În timp ce Rusia continuă să-și bombardeze vecinii ucraineni, omorând civili, iar armada lui Putin e oprită în loc de o mână de inși curajoși, înarmați ca vai de ei, dar conduși de viteazul Zelenski, el însuși o armă mai redutabilă decât arsenalele Rusiei și Chinei la un loc, ce intuiții și evidențe ni se impun în a 21-a zi de război?
Ucraina mai rezistă, dar nu doar în virtutea rugăciunilor fierbinți ale iubitorilor de libertate de pe glob. Sau a carismei președintelui ei nebărbierit, în tricoul său kaki de luptător.
Rezistă și grație eroismului oamenilor ei de rând, dispuși în toate colțurile țării lor bombardate, cu școlile, maternitățile și spitalele lor distruse de tiruri de artilerie și rachete de croazieră, să-și riște viața ca să țină piept tiraniei și barbariei.
”Noua Rusie”, vechiul Kremlin și cum e văzut stăpânul său în lumea largă
În răstimp, Putin își arestează, nemulțumit de serviciile sale secrete, spionii, deși ar trebuie să se înfurie pe el însuși, de vreme ce e evident oricui că dictatorul poartă principala culpă a catastrofei Rusiei din aceste zile. Căci Putin și-a ratat irevocabil datoria de a înțelege chestiuni elementare. Cum ar fi impactul omeniei, al patriotismului și al competenței, ca și a îngropării moralului unei armate nevoite să lupte într-un război de agresiune și de nimicire de nevinovați în care oștenii se recunosc așa cum se recunosc în ochii propriilor lor părinți, frați și copii. Sau cum ar fi ura sfântă pe generată în întreaga lume de greutățile însoțind repetarea, sub pretexte similare, a unor fapte de arme sinistre, care amintesc fatal de ultimul război de agresiune declanșat acum optzeci de ani în nefericita Europă nazificată, de un tiran inuman, crud, agresiv, exterminator și genocidar.
Unul, care știe că în Ucraina i se joacă și puterea și viața. Pe care nu-l deranjează nici să sacrifice în Ucraina, în câteva săptămâni de război, mai mulți soldați proprii, ruși, decât au jertfit predecesorii săi sovietici în nouă ani în Afganistan. Pentru că știe că-și joacă în Ucraina și averile și viața, uverturile chipurile diplomatice, în fapt propagandistice, ale slugii sale, Lavrov, nu valorează mai mult decât o ceapă degerată. Putin nu va ceda decât când va fi scos cu picioarele înainte: de la Kremlin, sau din vreo ascunzătoare rusă, prevăzută cu vreo stewardesă.
Dacă Putin, cel izolat în palatele sale, n-a prevăzut neașteptata unitate a cetățenilor occidentali și a cancelariilor lor, a avut în schimb dreptate să anticipeze reacția rușinos de anemică, din punct de vedere politic, economic și militar, a principalilor decidenți din Apus. În raport cu gigantica palmă aplicată de Rusia pe obrazul ordinii și păcii mondiale și a dreptului internațional, ecoul faptelor, nu al vorbelor lor, are un susur de izvor de munte, nu din cale afară neliniștitor pentru Kremlin.
Căci Vestul continuă nu doar să-i refuze oficial Ucrainei mijloacele militare necesare apărării ei eficiente, cum ar fi avioanele, blindatele și interdicția de survol a țării lui Zelenski. Din cauza Germaniei lui Olaf Scholz, Rusia mai încasează zilnic multe sute de milioane de dolari pe exportul ei de gaze și țiței, cu care-și finanțează războiul criminal și terorist din Ucraina.
Cine e lăsat să definească termenii acestui război
Din cauza Americii lui Biden, lui Putin, aliatului său chinez și satrapilor și slugilor lui gen Lukașenko sau Kadîrov li se permite să definească unilateral spațiul și termenii războiului declanșat de Rusia cu complicitatea lor. Ca și cum SUA n-ar putea edifica o zonă de interdicție de survol oriunde vor, în Ucraina. Ori să ordone Belarusului, sub amenințarea represaliilor, să se abțină de la orice act ostil.
