dacă Ucraina și-ar sabota (pentru cazul în care ar putea) propriile reactoare, aflate sub ocupație și control militar ale Rusiei, și dacă liderii ucraineni și-ar face propriul teritoriu, în prezent ocupat și colonizat de ruși, nelocuibil prin iradiere, deși tot ei promit solemn că îl vor elibera, ar însemna ca întregul executiv de la Kiev să-și fi pierdut mințile.
Ar însemna ca președintele și întreaga ierarhie să sufere, in corpore, de una și aceeași formă extrem de gravă de schizofrenie. Ceea ce, în mod evident, e absurd.
Reiese că Rusia minte. Și minte de îngheață apele, ca să-și acopere posibila nefăcută. Că Rusia își permite se mintă sfruntat, răsturnând adevărul complet, se știe de mult, din epoca dezinformărilor sovietice și nu mai uimește decât pe cei mai naivi sau ignoranți. Cu atât mai alarmantă și incomprehensibilă este placiditatea cu care reacționează la primejdia unei catastrofe nucleare America lui Biden, IAEA și vesteuropenii.
Perpetuare a inadecvării occidentale
Vestul ar avea destule instrumente la dispoziție să oblige Rusia să se conformeze normelor civilizației și să renunțe la un atentat terorist la Zaporijjea. De pildă, IAEA. Consilierul președintelui Zelenski, Podolyak, a criticat fără echivoc IAEA. Munca agenției nucleare internaționale conduse de R. Grossi ”e fără efect”, a reliefat el, textual.
Pe drept. Grossi are la dispoziție pârghii prin care să exercite influență asupra Rosatom – agenția nucleară a statului rus – și să silească Rusia să-și retragă trupele de la Centrala Nucleară din Zaporijjea, forțând și eliminarea minelor amplasate în zonă.
Dar Grossi nu le-a folosit. Preferă, nu e clar de ce, s-o facă pe mortul în păpușoi.
La fel și Biden. Președintele SUA ar putea și ar trebui să avertizeze clar Moscova și s-o amenințe cu o ripostă în forță, pentru cazul în care s-ar măsura scurgeri de radiații de la reactoarele minate de ruși la Zaporijjea, pe acoperișurile cărora par să fi fost amplasate explozibile.
Situația, din unghi rusesc
La urma urmei, radiațiile și noul ecocid i-ar privi nu doar pe ucraineni. Ba chiar, în funcție de cum va bate vântul, i-ar afecta chiar și pe ruși. Cum poate deci un președinte al Rusiei să autorizeze o crimă de asemenea proporții, de natură să-i afecteze potențial direct propria populație și nu doar teritoriile anexate de Kremlin, care sunt, din unghiul de vedere al dictatorului, Rusia?
De ce ”avem miniștri cu probleme penale”? – se întreba retoric, în 2018, un dregător din suita cleptocratului Dragnea? Și tot el replica: ”Pentru că putem”. Iresponsabila conducere pesedistă care a distrus în fașă incipientul stat de drept românesc edificat cu greu din 2006, era (și parțial mai e) copia palidă a conducerii statului mafiot și kaghebist rus, avându-l în frunte pe KGB-istul Putin.
Iar polițistul politc rus devenit dictator e disperat. Își joacă pe moment penultima carte militară în Ucraina. A luat o bătaie soră cu moartea în aprilie trecut, când s-a văzut silit să dea înapoi și să-și retragă forțele din apropierea capitalei ucrainene. Armata lui a suferit apoi pierderi cumplite, o nouă înfrângere, care l-a forțat în toamna anului trecut să procedeze la mobilizări parțiale.
Care nu l-au scăpat de o contraofensivă ucraineană nimicitoare pentru ruși, iar pentru ucraineni de mare succes teritorial, înaintea iernii trecute. În fine, ofensiva de iarnă a rusișilor le-a adus doar un Bahmut în care nu mai rămăsese piatră pe piatră, apoi zeci de mii de morți și de răniți, precum și o revolta trupei de mercenari care, cucerind vremelnic Stalingradul zis Bahmut, s-a considerat îndreptățită să declanșeze o insurecție armată sub conducerea ”bucătarului lui Putin”, Prigojin.
Ce-au făcut toate acestea din Putin? L-au devoalat nu dar ca un împărat despuiat care tremută de frică. L-au demascat palipitînd neajutorat ca stăpân peste o instituție în disoluție, ca FSB, peste o armată scindată și un regat stând să se prăbușească la proxima lovitură dură a dușmanilor lui.
