Spălați? Doar pe creier. Ostaticii și operațiunea Arnon

Operațiunea, aprobată joi seara într-o ședință ultrasecretă a cabinetului israelian de război, a început printr-o diversiune militară în estul localității Nuseirat, care a permis implantarea unei misiuni de recunoaștere. Două echipe deghizate în arabi au descins apoi de șabat, în zori de zi, la Nuseirat. Sunt luptători israelieni aleși pe sprânceană și aprobați personal de șeful Statului Major, Herzi Halevi, și de comandantul serviciului secret intern, Ronen Bar.

La finele ei, Noa Argamani era urcată într-un elicopter și transportată la un spital. În fine, era liberă, grație operațiunii Arnon, curajului  și eroismului militarilor de elită din unitatea Yamam, precum și din Shabak (Shin Bet), serviciul secret intern. La fel, Shlomi Ziv și Andrei Kozlov, omul care învățase ebraică de la codeținuți, în captivitatea teroriștilor islamiști. Doar Almog Meir Jan a întârziat câteva ore la întâlnirea cu tatăl său, care n-a mai apucat să-și vadă copilul salvat.

Moartea tatălui său și a comandantului erou, Arnon Zamora, care a condus expediția de salvare a ostaticilor, sunt hapul amar și greu digerabil al mirabilei operațiuni.

În acea dimineață, Noa, deținută de torționarii ei palestinieni în alt bloc, dar la mică distanță de ceilalți trei, a auzit bătăi în ușă, apoi, șocată, s-a luptat să prelucreze cuvintele: ”suntem soldați israelieni, am venit să te salvăm”.

Mai târziu, scăldat în lacrimi, a îmbrățișat-o Iacov, tatăl ei, înainte ca Noa să fugă la spital, unde mama ei se luptă din greu cu un cancer în fază terminală.

Bătălia

Între timp, avusese loc o luptă crâncenă cu teroriștii islamiști, înarmați până în dinți cu aruncătoare de grenade, mitraliere, puști automate și grenade de război. Teroriștii se consolidaseră puternic la Nuseirat, nu departe de zona în care-și țineau ostaticii.

Cele două blocuri au fost luat simultan cu asalt, pentru ca teroriștii din clădirea care ar fi rămas la urmă să nu fie alertați. În edificiul în care era ascunsă Noa, lucrurile s-au derulat fără fricțiuni, paznicii ei teroriști fiind eliminați fără probleme, în timp ce în cealaltă clădire au început încurcăturile. Comandantul a fost rănit grav, oamenii lui au încercat nu doar să-și îndeplinească misiunea, ci și să-l salveze, iar teroriștii, puternic înarmați, au apucat să se adune în mare viteză, tot mai mulți, în jurul blocului, unde militarii întârziaseră excesiv.

Tentativa evadării din zona cu vehiculul pregătit eșuează, după ce mașina a fost lovită de focul concentrat al teroriștilor și-și dă duhul. Iar forțele israeliene pun în acțiune un plan de salvare in extremis, cu ajutorul aviației și elicopterelor, precum și cu intervenția a sute de militari de elită din unitățile de blindate și parașutiști, marina israeliană asigurând zona dinspre vest.

Sub focul lor, teroriștii sunt izolați, se creează un culoar de evacuare, iar elicopterele îi extrag pe ostatici și militari. Eforturile continue de resuscitare a lui Arnon Zamora dau însă greș. Ajunși la spital, medicii se văd nevoiți să se dea bătuți. Îl declară mort. Israelul, civilizația, libertatea, Vestul, cauza luptei pentru democrație și omenie au mai pierdut un erou.

Demența presei

Ulterior, presa de stângă avea să-și înceapă baletul de minciuni și aberații progresiste.

CNN e întrebat de ce a declarat că ostaticii ar fi fost eliberați de parcă Hamas le-ar fi dat drumul benevol, în loc să admită că au fost salvați de militari.

Cireașa o pune pe tort moderatoarea BBC, care, ingenuă, plină de nespusă omenie și alertată nu de soarta ostaticilor, ci de destinul teroriștilor, întreabă de ce israelienii nu i-au prevenit pe civilii palestinieni ca să nu pățească nimic (iar islamiștii să știe că e momentul să-și omoare ostaticii).

Tot la stânga woke, aliată cu islamismul, publicația ”Washington Post” se arată neconsolată, după operațiunea de salvare a ostaticilor israelieni din Nuseirat. Ziarul a preluat fără să verifice ”informațiile” și cifrele furnizate de Hamas despre presupuși ”200 de morți”, calificând operațiunea israeliană drept ”nebunească”.