Ori să afirme clar și fără echivoc, că nu vor accepta un acord nuclear oricum lipsit de orice valoare, cu un stat totalitar teocratic iranian, care bombardează reprezentanța diplomatică a Americii de la Erbil și se și laudă cu acest act de agresiune. Ori să amenințe că vor trece la o ripostă perceptibilă, dacă Beijingul oferă arme Rusiei. Ori să declare răspicat că nu vor lăsa Taiwanul de izbeliște, dacă ar fi atacat de regimul comunist.
Fiindcă tocmai China comunistă, despre care șeful diplomației europene, Borrell, omul care promite avioane Kievului, dar uită să le livreze, a avut creața idee și nesimțirea crasă de a o decreta ”mediator obligatoriu” în războiul ruso-ucrainean riscă să devină marele câștigător al conflictului actual. Din care Rusia va ieși ca dependență și ogradă din dos a Chinei.
Globul riscă să devină un loc mult mai rău și mai periculos, după ce China comunistă și-a urmat vocația totalitară și i s-a alăturat președintelui Putin, care i-a cerut arme. Beijingul îi va livra deci drone, tancuri și blindate, ca să le înlocuiască pe cele distruse grație inepției invadatorilor și vitejiei ucrainene, precum și aruncătoarele de grenade antitanc Javelin livrate de americanii lui Joe Biden.
Iată că se poate: un președinte chiar mai slab decât Carter și Obama
Biden rămâne cea mai neagră dezamăgire a acestor timpuri. După ce și-a petrecut lunga viață în politică ratând sistematic, prin decizii alăturea cu drumul, momentele cheie ale tristei sale biografii de politician politicianist, Biden a dublat catastrofa retragerii intempestive a militarilor americani din Afganistan prin gestiunea jalnică a crizei declanșate de războiul de agresiune provocat de Rusia în Ucraina. Nu doar că întrerupsese anterior, o vreme, inexplicabil, exporturile de arme defensive de mic calibru destinate Ucrainei, hotărâte de predecesorul său la Casa Albă.
Nu doar că a stimulat, prin slăbiciunea manifestă a execrabilei sale prestații prezidențiale, aventura militară a omologului său rus. A mai avut și fatala idee de a-i da lui Putin lumină verde pentru agresiune, repetând în neștire aiureala, potrivit căreia NATO și SUA nu vor trimite militari în Ucraina. O aberație deplânsă pe bună dreptate, recent, de fostul premier britanic Tony Blair.
Istoria îl va condamna fără îndoială dur pe Biden pentru impardonabilele sale gafe și erori. Și pentru altele, cum ar fi refuzul, de asemenea explicabil doar prin lașitate, inepție și incompetență, de a livra Ucrainei agresate avioanele de luptă de tip MIG cerute și dăruite de Polonia vecină.
Dar nu e Biden singura problemă într-o Americă în care Hollywoodul pare să aștepte terminarea războiului înainte de-a autoriza filmarea unei superproducții cu mari șanse la opt Oscaruri, despre un ucrainean transgender și de culoare, iubind o lesbiană rusă care calcă strâmb cu Putin.
Valoarea unui om de stat
Ce poate compensa debitele unei omeniri bântuite de elite și de lideri proști sau ticăloși? Lideri etici și inteligenți, precum Zelenski. A căror bărbăție câtuși de puțin ostentivă cere Americii muniție, nu evacuări, britanicilor, să se recunoască în ucraineni ca în frați aflați într-o situație comparabilă cu a lui Churchill în 1940, iar rușilor, să înțeleagă că, pentru ucraineni, ei nu sunt inamicul.
Această generozitate a cucerit lumea. Iar masculinitatea lui Zelenski a început să facă pui. A apucat nu doar să fie copiată, jenant, de inși aflați în campanie electorală, ca jalnicul Emmanuel Macron, care s-a afișat nebărbierit și în hanorac, încercând să extragă capital politic din greutățile prin care trece nu Franța, ci omologul său ucrainean și patria lui. În cursa pentru un nou mandat prezidențial, Macron s-a arătat cum e naturaliter: penibil. Dar ce copiază la Zelenski a redevenit model și pentru alții. Fiindcă Zelenski nu face nici un efort vizibil spre a fi la antipodul politicianistului.