Între timp, Rusia pare să fi pierdut, potrivit ucrainenilor, peste 232.000 de militari.
Chiar dacă doar jumătate din acești soldați și ofițeri ar fi fost scoși din luptă, Rusia, care a pierdut de zece sau de douzeci de ori mai puțini soldați în cei zece ani de război pierdut în Afganistan, nu într-unul singur ca în Ucraina, n-are cum să-și închipuie că poate continua imperturbabil pe drumul ei inițial. Conform foarte sobrelor analize britanice, armata rusă, divizată de rebeliunea lui Prigojin, în urma căreia a dispărut comandantul trupelor Moscovei din Ucraina, generalului Surovikin și camaradul său, generalul Yunus-bek Yevkurov, ”și-a pierdut aproape jumătate din capacitățile ei combatante în Ucraina”. Așa s-a exprimat însuși amiralul Antony Radakin, șeful Statului Major al armatei britanice.
Amiralul a respins criticile formulate în legătură cu prezumtivul caracter ”prea lent” al contraofensivei ucrainene, al cărei ”efort principal încă nici n-a avut loc”.
Ca să-i facă față și ca să evite mobilizarea generală, Rusia plănuiește, potrivit Bloomberg, să mai trimită pe front ceceni și deținuți.
Dar cât de bine vor lupta deținuții, de care au abuzat și mercenarii Wagner în ”tocătorul de carne” de la Bahmut, cât timp lipsește din scenă Prigojin? Și cât de loiali vor fi mercenarii înșiși, pe care cuplul Putin-Șoigu i-a despărțit de căpetenia lor? Dar mercenarii sirieni, cumpărați de criminalul de război Putin de la colegul său criminal în masă, Assad?
Războiul, din unghiul ambelor tabere: 3 motive pentru care ucrainenilor le e mai greu decât anul trecut
Pe moment, forțele ucrainene realizează, potrivit ministerului apărării din Kiev, progrese în flancul sudic al Bahmutului, iar în nord se dau lupte extrem de grele, ucrainenii fiind în defensivă. În sud, unitățile Kievului avansează sistematic, însă extrem de anevoios. De ce e înaintarea de această dată extrem de dificilă, altfel decât în toamna anului trecut, când ucrainenii au avansat fulgerător și i-au pus pe fugă pe ruși, recucerind vaste porțiuni de teritoriu?
1) Mai întâi pentru că Rusia și-a pus între timp în acțiune propaganda. Și-a spălat pe creier soldații, îndoctrinându-i masiv. I-a speriat de moarte, afirmând că ucrainenii i-ar executa pe loc, dacă se predau, în loc să-i captureze și să-i ia prizonieri.
Ca atare, soldații, care să fugă nu prea pot fără să fie împușcați de propriii camarazi, luptă crunt. Frica de moarte le compensează întrucâtva incompetența și moralul deficitar.
2) În al doilea rând, pentru că și-au creat câmpuri defensive de mine, tranșee succesive și zone de obstacole antitanc eșalonate în adâncime, cu lungimi de 10, iar unele de până la 40 de kilometri.
3) Concomitent și, mai grav, rușii n-au beneficiat doar de un răstimp generos, dat de vreme și de lipsa de arme și muniții adecvate și suficiente în tabăra ucraineană, în care s-au putut pregăti să reziste cu linii defensive succesive, pline de ucigașe obstacole, atacului brigăzilor de asalt ale Kievului, ci și de ajutorul involuntar, dar încă și mai prețios al Vestului. Care a făcut ce-a făcut și a refuzat până azi avioane de vânătoare americane Kievului și s-a zgârcit și la muniții. Ca atare, ucrainenii nu se bucură de supremația aeriană necesară unei ofensive de succes. Dimpotrivă.
Ucrainenii sunt, deci, în dezavantaj pe cerul Ucrainei. În care avioanele și elicopterele Rusiei se pot oricând ivi, cu riscuri acceptabile, spre a anihila întregi unități ucrainene, oprite din ofensivă și împotmolite pe câmpurile de mine, după cum relevă, de la o vreme, și experții militari occidentali.