Noa, reluată de ynetnews și jewishpress, avea să relateze câte ceva din nebuniile prin care a trecut timp de 8 luni și o zi de captivitate, după ce extremiștii palestinieni au răpit-o și i-au ucis iubitul. Fusese ținută cu alți doi ostatici.

Yosi Șarabi își găsise moartea după un bombardament în apropiere, iar Itai Svirsky fusese asasinat ulterior de islamiștii, interpuși din Gaza ai Iranului.

Duș? Programul islamist nu conține decât o abundentă spălare pe creier

Argamani, care crezuse că i-a sunat ceasul, n-a fost ținută în tuneluri, dar nu i s-a prea dat voie să se spele. Apa i-ar fi costat probabil prea mult pe ”doctor”, pe fiul lui ”jurnalist” și pe sora celui din urmă, toți ”civili”, chipurile ”inocenți” dintr-o localitate palestiniană doldora de ”martiri”, torționari, gardieni de ostatici și teroriști, zisă ”lagăr de refugiați”, care au deținut-o pe Noa cu forța la domiciliul lor. Israeliencei i s-a dat voie să iasă la lumină păzită și îmbrăcată ca arăboaică.

În schimb, ca și ceilalți ostatici, s-a văzut supusă din belșug abuzului emoțional și spălărilor pe creier, fiind forțată zilnic să citească versuri din Coran și legislație islamistă.

Mi se pare clar că și ceilalți ostatici vor trebui să fie salvați ”manu militari”.

Întreaga fâșie Gaza se cere salvată ”manu militari”. Până la dezintoxicarea durabilă a creierelor palestiniene frecate de islamiști cu Dero Lux, sub formă de Coran și ziceri din Hadite, atribuite lui Mahomed.

Dar ce e cu acordul de încetare a focului?

N-am naivitatea să cred în ”planul de pace” – teatru de păpuși, prezentat cu niște zile în urmă, cu mult tam-tam, de președintele SUA, Biden, în ideea că marionetele trase de sforile lui vag nesigur mânuite, vor sfârși prin a-i convinge pe americani că el ar fi, totuși, un șef de stat care știe ce face și ar putea fi, deci, reales în noiembrie.

Nu. Nu poate fi, din păcate, reales.

Pentru că a da un presupus ”plan de pace” drept ”propunere israeliană”, doar ca să se poată exercita mai viclean, mai șmecherește presiuni asupra statului evreu, nu ține loc de politică serioasă.

Din păcate, Biden nu știe decât că mai vrea 4 ani la Casa Albă, deși nu-și mai poate îndeplini atribuțiile, cum s-a văzut limpede în jalnicele sale bâlbe și împleticeli din Franța.

Planul său de pace, dat drept ”propunere israeliană”, s-a devoalat ca o mică escrocherie, iar nu ca un proiect utilizabil întru eliberarea de ostatici de la islamiști. Care trebuie învinși, de vreme ce nu se poate negocia realmente, cu șanse fie și doar minime de succes, cu o oștire teroristă și ideologia ei orientată univoc spre omor în masă, genocid și ștergerea totală de pe hartă a unui popor și a țării lui evreiești.

Viitorul în Ucraina și Israel

Face parte din tragedia acestor timpuri, că liderii de stânga ai unor puteri occidentale pur și simplu nu vor sau nu pot să ia act de realitate, să accepte să li se aducă la cunoștință faptele alcătuind această realitate și apoi să acționeze în consecință. Nu mișcă decât înaintea alegerilor. Odată depășite, ales bules. Se alege praful.

Cu ei la putere războaiele din Ucraina și Israel vor continua mult și bine, pentru că abia când o parte amplă din omenire va proba prin fapte că n-a fost cu succes spălată pe creier e posibil să li se pună capăt.

Speranțele, ce-i drept, n-au murit. Propaganda mișcării totalitare palestiniene a eșuat la Noa Argamani. Nici îndoctrinarea antisemită, woke, nu s-a soldat cu controlul minții majorității americanilor sau europenilor, în ciuda eforturilor ample ale presei de stânga și ale guvernelor progresiste.

E deci plauzibil ca iluziile cu care s-a hrănit mult prea multă vreme Vestul, de parcă s-ar fi injectat cu heroină, să se evaporeze odată pentru totdeauna. Abia pe urmă se va putea liniști globul.