Naturalețea, temeritatea, patriotismul puternic, dar discret, felul nepretențios de a fi au început să schimbe lumea. Bine ar fi s-o schimbe din temelii, întorcând-o la valori de căpătâi, mult disprețuite de fasoanele progresismului postmodern. La bărbăție. Și la cealaltă, nu mai puțin importantă, nu mai puțin uitată de marii guru influențând lumea pe bani mulți în rău, care este simpla, miraculoasa iubire de aproape și nu mai puțin magica omenie în conjuncție cu mult hulitul patriotism.
E omul perfect? Defel! N-are și durul Zelenski slăbiciuni? Le are. Dar nu i se cere să fie vreun înger, ci doar să se arate un lider bun. Iar amestecul său de vitejie, inteligență, talent oratoric, statornicie și cumpătare e cert rețeta unuia extraordinar. Va supraviețui el încercărilor la care-i e supusă țara?
Nu știm. Dar știm că salvarea demnității și libertății omului în spațiul civilizației iudeo-creștine, în lumea democrațiilor liberale autentice, ale căror valori le apără Zelenski în fața dictaturii putiniste, de la astfel de lideri de excepție, iar nu de la propovăduitorii de stânga ai ”masculinității toxice” ne vine. Nu întâmplător l-am plasat deunăzi alături de un Churchill sau Reagan. Am văzut alți comentatori care, nu mai puțin potrivit, îl compară cu Lincoln. De pildă Waller R. Newell, în Tablet, care amintește în acest context de ”virtuțile Eticii Nicomahice” și de noblețe, de caracterul nobil.
În chestiune nu sunt doar virtuți de bază, ca autocontrolul corporal și curajul, ci, trecând prin moderație și liberalitate, care implică discernământul și judecata potrivită, măreția sufletului, peste care, culme a calităților, nu mai e decât ”prudența” unor oameni de stat de felul lui Pericle.
E o virtute realmente rară, de practicat doar de către oameni efectiv aflați la guvernare. Altfel decât celelalte, ”prudența”, relevă textual Newell, ”nu e doar o virtute a caracterului, ci și una intelectuală. Omul de stat prudent va combina înțelepciunea dobândită din experiența obținută pe merit, prin afundarea în afaceri politice curente, cu istețimea care-l va învăța să știe că precedentele s-ar putea să nu-i fie un ghid adecvat…”Nu pot fi mulți ca el”, ne spune tot Aristotel, în Politica. Iar Newell ne amintește că Aristotel știa că doar marele pericol, doar primejdia cea mare care se abate asupra unei națiuni aduce la suprafață tot ce e mai bun în acești oameni.
Ajunge acest ”tot ce e mai bun” spre a face față bombelor și dronelor, rachetelor, elicopterelor și tancurilor ruse și chineze? Zelenski a devenit un fabulos factor global. Și are ponderea și letalitatea sa specială între armele cele mai eficiente ale acestui război.
Dar Putin și asasinii săi plătiți ar face bine să știe că nici dacă reușesc să-l doboare nu le vor înfrânge ucrainenilor voința de a rezista. Ei și reziliența și combativitatea lor, cele ieșite din comun, vor ști să-i pună în loc celui căzut la datorie un urmaș demn, unul cu siguranță vrednic.
”Rusia a pierdut războiul din a patra zi…iar Putin nu mai are cum să-nvingă”, afirma cu zile în urmă Armand Goșu, încălzind inimile multora. N-au zis altfel nici alții. Vreau cu tărie să fie așa. Am prezis, cu totul imprudent, că așa va fi. Dar cât de ușor este de zis, de scris, ce greu este să lupți nu asistând de departe la eroi, la epopee, să o trăiești nu de pe margine, ci din tranșee!