Or, pentru Ucraina, spre deosebire de Rusia, resursele umane sunt vitale. Cu toate acestea, e vădit că ucrainenii dispun de o redutabilă oștire de blindate occidentale, dintre care cele mai rele sunt cele franțuzești de tip AMX-10 RC, scoase între timp din uz în Hexagon și parțial în Ucraina, iar cele mai de nădejde sunt extrem de rapidele și lesne manevrabilele tancuri suedeze de tip CV 90.
Aceste veritabilă bijuterii militare, din care Suedia a donat Ucrainei 50, par să fi ajuns la Bahmut. S-ar putea să fie mare nevoie de ele și mai la nord, la Kreminna și în Harkiv, unde Rusia pregătește, potrivit excelentului analist militar britanic, Michael Clarke, propria ei contraofensivă, de vreme ce a masat zeci de mii de militari în zonă pentru un posibil atac asupra Harkivului.
Și aici și la Lîman, Marinka și Avidiivka, lipsa de avioane de care suferă ucrainenii îi ajută pe ruși să le atace din aer convoaiele sau unitățile care se luptă să treacă de câmpuri minate.
Viitorul contraofensivei: cum ar putea ucrainenii să avanseze mai rapid
Sunt mulțumiți ucrainenii de ritmul actual al contraofensivei lor, la o lună după ce-a fost declanșată realiter? Ei, aș!
Evident că ar vrea să meargă totul mai repede. Evident că-i supără criticile suficienților oficiali americani citați de CNN, potrivit cărora progresul contraofensivei ar fi, pasămite, ”prea lent”. Prea lent? Fără supremație aeriană? Pe care America i-a refuzat-o repetat Ucrainei? Să facă bine să tacă acești trufași oficiali care tot strâmbă aiurea din nas.
E adevărat că Ucraina n-a aruncat în luptă decât vârful lăncii brigăzilor ei de asalt instruite și înarmate cu armament modern, occidental. Dar ce-ar vrea ei? Ce așteaptă de la Kiev? Să expună prematur grosul elitei sale ofensive, cât timp, fără aviație, Ucraina are de apărat un front fierbinte de 1200 de kilometri? Fără a mai socoti și granița – tot mai periculoasă – a Belarusului?
Dar ar putea ucrainenii să înainteze mai alert?
Și-ar putea recuceri ei teritoriul într-o viteză satisfăcătoare pentru Pentagon și fără presupusul risc (în fapt imaginar) de escaladare, din pricina căruia fac în panataloni dregătorii de stânga americani, în efortul lor constant de nu-i atinge pe ruși nici cu o floare, ca nu cumva să le dea ocazia să se supere?
Bineînțeles că brigăzile de asalt ucrainene ar putea avansa net mai rapid. Dacă ar fi alcătuite din vrăjitori, magi și șamani. Dacă la cârma lor s-ar afla un Ioan Petru Culianu cum și-l imaginau securiștii când l-au omorât în mai 1991: capabil de farme și descântece de natură să dea jos de la distanță regimul Iliescu, să pună capac renașterii din cenușă a Securității și să-l aducă pe rege pe tronul României.
Dar ce să vezi. Militarii ucraineni își scot din luptă inamicii doar cu arma în mână. Fără vrăji. Și pe moment, fără avioane.
Zalujni face prin urmare foarte bine să fie precaut, să-și păstreze contactul cu realitatea, să nu caute să urmărească pe spinarea militarilor săi cai verzi pe pereți și să-și riște grosul trupelor în ofensive sângeroase, în care să piardă prea mulți soldați și ofițeri. În așteptarea avioanelor occidentale, care nu mai vin, pentru că americanii au determinat și NATO să zică ”niet” și să-i silească pe ucraineni să lupte ca în bătăliile secolului XIX, fără aviație, trupele Kievului n-au alternativă convenabilă. Vor trebui să avanseze cu pipeta, nu cu polonicul. Sistematic. Puțin câte puțin.
Ceea ce, pentru restul lumii, amplifică puternic riscul unei degenerări a conflictului. Dar dacă așa a ales aparent prudenta, în fapt inepta administrație Biden, oare ce să-i faci?
De vreme ce nici europenii nu se arată în stare să compenseze lipsurile și să corecteze erorile Statelor Unite, exercitând credibil necesara disuasiune, oare ce mai e de făcut?
Din păcate: nada. Mai nimic. Încât coșmarul și terorismul nuclear, ultimele arme eficiente ale Rusiei de speriat copiii și cancelariile occidentale, vor continua, neabătut. Orice ar face însă Rusia, până la urmă războiul ei va fi pierdut.